Terorismul aerian : motivatii, scopuri, modalitati de realizare ( 3 )

Terorismul aerian : motivatii, scopuri, modalitati de realizare ( 3 )

Motivatia capturarii si deturnarii unei aeronave

Deturnarea unei aeronave este asimilata cu un act de piraterie aeriana, si prin urmare cei care comit acte de deturnare aeriana sunt numiti pirati ai aerului.

Dupa aproape 40 de ani de piraterie aeriana continua, exista o cantitate determinata de informatii depre piratul aerian.

Profesorul Jerold Post a efectuat studii comparative, gasind ca nu exista un sablon de gandire sau personalitate terorista.

Exista aproape la fel de multe variante de personalitate, care se implica in actiunile teroriste, cate variante de personalitate sunt in general.

In opinia domniei sale, cei mai multi teroristi sunt psihologic normali.

Ei se ridica din toate straturile societatii, si provind din diverse medii culturale, nationale si ideologice.

In literatura de specialitate exista trei Teorii referitoare la cauzele ce ii determina pe indivizi sa devina teroristi :

1. agresiunea si frustrarea,
2. identitatea negativa,
3. furia narcisista.

( 1 ) Teoria agresiunii si frustrarii este sustinuta de cercetatori precum Joseph Margolin.

Acesta argumenteaza ca, majoritatea comportamentelor teroriste sunt reactii la frustrarea cauzata de nevoi si obiective personale, economice si politice, variate.

( 2 ) Recurgand la Teoria lui Erkson a formarii identitatii, si in special a identitatii negative, psihologul american Jeanne Knutson sugereaza ca, teroristul politic isi asuma in mod constient, o identitate negativa.

El da exemplul unui terorist croat care, in calitate de membru al unei minoritati etnice nedreptatite, a fost dezamagit de esecul aspiratiilor sale de a urma studii superioare si, drept urmare, a adoptat o identitate negativa, devenind terorist.

Folosind abordarea ca teroristii sunt bolnavi psihici, aceasta ipoteza se refera la inceputurile terorismului.

( 3 ) Daca narcisismul primoridal, care apare sub forma “ egoismului pur “, nu este neutralizat de testarea realitatii, va produce indivizi psihopati, aroganti si egocentrici ( egocentristi ).

Infrangerea narcisista poate duce, de asemenea, si la reactii de furie si la dorinta de a distruge ceea ce, cred ei, a cauzat-o.

Exista, de exemplu, un mare procentaj de paranoici suparati, multi dintre ei avand tendinta sa se exteriorizeze, sa caute in exterior vinovati pentru ceea ce a fost, sau este gresit in viata lor.

Psihologul Eric D. Shaw ofera un caz revelator, pe care il numeste “ Modelul evolutiei personale “, prin care teroristii intra in noua lor profesie.

Componentele acestei evolutii includ : procese de socializare, evenimente incurajatoare, legaturi personale cu membrii grupurilor teroriste.

                                                                                   

Profesorul Post a efectuat studii in Germania Federala, unde a descoperit ca multi dintre cei care au intrat in grupari teroriste, au avut experiente nereusite la scoala sau la munca.

Dezvoltandu-se ca lupi singuratici, acesti tineri au venit in lumea adultilor, cu un deformat sens al autoaprecierii.

Ca o consecinta, intrarea intr-o grupare terorista poate reprezenta pentru acestia, primul sens adevarat al existentei lor, dupa o viata plina de respingeri.

Celula terorista devine treptat familia pe care tanarul nu a avut-o niciodata.

Identitatea terorista ofera individului un rol in societate, chiar daca este unul negativ, suficient pentru a compensa pierderile anterioare.

Apartenenta la o grupare terorista pare sa aiba drept rezultat, o retorica comuna care este puternic crezuta.

Limbajul este absolutist, negru si alb, fara umbre de gri.

Lumea este polarizata intre idealizarea grupului, si o proiectie spre nediferentiatii, ceilalti, restul, simbol a tot ce este gresit in lume.

O astfel de schema psihologica, permite teroristilor sa rationalizeze, si sa indeplineasca cele mai violente actiuni.

Gruparile teroriste sunt similare sectelor sau culturilor religioase. Ele cer angajamentul total din partea membrilor, raresc sau chiar interzic relatiile sexuale, impun supunerea totala, incearca sa-si indoctrineze membrii, cu ideologia lor proprie.

Din tendinta de a-si subordona identitatile in grupare, rezulta un fel de mentalitate de grup, si un cod moral de grup ce implica obedienta totala a individului, fata de grupare.

Finalmente, nimeni nu devine terorist peste noapte.

Drumul este gradual, pas cu pas, dar ocazional un eveniment critic poate accelera saltul spre terorism.

Michael Baumann, fost membru al gruparii Armata Rosie, a scris in autobiografia sa, ca, atunci cand politia vest berlineza a ucis un prieten de-al sau, in timpul demonstratiilor din anul 1967, a avut o revelatie inspaimantatoare care l-a convins sa lupte fara mila.

Intr-un mod similar, Leila Khaled, membra a Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, implicata in deturnarea multipla din Iordania, din anul 1970, a fost evident traumatizata cand, fetita fiind, ea si o prietena de joaca, s-au refugiat sub treptele casei ei in Palestina, moment in care soldatii israelieni au invadat orasul.

Prietena de joaca, iesind de sub trepte afara, ca sa-si recupereze o papusa, a fost ciuruita in fata Leilei Khaled.

Una din caracteristicile existentiale ale terorismului, si implicit a teroristilor, consta in obsesia acestora de a convinge opinia publica, grupul social tinta, sa priveasca lumea asa cum o privesc ei, potrivit propriului standard de legitimitate politico-sociala.

Sistemul de convingeri ale subiectilor activi ai actului terorist, poate sa provina din surse cum ar fi cadrul politic si social in care se formeaza si traiesc acestia ; o asemenea matrice cuprinde factori culturali variabili, cum ar fi istoria, traditiile, cultura, religia, ce sunt transmisi membrilor grupului, prin anumite tipare de socializare.

Odata intrati in conflict deschis cu societatea, teroristii accepta clandestinitatea, marginalizarea si autoizolarea plina de tensiune si nesiguranta, fapt care determina adoptarea unui set rigid de convingeri, neconforme cu realitatea.

Cea mai mare parte a teroristilor se considera victime, nu agresori, autopercepandu-se ca fiind reprezentantii celor oprimati, incapabili sa se apere singuri.

Teroristii au constiinta “ superioritatii “ lor morale, se considera mai sensibili, mai nobili, in fapt, niste idealisti pe care societatea nu ii “ merita “.

Tendinta organica a terorismului spre pseudo-legitimizare este reflectata de folosirea curenta a unor termeni juridici, extrem de elaborati, pentru a incadra atentatul terorist, intr-o aura justificativa, de legitimitate.

Teroristii isi proiecteaza imaginea actelor lor, cu ajutorul simbolisticii militare, incercand sa acrediteze ideea unui razboi conventional intre ei si restul lumii.

Pentru teroristi, victimele atentatelor, chiar si cele intamplatoare, sunt reprezentanti ai dusmanului.

Refuzul responsabilitatii pentru actele de violenta este la fel de caracteristic terorismului, ca si tendinta de a considera orice actiune un succes – particularitate definitorie a terorismului.

Au fost identificate mai multe tehnici de “ dezangajament “ moral, folosite de gruparile teroriste pentru a se izola de consecintele umane ale actiunilor lor :

§       justificarea morala a actiunilor,

§       minimalizarea si ignorarea suferintei victimelor,

§       transformarea victimelor in simple obiecte.

Motivele specifice terorismului pot fi diverse, dar cele mai comune sunt :

§       dorinta de a raspandi un mesaj,

§       razbunarea si pedepsirea,

§       fanatismul religios,

§       subminarea autoritatii de Stat,

§       lupta pentru eliberare, emancipare si

§       obtinerea puterii politice.

Ca organizare, terorismul este clasificat in :

1.      terorism individual, comis in general de persoane cu probleme psihice majore, si

2.      terorism de grup.

Cel mai cunoscut caz de terorism individual, este Theodor Kaczynski, absolvent al Universitatii Harvard, fost profesor la Universitatea Berkley din California, SUA, care, suferind de schizofrenie, a comis 23 de atentate pe parcursul a 18 ani.

Terorismul de grup se poate clasifica in :

§       Grup terorist izolat – este compus dintr-un numar redus de persoane, in general, rude sau amici, care decid in mod spontan, formarea unui grup terorist ; este foarte rar si extrem de dificil de combatut si anihilat.

Cel mai cunoscut caz este al teroristilor Timothy McVeigh si Terry Nichols, responsabili pentru atentatul asupra cladirii FBI din Oklahoma,  SUA ;

§       Grup terorist de franciza – este un grup care ofera o umbrela ideologica, politica si religioasa comuna, pentru a favoriza aparitia unui mare numar de grupuri teroriste izolate, care sa actioneze pentru atingerea aceluiasi obiectiv.

Al-Qaeda este considerata un asemenea grup, si se apreciaza ca a adus ca noutati, elaborarea unei ideologii extremiste complexe, folosirea internetului pentru atragerea de noi aderenti, si ducerea campaniei de propaganda, punerea la dispozitia oricarui doritor, a bazei ideologice si a unor manuale de instructie, si furnizarea, la cerere, de sustinere financiara si asistenta tehnica ;

§       Grup terorist cu sustinere externa ;

§       Grup terorist afiliat unei miscari politice, religioase sau unui curent politic – reprezinta prelungirea militara si operativa, a unei miscari politice, civile sau religioase necombatante – cum ar fi Al-Qaeda pentru Wahabism, ETA pentru separatismul basc, Sendero Luminoso pentru Partidul Comunist din Peru ;

§       Organizatii de insurgenta si terorism – IRA ( Armata Republicana Irlandeza ).

( extras din Terorismul aerian : abordare juridica : prevenirea si gestionarea crizelor, Prof.univ.dr. Costica Voicu, Mircea Ionescu, Bucuresti, Ed. Pro Universitaria, 2006 )

Terorismul aerian : motivatii, scopuri, modalitati de realizare ( 2 )

Terorismul aerian : motivatii, scopuri, modalitati de realizare ( 2 )

Metode, mijloace si procedee folosite pentru capturarea unei aeronave

Este important de remarcat ca, tacticile si operatiunile teroriste de pretutindeni, dezvaluie un surprinzator de scazut grad de inovatie, in contrast cu un foarte inalt grad de imitare.

Acestea au semnificatii deosebite, pentru modul in care teroristii vizeaza aviatia comerciala si, in fapt, explica relativul numar mic de explozii de aeronave.

Teroristii sunt, inainte de toate, “ devoratori de succes “.

Actul terorist «  trebuie «  , in opinia lor, sa reuseasca pentru ca aceasta este ratiunea existentei lor : a presa asupra guvernelor, pentru a actiona intr-o maniera avantajoasa pentru ei, sau pentru a crea in general un climat de teama si de intimidare, propice pentru exploatarea terorista.

Pentru acest motiv, teroristii au fost, din punct de vedere istoric, in mod remarcabil, adversarii riscului, aderand la acelasi ingust repertoriu tactic, “ incercat si adevarat “.

Deoarece teroristii doresc sa se asigure ca operatiunile lor au cea mai mare probabilitate de succes, marea majoritate a atacurilor lor, nu sunt noutati tactice.

Astfel, se poate spune ca, pe cat de radicali pot fi in politica lor, pe atat de conservatori sunt in operatiunile lor, rareori deviind de la familiar, si aderand la un mod de operare stabilit care, in mintea lor cel putin, minimalizeaza nereusita si maximizeaza succesul.

Teroristii, prin urmare, par sa prefere asigurarea unui succes modest, unor mult mai complicate si complexe, dar potential mult mai rentabile ( in termeni de pierderi si publicitate ), operatiuni.

Aceasta tendinta identificabila are mai multe implicatii pentru teroristul vanator de aeronave.

In primul rand, aceasta sugereaza o repulsie pentru a prelua operatiuni, care nu au o mare, virtual asigurata, cota de succes.

De exemplu, daca teroristii sunt inerent “ devoratori de succes “, ei trebuie de asemenea, sa fie “ devoratori de control “, in dorinta de a influenta si afecta mediul in care are loc operatiunea lor, ca masuri de asigurare a succesului.

Incertitudinile clare ale mediului aviatiei comerciale, create de succesiunea de masuri de securitate, care au fost continuu adoptate peste ani, poate explica de ce teroristii, in fapt, asa de rar au tintit aeronave.

O operatiune impotriva unei aeronave comerciale poate fi zadarnicita, nu numai prin descoperirea dispozitivului exploziv, printre bagajele triate, sau prin prelucrarea unui pasager, dar si prin intarzieri neanticipate la decolare, bagaje ratacite, sau chiar o bomba defecta.

Exemple :

( 1 ) In anul 1985, de exemplu, o bomba a explodat la aeroportul japonez Narita, ucigand doi lucratori si ranind alti patru, in timp ce bagajul era descarcat de la o cursa a companiei Canadian Pacific Airlines. Fara indoiala, aceasta bomba era programata sa explodeze – ca una mai tarziu, in aceeasi zi, pe un zbor Montreal – Londra, al lui Air India, care s-a prabusit in Marea Irlandei – in timp ce avionul era in zbor deasupra apei, facand astfel investigatia criminalistica mult mai dificila, daca nu chiar imposibila.

De altfel, chiar exploziile reusite pot sa nu decurga conform planului.

( 2 ) Zborul Pan Am 103 este poate exemplul tipic, deoarece explozia era calculata sa se intample – ca la explozia in zbor, din anul 1985, a unui avion al companiei Air India – in timp ce aeronava era deasupra apei, in dorinta similara, de a zadarnici investigatia.

In consecinta, inovatiile care s-au adus in operatiunile teroriste impotriva aviatiei comerciale, constau in special in metodele folosite pentru a masca si detona dispozitivele explozive, si nu in tipul de tinta, sau in insisi tacticile concrete.

( II ) S-ar putea spune ca 11 septembrie 2001 marcheaza un salt inainte, in tactica terorista.

La prima vedere asa este, dar daca analizam metoda folosita ne dam seama ca ea imbina doua metode clasice : deturnarea unei aeronave, si impactul mijlocului de transport capcana, condus de teroristi sinucigasi, de tinta.

Cu toate acestea, nu putem nega “ imaginatia “ celui care a avut aceasta idee originala, dar, din pacate, funesta pentru  SUA, Ramzi Yousef.

Mohammed Omari, liderul grupului “ Organizatia 15 mai “, este unul dintre cei mai tehnici, vicleni si periculosi teroristi [ * in cartea lui Christopher Dobson and Ronald Payne, “ The Never-Ending War : Terrorism in the 80s. “, New York, Facts on File, 1987 ].

Viclenia lui deosebita consta in producerea de bombe “ valiza “, care sunt aproape nedetectabile. El este renumit pentru ca a rafinat tehnica folosirii detonatorului barometric, in combinatie cu un dispozitiv detonator ceas.

( 1 ) Se pare ca Omari a inceput experimentele in anul 1972.

( 2 ) Patru ani mai tarziu a incercat sa plaseze un dispozitiv la San Francisco, la bordul unui avion al companiei Pan Am spre Tokyo, dar incercarea a fost descoperita de securitatea aeroportului.

( 3 ) Atunci s-a hotarat sa confectioneze o noua arma, sub forma unei valize.

Planul era sa plaseze valize bomba, in aeronavele americane si israeliene, cu scopul de a le distruge la jumatatea cursei, si de a crea panica in randul potentialilor pasageri ai respectivelor companii aeriene, in special printre aceia care zburau, spre si dinspre, Israel.

Prima dintre aceste valize bomba a fost plantata de agentii lui la Atena, unei femei care era om de afaceri, cu interese in Grecia si Israel.

Femeia a zburat in Israel cu valiza, dar valiza nu a explodat.

S-a reintors in Atena cu valiza dupa ea.

Serviciile de Informatii Vestice au aflat, si s-a declansat un adevarat scandal intre guvernele grec si american, sfarsit prin expulzarea sefului statiei CIA de la Atena.

In final, alte cinci valize au fost recuperate, cu rulourile subtiri de exploziv mulate in tesatura valizei, si detonatoarele fixate in cataramele metalice, pentru a evita detectia razelor – X.

( 4 ) La 17 aprilie 1986, securitatea companiei El Al a gasit o bomba de zece livre, in bagajul lui An Marie Murphy, pe aeroportul Heathrow din Londra, Anglia.

Iubitul ei, palestinianul Nezar Narnas Mansur Hindawi, nu a tinut cont de faptul ca ea era insarcinata, si a trimis-o la moarte sigura, impreuna cu alti 400 de pasageri.

Sofisticata bomba trecuse deja de procesul normal de detectare, si s-a trecut la o cercetare manuala, doar fiindca Murphi era foarte speriata si nervoasa din cauza zborului in sine.

( 5 ) Doua luni mai tarziu, pe aeroportul Barajas din Madrid, Spania, un ceas mic a fost observat pe un monitor al securitatii companiei El Al, intr-o valiza.

Cand a fost deschisa, aceasta a explodat, si a ranit 14 oameni.

In ambele cazuri, a fost folosit un exploziv din plastic, numit Semtex, produs in fosta Cehoslovacie.

Traditionalele tehnici de detectare cu raze-X, sunt ineficiente in fata acestui exploziv.

In timpul anilor ’80, fosta Cehoslovacie a raportat vanzari de Semtex, de 1 000 de tone Libiei, si de 40 000 tone Siriei, Coreei de Nord, Iranului si Irakului.

Toate aceste tari sunt pe lista Departamentului de Stat al  SUA, ca sponsori ai terorismului international.

( III ) Teroristii au cautat sa imite atacuri anterioare reusite, impotriva tintelor identice, folosind aceleasi tactici ( fie folosite de alti teroristi, sau de criminali nepolitici ), mai degraba decat sa incerce experimentarea de noi tactici, sau schimbarea tipurilor de tine ( de exemplu, sunt preferate aeronavele de pasageri, in detrimentul aeronavelor cargo ).

Aceasta inclintie spre imitatie, mai curand decat spre inovatie, este evidentiata cel mai limpede de Istoria insasi a exploziilor in aer, a aeronavelor de pasageri.

Nu trebuie sa uitam ca, aceasta tactica nu este in niciun caz un fenomen nou.

( 1 ) Intr-adevar, primul incident inregistrat, de explozie in aer a unei aeronave comerciale de pasageri, s-a intamplat cu mai mult de 60 de ani in urma, cand o bomba a explodat in timpul unui zbor transcontinental al unui avion al companiei United Airlines, deasupra lui Chesterston, statul Indiana, SUA, pe 10 octombrie 1933, ucigand toti cei sapte pasageri de la bord.

Desi niciun motiv sau suspect, nu au fost vreodata descoperiti, acesta a fost cel mai probabil, nu un atac motivat politic ( de exemplu, terorism ), ci unul executat pentru motive criminale ( de exemplu, fraudarea asigurarilor ) sau strict personale, ciudate ( de exemplu, instabilitate psihica ).

( 2 ) Intr-un tip similar de incident, intamplat in anul 1949, o femeie filipineza si iubitul ei, au angajat doi fosti “ ocnasi “, pentru a plasa o bomba intr-un zbor al unui avion al companiei Filipine Airline.

Motivul a fost clar unul criminal : bomba a fost calculata pentru a-l ucide pe sotul femeii, unul dintre pasageri, in dorinta de a colecta mostenirea, si permite femeii sa se casatoreasca cu iubitul ei.

Bomba a explodat la 7 mai, ucigand toate cele 13 persoane de la bord.

( 3 ) Doar patru luni mai tarziu, alt sot, de aceasta data un barbat canadian, a plasat o bomba cu ceas intr-un avion al companiei Canadian Pacific Airlines, similar, in speranta uciderii sotiei lui, unul dintre pasageri, pentru a colecta polita ei asigurare.

Dispozitivul, care a fost plasat in bagajul nefericitei femei, a explodat in compartimentul de bagaje din fata, in timp ce avionul era la 40 de mile de orasul Quebec, ucigand pe toti cei 23 de pasageri si echipajul.

( 4 ) Intr-un alt exemplu de imitare, sase ani mai tarziu, un alt plan de “ colectare “ a asigurarii : un fiu si-a ucis mama, si alti 44 de pasageri ai unui avion  DC-6, al companiei United Airlines, la 1 noiembrie 1955, plasand o bomba in valiza ei, amplasata in compartimentul de bagaje.

Concluzia, in legatura cu toate incidentele de mai sus, este ca, mult timp inainte ca teroristii sa inceapa sa atace avioanele de pasageri cu bombe, criminali diversi, indragostiti frustrati si lunatici, au fost pionierii utilizarii unei astfel de tactici impotriva acelorasi tinte.

Prin urmare, cineva poate argumenta, persuasiv, ca teroristii au adoptat mai tarziu o tactica ce-si demonstrase deja succesul.

Implicatiile acestui coeficient de copiere al terorismului, in legatura cu actiunile impotriva operatorilor aerieni este clar : teroristii, rareori inoveaza, avand incredere in tactici cunoscute, impotriva tintelor verificate, utilizand tehnici din trecut.

( extras din Terorismul aerian : abordare juridica : prevenirea si gestionarea crizelor, Prof.univ.dr. Costica Voicu, Mircea Ionescu, Bucuresti, Ed. Pro Universitaria, 2006 )

Administratia prezidentiala : loialitate, incredere. Drept administrativ

Administratia prezidentiala

Prin “ Administratia prezidentiala “ intelegem serviciile publice, aflate la dispozitia Presedintelui Romaniei pentru indeplinirea atributiilor sale.

Administratia prezidentiala este organizata si functioneaza in baza Legii nr. 47 / 1994 [ care a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 210 din 25 aprilie 2001 si a fost modificata prin Ordonanta de urgenta nr. 176 / 2001, aprobata prin Legea nr. 260 / 2002 – a se vedea Fisa legii la zi pe site-ul Bazei Legislative ( Repertoriului legislativ )  a Camerei Deputatilor ] – privind serviciile din subordinea Presedintelui Romaniei, si are ca scop asigurarea exercitarii, de catre seful Statului, a prerogativelor care ii sunt stabilite prin Constitutie si legi.

Compartimentele si functiile din structura Administratiei prezidentiale, organizarea, functionarea si atributiile acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare si functionare, care se aproba de catre Presedintele Romaniei.

Printre structurile care functioneaza in cadrul Administratiei prezidentiale, amintim :

§       Cabinetul Presedintelui ;

§       Secretariatul General ;

§       Departamentul de analiza politica ;

§       Cancelaria ordinelor ;

§       Directia de protocol ;

§       Directia de documentare si informare.

Functiile de conducere specifice, din cadrul Administratiei prezidentiale sunt cele de consilier prezidential, cu rang de ministru, si cele de consilieri de Stat, cu rang de secretar de Stat.

Numirea si eliberarea din functie, a consilierilor prezidentiali, se fac de Presedintele Romaniei.

Numirea si eliberarea din celelalte functii ale Administratiei prezidentiale, se fac potrivit Regulamentului de organizare si functionare.

Personalul Administratiei prezidentiale este alcatuit din persoane detasate, la cererea Presedintelui Romaniei, din ministere si alte autoritati publice, precum si din persoane incadrate direct pe functiile sau posturile, pe care urmeaza sa le primeasca.

Acest personal poate fi incadrat, numai pe baza increderii acordate de Presedintele Romaniei, si cu conditia semnarii unui Angajament de loialitate.

Retragerea increderii are ca efect revocarea incadrarii, precum si incetarea detasarii, eliberarea sau destituirea din functie, ori desfacerea contractului de munca, dupa caz.

Aceste reglementari se aplica in mod corespunzator, si personalului de ordine si paza afectat Administratiei prezidentiale.

Administratia prezidentiala stabileste relatii de colaborare cu autoritatile publice, si primeste sprijinul acestora, in vederea infaptuirii prerogativelor si exercitarii competentelor ce revin Presedintelui Romaniei.

Finantarea cheltuielilor de functionare, a Administratiei prezidentiale, se asigura de la bugetul de Stat, si din venituri extrabugetare, realizate si administrate in conditiile legii.

( extras din cursul de Drept Administrativ – Partea Speciala  - ( cu sinteze tematice ), Consiliul Legislativ, Prof.univ.dr. Mircea Preda, Benonica Vasilescu, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, 2006 )

Terorismul aerian : motivatii, scopuri, modalitati de realizare ( 1 )

Terorismul aerian : motivatii, scopuri, modalitati de realizare ( 1 )

Despre piratii aerului din Romania sunt putine date, deoarece nici fosta Securitate, nici actualul Serviciu Roman de Informatii nu au furnizat publicului informatii in acest sens.

Dar, din ce s-a putut afla din media si literatura de specialitate, romana si straina, deturnarile, facute de romani, de aeronave civile sau militare, au avut drept scop numai evadarea din lagarul comunist.

Asa cum am mentionat, in iulie 1947 un avion de pasageri de pe o linie interna din Romania, a fost capturat de trei ofiteri de Armata si deturnat spre Turcia.

Aceasta a fost prima deturnare din lume, soldata cu pierderea unei vieti omenesti, deoarece un membru al echipajului care nu a vrut sa coopereze a fost ucis, fiind impuscat.

Pe 17 iunie 1948, un alt avion cu 23 de pasageri a fost deviat spre Austria, cu 23 de pasageri la bord.

Conform lui Peter St. John, in Romania intre anii 1968 – 1988 au avut loc trei deturnari.

In mai 1971, Bela Moka si alti cinci insotitori au preluat controlul pe aeroportul din Oradea asupra unui avion IL – 14.

Avionul se afla in faza de imbarcare a pasagerilor, pentru un zbor Oradea – Bucuresti, cand grupul mentionat, imbarcat intr-un taxi, si inarmat cu arme de vanatoare, a obligat soferul taxiului sa forteze dispozitivul de securitate, si sa intre pe platforma aeroportului, oprind la trei metri de avion.

Tragand focuri de intimidare in aer, au urcat la bordul avionului, unde nu l-au gasit decat pe pilotul secund.

S-au multumit numai cu acesta, si l-au obligat sa porneaza motoarele si sa decoleze spre Viena.

Paza aeroportului a dechis foc asupra avionului, dar nu a reusit sa-l opreasca din rulajul spre pista, si apoi sa-i intrerupa decolarea. Dupa decolare, pilotul a incercat sa-i pacaleasca pe deturnatori, si sa mentina avionul in spatiul aerian roman, dar Moka si colegii lui si-au dat seama, si l-au fortat pe pilot sa se indrepte spre Viena.

Aeronava IL – 14 a aterizat cu bine la Viena, dar Moka si amicii lui au primit luni de zile de inchisoare pentru deturnare, din partea austriecilor.

In Romania piratii aerului au fost condamnati la cate 23 de ani de inchisoare.

De mentionat, ca Moka avusese o tentativa de deturnare cu putin timp inainte, cand se urcase inarmat intr-o cursa Oradea – Bucuresti, pistolul fiind ascuns in proteza de la picior, renuntand in ultimul moment la punerea in aplicare a planului.

Analizand cele de mai sus, putem trage concluzia ca, in cazul deturnarii reusite, s-a penetrat perimetrul exterior de securitate al aeroportului, intrandu-se cu taxiul pe platforma aeroportuara, pana langa avion.

Fortele de securitate au reactionat cu intarziere si ineficient, atunci cand au facut-o, cu toate ca au avut timp la dispozitie ; tinand cont ca aeronava era cu motoarele oprite cand teroristii s-au urcat la bord, a fost nevoie de cel putin cinci minute pana sa se porneasca cele doua motoare, si aeronava sa fie gata de rulaj, timp in care aceasta a fost in stationare, iar apoi de cel putin doua minute pentru rulajul la pista si inceperea decolarii, deci in total aproximativ sapte minute.

In acest interval se putea incerca blocarea avionului, pana la punerea in miscare a acestuia, prin punerea de dispozitive opritoare la roti ( cale ), sau impiedica decolarea acestuia, prin asezarea de autospeciale de aviatie, de mare tonaj, disponibile la orice aeroport pe timpul desfasurarii activitatii de zbor, pe calea de rulare sau pe pista.

Deschiderea focului cu armamentul din dotare, era o solutie ultima, iar eficacitatea era maxima, doar daca se loveau motoarele sau rotile trenului de aterizare, decolarea devenind aproape imposibila.

In ce priveste tentativa cu pistolul ascuns in proteza, nu putem decat sa tragem concluzia ca sistemul de verificare a pasagerilor avea mari slabiciuni.

Au mai fost si alte deturnari, mai bine zis evadari cu aeronave, mai putin spectaculoase.

Astfel, in anul 1961 un hidroavion militar, de la baza de la Palazu, Constanta, a fost deturnat de echipaj in Turcia.

Consecinta a fost desfiintarea respectivei baze, si implicit scoaterea din exploatare a hidroavioanelor.

Ca fapt divers, in Romania, de atunci si pana in prezent, nu mai exista hidroavioane.

In anul 1976, un avion AN – 2 apartinand Intreprinderii de Aviatie Utilitara, aerobaza Timisoara, a decolat neautorizat cu 12 persoane la bord, ajungand in Austria.

In anul 1978, un avion BN – 2 a decolat de pe aeroportul Baneasa, fara aprobare, cu 12 persoane la bord ( trei familii ), fiind pilotat de mecanicul de bord, care luase lectii de zbor, neoficial, in timpul diverselor misiuni.

Avionul apartinea Centrului de Instruire a Personalului Navigant din Aviatia Civila, aflat in subordinea Ministerului Transporturilor.

In zona Arad a fost interceptat, si somat de doua avioane de vanatoare, decolate de la baza aeriana Gearmata – Timisoara, sa aterizeze.

Cei din BN – 2 nu au tinut cont de somatii, si si-au continuat zborul mai departe, aterizand in Austria, dupa ce au traversat Ungaria.

Romania vizeaza combaterea oricarei forme de terorism – indiferent de motivatiile care stau la baza acestuia – cu precadere a terorismului fundamentalist islamic, a celui de esenta religioasa si separatista, urmarind prevenirea producerii, pe teritoriul national de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice si a filialelor unor organizatii extremist-teroriste, cu reprezentare internationala.

Momentul “ 11 septembrie 2001 “ a impus reconfigurarea mecanismului de prevenire si combatere a influentelor fenomenului terorist international, asupra starii de siguranta nationala a Romaniei.

Strategia de securitate nationala a Romaniei, aprobata de catre Parlament la 18 decembrie 2001, include amenintarea reprezentata de terorism, printre principalii factori de risc la adresa securitatii nationale.

Primirea Romaniei in  NATO, ca Stat Membru cu drepturi depline, la 29 martie 2004, precum si campaniile militare internationale impotriva Afganistanului si Irakului, au impus drept potentiale tinte ale terorismului, si aliatii  SUA in aceste operatiuni, printre care si Romania.

Cu toate ca, Romania nu s-a aflat, explicit, printre tarile nominalizate in mesajele de amenintare lansate de catre liderii Al-Qaeda, acest lucru nu a determinat o relaxare a masurilor de securitate, si nici o scadere a vigilentei, potentialul de risc pentru tara noastra derivand, printre altele, si din prezenta pe teritoriul national, a unei importante comunitati de cetateni straini, in randul carora desfasoara activitati, membri ori simpatizanti ai unor grupari cu preocupari teroriste, si la nivelul carora se pot transfera conflictele din Statele de origine.

Cu toate ca, trasaturile actualei situatii interne pe profil antiterorist, releva faptul ca Romania nu se confrunta cu manifestari de sorginte interna ale fenomenului terorist, implicarea tarii noastre in coalitia internationala antiterorista, a condus la amplificarea potentialelor riscuri la adresa securitatii nationale, acestea fiind generate de :

§       Dinamica fenomenului terorist international ;

§       Prezenta pe teritoriul national, de nuclee ale unor structuri straine, care sunt catalogate pe plan international ori pe spatii de origine, drept miscari extremiste ori teroriste ;

§       Prezenta in Romania, in viitorul apropiat a unor baze ale armatei SUA ;

§       Influentele evolutiilor politico-militare pe plan mondial, care pot influenta dinamica organizatiilor teroriste, reprezentate in tara noastra de nuclee care, desi nu intreprind, in actuala etapa, actiuni teroriste asupra unor obiective de pe teritoriul national, pot sa-si modifice, in viitor aceasta atitudine ;

§       Accentuarea interferentei dintre terorism si segmente ale crimei organizate.

In martie 1995, Ekita Yukiko, membru cu state vechi, al gruparii teroriste Japanese Red Army, a fost arestat in Romania, si extradat in Japonia, unde a primit o pedeapsa de 20 de ani inchisoare, pentru o serie de atentate cu bombe, comise in anii 1974 si 1975.

In Evenimentul Zilei din 16 septembrie 2004, a aparut un amplu articol despe Khaled Matar, despre care mass media a transmis ca ar fi fost arestat de FBI pentru legaturi cu Al-Qaeda si atentatele din 11 septembrie 2001.

Acesta, palestinian la origine, a venit in Romania, urmand cursurile Facultatii de Drept, din Cluj.

Dupa absolvirea facultatii, ramane in Romania, se casatoreste, iar dupa Revolutia din 1989 se lanseaza in diverse afaceri, ajungand unul dintre cei mai bogati oameni arabi, din Cluj.

De mentionat ca, in anul 1990 Khaled Matar a obtinut cetatenia romana.

La inceputul anilor ’90, infiinteaza Universitatea Romano-Araba, cu sediul in Baia-Mare, care ulterior s-a mutat la Cluj.

Aceasta Universitate a functionat doar cativa ani, nereusind sa obtina acreditarea.

In anul 1993 a facut demersuri repetate, pentru aprobarea infiintarii unei scoli de pilotaj pe aerodromul Ghimbav – Brasov, in care se intentiona pregatirea ca piloti, a 30 de cursanti palestinieni, dar cererea sa a primit aviz negativ din partea  SRI.

Khaled Matar a declarat de mai multe ori, ca doreste sa infiinteze si o scoala destinata instruirii viitorilor politisti si agenti de securitate palestinieni, dar a ramas doar la nivelul declaratiilor.

In anul 1997, infiinteaza o firma care a avut drept scop, potrivit SRI, inlesnirea intrarii in  SUA, a cat mai multe persoane de nationalitate araba.

In decembrie 1997, Khaled Matar este acuzat de trafic de influenta si inselaciune, ocazie cu care dispare din tara, fiind judecat si condamnat in lipsa.

La 15 septembrie 2005, seful Centrului Zonal de Combatere a Criminalitii Organizate si Antidrog Cluj, a declarat Evenimentului Zilei, ca a fost informat de Biroul FBI Bucuresti, despre arestarea lui Matar in  SUA, pentru legaturi cu Al-Qaeda.

( extras din Terorismul aerian : abordare juridica : prevenirea si gestionarea crizelor, Costica Voicu, Mircea Ionescu, Bucuresti, Ed. Pro Universitaria, 2006 )

Istorie traita de Hillary Rodham Clinton : Universitatea vietii

Dedicatia cartii : Parintilor mei, sotului meu, fiicei mele si tuturor sufletelor bune din lume ale caror inspiratie, rugaciuni, sprijin si dragoste mi-au binecuvantat inima si m-au sustinut de-a lungul anilor de istorie traita

Universitatea vietii

“ Ce nu inveti de la mama ta, inveti de la viata “ este o zicala pe care am auzit-o odata la tribul Masai, din Kenya.

Prin toamna anului 1960, lumea mea se afla in expansiune si la fel erau si sensibilitatile mele politice.

John F. Kennedy a castigat alegerile prezidentiale, spre consternarea tatei. El il sustinuse pe vicepresedintele Richard M. Nixon, iar profesorul meu de studii sociale din clasa a opta, domnul Kenvin, facuse la fel.

Domnul Kenvin a venit la scoala in ziua urmatoare si ne-a aratat niste vanatai pe care pretindea ca i le facusera cand incercase sa puna intrebari despre activitatile observatorilor democrati ale masinii de numarat voturile, la sectia de care apartinea din Chicago.

Betsy Johnson si cu mine am fost scandalizate de povestile pe care le auzeam si care intareau convingerile tatei ca maniera creativa de numarare a voturilor a primarului Richard J. Daley castigase alegerile pentru presedintele Kennedy.

In timpul pauzei de pranz am mers la telefonul public din fata cantinei si am incercat sa sunam la biroul primarului Daley pentru a face o plangere.

Am dat peste o femeie foarte draguta care ne-a asigurat ca ii va transmite primarului mesajul.

Cateva zile mai tarziu, Betsy a aflat despre un grup de republicani care cautau voluntari pentru a verifica listele de vot prin raportare la adresele persoanelor pentru a descoperi fraude electorale.

Anuntul invita voluntarii sa se adune la un hotel din centru la noua dimineata, intr-o sambata.

Betsy si  cu mine am decis sa participam.

Stiam ca parintii nu ne-ar fi dat niciodata voie, asa ca nu i-am intrebat.

Am luat autobuzul spre centrul, am mers spre hotel si am fost indrumate spre un mic salon. Am pasit spre un birou de informare si le-am spus celor de acolo ca veniseram sa ajutam.

Participarea la vot trebuie sa fi fost mai mica decat s-a asteptat.

Fiecareia dintre noi i s-a dat un pachet de liste si am fost repartizate in echipe diferite care, ni s-a spus, ne vor conduce catre destinatiile noastre, ne vor lasa acolo si vor reveni sa ne ia cateva ore mai tarziu.

Betsy si cu mine ne-am despartit si am pornit-o la drum alaturi de persoane total necunoscute.

Eu am nimerit cu un cuplu care m-au condus spre partea de sud a orasului, m-au lasat undeva intr-un cartier sarac si mi-au spus sa bat pe la usile oamenilor, sa le cer numele si sa le compar cu cele aflate pe listele de inregistrare, pentru a gasi dovezi pentru anularea alegerilor.

Si am purces astfel la drum, fara teama si destul de naiva.

Am gasit o zona nelocuita unde figurau adresele a doisprezece presupusi alegatori.

Am trezit din somn o gramada de oameni care au tipat la mine si mi-au spus sa ii las in pace.

Am intrat chiar si intr-un bar unde se aflau niste barbati care beau, sa-i intreb daca nu locuia cineva acolo.

Au fost atat de socati sa ma vada stand acolo, incat au stat fara sa scoata o vorba cat am pus cele cateva intrebari, pana cand cel de la bar mi-a spus ca va trebui sa vin mai tarziu, intrucat proprietarul nu se afla acolo.

Cand am terminat, m-am postat la coltul strazii asteptand sa vina cineva sa ma ia, fericita ca gasisem dovada afirmatiei facute de tatal meu ca “ Daley a falsificat alegerile pentru Kennedy  “.

Fireste, cand m-am intors acasa si i-am spus tatei unde fusesem, s-a infuriat la culme.

Fusese destul de rau sa merg in centru fara un adult, dar faptul ca ajunsesem chiar in cartierele de sud l-a adus intr-o stare de furie cumplita. In plus, a adaugat el, Kennedy avea sa fie presedinte fie ca ne placea noua, fie ca nu.

Anul de debut la Maine East a reprezentat un soc cultural.

Generatia exploziei demografice impinsese cifra de scolarizare pana la cinci mii de copii albi de diferite etnii si categorii economice.

Imi amintesc ca am iesit din camera mea in prima zi de scoala si mergeam pe coridoare imbratisand zidurile ca sa nu fiu strivita de multimea de elevi, care pareau toti mai mari si mai maturi decat mine.

Faptul ca, doar cu o saptamana in urma, incercasem sa-mi aranjez parul pentru a-mi da o infatisare mai matura la inceperea liceului, nu parea sa ajute prea mult.

Asa a inceput lupta mea de o viata cu parul.

Imi purtam parul lung si drept strans in coada de cal sau pe spate, legat cu o panglica si, de cate ori mama sau eu aveam nevoie de un permanent sau de vreo coafura, mergeam la buna ei prietena Amalia Toland, care lucrase pe vremuri intr-un salon de frumusete.

Amalia se ocupa de noi in bucatarie, in timp ce statea la taclale cu mama.

Dar eu voiam sa apar la liceu cu parul lung pana la umeri sau cu o bucla asemanatoare cu cele ale altor fete mai mari pe care le admiram mult, asa ca am implorat-o pe mama sa ma duca la un salon adevarat de coafura.

Un vecin ne-a recomandat un barbat care isi tinea salonul intr-o camaruta fara ferestre, in spatele unei bacanii din apropiere.

Cand am ajuns acolo, i-am aratat o fotografie cu coafura pe care o voiam si am asteptat sa mi se faca transformarea.

Cantarindu-si foarfecele, el a inceput sa taie, vorbind tot timpul cu mama, adeseori intorcandu-se spre ea ca sa fie mai convingator.

Am privit cu groaza cum a taiat o bucata imensa din parul de pe partea dreapta a capului.

Am scos un tipat. Cand a privit in directia pe care i-o indicam, a spus :

- A, trebuie ca mi-a alunecat foarfecele, va trebui sa echilibrez si partea cealalta.

Socata, am privit cum disparea si restul parului meu, facandu-ma – cel putin in ochii mei – sa arat ca o anghinare.

Biata mea mama a incercat sa ma asigure ca totul era in regula, dar eu stiam mai bine : viata mea fusese distrusa.

Am refuzat sa ies din casa zile in sir, pana cand am decis ca, daca as cumpara o mesa in coada de cal de la magazinul Five & Dime al lui Ben Franklin, as putea sa mi-o prind in varful capului, sa o leg cu o panglica si sa pretind ca accidentul cu alunecarea foarfecelor nu se intamplase niciodata.

Asa am si facut, ceea ce m-a scutit de a ma simti jenata in acea prima zi – pana ce am ajuns sa cobor scarile centrale dintre clase.

Urcand scarile venea Ernest Ricketts, cunoscut drept Ricky, care fusese prietenul meu din ziua in care merseseram impreuna pentru prima oara la gradinita.

M-a salutat, a asteptat pana a trecut de mine si dupa aceea, asa cum facuse de zeci de ori inainte, s-a intors sa ma traga de coada – dar care, de data asta, i-a ramas in mana.

Motivul pentru care mai suntem prieteni si azi este ca nu mi-a amplificat umilinta, ci mi-a inapoiat “ parul “, s-a scuzat ca m-a scalpat si si-a continuat drumul fara sa atraga atentia asupra momentului cel mai penibil – pana la acea data – din viata mea.

Acum pare un cliseu, dar liceul de la inceputul anilor 1960 a semanat cu atmosfera filmului Grease sau cu a show-ului de televiziune Happy Days.

Am devenit presedinta fan-clubului local al lui Fabian, un idol al adolescentilor, club din care faceam parte eu insami si alte doua fete.

Ne uitam la The Ed Sullivan Show in fiecare duminica seara cu familiile noastre, cu exceptia serii de 9 februarie 1964, cand s-a dat pe post concertul Beatles, care trebuia sa fie o experienta traita in grup.

Paul McCartney era Beatles-ul meu preferat, ceea ce ducea la dezbateri indelungi asupra meritelor fiecaruia, in special cu Betsy, care il sustinea intotdeauna pe George Harrison.

Am facut rost de bilete la concertul Rolling Stones, tinut in piata McCormick din Chicago in 1965.

“ I Can ‘t Get No Satisfaction “ a fost adoptat ca imn al manifestarii angoaselor de toate felurile ale adolescentilor.

Dupa ani, cand i-am intalnit pe idolii tineretilor mele, precum Paul McCartney, George Harrison si Mick Jagger, nu am stiut daca sa dau mana cu ei sau sa le sar de gat tipand.

In ciuda dezvoltarii “ culturii de tineret “, definita in special prin televiziune si muzica, existau in scoala si grupuri distincte care determinau pozitia sociala a fiecaruia : atleti si majorete, tipi din consilii studentesti, “ soiosi “ si “ glugati “.

Existau coridoare prin care nu indrazneam sa trec fiindca mi se spusese ca “ derbedeii “ se iau de oameni.

Asezarea in bufetul cu autoservire era dictata de existenta unor frontiere invizibile recunoscute de toti.

In timpul liceului, tensiunile existente au iesit la suprafata, dand loc unor lupte intre grupuri in parcarea scolii dupa ore si in timpul jocurilor de fotbal si baseball.

Administratia a luat masuri rapide si a format un grup numit Comitetul Valorilor Culturale, din reprezentanti ai elevilor din diferitele grupuri.

Directorul scolii, doctor Clyde Watson, mi-a cerut sa fac parte din acest comitet, dandu-mi astfel sansa sa fac cunostinta cu copii din alte grupuri, pe care nu ii cunoscusem sau poate chiar ii evitasem inainte.

Comitetul nostru a venit cu recomandari specifice privind promovarea tolerantei si care sa duca la descresterea tensiunii.

Catorva dintre noi ni s-a cerut sa aparem intr-o emisiune a unei televiziuni locale pentru a discuta activitatile comitetului.

Aceasta a fost prima mea aparitie televizata, cat si prima mea experienta a unui efort organizat de a evidentia valorile americane ale pluralismului, respectului si intelegerii reciproce.

Acele valori aveau nevoie sa fie protejate chiar si in liceul nostru din Chicago.

Desi elevii erau majoritatea albi si crestini, tot gasiseram modalitati de a ne izola si demoniza unii pe altii.

Comitetul mi-a dat ocazia sa-mi fac prieteni noi si diferiti. Cativa ani mai tarziu, pe cand dansam intr-o discoteca locala si niste tipi incepusera sa se ia de mine, unul dintre fostii colegi de comitet, un asa-numit “ soios “, a intervenit, spunandu-le sa ma lase in pace fiindca eram “ okay “.

Totusi, nu totul a fost “ okay “ in perioada liceului.

Eram la ora de geometrie pe 22 noiembrie 1963, luptandu-ma cu una dintre problemele domnului Craddock, cand un alt profesor a intrat in clasa sa ne spuna ca John F. Kennedy fusese impuscat la Dallas.

Domnul Craddock, unul dintre profesorii mei preferati si dirigintele clasei, a tipat : “ Ce ?! Nu se poate ! “, si a fugit pe hol.

Cand s-a intors, a confirmat ca cineva trasese in presedinte si ca acela trebuie sa fi fost vreun “ John Bircher “, referinta la una din organizatiile de extrema dreapta care se opusesera vehement alegerii lui Kennedy.

Ne-a spus apoi sa mergem in amfiteatru sa asteptam mai multe informatii.

Pe coridoarele scolii se asternuse tacerea, pe cand mii de elevi mergeau neincrezatori spre amfiteatru.

In cele din urma a venit directorul si ne-a spus ca in acea zi ni se va da drumul acasa mai devreme.

Cand am ajuns acasa, am gasit-o pe mama in fata televizorului privind la Walter Cronkite care tocmai anunta ca presedintele Kennedy murise la ora unul dupa-amiaza.

Mama mi-a marturisit ca votase pentru Kennedy si ca ii parea foarte rau pentru sotia si copiii acestuia. Asa simteam si eu. Si mi-a parut rau si pentru tara noastra si as fi vrut sa ajut cumva, desi nu stiam exact cum.

( extras din Istorie traita de Hillary Rodham Clinton, Ed. Rao International 2003, revizuita si adaugita noiembrie 2006 )

http://oliviamarcov.blogspot.ro/2011/07/istorie-traita-de-hillary-rodham.html : anii copilariei, bunici

Memoria ecoicã ( auditivã ). 2 secunde. Psihologie cognitiva

Motto :  -  Life is all memory except for the one present moment that goes by so quick you can hardly catch it going. -  Tennessee Williams, The Milk Train Doesn ' t Stop Here Anymore

Sistemele mnezice :  Memoria senzoriala

Memoria ecoicã sau auditivã

Persistenta sunetelor in registrul senzorial auditiv, nu a capatat inca o determinare atat de exacta.

Durata memoriei ecoice a fost estimata, pe o plaja de valori, intre 200 milisecunde – 2 secunde.

Intr-un experiment invocat adesea in literatura de specialitate, Plomp ( 1964 ) prezinta succesiv, doua sunete de intensitate medie.

Daca intervalul dintre cele doua sunete crestea pana la 200 de milisecunde, subiectii relatau ca au auzit un singur sunet.

Aceasta inseamna ca, un stimul auditiv poate fi prelungit pana la aproximativ 200 de milisecunde, pentru a face fuziune cu un sunet ulterior.

Peste aceasta valoare subiectul surprinde doua sunete distincte.

Masuratorile pragurilor senzoriale diferentiale – o metoda psihologica bine cunoscuta – se dovedesc relevante, asadar, si pentru masurarea duratei memoriei senzoriale ( auditive ).

Ca si in cazul memoriei iconice, suntem tentati sa credem ca, intervalul de 200 de milisecunde este reclamat de detectorii de trasaturi, pentru a extrage trasaturile fizice ale stimulilor acustici.

O astfel de ipoteza s-ar putea valida coroborand datele psihofizice, cu datele referitoare la frecventa si durata potentialului de activare pentru detectorii de trasaturi.

Intr-un alt experiment, Crowder si Morton ( 1969 ) au utilizat o metoda similara celei folosite de Treisman ( 1960 ), inlocuind insa stimulii vizuali, cu stimuli auditivi.

Acestia erau urmati de un fascicol luminos de intensitate ridicata, medie sau scazuta.

Sarcina subiectilor era de a reproduce cat mai multe dintre sunetele auzite anterior dintr-o serie, in functie de intensitatea stimulului luminos.

Cei doi cercetatori, utilizand mai multe loturi de subiecti, maresc mereu intervalul dintre stimulii auditivi prezentati concomitent, si stimulul vizual ulterior.

Se constata o deteriorare lenta a performantelor mnezice pentru un rastimp de aproximativ 2 secunde, urmata de o scadere brusca, substantiala dupa acest interval.

De aici se conchide ca, durata maxima a memoriei ecoice, este de aproximativ 2 secunde.

Cercetari ulterioare au redus acest interval, fara a oferi o valoare cat de cat constanta ( Martindale, 1991 ).

Ramane cert faptul ca, durata memoriei ecoice nu depaseste 1, 5  -  2 secunde, si ca memoria ecoica are o durata mai mare decat memoria iconica.

Persistenta mai indelungata a stimulilor auditivi, fata de cei vizuali este explicata, adesea, prin anatomia analizatorului auditiv, care permite o receptionare mai lenta a stimulului corespunzator ( Allport, 1990 ).

Investigatiile intreprinse asupra celorlalte tipuri de memorie senzoriala ( olfactiva, tactil-kinestezica, etc. ) sunt insuficiente pentru a permite extragerea unor concluzii valide.

Pe baza datelor asupra memoriilor ecoice si iconice, sunt plauzibile inca doua remarci cu caracter mai general.

( 1 ) Intai, ca memoria senzoriala vizeaza retinerea informatiei pre-categoriale.

Aceasta remarca deriva logic din faptul ca, procesul de categorizare, de stabilire a apartenentei unui stimul la o clasa, este un proces atentional, care reclama atentia subiectului.

Or, retentia stimulului, cateva sutimi de secunda dupa incetarea actiunii lui asupra receptorului, nu reclama atentia, nu este insotita de senzatia subiectiva de efort, specifica proceselor atentionale.

In plus, detectorii de trasaturi care se activeaza in acest rastimp extrag, dupa cum s-a mentionat, doar caracteristicile fizice simple ale stimulului, fara sa-l categorizeze.

Ca atare, avem motiv sa conchidem asupra caracterului pre-categorial al informatiei din registrul memoriei senzoriale.

Nu vom retine, de pilda, semantica unui cuvant, ci liniile, unghiurile, contururile din care sunt formate literele care ii intra in componenta ( stimulul vizual ), sau intensitatile diferite ale sunetelor, in cazul in care cuvantul respectiv este receptionat auditiv.

Sa notam insa, ca subiectii au realizat performante superioare la sarcina de tip Sperling, doar atunci cand grafemele au fost asemanatoare cu literele latine, nu si in cazul unor grafeme dintr-o scriere necunoscuta ( Butler, 1974 ).

( 2 ) In al doilea rand, memoriile senzoriale au o locatie anatomo-fiziologica specifica.

Cercetarile lui Penfield ( 1955 ) au relevat ca stimularea electrica a unor zone cerebrale specifice, determina aparitia unor senzatii apartinand unor modalitati senzoriale specifice.

Aceeasi senzatie reaparea daca era stimulata aceeasi zona, la intervale de timp diferite.

Rezumand, sa retinem in memoria noastra de lunga durata ( sic ! ) ca :

1. memoria senzoriala consta in prelungirea persistentei stimulului, dupa incetarea actiunii sale asupra receptorului, pentru a permite activarea detectorilor de trasaturi ;
2. memoria senzoriala este specifica unui anumit tip de senzatii, asadar, avem mai multe memorii senzoriale ;
3. aceste memorii au o locatie anatomica precisa, chiar daca insuficient studiata, si,
4. informatia retinuta este pre-categoriala, iar retentia ei se face automat, pre-atentional.

( extras din Psihologie cognitiva Modele teoretico-experimentale, prof.univ.Mircea Miclea, editia a II-a revazuta, Editura Polirom, colectia Collegium, Iasi, 1999 )