Formele memoriei ( 2 ). Psihologie generala

Memoria de lunga durata ( MLD )

Memoria de lunga durata sau MLD cuprinde totalitatea informatiilor receptate, care pot fi pastrate ore, zile, ani, si chiar intreaga viata.

Memoria de lunga durata, se presupune, are o capacitate nelimitata, si fixeaza tot, sau aproape tot ce ni se intampla : evenimentele zilnice, cunostintele din carti si din reviste, din spectacole ; de asemenea, retine emotiile, sentimentele, visele, gandurile .... tot ceea ce traim ; conserva atat evenimentele personale, cat si evenimentele sociale, mentalitatea poporului, dar si a paturii sociale din care facem parte ; fixeaza toate schemele formate : deprinderile, priceperile.

Exista dovezi privind capacitatea enorma a memoriei :

1. Experientele lui Penfield, deja amintit, cand pacientii, in timpul operatiei, isi reaminteau, in detaliu, scene fara importanta, traite cu 20 de ani in urma.
2. Cazurile de hipermnezie : persoane care, in urma unor accidente, ori a unor boli, reproduc cu mare fidelitate cunostinte auzite intamplator. Este celebru cazul unei servitoare care era analfabeta. Aceasta, imbolnavindu-se si avand febra mare, ridicata, a inceput sa recite pagini intregi din Biblie, in limbile latina si greaca – limbi pe care nu le cunostea deloc. Facandu-se investigatii, s-a aflat ca ea fusese in serviciul unui preot catolic. Preotului ii placea sa citeasca cu glas tare, fragmente din Biblie, in cele doua limbi clasice. Femeia le auzea, dar nu intelegea nimic – nicidecum sa faca eforturi de memorare. Febra insa, a activat engramele formate. Scazandu-i  temperatura corpului, nu a mai fost capabila sa isi reaminteasca ceva.
3. Cazurile de memorie exceptionala. Inca in anul 1892, Alfred Binet, psiholog renumit, a analizat cazul lui Jacques Inaudi, care putea sa reproduca fara gres, serii de numere cu peste 400 de cifre, prezentate o singura data. El a reusit sa repete exact, un numar de 22 de cifre, auzit cu 8 zile inainte.

La fel de surprinzator este si cazul C., al unui ziarist sovietic, studiat de Al. Luria, fiziolog si psiholog reputat ( dupa S. Ivanov, 1977 ).

Acest ziarist ii uimea pe sefii sai, fiindca el nu scria nimic, nici instructiunile primite, nici convorbirile purtate, pe care insa le dicta dactilografei, in toate detaliile.

Verificarile efectuate de psihologul Luria au evidentiat o memorie verbala extraordinara. Ziaristul retinea imediat fraze lungi, in limbi care ii erau complet necunoscute.

Memora, de asemenea, serii lungi de cuvinte.

Si imaginile erau foarte puternice, amestecandu-se cu perceptiile de moment.

Intrebat cum proceda pentru a retine atat de multi termeni, ziaristul a aratat ca isi imagina strada Gorki din Moskova – o strada importanta -, pe care el “ o vedea “ foarte bine, si .... plasa cate un cuvant in poarta fiecarei case !

Asadar, este foarte probabila inregistrarea in memoria de lunga durata, a tot ceea ce traim si gandim, dar nu putem actualiza totul.

Multe informatii raman inaccesibile pentru toata viata, incluse in strafundurile inconstientului.

Specificul memoriei de lunga durata este memoria semantica, oranduirea rezultatelor experientei si ale gandirii, intr-un vast sistem de scheme, operatii si notiuni.

Ea se constituie cu ajutorul limbii si al eforturilor de gandire.

Modul de structurare nu este clarificat. Exista mai multe sisteme prin care putem ajunge la aceeasi notiune.

W. Kintsch distinge trei sisteme ( apud Ehrlich, St. ) :

1. un sistem fonetic, cand termenii sunt evocati pe baza sonoritatii cuvintelor ; de pilda, notiunea de „ movilã “, poate sa ne vina in minte cand auzim cuvantul  “ mobilã “. Asociatiile fonetice sunt frecvente. Cereti cuiva sa rosteasca repede, ce cuvinte ii vin in minte, dupa ce pronuntam cuvantul “ casã “. De obicei, ni se va spune : masã, rasã, chiulasã ( sau alte substantive, terminate cu “ – asã “ ).
2. un sistem de imagini : vedem pe fereastra vagonului o ridicatura de pamant, simultan, ne apar termenul si notiunea de movilã.
3. ierarhia indicilor semantico-sintactici este utilizata cand cuvantul apare datorita relatiilor de semnificatii. Cineva povesteste ca, langa satul lor, se afla o mare ridicatura de pamant – ceea ce suscita imediat in constiinta noastra termenul, conceptul corespunzator. Notiunile formeaza complicate sisteme ierarhizate, fiecare notiune fiind subordonata unor notiuni, supraordonata altor notiuni, si aflata in raport de coordonare cu multe alte notiuni ( exemplu : vertebrat – mamifer – caini de diferite rase ). De aceea, asocierea unui termen permite o facila reamintire a termenilor inruditi prin inteles.

Cele trei sisteme enumerate de Kintsch sunt deci, in stransa relatie.

Cel mai important, din punctul de vedere al fixarii si al gandirii, este sistemul semantic.

Memoria semantica este un ansamblu ierarhizat, de structuri incastrate unele in altele, si permite o conservare temeinica a cunostintelor ce se integreaza in sistemul notional.

Ea pune la dispozitia gandirii, o vasta structura de scheme, operatii, concepte – mijloace pentru rezolvarea de numeroase probleme.

Intre cunostintele memorate exista numeroase asemanari.

De aceea, ele pot fi privite din diverse puncte de vedere. Doua flori pot fi comparate din punct de vedere estetic, din punct de vedere al conditiilor de dezvoltare ( clima, sol ), dar si in raport cu virtutile lor terapeutice, sau referitor la pretul lor.

Asemenea comparatii nu exista la inceput, ele sunt realizate in cadrul unor procese complexe de gandire, al succesiunii de judecati, de rationamente.

Acestea necesita existenta unui volum de impresii in memorie, pe care il prelucreaza. Activitatea gandirii, cat si concluziile ei, sunt si ele memorate.

Ele pot fi apoi reluate si analizate.

Daca memoria de lunga durata ne permite sa utilizam un vast bagaj de semnificatii, abstractii si relatiile lor, ea retine si toate evenimentele vietii noastre, creandu-ne posibilitatea sa ajungem la relatarea unui eveniment, strict individualizat in timp si spatiu.

Stiu ce este o gradina, si am vazut in viata mea tot felul de gradini, dar eu pot sa imi imaginez o gradina anumita, perceputa intr-o anume zi, si aflata in relatie cu o intamplare strict personala.

Cum este posibil acest lucru ?

Legile asociatiei nu sunt suficiente pentru a-l explica. Acest din urma fel de memorie, este astazi denumit memorie episodica, si ea nu se afla intr-o relatie prea stransa cu memoria semantica.

Drept dovada, exista unele cazuri de amnezie, cand bolnavul nu mai stie nimic despre trecutul sau, dar sensul cuvintelor, relatiile lor logice, raman : putem sa  comunicam cu bolnavul.

S-ar putea ca memoria episodica sa fie in stransa relatie cu memoria inferioara, oarecum distincta de memoria semantica. Nu avem insa un raspuns clar.

In relatie cu acest aspect, observam o importanta lacuna in descrierea sistemelor de memorie, observatie efectuata de Kintsch : lipsa oricarei referiri la afectivitate.

Or, am vazut ca asociationistii, W. Hamilton si apoi Sigmund Freud, au subliniat rolul intereselor, al impulsurilor afective, in rememorare.

Marcel Proust a subliniat in articolele sale acest aspect :

El plecase intr-o calatorie cu trenul in Sudul Frantei. Se gandea ca putea face o descriere literara cu acest prilej, privind cu atentie aspectul cladirilor, al populatiei din gari, etc. Intors acasa, cateva saptamani mai tarziu, stand la masa lui de scris, nu isi putea aminti nimic precis. Deodata, in bucataria apropiata, bucatareasa a scapat pe ciment o lingurita .... acest sunet i-a asociat imediat zgomotul metalic al ciocanului cu care lucratorii de la caile ferate verifica starea rotilor si, dintr-o data, a inviat in fata ochilor mintii sale, toata atmosfera calatoriei, cu numeroase detalii, care nu erau insa detaliile urmarite de el in mod voluntar. Clinchetul linguritei i-a trezit sentimente traite pe drum, si acestea au actualizat mult impresii vii.

Deci, pe langa cele trei sisteme, exista si o a patra organizare a memoriei, aceea afectiva, in relatie cu tendintele, interesele persoanei.

Referitor la aceasta chestiune, trebuie sa reliefam un aspect important al cuvintelor, al vorbirii.

In mod obisnuit, noi nu facem o distinctie intre termenii : “ semnificatie “ si “ sens “.

In Psihologie, o distinctie este necesara.

Prin semnificatie, ne gandim la intelesul logic al cuvantului, aproximativ acelasi la toti oamenii, pe cand sensul exprima relatia dintre obiect si interesele, aspiratiile unei persoane anumite.

De aceea, sensul unui termen poate sa fie net diferit la doua persoane care au preocupari opuse.

De exemplu : o pictura de valoare.

Semnificatia logica a unui tablou, este aceeasi pentru toti, dar sensul, nu : pentru un bancher, o pictura este o valoare baneasca, o investitie sigura, deoarece daca dolarul scade, pretul picturii creste.

Pentru un critic de arta, tabloul este o sursa de admiratie estetica, de satisfactii estetice.

Dar, pentru altcineva pictura poate fi tot ce a mai ramas din averea parintilor, si ea ii reaminteste scene dragi din viata familiala.

Deosebirea de sens duce la diferente de atitudini, si influenteaza in mod corespunzator ceea ce va face cu obiectul o anumita persoana :

Bancherul il depune il depozitul bancii, pentru ca tabloul sa fie in siguranta, si, daca se iveste o ocazie, il schimba cu o bijuterie care este mai robusta, si mai usor de pastrat.

Criticul de arta este foarte bucuros sa stie tabloul intr-un muzeu apropiat, unde il poate contempla uneori.

Pe cand, in cazul tanarului amintit, el vrea sa aiba tabloul in casa, sa ii incalzeasca zilele innegurate ; el ar prefera la nevoie, sa isi vanda dulapul decat tabloul, singura legatura concreta cu trecutul sau fericit.

Iata cum, sensul lucrurilor ne introduce intr-o alta lume launtrica : lumea valorilor.

Al patrulea mod de organizare a cunostintelor, ar fi sistemul valorilor, acela avand o directa legatura cu modul nostru de comportare, in relatie stransa cu atitudinile, sentimentele, si mai putin cu notiunile abstracte.

Deci modul de organizare a cunostintelor in cadrul memoriei, se vadeste si mai complicat.

Memoria aceasta afectiva este, desigur, mai primitiva, strans legata de memoria inferioara, dar tocmai de aceea, ea poate fi importanta pentru intelegerea vietii de toate zilele a omului obisnuit, care nu se ocupa de cercetarea stiintifica, ci de realizarea trebuintelor sale stringente.

( extras din Psihologie generala, prof.univ.dr. Andrei Cosmovici, Univ. Al.I. Cuza, Ed. Polirom, Iasi, 1996 )

Formele memoriei. 18 secunde ( 1 ). Psihologie generala

Formele memoriei

Din punctul de vedere al duratei pastrarii imaginii sau ideii percepute, se descriu trei forme :

1. memoria de foarte scurta durata,
2. memoria de scurta durata,
3. memoria de lunga durata.

Memoria de foarte scurta durata este, de fapt, stocajul senzorial, intrucat excitatia provocata in organele senzoriale, pana sa ajunga in centrii din cortex, parcurge o serie de “ statii “ intermediare, intampinand rezistente, ceea ce face ca stimularea sa aiba o inertie, deci sa dureze pana la  0,25 – 0,50 dintr-o secunda.

Aceasta persistenta este foarte importanta ; datorita ei, atunci cand mergem, nu vedem toate obiectele din jur clatinandu-se ; ea face posibila distingerea unor excitanti, care apar un timp foarte scurt in campul perceptiv ; tot ea explica posibilitatea cinematografului, unde imagini statice, expuse sub 0,10 dintr-o secunda, se contopesc, dandu-ne iluzia miscarii.

Memoria de scurta durata asigura o mai indelungata pastrare a imaginii, dar, in afara unor conditii speciale, impresia dispare dupa 18 secunde.

Vor fi prezentate experimentele realizate de :

1. L. Peterson, in anul 1959 ;
2. Erwin Wöllersdorfer, in anul 1975 ;
3. Craik si Lockhart.

( 1 ) Experimentul initial a fost realizat de L. Peterson in anul 1959 :

Subiectii erau solicitati sa numere, incepand cu 506, in sens descrescand, din 3 in 3 ( 506, 503, 500, 497, .... etc. ). Simultan, din cand in cand, li se prezenta un cartonas cu trei consoane ( sa zicem, C, H, L ), subiectii continuand in acest timp sa numere.

Rostul acestui travaliu era de a impiedica repetarea consoanelor.

Apoi, se aprindea un berc, cerandu-li-se subiectilor sa inceteze sa numere, si sa reproduca literele vazute.

Becul se aprindea la diferite intervale, dupa perceperea consoanelor.

In felul acesta, s-a putut constata ca, pana la 13 – 14 secunde se pastra amintirea semnelor, dar, dupa 15- 18 secunde amintirea semnelor disparea complet.

Deci, impresia se conserva numai maximum 18 secunde.

Alte experiente au confirmat aceasta concluzie.

Memoria de scurta durata nu este limitata, numai in ceea ce priveste durata conservarii, ci si in ce priveste volumul ei.

G. Miller, in articolul sau despre “ numarul magic “, a aratat existenta unei limite a memorarii, la 7 + / - 2 elemente ( fie litere, numere, figuri simple ).

Totusi, daca elementele sunt grupate, putem retine 7 asemenea grupari.

De exemplu, daca am memora trigrame ( silabe fara sens, alcatuite dintr-o vocala asezata intre doua consoane, precum : nec, fos, bim, zuc, etc. ), am putea retine 7, deci am memorat in total : 7 X 3 = 21 de litere.

G. Miller a constatat cum o persoana, grupand cifrele dupa o anume regula, a  putut sa retina 40.

G. Mandler, studiind problema, a stabilit ca se pot memora 7 grupari, dar fiecare nu poate avea mai mult de 5 + / - 1 elemente ( dupa J. Bredenkamp, p. 147 ).

Cum se manifesta limitarea capacitatii memoriei de scurta durata ?

Daca, pe cand ni s-au prezentat 7 – 9 unitati de informatie, mai intervin 2 – 3 elemente, fie acestea nu se retin ( nu se tin minte ), fi uitam 2 – 3 elemente dintre elementele care au fost prezentate initial.

Cu tot acest volum redus, existenta memoriei de scurta durata este foarte importanta.

Ea face posibila inregistrarea ca un tot, a unor serii de excitanti – de pilda, a unei melodii – si tot datorita ei, putem intelege din context, sensul unor cuvinte.

De exemplu, cand cineva zice : “ In fata teatrului se adunase o masa de oameni care astepta “, cuvantul “ masã “ isi poate preciza sensul, deoarece noi retinem intreaga fraza.

La fel, memoria de scurta durata creeaza posibilitatea lecturii expresive ( cand trebuie sa sesizam sensul frazei ( intregi ), inainte de a rosti toate cuvintele care alcatuiesc fraza.

Din memoria de scurta durta, cunostintele trec in memoria de lunga durata, daca se repeta de catre subiect, ori cand au un inteles care le asociaza notiunilor dinainte consolidate.

De asemenea, impresia se pastreaza daca are o mare incarcatura emotionala ( cine zareste in padure un urs, si nu este inarmat, tine minte momentul toata viata, desi aparitia ursului poate fi de cateva clipe ( numai ) ).

Memoria de scurta durata este strans legata de memoria de lunga durata, tocmai prin relatiile care se pot stabili, intre perceptia prezenta si notiunile anterioare.

Intelegerea cuvintelor nici nu este posibila, fara memoria de lunga durata.

Existenta unei memorii de scurta durata, ca o instanta net deosebita, este contestata de unii psihologi.

( 2 ) Iata, de exemplu, experienta facuta de Erwin Wöllersdorfer in anul 1975 ( pp. 347 – 364 ) :

El a prezentat subiectilor ( un timp scurt ) 15 silabe scrise pe un panou.

Reproducerea lor imediata depaseste cunoscutul volum al memoriei de scurta durata.

Dar cercetatorul german, nu le cerea sa isi reaminteasca silabele, ci numai sa le recunoasca, dintr-o lista cu multe alte silabe.

Imediat dupa prezentarea lor, subiectii au recunoscut 11 silabe, dupa ce au trecut 45 de minute de la prezentarea lor, subiectii au recunoscut, in medie, 9,45 silabe, iar dupa 24 de ore de la prezentarea silabelor, subiectii au recunoscut 8 silabe, adica 53,66 % din total.

Evident, cele trei recunoasteri au fost probate, pe baza unor liste diferite, pentru a nu interveni repetarea.

Daca silabele au fost recunoscute, inseamna ca ele au lasat urme in memorie, nu au disparut complet dupa 18 secunde, conform experientelor lui Peterson, deci memoria de scurta durata nu ar avea ‘ un depozit “ separat.

( 3 ) Asemenea date i-au condus pe Craik si Lockhart sa sustina un punct de vedere, dupa care ar exista o continuitate in procesul de stocare si prelucrare a informatiei..

Avem, mai intai, prelucrarea senzoriala ( memoria de foarte scurta durata ), apoi intervin proprietatile orientarii mai durabile a atentiei, care are insa o capacitate limitata ( am amintit de “ numarul magic “ al lui G.Miller si cand am vorbit de volumul atentiei ).

Limitarea memoriei de scurta durata, in ce priveste cantitatea de informatie retinuta, s-ar explica tocmai prin limitarea proceselor de perceptie si atentie.

Continuand prelucrarea, mai ales printr-o elaborare semantic-cognitiva ( interventia limbajului, a gandirii ), se ajunge la fixarea in memoria de lunga durata.

Profunzimea prelucrarii este dependenta de orientarea atentiei, si de compatibilitatea informatiilor cu structura cognitiva cristalizata in memoria de lunga durata ( este vorba de relatiile logice si de sens intre cunostintele anterior dobandite ).

Ca dovada ca impresiile familiare, ca si stimulii cu inteles, sunt repede asimilati, comparativ cu ceilalti stimuli.

Asadar, fixarea si conservarea impresiilor in memoria de lunga durata, este in functie de profunzimea prelucrarii datelor initiale.

Cunostintele prelucrate superficial se uita repede, iar cunostintele structurate profund duc la o retinere pentru un timp indelungat.

Desi exista fapte in sprijinul acestei teorii, totusi nu putem vorbi despre o demonstratie temeinica.

Nu este suficient clarificat fenomenul de “ prelucrare “. Apoi, surprinde totala absenta a referirii la afectivitate, la emotii.

Dar, daca cineva este lovit noaptea de un automobil care dispare apoi imediat in noapte, momentul impactului nu va fi uitat niciodata de victima. Aici, nu “ prelucrarea “, ci socul afectiv a avut rolul dominant in fixarea acestui eveniment.

( - extras din Psihologie generala, prof.univ.dr. Andrei Cosmovici, Univ. Al.I. Cuza, Ed.Polirom, Iasi, 1996 )

                                                                                

Memoria. Psihologie generala

Memoria

Domeniul memoriei

Am studiat imaginile. Dar existenta lor implica o functie fundamentala a vietii psihice : memoria.

Memoria este functia psihica de baza care face posibile fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea informatiilor si trairilor noastre.

Memoria este implicata in toate procesele psihice.

Memoria imaginativa permite conservarea si reproducerea reprezentarilor ; iar memoria verbal-logica – a propozitiilor, ideilor.

Exista si o memorie afectiva – desi controversata. Se sustine ca un sentiment este o traire prezenta, legata de momentul si situatia data.

Dar, sa presupunem cazul urmator : un copil este persecutat de invatatorul sau, ajungand sa ii fie frica de acesta, si chiar de scoala. Plecand la o alta scoala si intr-o alta localitate, el se intoarce, revine, dupa ani de zile, adult, inginer, dar, cand zareste intaia sa scoala, el poate trai o strangere de inima, similara cu aceea din copilarie. Dar aceasta neliniste nu poate fi decat o amintire, intrucat invatatorul a murit demult, si nimic din momentul de fata nu justifica o asemenea emotie.

Incat, chiar daca starea afectiva actuala nu este aceeasi cu starea afectiva din clasele primare, asta nu inseamna ca nu ar fi un act de reamintire, deoarece nici imaginile evocand casa parinteasca nu sunt identice cu perceptiile corespunzatoare.

Memoria nu este un simplu depozit de informatii.

In fine, se poate vorbi si de memorie motorie, ea facand posibila formarea priceperilor si deprinderilor, explicand invatarea dansului, a inotului, a scrisului, etc.

In aceasta privinta, intalnim o divergenta de pareri si mai accentuata.

Unii filosofi, ca, de exemplu Henri Bergson, considera ca exista doua forme de memorie, net deosebite : “ memoria spiritului “, care ar conserva imaginile, ideile, rationamentele, si “ memoria materiei “ ( a creierului ), care retine imbinarea si succesiunea miscarilor.

Fara a pune in discutie esenta spirituala, ori materiala, a memoriei, psihologia stiintifica nu considera necesara o astfel de opozitie.

H. Piéron elaborand, inca din anul 1936, capitolul corespunzator, din Nouveau Traité de Psychologie, l-a intitulat “ La mémoire et l’ habitude «  ( «  Memoria si deprinderea «  ), nefacand o distinctie clara intre ele, desi se pot inregistra unele caracteristici specifice.

Insa invatarea, atat in domeniul imaginilor, cat si in domeniul miscarilor, asculta de aceleasi legi generale – in esenta, legi inregistrate de I.P.Pavlov si E. Thorndike -, iar in evolutia lor, se observa aceleasi faze.

Apoi, astazi se subliniaza artificialitatea disocierii planului cognitiv, de planul motor : am semnalat prezenta miscarilor, atat in atentie, cat si in perceptie ; ele au un rol hotarator si in formarea gandirii.

Separarea cognitiei, de motricitate se poate face numai in vederea studiului ; in realitate, miscarea, cunoasterea si aprecierea ( tonul afectiv ) sunt prezente in orice fenomen psihic.

Se poate efectua totusi o diviziune, in sensul existentei unei memorii inferioare, prezente si la animale, o memorie mecanica, bazata pe coincidenta intre stimului, si pe “ legea efectului “, si o memorie superioara, specific umana, insotita de constiinta de sine, intemeiata indeosebi pe relatii logice, de inteles.

Memoria superioara, memorie logica, este insotita de posibilitatea localizarii in timp si spatiu, a evenimentelor inregistrate.

( - extras din Psihologie generala, prof.univ.dr.Andrei Cosmovici, Univ. Al. I. Cuza, Ed.Collegium Polirom, Iasi, 1996 )

La Paris ( 7 )

“ M-am gandit mult in noaptea asta daca sa renunt sau nu la capitolul Giulia, care e atat de lung. Dar altfel, cum as putea arata ca, pe cai cu totul diferite, am ajuns sa inteleg ca Jacquot si Octav aveau dreptate, ca atmosfera irespirabila din casa batranei Carian o voi gasi oriunde m-as duce, oricat as fugi, ca ramanand in cercul aceleiasi lumi voi da de acelasi noroi ?

Era o zi invadata de soare. Ramasesem in urma cu Gian. Fiecare cu gandurile lui. Roger, bine dispus, declama :

-         Car j’ai vécu de vous attendre et mon coeur n’était que vos pas ... ( «  Caci am trait numai ca sa te astept si in inima mea bateau pasii tai .... « , vers din Victor Hugo )

Imi aminteam de conferinta lui Stefan despre Victor Hugo. Probabil ca Gian se gandea la Lisandra.

-         S-a intrunit la Valencia Congresul international al scriitorilor antifascisti ca sa aduca Spaniei republicane adeziunea lor. Romain Rolland a trimis congresului un mesaj.

-         Cat o sa mai marsaluim asa ? intreba Marta, care cand nu tinea blocnotesul pe genunchi se plictisea.

Giulia era hotarata sa se inapoieze la Davos, chiar in dupa-amiaza aceea. Mi se parea mult mai frumoasa decat in fotografiile care impodobeau peretii din odaia lui Gian. Curajoasa, independenta, parea ca stie foarte bine ce vrea. Si grozav mi-ar fi placut sa seman cu ea !

-         Daca pleci, Giulia, ne pierdem iar pofta de mancare si – ceea ce e mai grav – simtul umorului, spuse Roger. Parisul va deveni marunt, apasator, insuportabil. Si in loc sa declamam versuri din papa Hugo, vom discuta despre interventie si neinterventie ! Draci !

Gian imi arata hotelul ducelui de Guise, cu gradina suspendata.

-         Se mai vede anul : 1670.

-         Ce timpuri ! ofta Roger.

-         Ce timpuri ? il repezi Gian. Gandeste-te daca ai fi trait atunci, ai fi avut eczema din cauza murdariei, ai fi avut paduchi sub peruca ...

-         M-as fi scarpinat toata ziua cu andrele de aur si nu m-as fi plictisit.

-         Asta daca ai fi avut norocul sa faci parte din Curtea lui Ludovic al XIV-lea, daca ai fi avut, cu alte cuvinte, cinstea sa-i aduci dimineata sticla cu apa de colonie, si seara sa-i pregatesti oala de noapte.

-         Esti trivial, Gian.

Si scotandu-si din buzunarul de sus al hainei batista de olanda, alba, scrobita, gest care devenise un tic, Roger, isi sterse ochelarii.

-         Dar ai fi putut sa fii un meserias amarat sau un taran iobag, continua Gian.

-         Mai ramane sa-mi tii un discurs despre exploatarea din epoca feudala ca sa ajungi la exploatarea capitalista. Jacquot n-a pierdut vremea cu tine ...

Giulia se opri in loc si, cu vadita emotie :

-         Ce mai face Jacquot ? M-am gandit mult la el in ultima vreme. Si schimband vorba : Despre ce scrii, Mirona ?

-         Deocamdata incercari.

-         E modesta, spuse Gian, si muncitoare, perseverenta. Tu esti ca artificiile de pe pomul de Craciun, Giulia. Cum le dai un chibrit, se aprind, stralucesc o clipa si se sting.

-         De ce simti nevoia sa ma pui in inferioritate, Gian ? Cand eram mica n-auzeam decat dragalasenii de astea : gat de barza, labe de gasca ....

-         Toti fratii sunt gelosi pe surorile lor, facu Roger, competent.

-         Mai lasa psihanaliza, Roger.

-         Imi bagasesi in cap ca am mainile prea mari si o gura cat o sura ...

-         Cand ai venit de la Berlin n-aveai niciun chichirez.

-         Eram timida.

-         Nu se poate spune ca nu ti-a trecut timiditatea, o necaji Gian.

-         Si ca nu va aveti ca fratii, surase Marta.

-         Cum aratai cand erai mica ? ma intreba Giulia.

-         Mi se spunea tataroaica si ma credeam pocita.

Giulia ma privi cu interes.

-         Si acum ce crezi ?

-         M-am invatat cu mine.

-         Sa schimbam subiectul si sa facem un progeam, propuse Marta.

-         Eu plec la Davos. La 6,40 trebuie sa fiu in gara, declara Giulia.

-         Asta in niciun caz, protestaram in cor.

-         Daca e vorba numai de o periuta de dinti, n-avea grija, ti-am pregatit eu peria de parchet, nou-nouta, neintrebuintata, o tachina Gian.

Radeam acum, bine dispusi. In soare sclipeau dintii, intr-adevar prea mari, dar luciosi si expresivi ai Giuliei.

[ ... ]

-         La ce te gandesti, Mirona ? ma intreba Gian.

-         Iata un titlu de roman : “ La ce se gandeste Mirona « , zambi Giulia.

-         La un program distractiv, facu Marta plictisita. Am auzit ca soldatii obositi ajung sa doarma marsaluind, dar eu nu pot sa desenez mergand. Asa ca hotarati-va.

-         Eu o sa aduc un TSF, spuse Gian.

-         Un aparat de radio ? Ar fi grozav, dar de unde ? am intrebat.

-         Mi-l aduce acasa proprietarul magazinului de radio, domnul Jupien. Mi-a propus chiar el sa mi-l dea de incercare pentru o saptamana. Ei bine, voi accepta “ sa-l incerc “.

Eram cu totii incantati.

-         Jupien ? Unde am mai auzit numele asta ? intreba Giulia.

-         Proust se duce sa-si faca serviciul militar si il intalneste pe Charlus, care e foarte preocupat de Jupien, vizitiul, ii raspunse Roger.

-         O lume de perversi, snobi si parveniti, facu Gian.

-         Cine mai bine decat Proust a descris inalta societate franceza ?

-         De acord. Dar un scriitor de masura lui Proust trebuia sa arate si partea adevarata, sanatoasa a Frantei. Cum adica, Franta e Le Côté de Guermantes ( nobilimea ), Franta sunt Verdurenii ? Numai atat ? Totusi, romanul are saisprezece volume ...

Iar Roger, iesindu-si din fire :

-         Asculta, Gian, atata vreme cat erai un socialist moderat erai suportabil, dar vad ca ai luat-o razna.

-         Incep sa cred ca nu mai e timpul sa fim moderati ...

-         Te priveste. Azi o sarbatorim pe Giulia, si atat ajunge. Unde am ramas si incotro pornim ?

-         La monsieur Jupien, cel cu aparatul de radio. Trecem pe acolo si-i spun sa mi-l trimita pe cel mai bun. Sa vedeti cum vine sa mi-l instaleze, cum ni-l lasa doua saptamani “ de proba “.

-         Excelenta idee, bravo, Gian ! se bucura Marta. Vom dansa doua saptamani, daca ramane Giulia.

-         Imposibil.

-         Impossible n’est pas français ... ( Imposibil nu-i un cuvant frantuzesc .... ) « .

( extras din romanul «  Cartea Mironei « , de Cella Serghi )

La Paris ( 6 )

“ iulie, 1937

Aseara la Rotonde il asteptam pe Gian. Marta, tinand blocnotesul pe genunchi, desena. Roger voia sa ne uluiasca debitand aforisme :

-         Nu stiu ce e constiinta unei canalii, dar o cunosc pe a omului cinstit ; e teribila.

-         Asta e din capul tau ? intreba Marta.

-         Din capul lui papa Josephe ... Josephe de Maistre. Si cand o doamna l-a intrebat : «  Unde ati gasit acest noroi ? “ , dumnealui i-a raspuns : “ In mine, doamna “. In concluzie, draga Mirona, dumneavoastra ma adresez, numai in tenebre poti gasi personaje interesante.

-         Multumesc. Unde o fi Gian ?

-         S-a dus sa se arunce in Sena ...

-         Cum era Lis ? intreba Marta. Crezi c-a iubit-o atat de mult ?

-         Nu cred intr-o iubire care-ti interzice orice avant total absolut, orice sentiment al infinitului, declara Roger cu patos.

-         N-am inteles nimic, facu Marta cu sinceritate.

-         Ce inseamna “ avant total absolut “ ? am intrebat. Si dupa tine ce trebuia sa faca Gian ?

-         S-o sechestreze sau s-o ucida.

-         Spune, Mirona, ce fel de om e Octav ? mi se adresa Marta.

-         Un om care merita sa fie iubit.

-         In Spania s-au adunat oameni din toate continentele, se aud toate limbile, spuse Roger.

Iar Marta, intrerupandu-l :

-         Pacat ca nu lupta fiecare in costum national. Iti dai seama ce pictural ar fi ?

Ma stanjeneau din zi in zi mai mult indiferenta Martei, si, mai ales, cinismul lui Roger.

-         Am citit un maldar de gazete de stanga si de dreapta, ca sa pot sa discut in contradictoriu cu Gian. Te rog, Marta, sa arbitrezi, spuse Roger.

-         Cu alte cuvinte, intre inger si magar, eu sunt piatra de hotar ...

Roger desfacu o gazeta.

-         Paul Robeson e in Spania. Si Hemingway. In brigazile internationale, bineinteles ... Si, plictisit, facu semn chelnerului : Garçon, mi-ai gasit lingurita ? Cum ? Te faci ca nu intelegi ? Am luat de aici unsprezece lingurite, una cate una, toate la fel. Si cand s-o iau pe a douasprezecea, s-a schimbat serviciul.. Te rog sa faci ce stii si sa-mi gasesti din vechiul model inca una. Sa-mi completez duzina.

-         Inteleg, trebuie sa fie foarte neplacut sa n-ai douasprezece lingurite la fel. Dar noi am schimbat serviciul tocmai fiindca a fost descompletat. Era un model care avea “ succes “ ... Totusi, ma duc sa caut.

In tavanul rotund, de oglinda, printre imaginile rasturnate ale perechilor care dansau, aparu silueta deselata a lui Gian. Mai putin palid ca de obicei, mai animat, ne-a strigat de departe :

-         A sosit Giulia.

-         Giulia ? Unde e ? am intrebat emotionata.

Roger parea si el tulburat.

-         Cand a sosit ?

-         A venit de la gara pe jos, n-a avut nici bani de autobuz.

-         Cum ? Ce s-a intamplat ?

-         Nimic deosebit. Trebuia sa scoata niste fotografii de la developat si s-a gandit : “ Cu banii astia, mai bine ma duc la Paris sa-mi vad prietenii “. Sefului i-a lasat un biletel : “ Plec la Paris pentru o zi. Mi-e dor de Paris, de Gian, de prieteni. “ Si a iscalit : “ Giulia “. Acum ati aflat totul. E de prisos sa va spun ca n-are nicio valiza cu ea, nici pijama, nici periuta de dinti.

Eu ma gandeam : “ Cat de mult trebuie s-o iubeasca barbatul ei si cata incredere trebuie sa aiba in ea ! Deci fericirea exista. Dovada Giulia. Si, deigur, in alta parte Trude. Slava Domnului, nu te sufoci peste tot ca in casa batranei Catian si nici nu-i razboi peste tot !

Roger era in picioare.

-         Unde e Giulia ? Ma duc s-o aduc ...

-         Abia astept s-o cunosc, facu Marta.

Eu repetam cuvintele pe care Giulia le-a lasat sotului ei. Acel biletel mi se parea ca dezvaluie climatul casniciei lor. Cata libertate ! Ce oameni fericiti ! Ce lume !

-         Ii cumpar eu o periuta de dinti, il asigura Roger pe Gian.

-         N-o sa-i lipseasca nimic, am spus entuziasmata, ii dau eu tot ce-i trebuie. “

( extras din romanul “ Cartea Mironei “, de Cella Serghi )