Caracteristicile comportamentale ale pacientului

Caracteristicile comportamentale ale pacientului

Schaap si colab. ( 1996, p. 143 ) au sintetizat ideile lui Goldfried ( 1982 ) cu privire la evidentierea caracteristicilor comportamentale ale pacientului, considerate drept conditii menite sã asigure succesul în psihoterapie.

În aceastã perspectivã, sunt inclusi urmãtorii factori :

1. Credinta cã schimbarea este posibilã, si cã aceasta se produce încet si în pasi mici, în sensul cã “schimbarea micã conduce la schimbãri mai mari” ( Walter si Peller, 1992 ) – expectanta ;
2. Acceptarea responsabilitãtii propriei însãnãtosiri si participarea activã în psihoterapie – motivatia ;
3. Faptul de a fi pregãtit sã discute problemele sale în mod deschis, pe tot parcursul desfãsurãrii psihoterapiei – autoexplorarea ;
4. Acordul de a participa la exercitii ( de exemplu, jucare de rol ) si acceptarea feedback-ului necesar – receptivitatea ;
5. Îndeplinirea sarcinilor terapeutice între sedinte, în ideea de a lucra în mod independent – transferul / generalizarea.

Expectanta

În literatura de specialitate sunt notate douã aspecte diferite ale expectantei :

1. pe de o parte, expectanta vãzutã ca o caracteristicã stabilã, cu care pacientul intrã în terapie si care determinã, în parte, rezultatele psihoterapiei ;
2. pe de altã parte, expectanta vãzutã ca o variabilã independentã, care poate fi indusã prin intermediul instructiunilor terapeutului.

Influenta expectantei initiale a pacientului cu privire la rezultatele terapiei, nu a fost suficient de bine demonstratã ( Schaap, Bennun, Schindler, Hoogduin, 1996, p. 144 ).

Ceea ce rãmâne însã important, este modul în care psihoterapeutul induce pacientului expectatii pozitive, si faciliteazã progresul în psihoterapie.

Motivatia pentru psihoterapie

Motivatia pentru psihoterapie a fost definitã în mai multe moduri :

1. pregãtire în vederea unei participãri active,
2. nevoie de schimbare,
3. recunoasterea unor probleme de naturã psihologicã,
4. nevoia de a se întelege mai bine.

Neavând un concept bine stabilit, ca urmare a problemelor metodologice întâmpinate, putem presupune cã este necesar, cel putin un nivel minim de motivatie, încã de la începutul psihoterapiei, altfel, existã riscul aparitiei fenomenului de renuntare la terapie ( “dropout” ).

În literatura de specialitate sunt raportate urmãtoarele elemente care ne pot releva, de fapt, cât de puternicã este dorinta de schimbare a pacientului ( Ionescu, 1990 ; Rosenbaum si Horowitz, 1983 ; Schaap, 1996 ; Weber, 1984 ) ;

1. gradul de suferintã ;
2. initiativã proprie, în cãutarea tratamentului ( vs./ a fi trimis de altcineva ) ;
3. faptul de a fi pregãtit sã facã sacrificii ;
4. loc al controlului intern ;
5. acceptarea rolului de pacient ;
6. recunoasterea problemei sale ca fiind de naturã psihologicã ( vs./ somaticã ) ;
7. capacitatea de introspectie ;
8. un anumit grad de fortã a Ego-ului ;
9. expectatii realiste ;
10. participare activã ;
11. beneficii secundare ;
12. sinceritate, onestitate, franchete ;
13. curiozitate si nevoia de a se întelege pe sine ;
14. atractie interpersonalã ;
15. încredere în sine ;
16. un anumit grad de dezvoltare cognitivã ;
17. experiente timpurii legate de psihoterapie ;
18. tolerantã la frustrare ;
19. variabile demografice.

Considerãm cã motivatia pentru psihoterapie reflectã, în fapt, nevoia de schimbare a pacientului, o nevoie care rezultã dintr-un dezechilibru creat între starea lui actualã si starea ( de sãnãtate ) spre care acesta tinde.

Prin urmare, întrebarea nu trebuie pusã în termenii existentei unei motivatii pentru psihoterapie, ci mai degrabã sã vizeze cât de puternicã este dorinta de schimbare a pacientului.

Autoexplorarea

Autoexplorarea este consideratã drept o conditie esentialã, în vederea producerii schimbãrii, în psihoterapiile nondirective.

De pildã, Orlinsky si Howard ( 1986 ) au trecut în revistã mai multe studii care implicã gradul de autoexplorare a pacientului, si au ajuns la concluzia cã, nu existã o corelatie pozitivã între adâncimea autoexplorãrii si rezultatele terapiei.

Cu alte cuvinte, aceastã caracteristicã comportamentalã a pacientului se manifestã atât în terapiile soldate cu succes, cât si în cele care esueazã.

Receptivitatea si transferul / generalizarea

Conform mai multor autori ( Truax si Wittmer, 1971 ) receptivitatea ( deschiderea pacientului la psihoterapie ) stabileste o corelatie pozitivã cu rezultatele procesului terapeutic.

În privinta procesului de transfer / generalizare ( îndeplinirea sarcinilor terapeutice între sedinte ), considerãm cã acesta reprezintã un aspect esential al tratamentului.

În mod deosebit, psihoterapiile de orientare comportamentalã pun accent pe procedurile de autocontrol, în vederea facilitãrii si accelerãrii procesului de generalizare.

Dupã I. Holdevici ( 1996 ), autocontrolul reprezintã o capacitate dobânditã care se formeazã prin învãtare, în urma unor contacte variate, iar repertoriul tehnicilor de autocontrol se construieste progresiv, în cursul interactiunii cu factori diversi din mediul înconjurãtor.

Metodele concrete de autocontrol includ:

1.     tehnici de relaxare,

2.     autosugestie si

3.     autoprogramare psihicã.

*

În literatura de specialitate sunt conturate trei categorii de pacienti :

1.      asa-numitii “clienti buni” ( good clients ), care vor obtine rezultate pozitive în psihoterapie, indiferent de psihoterapeutul lor ;

2.      “clienti rãi” ( bad clients ), care nu obtin rezultate, indiferent de cât de experimentat este terapeutul ; si acei

3.      clienti care rãspund doar la anumite terapii si la anumiti terapeuti.

Uneori, apare evident faptul cã un pacient se va relationa mai bine cu un psihoterapeut care este mai tânãr, sau mai în vârstã decât acesta, de acelasi sex, sau de sex diferit, sau care este specializat sã lucreze cu o anumitã categorie socialã de populatie.

De pildã, A.A. Lazarus ( 1987, p 300 ) dã exemplul unei paciente de 19 ani, care prezintã dificultãti legate de relatiile cu pãrintii sãi.

Dupã primele trei sedinte, terapia pãrea cã nu se îndreaptã spre nimic.

Pacienta a fost îndrumatã spre un coleg terapeut, care era mult mai apropiat de ea ca vârstã, putându-se stabili premisele unei aliante terapeutice mai bune.

Chiar din interviul initial, pacienta i-a mãrturisit noului terapeut cã obisnuia sã consume droguri.

Atunci când a fost întrebatã de ce nu i-a mãrturisit aceste lucruri primului terapeut, pacienta a oferit urmãtorul rãspuns :

“Dr. Lazarus îmi aminteste foarte mult de tatãl meu, si nu am fost capabilã sã mã deschid în fata lui, asa cum nu sunt capabilã sã discut asemenea lucruri cu mama sau cu tatãl meu”.

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )

Pacientul fatã în fatã cu tulburarea sa psihicã si cu psihoterapeutul

Pacientul fatã în fatã cu tulburarea sa psihicã si cu psihoterapeutul

Spre deosebire de psihoterapeut, aflat în general în situatia unui om sãnãtos, pacientul, înainte de a decide sã apeleze la un cabinet de psihoterapie, este deja confruntat cu o problemã existentialã.

Analizând situatia de pacient, putem delimita mai multe trãsãturi esentiale, care au repercusiuni asupra personalitãtii acestuia :

1. situatia marginalã ( între lumea sãnãtãtii si cea a tulburãrii psihice, negând când una, când cealaltã ), fapt care-l determinã sã fie instabil si dominat de stãri conflictuale ;
2. restrângerea orizontului ( de interese, de ambiantã ) ;
3. egocentrismul ;
4. sporirea anxietãtii de bazã ( ca urmare a perspectivei temporale îndelungate a tulburãrii sale psihice ).

Personalitatea pacientului trebuie înteleasã, nu atât în mod individual, cât sub aspectul relatiei sale cu terapeutul, cu întreaga situatie terapeuticã axatã pe oferirea sprijinului psihologic.

Educatia, nivelul de instructie, vârsta, sexul, statutul profesional si cel marital, îi conferã pacientului un set de roluri care sunt, nu numai asumate, ci si interiorizate.

Într-o situatie de boalã, matricea socialã a insului influenteazã atât rãspunsul la tratament, cât si caracterul manifestãrilor clinice, atitudinea fatã de boalã, modul în care îsi apreciazã propria simptomatologie.

De pildã, din perspectiva clinicii psihiatrice, unele studii evidentiazã modul în care contextul psihosocial al pacientului, influenteazã tipul de tratament pe care acesta îl solicitã, îl acceptã, precum si modul în care el interpreteazã efectele secundare.

În general, fiecare fiintã care suferã de ceva, din punct de vedere al patologiei, îsi conferã cu de la sine putere, prerogativele unicatului.

Fiecare vorbeste convins despre fobia sa, despre depresia sa. Aceastã nuantã de personalizare este imprimatã, nu atât de tulburarea în sine, cât de rãsunetul ei psihologic.

I.B. Iamandescu ( 1997, p. 132 ), considerã cã “în aceastã trãire a bolii unicat, pacientul reflectã cadrul psihologic si familial, ca si traiectoria de moment a evolutiei sale, în care l-a surprins aparitia tulburãrii”.

Toate aceste elemente de context psihosocial se adaugã celor care derivã din structura personalitãtii pacientului, ca si din eventuale experiente ale unor îmbolnãviri anterioare”.

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )

Strategii de negociere cu reactanta / noncomplianta pacientilor la terapie (2 ). Exemple preluate din cazuisticã

Strategii de negociere cu reactanta / noncomplianta pacientilor la terapie (2 )

Exemple preluate din cazuisticã

Bunul ascultãtor

Pacientul se prezintã drept o persoanã foarte plicticoasã si, printre altele, incapabilã sã conducã o discutie interesantã.

Terapeutul accentueazã faptul cã, pentru o bunã conversatie este nevoie de doi participanti :

1. un vorbitor, si
2. un ascultãtor.

În loc sã încerce sã schimbe maniera de a discuta a pacientului sãu, terapeutul se concentreazã pe deprinderile de ascultare ale acestuia, oferindu-i urmãtoarea sugestie :

“Nu este neapãrat nevoie sã depui eforturi pentru a face o conversatie sã devinã interesantã. Unii oameni sunt pur si simplu doar buni ascultãtori !”

În acest sens, terapeutul si-a sfãtuit pacientul sã-si monitorizeze comportamentul de ascultãtor, prin valorizarea urmãtoarelor atribute :

1. ascultare activã,
2. contact vizual bun,
3. parafrazare.

Aceastã situatie a dus la diminuarea îngrijorãrii pacientului, în legãturã cu faptul cã nu este un bun vorbitor, si a avut drept rezultat o implicare mult mai vie si mai autenticã a acestuia, în situatiile de interactiune cu ceilalti.

*

Vacanta

O pacientã se prezintã drept o persoanã extrem de singurã si depresivã, dovedind putine initiative în încercarea de a-si îmbunãtãti propriul stil de viatã.

În vederea combaterii depresiei de care suferã, terapeutul considerã cã cel mai bine pentru pacienta sa, ar fi sã plece într-o vacantã.

Pentru a o mobiliza, terapeutul i-a oferit urmãtoarea sugestie indirectã :

“Fireste, o vacantã ar putea fi cel mai bun lucru pentru dumneavoastrã în momentul de fatã, oferindu-vã o perspectivã mai corectã asupra lucrurilor care vã frãmântã.

Dar, sincer vorbind, nu cred cã este momentul sã plecati undeva, în situatia în care vã gãsiti acum.

Poate peste câteva zile veti constata cã sunteti gata sã plecati, dar trebuie sã mai asteptãm un timp”.

Pacienta a rãspuns cu un mare entuziasm la ideea de a pleca într-o vacantã, mai mult, a început sã discute despre planurile sale de a pleca într-o cãlãtorie.

Într-un stadiu mai avansat al terapiei, a fost sfãtuitã din nou sã rãmânã calmã si realistã, cu privire la planurile sale de vacantã, datoritã stãrii psihice precare în care se aflã.

Imediat a devenit mai energicã, iar planurile sale de a pleca într-o cãlãtorie au început sã se concretizeze.

*

Ma(e)sajul terapeutic

Un pacient, diagnosticat cu depresie si atacuri de panicã afirmã cã, în comparatie cu cei din jurul sãu, se comportã ireprosabil.

Acesta îi mãrturiseste terapeutului :

“Superiorii mei sunt orbi, niciodatã nu-mi ascultã ideile bune, iar clientii mei sunt cu adevãrat stupizi !”

Pacientul mãrturiseste cã face fatã cu bine, senzatiei de hiperventilatie care apare în timpul atacurilor sale de panicã, spunându-si în gând :

“Din moment ce zilele mele sunt numãrate, atunci ar trebui sã mor !”

Atunci când terapeutul a rezumat problemele pacientului sãu, acest sumar s-a dovedit incomplet, pacientul încercând totdeauna sã gãseascã aspectele pe care terapeutul le trecea cu vederea.

În aceste conditii, terapeutul s-a decis sã-si modifice strategia terapeuticã.

Când pacientul i-a spus cã îsi poate controla senzatiile corporale, timp de 20 de minute, în timpul hiperventilatiei, terapeutul si-a exprimat imediat surpriza, admirându-i inventivitatea si sustinând cã, majoritatea pacientilor nu pot realiza acest lucru.

Când i-a mãrturisit din nou, cã seful nu-l ascultã niciodatã, terapeutul i-a rãspuns, în mod empatic, prin faptul cã asa sunt micii sefi, care vor sã se joace de-a Dumnezeu în micile lor firme.

Apoi, terapeutul i-a spus pacientului cã, desi admirã faptul cã îsi stãpâneste într-o mare mãsurã simptomele, ar putea sã-i ofere totusi, câteva sugestii pe care le-ar putea socoti utile.

În acelasi timp, i-a sugerat cã unii pacienti sunt încãpãtânati în privinta sfaturilor, exact asa cum se comportã clientii cu care intrã în contact pacientul sãu.

Terapia poate avea succes, doar dacã terapeutul si pacientul coopereazã în vederea gãsirii celei mai bune solutii.

Apoi, terapeutul i-a oferit câteva sugestii practice, si a continuat sã-l întrebe care este calea de schimbare pe care o socoteste cea mai eficientã în rezolvarea situatiei sale.

În mod continuu, terapeutul i-a spus cã îl socoteste mai degrabã un coleg, decât un pacient, si i-a sugerat cã un numãr mic de sedinte instructive nu ar avea de ce sã îi facã vreun rãu.

De-a lungul sedintelor ulterioare, conduse în aceeasi manierã, terapeutul nu a mai întâmpinat probleme în relatia cu pacientul sãu.

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )

Strategii de negociere cu reactanta / noncomplianta pacientilor la terapie (1 ). Exemple preluate din cazuisticã

Strategii de negociere cu reactanta / noncomplianta pacientilor la terapie (1 )

Exemple preluate din cazuisticã

În continuare, vom analiza câteva strategii de negociere cu rezistentele pacientilor la psihoterapie ( exemple preluate din cazuistica lui C. Schaap, 1993 ).

Boala neurologicã

O pacientã a fost diagnosticatã cu paralizie conversivã a picioarelor si cu atacuri de panicã.

Într-o manierã pasiv-agresivã, aceasta i-a spus sotului ei cã nu vrea sã se mai implice în treburile casei, si cã doreste sã sisteze contactele sexuale cu el, datoritã bolii de care suferã.

În general, pacienta manifestã o atitudine criticã fatã de lume, fatã de sot si, în mod implicit, fatã de terapeut.

Pentru o perioadã de timp, terapeutul a considerat cã este important sã-si mentinã clienta pe postul de pacientã bolnavã, oferindu-i urmãtoarea explicatie : Dumneavoastrã aveti o tulburare neurologicã serioasã si va trebui sã vã menajati pe cât posibil.

Nu trebuie sã vã surmenati în problemele gospodãresti.

Trebuie sã vã abtineti de la orice contact sexual.

Aveti nevoie de Fizioterapie, pentru a nu exista riscul sã vã pierdeti picioarele.

Dar, mai mult decâ orice, aveti nevoie de o supradozã de odihnã în timpul zilei.

Aceastã interventie psihoterapeuticã a condus la situatia în care, atacurile de panicã au dispãrut complet, mai mult, pacienta a fost capabilã sã meargã câteva sute de metri.

În acest mod, au putut fi stabilite bazele tratamentului ulterior, prin îmbunãtãtirea relatiei psihoterapeutice.

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )

Reactanta / noncomplianta

Reactanta / noncomplianta

În multe situatii, pacientii nu solicitã ajutor psihologic pentru a se elibera de simptome, cât pentru a se actiona asupra consecintelor negative pe care le au aceste simptome ( autostimã scãzutã, izolare socialã, reducerea calitãtii relatiilor cu persoanele apropiate, pierderea de timp, bani, pierderea serviciului ).

Acest fapt reprezintã una din principalele surse care faciliteazã aparitia reactantei / noncompliantei la terapie a pacientilor.

Modalitãtile de manifestare clinicã a acestor rezistente sunt :

1. mentinerea unei conversatii superficiale cu terapeutul ;
2. pacientul declarã cã nu are dispozitie sã vorbeascã ;
3. contradictii în relatãri, propozitii neterminate ;
4. pacientul nu participã emotional la propriul sãu discurs ;
5. utilizarea unui limbaj vag, sau a unei vorbiri afectate ;
6. adoptarea unei anumite atitudini posturale în timpul sedintei ( crispare, rigiditate, tremur ) ;
7. insistentã asupra unor evenimente din trecut, de care pacientul nu se poate desprinde, sau pe care nu le poate depãsi ;
8. adoptarea unui limbaj evaziv, cu întreruperi, ezitãri ;
9. aparitia de noi simptome.

Termenul de compliantã este utilizat în medicinã, si se referã la mãsura în care pacientul urmeazã sfaturile doctorului sãu.

În general, noncomplianta derivã din natura interactiunii doctor-pacient.

Sansele noncompliantei la terapie sunt crescute, atunci când terapeutul :

1. fie este în total dezacord cu opiniile exprimate de pacient,
2. fie este prea formal, autoritar, rejectându-si pacientul,
3. fie asteptãrile pacientului nu sunt îndeplinite de terapeut.

În psihoterapie, termenul de noncompliantã se referã la un comportament :

1. necooperant,
2. reactant,
3. rezistent, precum si la o
4. neacomodare

a pacientului la regimul psihoterapeutic.

Reactanta se poate manifesta, atât în interiorul situatiei terapeutice ( refuzul de a discuta despre sarcinile terapeutice, evitarea contactului privirii ), cât si în situatiile extraterapeutice ( întârzieri la terapie, absente, refuz de a plãti sedinta, cererea de favoruri, oferirea de cadouri ).

O situatie frecvent întâlnitã de comportament rezistent, este aceea în care pacientul refuzã sau îndeplineste doar partial, sarcinile terapeutice.

S-a pus întrebarea dacã acest comportament rezistent al pacientului constituie o secventã negativã, în derularea terapiei.

Unii autori sugereazã cã, reactanta apãrutã la mijlocul fazei de tratament poate fi asociatã cu rezultate pozitive în terapie ( cf. Schaap, Bennun, Schindler si Hoogduin, 1996 ).

Cheia succesului terapeutic o constituie respectul fatã de pacient, în sensul cã, nu trebuie fortat de terapeut sã îndeplineascã anumite sarcini, pe care pacientul le considerã de nerealizat în acel moment.

În schimb, terapeutul trebuie sã-i genereze pacientului, în mod continuu, expectatii pozitive, cu privire la rezultatele psihoterapiei.

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )

Trifon, sfântul care alungã insectele si tãmãduieste bolile

Trifon, sfântul care alungã insectele si tãmãduieste bolile

Sfantul Trifon a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatilor Gordian si Deciu, si a primit moarte muceniceasca in anul 250, prin taierea capului, rabdand mai inainte multe alte chinuri. Sfantul Mucenic Trifon este praznuit in ziua de 1 februarie, fiind socotit de crestini drept ocrotitor al gradinilor, al livezilor si al pasarilor, ca unul care indeparteaza insectele daunatoare si pazeste locurile de seceta si grindina.

Sfantul Trifon, cel care alunga insectele

Sfantul Mucenic Trifon s-a nascut in anul 232, in localitatea Lampsac, din Frigia, Asia Mica. Astazi, aceasta regiune se afla in Turcia. Sfantul Trifon a fost crestin inca dintru inceput, avand harul Duhul Sfant de a izgoni demonii si de a vindeca diferitelor boli. Sfantul Trifon s-a aratat puternic mijlocitor catre Dumnezeu inca din timpul vietii, el ferind satul sau de la infometare, prin oprirea unei invazii de lacuste, doar cu puterea rugaciunii.

Pe cand avea 17 ani, Sfantul Trifon a scos de sub stapanirea diavolului pe fiica imparatului roman Gordian (238-249). Cu aceasta ocazie, dupa mai multe zile de post si rugaciune, sfantul le-a descoperit paganilor existenta diavolului. Astfel, la porunca sa, diavolul s-a aratat tuturor, in chip vadit, sub forma unui caine negru cu ochii ca de foc. Prin aceasta minune, sfantul a atras pe multi pagani la dreapta credinta in Iisus Hristos.

Dupa o vreme, stapanirea a fost preluata de imparatul pagan Deciu (250-253), care a inceput sa-i persecute fara mila pe crestini. Astfel, pentru ca propovaduia dreapta credinta fara nici o teama, la porunca dregatorului Acvilin, care era mai mare in Bitinia, Sfantul Trifon a fost prins si aruncat in temnita, in orasul Niceea.

Pentru credinta sa, Sfantul Trifon a indurat chinuri cumplite, precum citim in sinaxar: trupul i-a fost lovit cu toiege si ars cu foc; talpile i-au fost strapunse cu cuie si, iarna fiind, a fost fortat sa mearga descult; a fost legat de cai si tarat prin oras. Pe toate acestea tanarul Trifon le-a rabdat cu multa barbatie.

In cele din urma, in ziua de 1 februarie 250, Sfantul Trifon a primit moarte muceniceasca. Stapanitorul a cerut sa-i fie taiat capul, insa sfantul si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu mai inainte de implinirea poruncii. Locul martiriului, aflat astazi in Turcia, numit in vechime "Niceea", se numeste Iznik.

Crestinii au luat cinstitul trup al Sfantului Trifon, l-au infasurat intr-un giulgiu si au pornit sa-l ingroape intr-o biserica din Niceea, insa sfantul le-a descoperit dorinta sa de a fi dus in satul natal. Astfel, cinstitele sale Moaste au fost asezate in biserica din Lampsac, iar mai apoi intr-o manastire din Constantinopol. In cele din urma, cinstitele sale Moaste au fost mutate in Roma si in mai multe biserici si manastiri din lume.

Rugaciune rostita de Sfantul Trifon, inaintea mortii

"O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor si Imparate al imparatilor, cel mai sfant decat toti sfintii, multumescu-Ti ca m-ai invrednicit a-mi implini fara sovaiala ostenelile nevointei. Iar acum ma rog Tie ca mana nevazutului diavol sa nu se atinga de mine si sa ma traga in adancul pieirii, ci mai vartos trimite-i pe sfintii Tai ingeri sa ma calauzeasca in salasul Tau preaminunat si sa ma faca mostenitor Imparatiei Tale celei preadorite.

Primeste sufletul meu si auzi rugaciunile tuturor celor ce Iti vor aduce Tie jertfe, intru pomenirea mea! Cauta spre dansii, din locasul Tau cel sfant, si daruieste-le lor darurile Tale cele bogate si nestricacioase, caci Tu esti Unul bun, milostiv si datator de bine, in vecii vecilor. Amin!"

Sfantul Trifon, in iconografie

In evlavia credinciosilor, Sfantul Trifon este cinstit ca cel care pazeste gradinile si livezile de insecte daunatoare si de alte calamitati naturale. Pentru aceasta, in icoane el este zugravit purtand in mana o ramura infrunzita de copac.

Sfantul Trifon este cinstit si ca alungator al duhurilor necurate si tamaduitor al bolilor. Se crede ca vindeca nebunia. In unele icoane, sfantul este reprezentat tinand in mana o cutiuta asemanatoare cu cele ale sfintilor doctori "fara de arginti".

In icoanele de provenienta ruseasca, Sfantul Trifon apare zugravit cu un soim pe brat sau calare pe un cal alb, el fiind socotit ocrotitorul pasarilor. In traditia locala se spune ca, odata, pe cand tarul Ivan cel Groaznic era la vanatoare, unul dintre slujitorii sai i-a pierdut soimul preferat. Slujitorul, care se numea Trifon Patrikeiev, era condamnat la moarte, daca pasarea nu era gasita in trei zile.

Dupa multe cautari, in a treia zi, pe cand se afla in padurea Marinaya, slujitorul s-a rugat Sfantului Trifon, care era si ocrotitorul sau. Fiind obosit, omul a adormit, iar in vis a vazut un barbat calare pe un cal alb, cu soimul pe brat, zicandu-i: "Ia pasarea pierduta, du-o tarului si nu te mai necaji." Cand s-a trezit, pasarea se afla langa el. Scapand astfel de la moarte, omul a zidit o capela inchinata Sfantului Trifon, in padurea amintita, si o biserica, in Moscova.

Ce facem de ziua Sfantului Trifon ?

In vechime, dar si astazi, pe alocuri, exista obiceiul de a sfinti apa (aghiasma) in prima zi a fiecarei luni. Astfel, apa sfintita in ziua de 1 februarie este numita "aghiasma Sfantului Trifon", fiind folosita cu precadere la stropirea naturii. Astfel, si astazi, de ziua sfantului, viticultorii, pomicultorii si gradinarii evlaviosi tin post si cheama preotul pentru a le stropi gradinile si livezile cu aghiazma, spre a fi pazite de insecte daunatoare si de calamitati naturale. Tot in aceasta zi, unii oameni gospodari aduc la biserica seminte si cereale, spre a fi binecuvantate de preot, pentru sadit si semanat.

In cartea preoteasca numita "Molitfelnic", la randuiala care se citeste atunci cand tarinile (ogoare), podgoriile sau gradinile sunt afectate de anumite calamitati naturale precum seceta, grindina, lacustele sau alte insecte daunatoare, gasim si rugaciunea numita "Rugaciune de exorcizare a Sfantului Marelui Mucenic Trifon, care se citeste la gradini, vii si tarine".

In rugaciunea sfantului, cunoscuta si sub denumirea de "Molitfele Sfantului Trifon", se spune si cauza pentru care insectele daunatoare sunt blestemate si alungate: "... ca sa nu stricati via, nici holda, nici gradina, nici pomii si nici legumele robului lui Dumnezeu (N), ci duceti-va in muntii cei pustii, in copacii cei neroditori in care v-a daruit voua Dumnezeu hrana cea de toate zilele. (...) Sa nu stricati nici holda, nici via, nici gradina, nici orice pom roditor si neroditor; nici frunza legumelor sa nu stricati din cuprinsul si locul robului lui Dumnezeu (N). Iesiti din locurile acestea si va duceti in locuri neumblate si fara apa si neroditoare, cum mai inainte am zis voua. Iesiti din locul si cuprinsul robilor lui Dumnezeu, care pe mine ma cheama in ajutorul, folosirea si mantuirea lor. Ca si intru acestea sa se slaveasca preasfantul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si sa se plineasca rugaciunile si cererile smeritului Trifon. Ca lui Dumnezeu se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin."

Smerita rugaciune catre Sfantul Trifon

"Pe tine, cela ce ai indrazneala catre Domnul, mijlocitor si rugator pentru sufletele noastre te avem, noi smeritii. Iar acum, in ziua praznicului tau, rugamu-te, cere noua de la Dumnezeu iertare de pacate si izbavire din primejdii, ca sa cantam tie: Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!"

"O, prealaudate mucenice Trifon, asculta smerita noastra rugaciune, pe care ti-o aducem din toata inima, si ne izbaveste pe noi din boli si din primejdii, pe noi, cei ce cinstim pomenirea ta si marturisim minunile savarsite de tine cu darul Sfantului Duh. Indrepteaza pasii nostri spre lumina Invierii lui Hristos si ne poarta de grija din inalt, sa nu ne aflam coplesiti de valurile lumii, ci, cu privirea atintita spre Hristos, sa ajungem la tarmul vesniciei si al iubirii descoperite a Sfintei Treimi, cantand din liturghisitoare inimi: Aliluia!"

Teodor Danalache

Sursa : crestinortodox.ro

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-trifon-care-alunga-insectele-139248.html