Multumesc, Arjen !

Multumesc, Arjen !

Câteva cuvinte frumoase pe care Arjen mi le-a scris si pentru care îi multumesc, am fost surprinsã, nu mã asteptam, dar mi-au fãcut plãcere :

Envoyé le : Vendredi 28 décembre 2012 12h41
Objet : Re: libraria Sophia + cathédrale sf iosif bucarest

« Bunã ziua Olivia,

[...]                  

J'ai encore un paquet de mails que j'ai lu rapidement et sur certains je souhaitais encore répondre quelques mots dar timpul trece repede. En cette fin d'année, un peu en bilan, je dois dire que je suis ravi de t'avoir rencontré. Tu débordes d'activité, tu écris beaucoup, tu étudies et approfondis tout ce qui capte ton attention. Cela rend tes écrits intéressants. Mes compliments pour cette qualité positive. De plus, tu as conscience d'un droit plus élevé (divin) que celui qui est pratiqué couramment. Il y a beaucoup d'injustice dans le monde, dans la vie. il est important de le reconnaître de le dénoncer et de vouloir changer les choses. On doit pouvoir dire les choses ouvertement, sans avoir peur de blesser, si cela vient d'un coeur aimant. Tu connais Saint Augustin, tu as lu plusieurs de ces écrits, je les ai rencontrés parfois dans tes billets sur ton blog. J'aime beaucoup sa philosophie de vie. "Prea tarziu te-am iubit", dit-il à Dieu, à la source de la beauté et de l'amour. C'est ainsi que la vie prend son sens.

[...]

Voila quelques pensées. Pe curand.

Arjen”

Un roman rus ( 16 )

Un roman rus ( 16 )

Intrând o datã în lipsa Varvarei Pavlovna, în budoarul acesteia, Lavretki vãzu pe jos o hârtiutã micã, împãturitã cu grijã.

Instinctiv o ridicã si tot asa o desfãcu si citi urmãtoarele, scrise în limba francezã :

“Scumpul meu înger Betsy ( nu mã pot hotãrî în niciun chip sa-ti spun Barbe sau Varvara ). În zadar te-am asteptat la coltul bulevardului ; vino mâine, pe la unu si jumãtate în micul nostru apartament. Bunul tãu grãsun ( ton gros bonhomme de mari ) obisnuieste la ora asta sã se înfunde în cãrtile lui ; vom cânta iarãsi cântecul poetului vostru Puskin ( de votre poète Pouskine ), pe care m-ai învãtat sã-l cânt : « Sot bãtrân, sot cumplit ! » Îti sãrut de mii de ori mânutele si piciorusele. Te astept.

Ernest. »

Lavretki nu întelese dintr-o datã cele citite.

De aceea citi a doua oarã – si capul începu sã i se învârtã, dusumeaua i se clãtinã sub picioare, ca puntea unei corãbii în timpul furtunii.

El rãcni, se înãbusi si, în acelasi timp, izbucni în plâns.

Îsi pierdu mintile.

Credea atât de orbeste în sotia lui !

Niciodatã nu-i trecuse prin minte gândul cã ea ar fi în stare sã-l însele, sa-i fie necredincioasa.

Ernest, amantul sotiei sale, un baiat blond, frumusel, de vreo douazeci si trei de ani, cu nasucul cârn si cu mustacioarã subtire, era aproape cea mai mare nulitate dintre toate cunostintele ei.

Trecurã cateva minute, se scurse o jumatate de ceas.

Lavretki stãtea tot încremenit, strângând în mânã scrisoarea fatalã, cu ochii pironiti prosteste in dusumea.

Niste chipuri palide i se nazareau intr-un vartej intunecat.

Inima i se oprea in loc intr-o durere sfasietoare.

I se parea ca se prabuseste, cade, se rostogoleste... fara sfarsit.

Un fosnet usor si cunoscut de rochie de matase îl trezi din amortealã ; Varvara Pavlovna, imbracata, cu palarie si sal, se intorcea grabita de la plimbare.

Lavretki se cutremurã din tot trupul si se repezi sa iasa afara.

Isi dadea seama ca in clipa aceea ar fi fost in stare s-o sfasie, sa-i traga asa, taraneste, o bataie sorã cu moartea, s-o sugrume cu mainile sale.

Nedumerita, Varvara Pavlovna vru sa-l opreasca ; el mai avu doar puterea sa sopteasca : “Betsy” – si fugi din casa.

Lavretki luã un cupeu si porunci birjarului sa-l duca afara din oras.

Tot restul zilei si toata noaptea pana dimineata rataci, oprindu-se necontenit si plesnind din palme : ba isi pierdea mintile, ba il apuca un fel de ras, s-ar parea chiar un acces de veselie.

Dimineata il patrunse frigul si intrã intr-un han prost de mahala, luã o camera si se asezã pe un scaun la fereastra.

Il apucã un cãscat convulsiv.

De-abia se tinea pe picioare, trupul parca-i era frant ; desi nu simtea obosealã, istovirea il birui : sedea, se uita si nu intelegea nimic.

Nu putea pricepe ce i se intamplase, de ce se trezise singur, cu mainile si cu piciparele intepenite, cu gura amarã, cu o piatrã de moarã pe piept, intr-o camera pustie si necunoscuta.

Nu era capabil sa inteleaga ce o facuse pe Varia sa se dea acestui francez si cum de putuse, stiindu-se necredincioasa, sa fie linistita ca odinioara si tot asa de increzatoare si de draguta fata de dansul.

“Nu pricep nimic ! sopteau buzele sale uscate. Cine ma poate asigura dacã nu si la Petersburg...”

Nu-si sfarsi intrebarea si cãscã iarasi, tremurand si chircindu-se din tot corpul.

Amintirile luminoase, ca si cele intunecate, il chinuiau la fel.

Deodata, ii veni in minte ca, in urma cu cateva zile, fata de el si de Ernest, ea se asezase la pian si cantase : “Sot batran, sot cumplit !”

Isi aminti expresia de pe figura ei, sclipirea stranie a ochilor si culoarea obrajilor sai, si atunci se ridicã de pe scaun si vru sa se duca la dansii pentru a le spune : “Degeaba ati glumit pe socoteala mea; strabunicul meu ii zvânta in bataie pe tarani ; iar bunicul meu a fost el insusi mujic”, si apoi sa-i omoare pe amandoi.

Ba, deodata, i se parea ca tot ce i se intamplase fusese numai un vis si nici macar un vis, ci un fel de halucinatie si ca n-aveai decat sa te scuturi si sa te uiti imprejur...

El privi in jur, dar mahnirea ii patrundea in inima mai adanc, tot mai adanc, ca ghearele uliului cand isi sfasie prada.

Colac peste pupãzã, Lavretki nãdãjduia sã fie tatã, peste câteva luni...

Trecutul, viitorul, toata viata-i era otravita.

In cele din urma se intoarse la Paris, trase la un hotel si ii trimise Varvarei Pavlovna biletul domnului Ernest, cu urmatoarea scrisoare :

“Hârtiuta alãturatã vã va explica totul. Cu acest prilej vã pot spune cã nu v-am recunoscut : totdeauna asa de grijulie, cum de-ati putut pierde o hârtie atât de importantã ? ( Bietul Lavretki pregãtise si mâzgãlise fraza asta vreme de câteva ceasuri ).

Eu nu vã mai pot vedea ; presupun cã nici dumneavoastrã n-aveti motive sã doriti o întâlnire cu mine.

Vã fixez suma de 15000 de franci pe an ; mai mult nu pot sã vã dau.

Comunicati-vã adresa biroului meu de la tarã.

Faceti ce doriti, trãiti unde vã place ! Vã doresc fericire. Nu astept rãspuns. »

Lavretki îi scrise sotiei sale cã nu asteaptã rãspuns... dar de fapt el îl astepta, si chiar cu însetare, ca sã afle explicatia acestei fapte neîntelese, de neînchipuit.

În aceeasi zi, Varvara Pavlovna îi trimise o scrisoare lungã în limba francezã.

Aceasta îi dãdu lovitura de gratie : ultima îndoialã i se spulberã – si se rusina cã mai avusese îndoieli.

Varvara Pavlovna nu încerca sã se dezvinovãteascã ; dorea doar sã-l vadã si-l ruga sã n-o condamne irevocabil.

Scrisoarea era rece si fortatã, desi pe alocuri se zãreau urme de lacrimi.

Lavretki râse cu amãrãciune si dispuse sa se comunice trimisului ei cã totul era în ordine.

Peste trei zile, nu se mai afla la Paris : nu plecã în Rusia, ci în Italia.

De fapt, îi era totuna încotro pleca – numai sã nu se ducã acasã.

Trimise dispozitii vechilului sãu cu privire la pensia acordatã sotiei, dându-i totodatã ordin sã preia neîntârziat de la generalul Korobin toatã conducerea mosiei, fara sa mai astepte intocmirea deconturilor, si sa ia masuri pentru plecarea excelentei-sale din Lavriki.

El isi inchipui – ca si cum ar fi fost de fata – fâstâceala si grandoarea inutilã a generalului izgonit si, cu tot necazul sãu, simti un fel de bucurie rautacioasa.

Totodata o rugã pe Glafira Petrovna, printr-o scrisoare, sa se inapoieze la Lavriki si-i trimise o Procurã pe numele ei.

Glafira Petrovna nu se ma intoarse la Lavriki, ba dãdu anunturi prin ziare cã distrusese Procura – ceea ce era cu totul inutil.

Ascunzandu-se intr-un orasel din Italia, Lavretki multa vreme nu se putu stapani sa nu-si urmareasca sotia.

Din ziare descoperi ca ea plecase din Paris, asa cum proiectase, la Baden-Baden.

In curand, numele ei apãru intr-un articolas semnat de acelasi monsieur Jules.

Printre obisnuitele frivolitati, articolasul lãsa sa se strãvadã un fel de compasiune prieteneasca.

Citindu-l, Feodor Ivanîci rãmase dezgustat.

Mai tarziu aflã cã i se nãscuse o fiicã.

Peste vreo doua luni, primi comunicarea vechilului sau cã Varvara Pavlovna ceruse prima treime din pensie.

Apoi incepura sa umble zvonuri din ce in ce mai urate.

In cele din urma, toate jurnalele raspandira, cu iuteala fulgerului, o intamplare tragicomica, in care sotia sa juca un rol de neinvidiat.

Astfel se sfarsi totul : Varvara Pavlovna ajunse o “celebritate”.

Lavretki încetã sã mai fie preocupat de dansa, dar ii mai trebui mult timp ca sa se poata impaca cu sine insusi.

Uneori il prindea un dor atat de mare dupa sotia lui, incat i se parea ca ar fi dat totul, ba chiar ... ar fi iertat-o numai sa-i auda iarasi glasul si sa-i simta mana din nou intre palmele sale.

Cu toate acestea vremea trecea cu folos.

Nu se nascuse ca sa fie martir ; firea-i sanatoasa birui.

Multe lucruri i se limpezira in minte.

Pana la urma nici lovitura primita nu i se mai paru asa de neasteptata.

Isi intelese sotia ; pe un om apropiat il intelegi pe deplin de-abia dupa ce te desparti de dansul.

Lavretki se apucã iarasi sa studieze, sa lucreze, desi nu mai avea acelasi avant : scepticismul, sadit intr-insul de incercarile vietii si de educatia lui, i se cuibari pentru totdeauna in suflet.

Ajunse cat se poate de nepasator fata de toate.

Trecura vreo patru ani si se simti in stare sa se intoarca in patrie si sa se intalneasca cu ai sai.

Fara a se opri nici la Petersburg, nici la Moscova, Lavretki sosi in orasul O... unde ne-am despartit de dansul si unde-l invitam pe binevoitorul cititor sa revina acum, impreuna cu noi.

( extras din Un cuib de nobili, de Ivan Sergheevici Turgheniev,  Moscova 1949, Ed. RAO International, Bucuresti, noiembrie 1998 )

Un roman rus ( 15 )

Un roman rus ( 15 )

Asadar, cererea în cãsãtorie îi fu primitã lui Lavretki, dar cu anumite conditii.

În primul rând, el fu nevoit sã pãrãseascã numaidecât universitatea.

Cãci cine se cãsãtoreste cu un student, si ce idee nãstrusnicã pe un mosier bogat, în vârstã de 26 ani, sã învete ca un scolar ?

În al doilea rând, Varvara Pavlovna îsi luã sarcina sã comande si sã cumpere trusoul, ba chiar sã aleagã si darurile din partea logodnicului.

Ea avea destul simt practic, mult gust, o pasiune deosebitã pentru confort si o nemãrginitã abilitate în a si-l procura.

Aceastã abilitate îl uimi cu totul pe Lavretki, când – imediat dupã nuntã – plecã la Lavriki, împreunã cu sotia sa.

Într-un rãdvan comod, cumpãrat de dânsa.

Cât de bine erau gandite, potrivite si prevazute de Varvara Pavlovna toate cele ce-l înconjurau !

Ce minunate articole de voiaj apãrurã prin diferite colturi intime !

Ce truse de toaletã încântãtoare si ce servicii de cafea !

Si cât de drãgãlas pregatea Varvara Pavlovna, cu mana ei, cafeaua de dimineata !

De altfel, atunci nu-i ardea lui Lavretki sã stea si sa observe : se simtea intr-al noualea cer, se îmbãta de fericire, lasandu-se purtat de ea ca un prunc...

Era nevinovat ca un copil acest tanar Alcide.

Nu degeaba toata fiinta tinerei sale sotii radia atata farmec si nu fara temei fagaduia ea simturilor o bogatie tainica de voluptati nemaiîncercate, pastrand in adancul fiintei sale mai mult decat exterioriza.

Sosind la Lavriki in toiul verii, stapana gãsi casa murdara si intunecoasã, slujitorimea ridicola si invechita ; dar nu socoti de cuviinta sa-i sufle sotului vreo vorba.

Daca ar fi avut de gand sa se stabileasca la Lavriki, ar fi schimbat totul, incepand, bineînteles, cu casa.

Dar ideea de a ramane in acest coltisor uitat de stepã nu-i trecuse prin cap nicio clipa.

Ea se simtea in casã ca intr-un cort, indurand cu resemnare toate neajunsurile si luându-le usurel peste picior.

Marfa Timofeevna sosi sa-si vada pupilul ; ea-i plãcu foarte mult Varvarei Pavlovna, care insa nu-i fu acesteia deloc pe plac.

Nici cu Glafira Petrovna noua stapana nu se intelese ; ea ar fi lasat-o in pace, dar batranului Korobin îi veni gustul sa-si bage nasul in afacerile ginerelui.

“Sa administrezi averea unei rude atat de apropiate, spunea el, nu-i rusinos nici pentru un general”.

Se poate presupune ca Pavel Petrovici nu ar fi gasit umilitor sa administreze chiar averea unui om cu totul strain.

Varvara Pavlovna isi desfãsurã atacul cu foarte multa iscusinta.

Fara sa se faca remarcata, cufundata pesemne cu totul in fericirea netulburata a lunii de miere, in viata linistita de la tara, in muzicã si in lecturã, incet-incet o scoase din sãrite pe Galfira, incat aceasta, intr-o buna dimineata, intrã ca turbatã in biroul lui Lavretki si, aruncandu-i pe masa mãnunchiul de chei, ii declarã ca nu mai este in stare sa se ingrijeasca de gospodarie si ca nu mai vrea sa ramana la tara.

Pregatit din timp, dupa toate regulile cuvenite, Lavretki consimti pe loc plecarea ei.

Glafira Petrovna nu se astepta la asa ceva.

“Bine, spuse, si ochii i se intunecara, vãd cã-s de prisos ! Stiu cine ma alungã de aici, din cuibul neamului meu. Numai sa tii minte cuvintele mele, nepoate : nici tu n-ai sa-ti gasesti cuib nicaieri si ai sa ratacesti toata viata. Asta-i binecuvantarea mea !”

In aceeasi zi, plecã in catunul ei ; iar peste o saptamana sosi generalul Korobin si, cu o melancolie placuta in priviri si in gesturi, luã in mainile sale conducerea întregii averi.

In luna septembrie, Varvara Pavlovna isi duse barbatul la Petersburg.

Petrecu doua ierni in capitala ( vara se mutau la Tarskoe Selo ) intr-o locuinta splendida, luminoasa, mobilata cu eleganta.

Legarã multe cunostinte in cercurile mijlocii si chiar in sferele inalte ale societatii.

Facura destule vizite si organizara multe receptii si serate fermecatoare, cu dans si cu muzica.

Varvara Pavlovna atragea oaspetii cum atrage focul fluturii.

Feodor Ivanîci nu se prea împãca cu viata asta dezordonata.

Sotia il sfatuia sa ocupe vreo slujba, el insa, dupa vechile pareri ale tatalui sau si din propria-i convingere, nu vru sa-si ia serviciu.

Totusi, pentru a-i face pe plac Varvarei Pavlovna, consimti sa ramana la Petersburg.

De altfel, el intelese curand ca nimeni nu-l impiedica sa se izoleze, ca nu dispunea in zadar de biroul cel mai linistit si mai intim din tot Petersburgul, ca sotia-i grijulie era gata chiar sa-l ajute sa sa izoleze – si de atunci toate au mers de minune.

El se ingriji din nou de educatia sa, pe care o socotea nedesavarsita, incepu sa citeasca iarasi, ba chiar se apucã sa invete limba engleza.

Ciudat mai arãta faptura lui zdravana si spãtoasã aplecata mereu asupra mesei de lucru si fata-i rumenã, pãroasã si plinã, ascunsa pe jumatate de caiete si dictionare.

Fiecare dimineata si-o petrecea lucrand, la amiazã prânzea minunat ( Varvara Pavlovna era o gospodina desavarsita ), iar seara isi facea intrarea intr-o lume vrajita, parfumata, luminoasa, alcatuita numai din fete vesele si tinere, iar in centrul acestei lumi se afla aceeasi gospodina grijulie, sotia sa.

Ea il bucurã nascandu-i un fecior ; bietul prunc trãi insa putin ; muri in primavara ; iar vara, dupa sfatul medicilor, Lavretki isi duse nevasta in strainatate, la o statiune balneara.

Avea nevoie de o destindere nervoasa dupa o nenorocire atat de mare.

In acelasi timp, chiar pentru sanatatea ei era necesar un climat cald.

Vara si toamna le petrecura in Germania si in Elvetia, iar pentru iarna – dupa cum era de asteptat – plecarã la Paris.

Aici, Varvara Pavlovna inflori ca un trandafir si, tot atat de repede si de abil ca si la Petersburg, stiu sa-si injghebeze un cuibusor.

Gasi o locuinta cat se poate de draguta pe una din strazile linistite, dar la moda, ale Parisului.

Ii facu sotului un halat de casa, cum nu mai purtase el niciodata, tocmai o servitoare stilata, o bucatareasa minunata, si un lacheu dibaci.

Facu rost de un cupeu incantator si de un pian admirabil.

Nu trecu nici o saptamana, si ea se deprinse sa treaca strada, sa poarte salul, sa deschida umbrela si sa-si puna manusile intocmai ca o adevarata parizianca.

Nici cunostintele nu-si intarziara mult aparitia.

La inceput, o vizitau numai rusii, apoi incepura sa apara francezii, extrem de amabili, reverentiosi, holtei cu maniere alese, cu nume melodioase.

Cu totii vorbeau repede si mult, salutau cu dezinvoltura, isi mijeau ochii de placere.

Intre buzele lor trandafirii straluceau danturi albe, si ce frumos stiau ei sa zambeasca !

Fiecare isi aducea prietenii ; iar la belle madame de Lavretzki in curand ajunse cunoscuta de la Chaussée d’Antin pana in Rue de Lille.

Pe vremea aceea ( lucrurile s-au petrecut in 1836 ) nu se prãsise inca neamul foiletonistilor si al cronicarilor, care misunã acum pretutindeni, ca furnicile intr-un musuroi scormonit ; dar, chiar pe atunci, in salonul Varvarei Pavlovna se ivi un oarecare monsieur Jules, un domn cu infatisare nu prea aratoasa, cu reputatie scandaloasa, obraznic si josnic, ca toti duelgiii si oamenii suspecti.

Varvara Pavlovna nu-l putea suferi pe acest monsieur Jules, totusi il primea pentru ca acesta scria, din cand in cand, la diferite gazete si pomenea mereu de dansa, numind-o fie madame de L...tzki, fie madame de ..., cette grande dame russe si distinguée, qui demeure rue de P... * [ * Aceasta nobila doamna rusoaica atat de distinsa, care locuieste pe strada P... ] ; el povestea lumii intregi, adica celor cateva sute de abonati, care nu aveau nici in clin nici in maneca cu madame de L...tzki, despre aceasta doamna, un spirit cu adevarat francez ( une vraie française par l’esprit ) – francezii nu au o lauda mai mare decat aceasta – draguta si amabila, o muziciana remarcabila, care valseaza uimitor ( intr-adevar, Varvara Pavlovna valsa atat de frumos, incat fascina toate inimile de dincolo de marginea rochiei sale usoare, avantate in zbor ) .... intr-un cuvant ii ducea faima in lume, ceea ce, orice s-ar spune, e un lucru placut.

Pe atunci, Mademoiselle Mars parasise scena, iar Mademoiselle Rachel inca nu se ivise.

Totusi, Varvara Pavlovna frecventa cu sarguinta teatrele.

Era entuziasmata de muzica italiana si radea de glumele rasuflate ale lui Odry ; cãsca politicos la Comedia Franceza si plangea cand o vedea jucand pe doamna Dorval in vreo melodrama ultraromantica ; si ceea ce-i mai important, in casa ei a cantat Liszt de doua ori si a fost asa de simpatic, asa de firesc – fermecator !

Iarna trecu in felul acesta placut, iar spre sfarsitul ei Varvara Pavlovna fu prezentata pana si la curte.

La randul sau, Feodor Ivanîci nu se plictisea, desi cateodata viata il apasa greu pe umeri, greu, fiind searbada.

Citea ziare, asculta prelegeri la Sorbona si la Collège de France, urmarea dezbaterile parlamentului si se apucã sa traducã o lucrare stiintifica vestita asupra irigatiei.

“Nu-mi pierd timpul zadarnic, se gandea el, toate acestea sunt folositoare ; dar, iarna viitoare, va trebui negresit sa ma-ntorc in Rusia si sa ma apuc de treaba”.

E greu de spus daca-si dadea bine seama in ce consta aceasta treaba si cine stie daca ar fi izbutit sa se intoarca, la iarna, in Rusia ; deocamdata se pregatea sa plece cu sotia la Baden-Baden...

O intamplare neasteptata ii spulbera insa toate planurile.

( extras din Un cuib de nobili, de Ivan Sergheevici Turgheniev,  Moscova 1949, Ed. RAO International, Bucuresti, noiembrie 1998 )

Sfântul Rozariu, darul Sfintei Fecioare Maria ( 1 )

Sfântul Rozariu, darul Sfintei Fecioare Maria ( 1 )

“Eu sunt Regina Rozariului. Am venit sã îndemn stãruitor pe credinciosi sã-si schimbe viata si sã nu mai întristeze cu pãcatele lor pe Domnul, care este deja prea jignit ; am venit sã îndemn la recitarea Sfântului Rozariu si la pocãintã pentru pãcate.” ( Fatima, 13 octombrie 1917 )

“Dupã Sfânta Liturghie nu este rugãciune mai eficace ca Sfântul Rozariu”. ( Sf. Pius X )

“Rozariul se compune din douã pãrti distincte : meditarea misterelor si rugãciunea vocalã” ( Papa Leon al XIII-lea )

Rugãciunile ( Tatãl nostru ; Bucurã-te, Marie... si Slavã Tatãlui... ), repetate în mod continuu, constituie partea vocalã ; meditarea Episoadelor mortii lui Isus si a Mariei, amintite în Mistere, servesc la înãltarea mintii la Dumnezeu.

De aceea, Sfântul Rozariu este rugãciunea inimii.

Spunând Rozariul în modul amintit mai sus, ne rugãm nu numai cu gura, cu buzele sau cu mintea, ci mai ales ne rugãm cu inima.

Sfântul Rozariu este fara indoiala, rugaciunea cea mai placuta si scumpa Preasfintei Fecioare Maria, care, dupa ce a formulat Cele 15 Promisiuni evlaviosilor Sfantului Rozariu, a apãrut la Lourdes si la Fatima cu Rozariul în mânã, zicând cã este Regina Rozariului, recomandându-ne practicarea si raspandirea lui pentru mântuirea lumii în aceste timpuri de încercare.

Redãm aici Cele 15 Promisiuni sus amintite.

Din viata marelui evlavios al Sfantului Rozariu, Fericitul Alano della Roche, aflãm cã i s-a arãtat de mai multe ori Preasfânta Fecioarã Maria si i-a împãrtãsit multe taine legate de Rozariu.

Astfel ne-a lãsat scris cã Maria a fãcut 15 Promisiuni acelora care vor recita cu evlavie Rozariul ei.

Iatã aceste Promisiuni :

1. Cine-mi va recita Rozariul va primi întotdeauna un har deosebit.
2. Acelora care vor recita întreg Rozariul, le fãgãduiesc ocrotirea mea si mari haruri.
3. Rozariul va fi o armã puternicã împotriva iadului, va distruge viciile, va sterge pãcatele si va doborî ereziile.
4. Rozariul mu va face sã înfloreascã virtutile si faptele bune ; astfel, vor dobândi prin el, mila lui Dumnezeu. El va îndepãrta inimile oamenilor, de iubirea lucrurilor pamantesti si le va întoarce la iubirea lui Dumnezeu.
5. Sufletul, care mi se recomandã mie prin mijlocirea Rozariului, nu se va pierde.
6. Oricine va recita Rozariul cu evlavie, gândindu-se la Misterele lui, nu va mai fi lovit de nicio nenorocire, nu va fi pedepsit de dreptatea lui Dumnezeu, nu va muri de moarte neprevãzutã. Daca e pacatos, se va întoarce la bine, iar daca e în harul lui Dumnezeu va dobândi harul statorniciei în bine si se va învrednici de viata vesnicã.
7. Adevãratii evlaviosi ai Rozariului nu vor muri fara primira Sfintelor Taine.
8. Vreau ca cei care recitã Rozariul sã aibã în viatã si la moarte, lumina si plinãtatea harului, iar apoi sa fie pãrtasi de meritele Fericitilor din Paradis.
9. În fiecare zi eliberez din Purgator, suflete care au fost evlavioase fatã de Rozariul meu.
10. Evlaviosii Rozariului meu se vor bucura de o mare slavã în Cer.
11. Orice veti cere prin Rozariul meu, veti dobândi.
12. Aceia care rãspândesc evlavia fatã de Rozariul meu, vor fi ajutati de mine în toate nevoile.
13. Am cerut de la Fiul meu, ca toti cei înscrisi în Asociatia Rozariului sã poatã avea ca frati ai lor, pe toti locuitorii curtii ceresti în viatã si la moarte.
14. Cei care recitã Rozariul sunt fiii mei si fratii lui Isus Cristos.
15. Evlavia cãtre Rozariul meu, e un semn sigur al mântuirii.

Multi mari Pontifi au recomandat si au recitat Rozariul.

Printre acestia se pot aminti Sfântul Pius V, Pius IX, Leon XIII, Sfântul Pius X, Pius XI, Pius XII, Ioan XXIII si Paul VI.

Cu privire la aceasta, Vicarul lui Cristos, Ioan Paul II, s-a exprimat astfel :

“Rozariul este rugãciunea mea aleasã si preferatã. Rugãciune minunatã ! Minunatã în simplitatea si profunzimea ei.

În aceastã rugaciune, repetãm de mai multe ori, cuvintele pe care Fecioara Maria le-a auzit de la Arhanghelul Gabriel si de la ruda ei, Elisabeta.

La aceste cuvinte s-a asociat întreaga Bisericã.

Se poate spune cã Rozariul este, într-un mod sigur, un comentariu-rugãciune al ultimului capitol din Constitutii.

“Lumen Gentium” al Conciliului Vatican II, capitol care trateazã minunata prezentã a Maicii lui Dumnezeu în misterul lui Cristos si al Bisericii.

Într-adevãr, pe fondul cuvintelor “Ave Maria”, trec înaintea ochilor si a inimii, principalele episoade ale vietii lui Isus Cristos.

Ele se grupeazã în mistere de Bucurie, Luminã, Durere si Slavã si ne pun în comuniune vie cu Cristos, prin intermediul – am putea spune – Inimii Mamei Sale”.

Papa Paul VI în “Marialis cultus” scrie :

“Ca recunostintã si în spirit de reparare a multor pãcate ale lumii de astazi, pentru a da ascultare dorintelor Mamei noastre ceresti, sa recitam deseori Rozariul, cu o deosebita evlavie, pentru a mãrturisi iubirea noastrã cãtre Corãscumpãrãtoarea noastrã, care a suferit asa de mult pentru mântuirea noastrã.

Sa-l recitam in familie, oriunde ne gasim, in intamplarile triste sau vesele ale vietii, in momente de ispite, pentru a obtine de la Bunul Dumnezeu mantuirea noastra si a scumpilor nostri, convertirea de pacate, pacea in familii si in lum, triumful Bisericii”.

Sa ne rugam :

Pentru cã Sfantul Rozariu a adus atatea binefaceri poporului lui Dumnezeu in decursul veacurilor, fã, Doamne, sa infloreasca si astazi in pietatea credinciosilor, sa ducã la o viata crestina in familii si in societate :

Doamne, Te rugam, asculta-ne !

Expunerea Misterelor

Rozariul este compus din douãzeci de “Mistere” ( evenimente, momente semnificative ) din viata lui Isus si a Mariei, împãrtite dupã Scrisoarea Apostolicã “Rosarium Virginis Mariae”, în patru Coroane.

Prima Coroanã cuprinde Misterele de bucurie ( luni si sambata ), a doua cuprinde Misterele de luminã ( joi ), a treia cuprinde Misterele de durere ( marti si vineri ) si a patra cuprinde Misterele de slavã ( miercuri si duminicã ).

“Totusi, aceste indicatii nu intentioneazã sa limiteze o convenabilã libertate în meditatia personalã si comunitarã, dupã exigentele spirituale si pastorale, si mai ales dupa coincidentele liturgice care pot sã sugereze adaptãrile potrivite”.

Recitarea Sfantului Rozariu meditat

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Amin.

Dumnezeule, vino in ajutorul meu !

Doamne, grabeste-Te sa ma ajuti ! Slavã Tatalui ...

O, Isuse, ofer acest Rozariu prin iubirea Ta, pentru intoarcerea pacatosilor, pentru Sfantul Parinte Papa si pentru repararea insultelor si jignirilor aduse Inimii Neprihanite a Mariei. ( Fatima )

Coroana 1

Misterele de Bucurie

si consacrarea la Inima Neprihanita a Mariei

Primul mister de bucurie : Buna Vestire

Prin vestea cea bunã, adusã de Îngerul Gabriel, Maria este chematã de Dumnezeu sã conlucreze la opera mântuirii.

Plinãtatea harului, umilinta, curãtia neprihãnitã au pregãtit paradisul pãmântesc al Fiului lui Dumnezeu fãcut om.

Sã-L întâmpinãm pe Mântuitorul cu aceeasi credintã si cu aceeasi iubire ca cea a Mariei pentru a reînnoi, imitând virtutile, minunea întrupãrii mistice în sufletele noastre, prin harul sfintitor.

Sã cerem umilinta care ne face plãcuti lui Dumnezeu si promptitudinea de a rãspunde la vointa Sa si la chemãrile Sale.

Sã ne rugãm pentru cei « chemati », pentru vocatiile preotesti si religioase.

1 Tatal nostru, 10 Bucura-te, Marie, 1 Slava Tatalui... , apoi si Iaculatoria de la Fatima :

O, Isuse, iarta-ne pacatele, fereste-ne de focul iadului si du in cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila Ta.

Al doilea mister de bucurie : Vizita Mariei la vara sa Elisabeta

Maria duce, cu Isus, harul si bucuria in casa Elisabetei.

La salutul Fecioarei Maria, harul sfinteste pe Ioan Botezãtorul, încã în sânul mamei sale.

Inspiratia Duhului Sfant face sã i se descopere misterul divinei maternitati Elisabetei, si o proclamã pe Maria, fericitã între toate femeile.

Maica Sfântã exprimã nesfârsita sa recunostintã fatã de Dumnezeu, prin Imnul sublim : “Preamãreste sufletul meu pe Domnul”.

Sa ne redeschidem inima si casa noastra, pentru a primi cu mare bucurie pe Mama lui Isus, si sa ne unim cu cantecul ei de iubire si laudã cãtre Dumnezeu.

Sã cerem iubire serviabilã fatã de aproapele, si puterea de a-l face pe Isus prezent între noi.

Sa ne rugam pentru cei care se îngrijesc de bolnavi, pentru ca suferinzii sã-L vadã în durerile lor pe Isus si pentru cei care sunt angajati în Apostolat si în servirea aproapelui.

1 Tatal nostru, 10 Bucura-te, Marie, 1 Slava Tatalui... , O, Isuse ...

Al treilea mister de bucurie : Nasterea lui Isus în staulul din Betleem

Isus s-a nãscut pentru mântuirea noastrã. De aceea nu putem trãi ignorându-L, uitându-L, excluzându-L.

El a proclamat mesajul împãrãtiei Sale : “Mãrire în Cer lui Dumnezeu si pace pe pamant oamenilor de bunãvointã ».

A ales saracia si umilinta pentru ca sã intelegem desertãciunea celor materiale si importanta valorilor spirituale.

Trebuie deci sã dispretuim consumerismul si materialismul, si sa ne amintim cã scopul principal al vietii noastre este slava lui Dumnezeu si pacea intre oameni.

Maria e cea care ni l-a dat, prin consensul ei, pe Salvatorul : Trebuie, de aceea, sa-L cautam pe Isus, adresându-ne Mamei Sale Preacurate, pe care trebuie s-o venerãm, s-o imitam si s-o invocam.

Sa cerem spiritul de saracie si de mortificare.

Sa ne rugam pentru cei saraci, pentru cei fara acoperis, pentru pelerini si pentru toti cei care îl refuzã pe Isus.

1 Tatal nostru, 10 Bucura-te, Marie, 1 Slava Tatalui... , O, Isuse ...

Al patrulea mister de bucurie : Prezentarea lui Isus la Templu

Maria si Iosif îl prezintã la Templu pe copilul Isus, pentru a-L oferi si a-L consacra lui Dumnezeu, dupã Legea lui Moise.

Isus, care înglobeazã în Sine toatã omenirea, este oferta cu adevarat vrednica de Dumnezeu, care va duce la rascumparare pe toti oamenii.

Maria, Corascumparatoare, de asemenea constientã cã Fiul ei va fi destinat sa fie cauza ruinei si ridicãrii multora, aflã cã o sabie va trece prin inima ei, ea se uneste cu oferirea lui Isus.

Sa cerem nu numai harul de a respecta Legile lui Dumnezeu si ale Bisericii, ci si transformarea vietii noastre in ofertã vie prin Cristos.

Sa ne rugam pentru ca cei bolnavi sa stie sa primeasca si sa-I ofere lui Dumnezeu, suferintele lor, precum si pentru cei care-L cautã pe Domnul si sunt in asteptarea luminii Sale.

1 Tatal nostru, 10 Bucura-te, Marie, 1 Slava Tatalui... , O, Isuse ...

Al cincilea mister de bucurie : Regãsirea lui Isus în Templu

Prin declaratia : “Eu trebuie sa fiu in cele ce sunt ale Tatalui meu”, Isus anticipeazã scopul vietii Sale.

Si noi, daca vrem sa ne simtim crestini, trebuie, la fel ca El, sa fim in toate ale Parintelui nostru ceresc.

Ratacirea sau pierderea lui Isus este usoara, cautarea este necesara si dureroasa.

A-L gasi este un har, pe care numai El poate sa ni-l obtina, daca vom sti sa asteptam cu incredere.

De aceea, sa ne rugam si sa cerem milã pentru noi si pentru toti pacatosii.

Deci sa nu uitam : cautarea cu iubire si rabdare.

In Templu are loc intalnirea Mariei si a lui Iosif cu Isus.

Ne vom intalni si noi cu Isus in Biserica Lui, in mod particular in Sacramentul Iertarii si al Sfintei Impartasanii.

Sa cerem deplina disponibilitate pentru a ne angaja in slujba lui Dumnezeu si de a nu-L pierde niciodata pe Isus prin pacat.

Sa ne rugam mai ales pentru tinerii angajati in apostolat si pentru aceia care au pierdut harul sfintitor.

1 Tatal nostru, 10 Bucura-te, Marie, 1 Slava Tatalui... , O, Isuse ...

( extras din Inima Neprihanita a Mariei, Culegere de rugaciuni – tradusa de Pr. Gheorghe Antal, Colectia Rugaciunea crestinului, OFM Conv., Ed. Serafica, Roman, 2006, tiparit cu aprobarea Pr. Ioan Ciuraru OFM Conv. Ministru Provincial, ( titlul original : A Gesù per mezzo di Maria ) )

Acatistul Sfântului împărat mucenic Nicolae, ţarul Rusiei ( 4 iulie )

Acatistul Sfântului împărat mucenic Nicolae, ţarul Rusiei ( 4 iulie )

Rugãciunile începãtoare : ....

Condacul 1:

Multpătimitorului ales de la naştere şi întruchipării dragostei lui Hristos, îţi aducem cântări de laudă, că mai mult decât toate ţi-ai iubit Patria, iar tu, având îndrăzneală către Domnul luminează cugetele şi inimile noastre ca să te chemăm:

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Icosul 1:

Făcătorul îngerilor te-a trimis pre tine pământului Rusiei, ca pe un înger blând, spre luminarea oamenilor tăi, că te-a ales după chipul Fiului Său Unul născut pentru jertfa ispăşirii păcatelor oamenilor ruşi, iar noi, minunându-ne acestei iconomii a Atotţiitorului pentru tine cu umilinţă îţi strigăm:

Bucură-te, asemănarea lui Hristos;

Bucură-te, arderea cea de tot;

Bucură-te, podoaba împăraţilor ruşi;

Bucură-te, întărirea ţării tale;

Bucură-te, chipul blândeţii şi al atotiertării;

Bucură-te, cetate neclintită a mărturisirii;

Bucură-te, al celor obijduiţi nădejde nemincinoasă;

Bucură-te, temelie nesurpată a celor credincioşi.

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 2:

Văzând Preabună Maica Domnului moştenirea Sa, ţara noastră, de întinăciunea decăderii spurcată, te-a ales de la naştere, ca pre un neîntinat Rusiei întru curăţie, că toţi cu neîndoielnică nădejde să înălţăm cântare: Aliluia.

Icosul 2:

Mintea cea mai prea sus de lume ţi-a dus viaţa spre mântuire asemeni multpătimitorului Iov, că ziua naşterii tale cu ziua pomenirii lui s-a unit. Noi, în suferinţe însă fiind, pentru păcatele noastre şi mai mult pentru lepădarea de tine, Unsule al lui Dumnezeu, cu înfrigurată smerenie şi cu înfrângerea inimii îţi strigăm aşa:

Bucură-te că ai răbdat de la poporul tău hulă şi defăimare;

Bucură-te că l-ai compătimit până la sfârşit;

Bucură-te, îndreptătorule al dreptei credinţe;

Bucură-te, chipul blândeţii lui David;

Bucură-te, făclia dreptăţii;

Bucură-te, custode al adevărului;

Bucură-te, învăţător al smeritei înţelepciuni;

Bucură-te, al răbdării lui Iov iubitorule;

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 3:

Harul Celui de Sus te-a umbrit, Unsule al lui Dumnezeu, că te-ai rostit cu înţelepciune împotriva falsei cunoştinţe apusene că lumea întreagă să-ţi strige: Aliluia.

Icosul 3:

Grijindu-te pentru blagocestie, binecredinciosule împărate, ai râvnit zidirii bisericilor, proslăvirii moaştelor plăcuţilor lui Dumnezeu, răspândirii iluminării creştine şi apărării de asuprire a celor năpăstuiţi, pentru aceasta lu-mea ortodoxă te laudă aşa:

Bucură-te, săditorule al dreptmăritoarei credinţe;

Bucură-te, purtătorule al luminii lui Hristos;

Bucură-te, învăţătorule al domniei creştineşti;

Bucură-te, apărătorule al ţărilor ortodoxe;

Bucură-te, ocrotitorule al lăcaşurilor călugăreşti;

Bucură-te, epitropule al cinstirii sfintelor icoane.

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 4:

Nu te-ai înspăimântat de furtuna necuviinţei, a vorbirii de rău şi a nebuni-ei, multpătimitorule Nicolae, zicând: trădarea, frica şi minciuna sunt pretu-tindeni. Hulirea împotrivă, întemniţarea şi omorârea cu blândeţe le-ai răb-dat, strigând lui Dumnezeu şi Atotţiitorului: Aliluia.

Icosul 4:

Văzând neorânduiala împărăţiei ruseşti şi defăimarea creştinilor, te rugai neîncetat ca Preabuna Împărăteasă să mântuiască Rusia pravoslavnică, pen-tru aceasta şi noi îţi aducem ţie aceste cântări de laudă:

Bucură-te, al Preacuratei cinstitor împărătesc;

Bucură-te, râvnitorule al cinstei icoanelor Ei;

Bucură-te, apărătorule în rugăciuni al oamenilor tăi;

Bucură-te că i-ai încredinţat împărătescului Ei Acoperământ;

Bucură-te că ai băut pentru Hristos paharul suferinţelor;

Bucură-te că ţi-ai iertat până la sfârşit trădătorii;

Bucură-te, a rugăciunii tămâie cu bun miros;

Bucură-te, candelă nestinsă a credinţei;

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 5:

Dumnezeiască stea călătoare te-ai arătat ruşilor aflaţi în pribegie, întru numele tău adunându-i împreună şi arătându-le calea pocăinţei spre renaşterea Rusiei, ca să se veselească îngerii pentru păcătoşii care se pocăiesc zicând: Aliluia.

Icosul 5:

Când ai văzut că blândeţea şi smerenia nu sunt primite spre înţelegere, ţi-ai pus toată nădejdea în Maica Domnului şi cu totul te-ai predat în mâinile Atotţiitorului ca să-i înţelepţească şi pe cei fără de minte să-ţi cânte ţie:

Bucură-te, biruitorule al mândriei nebuneşti;

Bucură-te, smeritule purtător al coroanei;

Bucură-te, zid nebiruit pentru cei neajutoraţi;

Bucură-te, dragoste preaîmbelşugată pentru oamenii tăi;

Bucură-te că ai fost înălţat de Dumnezeu prin minunile din Rusia;

Bucură-te că de cei din pribegie ai fost preaslăvit;

Bucură-te, pentru Rusia jertfă străduitoare;

Bucură-te, inimă milostivă a slavilor;

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 6:

Slava ta o propovăduiesc marginile lumii, în tot pământul a ieşit vestirea ta: nu există nici o jertfă pe care nu aş aduce-o pentru propăşirea Patriei mele, astfel învăţând poporul tău întru pocăinţă să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 6:

Strălucit-ai mai mult decât soarele pentru pământul Rusiei, sfinte Nicolae, mijlocire oamenilor tăi chiar pe golgota arătând, ca să se întoarcă toţi către Hristos şi cu mulţumire să cânte:

Bucură-te, lumină de la răsărit venită;

Bucură-te că n-ai fost orbit de întunericul apusului;

Bucură-te, nesecată strălucire a adevărului;

Bucură-te, lumină neapusă a blândeţii;

Bucură-te, înţelepţirea păcătoşilor;

Bucură-te, preamărirea drepţilor,

Bucură-te, slugă împărătească a lui Dumnezeu;

Bucură-te, cu adevărat sfinte împărate ortodox;

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 7:

Vrând să întăreşti pe pământ dreptmăritoarea credinţă, ţi-ai ridicat împă-răţia întru apărarea asupritei ţări sârbeşti, că văzând faptele tale bune, să-L proslăveasca pe Părintele Ceresc, strigând: Aliluia.

Icosul 7:

Ca pre un nou Noe, chivernisitor al mântuirii poporului rus şi ocrotitor al Serbiei te-a arătat pre tine Domnul, o Nicolae, dăruitorule al biruinţei creş-tinilor pravoslavnici, că noi amintindu-ne de toate nevoinţele tale, neîncetat într-un glas să-ţi cântăm:

Bucură-te, înfăptuitorule al Sfintei Scripturi;

Bucură-te, păzitorule al tradiţiei sfinţilor părinţi;

Bucură-te că pe piatra Hristos ţi-ai zidit casa sufletului tău;

Bucură-te că ai întărit cu dragoste Cetatea Maicii Domnului;

Bucură-te, al corabiei ruse cârmaciule spre mântuire;

Bucură-te, mângâietorule de nădejde al slavilor aflaţi în necazuri;

Bucură-te, purtătorule al virtuţilor creştineşti;

Bucură-te, stârpitorule al patimilor păcătoase.

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 8:

Minune străină vedem în tine, credinciosule şi bunule rob al lui Dumnezeu, ocrotit de multe ori de dreapta Celui Preaînalt, încununat împreună cu împărăteasa, cu copiii şi cu slugile cu cunună mucenicească, pentru aceasta ai intrat în bucuria Domnului tău, iar noi să-I strigăm Celui ce se în-grijeşte de toate: Aliluia.

Icosul 8:

Preamărim cu toţii nevoinţa voastră tare, cinstim chinurile, lăudăm înde-lunga răbdare, fericim sfârşitul vostru. Căci cu adevărat, ce este bun şi fru-mos, dacă nu a trăi şi chiar a muri împreună fiind cu Hristos Iisus, pentru poporul tău. Noi,însă, fiii voştri nevrednici, cu o gură şi cu o inimă preaslăvim şi cântăm numele voastre aşa:

Bucură-te, nouă împărăteasă Alexandra;

Bucură-te, Alexie, moştenitor ceresc;

Bucură-te, nouă Olga de Dumnezeu înţelepţită;

Bucură-te, Tatiana cea milostivă;

Bucură-te, Maria având întreagă înţelepciune;

Bucură-te, Anastasia mieluşea sfântă;

Bucură-te, curcubeu în şapte culori, testament al noii împărăţii;

Bucură-te, grădină de flori înmiresmate, triumful ortodoxiei.

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 9:

Domnul prin multe minuni şi-a arătat bunăvoinţa Sa poporului rus, până când acesta L-a mâhnit tare, dar prin tine, mare mucenice şi împărate, fiind chemaţi la pocăinţă, avem nădejde de iertare ca să strigăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 9:

Ritorii cei mult grăitori ca nişte peşti fără de glas nu vor putea spune înălţimea răbdării tale, noi, însă, adâncul căderii noastre văzând, întru înfrângerea duhului strigăm:

Bucură-te, bărbăţie de nebiruit,

Bucură-te, credincioşie neclintită;

Bucură-te, iertare deplină a celor ce se pocăiesc;

Bucură-te, îndelungă răbdare pentru cei îndârjiţi;

Bucură-te că ai urmat testamentul împărătescului tău părinte;

Bucură-te că ţi-ai păzit jurământul înaintea Împăratului împăraţilor;

Bucură-te că ai fost neclintit ascultător al lui Dumnezeu;

Bucură-te, nefăţarnicule în dragoste;

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 10:

Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască şi la adevărul cunoştinţei să vină, Hristos Cel ce a zidit Biserica Sa pe sângele mucenicilor, te-a pus pe tine, împărate, la temelia noii Cetăţi Ruseşti că cei ce se află în ea cu credinţă să strige: Aliluia.

Icosul 10:

Zid eşti tuturor celor ce cu credinţă aleargă la tine şi pavază nebiruită a lumii pravoslavnice, părinte iubitor de fii, pe toţi credincioşii povăţuindu-i să te cheme în ajutor aşa:

Bucură-te, tămăduirea cea plină de har a celor neputincioşi;

Bucură-te, plinirea celor sărăciţi de virtuţi;                                                                               

Bucură-te, slobozitorule al celor robiţi;                                                                                     

Bucură-te, apărătorule al nevoiaşilor;

Bucură-te, trezvia celor lipsiţi de minte;

Bucură-te, tămăduirea celor suferinzi;

Bucură-te, noule Soare Preafrumos;

Bucură-te, purpuriu rău curăţitor;

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 11:

Aducând Preasfintei Treimi cântare chiar până la moarte, viaţa ţi-ai săvârşit şi credinţa ţi-ai păzit, prin aceasta îndemnând pre toţi dreptmăritorii creş-tini să cânte: Aliluia.

Icosul 11:

Dătător de lumină ai fost trimis pământului nostru, ca un miel nevinovat te jertfeşti pentru păcatele noastre, că în pocăinţă să vedem lumină şi să-ţi strigăm aşa:

Bucură-te, că ne-ai dat chipul vieţii şi al sfântului sfârşit;

Bucură-te, că ai suferit pentru păcatele pâmântului tău;

Bucură-te, că te-ai rugat pentru duşmanii tăi;

Bucură-te, că pe chinuitorii tăi i-ai iertat;

Bucură-te, că în viaţa ta ai fost făcător de pace;

Bucură-te, apărătorule din ceruri al creştinilor;

Bucură-te, că sceptrul l-ai condus duhovniceşte;

Bucură-te, cu porfira duhului împodobit;

Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 12:

Har ţi s-a dat ţie de la Dumnezeu, Nicolae, să te rogi să fim iertaţi pentru lepădarea noastră de tine, Unsule al Lui Dumnezeu, şi pentru soborniceasca încuviinţare a părinţilor noştri, ca să strigăm cu nădejde tare: Aliluia.

Icosul 12:

Lăudând chinurile tale, multpătimitorule sfinte, ne închinăm harului Sfântului Duh arătat în tine, că toţi împreună să strigăm:

Bucură-te, Unsule al lui Dumnezeu, pururea rugator;

Bucură-te, fiu iubit şi blând al lui Hristos;

Bucură-te, că i-ai fost sprijin împărătesei întru viaţă cu dreptate;

Bucură-te, că pe copii şi pe slugi i-ai adus la Hristos;

Bucură-te, că i-ai luminat întru adevăr pe oamenii tăi;

Bucură-te, că n-ai ruşinat onoarea Patriei;

Bucură-te, agonisitorule credincios al Duhului Sfânt;

Bucură-te, purtătorule al credinţei mari până la sfârşit;

Bucură-te de Dumnezeu incoronate Nicolae, imparate-multpatimitorule!

Condacul 13:

O, creştet sfinţit, Unsule al lui Dumnezeu, sfinte mucenice împărate Nicolae, caută la împărăţia ta pământească şi la oamenii tăi şi roagă-L stăruitor pe Atotţiitorul ca să nu intre la judecată cu noi, ci să ne dăruiască nouă: marea iertare, ridicare din cădere şi înviere împărăţiei pravoslavnice, că neîncetat să strigăm: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se spun din nou Icosul I si Condacul I

RUGĂCIUNE

 O, sfinte multpătimitorule mucenice împărate Nicolae, Domnul te-a ales ca pre Unsul Său, ca să judeci cu milă şi cu dreptate oamenii tăi şi să fii apă-rătorul împărăţiei pravoslavnice: această slujire împărătească şi grija pentru suflete cu frică de Dumnezeu o săvârşeai. Însă ca aurul în foc, cu grele sufe-rinţe Domnul te-a încercat, ca pre multpătimitorul Iov, după lipsirea tronu-lui împărătesc ţi-a trimis şi moarte mucenicească. Toate acestea răbdându-le cu blândeţe, ca un adevărat rob al lui Hristos, te desfătezi acum de înalta sla-vă lângă prestolul Împăratului tuturor împreună cu sfinţii mucenici: sfânta împărăteasă Alexandra, sfântul ţarevici Alexie, cu sfintele tale fiice Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi cu credincioasele slugi. Dar având mare îndrăz-neală către Hristos Împăratul, pentru Care ai şi pătimit, roagă-te împreună cu ei ca Domnul să ierte păcatul poporului care nu s-a împotrivit omorârii tale, a împăratului şi Unsului lui Dumnezeu, ca să izbăvească Domnul sufe-rinda ţară a Rusiei de crunţii împotrivitori care au fost sloboziţi de El pentru păcatele noastre şi să ridice prestolul pravoslavnicilor împăraţi, iar nouă să ne dăruiască iertare păcatelor şi să ne povăţuiască la orice virtute, ca să câştigăm smerenia, blândeţea şi dragostea pe care le-au arătat aceşti mucenici caă, învredicindu-ne de împărăţia cerească, unde împreună cu tine şi cu toţi sfinţii noii mucenici şi mărturisitori să preaslăvim pre Tatăl şi pre Fiul şi pre Sfântul Duh. Amin.

Rugăciune pentru dăruirea Împărăţiei Pravoslavnice:

Doamne Dumnezeul nostru, cu umilinţă şi suspin şi cu inima mâhnită ve-nim la Tine şi cădem şi întru suferinţa duhului strigăm: greşit-am, fărădelege am făcut, nedreptate înaintea Ta am săvârşit, ale Tale daruri: podoaba Bisericii, buna întocmire a văzduhului, îmbelşugarea roadelor pământului pe care le-ai dăruit Împărăţiei Sfintei Rusii nu le-am primit cum se cuvine şi mulţumire Ţie, Stăpânului şi Dăruitorului nostru, nu Ţi-am adus, chiar şi ne-am le-pădat de stăpânirea Ta, pe care prin Unsul Tău şi prin împărăţia pravoslavni-că o ai întărit. Iubit-am mai mult cele pământeşti decât cele veşnice şi de amândouă ne-am lipsit. Iubit-am să facem mai mult voia noastră şi prin aceasta ne-am robit vrăjmaşului Tău. Mărturisim că cu judecată dreaptă toa-te acestea le-ai slobozit pentru păcatele noastre. Pomeneşte Doamne şi cu-vintele noilor Tăi prooroci, pe care i-ai proslăvit în Pământurile Rusiei în vre-murile de pe urmă, că vei dărui oamenilor Tăi pe o vreme scurtă de la sfârşit o pavază tare şi un zid neclintit, Împărat-monarh, pe Unsul Tău binecuvân-tat. Ştiind acestea, înţelegem că darul acesta nu de la oameni este, nici din tulburile patimi se dăruieşte, ci de Atotputernica Ta voie şi de buna Ta orân-duială se zideste: ridică-ne nouă cârmuitori duhovniceşti, bărbaţi cu puterea lui Ilie şi Enoh, că voia Ta vestită de ei neschimbat să se săvârşească, iar voia noastră decăzută şi păcătoasă o lăsăm aici înaintea Ta. Şi dacă vei binevoi să cauţi cu milă spre noi, nevrednicii robii Tăi, Însuţi, Stăpâne arată-ne nouă pe alesul de Tine monarh, la slujirea împărătească cu Dumnezeiasca Ta ungere şi cu toate darurile Tale înzestrează-l. Amin.

Sursa acatistului :

ortodoxia.md/video/3189-acatistul-sfantului-imprat-mucenic-nicolae-arul-rusiei4-iulie

O altã sursã a acestui Acatist : sarbatori-crestine.ro