Despre eclipsa din 10 mai 2013 si credinta. Aachen. Suceava, Cambridge, Ucraina, Paris, Bucuresti. Habeas corpus

Despre eclipsa din 10 mai 2013 si credinta. Aachen.

Suceava - Cambridge (Anglia)- Ucraina - Paris - Bucuresti.

Habeas corpus

Ieri am avut ocazia sa vorbesc la telefon cu profesorul astronom Ieronim Mihaila.

Profesorul Mihaila s-a nascut in Moldova, la Iasi ( cred ) si este un bun catolic, asa cum multi oameni sunt prin partile locului.

Intotdeauna m-am gandit ca datorita credintei sale, in ciuda Istoriei aspre a Romaniei, el a fost parca inaripat, purtat pe aripi si increzator si entuziasmat de cercetarile si studiile sale, atunci cand in jurul sau multora pesemne le cam pierise elanul si pofta de viata.

Pentru ca, profesorul Mihaila este o cunostinta de multi ani a tatalui meu.

Mai exact, atunci cand tatal meu era inca un student, profesorul Mihaila i-a fost asistent universitar.

Tatal meu este nascut pe 6 mai 1941 la Chisinau.

Asa cum am mai scris, la inceputul celui de-al 2-lea razboi mondial, bunicul meu s-a refugiat la Bucuresti, bunica si cei doi copii ai lor l-a urmat, astfel ca tata a facut scoala la Bucuresti, apoi liceul Gheorghe Sincai, unde pe atunci erau clasele separate de baieti si de fete, si apoi facultatea de Matematica a Universitatii Bucuresti.

Si asta, cu toate ca tata imi povestea cand am terminat liceul eu insami si am dat admiterea la Medicina, - desi el a vrut sa urmez ca si el, Matematica - ca el si-a dorit sa se inscrie la A.S.E. insa nu avea un dosar bun si nu a fost primit la admitere la ASE, exigentele regimului comunist erau nenumerate si se punea accent mare pe origine.

Ma gandesc ca daca din partea tatalui meu, bunicul Alexei Marcov provenea dintr-o familie de rusi din Chisinau, pentru ca acesta este adevarul, in schimb din partea mamei mele, bunicul era din comuna Piatra, din judetul Teleorman.

Parca bunicului meu Paraschiv Mardale i-a mers mai bine pentru ca de origine era român ?

Nicidecum.

Bucata de pamant pe care tatal bunicului Paraschiv, i-a lasat-o mezinului sau, mai mica in raport ce celelalte lasate mostenire copiilor sai care nu au plecat din Piatra, in timp ce Paraschiv a plecat la oras inca de mic, de pe la vreo 10 ani ai sai, - odata cu instalarea la putere a regimului comunist i-a fost confiscata si a fost data la "Colectivã", la C.A.P. ( cooperativa agricola de productie ), iar dupa anul 1989, unchiul meu magistratul, apoi avocatul Dumitru Andrei a deschis un proces in temeiul Legii nr. 18 / 1991 si a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe scurt i-a castigat bunicului meu Paraschiv Mardale, bucata sa de pamant lasata mostenire de la tatal lui Paraschiv, acestuia.
Pe tatal meu, istoria familiei lui, trista, l-a marcat inca din anii tineretii si nu pot spune ca nu il inteleg, este un lucru de inteles acesta.
Sora lui Ada ( Adriana ) a decedat la vreo 21 de ani, prin 1957, se presupune, de leucemie dar nu cred ca acest diagnostic anume la momentul constatarii decesului sa fi fost consemnat intocmai, se poate sa fi fost scris altceva.
Nu foarte mult timp dupa aceea, bunica mea Teodora Marcov a paralizat complet, a fost imobilizata la pat iar tatal meu a ingrijit-o, ea s-a imbolnavit de inima si a si decedat.
In luna februarie si cred ca in anul 1965.
Cand eram copil, tata ne repeta adesea povestea vietii lui triste, si intr-adevar oare este usor sa fii in situatia bunicilor mei paterni care in orasul Chisinau isi aveau casa, gospodaria, si care au fugit la Bucuresti, s-au refugiat nemaiprivind in urma lor si lasand totul, toata munca lor ?
Intr-o fotografie de familie pe care mi-a aratat-o tata, erau bunicul si bunica, Ada, fiica lor, primul lor copil nascut inca de numai cateva luni, infasata si pe aceeasi banca pe care ei sedeau era si o femeie in varsta, despre care am aflat ca este strabunica mea, Nadejda, adica mama bunicului meu Alexei Marcov.
Fotografia ne arata o zi friguroara, de iarna poate, zapada nu prea era, sau nu era deloc, iar Nadejda era infasurata bine intr-un sal ( ca o marama ) din lana si imbracata toata, invelita intr-un palton calduros, singuri, ochii ei mici si vioi, care parca te patrundeau chiar daca o priveai numai in fotografia alb-negru din trecut, erau ochii bunicului Alexei si aratau o fire cu un instinct puternic de viata.
Pe sotul Nadejdei il chema cred, Chiril, adica pe strabunicul meu.
Iar din partea bunicii mele Teodora ( Feodosia Sestocenco, nascuta in Tighina si casatorita cu Alexei Marcov ), mi se pare ca tatal ei, strabunicul, odata am vazut si o fotografie a strabunicului Sestocenco, un om robust, plinut, cu obraji destul de bucalati si cu o mustacioara, cu o privire increzatoare, - cu rezerva ca poate nu dau cea mai adevarata informatie, se pare ca strabunicul a fost de doua ori insurat, cert este ca bunica mea era cea mai mare fiica a lui, si ca, fie ca el a avut una sau doua sotii, insa a ramas vaduv, iar bunica mea, fiind sora mai mare si-a crescut surorile mai mici.
Bunicul meu a fost de trei ori casatorit si nu ii placea sa fie singur.
Dupa ce prima lui sotie, bunica mea Teodora Marcov a decedat prin februarie 1965 - in februarie 1966 parintii mei s-au casatorit si tata nu a vrut in acea luna pentru ca se implinea un an de la moartea mamei lui, insa mama mea a insistat, pentru ca tata sa spuna ca le va purta ghinion, si asa, s-a iscat o disputa si mai tarziu, in anii de dupa incheierea casatoriei de cate ori acasa la noi se intampla ceva rau sau neplacut ! - bunicul meu Alexei Marcov s-a recasatorit cu Anisoara Ionescu ( numele de familie sa fi fost Ionescu ? ), si in ultimii sai ani de viata, dupa decesul Anisoarei, cu Klara ultima lui sotie.
Pe Anisoara am cunoscut-o, asa vitrega cum era, a foatr singura mea bunica din partea tatalui meu.
Cand eram mica, cu parintii mergeam acasa la Anisoara si bunicul, sa ii vizitam.
Aveau o casa - si de fapt, a fost casa Anisoarei - frumoasa, imi placea mult, cu putina curte si cu pomi fructiferi in curte, cu visini, casa fiind cred pe strada Ritoride, poate chiar la numarul noua....
In Bucuresti, desigur.
Anisoara era o femeie inalta, zvelta, supla, mai degraba slaba, mai inalta decat bunicul meu Alexei care a fost un barbat bine inchegat dar scund, era o femeie harnica si foarte curata si avea niste ochi albastri limpezi si deschisi, niste ochi foarte frumosi si parul alb, usor ondulat.
A fost o bunica vitrega buna, avea un catel soricar negru lucios pe care il iubea mult si caruia ii spunea "Fetita".
Insa pe bunica mea Teodora eu nu am cunoscut-o, ea murind inainte ca tatal meu sa se casatoreasca.
Pe Klara, cea de-a treia sotie a lui Alexei bunicul meu, prea putin am vazut-o si mi-o amintesc, era ea insasi in varsta la momentul la care s-au casatorit, fusese maritata la viata ei si avea cel putin un copil din cate stiam.
Din anii copilariei sale, tatal meu mai are azi o prietena, o cunostinta si vecina din acei ani, pe Cornelia Bogdan, casatorita Stanescu.
Pe Cornelia am cunoscut-o foarte tarziu, si numai discutand cu ea la telefon caci nu am intalnit-o inca niciodata pana azi, insa in anul intai de facultate, 2005, Cornelia suna la noi acasa si vorbeam cu ea, si de atunci a telefonat cu oarecare regularitate, mai ales de Sfanta Maria pentru a-mi ura "la multi ani", pe 15 august.
Cornelia Bogdan Stanescu a cunoscut-o pe bunica mea Teodora Marcov si il stie pe tata de mic, ei doi fiind de o seama, iar mai tarziu au urmat acelasi liceu, Gheorghe Sincai, unde si mama mea a invatat.
Dupa ce m-am nascut, parintii mei care la inceputul casatoriei lor au locuit la bunicii mei din partea mamei, pe strada Sebastian ( in zona Rahova ) pentru o scurta perioada de timp si s-au mutat in strada Biserica Alexe ( in zona Calea Serban-Voda, Tineretului, liceul Gh. Sincai ) unde au locuit iarasi, pentru putin timp, m-au botezat la Biserica care se numeste chiar Biserica Alexe, despre care Cornelia mi-a spus ca azi s-ar putea sa fie mai mult inchisa decat deschisa, din lipsa de fonduri si ca necesita unele reparatii.
Nu stiu daca am inteles eu prea bine, dar cand era mic, tatal meu locuia cu parintii lui chiar pe strada Biserica Alexe, si acolo sau cam pe acolo, in vecinatate a locuit si Cornelia Bogdan cu parintii sai.
Si astazi, Cornelia nu s-a indepartat prea mult de acele locuri si a ales sa mearga la Sfanta Liturghie la Biserica Sfantul Spiridon ( cel Nou ), acea biserica despre care ea spune ca, pe cand erau copii si veneau din cartierul lor de pe strada Biserica Alexe, li se parea un vis, o maretie !
Cornelia imi spune ca trebuie sa treci podul Serban-Voda peste Dambovita, ca Biserica Sf. Spiridon se vede - desi nu pe acolo are intrarea principala - de pe Bulevardul Dimitrie Cantemir.
Inca de mai demult, Cornelia a propus sa ne intalnim si sa mergem la biserica, sa ne cunoastem, eu am vrut sa o cunosc, insa din pricina problemelor mele de sanatate, pana acolo nu am ajuns.
In anii 1993-1999 cand eram grefiera de sedinta, si pentru ca familiile noastre nu prea erau in relatie cam deloc si nu se vizitau, pe unchiul meu Dumitru Andrei, magistratul si apoi avocatul il mai puteam vedea si sta cu el de vorba, conducandu-l o bucata de drum spre casa.
Dupa o zi de "tribunal" si procese pe la instantele unde avea dosare, in calitatea lui de avocat, si el isi termina ziua de lucru, pe la ora 15h00, 16h00, il intalneam in Palatul de Justitie, era cel mai adesea cu Carmen, tanara lui asistenta, avocata stagiara in acei ani, ulterior ea a devenit avocat definitiv in Baroul Bucuresti, si s-a si maritat ( candva dupa 1999, anul demisiei mele din judecatorie ) si, de unde se numea Pascu, in prezent se numeste Tunaru.
Carmen Pascu este din Mãcin, un orasel pe undeva pe la gurile Dunarii sau nu prea departe, si o placeam.
Pe jos, de la Palatul de Justitie, la finele zilei de munca, plecam cu unchiul meu, cu Carmen, ajungeam in zona Unirii si de acolo mai departe, pana inspre Bulevardul Dimitrie Cantemir, aici ne luam ramas bun de la Carmen Pascu, care pe atunci locuia cu chirie la Timpuri Noi pe undeva ( nu am fost la ea in vizita niciodata atunci ), iar impreuna cu unchiul meu, noi doi, ne continuam drumul, intr-o plimbare sanatoasa.
Andrei Dumitru aprecia cã este necesar sa faci miscare, sport, sa stai in aer liber si sa iti oxigenezi creierul si avea dreptate, ne plimbam in drum spre casa lui, pe Bulevardul Cantemir, ajungeam la statia de metrou "Tineretului", unde uneori eu ma opream si luam metroul inapoi pana la Universitate sau pana la Eroilor si de acolo mai aveam o bucata de drum de facut pana in cartierul meu Drumul Taberei.
Alteori insa, il conduceam de la statia Tineretului in sus, mai departe pe Bulevardul Tineretului, aflat paralel cu parcul cu acelasi nume, mergeai drept inainte de la statia de metrou, traversai, si pe stanga aveai numai blocuri inalte pe Tineretului, pe dreapta aveai parcul cel intins si verde, la un moment dat, primul bloc cu caramida aparenta care se zarea, era chiar blocul in care locuia unchiul meu si unde, la parter isi amenajase cabinetul de avocatura, iar la etaj locuia cu sotia lui, matusa mea, cu tanti Sica, cu Sica Andrei mai exact.
Din nefericire insa, in 2005 cand m-am imbolnavit de rinichi si de vezica urinara, am suferit mult ca nu m-am mai putut plimba, cam deloc si am apreciat mult acei ani si sanatatea, o stare pe care nu o putem aprecia la justa ei valoare pana nu o pierdem.
Ce insemna pentru mine pe atunci o distanta ca aceea dintre Palatul de Justitie si Bulevardul Tineretului ?
O bucurie de a te plimba, de a respira aerul curat dupa orele lungi de birou.
In ultimii ani am plans mult pentru cã nu mã mai pot misca, plimba in voie, pentru ca imi place, imi place sa merg prin oras, prin librarii, sa intru in cate o biserica, sa caut vreo carte buna, vreo carte de rugaciuni, vreun curs de drept sau de psihologie, sa ma bucur de aer, soare, plimbare pur si simplu, insa toate aceste bucurii firesti de viata m-au fost refuzate.
Si acuma, revenind la profesorul Ieronim Mihaila, atunci cand, inainte de 1989,  in Romania era greu, viata devenise parca prea apasatoare, si eram cu totii impovarati de lipsuri de tot felul, si de lipsa drepturilor omului, iar oamenii disperasera si nu mai aveau prea mare pofta de viata, atunci si intotdeauna profesorul Ieronim Mihaila a fost parca purtat pe aripi de ingeri buni si impins de un resort ascuns, caci el nu a deznadajduit nicio clipa si nu stiu cum, insa a reusit sa faca studiile sale, experimentele sale, sa isi tina cursurile la facultatea de Matematica, intr-un fel, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Profesorul mi-a adus ieri seara la telefon unele precizari si anume, desi eclipa are loc pe 10 mai 2013, insa inginerul si profesorul Jean Bernard Deloly va sosi in Romania inca din data de 8 mai 2013, la Suceava.
La Suceava existã o echipa de profesori-cercetatori care realizeaza experimente cu ocazia producerii eclipselor, profesorii Dimitrie Olenici si Thomas Goodey.
Profesorul Thomas Goodey este un bun englez, fiu de doctor, dupa moartea parintilor sai, el a vandut casa parinteasca si si-a cumparat o locuinta cum exista in Londra, amenajata intr-un vas ancorat pe Tamisa.
El a absolvit facultatea de Matematica a Universitatii Cambridge si a studiat limba japoneza, fiind un excelent traducator de engleza-japoneza si invers, si s-a casatorit cu o japoneza care locuieste in Japonia si unde profesorul se duce, atunci cand nu studiaza miscarile pendulului sau instalat in apropiere de Suceava, si cand nu se afla in tara lui natala, Anglia.
Putem noi compara Romania cu Anglia care a luptat pentru drepturi si libertate, inca de pe la 1215 ?
Libertatea inseamna acel Habeas Corpus pentru care englezii au luptat din vechime.
La Suceava, profesorul Thomas Goodey si-a cumparat o casuta cu doua odãi, cu putin teren - pe care l-a cumparat insa prof. Dimitrie Olenici, intrucat cetatenii straini nu puteau cumpara teren in Romania - iar intr-una din cele doua incaperi ale casei sale, prof. Goodey si-a instalat pendulul sãu pe care l-a automatizat.
Acestea se intampla la vreo 20 de km N-V de Suceava, intr-un sat numit Comãnesti.
In timp ce, cu ocazia eclipsei din 10 mai 2013, acum, profesorul Dimitrie Olenici va face observatii si experimente in localitatea Horodnic, aflata la 30 km N-E de orasul Suceava.
La Horodnic, prof. Olenici il va conduce si pe inginerul Jean Bernard Deloly, secretarul AIRAMA, sosit din Franta cu ocazia eclipsei din 10 mai 2013.
In anul 2006, tatal meu, impreuna cu profesorul Mihaila au fost cateva zile plecati in Franta, la Paris, unde conferentia profesorul Maurice Allais, ale carui cercetari sunt azi continuate de profesorii romani si de alti profesori, precum Th. Goodey, prof. Pugaci din Ucraina, atunci la conferinta profesorului Allais - care era in varsta de 95 de ani si care plin de vigoare a vorbit timp de 2 ore pline in fata unei asistente numeroase, entuziasmate, am inteles ca de fata era si actorul francez Gerard Depardieu - profesorul Allais a spus ca ar fi foarte bine daca prof. Goodey din Anglia si-a automatiza pendulul sãu care este unul de tip Allais.
Prin urmare, dupa cum putem vedea azi, intr-adevar, Thomas Goodey si-a automatizat pendulul si l-a instalat in casuta sa din satul Comanesti de langa Suceava.
In anii 1950-1959, profesorul francez Maurice Allais a facut experimente cu pendulul sau, care s-a pierdut azi si nu mai exista din nefericire, un foarte bun pendul, pe care prof.Mihaila il regreta.
In ce il priveste pe prof. Alexander Pugaci din Ucraina, si el va sosi in Romania, iar el are o balanta de torsiune pe care o va instala in salinele de la Cacica din Romania, din Nordul Moldovei unde se afla un pendul din cate am inteles.
Cu sprijinul AIRAMA, prof. Olenici a instalat se pare un nou pendul, in trecut sau pana acum, au existat 2 pendule, unul la Suceava, si al doilea la Bucuresti, instalate tot cu ajutorul prof. Olenici din Suceava, caci "ne-au sponsorizat ei", mi-a spus prof. Mihaila.
Pendulul de la Suceava este un pendul de tip Foucault, aflat in stare primara si la ajustarea caruia urmeaza a se lucra inca multi ani.
In timp ce, pendulul de la Bucuresti, instalat la tajul 3 al facultatii de Matematica din str. Academiei nr. 14, este un pendul de tip Allais, turnat de ingineri.
Nu stiu cat de bine am inteles eu, insa prof. Mihaila mi-a spus cã ani de zile, tatal meu a lucrat la sistemul de inregistrare a perioadei, la pendulul cel lung, numit Foucault, iar prof. Mihaila a lucrat la pendulul Allais timp de vreo 10 ani de zile, acest din urma pendul permite determinarea azimutului, si nu a perioadei.
Cu toate acestea, profesorul Mihaila si-ar dori sa poata prinde efectul general Allais, efect de maree, iar pana acum el a prins numai efectul de eclipsa.
Care este efectul pendulului ?  In ce constã el ?
Profesorul Mihaila imi explica ca planul de miscare al pendulului este in sensul in care Soarele se misca pe bolta, cu viteza mai mica la ( in timpul ) eclipsa.
Cu ocazia eclipsei din 10 mai 2013, echipa de profesori de la Universitatea Bucuresti, - Mihaila, Pambuccian, Marcov -, nu va face determinari, intrucat eclipsa nu este vizibila in tara noastra.
Profesorul Mihaila imi explica insa ca, alta ar fi fost situatia daca Soarele, Luna si Pamantul ar fi fost coliniare, cu Soarele la minus 45 de grade ( paralela ) la Antipod [ Romania este situata la paralela de 45 de grade, cu plus ], insa acest lucru nu se intampla, iar profesorul Mihaila a verificat la  NASA.
Ei bine si in cursul conversatiei la telefon cu prof. Mihaila am atins si un subiect care imi place mult, anume religia, credinta, invatamantul.
Profesorul Ieronim Mihaila mi-a povestit ca el a fost inscris si a invatat la un fost Seminar Franciscan, care data din anul 1898 in Moldova - la Iasi pesemne - si care, in anul 1936 a fost transformat in Gimnaziu franciscan, pentru ca apoi in anul 1948 odata cu instalarea la putere in Romania, a regimului comunist sa fie facute mari schimbari, iar scolile confesionale au fost desfiintate.
Profesorul Mihaila imi spune ca, in 2006 la Paris fiind pentru cateva zile, impreuna cu tatal meu, au vizitat Parisul si undeva in Sudul capitalei Frantei, exista un bulevard numit ( Louis ) Aragon unde si azi se afla o scoala catolica.
Intr-adevar, Sorin Tilie vecinul nostru roman si colegul de scoala generala din Romania, al fratelui meu, in anul 1990 a plecat cu parintii in Franta, unde mama sa ( defel de langa Slatina ) avea deja o parte din familie stabilita de multi ani.
Sorin si-a continuat scoala in Franta, apoi a urmat liceul si in fine, facultatea si doctoratul.
In cercul sãu de prieteni si fosti colegi francezi, se afla la un moment dat si Catherine, o frantuzoaica despre care Sorin a spus ca este deosebita, mult mai linistita, inteleapta, mai buna si asezata, oarecum mai rezervata, nu mereu insotea grupul de prieteni in toate micile lor vacante sau week-enduri petrecute impreuna ( de pilda cand plecau cateva zile si locuiau in casa parintilor unuia dintre prietenii cercului respectiv, din afara Parisului, parintii isi lasau copilul si pe prietenii acestuia, ei locuind in capitala, sa petreaca la aer cateva zile, dar Catherine nu se alatura grupului de tovarasi - "camarades" -, camarazilor ).
Cum se explica comportamentul diferit al Catherinei ?
Ea fusese eleva la o scoala catolica.
Nu in ultimul rand, de la profesorul Mihaila am aflat ca exista langa Bucuresti, in directia Oltenitei, o manastire catolica de multi ani in Romania, Manastirea catolica Sfanta Agnes ( sau Agneza ), inspre Popesti-Leordeni un sat romanesc care este catolic.
De asemenea, profesorul Mihaila m-a lamurit cu privire la orasul AACHEN sau Aix-la-Chapelle, un oras din Germania unde a fost de curand, cateva zile, prof. Pambuccian la o Universitate unde la catedrã "avem si noi un profesor român".
Iata ce am gasit in dictionarul explicativ al limbii franceze, numit Larousse, scris in dreptul orasului Aix-la-Chapelle, voi cita din dictionarul Larousse :
"Aix-la-Chapelle, in germana Aachen, oras din Germania ( [ in ] Renania-de-Nord-Westfalia ), langa frontierele belgiana si neerlandeza ; 176.000 locuitori. Mare centru comercial si industrial. Carol cel Mare, adica Charlemagne a facut din acest oras, resedinta lui preferata ( capela Palatina ).
1668 - Tratatul dintre Spania si Franta : sfarsitul razboiului numit " la guerre de la Dévolution" Devolutiei ;
1748 - Tratatul care a pus capat razboiului Succesiunii Austriei ;
1818 - Tratatul care reglementeaza evacuarea Frantei de catre Aliati.".
Cand ne-am luat ramas bun, iar profesorul Mihaila ne-a urat Sarbatori frumoase de Paste ( Pastele ortodox ), ceasul arãta ora 19h20.

Iata, tot povestind eu, s-au facut orele 13h29 la Bucuresti si cred cã voi lasa placerea mea vadita pentru povesti adevarate de viata, pentru o pauza scurta de masa.

A fi sau a nu fi judecator : Pilat din Pont analizat de un judecator al Curtii de Apel

A fi sau a nu fi judecator : Pilat din Pont analizat de un judecator al Curtii de Apel

M-am bucurat ieri sa citesc pe site-ul Juridice.RO, un articol al unei judecatoare, doamna Aida Popa, cu o mare vechime in Justitie, fidela Justitiei, intitulat "Romania - colt de rai", - si va voi indica articolul imediat - iar astazi am gasit un alt articol, pe acelasi site, al unui judecator de la Curtea de Apel din Brasov care a scris despre Pilat din Pont.

Ambele articole sunt deosebite, si aceasta in primul rand pentru ca judecatorii incep sa scrie frumos, simplu sau sa faca analize asupra personalitatii, incep sa isi arate talentul scriitoricesc, incep sa ne impartaseasca si noua gandurile lor si ceea ce ii preocupa si acest lucru, dincolo de articolele care sunt publicate de regula, si care anunta numai strict, teme de drept, riguros incadrate in norme juridice, termeni tehnici - acestia din urma, am constatat cã par a fi singurii pe care ii inteleg unii juristi - in sensul larg al termenului.

Ori trebuie sa pleci de la faptele simple ale vietii, de la situatia de fapt pe care este necesar sa o intelegi bine, pentru a putea incadra in drept sau pentru a putea gasi norma de drept care se aplica unei situatii sau alteia, simple, de viata.

Poate de aceea vedem, mai ales in materie penala multe anchete, judecati care par sau si sunt "absurde", care nu tin cont de toate datele problemei si pe care magistratii, poate cei tineri si la inceputul carierei lor, tin neaparat sa le ajusteze normelor juridice, cu orice chip, chiar daca nu se prea potrivesc, exact ca intr-un Pat al lui Procust.

Cu toate acestea, este foarte adevarat ca nu suntem la fel toti oamenii, invatam aceleasi notiuni in anii facultatii de Drept, insa nu avem toti aceeasi gandire, experienta de viata, trecut, istorie personala, chiar si Istorie - daca ne raportam la toti oamenii si la magistratii de pe alte meridiane, nu toti rationam la fel - chiar daca in ultimii ani admiterea la INM ne cere un examen de logica, de rationament logic, - iar tinerii sunt mai nerabdatori si mai iubitori, am impresia, de caracterul tehnic al termenilor de drept, de limitele normei de drept si mai putin rabdatori in a intelege o situatie de fapt.

M-am tot gandit ca magistratilor le-ar fi necesar un prag de varsta, cu incepere de la care sa poata fi numiti magistrati, pentru ca tineretea are elanul, entuziasmul, insa nu are decat o intelegere inca prea restransa asupra complexitatii vietii.

Din toate comentariile care sunt scrise pe pagina ziarului Lumea Justitiei, am desprins o idee si anume ca multi cititori - ei sunt in majoritatea lor "simpli" juristi, avocati, magistrati, - ai singurului ziar care ne arata ce se intampla in lumea instantelor judecatoresti, nu inteleg decat termenii tehnici juridici si asteapta necontenit cand cineva scrie un comentariu, eventual ca acel comentator sa dea dezlegarea pricinii - de exemplu atunci cand Lumea Justitiei expune o judecata, un proces care se naste sau in curs, sau o solutie data intr-o cauza dedusa judecatii -  de la inceput la sfarsit si sa motiveze, sa expuna temeiul de drept, argumentele juridice, iar, ori de cate ori comentatorii, cate unii - si acum ma gandesc la cei care sunt seriosi si au un vocabular frumos ( cati or fi oare asa ? ) - enunta o idee in termeni literari, aceasta categorie - iubitoare de termenii tehnici ai dreptului -  de persoane, dintre care cate unii dau de inteles ei insisi ca sunt chiar avocati sau juristi, dar poate ca nu sunt numai avocati ori juristi, incepe sa protesteze viu, cu iritare vadita, cu nervozitate, cu dispret, cu brutalitate ca si cum daca o idee, un gand, chiar o gandire, un rationament este expus in termeni literari, tu ca un bun avocat ori jurist, nu ai pricepe continutul ideii.

Si acum va voi spune ca puteti citi articolul judecatoarei Aida Popa de la ICCJ daca accesati acest link :

http://www.juridice.ro/257725/romania-colt-de-rai-2.html

In continuare voi reda articolul pe care l-a scris un judecator de la Curtea de Apel din Brasov, in care el a facut o analiza a personalitatii lui Pilat din Pont :

“Un judecător cu mâinile curate

2 mai 2013 | Cristinel GHIGHECI

În aceste zile cu o încărcătură spirituală deosebită pentru creştini, mă poartă gândul către un personaj secundar participant la întâmplările petrecute într-o cetate din provincia romană Iudeea, în urmă cu aproximativ 2000 de ani, care aveau să schimbe atât de mult cursul istoriei. Deşi nu face parte dintre protagoniştii importanţi ai acestor evenimente şi nici nu e pus într-o lumină tocmai favorabilă, este vorba totuşi de unul din cei mai renumiţi judecători pe care i-a dat omenirea, cunoscut sub numele de Pilat din Pont (Pontius Pilatus). Interesant e că, deşi la vremea respectivă se părea că el era cea mai importantă persoană din cetate, cel care avea puterea de a condamna la moarte sau de a elibera pe un osândit, acum nimeni nu-l mai priveşte decât cel mult ca pe „o unealtă” în mâna destinului. Când pătruns de importanţa puterii sale Pilat i-a spus lui Iisus „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că putere am să te eliberez şi putere am să te răstignesc?”, cel din urmă îi răspunde: „Asupra Mea n-ai avea nicio putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus”. Dacă Pilat nu ar fi avut această convingere primejdioasă că lui îi aparţine puterea deosebită de a dispune asupra destinelor celor pe care îi judecă, poate că şi decizia pe care ar fi luat-o în final ar fi fost alta. Dacă s-ar fi gândit că nu este decât un simplu om, cu o misiune vremelnică de a-i judeca pe cei pe care viaţa i-a dat în puterea lui, poate că nu ar fi cedat atât de uşor slăbiciunilor inerente firii omeneşti.

În aceste zile cu o încărcătură spirituală deosebită pentru creştini, mă poartă gândul către un personaj secundar participant la întâmplările petrecute într-o cetate din provincia romană Iudeea, în urmă cu aproximativ 2000 de ani, care aveau să schimbe atât de mult cursul istoriei. Deşi nu face parte dintre protagoniştii importanţi ai acestor evenimente şi nici nu e pus într-o lumină tocmai favorabilă, este vorba totuşi de unul din cei mai renumiţi judecători pe care i-a dat omenirea, cunoscut sub numele de Pilat din Pont (Pontius Pilatus). Interesant e că, deşi la vremea respectivă se părea că el era cea mai importantă persoană din cetate, cel care avea puterea de a condamna la moarte sau de a elibera pe un osândit, acum nimeni nu-l mai priveşte decât cel mult ca pe „o unealtă” în mâna destinului. Când pătruns de importanţa puterii sale Pilat i-a spus lui Iisus „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că putere am să te eliberez şi putere am să te răstignesc?”, cel din urmă îi răspunde: „Asupra Mea n-ai avea nicio putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus”. Dacă Pilat nu ar fi avut această convingere primejdioasă că lui îi aparţine puterea deosebită de a dispune asupra destinelor celor pe care îi judecă, poate că şi decizia pe care ar fi luat-o în final ar fi fost alta. Dacă s-ar fi gândit că nu este decât un simplu om, cu o misiune vremelnică de a-i judeca pe cei pe care viaţa i-a dat în puterea lui, poate că nu ar fi cedat atât de uşor slăbiciunilor inerente firii omeneşti.

Dar am putea să ne întrebăm ce slăbiciuni a avut Pilat din Pont? Răspunsul e relativ uşor de găsit deoarece modul de a fi şi de a gândi al unui magistrat din Imperiul Roman de acum 2000 de ani nu era mult diferit de cel al unuia din ziua de azi. Aceasta nu doar pentru că marea majoritate a sistemelor de drept actuale sunt fundamentate pe sistemul de drept roman, ci pentru că, în ciuda diferenţei de cultură şi civilizaţie, oamenii în general au cam aceleaşi temeri, ambiţii, dorinţe sau aşteptări. În această privinţă, îşi dovedeşte pe deplin valabilitatea ce a spus Ecleziastul cu vreo 3000 de ani în urmă: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”.

Pilat trebuie să fi fost un om cultivat, la curent probabil cu ceea ce produsese gândirea umană până la vremea lui. Ca orice magistrat care văzuse şi auzise multe în cariera lui, era un sceptic, destul de neîncrezător în ceea ce-i spuneau cei care erau aduşi în faţa lui. Atunci când Iisus îi zice: „pentru aceasta am venit în lume: să mărturisesc pentru adevăr”, Pilat întreabă: „Ce este adevărul?” şi nici nu aşteaptă vreun răspuns, pentru că iese imediat afară să se adreseze mulţimii. Dacă ar fi avut răbdare să asculte mai mult pe cel acuzat poate ar fi cumpănit mai bine, poate ar fi găsit timp să reflecteze şi ar fi găsit suficiente argumente pentru a da o altă soluţie. Ce sens are să te declari interesat de aflarea adevărului dacă nu faci niciun efort pentru a-l găsi? Ce l-a împiedicat pe Pilat să vadă adevărul, care i s-a arătat atât de vădit? Poate aroganţa, sau frica, sau dorinţa de a intra în graţiile mai marilor vremii, sau alte motive necunoscute.

În momentul în care şi-a dat seama că acuzatul nu avea vreo vină care să-i atragă pedeapsa cu moartea, a încercat să convingă mulţimea de acest lucru. S-a adresat în mod repetat mulţimii cu cuvintele „Eu nu găsesc în el nicio vină”. Ba chiar a încercat să le facă o concesie poruncind ca acuzatul să fie biciuit şi în felul acesta să satisfacă pofta de sânge a gloatei întărâtate. După ce a pus sa fie biciuit, l-a înfăţişat mulţimii cu coroana de spini pe cap, cu haina purpurie pusă de soldaţii romani în batjocură pe umerii lui, cu o trestie în mână, sub formă de sceptru şi a spus cu o notă ironică celebrele cuvinte: „Ecce homo!” („Iată omul!”). Nu se gândise Pilat la vremea respectivă că biciuirea unui om în a cărui nevinovăţie credea şi o afirmase în faţa mulţimii ar fi un lucru injust. Probabil a crezut că osânditul va fi bucuros că a scăpat cu viaţă şi nu o să mai acorde importanţă acestei nedreptăţi „minore” care i s-a făcut.

Când a văzut că nu reuşeşte să convingă mulţimea, Pilat a încercat „să scape” transferând răspunderea de a lua o hotărâre altcuiva. Probabil s-a gândit că prin fuga de răspundere ar ieşi mai onorabil decât dacă ar fi nevoit să dea o hotărâre nedreaptă, sub presiune („Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile”). Nu i-a ieşit însă subterfugiul acesta, deoarece Irod l-a găsit tot nevinovat şi i l-a trimis înapoi, declinându-şi la rândul său competenţa.

Deşi nu a cedat iniţial presiunii mulţimii, Pilat a cedat ulterior în faţa ameninţării că va fi reclamat la împărat, dacă va avea îngăduinţă pentru un acuzat care ar putea fi un potenţial duşman al imperiului. Atunci când mulţimea i-a strigat: „Dacă-l eliberezi, nu eşti prieten al cezarului. Oricine se face pe sine împărat nu este prieten al cezarului.”, Pilat nu a mai insistat şi a dat sentinţa de condamnare la moarte solicitată. Nu era acuzatul un pericol real pentru împărat şi nici Pilat nu era în pericol de a-şi fi pierdut funcţia dacă îl elibera, dar nu a vrut probabil să-şi creeze probleme. A preferat să facă pe plac mulţimii, considerând că omorârea unui om „oarecare” va trece neobservată şi nu va avea alte consecinţe neplăcute pentru el. La vremea respectivă, era un lucru obişnuit condamnarea la moarte a diferiţilor răufăcători. Chiar în acel moment mai era închis un bărbat condamnat pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor, pe nume Baraba, care a fost preferat de mulţime în locul lui Iisus.

Pilat a mai făcut la final un gest pe care cu greu putem să-l explicăm în ziua de azi: „luând apă şi-a spălat mâinile în faţa mulţimii, zicând: «Nevinovat sunt eu de sângele Dreptului Acestuia.»”. Să fi fost el un judecător atât de cinic încât să condamne la moarte un om ştiind că e nevinovat şi să mai şi afirme asta în faţa mulţimii? Nici nu a încercat să spună că l-a condamnat pentru că a adus o ofensă împăratului, aşa cum susţineau acuzatorii lui. A ţinut cu tot dinadinsul să transfere mulţimii întreaga responsabilitate a crimei. Dar cum putea să afirme că este nevinovat de sângele „Dreptului Acestuia” de vreme ce tocmai dăduse sentinţa de condamnare la moarte? Probabil a considerat că a făcut tot ce a putut ca să evite consecinţele, însă nu a avut de ales. A putut oare gestul spălării mâinilor în faţa mulţimii să-i spele lui Pilat şi conştiinţa? Greu de crezut. Şi totuşi istoria nu l-a judecat pe acesta atât de aspru, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost vorba de un judecător din ziua de azi, care ar fi fost considerat probabil singurul vinovat de tragedie.

dr. Cristinel GHIGHECI

judecător, Curtea de Apel Brașov”

Sursa articolului este :

http://www.juridice.ro/257865/un-judecator-cu-mainile-curate.html

In saptamana patimilor ( 4 ). Omisiunea de a incunostinta organele judiciare ( 2 )

In saptamana patimilor ( 4 )

Omisiunea de a incunostinta organele judiciare ( 2 )

Textul incriminator

Art. 265. - ( 1 ) Fapta de a nu aduce la cunostintã organelor judiciare a unor imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendã.

( 2 ) Fapta prevazuta in alineatul precedent nu se pedepseste daca prin aducerea la cunostinta, persoana care are aceasta obligatie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru sotul sãu sau pentru o rudã apropiata.

Latura obiectivã

Elementul material ( actus reus ) al infractiunii analizate constã intr-o inactiune, anume din omisiunea de a aduce la cunostinta organelor judiciare, a unor imprejurari de naturã sa duca la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata si condamnata, ori tinutã in arest preventiv, pe nedrept.

Omisiunea se poate realiza,

1. atat prin atitudini omisive ( nu înstiinteazã ),
2. cat si prin acte comisive ( înstiinteazã eronat )*

[ * Nicoleta Iliescu, op.cit., vol. IV, p. 229. In acelasi sens : Nicolae Conea, op. Cit., vol.II, p. 199 ].

Dupa alti autori* [ *Avram Filipas, op.cit., p. 136. In acelasi sens : Avram Filipas, in Octavian Loghin, Avram Filipas, Drept penal. Partea speciala, editie revizuita, Casa de editurã si presã Sansa SRL, Bucuresti, 1992, p. 215 ; Horia Diaconescu, Drept penal. Partea speciala, vol.II, editia a 2-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 146 ], infractiunea analizata nu se poate savarsi decat printr-o omisiune.

Actele comisive nu ar fi decat un mijloc de fapt, care semnificã existenta atitudinii omisive, cu alte cuvinte, un mijloc de probã pentru dovedirea neîndeplinirii obligatiei de denuntare.

O încunostintare incompletã, cu omisiuni esentiale, cu reticente sau cu informatii false, echivaleaza deci cu o lipsã de încunostintare.

Incunostintarea, pentru a fi utilã, trebuie sa fie facuta de îndatã ce o persoana a avut cunostinta de o imprejurare care ar putea stabili nevinovatia unei persoane intr-o cauza penala.

In practica, insa este, de cele mai multe ori, greu de a se dovedi momentul in care o persoana a aflat despre imprejurarile care trebuie aduse la cunostinta organelor judiciare.

Instiintarea se considerã insa facuta in timp util, cata vreme mai poate duce la stabilirea nevinovatiei* [ * Nicoleta Iliescu, op.cit., vol. IV, p. 229 ].

Cerinte esentiale :

( 1 ) Omisiunea incunostintarii organelor judiciare trebuie sa se refere la o persoana trimisa in judecata sau condamnata, pe nedrept, sau la o persoana tinuta in arest preventiv pe nedrept.

Pentru a fi savarsita omisiunea de a incunostinta organele judiciare, este necesar sa existe in prealabil un act judiciar, prin care o persoana sa fi fost trimisa in judecata sau condamnata, ori tinuta in arest preventiv, pe nedrept, deci un act care sa implice “vinovatie” in sensul art. 19 Cod penal.

Fara preexistenta unui act de trimitere in judecata, adica a unui act de inculpare, sau a unei hotarari de condamnare, ori a unui act prin care o persoana este pusa sub arest preventiv, nu poate fi comisa fapta de omisiune de a incunostinta organele judiciare.

Cerinta esentiala este indeplinita din moment ce preexistã unul din aceste acte.

“Persoanã trimisa in judecata” inseamna persoanã deferitã instantei de judecata, prin rechizitoriul procurorului – art. 262 pct.1 Cod procedura penala.

“Persoanã condamnatã” este persoana fata de care s-a pronuntat o hotarare de condamnare, prin care i s-a constatat deci vinovatia, i s-a aplicat o pedeapsa sau o alta sanctiune de drept penal, fiindca rostul obligatiei de instiintare este stabilira nevinovatiei.

Pentru existenta infractiunii este indiferent daca hotararea de condamnare este definitiva sau nu.

“Persoanã tinutã in arest preventiv” este persoana aflata in stare de arest, in executarea uneia din masurile preventive, privative de libertate prevazute de Codul de procedura penala, retinerea sau arestarea preventiva ( art. 136 si urm. Cod procedura penala ).

Pentru existenta infractiunii, nu este deci suficient numai sa se fi luat una din aceste masuri, ci este nevoie ca persoana fata de care s-a luat masura, sa fi fost efectiv privata de libertate, textul art. 265 Cod penal referindu-se la “eliberarea” unei persoane tinute in arest preventiv.

( 2 ) Lipsa de incunostintare trebuie sa priveasca organele judiciare.

Totusi, instiintarea se considerã facuta si atunci cand a fost adresata unui organ care are obligatia de a transmite instiintarea organelor judiciare, fiindca organele de Stat trebuie si ele, la fel ca cetatenii, sa ajute la infaptuirea Justitiei.

“Organele judiciare” au, in intelesul art. 265 cod penal, un sens restrans, limitandu-se numai la organele de urmarire penala prevazute de art. 201 cod procedura penala ( procurorul si organele de cercetare penala ) si la instanta de judecata.

Cerinta este indeplinita din moment ce o persoana incunostinteaza unul din aceste organe judiciare, indiferent daca acest organ este cel in fata caruia se aflã cauza in care este implicata persoana la care se referã incunostintarea.

( 3 ) Persoana care a omis incunostintarea sa fi avut cunostintã despre imprejurarile care trebuiau sa faca obiectul instiintarii.

Este indiferent pentru existenta infractiunii, modul sau mijlocul in care o persoana a luat cunostinta de imprejurarea care trebuia sa fie adusa la cunostinta organului judiciar.

( 4 ) Imprejurarile care trebuie aduse la cunostinta organului judiciar, sa nu fi fost cunoscute acestuia.

Este conditia care rezultã din cuvintele “imprejurari care daca ar fi cunoscute”.

( 5 ) Imprejurarile care trebuiau sa faca obiectul incunostintarii, sa fie de natura a duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata ori condamnate, sau la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv, pe nedrept.

Sunt “imprejurari care ar duce la stabilirea nevinovatiei”, cele din care ar rezulta cã nu existã fapta imputatã, sau cã ea nu a fost comisã de cel invinuit, ori condamnat, ori cã existã vreo cauza care inlaturã caracterul penal al faptei.

Imprejurarile care ar duce la eliberarea persoanei tinute in arest preventiv pe nedrept, sunt acelea care fac ca privarea de libertate sa nu fie justificata ( art. 143, 146 si 148 cod procedura penala ).

Urmarea imediata a omisiunii de a incunostinta organele judiciare constã in creara unei stari de pericol pentru desfasurarea normala a activitatii de infaptuire a Justitiei, si deci pentru relatiile sociale a caror ocrotire este asigurata prin aceasta activitate.

Alaturi de aceasta urmare imediata principala, se produce o urmare adiacenta costand dintr-o vatamare adusa persoanei trimise in judecata sau condamnata, ori tinuta in arest preventiv, pe nedrept.

Legatura de cauzalitate

Pentru ca starea de pericol sa constituie urmarea imediata a infractiunii, trebuie sa existe in mod firesc o legatura de cauzalitate intre aceasta stare de pericol si savarsirea omisiunii.

Aceasta legatura de cauzalitate nu trebuie deci dovedita.

Acelasi lucru si pentru urmarea adiacenta, constand in vatamarea cauzata celui in legatura cu care s-a produs omisiunea.

Latura subiectivã

Forma de vinovatie ( mens rea )

Fata de dispozitiile din art. 19 alineat ultim Cod penal* [ * “Fapta constand intr-o inactiune constituie infractiune, fie ca este savarsita cu intentie, fie din culpã, afara de cazul cand legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie” ], forma de vinovatie cu care se poate comite aceasta fapta omisiva este :

1. fie intentia,
2. fie culpa.

Pentru realizarea laturii subiective a infractiunii, faptuitorul trebuie sa fi avut cunostintã in mod cert despre imprejurari care duc la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate, ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv.

Faptuitorul avand aceasta cunostinta, va lucra cu intentie cand si-a dat seama de natura omisiunii sale si a prevazut rezultatul omisiunii, urmarindu-l ( intentie directa ), sau acceptandu-l ( intentie indirecta ).

Faptuitorul va fi in culpã cand si-a dat seama de natura omisiunii sale, si, desi a prevazut rezultatul omisiunii, din usurintã el a socotit cã [ rezultatul ] nu se va produce, sau cand din indolentã el nici nu a prevazut acest rezultat, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Pentru existenta laturii subiective a infractiunii, si implicit a infractiunii analizate, mobilul determinant si scopul sunt irelevante, dar vor fi tinute in seama la individualizarea pedepsei.

Forme. Modalitati. Sanctiuni

Forme

Omisiunea de a incunostinta organele judiciare fiind o infractiune de inactiune, nu este susceptibila de tentativã.

Dimpotriva, sunt uneori posibile actele preparatorii dar nu sunt incriminate.

Infractiunea se consumã in momentul expirarii intervalului de timp necesar pentru incunostintarea organelor judiciare de indata ce faptuitorul a aflat de imprejurari care ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane, sau la punerea ei in libertate, si a avut posibilitatea sa incunostinteze.

Aceasta fapta penala se consuma deci, de indata ce s-a produs omisiunea si s-a creat starea de pericol care constituie urmarea imediata a omisiunii.

La omisiunea incunostintarii organelor judiciare, atitudinea infractionala continuã si dupa consumare, epuizandu-se in momentul cand incunostintarea a devenit inutilã.

Modalitati

Omisiunea de a incunostinta organele judiciare, desi incriminata numai in configuratia sa tipica, poate fi savarsita insa in trei modalitati normative corespunzatoare celor trei situatii in care s-ar gasit persoana fizica, victimã a unei nedreptati : trimitere in judecata, condamnare, tinere in stare de arest.

Aceasta infractiune se poate savarsi insa in diferite modalitati faptice, pe care le poate prezenta omisiunea incunostintarii in concret, in raport cu circumstantele faptice, de care trebuie sa se tina seama la evaluarea gradului concret de pericol social al faptei comise, si la individualizarea raspunderii penale.

Sanctiuni

Omisiunea de a incunostinta organele judiciare se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni, la un an, sau cu amendã.

Persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei si 600.000 lei, potrivit art. 71 indice 1 alineat ( 2 ) Cod penal.

Cauzã de nepedepsire sau de impunitate

Omisiunea de a incunostinta organele judiciare nu se pedepseste daca, prin aducerea la cunostinta, persoana care are aceasta obligatie ar produce un prejudiciu pentru ea [ insasi ], pentru sotul sãu, ori pentru o ruda apropiata.

Legiuitorul tinand seama de consideratiuni umanitare a restrans incidenta legii penale, numai la situatia in care, prin incunostintare nu s-ar aduce un prejudiciu persoanei care are obligatia de a incunostinta, sau sotului [ sãu ], ori unei rude apropiate.

Calitatea de “sot” este determinata de existenta casatoriei valabil incheiate si nedesfacute pana in momentul savarsirii infractiunii analizate.

“Rude apropiate”, potrivit dispozitiei explicative din art. 149 alineatul 1 Cod penal, sunt ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude.

Dispozitiile din legea penala privitoare la rude apropiate, in limitele prevazute de alineatul ( 1 ), se aplicã, in caz de adoptie cu efecte depline, persoanei adoptate cat si descendentilor acesteia si in raport cu rudele firesti, iar in caz de adoptie cu efecte restranse, adoptatului cat si descendentilor adoptatului si in raport cu rudele adoptatorului.

“Prejudiciu” inseamna atat o paguba materiala, cat si un prejudiciu moral* [ *Nicoleta Iliescu, op.cit., vol.IV, p. 232. In acelasi sens : Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român. Partea speciala, editia a IV-a revazuta si adaugita, Casa de editura si presa Sansa SRL, Bucuresti, 2001, p. 450.

Dupa alti autori* [ *Constantin Viforeanu, Eugen Petit, Nicolae I. Tanoviceanu, Codul penal explicat, Bucuresti, Editura Adevarul, p. 331 ] , prin “prejudiciu” se intelege numai un prejudiciu penal, o pedeapsa la care ar fi expus cel care informeaza, sotul sau ruda apropiata.

Aspecte procesuale

Actiunea penala pentru infractiunea de omisiunea de a incunostinta organele judiciare se pune in miscare din oficiu.

Urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Judecatorie – art. 209 alineatele ( 3 ) si ( 4 ) Cod procedura penala.

Competenta de judecata in prim instanta revine judecatoriei.

( Extras din Drept Penal Partea speciala, Vol. I, Editia a II-a revazuta si adaugita cu modificarile si completarile aduse Codului penal prin Legea nr. 278 din 4 iulie 2006, Prof.univ.dr. Gheorghe Diaconescu, titularul disciplinei : titlul I ; titlul II ; titlul III ; Lector univ.drd. Constantin Duvac : titlul V ; ttilul VI, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei România de Maine, Bucuresti, 2006 )

In saptamana patimilor ( 3 ). Omisiunea de a incunostinta organele judiciare ( 1 )

In saptamana patimilor ( 3 )

Omisiunea de a incunostinta organele judiciare ( 1 )

                                                                                     

Textul incriminator

Art. 265. - ( 1 ) Fapta de a nu aduce la cunostintã organelor judiciare a unor imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendã.

( 2 ) Fapta prevazuta in alineatul precedent nu se pedepseste daca prin aducerea la cunostinta, persoana care are aceasta obligatie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru sotul sãu sau pentru o rudã apropiata.

Obiectul ocrotirii penale

Obiectul juridic special al infractiunii de omisiunea de a incunostinta organele judiciare il formeaza relatiile sociale, a caror existenta este ocrotita prin apararea activitatii de infaptuire a Justitiei, impotriva faptei prin care organele Justitiei sunt lipsite de cunoasterea unor imprejurari care ar putea duce la inlaturarea unor situatii judiciare contrare adevarului si Justitiei, precum si a unor hotarari pronuntate pe nedrept.

Intrucat prin savarsirea acestei fapte se aduce atingere si persoanei nevinovate, obiect juridic secundar si adiacent sunt si relatiile sociale ocrotite prin apararea persoanei omului* [ * Nicoleta Iliescu, in Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Victor Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal român. Partea speciala, vol. IV, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972, p. 228. In acelasi sens : Gheorghe Dãrângã si Dumitru Lucinescu, in Teodor Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Stefan Danes, Gheorghe Dãrângã, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Dumitru C. Popescu, Virgil Rãmureanu, Codul penal român, comentat si adnotat. Partea speciala, vol. II, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 134. ].

Pentru infaptuirea Justitiei, aceasta valoare sociala care constituie o garantie pentru toate relatiile sociale si pentru toti cetatenii, legea poate impune tuturor, in anumite cazuri, obligatia de a contribui la realizarea operei de Justitie.

Or, asa dupa cum fiecare cetatean are datoria morala, transformata in anumite cazuri determinate de lege in obligatie legala, de a denunta infractiunile de care a luat cunostinta, contribuind in felul acesta la descoperirea infractiunilor si a infractorilor, tot astfel fiecaruia ii revine in mod corelativ obligatia ca, atunci cand cunoaste imprejurari de natura sa aduca la stabilirea nevinovatiei unei persoane aflate in curs de urmarire penala, de judecata ori condamnate, sau de natura sa duca la eliberarea unei alte persoane tinute in arest preventiv pe nedrept, sa incunostinteze organele judiciare.

Omisiunea unei asemenea incunostintari lipseste organele judiciare de posibilitatea cunoasterii tuturor datelor si imprejurarilor in legatura cu o cauza penala, impiedicand in felul acesta desfasurarea unei activitati de urmarire si judecata, bazate pe adevar.

Prin savarsirea unor asemenea fapte, se aduce atingere nu numai valorii sociale a infaptuirii Justitiei, ci si ordinii de drept pe care trebuie sa o apere legea penala si procesual penala ( art. 1 Cod penal si art. 1 Cod proc.penala ).

Datorita pericolului social pe care il prezinta aceasta fapta, legea a convertit datoria de constiinta a fiecarui cetatean intr-o obligatie legala, incriminand nerespectarea ei.

Obiectul material lipseste la aceasta infractiune.

Subiectii infractiunii

Subiectul activ nemijlocit ( autor ) al omisiunii de a incunostinta organele judiciare poate fi orice persoana fizica ce indeplineste conditiile generale pentru a raspunde penal.

Nu pot fi autori, cei tinuti sa respecte secretul profesional, daca imprejurarile de natura celor aratate in art. 265 cod penal le-au ajuns la cunostinta in exercitiul profesiunii.

Profesorul Matei Basarab* [ * Matei Basarab, in Matei Basarab, Lucia Moldovan, Valer Suian, Drept penal. Partea speciala. Vol. I, Cluj-Napoca, 1985, p. 310. In acelasi sens : Ioana Vasiu, Drept penal român, partea speciala, vol. II, Editura Albastra, Cluj-Napoca, 1997, p. 376 ] considerã cã aceasta sustinere este discutabila, deoarece legiuitorul nu a pus o limita in stabilirea adevarului in cauzele penale.

Altfel, ar insemna sa admitem cã o persoana ar fi condamnata pe nedrept, fiindca in felul acesta s-ar apãra anumite valori sociale.

Datele respective ar putea fi dezvaluite si fara a fi periclitate valorile sociale respective ( art. 196 Cod penal, divulgarea secretului profesional si art. 290 Cod procedura penala, publicitatea sedintei de judecata ).

Recent* [ * Nicolae Conea, in Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Ciprian Raul Romitan, Camil Tanasescu, Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Drept penal. Partea Speciala, vol. II, Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p. 197 ] s-a sustinut cã, in masura in care incalcarea obligatiei de pastrare a secretului profesional si destainuirea datelor cunoscute nu pune in pericol grav, pe cel care a incredintat secretul, detinatorul secretului ar putea sa-l divulge spre a salva un nevinovat.

Daca situatia ar fi alta, intrucat nimeni nu poate fi obligat sa destainuie secrete, prin care si-ar prejudicia propria situatie, ori a sotului [ sãu ], sau a unei rude apropiate, chiar daca ar exista infractiunea, ar putea opera cauza de nepedepsire sau de impunitate, prevazuta in alineatul ( 2 ) al art. 265 cod penal.

Martorul, expertul sau interpretul savarsesc infractiunea prevazuta in art. 265 cod penal, daca omisiunea lor priveste imprejurari asupra carora nu au fost intrebati, iar daca, fiind intrebati asupra acelor imprejurari, ei nu le aratã, desi au cunostinta de ele, savarsesc infractiunea de marturie mincinoasa ( art. 260 cod penal ).

Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu limitarile si in conditiile prevazute in art. 19 indice 1 alineatul ( 1 ) cod penal* [ *Persoanele juridice, cu exceptia Statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate, ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate, sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala ].

Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi omisiuni de a incunostinta organele judiciare.

Omisiunea de a incunostinta organele judiciare fiind o infractiune care se savarseste in persona propria nu poate fi savarsita decat de un singur autor.

Fiecare dintre cei care cunosc vreo imprejurare, pe care erau obligati sa o aduca la cunostinta organelor judiciare si nu-si indeplineste propria obligatie, savarseste in mod distinct, infractiunea de  omisiune de a incunostinta organele judiciare.

Fapta prevazuta in art. 265 cod penal este insa susceptibila de participatie in forma instigarii* [ * Nicoleta Iliescu, op. Cit., vol. IV, p. 228. In acelasi sens : Ilie Pascu, in Ilie Pacu, Valericã Lazar, Dreptul penal. Partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p. 400 ].

Intr-o alta opinie* [ * Matei Basarab, in Matei Basarab, Lucia Moldovan, Valer Suian, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Cluj-Napoca, 1985, p. 311. In acelasi sens : Avram Filipas, Infractiuni contra infaptuirii justitiei, Editura Academiei, Bucuresti, 1985, p. 135 ], se considerã cã participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicatii morale.

Subiectul pasiv principal al infractiunii analizate este Statul, ca titular al valorii sociale ocrotite, infaptuira normala a Justitiei.

Subiectul pasiv secundar, adiacent, este persoana nevinovata, mentinuta in situatiile aratate in art. 265 cod penal, prin savarsirea infractiunii de omisiune a incunostintarii.

  

( Extras din Drept Penal Partea speciala, Vol. I, Editia a II-a revazuta si adaugita cu modificarile si completarile aduse Codului penal prin Legea nr. 278 din 4 iulie 2006, Prof.univ.dr. Gheorghe Diaconescu, titularul disciplinei : titlul I ; titlul II ; titlul III ; Lector univ.drd. Constantin Duvac : titlul V ; ttilul VI, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei România de Maine, Bucuresti, 2006 )                                                                    

In saptamana patimilor ( 2 ). Hot Pepper

In saptamana patimilor ( 2 )
Hot Pepper.

Aici voi scrie despre omisiunea de a incunostinta organele judiciare sau articolul 265 cod penal al Romaniei.

Pentru ziua de astazi, Statisticile privind numarul cititorilor blogului meu claseaza pe primul loc cititorii din SUA, urmati de cei din Germania.

In general si in ultimul timp Rusia, Germania au fost cand una, cand alta, pe primul loc in ce priveste lecturile blogului, urmate de Romania, SUA si tari din Europa.

In ultimele 24 de ore cititorii cei mai numerosi au fost cei din SUA, din alte tari europene, Romania fiind cea mai putin activa in ce priveste cititul sau interesul.

Ieri noapte am (re)citit din 2 manuale sau cursuri de Drept penal, partea speciala despre infractiunile care impiedica infaptuirea Justitiei si anume despre infractiunea omisiunii de a incunostinta organele judiciare  prevazuta de articolul 265 Cod penal al Romaniei.

Am revazut cursul din facultate ale profesorului meu de drept penal - partea speciala, profesorul Gheorghe Diaconescu care a scris manuale excelente de drept penal special si alaturi de el, anumite capitole sunt scrise de profesorul nostru de seminar ( si profesorul titular de curs al colegilor nostri care in facultate erau mai mari cu un an decat noi ; la cursurile colegilor nostri am participat si eu de la un moment incolo, in primavara anului 2007 cand eu ma aflam in anul II, semestrul 2, iar colegii mei mai mari se aflau prin urmare in anul III, semestrul 2 ) Constantin Duvac.

Cursul profesorilor nostri din facultate, de drept penal special este unul foarte didactic, instructiv si care ajuta mult studentul in a invata si intelege mai ales structura infractiunii si ce anume trebuie sa retinem, cum trebuie sa gandim, care sunt elementele "reper", intrucat nu trebuie invatat pe de rost, ci dreptul trebuie gandit.

Asupra acestui aspect a insistat inca din anul I, semestrul 2, profesorul Ioan Griga cel care ne-a prdat dreptul penal, partea generala.

De asemenea, am deschis si revazut lectura infractiunii prevazute de articolul 265 cod penal al Romaniei, analizate in cursul de Drept penal- partea speciala scris foarte bine de profesorul Boroi, acela despre care auzisem ca preda in Academia de Politie "Al. I. Cuza".

Dupa ce am revazut ambele manuale mentionate mai sus, am ales sa scriu despre infractiunea omisiunii de a incunostinta organele judiciare din cursul nostru din anii facultatii, acela scris de profesorii Gheorghe Diaconescu si Constantin Duvac, intrucat acest curs infatiseaza o discutie interesanta si utila cu privire la subiectul activ - autorul - infractiunii Omisiunii de a incunostinta organele judiciare, mai exact cu privire la persoanele care afla anumite imprejurari de fapt, sau informatii direct spus, atunci cand ele se afla in exercitiul profesiei, si atunci se ridica intrebarea daca - da sau nu - sunt ele, de maniera concreta, legate de secretul profesional.

Au acestea dreptul si obligatia de a incunostinta organele judiciare despre aspecte, imprejurari de fapt, de a comunica informatii foarte simplu spus, care, daca ar fi cunoscute de organele judiciare ar duce la constatarea nevinovatiei unei persoane fizice care se afla urmarita penal, in curs de judecare, condamnata ( deja ) ( dar ) pe nedrept, ori arestata preventiv nelegal ?

Autorii manualului nostru din facultate ne infatiseaza o discutie foarte interesanta pe aceasta tema si dau un raspuns favorabil intrebarii de mai sus.

Cu alte cuvinte, inca de pe acuma va pot spune ca raspunsul este : Da.

Da. Insesi persoanele care, aflandu-se in exercitiul functiunii sau profesiei, daca afla anumite informatii, imprejurari de fapt, situatii care - daca ar fi cunoscute, stiute de organele judiciare care : efectueaza o urmarire penala, judeca, sau au condamnat pe nedrept, sau inca tin sub arest preventiv o persoana - ar duce la constatarea nevinovatiei persoanei fizice care face obiectul ori subiectul acestora ( urmaririi penale, judecatii, condamnarii, arestului preventiv ).

Concluzia care se impune este ca orice persoana fizica care are o informatie oricat de mica, sau mai mare, mai importanta, despre o persoana ce se afla urmarita penala, sau in curs de judecata ( fiind trimisa in judecata ), sau inca condamnata printr-o hotarare judecatoreasca - definitiva sau nu ( nu are importanta ! ) - sau inca, tinuta sub arest preventiv - si pe care, daca ar divulga-o, spune-o organelor de Stat, organelor judiciare, atunci s-ar constata nevinovatia persoanei urmarite penal, judecate, condamnate, tinute sub arest preventiv, - poate si trebuie, are obligatia sa incunostinteze despre aceasta, in mod direct organele judiciare ( adica acelea care efectueaza urmarirea penala, procurorul, sau pe judecatorul care judeca ) sau orice Organ de Stat care la randul sau, fiind organ de Stat este obligat sa incunostinteze la randul sau organele judiciare.

Organele judiciare nu trebuie numaidecat sa fie exact acelea care efectueaza urmarirea penala, adica exact procurorul care se ocupa de urmarirea penala, sau exact judecatorul care judeca cauza in care e implicata persoana cu privire la care informatia poarta si a carei nevinovatie poate fi constata prin aducerea la cunostinta a informatiei respective ( sau a informatiilor ).

Prin urmare, atunci cand o persoana fizica este fie arestata preventiv, fie in curs de judecata, fie a fost condamnata ( pe nedrept ) in baza unei hotarari judecatoresti care este definitiva sau nu este inca definitiva, persoanele fizice care cunosc date, informatii, fapte pozitive, de natura sa vorbeasca frumos si pozitiv despre persoana "victima" sau "subiect" al arestarii preventive, al judecatii, al condamnarii, sau care chiar dezvinovatesc persoana - au obligatia sa aduca aceste informatii la cunostinta unui Organ de Stat si / sau a organelor judiciare ( procuror, parchet, judecator, instante judecatoresti ).

Daca puteti contribui la salvarea unui nevinovat, atunci nu ezitati sa o faceti, mai mult, legea spune ca trebuie.

In cursul acestei zile voi scrie cum am anuntat mai sus si voi arata explicatiile, deosebit de interesante si frumoase, expuse in cursul nostru din facultate de Drept Penal Special de profesorii Gheorghe Diaconescu si Constantin Duvac.

Dar, va dura putin caci trebuie sa incep sa scriu, ieri noapte si azi dimineata am citit si recitit, m-am gandit la aceasta "Tema" si in cele din urma am ales sa scriu din manualul nostru din facultate.

Astazi este 1 mai 2013, o zi de miercuri insorita si linistita, pesemne ca oamenii au plecat la mare sau la iarba verde, intr-o mica vacanta de 1 mai.
Adica, pesemne ca de aceea nu citesc ei blogul, cei din Romania.
Ma gandesc ca ziua de 1 Mai este si in SUA, Rusia, Germania, Franta, Italia, si alte tari ( chiar si Malaezia ).

Imi amintesc de vara 2008, dupa licenta unei colege, intr-o zi n-am intalnit si am petrecut mai multe ore la strandul "Ciurel", din zona cartierului Crângasi din Bucuresti, insa colega mea a venit cu laptopul si am vazut fotografiile de la Festivitatea Robelor din vara 2008, adica o festivitate organizata anual, la terminarea anului IV al facultatii de Drept, de studentii fiecarei promotii, fiecarei generatii care studiaza / au studiat Drept ; de asemenea am vorbit despre subiectele de la examenul de licenta, daca au fost intrebari cu "capcane" sau 'subtilitati" sau cu un grad mai mare de dificultate, sau complexe, pe scurt cum a fost examenul de licenta.
Colega mea mi-a adus pentru a discuta pe marginea lor, grila cu intrebarile de la examenul lor de licenta, al colegilor cu un an mai mari in facultate.
Ne aflam in vacanta de vara, ea terminase anul IV si facultatea totodata, iar eu terminasem anul III si trecusem in anul IV.

Alte noutati sunt, de cateva zile, adresa de mail a lui Tiberius Barbacioru a fost intrerupta ( adica contul sau ) sau dezactivata si pana acum conexiunea nu a fost restabilita.
Mihaela Stanescu, fiica Corneliei (Bogdan) Stanescu, adica a colegei de liceu a tatalui si de fapt a parintilor mei de la liceul Gh. Sincai din Bucuresti, mi-a dat ok-ul pe linkedin.com.
Cornelia mi-a povestit la telefon ca a copilarit pe aceeasi strada cu tatal meu, intrucat erau vecini si locuiau in apropiere si ea a cunoscut-o pe bunica mea Teodora Marcov ( sau Feodosia Sestocenco, casatorita cu Alexei Marcov ) ; pe bunica mea din partea tatalui eu nu am cunoscut-o, deoarece ea a decedat chiar inainte ca tata sa se insoare, si chiar dupa ce parintii mei s-au casatorit, eu nu am sosit pe lume imediat, ci vreo 2, aproape 3 ani chiar mai tarziu.
De unde, ma gandesc ca am avut un presentiment, dar pesemne ca nu am avut incotro si a trebuit sa aterizez cu barza chiar in Romania, un lucru pe care l-am regretat amarnic, dar amarnic, numai Dumnezeu o stie !
Vom vedea cata buna-credinta si cat de decenta este Romania, pentru viitor, daca pana acuma s-a purtat salbatic, cu brutalitate, nedrept, indecent, cu rautate si faptele ei o arata pe deplin.
Romania care nu s-a purtat bine cu noi, cu mine cel putin si cu multi alti romani, care nu ne-a apreciat si care ne-a calcat munca, viata, drepturile in picioare, draga de ea, tara in care ne-am nascut si care nu pare sa aiba constiinta sau bun simt.
Si sa nu plangi ca ai trait aici si inca in plin regim comunist ?
Il rog pe Dumnezeu sa nu ma mai nasc niciodata, caci am vazut ce poate pielea oamenilor si care le sunt limitele, grabiti sa infaptuiasca raul si lenesi si incapatanati cand e vorba sa spuna o vorba buna, sau sa faca ceva bun, sa fim sinceri nu pierdeam nimic daca nu faceam cunostinta.
Multi recunosc ca sunt oameni rai si ca asa vor ramane si pe viitor.
Pe de alta parte, numai la Dumnezeu poate omul sta in pace, linistit si sa fie iubit si respectat si sa nu il calce toti nenorocitii cu sau fara diplome, functii, grade. s.a.m.d.
In orice circumstanta, sinceritatea e mai buna decat toate.
Sa vedem daca voi ajunge in Saptamana Patimilor si la Biserica asa cum imi doresc, si daca da, ma voi ruga negresit pe langa toata lista mea de prieteni, pentru Antonela Costache, ma rog pentru ea, Antonela Anemary acestea sunt prenumele ei si acum Dumnezeu le stie foarte bine.
Pesemne colegii ei judecatori pot spune despre ea mai mult si mai frumos decat au scris ziarele anume ca ar fi fost ea "Antonela SRL".
Oricum nu trebuie sa credem tot ce auzim, mi-am amintit inca alte doua imprejurari in care am fost in prezenta Antonelei Mares Costache, la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, despre una am mai scris insa nu stiu daca am scris un alt aspect, a fost o sedinta de judecata in care am intrat in calitate de grefiera de sedinta, iar sedinta a decurs bine, despre a doua insa nu am scris.

Din nefericire insa nu am nicio stiinta sau informatie despre situatia de fapt actuala in care cu sau fara voia ei este implicata Antonela Costache si care este in atentia organelor de urmarire penala.
Insa am citit Incheierea de sedinta prin care judecatorul Curtii de Apel Bucuresti, Stan Mustata ( este mentionata intr-un articol pe pagina Luju.ro, Lumea Justitiei ) a admis cererea de liberare sub control judiciar a Antonelei Costache, si el a spus ca din data de 15 martie, data arestarii preventive, timp de 40 de zile, nu au fost aduse si nu au aparut probe impotriva Antonelei Costache, prin urmare temeiurile luarii masurii arestarii preventive nu mai subzista, nu mai exista, nu mai sunt de actualitate.
Pe pagina Luju.ro un comentator a spus ca, in acest caz, trebuia solicitata instantei, revocarea masurii arestarii preventive si nu liberarea provizorie sub control judiciar.
Oricum, judecatorul Stan Mustata a consemnat foarte frumos despre Antonela Costache.
Este adevarat, judecand recursul, caci incheierea aceasta se dã cu recurs, Inalta Curte ( ICCJ ) avand in vedere ca este forul suprem judecatoresc, s-a temut sa constate cele consemnate de judecatorul Curtii de Apel Bucuresti, Stan Mustata, insa, la urmatoarea cerere de liberare pe care Antonela Costache o va formula nu va avea incotro si va trebui sa constate ca impotriva Antonelei nu au aparut probe, adica ceea ce a scris in incheierea data in sedinta publica din 25 aprilie 2013, judecatorul Stan Mustata de la CAB.
In Saptamana Patimilor, sa avem un gand bun si pentru procurorii DNA, desi pesemne ca unii se vor intreba de ce ?

Mihaela Stanescu a absolvit Dreptul la Universitatea Titulescu.
Impreuna cu profesorul astronom Ieronim Mihaila am pregatit vizita in Romania si la Bucuresti a domnului Jean-Bernard Deloly, secretarul AIRAMA care va sosi din Franta, mai intai la Suceava pentru observarea si studierea eclipsei de soare din 10 mai 2013, apoi va sosi de la Suceava la Bucuresti pe 13 mai 2013 dis-de-dimineata, iar pe 14 mai se va intalni cu profesorii care alcatuiesc echipa de la Bucuresti si care insa au ales sa nu faca experimente cu pendulul Allais intrucat eclipsa nu este vizibila in Romania, ci numai in Australia si mai precis intre paralela de minus 20 de grade si pana la Ecuator, ori Romania se afla la paralela de 45 de grade.
Pentru ziua de 13 mai 2013 am cautat (pe internet) sa vizitam un muzeu, insa toate muzeele sunt inchise lunea, si atunci nu ne mai ramane decat sa vizitam Institutul Francez din Bucuresti, de pe Bulevardul Dacia nr. 77, sector 1 sau sa facem o plimbare prin centrul Bucurestiului.
Ma gandeam sa ii arat inginerului si prof. Deloly cladirea veche, cu stil, si care mi-a placut, a Universitatii noastre Spiru Haret din str. Ion Ghica 13, sector 3, aflata in imediata apropiere a Bisericii Ruse ( zona de la Universitate), mai ales ca profesorul Deloly va "trage" la un hotel aflat undeva pe acele stradute invecinate strazii Ion Ghica 13, pe str. Ion Nistor la numarul 4.
Pe google. ro nu am activa optiunea vizualizarii concrete a strazilor cu Google View ( Street ), insa strada Ion Nistor se afla aproape de Muzeul de Istorie, pe o straduta mica, ingusta, undeva chiar la Universitate, adica in inima Bucurestilor.
Si nu departe de facultatea de matematica a Universitatii Bucuresti, din strada Academiei nr. 14, unde ne vom intalni pe data de 14 mai 2013, a doua zi adica, si vom observa miscarile pendulului Allais, instalat in facultatea de matematica, nu departe de Catedra de Astronomie, de Planetarium-ul facultatii si vom discuta pe marginea eclipselor in general.
Apoi dupa 2 ore de discutie si de urmarire a miscarilor si oscilatiilor pendulului Allais, vom lua masa la "Hot Pepper" sau "La ardeiul iute" sau la restaurantul "Au piment pimenté / épicé" ( "Au piment (rouge)" ), situat in Piata Constitutiei si avand in fata lui, in toata splendoarea ei cladirea Parlamentului Romaniei.
Este acelasi restaurant ca si cel din 20 iulie 2012, cateva fotografii se afla pe blogul meu, pe paginile intitulate "Parlamentul Romaniei" si "Parlamentul Romaniei 2" in ziua de 20 iulie 2012.

Si acum cred ca ma pregatesc sa ma duc sa iau masa de pranz.
Este ora 13h55 la Bucuresti si le spun "Pofta Buna" celor care pana la ora aceasta nu au luat masa de pranz.