Afectiuni ale aparatului uro-genital :Ceai diuretic

Afectiuni ale aparatului uro-genital :

Ceai diuretic

Formulele :

Formula 1 :

Ø        Flori de albãstrele,

Ø        Frunze de mesteacãn,

Ø        Frunze de merisor,

Ø        Mãtase de porumb,

Ø        Rãdãcinã de osul-iepurelui,

Ø        Rizomi de pin,

Ø        Seminte de mãcese,

Ø        Coada-calului

Formula 2 :

Ø        Zãmositã,

Ø        Codite de cirese,

Ø        Mãtase de porumb,

Ø        Coada-calului,

Ø        Coada-soricelului

Rinichiul are rolul de a curãta sângele de toate resturile nefolositoare sau toxice organismului.

Eliminarea lor se face prin urinã.

Îmbolnãvirea rinichilor duce la alterarea functiilor întregului organism.

Ceaiul diuretic, prin compozitia sa, vine sã completeze tratamentul medical.

Astfel, frunzele de merisor, datoritã unui principiu activ, arbutina, au o actiune antisepticã, oprind dezvoltarea microbilor care dau fenomene de cistitã.

Frunzele de mesteacãn si coada-calului, prin uleiul volatil si saponine, excitã epiteliul renal, mãrind cantitatea de urinã în 24 de ore.

Rizomul de pir este un bun diuretic, datoritã zaharurilor, sãrurilor de potasiu si saponinei.

Celelalte plante, ca mãtasea de porumb, florile de albãstrele si semintele de mãcese, completeazã actiunea diureticã a ceaiului.

Formula 2 preia o parte din plantele primei formule, si le completeazã cu iarba de zãmositã, la care cercetãrile mai noi au demonstrat o actiune net diureticã si calmantã.

Coditele de cirese mãresc diureza, iar coada-soricelului, prin bogãtia sa în azulen, imprimã ceaiului proprietãti puternic antiseptice.

Cu aceste ceaiuri se face o curã mai îndelungatã, alternând ambele formule.

Se beau 2-3 ceaiuri cãldute pe zi.

( extras din Plantele medicinale în apãrarea sãnãtãtii , editia a VII-a, Farm. Corneliu Constantinescu, Bucuresti, 1979,  lucrare editatã de RECOOP )

Coada-calului :Equisetum arvense L. ( Fam. Equisetaceæ )

Coada-calului :

Equisetum arvense L. ( Fam. Equisetaceæ )

Coada-calului este o plantã cãreia îi plac locurile argiloase si umede.

Se mai numeste brãdulet, brãdisor, barba-ursului, barba-sasului, coada-mânzului, iarbã-de-cositor, pãrul-porcului sau codâie.

Se foloseste planta întreagã, fãrã rãdãcinã – Herba Equiseti – care contine o saponinã, equisetanine, compusi flavonici, ulei volatil, substante amare, acid silicic, sãruri de potasiu, calciu, sodiu, magneziu, etc.

Datoritã compozitiei sale chimice complexe, coada-calului are multe întrebuintãri în medicinã.

Continutul însemnat de acid silicic si sãruri minerale îi dã proprietãti remineralizante, lucru pentru care ceaiul din aceastã plantã se recomandã convalescentilor si anemicilor, sau sub formã de pulbere, 1-2 g pe zi.

Continând ulei volatil, care-i imprimã o actiune antimicrobianã, si sãruri de potasiu, ceaiul se foloseste ca antiseptic si diuretic în boli de rinichi si vezicã.

Prin diureza pe care o produce, planta actioneazã favorabil în boli de :

1. inimã,
2. ficat,
3. piele,
4. în gutã si
5. reumatism.

Saponinele, împreunã cu celelalte substante chimice din plantã, usureazã expectoratia, calmând astfel tusea.

În tulburãrile digestive, ceaiul din coada-calului combate aciditatea crescutã, favorizând vindecarea ulcerului gastric.

Ceaiul se preparã din 4-5 lingurite de plantã mãruntitã, la un litru si jumãtate de apã.

Planta se fierbe 10-15 minute, apoi se strecoarã, iar lichidul se îndulceste.

Ceaiul se bea cãldut în cursul zilei.

Unii cercetãtori recomandã maceratia de plantã la rece, ca având un efect diuretic mai crescut.

( extras din Plantele medicinale în apãrarea sãnãtãtii , editia a VII-a, Farm. Corneliu Constantinescu, Bucuresti, 1979,  lucrare editatã de RECOOP )

Nalba : Althaea officinalis L., Althaea rosea ( L. ) Cav., Malva glabra Desv., Malva neglecta Wall., Malva silvestris L. ( Fam. Malvaceae )

Nalba :

Althaea officinalis L., Althaea rosea ( L. ) Cav., Malva glabra Desv., Malva neglecta Wall., Malva silvestris L. ( Fam. Malvaceae )

Sub denumirea de nalbã se cunosc mai multe plante care se deosebesc între ele ca port, însã contin principii active asemãnãtoare, si se întrebuineazã în acelasi scopuri.

Este vorba de Althaea officinalis L., numitã popular nalbã-mare, nalbã-albã, de la care se folosesc florile, frunzele si rãdãcinile ( Flores, Folium et Radix Althaea ) ; Althaea rosea ( L. ) Cav. Var. atropurpurea, numitã popular nalbã-de-grãdinã, nalbã-rosie, rujalinã, trandafiri-negri, de la care se utilizeazã florile ( Flores Malvae arboreae ) ; Malva glabra Desv. – nalbã-de-culturã : Malva silvestris L. – nalbã-de-pãdure, colãceii-babei, mãlagã, de la care se folosesc florile si frunzele ( Flores et Folium Malvae ) ; Malva neglecta Wallroth, numitã popular casul-popii, cas, nalbã-mãruntã, nalbã-micã, de la care se întrebuinteazã numai frunzele ( Folium Malvae ).

Toate pãrtile acestor plante contin cantitãti mari de mucilagii, datoritã cãrora au proprietãti emoliente.

Sub formã de ceai se folosesc în inflamatiile cãilor respiratorii ( tuse, bronsitã, laringitã ), cãilor urinare, renale si în tulburãri gastro-intestinale.

Ceaiul se preparã la rece.

În acest scop, drogul se spalã, apoi se pune la macerat în apã, în care s-a dizolvat un vârf de cutit de bicarbonat de sodiu.

Dupã o jumãtate de orã se strecoarã lichidul, se îndulceste si apoi se bea treptat în cursul unei zile.

Ceaiul se poate prepara si prin infuzie.

Frunzele de nalbã opãrite cu apã se folosesc sub formã de cataplasme emoliente si calmante, pentru a grãbi coacerea furunculelor.

Asociate cu flori de musetel si cu capsule de mac, dau o bunã gargarã pentru amigdalite si abcese dentare.

Sub formã de clismã se folosesc în colite si hemoroizi.

Decoctul fãcut din 20 g rãdãcinã la 100 g apã se foloseste în laringite, traheite, sub formã de gargarã, comprese la ochi, precum si în spãlãturi vaginale.

Florile de nalbã-de-grãdinã si ale celei de culturã, datoritã culorii lor închise, se întrebuinteazã si la colorarea otetului aromatic, vinurilor, siropurilor etc.

Pentru tenul uscat si cu riduri, se folosesc comprese care se tin pe fatã timp de 10-15 minute.

Pentru obtinerea acestei solutii, se fierb timp de o jumãtate de orã 30 g rãdãcinã cu 500 g apã, se lasã în repaus o jumãtate de orã, apoi se strecoarã.

Dacã la un pahar de lichid se adaugã o linguritã de miere, se obtine un produs cosmetic care poate fi folosit pentru orice ten.

Florile de nalbã-de-culturã intrã în formula ceaiului pectoral, iar frunzele de nalbã-mare în compozitia ceaiului pectoral, pentru gargarã si a produsului cosmetic Floriten 1.

( extras din Plantele medicinale în apãrarea sãnãtãtii , editia a VII-a, Farm. Corneliu Constantinescu, Bucuresti, 1979,  lucrare editatã de RECOOP )

Viata Sfântului Grigorie de Nyssa si opera sa. Despre lume si îngeri

Viata si opera Sfântului Grigorie de Nyssa
Despre lume si îngeri :

Frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, este între Parintii Capadocieni, filozoful cel mai metodic, fiind în acelasi timp si un teolog cu nimic mai prejos decât ceilalti doi, Sfântul Grigorie de Nazianz si arhiepiscopul Cezareei, Sfântul Vasile cel Mare. Ocupând un loc de frunte între teologii mistici ai Bisericii, Sfântul Grigorie a publicat mai multe lucrari, cele mai importante fiind cele de exegeza biblica si apologetice scrise împotriva ereziei ariene.

Sfântul Grigorie de Nyssa s-a nascut în anul 335, într-o familie credincioasa. Mama lui, Emilia, era fi ica unui martir din timpul persecutiei lui Diocletian, doi dintre fratii sai, Vasile al Cezareei Capadociei si Petru al Sevastiei au devenit episcopi si au fost trecuti mai târziu de Biserica în rândul sfintilor, iar sora sa, Macrina, cea mai mare dintre frati, a reprezentat un model de evlavie pentru toti membrii familiei, fiind si ea canonizata. Un alt frate, Navcratie, judecator de profesie, care înclina si el spre o viata de asceza, nu a apucat sa-si împlineasca gândurile sale duhovnicesti, murind de tânar.

Sfântul Vasile cel Mare, parintele formarii duhovnicesti a fratilor sai

[...]
( pentru continuare vezi mai jos sursele )

Despre lume si îngeri

Lumea, dupa Sfantul Grigore, este o realitate creata care apare si se mentine in existenta participand la Dumnezeu. Ea se imparte in doua: lumea de deasupra universului si lumea dinauntrul universului. Lumea de deasupra universului este lumea ingerilor. Ea este invizibila, in timp ce cealalta este vizibila. Atat una cat si cealalta din cele doua lumi, gasesc izvorul si forta existentei lor in natura necreata, dar creatoare.

Daca lumea ingerilor este invizibila, cealalta este cunoscuta prin calitatile ei materiale, diferentele ei constatandu-le prin notiunile de "mai mult" si de "mai putin". Lumea invizibila, creata, inaintea lumii vizibile a fost inzestrata cu putere de Creatorul ei ca sa mentina si sa conduca "sfera terestra".

Sfantul Grigore nu se angajeaza sa descrie lumea ingerilor, cum o va face mai tarziu Pseudo Dionisie, el se limiteaza sa spuna ca: "Natura ingereasca netrupeasca este invizibila. Ea locuieste in tinuturile de dincolo de univers si de dincolo de ceruri intrucat acest loc este potrivit cu natura ei. Natura inteligibila, natura ingerilor este usoara, curata si fara vreo pata; ea se misca cu usurinta; ea are un corp ceresc usor si delicat; ea se afla totdeauna in miscare".

Acest text aduce un element nou in ceea ce priveste modul de a intelege natura ingerilor. Dupa Sfantul Grigore, asadar, ingerii sunt fiinte netrupesti comparate cu trupurile omenesti, dar spiritualitatea lor nu este identica cu cea a lui Dumnezeu. Ei sunt duhuri dar de alta natura decat natura divina. Ingerii nu fac deci parte din sfera divinului.

[...]

( pentru continuare, vezi sursele )

( Extras din :

Sursa : domnitabalasa.ro/index.php/component/content/article/9/25-lumea-in-invatatura-sfantului.html

si din Sursa :

domnitabalasa.ro/index.php/component/content/article/25-lumea-in-invatatura-sfantului.html?start=1 )

 

Sfântul Grigorie de Nyssa si Biserica Domnita Bãlasa

Sfântul Grigorie de Nyssa si Biserica Domnita Bãlasa

Biserica Domnita Bãlasa este biserica în care intram când eram grefierã de sedintã.

Timp de câtiva ani am avut chiar un birou, mare, luminos si cu ferestre si geamuri mari, înalte si prin care intra din belsug si din plin lumina soarelui. Prin aceste ferestre se vedea Biserica Domnita Bãlasa.

Doi pereti ai încãperii biroului nostru de atunci, de grefiere de sedintã, aveau ferestre largi, mari si cum am scris, înalte, prin care lumina zilei pãtrundea în voie.
Dincolo de ei se zãrea Biserica si era greu sã nu intri uneori în bisericã, sã nu te închini, sã nu aprinzi lumânãri.

Dupã ce mi-am dat demisia din judecãtorie si am plecat, au fost câteva ocazii în care am revenit, îmi întâlneam unchiul, o persoanã care cu adevãrat si-a iubit meseria, profesia, a iubit Dreptul si care nu putea fi gãsit decât în sãlile de judecatã asteptându-si rândul si strigarea dosarului clientului pe care îl apãra, sau aveam sã trec prin zonã, pentru cã pe acolo aveam drum, si astfel se face cã am intrat în biserica aceea si mai târziu.

Unchiul meu locuia destul de departe de mine, iar dupã ziua de tribunal, instante, curti, avea programul sãu de consultatii la cabinetul sãu, asa încât cel mai usor era sã îl revãd chiar la Palatul de Justitie.

De altfel, îmi plãcea sã intru în sala de judecatã în care stiam cã se aflã, sã mã asez pe o bancã si sã îl ascult pledând, atunci când putea pleda sau punând concluzii în vreun dosar, în vreo cauzã.

Unchiul meu a decedat chiar în ziua de 15 noiembrie 2008, în noaptea dinspre 14 spre 15 noiembrie 2008, cãtre sau chiar la orele 2h00 ( AM ), în spital, unde se afla în comã profundã de aproximativ 14-15 zile.
Pe 12 noiembrie fusese ziua mea de nastere, dar atunci nu stiam cã el se aflã în spital.
Ultima oarã vorbisem cu el la telefon pe 26 octombrie 2008, seara, când i-am spus "la multi ani !" pentru ziua de Sfântul Dumitru, cãci se numea Dumitru ( prenumele ) Andrei.
Iar pe 15 noiembrie era chiar ziua de nastere a unei persoane din familie.
Eram atunci, în ultimul meu an de facultate, anul IV, semestrul I, la Drept.
Nu mai vorbisem cu el de câtiva ani buni de zile, si nici nu i-am spus niciodatã cã m-am înscris la facultatea de Drept, dar, surprizã mare, el stia, pe 26 octombrie 2008 mi-a spus cã stie "totul" si cã sunt studentã în anul IV la Drept, fapt care îl multumea si bucura profund.
De multe, multe ori insista si cum se spune la noi, "mã bãtea chiar la cap" sã mã înscriu la Drept, sã nu mai astept.
Desigur cã avea cele mai bune intentii.

Astãzi sper ca Sfântul Grigorie de Nyssa sã îi dea linistea, pacea, necontenit lumina neînseratã, si odihna vesnicã, - asa cum îl rog si pe Dumnezeu de altfel si în primul rând pe El, - si sã îsi aminteascã zilele din trecut în care intram si mã închinam în Biserica Domnita Bãlasa si aprindeam lumânãri si pentru unchiul meu, negresit !
Asa cum îl rog pentru multe persoane dragi.

Prin urmare, revenind, nu am neglijat sã mai intru în Biserica Domnita Bãlasa, de altfel o bisericã foarte frumoasã, nici dupã plecarea mea din judecãtorie.

Sfântul Grigorie de Nyssa este un sfânt sãrbãtorit pe 10 ianuarie, în fiecare an, si viata si acatistul acestui sfânt se aflã pe pagina internet a Bisericii Domnita Bãlasa.

De altfel, am scris anterior o notã si am postat-o pe blog, despre zãmositã, o plantã medicinalã cu proprietãti curative si a cãrei denumire, cu adevãrat mi-a apãrut în vis.

Adesea, seara târziu si în noapte, citesc ( cãrti ) dar si Acatiste sau Rugãciuni.

Asa fiind, în noaptea în care am visat acest cuvânt : zamositã, adormisem, mi se închiseserã ochii în timp ce citeam Acatistul Sfântului Grigorie de Nyssa, ajunsesem la condacul 10 al rugãciunii.

Am ales acum un mic extras, un Icos al acestui acatist al sfântului Grigorie de Nyssa pe care îl redau mai jos, iar acatistul în întregime poate fi gãsit pe pagina internet a Bisericii Domnita Bãlasa :

( Pentru cã mâine este Botezul Domnului Iisus Hristos, ieri Preotul Sergiu a venit cu Botezul în casele noastre si ne-a lãsat putin busuioc sfintit, care rãspândeste un miros încântãtor si este stropit, ud de agheazmã )

" •Icosul al 12-lea:

Din racla moaştelor tale, luminătorule al lumii, Grigorie, izvorăsc tămăduiri şi orice folos duhovnicesc celor ce cinstesc numele tău şi săvârşesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. Dumnezeu, Care te-a preaslăvit, primeşte tămâia rugăciunilor tale la tronul cel preaînalt, iar nouă ne trimite, prin tine, putere şi har ca să luptăm împotriva ispitelor acestui veac şi să-ţi cântăm aşa:

Bucură-te, cel ce ne-ai lăsat moaştele tale pline de mireasmă dumnezeiască;

Bucură-te, că binecuvintezi locaşul ce adăposteşte sfintele tale moaşte;

Bucură-te, tămăduitorul bolilor de nevindecat celor ce te cinstesc cu credinţă;

Bucură-te, ocrotitorul tinerilor căsătoriţi ce se închină sfintelor tale moaşte;

Bucură-te, ajutătorul nemitarnic al părinţilor născători de prunci;

Bucură-te, sprijinitorul căsniciilor întemeiate pe piatra Hristos;

Bucură-te, mâna prelungită a lui Dumnezeu care binecuvintează familia;

Bucură-te, grai prin care Dumnezeu vorbeşte tinerilor căsătoriţi,

Bucură-te, locaş care adăposteşti familiile oropsite;

Bucură-te, izvor din care se adapă tinerii căutători de înţelepciune;

Bucură-te, călăuză celor ce doresc să ajungă în Împărăţia cea veşnică;

Bucură-te, părinte Grigorie, arhiereul cel smerit al lui Hristos!"

( Extras din Acatistul Sfântului Grigorie de Nyssa, sãrbãtorit la 10 ianuarie )

Sursa : http://www.domnitabalasa.ro/index.php/home/70-viaa-sfantului-grigorie-episcopul-nyssei.html?start=1

 

Zãmosita sau Althéa ( Althaea Officinalis ), sau Hibiscus Syriacus

Zãmosita sau Althaea, sau Hibiscus Syriacus

S-a întâmplat cã, scriind ziua despre fitoterapie si virtutile vindecãtoare ale plantelor, am visat - cu adevãrat - noaptea, cuvântul "Zamositã", desi era un cuvânt pe care nu îl cunosteam si aceasta, desi citisem despre plantele medicinale.

Si, cum ?

Interesant, mã aflam într-o salã de judecatã cu o fostã prietenã, care vroia sã îmi arate locurile, în visul meu.

Apoi, cu prietena aceea a mea, am ajuns la Arhivã, unde un functionar ne-a arãtat o condicã mare de termene, în care, în dreptul fiecãrui dosar aflat pe rolul instantei de judecatã, în loc de termenul urmãtor de judecatã, stãtea scris, de mânã, frumos, cuvântul :  ZAMOSITA ( zamositã ).

Functionarul sau arhivarul apleca condica spre mine, special ca eu sã vãd, si îmi arãta paginile mari, albe, curate, foarte albe, ale acelei Condici a arhivei si ce scrie în ele.

Mare de tot, cu o caligrafie frumoasã, în dreptul fiecãrui dosar, în loc de termenul urmãtor era scris : ZAMOSITA ( zamositã ).

Visul m-a impresionat si l-am povestit si prietenilor mei.

Prietena mea, zâmbea multumitã - exact cum zâmbea ea în trecut, în realitate, cum o cunosteam eu - si mã privea si mã întreba : "Ai vãzut ? "
Cu aceastã fostã prietenã vizitam un spatiu mai larg, aflat si în aer liber, destinat mediului judiciar in sens larg si avocatilor, el cuprindea un spatiu în aer liber dar si o clãdire cu sãli de sedintã ( de judecatã ).
La un stand se pregãteau si vindeau caltabosi si cârnati, fie ca atare, nepreparati, fie preparati, iar din spatele meu, cineva pe care nu îl vedeam, îmi spunea : "Vezi ? Acum suntem dotati ! Îti place ? "
În jurul nostru erau numai robe de avocati, adicã avocati, robe negre, dar si robe visinii, nu chiar rosii.
Sala de judecatã în care am intrat cu fosta mea prietenã era complet goalã si, pe podium, la masa completului de judecatã se afla un singur judecãtor, când am intrat am exclamat : "Ah ! Domnul Turianu ! "
Domnul Turianu, Corneliu a fost profesorul nostru si al meu de drept civil, în anul întâi de facultate.
Însã, dupã ce am luat loc în bãncile din lemn, dintr-o datã chipul sãu s-a schimbat si în locul sãu a apãrut o persoanã complet necunoscutã mie, care, din nefericire însã, în visul meu, semãna cu diavolul !
M-am ridicat din bancã si m-am îndreptat spre usa sãlii, spre iesirea din salã, urmatã de prietena aceea a mea.
Apoi, am ajuns la Arhivã cu ea, unde mi-au arãtat condica cea mare, albã, de un alb imaculat, pe care scria "Zamositã".

A doua zi, am cãutat pe internet sã aflu dacã existã planta si ce virtuti curative are ea, am gãsit-o si pe internet, dar si în formula unui ceai din plante, în cartea pe care o aveam, dar pe care nu o deschisesem la acea paginã, - neavând nevoie, sau omitând, - vreodatã.

Întrucât le-am povestit prietenilor si colegilor acest vis, pentru cã m-a uimit, seara, târziu, Arjen mi-a scris un mesaj în care mi-a spus cã este interesant si curios putin, întrucât despre Zãmositã scrisese si el un mic articol, o postare, pe blogul sãu mai demult, prin august 2012.
Mesajul lui Arjen l-am gãsit astãzi, cãci el îl trimisese foarte târziu, orã la care eu nu mai eram la computer.
Iar postarea lui Arjen despre zãmositã este pe un blog despre care eu nu stiam nimic, deci nu stiam ca el are si acel blog, aveam cunostintã de un singur blog al sãu, la care m-am si abonat de altfel, si care apare pe pagina aceasta a blogului meu.

Zãmosita are mai multe denumiri si are si virtuti vindecãtoare, despre ea, Arjen a scris un articol sensibil si frumos, în care a fãcut trimitere si la Wikipedia care oferã mai multe informatii despre aceastã floare si plantã.

Iatã ce scrie wikipedia despre zãmositã : http://fr.wikipedia.org/wiki/Hibiscus_syriacus

Si acesta este articolul sensibil scris de Arjen în luna august 2012 : http://arjendijksman.wordpress.com/2012/08/13/la-saison-des-altheas/

Fitoterapia si aromaterapia Materii prime, forme si produse fitofarmaceutice

Fitoterapia si aromaterapia

Materii prime, forme si produse fitofarmaceutice

Prin termenul de materii prime întelegem diferite pãrti de plantã în stare crudã sau uscatã, care sunt utilizate pentru obtinerea unor forme farmaceutice sau produse fitofarmaceutice, în urma unui proces de prelucrare, mai mult sau mai putin avansat.

Cel mai simplu produs farmaceutic vegetal este sucul celular de plantã proaspãtã obtinut prin presare.

Utilizat în stare proaspãtã, sucul celular contine numeroase substante active naturale, nealterate de agentii fizico-chimici.

Sub aceastã formã se utilizeazã în special fructe si legume, care pe lângã valoarea lor nutritivã, contin substante active în cantitãti mici, dar de mare importantã pentru organismul uman : vitamine, enzime, fitohormoni, microelemente.

Pentru conservarea sucurilor proaspete, metoda cea mai convenabilã este suprasaturarea lor, cu zahãr la o concentratie de minimum 165 g zahãr pentru 100 g suc celular.

Se obtine un medicament lichid, dens – adicã un sirop – cu un continut de 62-65 % zaharozã.

În acet fel, siropurile se pot pãstra timp îndelungat, fãrã adãugare de conservant.

Existã si alte procedee de prepare a siropurilor, descrise in farmacopee.

În cazul plantelor medicinale uscate, forma cea mai simplã de administrare o constituie pulberile, care se obtin prin mãcinarea diferitelor pãrti din plantã si trecerea pulberii printr-o sitã finã.

Desi acest mod de preparare si administrare a plantelor sub formã de pulberi în casete, sau chiar ca atare prezintã unele avantaje, existã totusi pericolul, în cazul în care plantele medicinale nu au fost suficient spãlate înainte de uscare, sau au provenit din zone poluate sau infestate, ca o datã cu ingerarea lor, sã se introducã în organism : bacterii, fungi, ouã de paraziti sau alte substante nocive organismului ( insecticide, substante chimice nocive provenite din mediul industrial, etc. ).

Aceste dezavantaje ale utilizãrii plantelor sub formã de pulberi, au fost înlãturate prin elaborarea unei tehnologii noi originale românesti, de obtinere a comprimatelor din pulberi de plante în combinatie cu uleiuri volatile, microelemente sau substante active pure.

Tot ca forme farmaceutice de preparare si aplicare a plantelor medicinale si aromatice sunt solutiile extractive apoase pentru uzul intern sau extern.

Acestea se pot obtine prin mai multe procedee.

Macerarea la rece, care se aplicã la plantele ce contin substante active, care prin actiunea cãldurii se coaguleazã sau precipitã, sau chiar se altereazã.

Pentru a obtine un macerat apos la rece, plantele se spalã bine în curent de apã, la fel ca fructele sau legumele, apoi se fragmenteazã si se acoperã într-un vas închis cu cantitatea de apã prescrisã.

Se lasã în contact 8-12 ore, la temperatura mediului ambiant, dupã care se filtreazã prin tifon dublu, si se preseazã pentru ca o parte cât mai mare de substante active existente în plante, sã treacã în filtru.

Maceratele obtinute la rece se preparã ori de câte ori este nevoie, deoarece se altereazã usor.

Infuzarea, care în general se aplicã la pãrtile de plantã cu structurã finã ( flori, frunze ), sau la cele care contin, printre alte substante active, si uleiuri volatile.

Infuzia se preparã într-un infuzor sau într-un vas de portelan sau faiantã acoperit.

Dupã ce 1-2 lingurite de plantã mãruntitã se pun în infuzorul încãlzit în prealabil cu apã fierbinte, se toarnã peste plantã apã clocotitã ( circa 200 ml ), se acoperã vasul si se lasã la infuzat aproximativ 15 minute.

Se filtreazã, iar plantele rãmase în tifon sau strecurãtoare se preseazã.

Infuzia se îndulceste sau nu, conform prescriptiei, de la caz la caz.

Nu se pãstreazã mai mult de 24 de ore, la frigider sau la rece.

Decoctia, un procedeu de extractie tot la cald, se foloseste în special pentru pãrtile de plantã ale cãror celule au pereti cu îngrosãri secundare celulozice, prin care difuziunea substantelor active se face mai greu.

Decoctia se aplicã în special rãdãcinilor, scoartelor de rãdãcini sau ramuri, uneori bulbilor sau tuberculilor uscati.

Pentru a se obtine un decoct, pãrtile din plantã fragmentate se pun la fiert în apã rece, iar din momentul începerii fierberii, se tin în clocot la foc domol 20-30 de minute, completând lichidul pierdut prin evaporare.

Se filtreazã fierbinte si se utilizeazã la fel ca si infuzia, în aceeasi zi.

O altã formã de preparare a plantelor medicinale pentru uzul intern, ca si pentru cel extern, este tinctura.

Tincturile sunt solutii extractive hidroalcoolice, obtinute la rece, fie prin macerarea plantelor în alcool diluat timp de cel putin o sãptãmânã, fie prin percolare într-un aparat simplu, numit percolator, când timpul de obtinere este redus considerabil.

Mult mai repede se obtin tincturile prin turboextractie sau vibroextractii, procedee aplicate în industrie, cu consum de energie electricã însã.

Tincturile se preparã de obicei, din plante uscate si fragmentate, dar pot fi preparate si direct din planta proaspãtã, în special cele utilizate în homeopatie.

Cele mai diluate extracte hidroalcoolice sunt vinurile medicinale, o formã farmaceuticã utilizatã în prezent din ce în ce mai putin.

Pentru uzul extern, pe lângã cataplasme sau prisnite aplicate local cu infuzii de plante sau tincturi diluate, se mai utilizeazã bãile cu plante medicinale, inhalatiile, lotiunile sau frictiile, care se preparã de obicei din tincturi în amestecuri cu uleiuri volatile.

Foarte rar se utilizeazã uleiurile medicinale, care au diferite moduri de preparare, la fel ca si unguentele în care se înglobeazã tincturi, extracte din plante sau uleiuri volatile.

În industria de medicamente se obtin prin diferite procedee extracte moi, extracte uscate continând cantitatea totalã de substante active din plante sau selectiv, numai o parte din ele, pânã la substante active pure sau unitare.

Tot industrial, se obtin ceaiuri medicinale tip “instant”, sau pulberi liofilizate, toate însã cu consum ridicat de energie.

Plantele medicinale, extractele obtinute din ele, substantele active pure ca atare, sau modificate prin semisintezã intrã în prezent, în proportie de 30-60 %, fie ca atare, fie în diferite formule cu alte substante chimice, în produsele farmaceutice utilizate în practica medicalã.

Plantele medicinale si aromatice, si în special produsele farmaceutice obtinute din ele, de altfel ca toate medicamentele, trebuie folosite în scopuri profilactice sau curative, pe baza prescriptiilor medicului specialist.

Plantele nu sunt remedii universale si nici un ultim refugiu la care se apeleazã adesea, dupã ce toate metodele au fost epuizate.

Ele îsi au locul bine stabilit de specialisti în arsenalul terapeutic, fie cã este vorba de cele cu actiune majorã sau medie, fie cã este vorba de adjuvante.

Existã numeroase criterii de clasificare a plantelor medicinale si a produselor farmaceutice obtinute din acestea.

Din considerente de ordin practic, în cele ce urmeazã s-a adoptat clasificarea în functie de afectiunile cãrora se adreseazã.

Datoritã compozitiei chimice complexe, a unor plante medicinale aromatice, pe principiul cauzã-efect, numeroase specii se vor întâlni la mai multe afectiuni.

S-a avut în vedere însã si o selectie a lor, tinându-se seama de actiunea lor majorã.

De asemenea, s-a avut în vedere recomandarea speciilor indigene utilizate de mult timp, care nu au efecte nocive sau secundare.

( extras din Medicina pentru Familie sub redactia : Prof. Dr. Marin Voiculescu Membru corespondent al Academiei Române, Editura Medicalã, Bucuresti, 1986 )

                                         

Fitoterapia si aromaterapia

Fitoterapia si aromaterapia

Definitie si Obiect :

Dacã în urmã cu douã decenii, notiunea de fitoterapie avea în limba românã dublu sens, adicã terapia cu ajutorul plantelor, si “tratarea plantelor sau a semintelor cu diferite substante chimice pentru combaterea bolilor sau dãunãtorilor”, în prezent, atât în limba noastrã, cât si în celelalte limbi de largã circulatie, prin fitoterapie se întelege din ce în ce mai mult, utilizarea plantelor sau a produselor obtinute din acestea în scop profilactic sau curativ.

În acelasi sens, prin aromaterapie – termen elaborat cu cinci decenii în urmã de Scoala din Lyon în 1926 -, se întelege utilizarea uleiurilor aromatice sau “esentiale” sau “volatile” sau “eterice”, în profilaxia sau tratamentul bolilor infectioase sau de altã naturã.

În ceea ce priveste obiectul fitoterapiei si aromaterapiei, si acesta si-a îmbogãtit continutul în special în ultimele douã, trei decenii.

Dacã între cele douã rãzboaie mondiale si în urmãtorii ani, o datã cu dezvoltarea chimioterapiei pânã la nivelul de “industrie grea, în unele tãri, fitoterapia a înregistrat stagnare sau chiar regres, în prezent si în special în perspectivã, aceastã ramurã a terapiei naturale cunoaste si va cunoaste o pondere, din ce în ce mai mare.

La baza acestei afirmatii stau douã argumente importante, unul de ordin stiintific, iar celãlalt de ordin economic, pe care le vom analiza în subcapitolul urmãtor.

Rolul si locul fitoterapiei si aromaterapiei în terapeutica modernã :

Fitoterapia s-a nãscut o datã cu omul, care prin instinct, prin observatie, prin experientã si inteligentã a învãtat sã-si aleagã din mediul înconjurãtor, pentru hranã si tratament, cele mai utile plante sau produse obtinute din regnul vegetal : ciuperci, alge, licheni si practic, toate pãrtile din plantele superioare.

În conceptia hippocraticã si paracelsianã se considera cã alimentele sunt remediile noastre, iar remediile sunt în primul rând, alimentele.

Desi un timp s-a uitat acest adevãr, în prezent ca adepti ai unei terapii naturale, va trebui sã recunoastem cã în plantele medicinale si aromatice, în legume, fructe, în seminte, - substantele active sau nutritive sunt bine proportionate, si mai ales organismul nostru este mai bine adaptat la acestea în stare cât mai crudã, mai putin prelucratã decât la derivatele ultrapreparate, sau la alimentele sau medicamentele semisintetice, obtinute în laborator.

Pe de altã parte, trebuie înlãturatã si prejudecata cã plantele ar fi lipsite de nocivitate.

Sunt numeroase exemple, în care nu numai cã materiile prime vegetale sau substantele naturale obtinute din ele, sunt lipsite de toxicitate, dar ele contin otrãvuri puternice.

În special alcaloizii si glicozidele intrã în aceastã categorie ( aconitina, stricnina, morfina, atropina, alcaloizii lisergici, strofantozidul, glicozidele digitalice, s.a. ).

O dat cu izolarea morfinei în 1805, s-a crezut cã problema conservabilitãtii si standardizãrii plantelor, sau extractelor din plante, a fost rezolvatã.

S-a considerat cã numai un numãr mic de substante pure din plante sunt active, ceilalti compusi nefiind decât un balast.

S-a neglijat însã un fapt, si anume cã substantele active din plante constituie un complex organizat activ pe baza unor actiuni sinergetice, care prezintã avantaje terapeutice certe fatã de substantele pure, sau chiar fatã de unele asocieri de substante active pure.

Desigur cã nimeni nu contestã în prezent, cã în caz de prim ajutor, de afectiuni acute grave, se apeleazã la substante active pure, indiferent dacã sunt naturale sau obtinute în laborator.

Pentru majoritatea afectiunilor cronice, care necesitã tratamente îndelungate, este recomandabilã utilizarea plantelor ca atare, sau a unor extracte care sã continã cât mai nealterate structurile naturale, sau complexul de substante active existente în specia sau în speciile de plante asociate, cu scopul de a obtine un produs fitoterapeutic.

În acest caz, în care în produsul fitoterapeutic existã 20-30, sau chiar mai multe substante active, unele din ele în cantitãti foarte mici, pozitia este pe linia dintre alopatie si homeopatie.

În ceea ce priveste demonstrarea actiunii farmacodinamice si farmacocinetice, a produselor fitoterapeutice propriu-zise, abia în ultimul deceniu au început sã fie elaborate teste de mare sensibilitate, în special teste biochimice “in vitro”, sau teste biologice speciale, diferite de cele clasice experimentate pe animale de laborator.

Fitoterapia si aromaterapia modernã studiazã efectele plantelor la nivel infracelular, la nivelul tesuturilor si organelor, si în special asupra organismului bolnav.

În acelasi timp, fitoterapia considerã omul în totalitatea sa psihosomaticã, si de multe ori recomandã asocierea terapiei naturale, cu psihoterapia.

Dacã regnul vegetal poate trãi fãrã om, în niciun caz omul nu poate trãi fãrã el.

Nici oamenii si nici celelalte fiinte vii, care populeazã pãmântul, nu pot trãi fãrã plante : de la aliment si pânã la medicament.

S-a arãtat cã toate substantele fabricate în laborator si strãine organismului, trebuie acceptate cu multã prudentã de cãtre medici si bolnavi, si nu trebuie considerate ca inofensive, fãrã cercetãri complexe foarte aprofundate.

Apoi urmeazã un examen foarte important : proba timpului.

În aceastã privintã, fitoterapia are un mare avantaj, ea a trecut aceastã decisivã probã a timpului, în decursul mileniilor de când este aplicatã si practicatã de peste 80 % din populatia globului.

În ceea ce priveste aromaterapia, aceasta va fi aplicatã ca metodã de tratament la bolnavii alergici la antibiotice, si la bolnavii cu afectiuni infectioase provocate de tulpini de bacterii rezistente la antibiotice.

Sub aspect profilactic, numeroase specii de plante aromatice sau legume continând uleiuri volatile, îsi aduc aportul pe toate meridianele lumii, în prevenirea a numeroase afectiuni provocate de microorganisme sau de paraziti.

Preluate si reluate la un nivel superior, fitoterapia si aromaterapia înregistreazã în prezent succese remarcabile în toate pãrtile lumii.

De altfel, si din punct de vedere economic, pentru a satisface cerintele populatiei globului în continuã crestere, fotosinteza si biosinteza “in vitro”, s-au dovedit solutia cea mai convenabilã.

Utilizând energia practic inepuizabilã, energia solarã, iar din celelalte resurse primare ale planetei pe cele reciclabile, regnul vegetal protejat si dirijat potrivit necesitãtilor noastre, va fi si în viitor sursa cea mai convenabilã si mai apropiatã de organismul uman, atât ca aliment, cât si ca medicament.

( extras din Medicina pentru Familie sub redactia : Prof. Dr. Marin Voiculescu Membru corespondent al Academiei Române, Editura Medicalã, Bucuresti, 1986 )

Utilizarea unor plante pe grupe de afectiuni : Afectiunile vasculare :

Utilizarea unor plante pe grupe de afectiuni

Afectiunile vasculare :

Plantele recomandate pentru aceste afectiuni au proprietatea de a mãri permeabilitatea capilarelor, sau sunt folosite pentru efectele vasodilatatoare periferice.

Frunzele si rãmurelele tinere de vâsc ( Viscum album ), de preferintã recoltate de pe 2-3 – specii diferite de arbori parazitati de aceastã plantã, se întrebuinteazã sub formã de pulbere, 2-3 vârfuri de cutit pe zi, sau sub formã de macerat la rece ( 2-3 – lingurite de plantã la douã cãni de apã timp de 8 ore ).

Maceratul obtinut dupã filtrare se bea în cursul unei zile.

Mãcesele ( Fructus cynosbati ) care provin de la diferite specii sãlbatice ale genului Rosa, în special în zonele de deal si munte, precum si sulfina ( Lelilotus officinalis ) au proprietatea de a dilata vasele periferice si a mentine permeabilitatea si lasticitatea vaselor capilare.

Primele sub formã de decoct, 10 minute, 1 lingurã la o canã, iar sulfina sub formã de infuzie ( 1 linguritã flori ) la o canã, se administreazã în timpul unei zile în mai multe reprize.

Ca adjuvante în aceste afectiuni se mai întrebuinteazã frunzele si rãdãcinile de pãpãdie ( Taraxacum officinalis ) si frunzele de salvie ( Salvia officinalis ), ambele sub formã de infuzie ( 1-2 lingurite la o canã ) din care se beau : 1-2 cãni pe zi.

Pentru tratamentul extern al ulcerelor varicoase se recomandã comprese sau bãi locale în cure de 2-3 sãptãmâni cu infuzie de musetel ( Matricaria chamomilla ) sau coada soricelului ( Achilea millefolium ), folosind 50-60 g flori la 1 litru de apã.

În acelasi scop se recomandã si infuziile de frunze de urzicã ( Urtica dioica ), frunze de patlaginã ( Plantago ), de rachitan ( Lythrum salicariae ) sau badijonãri cu tincturã de tãtãneasã ( Symphytum officinale ).

Hipertensiunea arterialã

În tratamentul acestei afectiuni care se manifestã începând cu cea de-a doua vârstã, se utilizeazã numeroase produse farmaceutice, fie chimioterapice, fie fitoterapeutice sau mixte.

În numeroase cazuri se obtin rezultate bune prin utilizarea unor plante medicinale, în cure periodice, anual.

Datoritã faptului cã modul de preparare si administrate este simplu ( pulberi din plante, infuzii, decocturi ), folosirea plantelor în cure de lungã duratã este la îndemâna oricãrui bolnav.

Pe lângã vâsc, pãducel, talpa gâstii, sulfinã, traista ciobanului, al cãror mod de preparare si administrare a fost descris la afectiunile sistemului cardiovascular, ca adjuvante se mai pot folosi frunzele de anghinare ( Folia cynarae ) sub formã de infuzie ( o linguritã de frunze la 2 cãni cu apã ), cantitate care se bea în cursul unei zile ca atare, fie îndulcit cu miere.

Alternativ, se foloseste infuzia obtinutã din 1-2 lingurite rãmurele înflorite, cu frunze de isop ( Hyssopus officinalis ) la o canã cu apã, douã cãni pe zi.

Cantitatea de infuzie administratã se scade din ratia zilnicã de apã prescrisã de medic.

Afectiunile cardiace cu substrat nervos

Plantele utilizate au proprietãti sedative generale, fiind indicate în tulburãri neurovegetative ale inimii : tulburãri de ritm cardiac, palpitatii, nevrozã cardiacã.

Florile, frunzele si fructele de pãducel ( flores, folia et fructus Crataegi, care provine de la speciile Crataegus oxyacantha sau C.monogyna, arbusti din zona de ses sau colinarã ).

Din flori si frunze se preparã o infuzie ( 1 linguritã la o canã ).

Jumãtate de canã se bea în timpul zilei, iar restul, seara înainte de culcare.

Pentru persoanele din cea de a treia vârstã se recomandã cure lunar de 2-3 ori pe an.

Sub formã de tincturã, de 3 ori pe zi 15-20 de picãturi.

Rãdãcina de valerianã sau odolean ( Radix valerianae ) de la specia Valeriana officinalis din flora spontanã sau din culturi, se poate folosi sub formã de infuzie ( 1 linguritã la o canã cu apã ), care se bea treptat în cursul unei zile.

Sub formã de tincturã, de 2-3 ori pe zi câte 15-20 de picãturi.

Pãrtile aeriene superioare ale plantei talpa gâstii ( Leonurus cardiace, L. Villosus ) au avantajul unui miros si gust mai agreabil, au proprietãti sedative mai puternice decât valeriana.

Se utilizeazã sub formã de infuzie ( 1 linguritã la o canã ).

Se beau douã cãni pe zi, din care una seara la culcare.

Un amestec de pãrti egale de flori si frunze de pãducel, talpa gâstii si tei sub formã de infuzie ( 2 lingurite la o canã ) constituie un bun remediu nu numai în afectiunile cardiace cu substrat nervos, dar si ca sedativ central.

Ateroscleroza

În primul rând se recomandã profilaxia acestui proces complex prin utilizarea unor ceaiuri medicinale, un regim alimentar echilibrat, cu multe fructe si legume, evitarea grãsimilor, abuzului de alcool si cafea, evitarea sedentarismului, tensiunii nervoase, stresului.

Pe lângã vâsc, pãducel si pãpãdie în aterosclerozã ca adjuvant al tratamentului de bazã, fitoterapia recomandã infuzia de traista ciobanului ( Capsella bursa pastoris ), la care se asociazã plante cu actiune diureticã :

-         frunzele de mesteacãn ( Folia betulae ), cozile de cirese ( Stipites cerasorum ) si coada calului ( Equisetum arvense ). Se beau 1-2 cãni pe zi de infuzie ( 2 lingurite plante fragmentate la o canã cu apã ) în cure de 2-3 sãptãmâni.

( extras din Medicina pentru Familie sub redactia : Prof. Dr. Marin Voiculescu Membru corespondent al Academiei Române, Editura Medicalã, Bucuresti, 1986 )

Ceai împotriva tulburãrilor cardiace

Inima este organul central care alimenteazã cu sânge corpul omenesc.

Inima este în directã legãturã cu întreg sistemul nervos.

Supãrãrile si emotiile provoacã o accelerare a pulsatiilor inimii si o crestere a presiunii sângelui.

Repetarea lor duce la slãbirea inimii, palpitatii, stãri de obosealã, paloare, etc.

Bolnavul de inimã trebuie sã se prezinte imediat la medic.

Pentru completarea tratamentului prescris de medic, se recomandã un ceai în compozitia cãruia intrã plante medicinale, ca : pãducelul, talpa-gâstei, odoleanul, care datoritã compozitiei lor chimice au însusirea de a regla circulatia sângelui si calma stãrile de surescitare nervoasã.

Menta si florile de tei, pe lângã actiunea lor antisepticã, ajutã la calmarea spasmului muschiului cardiac si dau un gust plãcut ceaiului.

Ceaiul se bea ori de câte ori se simte nevoia, mai ales seara la culcare.

( extras din Plantele medicinale în apãrarea sãnãtãtii , editia a VII-a, Farm. Corneliu Constantinescu, Bucuresti, 1979,  lucrare editatã de RECOOP )

Acatistul Sfantului Ioan Rusu - Sfant Cuvios !

Acatistul Sfantului Ioan Rusu - Sfant Cuvios  Nou facator de minuni !

Icosul 6:

Vindecand prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, desi nu ai invatat de la oameni mestesugul doctoricesc, te-ai aratat mai iscusit decat cei ce si l-au insusit pe acesta prin stiinta lumeasca. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tau iti canta:

Bucura-te, vas de mir neimputinat si de sanatate izvorator;
Bucura-te, venind in sprijinul celor neputinciosi pe care ii bantuiesc deznadejdea;
Bucura-te, cel ce prin suferintele tale ai primit darul de a alina suferintele celor aflati in nevoi;
Bucura-te, ca ai indepartat chiagurile de sange din capul Vasulei; Bucura-te, ca unui copil i-ai tamaduit picioarele paralizate;
Bucura-te, ca mama caruia i-ai vindecat copiii a venit sa iti multumeasca;
Bucura-te, cel ce vindeci copiii incercati de boala;
Bucura-te, ca parintii lor alearga la tine cu nadejde;
Bucura-te, ca unei batrane garbove i-ai indreptat spatele;
Bucura-te, ca in chip de doctor te-ai aratat unui medic necredincios;
Bucura-te, ca vindecandu-se de cancer, aceasta a crezut in Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai izbavit de o veche suferinta pe preotul care slujea in biserica ta;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Sursa : http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-ioan-rusu-67119.html