Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 23 ian./janv.2019
Ieri seara si astazi, am vizionat 2 filme documentare franceze, realizate de ktotv.com...
Doua filme documentare din epoci diferite, infatisand destine - atat - de diferite, si totusi Istoria aceluiasi neam sau popor, aceleiasi tari care e Franta.
Pe unul dintre acestea, sau poate pe amandoua, vreau sa le revad chiar.
Mai intai, ieri seara cand priveam primul din cele 2 documentare mentionate, cu toate ca stiu ca Franta de mai multi ani se confruntã, e real, da ! - cu saracia ( si au conducatori, ca oameni, acestia spun, mai pe fata, mai in cerc intim, cã destestã saracii, Hollande radea de ei, a spus a doua lui sotie, fosta, pe care a adus-o in pragul sinuciderii, si nici actualul presedinte nu iubeste saracia, dar nici nu ii vrea pe francezi altfel decat saraci, asa cum au ajuns, cum au fost adusi, in cei din urma 20 de ani, scrie un articol din Lumea, poate si mai multi chiar... ) , - am fost socata si nu stiam asupra cui sa-mi dirijez atentia mai tare, asupra " povestitorilor ", asupra " actorilor " ( personajelor principale ), asupra decorului....
Va amintiti cum incepea volumul lui Roger Martin du Gard, "Les Thibault", Tome Premier " Le Cahier Gris", "Le Pénitencier", "La Belle Saison" ?
Va reamintesc...
"Le Cahier Gris" :
"AU COIN DE LA RUE DE VAUGIRARD, comme ils longeaient déjà les bâtimentes de l'Ecole, M. Thibault, qui pendant le trajet n'avait pas adressé la parole à son fils, s'arrêta brusquement :
- "Ah ! cette fois, Antoine, non, cette fois, ça dépasse ! " Le jeune homme ne répondit pas.
L'Ecole était fermée. C'était dimanche, et il était neuf heures du soir. Un portier entrouvrit le guichet."
Despre ce era vorba aici ?
Despre familia burghezului Thibault care era un stalp al societatii si care era vaduv, cu doi baieti, feciori : Antoine cel mare care devenise doctor si de care era mandru, si Jacques cel mic care avea un caracter violent, mostenit [ cum altfel ? ] de la familia Thibault, chiar tatal sau era, fusese un om cu izbucniri violente, puternice, care nu ingaduiau discutii, si pe care, intocmai datorita caracterului sau, nesupus, " insoumis", dornic de libertate, violent chiar cand i se incalcau drepturile, Tatal, domnul Oscar Thibault nu il prea iubea, nu il prea suporta, era de parere ca aceste izbucniri nu anunta nimic bun si ca trebuie reprimate, inabusite, inabusita si rezistenta lui Jacques care dovedea o personalitate puternica, dar in dezacord cu principiile vietii burgheze...
Intr-o zi, duminica, micul Jacques, elev la scoala catolica, nu se mai intoarce acasa, orele trec si la caderea noptii, pe la orele 9h00, tatal si Antoine pleaca in cautarea lui, la scoala, care de altfel era inchisa la ora aceea, pazita cum trebuie si unde nu il vor gasi pe Jacques, care de fapt mintise ca e consemnat si nu se intoarce acasa, dar care in realitate fugise, fugise cu prietenul sau Daniel, cel din familia de protestanti De Fontanin.
Celor doi baieti, li se interzisese a fi prieteni si cand Jacques a fost prins la scoala catolica, ca ascundea sub pupitru CAIETUL GRIS, un Caiet in care cei doi baieti schimbau dialoguri, a fost pedepsit de abate, de profesorul sau, si Caietul Gri i-a fost confiscat.
Jacques a apreciat ca abatele nu are niciun drept asupra Caietului sau Gri, si in biroul acestuia, unde a dat navala, a luat de pe biroul abatelui un presse-papier din cristal, cadou primit in trecut de la niste elevi care calatorisera la Puy-de-Dôme, si l-a azvarlit cu tot avantul in marmura semineului.
Bineinteles, presse-papier-ul din cristal s-a facut tandari, dupa care Jacques s-a prabusit pe podea unde a facut o criza nervoasa, sucindu-se, zvarcolindu-se pe parchet, iar abatele l-a luat pe Jacques si l-a tinut o ora incuiat intr-o camera alaturata biroului.
Dupa ce l-a scos de acolo, a fost surprins ca Jacques refuza sa isi ceara scuze, si mai mult, i s-a parut abatelui ca nu are niciun regret fata de cele savarsite ; l-a pus sa stranga ramasitele bietului presse-papier, apoi amandoi s-au dus in alta incapere unde s-au rugat impreuna.
Pe Jacques, fapta aceasta urmata de fuga de acasa, avea sa-l coste enorm, si pedeapsa teribila care i-a urmat i-a schimbat practic destinul.
Jacques a fost inchis la PENITENCIAR, un asezamant infiintat chiar de stalpul societatii care era tatal sau Oscar Thibault, un loc lugubru, un penitenciar pentru copiii, baietii de familie buna, care se razvrateau si aveau un caracter problematic.
Din Penitenciar, Jacques a fost scos, cu greu, in cele din urma, de fratele sau doctorul Antoine.
Cu greu, intrucat tatal nu vroia cu niciun chip sa il scoata de acolo.
Desigur ca studiile lui Jacques au fost intrerupte, nu mai mergea ca toti copiii de seama lui la scoala, si invatatura primita pe durata Penitenciarului, a fost cu adevarat indoielnica, adica nu a prea primit, acolo era chiar un Penitenciar si angajatii nu erau profesori !
Antoine insa i-a promis tatalui ca se va ocupa el, de educatia lui Jacques, si luandu-l din penitenciar, aducandu-l acasa, a obtinut sa se mute in apartamentul cu camere de la parterul imobilului unde locuia familia Oscar Thibault.
La etaj ramanea casa, caminul familiei, leaganul, iar la parter s-au mutat fratii.
Antoine a avut grija ca Jacques sa invete si sa recupereze, in fapt a invatat pe branci, cu profesori adusi acasa, angajati sa ii dea lectii particulare, la domiciliu.
Jacques a intrat la faimoasa SCOALA NORMALA, unde concurenta era mare si era serioasa.
A intrat printre cei mai buni.
Totusi, tatal nu l-a avut niciodata la suflet si a fost scandalizat, socat de faptul ca fiul sau putea deveni un golan, caci fugise de acasa.
Desigur, acasa l-a adus cu Politia care l-a gasit pe el si pe Daniel de Fontanin la Marsilia, de unde se gandeau sa ia vaporul spre Maroc !
Tatal era de parere ca numai un golan putea face asa ceva, avea un astfel de instinct, si ca copilul trebuie stapanit, trebuie sa i se infranga vointa si rezistenta cea rea, in caz contrar, el nedevenind decat un vagabond.
Mai ciudat putin era ca tatal se mira de violenta, accesele de furie ale lui Jacques, intrucat Jacques seamana intru totul tatalui sau Oscar si neamului Thibault in aceste accese de furie teribile, care practic caracterizau ADN-ul familiei Thibault.
Dupa cum se vede si furia, chiar violenta poate avea semnificatii diferite si poate fi traita diferit, avea intelesuri diferite....
Oscar Thibault avand un caracter furios, a fost si ramas, cum altfel ? - un burghez autentic, un om care simtea nevoia si care " propovaduia " nevoia de asezare, de liniste, de " greutate " a vietii in societate.
Astfel el infiintase societati, facea parte din asociatii - participa la viata publica, si isi aducea aportul, era un om de baza, nu in ultimul rand, datorita contributiilor sale financiare consistente !
Fiul sau Jacques insa era manat de dorinta de libertate si simtea leaganul familiei, ca pe o inchisoare.
Ramas de mic fara mama sa, Jacques nu a cunoscut afectiunea tatalui Oscar, caci dl Thibault niciodata nu le aratase afectiune paterna fiilor sai, nici prin gesturi, nici prin cuvinte, si in niciun fel de altfel.
Antoine era o fire multumita pana in adancul inimii sale, de viata tihnita burgheza, de mediul in care crescuse si care ii oferise totul, putuse studia, nu avusese niciun fel de grija a banilor, sau de alt soi, avea de toate si era orgolios, multumit de sine, reusise, isi spunea el, sa se cunoasca, stia ca are o putere de munca superioara chiar colegilor sai, ii placea sa invete Medicina, ii dadea satisfactie... si avusese reusite.
Tatal era mandru de Antoine si se bizuia pe el.
Jacques era oaia neagra a familiei, iar dupa escapada sa si durata inchisorii, tatal nici nu i-a mai acordat atentie.
Si totusi, peste cativa ani, avea sa izbucneasca Primul Razboi Mondial....
Primul Razboi sau Marele Razboi care aduce cu sine si Marea Schimbare, in afara luptei in sine, pe front....
Jacques, marcat profund de adolescenta lui teribil de necajita, se va indrepta, manat de spiritul sau de libertate, spre o noua doctrina, o noua ideologie care batea insistenta la usa si careia usile i se deschideau deja, din ce in ce mai numeroase : SOCIALISMUL.
Antoine ramane burghezul si conservatorul perfect, care, ca orice conservator autentic, este convins de trainicia - demonstrata pana la un moment, pana in momentul critic al unei schimbari majore ! - sistemului social in care a trait, pe care il credea vesnic.
Nu vedea pericolul pe care Razboiul il aducea cu sine, dincolo de moartea si ranirile de pe front.
Antoine se simtea atat de bine, atat de confortabil in viata lui temeinic aranjata, pusa la punct, confortabila, fara griji, incat o considera vesnica, si nici atunci cand l-a regasit pe Jacques, care crescand, avea din nou sa plece de acasa, acum insa devenise adult aproape, cel putin dupa varsta biologica, desi foarte tanar inca, nici cand a aflat care sunt preocuparile lui Jacques, care scria articole socialiste, sau le si distribuia, nici atunci Antoine nu a luat in seama si nu a constientizat dimensiunea reala a pericolului socialismului.
Insa Antoine il iubea pe Jacques.
Pe patul de moarte, tatal se va impaca, in felul sau de muribund, cu fiul sau mezin, cu nesupusul Jacques, si va cere in mod expres, uimindu-l pe Antoine pe care il cerea continuu de cand se imbolnavise [ si o vreme dusese cu el boala .... bolise o vreme ... ], il va cere pe Jacques in mod expres, si sa fie lasat singur cu fiul sau, IN CHIAR ULTIMELE, ULTIMELE MINUTE SI SECUNDE DE VIATA ALE SALE. OSCAR THIBAULT CEL MANDRU, STALPUL SOCIETATII BURGHEZE FRANCEZE VA INCHIDE OCHII IN PREZENTA NESUPUSULUI SAU FIU, MILITANTUL SOCIALISMULUI !!!!
Oscar Thibault a murit in prezenta doar a fiului sau celui mic, Jacques cel nemangaiat de lipsa mamei, de lipsa de empatie a tatalui, si avid de libertate.
Din pacate, acuma, revenind la zilele noastre, am vazut ca Jacques care si-a pus toata fiinta in lupta pentru victoria socialismului, nu a putut aduce oamenilor, odata cu aceasta ideologie politica, Libertatea.
Tocmai Libertatea dupa care fugea Jacques Thibault.
" AU COIN DE LA RUE DE VAUGIRARD ... ",
La coltul strazii Vaugirard....
CE A DEVENIT PESTE ANI, LA RUE DE VAUGIRARD ?????
Manastirea care s-a aflat pe rue de Vaugirard, s-a mutat...
Acuma, in prezentul nostru foarte actual, cladirea manastirii ofera adapost unor oameni, pe care nu stiu daca sa ii numesc Victimele Libertatii aduse de Socialism, sau ale Deturnarii, ale pervertirii sistemului burghez, asa cum a fost el ( si cu multe rele si lipsuri ) de catre cei care in anii din urma, in vremurile noastre, s-au numit, s-au considerat pe sine, " de dreapta ".
In limbajul comun din zilele noastre, te intrebi, cum era o expresie, daca oamenii nu au dat cu dreptul in stangul, sau invers....
Cativa tineri catolici au infiintat o Asociatie Religioasa, care primeste, adaposteste, ofera masa, cazare, oamenilor strazii.
APA, sau Asociatia Pentru Prietenie ( Amitié ), ii cauta, umbla dupa oamenii strazii pe care ii poate salva, recupera, reinsera in lumea si societate, pe care ii poate ajuta sa se reconstruiasca....
Cine sunt oamenii care se aduna in cladirile in care sunt adapostiti oamenii strazii, in cadrul activitatii APA ? APA are o echipa sociala, alcatuita din tineri voluntari profesionisti, care isi ofera timpul cu generozitate, salvarii vietii, in mod real, a unor oameni care, din pricini diferite mai mult sau mai putin, au ajuns in strada.
Voluntarii ne explica ca nu toti cei care vin la APA si incearca sa traiasca o viata in comun, impreuna, care iau masa cu voluntarii, nu toti sunt oameni fara adapost, fara casa.
Unii sunt oameni singuri, care vor sa incerce, sa vada cum se poate sa traiesti in prezenta altora, sa te apropii de oameni.
Dintre oamenii strazii, multi au trait un eveniment traumatizant si ca urmare au clacat, si nu au mai facut fata obligatiilor sociale si au ajuns in strada, un tanar explica ca, unii dintre noi au divortat, ne-am confruntat cu faptul ca odata cu divortul ne-au fost luati copiii.
Socurile emotionale, traumele traite, daca oamenii sunt mai fragili, ii pun in situatia de a nu mai face fata unei vieti care iti cere sa traiesti, intre noi fie vorba, oarecum, intr-un fel, FARA EMOTII, si mai ales fara emotii puternice, violente !
Viata iti cere sa fii exact cum nu ii place Mantuitorului Iisus sa fie oamenii, adica CALDICEI.
Adica nici rece, nici cald.
Desi noi putem spune ca oamenii au trait si inca traiesc de-a dreptul inveninati, acriti, inraiti si rai, si asa mai departe.
Viata te cere cam nesimtit, sau nesimtit de-a binelea, si oamenii se conformeaza.
Care nu se conformeaza, daca traieste greu un soc, o ruptura, ajunge in strada.
Unii au cazut in patima alcoolului.
Un barbat explica ca pe el, Dumnezeu si rugaciunea in Biserica l-au vindecat de alcool, el nu a trecut ca altii prin medicamente, tratamente, terapii - pentru a inceta sa bea.
Lui, rugaciunea si numai rugaciunea, dar rugaciunea in Biserica unde intra si ramanea ore in sir, i-au fost de ajuns.
In aceste cladiri, ale APA, oamenii strazii prind ceva curaj, au deja un apartament, un acoperis deasupra capului, nu au grija hranei si isi pot spala hainele.
Un barbat, cel vindecat de patima alcoolului, explica ca pe strada poti dormi in conditii grele, nu ai voie sa stai in anumite locuri, te adapostesti de frig, de vant, nu poti dormi chiar in aer liber, pentru ca mori, daca a plouat, ai hainele umede pe tine, te trezesti in miez de noapte si iti e frica sa nu fii omorat, furat...
[ IN CLIPA ASTA, in bloc, CINEVA BATE SI BATE SI BUBUIE LA ETAJ, INTR-UN APARTAMENT, LA 3, PE CARE IL RENOVEAZA CONTINUU, CARE INSA RAMANE NELOCUIT, cu exceptia unor chiriasi pasageri si a unor proprietari pasageri.
Ce draci au pe ei, ce mai bat !
Eu cred ca au daramat un perete interior, deasupra, la et. 3, mama spune ca nu, ca a putut ea vedea fiind usa deschisa, iar cel care renova a permis intrarea, sa se convinga vecinii doritori, ce renovari face el, si ca nu darama peretii, totusi se auzea zgomot de perete daramat intr-o zi... se intampla spre finele anului 2018.
Nu va spun ca mai ieri, niste barbati, deasupra la 3, spuneau " Nu poti s-o dai afara pe domnisoara, ca e cu mamica ! " Dar de ce, nu stiu ?! ]
La masa cu cei de la APA, vin sa manance si alti oameni....
Sau sa pregateasca masa...
De exemplu un om care el insusi a stat in strada, care cu greu s-a redresat, ma rog, nu mai sta in strada acum, dar fata lui, chipul lui a ramas pe veci marcat de perioada in care era ceea ce numesc francezii un SDF = sans domicile fixe, fara domiciliu fix, in fapt fara niciun domiciliu !
El vine acuma si pregateste masa, gateste pentru oamenii acestia ai strazii recuperati de APA.
Sau o tanara care s-a gandit, ea cum poate ajuta, ce poate oferi ?
Si-a spus ca ea dispune de timp si poate oferi timpul, stie sa gateasca, ii place sa rasfete omul in toate cele mici, de pilda, cand cineva cauta zahar in plus si nu are la indemana, sau alte mici nevoi/atentii...
Ea vine si gateste....
Ea spune ca in astfel de reuniuni sunt probleme intre oameni : de psihic, psihiatrice, de violenta, ca unii mint, ca altii fura.
Oamenii joaca carti serile, o fetita canta la Acordeon si canta frumos, o arie franceza care te face sa te simti, daca ai citit, in anii 1800.....
Sau se joaca in aer liber, cu mingea...
Un barbat acum grasut, cu parul grizonat, inca tanar insa, spune ca traiesti cu grija zilei de maine si intr-o buna zi iti bate la usa executorul, portarelul si iti spune ca trebuie sa iesi, sa parasesti casa, sa mergi in strada !
Ca esti data afara.
Se mai vorbeste si de oameni, si ca oameni, si ca mod - general, colectiv, social - de viata - de oameni instabili.
Instabili ei insisi, instabili ( si ) emotional.
Dar si victime ale vietii instabile, ale instabilitatii excesive a vietii.
Caci viata acum a atins niste cote alarmante, destabilizante, de INSTABILITATE.
Se refera la locul de munca in primul rand.
Des petites mains invisibles, documentaire, ktotv.com
Cu al 2-lea documentar vizionat, astazi, ne intoarcem intr-un fel, in LA RUE DE VAUGIRARD, dar nu chiar pe strada Vaugirard, ca pozitie geografica, ci pe aceasta strada prin ce a reprezentat ea in viata organizata BURGHEZ.
Pe rue de Vaugirard s-a aflat o Manastire catolica....
Din romanul Les Thibault aflam ca s-a aflat o Scoala de baieti Catolica.
Al doilea documentar ne vorbeste despre personalitatea burgheza, dar si sfanta, a poetei franceze MARIE NOEL, pe numele sau MARIE ROUGET.
Ea i-a cerut lui Dumnezeu in rugaciune, in Biserica, 3 lucruri :
Sa devina poeta ;
Sa sufere mult ;
Sa devina sfanta.
Dumnezeu i-a implinit vointa intocmai.
Marie Noël, entre le monde et Dieu / Documentaire
Astazi este deschis un proces in canonizarea lui Marie Noël Rouget, si arhiepiscopul ne spune ca, pentru prima data, episcopii vin la el si ii spun : " dar nu e nevoie de niciun proces, canonizati-o ! "
Marie Rouget s-a nascut in 1883 in Auxerre, in Franta, un oras traditional francez, desi cu cladiri dezordonate, neconstruite dupa un plan urbanistic anume, cu acoperisuri diferite, orientate desi una langa alta, in puncte cardinale diferite...
Marie Rouget a murit in 1967 in ziua de 23 decembrie, cum spun francezii " à l'avant-veille de Noël ", adica in ziua de dinaintea Ajunului Craciunului.
Biserica parohiala Saint Pierre si Catedrala din Auxerre au fost importante pentru Marie Rouget, fiica unui profesor de Filosofie si Istoria Artei ( Literatura, scrie intr-o biografie a ei pe care sa nu uit sa o atasez ! ), care a invatat de la tatal ei si de la nasul ei, un intelectual care a incurajat-o sa nu se lase, sa citeasca, sa scrie, sa invete.
Intreaga poezie a lui Marie Noel e sumbra.
Ea a scris si rugaciuni.
Am vazut extrem de putin, O DESCOPAR SI EU ACUMA, IN ACELASI TIMP CU VOI, cei carora va scriu despre ea.... doar ca am apucat sa vad documentarul, pentru moment atat...
Marie Rouget, pe de o parte nu a vrut sa se marite, pe de alta parte, poate ar fi vrut, e o imprejurare misterioasa in viata ei, in sensul ca ea niciodata nu a discutat-o, tanara fiind s-a indragostit de un tanar, dar si-a dat seama ca nu pot fi impreuna.
De atunci ea nu s-a mai gandit la maritis.
De altfel se simtea bine cu parintii, cu bunica ei....
Casa a donat-o unei asociatii care are grija de ea si i-a respectat dorinta de a-i pastra camera exact cum era in clipa mortii ei.
"Dumnezeul meu eu nu Va iubesc/ Dar priviti-ma ! " [ dar uitati-Va la mine ! ] "
Marie Noel Il iubea pe Dumnezeu, dar ducea o lupta interioara.
Se pare ca o singura data L-a tutuit pe Dumnezeu.
Ea a scris o rugaciune, ca dovada ca nimic din ce framanta sufletul unui om, nu ii e omului strain, ca intotdeauna daca un om are o durere, o suferinta, o framantare interioara, absolut intotdeauna, negresit a mai fost cineva care, ca si el, a simtit aceeasi framantare....
A scris o rugaciune in care se roaga pentru oamenii care au de dus Cruci, sa le poata duce pe toate !
Este probabil ca Marie Noel, intrucat nu s-a maritat, nu a avut o viata chiar asa placuta, a fost o viata destul de lipsita de bucurie, insa a fost o viata in care nu i-a lipsit, material, nimic.
A invatat si a invatat cu tatal si cu nasul ei cred.
Scoala a facut-o, scrie intr-o biografie a ei, acasa, pana pe la 11 ani, caci era fragila.
I-a placut muzica, a compus....
A purtat o CORESPONDENTA ( mii de scrisori , parca asa spune in documentar ) - de 2 categorii : 1 ) episodica, cu unii artisti ; 2 ) continuata, continua si pe termen lung cu personalitati diverse, cu oameni diversi, printre care cu Printesa BIBESCO [ Bibescu ].
A fost o vizionara, vedea, intuia viitorul, adus de evenimente tragice.
Intr-o scrisoare de 10-12 pagini din 1935, intre ea si alta persoana, recunosc, am uitat cine, ea intuia consecintele dictaturii lui Mussolini, ale razboiului, si, separat cu totul de ea, fara legatura ( nu aveau PC, comunicari, scrisori, internet, televizor, etc. ), aceleasi previziuni le-a facut CHURCHILL.
Lui Marie Rouget ii placea natura, mergea in localitatea DIGES [ se citeste " dij " ], unde oamenii au cunoscut-o si azi dau marturie despre ea, si unde a inchiriat un imobil, pentru a veni de cate ori dorea in timpul anului.
La un moment dat, a ramas doar cu mama si o matusa foarte bolnava.
Are si azi rude, cel putin o persoana din familie, o doamna care era o fetita, cam la 8- 10 ani, si care a cunoscut-o si a locuit langa ea.
Azi doamna are parul alb, dar ne povesteste despre Marie Rouget care nu le oferea copiilor de Craciun niciun cadou, pentru ca ce inseamna Craciunul ? Inseamna SA FII IN PREZENTA LUI IISUS PRUNCUL. Cadourile le primeau la 1 ianuarie.
Marie Rouget, spune ea, se interesa de totul, era curioasa, avea opiniile ei.
Adica pesemne, sa nu credem ca era vreo poetesa stearsa, " languroasa "....
Marie Noël, intre lume si Dumnezeu - titlul documentarului realizat de ktotv.com ...
Mai jos, am sa atasez un fisier word in care am salvat link-urile catre documentarele vizionate, si cateva surse pe care urmeaza si eu sa le deschid, si sa le consult, sa le citesc, despre cine a fost Marie Rouget.
De asemenea, intamplator, am dat peste un interviu realizat acum in 2019, despre CE NE VA ADUCE VIITORUL, un interviu cu un profesor care a mai formulat previziuni despre viitor...
Am salvat link-ul desi nu stiu exact, cam despre ce e vorba, mai mult decat descrierea anuntata dedesubtul interviului....
Se pare ca acest profesor Paul JORION prevesteste cumva, sfarsitul omenirii si e in dezacord cu inteligenta artificiala....
Deci, acest interviu mi-a " rasarit " in fata cand eram pe youtube, dupa ce am vizionat MARIE NOEL, ENTRE LE MONDE ET DIEU.
olivia
Pièces jointes
- Marie Noël Rouget 1883-1967 Auxerre Bourgogne.doc (33,00 Ko)
- Marie Noël Rouget Biographie de Marie Noël.pdf (101,29 Ko
Marie Noël, entre le
monde et Dieu / Documentaire
http://www.ktotv.com/video/00236849/marie-noel-entre-le-monde-et-dieu
Marie Noël
se nommait Marie Rouget. À Auxerre, où elle naquit le 16 février 1883 et où
elle résida jusqu'à sa mort, à 84 ans, le 23 décembre 1967, on l'appelle
toujours joliment « la fille poussée au son des cloches ». En Bourgogne, le
souvenir de la vieille demoiselle est à tout jamais présent. C'est que la vie
de Marie Rouget n'est pas commune. Bien longtemps, en effet, beaucoup
ignorèrent que celle qui allait devenir Marie Noël, la Marie Noël qu'admirèrent
Aragon, Colette, François Mauriac, Montherlant et qui obtint le Grand Prix de
l'Académie française pour l'ensemble de son oeuvre, était l'auteur prolifique
de récits, de chansons, de berceuses, de complaintes, de contes, de poèmes et
de psaumes qui la délivraient de l'attente, des ténèbres, du doute et de
l'effroi de la mort. Une vie de lutte incessante, au fil des mots, contre le
mal auquel seul peut répondre l'amour. Tour à tour émerveillée, joyeuse et
soumise, Marie Noël fut une catholique ardente et sincère, toute donnée à Dieu,
jusque dans l'épreuve. Rebelle, elle dialogua néanmoins jusqu'à sa mort avec le
Seigneur, feignant d'ignorer qu'on peut discuter tant que l'on veut avec Dieu,
tôt ou tard, c'est Lui qui a le dernier mot. Ce film magnifique nous conte la
vie hors du commun d'une fausse bigote à l'allure de redoutable « grenouille de
bénitier », dont Montherlant a pu dire qu'elle était le plus grand poète
français. Et l'on pense à André Chénier qui écrivit : « L'art ne fait que des
vers. Le coeur seul est poète ». Une inoubliable promenade sur des chemins de
poésie au pays de la sérénité, dans les pas d'une grande figure du
christianisme qui, s'usant le corps et l'âme, se perdit dans la vie des
autres.UNE COPRODUCTION KTO/CAT PRODUCTION 2018 - Réalisé par Armand Isnard
***
Marie Noël - Wikipédia
https://fr.wikipedia.org/wiki/Marie_Noël
Prière(s) de Marie Noël Rouget
http://site-catholique.fr/index.php?post/Priere-de-Marie-Noelle-du-malade-pour-ses-medecins
http://site-catholique.fr/index.php?post/Priere-de-Marie-Noel-a-la-Source
http://www.marie-noel.asso.fr/
https://www.yonne.catholique.fr/cheminer-dans-la-foi/causes-de-beatification/marie-melanie-rouget-en-poesie-marie-noel
http://site-catholique.fr/index.php?post/Priere-de-Marie-Noel-Rouget
https://www.sshny.org/Biographie%20de%20Marie%20No%C3%ABl.pdf
https://www.marienoelsiteofficiel.fr/Présentation%20Marino%20v2.pdf
***
Des petites mains invisibles, documentaire, ktotv.com
https://www.youtube.com/watch?v=Y6tiGH6UpsQ
Depuis 12
ans, l'Association pour l'Amitié (APA)
a pris le parti de faire cohabiter des personnes de la rue de tous horizons et
de tous âges et des jeunes volontaires professionnels, dans une ambiance
familiale, convaincus qu'à côté des aides matérielles, des liens d´amitié
approfondis sont indispensables à la reconstruction de personnes fragilisées
par la vie. Aujourd'hui, l´association,
créée par Etienne Villemain et Martin Choutet - jeunes catholiques proches de
Jean Vanier (le fondateur de l'Arche) - accueille 200 personnes dans des
appartements au coeur de Paris. Hommes d'un côté, femmes de l'autre. Comme ici rue de Vaugirard dans un ancien
monastère, où résident une vingtaine de co-locataires et un ancien prêtre
ouvrier, le Père Géry. On suivra notamment Gilbert qui s´engage
sans compter auprès de sa nouvelle famille et dont il est le cuisinier. À ses
côtés, Gilles et Sébastien, nouveaux arrivants à l'APA font leurs premières
armes pour se mettre au service de ceux qui leur ont tendu la main. Une
patiente reconstruction pour les uns et la découverte du meilleur de soi pour
les autres, tous jeunes volontaires et qui décident d´éprouver leur foi. Car
rien n'est jamais gagné dans cette vie de famille qui s'invente au jour le jour
avec peu de moyens et beaucoup de petites attentions garantes d´une vie
communautaire nécessaire. Portraits croisés de ces petites mains invisibles aux
parcours lointains, devenues les meilleurs ambassadeurs de ces associations religieuses aux principes
fondamentalement humanistes. Leur engagement nous conduit à nous interroger
sur la question du don de soi et de son incarnation au quotidien. L'APA est un
petit miracle d'humanité. Le film "Des Petites Mains invisibles" en
est le témoignage réconfortant. Il est la démonstration qu'une réconciliation entre possédants et déshérités est possible et
que les "sauveurs" ne sont pas nécessairement ceux qu'on croit.
UNE COPRODUCTION LARDUX FILMS/KTO 2018 - Réalisé par Serine Lortat Jacob Documentaire
du 10/12/2018. »
***
COMMENT LES "ÉLITES" NOUS MÈNENT AU DÉSASTRE - PAUL JORION
https://www.youtube.com/watch?v=4dGso9v3iu0
" Publicat pe 8 ian. 2019
En début d'année,
les exercices de futurologie sont toujours tentants, surtout dans les périodes
aussi tourmentées que la nôtre. Que nous réserve l'économie mondiale en 2019?
Allons-nous vers un nouveau Krach boursier? La logique financière menace-t-elle
maintenant? Théophile Kouamouo a abordé toutes ces questions avec Paul Jorion,
anthropologue et enseignant… Paul Jorion est également un ancien trader, celui
qui a prédit plusieurs années à l’avance la crise des subprimes.. Il parle
aussi bien de l'argent et des marchés obligataires que de l'intelligence
artificielle et des risques d'effondrement de la civilisation humaine. C'est L'Autre
Interview."
