Istoria Dreptului Roman ( 2 ) : Hrisoavele Domnesti de Ion Peretz, Curs, 1931

“ Capitolul II

Hrisoavele de drept civil

Am vazut ca hrisoavele de drept civil se ocupa de libertatea, robia, cetatenia, clasele sociale, familia, bunurile si transmisiunea lor intre vii si dupa moarte, obligatiunile si contractele locuitorilor tarilor romane.

In ele gasim in mare redat obiceiul pamantului, dar gasim si urme de drept bizantin si dispozitiuni  noui inspirate in general de la acest drept. Procedand la examinarea lor in ordine sistematica, intalnim intaiu pe cele privitoare in special la legiferare, pe care le vom examina si analiza in randul intaiu.

Daca au existat hrisoave care sa promulge legiuirile lui Matei Basarab Vv. si lui Vasile Lupu Vv. ele nu ni  s’au conservat sau cel putin nu au fost regasite  pana acuma.

Stim din studiile facute, ca ele sunt puse sub auspiciile mitropolitilor Theodosie si Stefan in Muntenia si a Domnitorului insusi in Moldova.

Dar pe cand cele doua d’intai au si o intarire si promulgare mitropoliceasca, cea din urma se opreste la predoslovia ce o face insusi alcatuitorul pravilei logofatul Eustratie.

Nu tot asa se petrece lucrul si cu legiuirile din veacurile optsprezecelea si nouasprezecelea.

Si Alexandru Ipsilant Voevod si Ioan George Caragea Vv. si Scarlat Calimach Vv. si inaintea lor si Stefan Mihail Racovita Vv. si Scarlat Grigore Ghica Vv. au la legiuirile lor hrisoave de promulgare si de publicare.

Acestea sunt de deosebit interes pentru studiul dreptului nostru, caci in ele se invedereaza incercarile de a se da o buna legislatiune poporului roman, la inceput prin introducerea legiuirilor bizantine, in urma prin combinarea lor cu obiceiul pamantului.

Urmand ordinea cronologica, dam mai nainte de toate hrisovul lui Stefan Mihail Racovita Voevod la manualul de legi al lui Mihail Fotino, jurisconsultul din Hios.

[ ... ]

Hrisoavele amandoua coprind dupa cum se vede o expunere de motive, pe care o vom regasi si in cele similare ale Domnitorilor urmatori.

Aceasta expunere e si ea identica cu cele ce vor urma. Domnitorul constata insuficienta normelor legislative, neclare, imprastiate  in diferite codice de legi, netraduse – in cazul actual in greaca moderna – deci inaplicabile ; face bine inteles  apologia grijei ce o are pentru buna justitie si buna administrare a tarii ce i s’a harazit dela Dumnezeu sa o guverneze si motiveaza alegerea ce o face in persoana jurisconsultului chemat de increderea sa sa alcatuiasca noul codice de legi, ce va asigura impartirea justitiei in principat spre fericirea supusilor.

Stefan Mihail Racovita, ca si Scarlat Ghica arata izvoarele din care se vor extreage  dispozitiunile codicelor lor.

Dar pe cand cel d’intaiu ne vorbeste de legi imparatesti, de legiuiri bisericesti, de hrisoave deja existente ( constitutiunile legale ) si de obiceiul pamantului ; cel de al doilea se multumeste sa vorbeasca, cu mai multa exactitate de altminteri, de constitutiuni legale si de canoane bisericesti, care in realitate formeaza materia celor trei carti ale Codului de legi al lui Mihail Fotino din Hios.

Ambele hrisoave coprind ordin de promulgare,  poruncind si judecatorilor sa aplice legiuirea cea noua la toate pricinile.

Stefan Mihail Racovita porunceste boerilor de Divan ca si judecatorilor de pe la judete sa urmeze dupa noua legiuire sub amenintare de pedeapsa.

Scarlat Grigore Ghica, arata numai ca s’a dat noua legiuire “ spre folosul comun si uzul tuturor judecatilor bisericesti si civile “.

Trecem la hrisovul de promulgare a  pravilnicestei Condici a lui Alexandru Ipsilant Voevod din anul 1780.

“ Io Alexandru Ioan Ipsilant Vv. cu mila lui Dumnezeu Domn si obladuitor a toata Ungrovlahia.

Cu cat este trebuincios povatuitoriul la un calatoriu ce va sa treaca prin locuri pustii, ca sa nu rataceasca din drum in locuri neumblate, si cu cat are trebuinta, de lumina unul ce umbla intru intuneric, ca sa nu dea peste prapastii si adancaturi, atat sunt de trebuincioase si pravilele la o politie, ca printr’ansele sa se povatuiasca spre chibzuirea dreptatii si a adevarului, si se nu gresasca intru cea mai trebuincioasa si a toatei bunei orandueli pazatoare, adeca judecata lui Dumnezeu ( caci noi dupa chipul cel Dumnezeesc nu numai avem a stapani pe pamant, ci si a judeca dupa asemanarea judecatoriului tuturor ni s’au daruit ) si macar ca intru stiinta, si chibzuirea omului oaresi care scantei ale dreptatii semanate, dupa care fies care de ar voi piate sa se povatuiasca spre dreptate dupa cum este zisa : ceea ce tie nu-ti place altuia nu face, caci intru aceasta coprinzatoare porunca, toata pravila si toata dreptatea se intelege.

Dara fiindca curgerea anilor nu incontineste de a schimba, si a preface pururea pricinile vietei cele intamplatoare,pentru aceea face trebuinta a avea o povata mai pe larg.

Drept aceea miluindu-ne Dumnezeu cu Domnia acestui Principat pe langa celelalte faceri de bine ce ni-am straduit sa aratam la toti de obste, si deosebit la fieste-care, am socotit Domnia mea ca aceasta este cea mai de folos, nu numai pentru buna petrecerea locuitorilor, ci si pentru cinstea lor pentru ca alta mai multa defaimare nu poate a fi la un norod, si mai vartos la cel de buna credinta, de cat a vietui fara de pravili.

Adeca sau sa nu aiba pravili, sau sa nu urmeze dupa pravili.

Intr’acestasi chip am aflat Domnia mea pre locuitorii Valahiei, carii macar ca uneori urma imparatestilor pravili celor deobste, si alt ori obiceiurilor celor pamantesti, care obiceiuri cu cuvant ca sunt din vechime se sarguia spre a avea intarire.

Dar cu toate aceste nici pravilile pururea intr’un chip pazea, nici vechimea obiceiurilor nezmintit tinea.

Ci cand cu pravilile strica obiceiurile, cand iarasi cu obiceiurile se impotrivia pravililor.

Drept aceea din inceputul Domniei mele din multele griji care pururea ne cuprind prilejind vremea cu ne incetate osteneli am strans Domnia mea, insa din pravili cele ce sunt mai trebuincioase spre povata judetelor, iar din obiceiuri am ales cele mai adesea urmate in tara, asemanandu-se oaresi-cum si cu pravilile.

Pe langa acestea si altele oaresi-care poveti de insine alcatuind Domnia mea din jalbile, si pricini ce pe toate zilele sa aduc la auzul nostru, acum la al saselea an al Domniei mele ( ce cu mila lui Dumnezeu curge ), am asezat noua alcatuita pravila, ca un izvod si indreptare tuturor celor ce se vor afla judecand cu sfat de cobste, si cu adeverirea prea sfintiei sale mitropolitul, si a iubitorilor de Dumnezeu episcopi  si a velitilor boerilor Domniei mele, ca printr’ansa povatuindu-sa drepte sa faca si ei  hotaririle judecatilor, si toti cei napastuiti sa-si afle dreptatea lor la limanul bunelor pravili si la toti supusii nostri sa se arate biruitoare dreptate.

Caci judecata dupa cum am zis este a lui Dumnezeu.

Drept aceea cati s’au invrednicit acestei dregatorii de judecatori se cuvine a sti ca pentru ori-ce pricina vor judeca cela ce se va osandi de catre dansii fara de dreptate, sau cu dreptate pentru ori-ce feliu de vina va fi de o va obihni ( ? ) cu multumita si fara de carteala hotarirea judecatii, numai ramane a se osandi la judecata cea viitoare, pentru ca aceasta pamanteasca judecata este a insusi lui Dumnezeu judecata ;  dar vai de judecatoriul acela ce va mitui la hotaririle judetelor pentru voe vegheata, sau va strica dreptatea pentru luarea de mita sau va trece cu vederea dreptatea pentru pizma, caci infricosat cuvant va auzi ca un stramb judecatoriu de catre Dreptul Judecatoriu in zioa cea infricosata a nefatarnicii judecati cei viitoare, si nu numai acolo, ci si aici unul ca acela aflandu-se de Domnia mea cu or-ce mijloc viclenind la hotaririle judecatilor, sa stie ca nici intr’un chip nu va putea scapa de grea pedeapsa a domniei mele.

Deci mai intai asazam oranduiala departamenturilor, dupa care se cuvine a se indrepta toate departamenturile cele mari, si cele mici si spre oranduiala lor hotarim intr’acestasi chip.

Pentru divanul Gospod. – Pentru judecatoria velitilor boeri. – Pentru al doilea departamenturi. – Pentru al treilea departament al vinovatiilor. – Pentru judecatori. – Pentru vechili. – Pentru cei ce se  judeca, adeca pârâsii si pârâtii. – Pentru hotararile judecatorilor. – Pentru apelatii. – Pentru zapcii. – Trepedile ( progon ) de aici cele obicinuite. – Trepedile judetelor. – Pentru cei ce sa chiama la judecata sunt datori a veni sau nu. – Pentru judecatoria ot vel spata. – Pentru judecatoria ot vel aga. – Pentru judecatoriile de pe la judete. – Cele drepte ale stapanilor mosiilor ce au asupra locuitorilor. – Pentru ispravnici. – Pentru vornicei. – Pentru zestre. -  Pentru mostenire. – Pentru trimirie, adeca a treia parte. – Pentru diata. – Pentru epitropi. – Pentru imprumuturi. – Pentru chezasie. – Pentru dobanzi. – Pentru anarghirie. – Pentru marturi. – Pentru juramant. – Pentru barbat si muerea lui. – Pentru parinti si copii.- Pentru protimisis. – Pentru vanzarea cea far de temeiu. – Pentru hotarnicii. – Pentru cei care zidesc in loc strein. – Pentru tigani. – Pentru mosii si helestee. – Pentru mori noua. – Soroacele vremii, adeca dupa pravili soroc pana la cati ani sa se porneasca ori care pârã. – Pentru zilele ce nu se cauta judecati “.

Daca analizam hrisovul lui Alexandru Ioan Ipsilant gasim in afara de mentionarea confuziunii dreptului si consideratiuni de etica juridica. Legea este o necesitate in viata sociala, poporul fara pravili, fara norme juridice care sa-l indrume, este asemenea cu un strain ratacit in intuneric pe taramuri necunoscute, expus sa cada la fie-ce pas in prapastie.

Dupa cum acesta are nevoe de o calauza, asa are nevoe poporul de un indrumator in viata si acest indrumator este dreptul, sau mai bine zis, expresiunea dreptului, adeca pravila, caci ea, dupa conceptia bizantina trebue sa coprinda dreptatea si adevarul.

E drept ca judecata este lasata omului de Dumnezeu, de aci si dreptul pe care-l are omul de a judeca si pedepsi pe semenii sai si de aceea tot omul are o licarire de drept in sufletul sau, o constiinta de drept, care se rezuma in ultim termen la preceptul cunoscut : “ ce tie nu-ti place, altuia nu face “.

Dar bine inteles ca aceasta scantee de dreptate, sadita in firea omului nu este indestulatoare pentru a putea deslega nenumaratele si mult feluritele conflicte iscate intre oameni si de aci nevoia unei formulari mai desvoltate si mai precise a regulelor juridice care formeaza legiuirile popoarelor.

De aci si datoria carmuitorilor popoarelor de a ingriji de buna stare, buna vietuire si chiar de cinstea supusilor lor prin harazirea de drepte legislatiuni.

Caci nu numai un simplu interes de pacinica convietuire intr’o societate lipsite de tulburari trebue sa fie la temelia intentiunii legiuitoare, ci si preocuparea morala de a salva cinstea poporului ferindu-l de rusinea de a nu avea legi conducatoare sau de a nu le aplica, desi le are si ca urmare de a-l scapa de defaimarea celorlalte popoare superioare in civilizatie si cultura.

In starea acesta chiar, zice Ipsilant, ca a aflat pe locuitorii Valahiei.

Aveau ce e drept legiuiri, fie scrise, imprumutate dela Bizant, fie nescrise, obiceiuri juridice vechi, aplicate in cursul vremurilor si in deobste recunoscute ; dar nimic nu e mai rau, de cat conflictul intre doua legislatiuni cu puteri egale, caci da loc nesigurantei in materie juridica si aceasta se intampla si in tara noastra, pravilile imparatesti stricand obiceiurile, obiceiurile stricand la randul lor pravilelor.

Ca sa se dea la o parte fie unele, fie celelalte, nici nu era de gandit, Unele reprezentau ratiunea scrisa, altele geniul propriu al poporului.

O contopire judicioasa a lor printr’o alegere de dispozitiuni chibzuit facute era cea mai nemerita cale de urmat.

De aceea Ipsilant alege din pravilile imparatesti pe cele mai trebuincioase, iar din obiceiuri pe cele mai ades urmate si alcatueste Pravilniceasca condica.

Dar nu e de ajuns sa dai pravile ; mai trebue ca ele sa fie respectate.

De aici indemn si la impricinati sa se supue lor si la judecatori sa le aplice intocmai.

Cel osandit cu pravila, nu va mai avea sa raspunda de gresala lui la judecata viitoare, caci judecata oamenilor fiind de la Dumnezeu, cel ce a primit si pedeapsa in aceasta lume nu o va mai primi pe lumea cealalta.

Cat despre judecatorul stramb, el va primi si pedeapsa pe aceasta lume, pentru calcarea poruncei domnesti, si pedeapsa pe lumea cealalta pentru ponegrirea si injosirea chipului judecatei dela Dumnezeu primita.

Acestea sunt preceptele date de Ipsilant.

El mai adaoga in hrisov si enumeratia titlurilor pravilnicestii sale condici.

Douazeci si trei sunt privitoare la procedura si anume : noua la organizarea judecatoreasca si patrusprezece la procedura propriu zisa, iar saptesprezece sunt privitoare la dreptul civil, unul la robi, doua la familie, patru la proprietati, trei la mostenire, sapte la contracte, in care imprumutul si vanzarea, alaturi de contractul de zestre ocupa locul de frunte.

Nu este locul sa insistam asupra continutului condicei.

Sa trecem la hrisovul Domnului Ioan Scarlat Grigore Calimah Voevod din 1817.

“ Ioan Scarlat Alexandru Calimach Vv., cu mila lui Dumnezeu Domn si stapanitor tarii Moldovei.

Carmuirea e un lucru maret si de o mare insemnatate si intru adevar dumnezeesc, si nimic din acele omenesti nu se poate asemui cu marirea ei, fiind statornicita de insasi necesitatea firei chiar din ceasul zidirei, si adusa de timp la propasirea de astazi.

Tinta unui obladuitor, afara numai cand el ar fi un fals iar nu un adevarat Domnitor, nu e alta decat fericirea obladuitilor si buna lor petrecere ; drept care oamenii din vechimea cea mai departata, au infiintat dregatorii, punand in capul acestora obladuitorul ca pe un parinte bun si indurator si ca pre un aparator si ingrijitor obstesc.

O zicere batrana ne invata ca omul are comun cu Dumnezeu binefacerea si adevarul ; cercetand insa cineva cu mai multa seriozitate, va gasi ca obladuirea, mai mult de cat aceste virtuti, aseamana pre om cu Dumnezeu, si ca ea a fost infiintata dupa pilda Lui.

Pentru ca mareata alcatuire a intregei si frumoasei lui n’ar fi petrecut pazind nestramutata si neschimbata podoaba si bunacuviinta ce dintru inceput i s’au dat, de nu se zarea pronia dumnezeiasca pana chiar in lucrurile cele mai mici si de nu pazea in intregime fie-care fiinta sfintele hotare si dumnezeestile legi ce au primit dela zidirea universului, pana la vremea ce a hotarit-o ziditoru..

Asemenea si carmuitorul avand pronie nu numai pentru conservarea si indelungata petrecere a obladuitilor, ci si pentru fericirea si buna lor vietuire, se indeletniceste cu cele mai inalte precum si cu cele mai de jos, nelasand nimic necercetat si neincercat din cate ar contribui la fericirea  obladuitilor.

Si fiindca legile sunt trebuitoare pentru a constitui societatea omului si pentru a-l face fericit, carmuitorul inchipuind toate spre folosul celor carmuiti, facandu-se precum am zis legiuitor, si nesocotind nimic mai de capetenie de cat legile – pe unele din acestea le desfiinteaza, pe altele le indrepteaza, iar pe altele, de cere trebuinta, le alcatueste dela sine si anume acele care ar fi mantuitoare, mai priitoare in vietuire si mai folositoare obstei.

Prin unele ca acestea legiuitorii cei renumiti au impodobit veacul lor cu glorie nemuritoare si s’au intronat in altarul unei vecinici aduceri aminte.

Asa si fericitii intru pomenire Domnitori predecesori ai nostri, ce au obladuit in stralucire si in slava, avand cea mai mare grija depre toate celelalte pentru fericirea si buna petrecere a obladuitilor, au gasit ca cea mai mare din datoriile lor era de a da legi supusilor dupa care sa-i judece.

Si dar mai intai Domnul Alexandru I care pentru multele sale merite si mari faceri de bine au dobandit denumirea de cel Bun, indata dupa suirea sa la scaunul Domniei ( 1401 ) vazand nevoia de legi in care se gasea tara, au cerut si au primit Vasilicalele dela Imparatii Paleologi, carii filotimisindu-sa i-au triimes si coroana de rege, harazindu-i si demnitatea de despot.

Din aceste legi alegand Alexandru cate s’au gasit trebuitoare si potrivite in acele vremi si traducandu-le in limba pamanteana, au alcatuit o condica de legi, precum scrie Dimitrie Cantemir.

Doua veacuri mai tarziu Vasilie Voevod numit Albanezul, culegand tot din Vasilicale ca din niste izvoare, precum se vede din titulatura cartii sale, si adaogand la legiuirile lui Alexandru Vv., au tiparit la 1646 cartea sa de legi printr’unul Eustratie ce era pe atunci Vel Logofat.

Aceasta carte cuprinde mai ales legi penale si agrare cu adaogirea obiceiurilor pamantului, iar din legile civile ea foarte putine cuprinde, si anume cate erau trebuincioase pe acea vreme.

De atunci a lipsit cu desavarsire codul lui Alexandru cel Bun ca unul ce n’a ajuns sa fie tiparit ; iar legiuirea lui Vasilie Vv. au ramas domnitoare, si dupa aceasta legiuire judecatorii urmareau pricinile pana la inceputul veacului trecut, precum iarasi scrie Cantemir, traitor pe acea vreme.

Dupa aceasta sporind relatiile dintre pamanteni si neamurile invecinate, mai inmultindu-se apoi si populatia si tara mergand, pre cum se poate intelege, spre mai bine, Domnitorii incepura din nevoe a se sluji de izvorul acestor doua carti de legi, adeca de Vasilicale, si totodata de Novelele lui Iustinian, Leon si celor  dupa dansii imparati, de colectia Vasilicalelor ( Sinopsis ) de introducerea legilor a lui Teofil Antichensorul, de legea greco-romana si in sfarsit de Manualul lui Armenopulos ; din care imprejurare si legiuirea lui Vasilie Vv. ca una ce era necomplecta, a ramas de mai multi ani in nelucrare si a devenit cu totul rara de gasit.

Mai tarziu se detera si cate va hrisoave pentru unele pricini spicuindu-se si acestea in rastimpuri din Vasilicale si Novele de catre Domnii din acea vreme.

La o asa stare de lucruri s’au introdus dupa vremi si abuzuri, care se pot afla chiar pe la natiile cele mai civilizate, mai mult sau mai putin ; pentru ca precum se zice “ putini sunt acei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, iar oamenii murim ca oamenii “ ... Aceste abuzuri s’au iscat din mai multe pricini, din care una si cea mai de capetenie este ca Vasilicalele, Novelele si pomenitele carti de legi, afara numai de traducerea Manualului lui Armenopulos in limba greceasca cea noua ( care si aceasta e gresita in mai multe locuri ) sunt scrise in limbi intelese de foarte putini : in limba elina si latina.

Iara strainatatea si nedreprinderea stilului, precum zice un invatat modern, cuprinzand stiinta legilor in putine cuvinte, face ca poporul sa atarne dela aceste.

Acestea vazandu-le si predecesorul nostru Alexandru Constantin Moruzi Vv. au intreprins a face putincioasa tamaduire acestui neajuns.

Si dar au poruncit paharnicului Toma Cara a traduce in limba pamanteana manualul legilor, adeca acele sase carti ale lui Armenopulos, care s’au si tradus cu desavarsire la 1804.

Iara ori el dela sine, ori din indemnul altora, intelegand ca cartea lui Armenopulos, cunoscuta aicea nu de mult, nu constituie legea pamanteasca, ci mai vartos Vasilicalele, au poruncit tot lui Cara ca adunand din Vasilicale si alte carti de legi, sa compue un cod civil si totodata penal dupa modelul Institutelor, adeca a introducerei legilor de Theofil Antechensorul, precum insusi Cara zice in prefata sa.

Cara dar savarsind in limba greaca la 1806 ( Aprilie ) intaia parte din acele patru, despre dreptul persoanelor, fu impiedecat de imprejurarile de atuncea de a da sfarsit si celorlalte si peste putin se si sfarsi din viata.

Si noi dar de cand binevoind Dumnezeu, am luat in mana franele obladuirei acestei de Dumnezeu pazite tari, incredintandu-ni-se ingrijirea si carmuirea credinciosilor nostri supusi, n’am incetat de a ne aduce aminte cat de mare e obladuirea si cat de mareata  e menirea ei, ca unul ce are de scop fericirea si buna petrecere a obladuitilor.

Gandind la toate acestea si la datoriile obladuitorului catre obladuiti, precum si la mijloacele trebuitoare pentru buna vietuire a acestora, nu ne-am lenevit, cu ajutorul lui  dumnezeu, a pune in lucrare ori-ce bine ce era prin putinta, cu nepasare catre truda si greutatile de tot felul.

Cunoscand totodata ca legile contribuie mai mult ca ori-ce la fericirea omului, impiedicand sila si impartind tuturor o dreapta egalitate, ne-am hotarat a ne indeletnici cu acestea mai serios ; si mai intaiu, impartasind hotarirea noastra, tintind la obstescul folos, Prea Sfi. Mitropolit. Iubitorilor de Dumnezeu episcopi si boerilor nostri, nu numai ca au fost de un gand cu noi, ci prin anafora a lor ne-au facut plecata rugaminte de a pune hotarirea in lucrare ; pentru care am gasit de cuviinta de a alcatui mai intaiu un cod civil, ca unul ce este mai de trebuinta de cat celelalte parti ale legislatiei.

Incepand dar lucrul l-am si savarsit cu ajutorul lui Dumnezeu, ce este  pricinuitorul tuturor bunatatilor, avand de temeiu Vasilicalele, care la inceputul veacului al XV-lea s’au adus la noi de catre fericitul intru pomenire Alexandru I cel Bun.

Fiind insa ca din Vasilicale lipsesc nu numai capitole si titluri, ci si carti intregi, desfiintate de timp cu mai multe alte bune si frumoase scrieri ale antichitatii precum se cunoaste de catre filologi, am indeplinit lipsele culegand din Novele si celelalte carti de legi citate mai sus, de care s’au slujit, precum am zis, si luminatii Domni, predecesorii nostri.

La Cap.IV, Partea I, despre epitropie si curatorie, vazand ca scopul Vasilicalelor si a tuturor legilor celor drepte sta in educarea orfanilor si asigurarea averilor lor, am socotit de cuviinta a schimba modurile despre acestea, aducand mijloace de noui codice europenesti ( a carora si metoda am imbratisat-o ca una ce ni s’a parut mai nemerita ) gasindu-se aceasta mai asiguratoare si mai de interesul orfanilor precum vom arata pe larg prin osebit hrisov.

Am mai gasit de cuviinta a adaogi unele legi trebuincioase si dupa materii neobicinuite celor vechi, incat le erau necunoscute si altele iara despre pricini ce se dezleaga altfel in vremurile noastre ; precum, despre asezari intre autori si tipografi, despre asignatii, despre concursul creditorilor, etc., etc., acest de pe urma caz ( despre concursul creditorilor ) nu-i nici de cum lamurit in Vasilicale si in celelalte carti de legi ale noastre.

Apoi s’au mai adaogit la locurile cuvenite si obiceiurile pamantului, care cercetandu-se dupa a noastra porunca si gasindu-se cuviincioase in adunarile convoate spre acest sfarsit, s’au cinstit cu vrednicia de a ramanea legi.

Asemenea s’au adaogit si deslegarile pomenite mai sus, facute in rastimpuri de predecesorii nostri prin hrisoave domnesti.

Astfel s’au desavarsit acest Codice al nostru civil, alcatuit mai intai in limba neogreaca, obicinuita aci in tara, si apoi tradusa in cea pamanteana.

El s’a impartit in trei parti din care una atingatoare de dritul persoanelor, cealalta de dritul lucrurilor si a treia de marginirile ce privesc catre ambele aceste drituri.

In cat se atinge de celelalte carti ale legislatiei ce au relatie cu legea civila, precum instructiile judecatoresti, codul  comercial, codul penal si codul politienesc, si acestea le vom lucra dupa modul cuviincios, de ne va darui Dumnezeu liniste netulburata, izbanda si inlesnire la vremile de fata, ca sa fie sistemul nostru legislativ desavarsit si deplin.

Iar de nu, tot vom lasa motiv luminatilor Domni, celor ce dupa noi li se va incredinta carmuirea acestei de Dumnezeu pazite tari, ca sa desavarseasca lucrul nostru, aducand obladuitilor lor o mare binefacere.

Promulgand dar astazi acest de Noi alcatuit Cod civil, legiuim prin hrisovul nostru de fata, ca dupa trei luni ( § 4 ) sa inceapa a fi lucratoriu, si dupa acest Cod sa se judece in tara intamplatoarele pricini civile.

Iar daca unele pricini vor lipsi din acest al nostru Cod, ele se vor judeca dupa §§ 9 si 10. Celelalte pricini ca unele ce se cuvin celorlalte parti ale legislatiei, se vor judeca precum si pana astazi dupa Vasilicale si celelalte carti de legi, pana cand se vor alcatui, precum dorim, osebite Coduri si in aceste materii.

Fiindca insa binefacerea sta nu numai intru a da legi, ci mai varstos in pazirea si implinirea lor si in supunerea calcatorilor la pedepsele cuvenite, poftim si prea inaltatii Domni, ce vor veni dupa noi, ca luand in consideratie dreptatile ce ne-au indemnat a alcatui acest Cod, in prevederea lor despre fericirea supusilor, sa se indeltniceasca si sa se ingrijasca  mai ales cu stricta pazire a acestei legiuiri, neinvoind nimanui la nimic calcarea ei, ci pedepsind asemenea lucru cu asprime.

Datu-s’au in scaunul Domniei noastre Iasii in 1 Iulie, anul mantuirii 1817, iar al Domniei noastre al cincilea.

( ss ) Scarlat Calimah Vv.

( L.S. ) “.

( extras Curs de Istoria Dreptului Roman Volumul IV Hrisoavele Domnesti de Ion Peretz Profesor la Facultatea de Drept din Bucuresti, 1931, Bucuresti, Tipografia " Carageale ", str.Selari, 4 )

Istoria Dreptului Roman : Hrisoavele Domnesti de Ion Peretz, Curs, 1931

“ [ ... ] “ Asezãmântul “ se face tot prin hrisov sau carte domneasca, deci forma sa exterioara nu ne intereseaza.

“ Anaforaua “ este un raport sau referat adresat Domnitorului, care hotaraste in ultim resort aproband, respingand, modificand, stergand in parte sau adaogand la dispozitiunile din ea.

Din aceasta pricina anaforalele au o infatisare a parte.

Raportul sau referatul boerilor incepe in partea de jos a coalei cu adresarea “ Prea inaltate Doamne “, iar partea de sus a coalei este rezervata hotararei domnesti care se scrie sus in frunte adaogandu-se titulatura domneasca si pecetea tarii.

Iata de pilda o anafora :

“ Prea inãltate Doamne,

“ Cu plecata anafora aratam Mãriei Tale, ca casa raposatului paharnicului Raducanul Herãscul fiind cufundata sub grele datorii si dupa datoria noastra ca nisce obstesti epitropi randuiti in locul Inaltimei Tale asupra saramanilor evghenisti, avand ingrijire spre a nu se stinge cu totul ingreuindu-se din vreme in vreme cu dobanzile, dupa aratarea ce am facut Inaltimei Tale, din doua mosii ce are casa, una adeca Bragadirul s’au vandut cu mezat esind la pret de taleri 155,300, insa acest pret au esit caci am dat cuvant musteriilor cum ca cel ce o va cumpara nu are a da avaetul starostei si al cutiei de milostenie, care avaet coprinde taleri 15.530 si cand va ramanea a-i raspunde casa ii vine cu mare greutate dupa ticalosia intru care se afla, fiindca deosebit de aceasta mosie s’au mai vandut doua vii  i nisce pravalii care de la aceste fiind sume mai mici nu am suparat pe Maria Ta.

Deci dupa nemarginita milostivirea Mariei Tale si parinteasca dragoste ce ai aratat si arati cu durere asupra acestor case scapatate, facem plecata rugaciune ca sa se urmeze aceasta plata, a se da dintr’ansa o a treia parte din care sa se impartaseasca atat starostea de negustori cat si cutia de milostenie, spre a se ajuta ticaloasa casa la plata datoriilor si a nu fi silita  ca sa mai faca dezghinare si din cealalta mosie in care reazima toata nadejdea chiverniselei clironomului si a maicei dumneasale, care acest ajutor hotarandu-se si cu intarirea Mariei Tale se savarseste chipul si sfarsitul milosteniei pentru care este intocmita si cutia milosteniei.

Grigorie Brancoveanu, Constantin Balaceanu Vel Vornic, Fotache Stirbeiu Vel Vornic. 1815 Aprilie 25.”

Deasupra acestei anaforale este rezolutia urmatoare pusa de Domnitor :

“ Io Ioan Gheorghe Caragea Voevod i Gospodar zemle Vlachiscoie “.

“ Primita fiind Domniei mele rugaciunea dumnealor boerilor epitropi ce ne fac printr’aceasta anafora, pentru scapataciunea si reaua datorie intru care se afla cufundata aceasta casa, hotarim ca din taleri 15.530 ce se arata mai jos ca face havaetul starostiei de negustori si al cutiei milosteniei a lua din talalâc, sa dea casa raposatului paharnicul Raducan Herãscu numai taleri 6000, din care acestia sa ia taleri 3000 cutia milosteniilor si taleri 3000 starostea de negustori. 1815 Maiu 4 “.

( Pecetea gpd ).

Vel Logofet.

“ PITACUL “, care este un ordin al Domnitorului si se confunda in realitate cu ‘ cartea deschisa “ ia de obiceiu forma urmatoare :

“ Fiindca Iancu Cocorãscul serdarul, ce se afla ispravnic la sud Buzau, au indraznit de au rupt porunca Domniei mele ce s’au fost dat la jalba unor mazili de acolo, rumpând impreuna cu acea porunca a noastra, dupa tot cuvantul drept ce i se cuvenea mai strasnica pedeapsa dar cu milostivire si cu blandete aratandu-se catre el, dupa masura pedepsei ce i se cuvenea, volnicim pe .... ca luandu-l de aici in fiare sa-l duca surghiun la Margineni, unde porunciu Cuviosiei tale egumene de acolo, sa-l tii inauntru in manastire in fiara si buna paza si fara de al doilea porunci a Domniei mele, sa nu fie slobod nici din fiara, nici din manastire a esi, si de primirea lui sa dai adeverinta in mana oranduitului mumbasir subt iscalitura Cuviosiei tale.

1813 Maiu 10 “.

Iata si o carte legata, spre a se vedea ca deosebirea nu e decat in forma exterioara :

“ Carte legata catre Divanul Craiovei pentru gresala clucerului Vladoianu ce facuse si acum s’au ertat de acea gresala “.

“ Io Ioan Gheorghe Caragea voevod i gospodar zemle vlahiscoie “. – Cinstite si credincios boerule al Domniei mele dumneata biv vel Dvornice Costache samurcas, vechilule al Caimacamiei Craiovei si dumneavoastra boerilor divaniti de acolo, sanatate.

Datoria neaparata a stapanirei, este de a pedepsi greselile fie-caruia, dar iarasi a stapanirei cei cu milosardie inchipuire este de a-i erta pe cei gresiti ; drept aceea Domnia mea milostivindu-ne catre Clucerul Vladoianu pentru sciuta vina si gresala sa, harazind domneasca noastra ertaciune, ridicandu-i deasupra-i pedeapsa intru care l-am fost osandit, de a nu mai fi adeca oranduit la nici o treaba de ale tarei, pentru care am poruncit si dumnealui Vel Logofatului de Tara de sus de au sters din condica domnescului nostru Divan acea osanda a numitului Clucer a caruia urmare iata si dumneavoastra o facem cunoscuta. 1816 Ianuar 15 “.

Mai redam un exemplu de “ ponturi “ si unul de ‘ publicatie “.

«  Ponturile pentru lucru ce s’au socotit sa lucreze cei ce sãd pe mosiile altora dupa hotararea hrisovului « .

1-iu 12 zile sa lucreze fieste cre satean intru un an stapanului mosiei, insa patru zile de primavara, patru zile de vara, si patru zile de toamna.

2-le. Fieste care satean sa lucreaze aceste 12 zile la randuitele vremi la ori-ce lucru ar avea trebuinta stapanul mosiei, insa din rasaritul soarelui, si pana la apusul cu odihna sa ce i s’ar cãde cu dreptate lucrand slujba de o zi, ca si cand ar lucra si insusi pentru trebuinta sa « .

3-le Fieste care casariu si holteiu in varsta fara tata, care vor fi de slujba, se lucreze aceste 12 zile randuite, iar flacaul neinsurat ce va side in casa cu tatal sau de va fi si de slujba, sa nu se supere, fiindca va lucra tatal lui, iar cel neputincios si nevolnic sa nu se supere cu slujba intru nimicã.

[ ... ] . “

Iata si un model de publicatii :

“ Publicatii la toate judetele pentru hoti sa nu-i tie la ispravnicaturi, ci sa-i trimita aici “ :

Dumneavoastra ispravnici ot sud .... sanatate.

Am luat Domnia mea in stire ca pentru talharii, hoti si facatori de rele, cari se prind pe afara pe la judete, cum si pentru gazdele lor, ca dumneavoastra nu paziti, datoria ce aveti, ca dupa ce se prind acest fel de oameni in fapta de hotie, sau gazda sa le faceti egzamenul lor si sa-i trimeteti aici la d-lui Spatar, cu insciintare catre Domnia mea, ci ii tineti la inchisoare acolo la ispravnicat zile multe, asijderea ati fi obicinuind si alta urmare, adeca de globiti pre unii ca acestia si ii sloboziti fara de a-i trimite aici ; pentru care acestea fiindca sunt nesuferite la auzul Domniei mele, iata va poruncim strasnic, ca de acum inainte cand se prind hotii si facatori de rau, cum si gazde sa nu se tie acolo la judet mai mult de cat trei zile pana sa li se faca cercetarea si examenul lor dupa oranduiala si apoi cu acel examen si cu foaie de tot avutul lor, cu buna paza sa-i trimiteti aici la Spatarie, cu insciintare catre D-lui Vel Spatarul, iar mai mult sa nu se tie acolo inchisi, nici sa se faca risipa avutului lor, luandu-se de unii altii, caci impotriva de se va face urmare, nu numai de catre dumneavoastra si de oamenii ce-i aveti, sa sciti cu hotarare ca aveti a da seama, si fiti sanatosi. 1813 Septembre 13. “

( extras din Curs de Istoria Dreptului Roman, Volumul IV Hrisoavele Domnesti de Ion Peretz Profesor la Facultatea de Drept din Bucuresti 1931, - Bucuresti, Tipografia " Carageale ", str.Selari, 4 )

Controlul constitutionalitatii legilor. Teoria generala. Aparitia controlului constitutionalitatii legilor. Evolutie istorica si controverse teoretice

Aparitia controlului constitutionalitatii legilor

Evolutie istorica

Institutia controlului constitutionalitatii legilor a aparut la un interval de timp destul de scurt dupa aparitia fenomenului constitutie, inscriindu-se in cadrul mai larg al dezvoltarii si aprofundarii curentului de gandire al constitutionalismului.

Din perspectiva istorica, o importanta aparte prezinta controlul judecatoresc instaurat in Statele Unite ale Americii inca de la inceputul secolului al XIX-lea, desi Constitutia SUA nu da dreptul Curtii Supreme de a se pronunta asupra constitutionalitatii legilor.

Totul a inceput cand ....  

Curtea Suprema a Statelor Unite si-a arogat abuziv dreptul de a decide asupra constitutionalitatii legilor, prin una din cele mai indraznete decizii pe care le-a dat vreodata, si anume prin Decizia Marbury versus Madison din anul 1803.

Trebuie precizat aici insa, si faptul ca instaurarea controlului judecatoresc in Statele Unite a fost inlesnita de forma federala a statului, de unele traditii din organizarea coloniilor  ( posibilitatea de a ataca inaintea Consiliului privat al Regelui legile coloniale depasind limitele prevazute prin Charte ), precum si de ideea, existenta in mentalitatea politica, a unei subordonari efective a legii fata de Constitutie, si a posibilitatii concrete de a impune o forma de control chiar si legislatorului.

Speta este relativ simpla, ea pornind de la schimbarea puterii politice, atat in Congresul  SUA, cat si cu privire la Presedintele Statului, in urma alegerilor din anul 1800, fapt urmat de o perioada de tranzitie a puterii, in care Presedintele invins a mai realizat in ultimele zile ale mandatului sau, unele numiri in functii, intre altele, si numiri in functii de judecator la nivelul statelor federale.

Unele dintre aceste acte de numire nu au putut ajunge la timp la autoritatile si la persoanele interesate, astfel incat, noul Presedinte al  SUA a realizat si el numiri, ale altor persoane, in aceleasi functii.

Stiind ca a fost numit in functia de judecator de pace, dar neprimind actul oficial de investitura, A.W.Marbury, judecator numit de Presedintele invins in alegeri, a intentat un recurs in fata Curtii Supreme de Justitie a  SUA, invocand unele dispozitii ale legii de organizare judecatoreasca, prin care se permite acestei autoritati judecatoresti, sa solicite autoritatilor executive, sa aduca la indeplinire anumite obligatii – injonctiune.

John Marshall, presedintele Curtii Supreme de Justitie de la acea data, numit in aceasta functie de Presedintele SUA iesit castigator in alegeri, a redactat o opinie concurenta, aceasta fiind o opinie personala a unui judecator, care aduce argumente juridice in sprijinul solutiei judecatoresti la care a ajuns si majoritatea judecatorilor din completul de judecata, care opinie concurenta a fundamentat aparitia controlului constitutionalitatii legilor exercitat pe cale judecatoreasca.

Astfel, recunoscand dreptul lui Marbury de a se adresa Curtii Supreme de Justitie, John Marshall constata insa ca instanta suprema nu poate adresa Executivului injonctiunea solicitata, pentru ca dispozitiile legii de organizare judecatoreasca pe care se bazeaza aceasta competenta, sunt contrare Constitutiei SUA.

Prin aceasta solutie solomonica, John Mashall nu aducea atingere nici puterii politice care tocmai fusese invinsa in alegeri, caci parea ca recunoaste, implicit, numirile in functii realizate de anteriorul Presedinte al SUA, dar, nici nu facea posibile consecintele juridice ale execitarii acestei puteri in ultimele sale zile de mandat.

Rationamentul juridic urmat a permis insa fundamentarea controlului de constitutionalitate, si a facut posibila acceptarea sa unanima, chiar si de catre cei care initial ar fi negat competenta judecatorilor de a verifica regularitatea constitutionala a legilor.

Acest rationament se baza pe urmatorul silogism :

1. Constitutia este legea fundamentala a oricarui Stat, ce cuprinde norme juridice supremne, fata de toate celelalte norme juridice ;
2. Legea de organizare judecatoreasca este contrara Constitutiei ;
3. Prin urmare, legea trebuie invalidata ca neconstitutionala, pentru a se respecta si garanta suprematia legii fundamentale.

Concluzia exprimata in finalul demonstratiei sale este elocventa si ramane valabila si astazi : “ Limbajul Constitutiei  SUA confirma si intareste principiul, considerat esential pentru orice Constitutie scrisa, anume acela ca o lege contrara Constitutiei este nula, si ca tribunalele, ca si toate celelalte puteri in Stat, sunt tinute de un astfel de instrument. “

Originea controlului de constitutionalitate potrivit traducerii si Notelor la Constitutia Statelor Unite ale Americii :

Desi nu se mentioneaza expres in Constitutia Statelor Unite ale Americii, Curtea Suprema este competenta sa efectueze controlul de constitutionalitate.

Originea controlului de constitutionalitate se gaseste in Decizia Marbury v. Madison.

Prin aceasta Decizie, Curtea Suprema a stabilit in anul 1803, adica la cativa ani dupa intrarea in vigoare a Constitutiei SUA, controlul constitutionalitatii legilor.

Cauza este ea insasi curioasa.

In anul 1800, la foarte putin timp dupa alegerile prezidentiale, Administratia Presedintelui John Adams a procedat la numirea a 42 judecatori, printre care si William Marbury, avand modeste functii de judecator de pace in districtul Columbia.

Tinand seama de spoils system – sistemul distribuirii posturilor intre simpatizantii partidului care a castigat alegeriler – in vigoare in  SUA, se putea evident gandi ca interesatii datoreaza nominalizarea simpatiilor lor federaliste.

Din nefericire pentru ei, si desi numirile au fost hotarate potrivit regulilor juridice in vigoare, ele nu fusesera inca notificate cand, in urma alegerilor prezidentiale, presedintele John Adams a fost inlocuit cu Thomas Jefferson.

Noua Administratie, si mai ales secretarul de Stat James Madison, imputernicit sa urmareasca aceste numiri, nu a manifestat nicio bunavointa, si nu a emis decat 25 de numiri, printre care nu figura William Marbury.

William Marbury a prezentat cauza in fata Curtii Supreme, pentru ca aceasta instanta sa constranga Administratia sa-i emita numirea lui Marbury, desi el nu mai era deloc interesat de aceasta numire, intrucat durata pentru care el fusese numit era aproape expirata.

Curtea Suprema, prezidata de celebrul John Marshall, s-a gasit intr-o situatie incurcata.

Pe de o parte, i se ceruse sa arbitreze o lupta indoielnica daca reaua-vointa a noii Administratii era evidenta, caracterul tardiv in fapt – dar nu in drept – putin cam abuziv al numirilor, putand fi de asemenea, invocat.

Pe de alta parte, Curtea, fara a-si ascunde simpatiile, nu dorea sa intre in conflict direct cu noua Administratie.

Presedintele Marshall va conduce, cu o mare abilitate strategica demersul Curtii Supreme, afirmandu-si autoritatea fara a-si nemultumi adversarii politici de pe langa Presedintele SUA Thomas Jefferson.

Pentru aceasta, el va prezenta un rationament surprinzator, care sa il aduca paradoxal, in situatia sa se pronunte asupra fondului problemei, declinand in acelasi timp competenta Curtii.

Simplificand, se poate spune ca acest rationament poate fi rezumat in felul urmator :

1. Daca Curtea nu poate, in temeiul teoriei separatiei puterilor, sa solutioneze acte politice ale Executivului, ea poate in schimb sa aprecieze legalitatea actelor administrative ; or, in aceasta privinta, este sigur ca William Marbury avea dreptate, si, de vreme ce numirea sa era juridic legala, el avea dreptul ca ea sa ii fie emisa ;
2. Adevarata problema consta deci, in a stabili cine poate obliga Administratia sa procedeze la aceasta eliberare a numirii.

Cu siguranta, o Lege federala de la 1789 privind organizarea judecatoreasca pare sa atribuie precis competenta Curtii, pentru a da Administratiei ordinul de executie, printr-un writ de mandamus dispus in prima instanta, dar aceasta Legea de la 1789 este contrara Constitutiei, caci aceasta nu confera, in principiu, Curtii Supreme, decat o competenta de apel, sub rezerva catorva cazuri enumerate limitativ, de competenta de prima instanta, - printre care nu figureaza, evident, cel care ii este supus in speta ( conform articolului 2, Sectiunea 2 din Constitutie ).

3. In aceste conditii, Curtea Suprema, constatand neconstitutionalitatea Legii de la 1789, nu poate decat sa se declare incompetenta cu privire la eliberarea, in prima instanta, a unui writ de mandamus, si sa-l trimita pe William Marbury, al carui drept este totusi recunoscut, sa se prezinte in fata unei jurisdictii competente.

William Marbury se va abtine sa o faca, nemaiavand niciun interes practic in legatura cu aceasta problema.

Pronuntand aceasta Decizie, Curtea Suprema si presedintele Curtii Supreme John Marshall au realizat o lovitura de maestru.

Ei au evitat mai intai, sa intre in conflict direct cu Administratia Presedintelui Thomas Jefferson, care refuza sa il reinstaleze pe William Marbury in postul sau.

In schimbul acestei satisfactii de amor propriu, Curtea Suprema si-a afirmat dreptul de a controla actele administrative ale Executivului, si dreptul de a controla constitutionalitatea legilor, desi nu exista niciun text susceptibil sa ii fundamenteze competenta in materie.

Se poate adauga ca, insusi William Marbury a obtinut o satisfactie de principiu, fara consecinta practica, pe care el o dorea inainte de toate.

Caracteristicile controlului de constitutionalitate

Prin Decizia Marbury v. Madison, Curtea Suprema a deschis o cale de o importanta capitala, care s-a dovedit extrem de fecunda.

Este vorba de un control pe cale de exceptie, singurul posibil de altfel, in absenta textului ( conform capitolului 3, Sectiunea 3 ).

El presupune ca, in cursul unui proces, una dintre parti, impotriva careia s-a invocat o norma sau un act, va ridica in fata jurisdictiei sesizate, problema neconformitatii cu Constitutia Federala, a acelei norme sau a acestui act.

Aceasta posibilitate exista in fata tuturor jurisdictiilor federale, dar, bineinteles, obligatorii sunt numai Deciziile pronuntate de Curtea Suprema, deoarece celelalte jurisdictii federale sesizate in legatura cu litigii similare, nu vor trebui sa contravina jurisprudentei Curtii Supreme.

Se va observa totusi ca, in cazul in care, se va considera ca exista o neconstitutionalitate, Curtea Suprema nu va putea decat sa declare norma sau actul in discutie, inaplicabil / a spetei careia ii este supus.

Aceasta norma sau acest act nu va fi anulat din aceasta cauza, el subzistand, dar de fapt, totul se petrece ca si cum norma sau actul ar fi anulat / a, caci se intelege de la sine ca instantele abilitate cu aplicarea sa, vor trebui sa renunte la acest act sau la aceasta norma, astfel, in cursul unor noi procese, daca vor fi ridicate noi exceptii de neconstitutionalitate, ele vor ajunge obligatoriu la acelasi rezultat.

Exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata impotriva oricarei norme, indiferent daca ea este federala sau a unui stat, precum si impotriva oricarui alt act al unei autoritati executive, federale, sau al unui stat.

Poate fi vorba mai ales de o lege federala – ca in cauza Marbury v. Madison, - poate fi vorba si de o lege a unui Stat, Curtea Suprema pronuntandu-se foarte devreme in acest sens – Afacerea Flechter c. Peck, in anul 1810.

In timp ce controlul pe calea ridicarii exceptiei prezinta un caracter foarte general, cel care retine in mod deosebit atentia, si le eclipseaza pe celelalte este, evident, controlul constitutionalitatii legilor, indiferent care i-ar fi originea.

Trebuie sa reamintim, in sfarsit, ca, pe cale de exceptie, acest control prezinta un inconvenient serios, in sensul ca se poate astepta destul de mult timp pentru adjudecarea aprecierii in conformitate cu Constitutia, deoarece trebuie ca un proces sa aiba loc pentru ca exceptia sa fie ridicata si ca speta sa ajunga pana la Curtea Suprema a SUA ( conform capitolului 3, Sectiunea 3 ).

Or, cand constitutionalitatea unei legi importante este pusa in cauza de specialisti, o astfel de asteptare risca sa fie prejudiciabila.

De aceea, Curtea Suprema accepta in cazuri de acest gen, practica unor procese fictive, lato sensu, adesea cu complicitatea Administratiei, tratate foarte repede, astfel incat ea sa se poata pronunta rapid.

Este vorba, in acest caz, de o simpla anticipare a proceselor care, oricum, vor aparea in legatura cu acest subiect, si din punctul de vedere al procedurii ramane defensiv.

Interpretarea Constitutiei federale :

Avand de judecat litigii care implica din partea lor, o apreciere de conformitate cu Constitutia, jurisdictiile federale trebuie sa interpreteze aceasta conformitate, ceea ce este cu atat mai necesar, cu cat Constitutia federala este un text relativ scurt, si foarte vechi.

De asemenea, este evident ca nu se putea prevedea, la sfarsitul secolului al XVIIII-lea, actuala dezvoltare tehnica si economica.

Dar jurisdictile federale, si in mod special, Curtea Suprema, avand in vedere pozitia sa in varful ierarhiei judiciare, sunt expuse evident riscului, sub paravanul interpretarii, de a face ca o Constitutie sa spuna, ceea ce vor ele.

Acest risc este cu atat mai mare, cu cat anumite prevederi constitutionale, pe care Curtea se sprijina adesea, lasa jurisdictiilor, prin imprecizia lor, cea mai larga libertate de apreciere.

Acesta este cazul celebrei clauze due process of law, inclusa in Amendamentul 14 ( 1868 ), si in temeiul careia “ niciun Stat nu va putea sa priveze o persoana de viata, de libertate, sau de bunurile sale fara o procedura legala “.

Verificand existenta acestei proceduri, si apreciindu-i legalitatea, Curtea Suprema are posibilitatea sa controleze intreaga legislatie referitoare la libertati.

Mai recent, Curtea Suprema a preferat sa se sprijine pe o alta clauza a aceluiasi Amendament 14, interzicand Statelor sa “ refuze oricui tine de jurisdictia lor, o protectie egala a legilor “, dar libertatea sa de exprimare este de asemenea considerabila.

S-ar putea multiplica exemplele si cita alte texte.

Trebuie subliniat insa, ca totul se petrece ca si cum judecatorii ar putea, interpretand, sa adauge textului.

Asa cum declara Chief Justice C.Hughes : “ Constitutia este ceea ce judecatorii spun ca este “.

II. Controlul constitutionalitatii legilor in Europa

Controlul constitutionalitatii legilor realizat de organele judecatoresti a fost greu acceptat pe continentul european.

In Romania :

Cu toate acestea, doctrina de drept comparat a consemnat ca “ o anterioritate romaneasca “ ( G.Conac, RDP nr. 1 / 2001 ) realitatea ca, in anii 1911 – 1912, mai intai Tribunalul de Ilfov, si apoi Inalta Curte de casatiune si Justitie, si-au arogat dreptul de a verifica regularitatea constitutionala a legilor, in celebra “ Afacere a tramvaielor din Bucuresti “.

In absenta unei dispozitii exprese a legii fundamentale ( adica a Constitutiei ), cu privire la aceasta competenta, dar pe baza rationamentelor juridice si a principiilor dreptului constitutional, judecatorii acestor doua instanta au ajuns la concluzii similare cu cele ale colegilor lor americani.

Speta are si de data aceasta un context istoric si politic bine precizat.

Printr-o lege speciala, adoptata in anul 1909, municipalitatii bucurestene i se permitea crearea unei Societati a tramvaielor, dotata cu statute redactate de municipalitate, si aprobate de Consiliul de Ministri.

Schimbarea majoritatii politice la nivelul tarii si al municipalitatii conduce la repunerea in discutie a proiectului de transport public, si face ca in luna decembrie 1911 sa fie adoptata o lege pretins interpretativa, prin care se aduc importante modificari statutelor deja adoptate, practic ajungandu-se la redactarea unor statute complet noi.

In plus, legea de modificare fiind intentionat declarata drept interpretativa, rezulta ca efectele sale ar fi trebuit sa se produca de la momentul adoptarii legii interpretate, adica de la data adoptarii statutelor Societatii de tramvaie Bucuresti in anul 1909.

Confruntata cu grave dificultati, Societatea de tramvaie nu a ezitat sa ceara Tribunalului Ilfov, declararea legii pretins interpretative, ca neconstitutionala.

Decizia Tribunalului, confirmata ulterior si printr-o Decizie a Inaltei Curti de Casatiune si Justitie, face o frumoasa pledoarie de drept constitutional.

Astfel in esenta, instantele au declarat ca, din momentul in care o Constitutie distinge intre legile ordinare si legile constitutionale, ea plaseaza legile constitutionale deasupra legilor ordinare, in ierarhia normelor.

De vreme ce Constitutia stabileste ca tribunalele sunt independente, ea le recunoaste tribunalelor puterea si datoria de a nu aplica legi care ar fi contrare unei prevederi constitutionale.

Judecatorul, avand ca principala misiune aceea de a solutiona conflictele de lege, el trebuie intotdeauna sa faca sa prevaleze legea cu forta juridica mai mare, in dauna legii cu forta juridica mai mica, cu atat mai mult in situatia in care legea cu forta juridica mai mica, o incalca pe cea care ii este superioara.

Constitutia nefiind enumerarea unor vagi precepte, ci veritabila norma juridica cu vocatia aplicarii directe, judecatorul nu si-a depasit competenta obisnuita, atunci cand a solutionat un conflict intre doua legi, din care una constitutionala si alta cu o forta juridica mai mica.

In alte tari si State din Europa :

Se observa, din cele expuse anterior, ca aparitia controlului constitutionalitatii legilor este legata de exercitarea acestui control de catre organele judecatoresti.

Totusi, practica din diverse State, si mai ales doctrina, au criticat deseori aceasta modalitate de realizare a controlului de constitutionalitate, numerosi fiind autorii care considera ca, dezvoltarea incepand cu anul 1919 in Cehoslovacia, si cu anul 1920 in Austria, a unei alte modalitati de efectuare a controlului – denumita si modelul european de Justitie constitutionala – a fost tocmai o reactie la neajunsurile pe care le prezinta acest tip de control. ( L. Favoreu, p. 211 ).

Justificat teoreticeste sau nu, pe tot parcursul secolului XIX, controlul judecatorilor asupra constitutionalitatii legilor s-a impus in mai multe State.

Dreptul judecatorilor de a controla conformitatea legilor cu Constitutia a fost argumentat in mai multe modalitati.

Un prim considerent a pornit de la menirea judecatorilor, aceea de a interpreta si aplica legile, si de a aplica sanctiuni in cazul incalcarii legilor.

Fata de aceasta situatie, s-a considerat ca, in mod firesc, ei au dreptul ( 1 ) de a interpreta legile si in raporturile acestora cu Constitutia, si pot aplica sanctiuni, caci lipsa sanctiunilor in cazul incalcarii Constitutiei, ar putea duce la negarea existentei dreptului constitutional.

De asemenea, dreptul judecatorilor ( 2 )  in verificarea conformitatii legii cu Constitutia s-a justificat prin Teoria separatiei puterilor in Stat, care implica o anumita “ colaborare a puterilor “, in vederea realizarii scopurilor pe care si le propune puterea statala.

In aceasta ordine de idei s-a considerat ca, cele trei puteri se echilibreaza si se controleaza reciproc, ca ele nu se afla intr-o stare de totala independenta una fata de cealalta, si ca numai aceasta colaborare si acest control reciproc asigura “ legala si buna lor functionare “.

Astfel, puterea judecatoreasca poate si trebuie sa controleze puterea legiuitoare si puterea executiva, iar la randul ei si puterea executiva poate controla celelalte puteri.

Esential in aceasta sustinere, este faptul ca puterii judecatoresti ii revine importanta misiune de a fi “ regulatorul bunei functionari a principiului separatiei puterilor “.

Un alt argument pleaca de la necesitatea verificarii daca legiuitorul a actionat in limitele competentei sale constitutionale.

Se considera ca judecatorul, prin formatia si obiceiurile sale, va judeca in mod impartial.

De asemenea, in acest fel se asigura ajungerea la o solutie buna si echitabila, deoarece procedura judiciara implica publicitatea si contradictorialitatea dezbaterilor, precum si obligatia de motivare a sentintelor.

( Drept constitutional si institutii politice, Curs Universitar, Ioan Muraru, Elena-Simina Tanasescu, Editia 12, Volumul I, Ed.All Beck, Bucuresti, 2005 ;  Constitutia Statelor Unite ale Americii, traducere si note de Elena-Simina Tanasescu si Nicolae Pavel, Ed.All Beck, Bucuresti, 2002 )