Capela Condamnarii lui Iisus si a Punerii Crucii – Ierusalim

Capela Condamnarii lui Iisus si a Punerii Crucii – Ierusalim

Manastirea Franciscanilor se afla pe o portiune de teren unde se afla fortareata Antonia.

Intrand in curtea manastirii, pe partea dreapta, se afla Biserica Biciuirii - a Flagelarii, unde, potrivit traditiei medievale, Isus a fost biciuit.

Biserica Flagelarii se afla pe locul capelei cruciatilor transformata de musulmani mai intai in grajd, apoi in atelier de tesatorie, in cele din urma ajungand un morman de ruine. In anul 1838, Ibrahim-Pasa a donat-o franciscanilor.

Acestia, cu ajutorul primit de la ducele Maximilian de Bavaria, au refacut-o si au redat-o cultului

De cealalta parte a curtii, in fata Bisericii Flagelarii - a Biciuirii se afla Capela Condamnarii, reconstruita de franciscani in anul 1904 pe locul si dupa planul unei vechi bisericute bizantine. In pardoseala bisericii se pastreaza cateva dale de piatra din Lithostrotos, in continuarea celor care se vad la Manastirea Ecce Homo de alaturi. Capela Condamnarii si a Punerii Crucii se afla la cea de-a doua oprire, pe Drumul Crucii.

Curtea casei lui Pilat din Pont, adica locul numit "Pretoriu", este locul unde a avut loc judecarea si condamnarea la moarte a lui Hristos.

Pe ruinele vechii cetati Antonia, acolo unde a fost judecat si biciuit Mantuitorul, s-a inaltat o biserica catolica numita "Capela Flagelarii". Alaturi de ea se afla o cladire mare, cu sali de meditatie si o capela de rugaciune. Aici, in locul numit pe vremuri Gavata - "pardosit cu pietre", statea Pilat sa asculte si sa judece pricinile poporului. Acest loc se afla la o distanta de aproximativ 300 de metri vest de Poarta Leilor.

"Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; si era dimineata. Si ei n-au intrat in pretoriu, ca sa nu se spurce, ci sa manance Pastile." (Ioan 18, 28)

"Pilat L-a dus afara pe Iisus si a sezut pe scaunul de judecata, in locul numit pardosit cu pietre, iar evreieste Gabbata." (Ioan 19, 13)

Capela Condamnarii lui Iisus si a Punerii Crucii - Sfanta Scriptura !

"Si pe cand statea Pilat in scaunul de judecata, femeia lui i-a trimis acest cuvant: Nimic sa nu-I faci Dreptului aceluia, ca mult am suferit azi, in vis, pentru El.

Insa arhiereii si batranii au atatat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda.

Iar dregatorul, raspunzand, le-a zis: Pe cine din cei doi voiti sa va eliberez? Iar ei au raspuns: Pe Baraba.

Si Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheama Hristos? Toti au raspuns: Sa fie rastignit!  A zis iarasi Pilat: Dar ce rau a facut? Ei insa mai tare strigau si ziceau: Sa fie rastignit! 

Si vazand Pilat ca nimic nu foloseste, ci mai mare tulburare se face, luand apa si-a spalat mainile inaintea multimii, zicand: Nevinovat sunt de sangele Dreptului acestuia. Voi veti vedea. 

Iar tot poporul a raspuns si a zis: Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri! Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit." (Matei 27, 19-26)

"Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; si era dimineata. Si ei n-au intrat in pretoriu, ca sa nu se spurce, ci sa manance Pastile. Deci Pilat a iesit la ei, afara, si le-a zis: Ce invinuire aduceti Omului Acestuia? Ei au raspuns si i-au zis: Daca Acesta n-ar fi raufacator, nu ti L-am fi dat tie. Deci le-a zis Pilat: Luati-L voi si judecati-L dupa legea voastra. Iudeii insa i-au raspuns: Noua nu ne este ingaduit sa omoram pe nimeni. (...)

Deci Pilat a intrat iarasi in pretoriu si a chemat pe Iisus si I-a zis: Tu esti regele iudeilor? Raspuns-a Iisus: De la tine insuti zici aceasta, sau altii ti-au spus-o despre Mine? Pilat a raspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tau si arhiereii Te-au predat mie. Ce ai facut? Iisus a raspuns: Imparatia Mea nu este din lumea aceasta. Daca imparatia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca sa nu fiu predat iudeilor. Dar acum imparatia Mea nu este de aici. Deci i-a zis Pilat: Asadar esti Tu imparat? Raspuns-a Iisus: Tu zici ca Eu sunt imparat. Eu spre aceasta M-am nascut si pentru aceasta am venit in lume, ca sa dau marturie pentru adevar; oricine este din adevar asculta glasul Meu.

Pilat I-a zis: Ce este adevarul? Si zicand aceasta, a iesit iarasi la iudei si le-a zis: Eu nu gasesc in El nici o vina, dar este la voi obiceiul ca la Pasti sa va eliberez pe unul. Voiti deci sa va eliberez pe regele iudeilor? Deci au strigat iarasi, zicand: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era talhar. (...)

Deci atunci Pilat a luat pe Iisus si L-a biciuit. Si ostasii, impletind cununa din spini, I-au pus-o pe cap si L-au imbracat cu o mantie purpurie. Si veneau catre El si ziceau: Bucura-te, regele iudeilor! Si-I dadeau palme. Si Pilat a iesit iarasi afara si le-a zis: Iata vi-L aduc pe El afara, ca sa stiti ca nu gasesc in El nici o vina. Deci a iesit Iisus afara, purtand cununa de spini si mantia purpurie. Si le-a zis Pilat: Iata Omul !

Cand L-au vazut deci arhiereii si slujitorii au strigat, zicand: Rastigneste-L! Rastigneste-L! 

Zis-a lor Pilat: Luati-L voi si rastigniti-L, caci eu nu-I gasesc nici o vina.

Iudeii i-au raspuns: Noi avem lege si dupa legea noastra El trebuie sa moara, ca S-a facut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. 

Deci, cand a auzit Pilat acest cuvant, mai mult s-a temut.

Si a intrat iarasi in pretoriu si I-a zis lui Iisus: De unde esti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un raspuns. 

Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbesti? Nu stii ca am putere sa Te eliberez si putere am sa Te rastignesc? 

Iisus a raspuns: „N-ai avea nici o putere asupra Mea, daca nu ti-ar fi fost dat tie de sus. De aceea cel ce M-a predat tie mai mare pacat are”

Pentru aceasta, Pilat cauta sa-L elibereze; iar iudeii strigau zicand: Daca Il eliberezi pe Acesta, nu esti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine imparat este impotriva Cezarului.

Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afara pe Iisus si a sezut pe scaunul de judecata, in locul numit pardosit cu pietre, iar evreieste Gabbata. 

Si era Vinerea Pastilor, cam la al saselea ceas, si a zis Pilat iudeilor: Iata Imparatul vostru.

Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Rastigneste-L! Pilat le-a zis: Sa rastignesc pe Imparatul vostru? Arhiereii au raspuns: Nu avem imparat decat pe Cezarul. Atunci L-a predat lor ca sa fie rastignit. Si ei au luat pe Iisus si L-au dus ca sa fie rastignit." (Ioan 18-19)

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sursa : Newsletter-ul CrestinOrtodox.Ro, 8h49, joi 2 mai 2013

http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/capela-condamnarii-iisus-a-punerii-crucii-ierusalim-118225.html

Joia din Saptamana Patimilor. Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci

Joia din Saptamana Patimilor

Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci

Joia din Saptamana Patimilor este cunoscuta ca fiind ziua in care se citesc cele 12 Evanghelii si se scoate Sfanta Cruce in naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii, are loc dupa citirea Evangheliei a V a, atunci cand preotul spune: "Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape". Sfanta Cruce ramane in mijlocul bisericii pana vineri, cand este readusa in Sfantul Altar.

La Ierusalim, incepand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfanta Cruce. Procesiunea incepe de la Pretoriu si se termina la Sfantul Mormant. Credinciosii strabat drumul pe care Mantuitorul a purtat Crucea Rastignirii.

Joia Patimilor - scoaterea Sfantului Agnet pentru impartasirea bolnavilor

In Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Joia Patimilor - sfintirea Sfantului si Marelui Mir

Joia Patimilor este si ziua in care au loc sfintirea Sfantului si Marelui Mir, materia sfintita care se foloseste la Taina Mirungerii, sfintirea bisericilor, sfintirea altarelor, a antimiselor si pentru reprimirea in Ortodoxie a celor cazuti de la dreapta credinta. Mentionam ca sfintirea Sfantului si Marelui Mir nu se savarseste in Joia Patimilor fiecarui an, ci doar atunci cand se constata ca nu mai exista Mir pentru un an de zile.

In Joia din Saptamana Sfintelor Patimi, praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vinderea Domnului.

Spalarea picioarelor ucenicilor

In amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, exista obiceiul ca in Joia din Saptamana Patimilor, in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor, se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim, tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual, primeau un fel de "certificat de inchinator la Locurile Sfinte".

Spalarea picioarelor ucenicilor este o invitatie la smerenie, slujire, daruire pentru ceilalti pana la jertfa.

Cina cea de Taina si instituirea Sfintei Euharistii

In cadrul Cinei de Taina a fost instituita Sfanta Euharistie. Facem precizarea ca pentru poporul evreu Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la libertate. In amintirea acestui eveniment, fiecare familie iudaica sacrifica un miel si-l mananca cu azima (paine nedospita, deoarece nu au avut timp sa lase aluatul sa creasca) si ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei indurate ca robi, iar ierburile amare semnifica viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene.

Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile era o prefigurare a lui Hristos, Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si Se ofera ca hrana pentru viata vesnica.

La aceasta Cina, Mantuitorul Se daruieste pe Sine sub chipul painii si al vinului. S-a daruit si continua sa Se daruiasca in cadrul fiecarei Liturghii.

Rugaciunea din gradina Ghetsimani

In gradina Ghetsimani, Mantuitorul supune vointa Sa omeneasca celei dumnezeieisti. Acest lucru reiese din cuvintele: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti" (Matei 26, 39). Este momentul in care "Iisus s-a cununat in duh cu moartea", dupa cum marturiseste parintele Staniloae. Prin ambele vointe Hristos a dorit mantuirea noastra: prin cea dumnezeiasca binevoind impreuna cu Tatal si cu Duhul , iar prin cea omeneasca facandu-Se ascultator Tatalui. Asa a indreptat firea noastra in Sine si prin ea si pe cea din noi.

Ceea ce s-a petrecut in acea noapte la Ghetsimani, ramane pentru noi model si putere spre izbavire. Dupa cum Hristos a intarit vointa omeneasca in directia celor dorite de Dumnezeu, asa se intampla si cu cei care cer cu credinta "faca-Se voia Ta precum in cer asa si pe pamant".

Adrian Cocosila

Sursa articolului : Newsletter-ul Crestinortodox.ro, joi 2 mai 2013

http://www.crestinortodox.ro/paste/saptamana-patimilor/joia-saptamana-patimilor-124512.html

Cauzele necredintei, ale liber-cugetãrii si ale orbirii spirituale

Cauzele necredintei, ale liber-cugetãrii si ale orbirii spirituale

Necredinta si libera-cugetare au aparut pentru prima datã, nu in lumea noastra pamanteasca.

Primul liber-cugetãtor a fost Lucifer – duhul razvratit impotriva lui Dumnzeu si aruncat, pentru cutezanta sa, din cer, impreuna cu alte duhuri atrase de exemplul lui ( Iuda. 1, 6 ).

Trufia l-a orbit pe duhul ce se aflã in preajma tronului lui Dumnezeu, si a schimbat atitudinea lui fata de Dumnezeu.

Si pentru duhurile decazute, alungate din cer, mandria a devenit stihia lor si, totodata, unealta de ispitire a neamului omenesc.

Fiti ca si Dumnezeu, - le insufla diavolul stramosilor nostri, straduindu-se sa-i incline spre necredintã in puterea poruncii lui Dumnzeu si, din nenorocire, a reusit sa trezeasca in ei, mai intai sovaire si indoiala, iar apoi si necredintã, care s-a exprimat clar in neascultarea poruncii lui Dumnzeu.

De atunci, trufia in lumea noastra pamanteasca isi aduce roadele sale.

Politeismul, idolatria, ateismul, care domneau pe pamant pana la crestinism, au fost rodul trufiei sau al orgoliului care s-au inradacinat adanc in omenire.

Dar oare, nu tot trufia si printre crestini creeaza liber-cugetatori si necredinciosi ?

Credinta crestina este o mare taina a evlaviei ( 1 Timot. 3, 16 ) ; dogmele ei sunt pecetluite cu maretie, iar unele chiar sunt de nepatruns pentru cugetul omenesc ( Rom. 11, 33 – 34 ).

De aceea si apostolii, alesi pentru a fi sãlasuri ale harului Duhului Sfant, care toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu ( 1 Cor. 2, 10 ), primeau cu inima inaltele adevaruri ale crstinismului si, in tacere, in tainã adanca, se minunau de intelepciunea lui Dumnezeu.

Iar unul dintre barbatii-apostoli isi incheie cuvantul sãu despre Dumnezeu, in felul urmator : “Cu cat mai mult ravnesc spre inalt, in observarea lucrurilor asupra carora cuget, cu atat cuvantul devine mai scurt, iar dupa inaltarea deplina, devine fara glas” ( Sf. Dionisie Areopagitul ).

Ce fac, dar, multi ganditori nãscocitori, care se impodobesc cu numele sfant de crestin ?

Ei vor toata invatatura Divina, toata cladirea mantuirii noastre s-o masoare cu intelegrea lor saracacioasa ; ei vor sa patrunda in adevarurile supreme, dar judecã conform principiilor mintii lor reduse.

Insa cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut, decat Duhul lui Dumnezeu ( 1 Cor. 2, 11 ).

Intelepciunea exprimata in dogmele crestine se deosebeste de intelepciunea omeneasca, ca vesnicia de timp, ca cerul de pamant, dupa cuvantul Domnului Insusi : Cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt caile Mele de caile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre ( Isaia. 55, 9 ).

Dupa acestea, oare e de mirare cã cei care incearca sa patrunda si sa dezlege cu mintea lor adevarurile ascunse vederilor lor, se impiedica de piatra ispitei si a necredintei ?

O, intelepti jalnici !

Ei uitã cã nici la soare nu te poti uita direct, fara a fi in pericol sa orbesti, dar vor sa vada descoperita si in intregime, intelepciunea lui Dumnezeu, cea in taina ascunsa ( 1 Cor. 2, 7 ) !

Oare o minte omeneasca poate cuprinde, ceea ce si ingerii ar dori sa priveasca ( 1 Petru. 1, 12 ) ?

Si iata, zicand ca sunt intelepti ( Rom. 1, 22 ), pentru cutezanta lor trufasa, s-au smintit.

Gandind si vorbind despre lucrurile credintei nu crestineste, dar dupa stihiile lumii, ei gandesc si spun neadevar, se inseala si chiar se contrazic pe ei insisi ; Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata ( Rom. 1, 28 ) ; caci scris este : “Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o” ( 1 Cor. 1, 19 ).

Astfel, cine nu-si robeste gandul spre ascultarea lui Hristos ( 2 Cor. 10, 5 ), acela nu poate avea credintã adevaratã, iar credintã, fara smerenie a duhului, nu poate fi ochi ce lumineaza constiinta si-i dã omului cunoasterea ( Sf. Chir. Ier. ).

Semetia este strans legata de nechibzuintã, si pe multi crestini ii face jertfe ale liber-cugetãrii si necredintei.

Abatandu-se de pe calea cea dreapta, intorcandu-si privirile de la lumina dumnezeiasca a adevarului, liber-cugetãtorii trufasi se straduiesc [ ca ] si pe altii sa-i prinda in mreaja necredintei si, din pacate, nu rareori reusesc in incercarile lor paguboase.

Luandu-se dupa cuvintele atâtãtoare ale necredinciosilor, nechibzuitii se cufundã in valurile indoielii, se lasã dusi de vantul invataturii apostate.

De ce ?

Pentru cã in inima lor nu s-a prins bine ancora credintei, fara de care corabia sufletului nostru nu poate rezista impotriva vanturilor stricacioase ale nascocirilor si rastalmacirilor dusmanilor adevarului, care propovaduiesc proorociri desarte si inchipuiri ale inimii lor ( Ierem. 14, 14 ), intunecati fiind la cuget, instrainati fiind de viata lui Dumnezeu ( fes. 4, 18 ).

De ce insa, necredinta atat de des se intalneste la oamenii care, parca, sunt invatati si care, se pare, ar trebui sa fie chibzuiti ?

Invatatura, eruditie !

Cat de des oamenii abuzeaza de aceste cuvinte !

Si cati invatati nestiutori in probleme de credinta sunt !

Multi cunosc la perfectie totul, cele mai particulare intamplari din istoria lumeasca, dar nu stiu, sau, mai bine zis, nu vor sa stie cele mai importante evenimente biblice ; multi pot descompune lucrurile in partile lor componente, pot analiza toata structura omului, pot observa un firicel oarecare de iarba, pot patrunde in adancurile pamantului ; dar putin, foarte putin se ocupã de adevarurile credintei, isi indeparteaza atentia de la cuvintele lui Dumnezeu, care, dupa spusele Domnului, sunt duh si sunt viata ( Ioan. 6, 63 ).

Dupa toate acestea, nu este de mirare cã si oamenii, asa-numiti invatati, din nesocotinta, devin liber-cugetatori.

Ei se fac nepasatori si superficiali fata de adevarurile religiei.

Si aceasta este firesc :

Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, pentru cã ele se judecã duhovniceste ( 1 Cor. 2, 14 ).

( Extras din Scutul Misionarului Ortodox in apararea credintei de doctrinele false ale sectantilor, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot. Mitr. Zosima Toia,  Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot. Mitr. Zosima Toia, Chisinau, 1995 )

Acatistul Mantuitorului Iisus Hristos

Acatistul Mantuitorului Iisus Hristos

ACATISTUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Rugăciune către Domnul Nostru Iisus Hristos

Făcută de Sfîntul Isaac Sirul :

Domnului să ne rugăm :                                                      

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Care cercetezi făptura Ta, Căruia sunt arătate patimile mele şi neputinţa firii noastre omeneşti şi tăria pizmaşului nostru, Tu însuţi mă acoperă de răutatea lui, pentru că puterea lui este tare, iar firea noastră pătimaşă şi tăria neputincioasă. Tu, dar, o Bunule, Cel ce ştii neputinţa noastră, Care şi porţi greutatea neputinţei noastre, păzeste-mă de tulburarea cugetelor şi de potopul patimilor şi fă-mă vrednic acestei slujbe sfinte a Ta, ca nu cumva, în poftele mele cele întinate, să pierd dulceaţa ei şi să mă aflu fără de ruşine şi fără de frică înaintea Ta. Ci, Doamne, preadulcele meu Iisuse, miluieşte-mă şi mă mîntuieşte.

Apoi se zic condacele şi icoasele:                                                                

Condacul 1:

Apărătorule cel mai mare şi Doamne, Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbăvit de moartea cea veşnică, cele de laudă aducem Ţie noi, robii Tăi şi zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăveşte pe noi, care-Ţi cîntăm Ţie: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-ne!

Icosul 1:

Făcătorule al îngerilor şi Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea şi limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul şi limba celui surd şi gângav de demult, ca să grăiesc şi eu acestea:

Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;

Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoşilor;

Iisuse preadulce, slava patriarhilor;

Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;

Iisuse preaiubite, plinirea proorocilor;

Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;

Iisuse prealine, bucuria călugărilor;

Iisuse preamilostive, dulceaţa preoţilor;

Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;

Iisuse preadulce, bucuria preacuvioşilor;

Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curaţi cu fecioria;

Iisuse, Cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoşilor;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă!

Condacul al 2-lea:

Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte şi, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei, pe care îl ducea să-l îngroape, aşa înviază şi sufletul meu cel omorât cu pacate, Iubitorule de oameni, şi Te milostiveşte spre mine, care-Ţi cânt Ţie: Aliluia!

Icosul al 2-lea:                  

Înţelegerea cea neînţeleasă căutând Filip să o înţeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis catre dânsul: Atâta vreme fiind cu Mine, au n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine şi Eu întru Tatăl? De aceea, Ţie, Celui ce eşti necuprins, cu frică Îţi grăim:

Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;

Iisuse, Împaratule cel puternic;

Iisuse, Stăpâne cel îndelung-răbdător;

Iisuse, Mântuitorule cel preamilostiv;

Iisuse, păzitorul meu cel preabun;

Iisuse curăţeşte păcatele mele;

Iisuse ridică farădelegile mele;

Iisuse iartă nedreptăţile mele;

Iisuse, nădejdea mea, nu mă lăsă pe mine;

Iisuse, ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;

Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;

Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 3-lea:

Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi care şedeau în Ierusalim, îmbracă-mă şi pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, şi-mi dă mie să cânt Ţie cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Iisuse, Cel ce ai mulţime de îndurări, Care ai chemat pe vameşi şi pe păcătoşi şi pe cei necredincioşi, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca nişte mir de mult preţ, primeşte cântarea aceasta:

Iisuse, puterea cea nebiruită;

Iisuse, mila cea fară de sfârşit;

Iisuse, frumuseţea cea prealuminată;

Iisuse, dragostea cea nebiruită;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;

Iisuse, miluieşte-mă pe mine, păcătosul;

Iisuse auzi-mă pe mine, cel zămislit întru fărădelegi;

Iisuse curăţeşte-mă pe mine, cel născut în păcate;

Iisuse învaţă-mă pe mine, netrebnicul;

Iisuse luminează-mă pe mine, întunecatul;

Iisuse curăţeşte-mă pe mine, întinatul;

Iisuse scoate-mă pe mine, desfrânatul;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!  

Condacul al 4-lea:

Vifor de gânduri îndoielnice având înlăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te pe Tine, Iisuse, fiind cu trup şi umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat şi, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale şi a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă; şi chemându-l i-ai deschis ochii lui. Luminează cu mila Ta şi ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce graiesc:

Iisuse, ziditorul celor de sus;

Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;

Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;

Iisuse, înfrumuseţătorul făpturilor;

Iisuse, mângâierea sufletului meu;

Iisuse, luminătorul minţii mele;

Iisuse, veselia inimii mele;

Iisuse, sănătatea trupului meu;

Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă;

Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă;

Iisuse izbăveşte-mă de tot chinul;

Iisuse mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 5-lea:

Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, aşa ne scoate pe noi din lanţurile cu care şarpele ne-a împiedicat pe noi, prin patimile cele trupeşti şi prin îndemnările spre desfrânare şi prin trândăvirea cea rea, pe cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Vazând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile şi cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ţie cântare, graind:

Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;

Iisuse, Fiul lui David;

Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;

Iisuse, Mielul cel nevinovat;

Iisuse, Păstorul cel prealuminat;

Iisuse, păzitorul prunciei mele;

Iisuse, îndreptătorul tinereţilor mele;

Iisuse, lauda bătrâneţilor mele;

Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;

Iisuse, viaţa mea de după moarte;

Iisuse, liniştea mea la judecata Ta;

Iisuse, dorirea mea, nu mă ruşina pe mine atuncea;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 6-lea:

Vestirea şi graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat şi cu oamenii ai vieţuit, Cel ce eşti neajuns, şi durerile noastre le-ai ridicat, de unde cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a cânta: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Răsărit-a în lume luminarea adevărului Tău şi s-a izgonit înşelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi, dobândind mântuire, mulţumire Îţi aducem, cântând asă:

Iisuse, adevărul cel ce izgoneşti înşelăciunea;

Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;

Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;

Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;

Iisuse, pâinea vieţii, satură-mă pe mine, cel flămând;

Iisuse, izvorul înţelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;

Iisuse, veşmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine, cel întinat;

Iisuse acoperamântul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine, nevrednicul;

Iisuse, dătătorul celor ce cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;

Iisuse, Cel ce afli pe cei ce Te caută, află şi sufletul meu;

Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;

Iisuse, răscumpărătorul păcătoşilor, curăţeşte fărădelegile mele;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 7-lea:

Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, şi ca o oaie fară de glas înaintea celor ce o tund, şi ca un Dumnezeu din morţi ai înviat şi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi ne-ai ridicat pe noi, care-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioara, mai presus de fire S-a întrupat şi din mormânt a înviat, nestricând peceţile, şi la apostoli prin uşile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea minunându-ne, cu credinţă grăim acestea:

Iisuse, Cuvântul cel necuprins;

Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;

Iisuse, puterea cea neajunsă;

Iisuse, înţelepciunea cea mai presus de cuget;

Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;

Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;

Iisuse, împărăţia cea nebiruită;

Iisuse, stăpânirea cea fară de sfârşit;

Iisuse, tăria cea preaînaltă;

Iisuse, puterea cea veşnică;

Iisuse, Făcătorul meu, miluieşte-mă;

Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieste-mă;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 8-lea:

Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-i cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul era între cei de jos, şi dintre cei de sus nicicum nu S-a despărţit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, şi cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, şi cu învierea Sa a dăruit viaţă celor ce-I cântă:

Iisuse, bucuria inimii;

Iisuse, tăria trupului;

Iisuse, lumina sufletului;

Iisuse, repejunea minţii;

Iisuse, bucuria cunoştinţei;

Iisuse, nadejdea cea aleasă;

Iisuse, pomenirea cea preaveşnică;

Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;

Iisuse, slava mea cea preaînaltă;

Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;

Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;

Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 9-lea:

Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăveşte preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi păcătoşii pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Pe retorii cei mult-grăitori îi vedem tăcând ca nişte peşti fără de glas despre Tine, Iisuse, Mântuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat petreci şi om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credinţă grăim acestea:

Iisuse, Dumnezeul cel preaveşnic;

Iisuse, Împăratul împăraţilor;

Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;

Iisuse, Judecătorul celor vii şi al celor morţi;

Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;

Iisuse, mângâierea celor ce plâng;

Iisuse, slava săracilor;

Iisuse nu mă judeca pe mine după faptele mele;

Iisuse curăţeşte-mă după mare mila Ta!

Iisuse izgoneşte de la mine trândăvirea;

Iisuse luminează-mi gândul cel tainic al inimii;

Iisuse dă-mi aducere aminte de moarte;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 10-lea:

Vrând să mântuieşti lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea s-a preaînălţat numele Tău mai mult decât tot numele şi de la toate făpturile cereşti şi pământeşti auzi: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Împarate cel preaveşnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curăţeşte-ne pe noi de toată întinăciunea, precum ai curaţit pe cei zece leproşi, şi ne tămăduieste pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameşul, ca să cântam Ţie cu umilinţă acestea:

Iisuse, vistiereul cel nestricat;

Iisuse, bogăţia cea neîmpuţinată;

Iisuse, hrana cea tare;

Iisuse, băutura cea nesecată;

Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;

Iisuse, folositorul văduvelor;

Iisuse, apărătorul celor lipsiţi;

Iisuse, ajutătorul celor osteniţi;

Iisuse, îndreptătorul celor străini;

Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;

Iisuse, liniştea celor învăluiţi;

Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 11-lea:

Cântare cu totul de umilinţă aduc Ţie, eu, nevrednicul, şi ştrig Ţie ca şi canaaneanca: Iisuse, miluieşte-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul şi cu patimi şi cu urgie este aprins, şi dă-mi tămăduire mie celui ce-Ţi cânt: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Luminătorul cel primitor de lumină al celor dintru întunericul necunoştinţei, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului celui de Dumnezeu înţelepţitor, şi-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Aşa şi mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ţie:

Iisuse, Împăratul meu cel preatare;

Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;

Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte;

Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit;

Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun;

Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat;

Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv;

Iisuse Mântuitorul meu cel preamilosârd;

Iisuse luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile;

Iisuse tămăduieste-mi trupul cel rănit cu păcatele;

Iisuse curăţeşte-mi mintea de gândurile cele deşarte;

Iisuse pazeşte-mi inima de poftele cele viclene;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 12-lea:

Dăruieşte-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse; şi mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, şi mă cheamă pe mine trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, şi mă auzi pe mine, cel ce-Ţi cânt Ţie: Aliluia!

Icosul a1 12-lea:

Slăvind învierea Ta, Te lăudăm toţi şi credem cu Toma că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi va să judeci viii şi morţii. Atunci adică mă învredniceşte şederii de-a dreapta pe mine, cel ce zic:

Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuieşte-mă;

Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;

Iisuse, căldura cea iubită, încălzeşte-mă;

Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;

Iisuse, veşmântul cel luminat, înfrumuseţează-mă;

Iisuse, mărgăritarul cel cinstit; luminează-mă;

Iisuse, piatra cea scumpă, străluceşte peste mine;

Iisuse, soarele dreptăţii, luminează-mă;

Iisuse, lumina cea sfântă, străluceşte peste mine;

Iisuse, de durerile cele sufleteşti şi trupeşti izbăveşte-mă;

Iisuse scoate-mă din mâna potrivnicului;

Iisuse izbăveşte-mă de focul cel nestins şi de alte chinuri veşnice;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul al 13-lea:

O, preadulce şi întru-tot-îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, şi păzeşte moştenirea Ta de vrăjmaşii cei văzuţi şi de cei nevăzuţi, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputinţe şi de foamete, de toate scârbele şi rănile cele aducătoare de moarte, şi din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toţi, care cântăm Ţie: Aliluia! - Acest Condac se zice de trei ori. -

După aceasta se zice iarăşi Icosul întâi: Făcătorul îngerilor şi Doamne al puterilor... şi Condacul întâi: Apărătorule cel mai mare şi Doamne...

Apoi se citeste această rugăciune făcută de Sfântul Isaac Sirul

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

Domnului să ne rugam!

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr şi lacrimi de întristare şi de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primeşte lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduieşte rănile mele. Cu sângele Tău, curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău celui de viaţă făcător. Fierea cu care vrăjmaşii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalţe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fară de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Faţa Ta, cea batjocorită cu pălmuiri şi cu scuipări, să umple de strălucire faţa mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe Care L-ai încredinţat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povăţuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere că să Te caut. Nu am pocăinţă, nici umilinţă care întorc pe fii la moştenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumeşti şi nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite şi nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă neştirbită şi inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi aşadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani şi mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne, să nu mă părăseşti. Am ieşit de la Tine, ieşi în căutarea mea. Du-mă la paşunea Ta cea duhovnicească. Numară-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrăneşte-mă împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălaşul Tău şi se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Srălucirea Ta este mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri şi în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învredniceşte şi pe mine nevrednicul cu harul şi cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Domnului nostru Isus Cristos

Sursa : Dervent punct Ro

Este acelasi text ca si al Acatistului Mantuitorului, de pe site-ul crestinortodox.ro