Despre nasterea situatiilor de fapt, si Curtea Constitutionala. Regandirea situatiilor de fapt

Despre nasterea situatiilor de fapt si Curtea Constitutionala

Regandirea situatiilor de fapt

Astazi am cautat pe pagina www.ccr.ro si am salvat in computerul meu, decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 a Curtii Constitutionale a Romaniei, o decizie care constata neconstitutionalitatea articolului 55 al Legii 317 / 2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate pe care a ridicat-o judecatorul Cristi Danilet, in legatura cu imprejurarea revocarii sale in calitate de membru CSM, "consfintita" prin Hotararea de revocare data de CSM.

Judecatorul Cristi Danilet a avut castig de cauza prin Decizia 196 din 4 aprilie 2013 a Curtii Constitutionale a Romaniei, o decizie de zece pagini in format electronic Pdf.

De la Referendumul pentru demiterea presedintelui Romaniei, ocazie cu care Curtea Constitutionala a trebuit sa se pronunte si sa decida in legatura cu referendumul si demiterea sau mentinerea in functie a presedintelui Romaniei, iar Decizia Curtii Constitutionale i-a nemultumit pe multi, oamenii - cei nemultumiti de solutia CCR si de mentinerea in functie sau de continuarea mandatului de catre presedintele Romaniei, au inceput sa spuna si au avut credinta ca votul lor la Referendum, prin care ei se pronuntau pentru demiterea Presedintelui tarii, a fost nesocotit, neluat in seama, pe deplin ignorat.

Aceiasi oameni nemultumiti nu au spus insa niciodata ca, un numar la fel mare de cetateni au ales - din motive si ratiuni in cele din urma individuale - sa nu se prezinte la vot, totusi daca ei nu s-au prezentat putem intr-o oarecare masura ajunge la concluzia ca nici nu au dorit demiterea presedintelui.

Poate ca multi dintre ei nu au fost hotarati, poate ca altii au devenit indiferenti, dar nu in ultimul rand poate ca unii pur si simplu nu au dorit incetarea mandatului presedintelui Romaniei in exercitiu.

Daca cei numerosi care au tacut si nu si-au exprimat votul la acel Referendum in anul 2012, ar fi dorit sa nu mai fie presedinte Traian Basescu, atunci ei s-ar fi dus numaidecat sa voteze si sa spuna acest lucru, sa il exprime prin vot : nu il mai vreau / vrem pe Traian Basescu.

Ar fi fost si ocazia cea mai nimerita din moment ce am tot auzit si vazut si citit in presa, ca cei nemultumiti de presedintele Traian Basescu, au repetat si au tot repetat ca ei au fost numerosi la vot, dar de votul lor nu i-a pasat nimanui si mai ales Curtii Constitutionale a Romaniei nu i-ar fi pasat.
Fata de situatia de fapt insa, ce putea face Curtea Constitutionala pusa numai in pozitia de a constata realitatea si dorintele cetatenilor Romaniei, exprimate sau neexprimate ?
Cu toate acestea mult timp si multe luni de zile, presa a scris si a reluat in articolele sale pe teme diferite chiar, credinta ca votul cetatenilor romani este ignorat, ba, mai mult repetandu-se aceasta credinta, s-a dedus in timp ca, din partea Curtii Constitutionale a fost chiar reavointa, incapatanare si dorinta expresa de a leza vointa cetatenilor romani care s-au prezentat la vot pentru a spune, ce au spus ei ? Pentru a spune : "Nu", si inca "Nu il mai vrem pe presedintele actual Traian Basescu".
In aceste conditii, Curtii Constitutionale i-a revenit sarcina, poate ingrata, de a avea o vedere de ansamblu asupra tuturor cetatenilor Romaniei, de a nu ii scapa din vedere nici pe cei care au ales sa absenteze in ziua Referendumului, la vot, pentru ca si acestia sunt cetatenii Romaniei si alcatuiesc impreuna cu cei care au votat, populatia tarii.
Daca ar fi ignorat aceasta parte - tacuta - a populatiei, aceea care a ales tacerea in ziua votului, oare nu ar fi fost acuzata Curtea Constitutionala de partinire ?
In tot cazul, de atunci a ramas vie credinta ca cetatenii Romaniei sunt complet pierduti din vedere atunci cand isi exprima "sentimentele" in ziua votului, sentimente de altfel, destul de negative.
De asemenea, exista si persista credinta in randul cetatenilor Romaniei ca nimica bun nu se poate intampla in randul societatii, al populatiei, al oamenilor decat numai si numai daca intervin si dau ordine, "directive" sau instructiuni oamenii politici, omul este chemat sa stea cu bratele incrucisate si sa astepte din partea unui partid politic, a unui om politic sau altuia un indemn la miscare, la buna convietuire, un ordin care sa ii spuna cu cine sa vorbeasca, cu cine sa nu vorbeasca, o sedinta de partid, o piatra aruncata - nu se stie de ce si prin ce logica si datorita carui rationament - in vitrina vreunui magazin sau societati comerciale - cu convingerea vie ca, cu cat sunt zdrobite mai multe geamuri si mai multe firme, magazine, si cu cat sunt azvarlite mai multe pietre pe strada, cu atat va cobori Dumnezeu pe nori din Cer si le va aduce oamenilor si cetatenilor pacea ravnita si deplina armonie si mai ales, nu-i asa bunastarea materiala, un numar crescut de masini personale, de vile, de case, de proprietati si cam asta face fericirea omului in zilele noastre, dupa care hai sa petrecem in club zi si noapte cu speranta si credinta ca Cel de Sus se ocupa de toate.
Dar nu Traian Basescu, pentru ca pe el nu il mai vrem si daca noi nu il mai vrem si nu ne intelegem intre noi cetatenii, cu totii, si nici cu Traian Basescu, atunci Curtea Constitutionala este numai ea, singura, vinovata de aceasta realitate si situatie de fapt.
Cam la asta se reduce si credinta unora in Dumnezeu si divinitate.
De aici cetateanul de rand, cei inca foarte tineri ar trebui sa inteleaga ca daca vreodata primesti o piatra in cap, nu se stie din ce directie azvarlita, aceasta este exprimarea democratiei si un indemn la libertate si la manifestarea ei.
Imi amintesc anii copilariei, cei patru petrecuti in Algeria si in tara aceasta, pe algerieni, pe copiii algerieni ii apuca uneori patima azvarlitului cu pietre, insa ei tinteau si loveau la picioare si mai rar, la cap.
De unde ma gandesc ca intre ginta latina si cea araba trebuie sa existe legaturi de rudenie mai profunde decat cele inchipuite sau de care noi avem stiinta pana la ora aceasta.
Este adevarat, nu-i asa, ca intreaga omenire ii are drept stramosi pe Adam si Eva care nu ne-au cerut opinia atunci cand ne-au creat si cand s-au inmultit, au crescut si au locuit pamantul, la indemnul expres al lui Dumnezeu de data aceasta.
Si aici ar fi de remarcat in treacat ca totusi Adam si Eva nu ascultau de indemnul politic si nu aveau habar ca asa ceva, politica, va exista vreodata in viitor.
Cel putin pe vremea stramosilor omenirii nu exista Curtea Constitutionala din ratiuni lesne de inteles, anume erau inca prea putin numerosi oamenii.
De curand insa, si de data aceasta la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a iscat o neintelegere, atunci cand judecatorul Cristi Danilet a fost revocat din functia sa de membru CSM, procedura revocarii din functie avand in centrul ei, intemeindu-se pe articolul 55, alineatele ( 4 ) si ( 9 ) mai ales, al Legii 317 / 2004 privind organizarea si functionarea CSM.
Ce s-a intamplat ?
Adunarile magistratilor, adica judecatorii instantelor, tribunalelor, curtilor care din randul lor, isi aleg reprezentanti pentru un mandat de 6 ani la Consiliul Superior al Magstraturii s-au declarat nemultumite la un moment dat de felul in care pesemne, judecatorul Cristi Danilet isi exercita mandatul sau de membru CSM si au solicitat, in cor, sa fie revocat din functie.
Asa, pur si simplu.
Intrucat judecatorul Danilet a invocat exceptia de neconstitutionalitate a articolului 55 al Legii 317/ 2004 si a avut in final, castig de cauza la Curtea Constitutionala a Romaniei, iar Decizia CCR 196 / 4 apr. 2013 a fost publicata pe 22 apr. 2013 in Monitorul Oficial al Romaniei, decizie obligatorie - dar chiar si pana la publicarea acestei Decizii a CCR - presa a scris si a reluat credinta aceea dobandita cu ocazia Referendumului din 2012 privind demiterea din functie a presedintelui Romaniei, anume ca aceeasi Curte Constitutionala nu intelege sa ia in seama nemultumirea unui numar mare de judecatori care nu il mai doresc in functie, membru CSM, pe reprezentantul lor, judecatorul Danilet, prin urmare solicita revocarea lui.
Cu alte cuvinte, s-ar spune ca aceeasi Curte Constitutionala are o placere diabolica in a trece peste vointa de fiecare data, a unui numar mare de cetateni, fie ei simpli cetateni, sau cetateni investiti cu o functie publica, sau numiti intr-o functie publica, investiti cu autoritate.
Am putea trage concluzia de aici, pentru viitor, ca, atunci cand va fi de transat o disputa intre cetateni, obligatoriu, Curtea Constitutionala va spune " Nu ", de fiecare data cand un numar mare de cetateni va spune " Da " , sau invers, si cu cat vor fi cetatenii mai numerosi cu atat si placerea de contrazicere a acestora, din partea Curtii Constitutionale, mai mare.
In acest caz, mergand pe aceasta idee, in cazul disputei privind revocarea judecatorului Danilet, judecatorii Adunarilor Generale, daca tot au analizat cu atentie Deciziile Curtii Constitutionale, vazand "defectele" Curtii, ar fi trebuit sa strige in cor ca nu il vor revocat pe judecatorul Danilet din CSM, si sa astepte ca aceeasi Curte Constitutionala, la o asemenea dorinta expresa a judecatorilor, sa spuna si sa decida ca il revoca pe Danilet din functia sa de membru CSM.
Pentru ca, nu-i asa, cetatenii cunosc deja placerea si satisfactia vadita a Curtii Constitutionale de a reactiona invers in raport cu dorinta oamenilor, a cetatenilor aflati in plus in numar mare.
Ce a facut Curtea Constitutionala prin Decizia ei 196 din 4 aprilie 2013 ?
A constatat, dupa deliberari, sfatuiri intre Cei 9 Intelepti ca acel articol 55 al Legii 317 din 2004 a CSM, este neconstitutional.
Ne intrebam ce a impins Curtea Constitutionala sa aprecieze ca neconstitutional un articol, acela 55 ( L 317 / 2004 ) pe care l-au gandit si l-au scris si pe care l-au agreat pe deplin unii dintre judecatorii CSM ?
De ce Curtea Constitutionala nu a tinut cont de fapt, ca acest articol 55 care va deveni faimos in Istoria CSM, a fost gandit de chiar judecatorii membri CSM si scris de ei, ca el a corespuns viziunii legislative a membrilor CSM la un moment dat ?
In plus, peste cativa ani, chiar unul dintre membrii CSM, care ar fi scris cu mana lui acel articol 55 al Legii 317 / 2004 a socotit ca el este in fapt, neconstitutional, acesta a fost judecatorul Danilet.
O imprejurare care i-a tulburat pe judecatorii CSM, cel putin pe unii dintre ei si mai ales pe cel care a gandit acel articol 55, continutul sau.
Aflam aceste informatii citind un articol "Intronizarea domnului Danilet", publicat pe 24 aprilie 2013 pe pagina magistrati-ro.
Toate acestea s-au intamplat in sanul unora dintre membrii CSM, judecatori, atat caderea de acord cu privire la continutul articolului 55, cat si aprecierea din partea unuia dintre aceiasi judecatori, cativa ani mai tarziu, cu privire la imprejurarea ca articolul 55 de fapt, este neconstitutional.
Desigur ca ceilalti judecatori care au agreat articolul 55, care l-au "brevetat" au fost nedumeriti si nemultumiti de atitudinea si schimbarea de pozitie a colegului lor judecatorul Danilet,  care cu mana lui, a scris textul articolului respectiv.
Cand judecatorul Danilet s-a vazut revocat din functia lui de membru CSM, prin Hotararea CSM, el a atacat in contencios administrativ aceasta hotarare care este un act administrativ si totodata a ridicat si exceptia de neconstitutionalitate a articolului 55 al Legii 317 / 2004.
Iata din nou, Curtea Constitutionala a fost pusa in situatia de a solutiona un diferend, de a transa o neintelegere iscata in sanul CSM si al unora dintre judecatorii sai.
Articolul 55 al legii 317 / 2004 in forma sa initiala, dadea dreptul adunarilor generale ale magistratilor - judecatori in cazul de fata, sa se declare nemultumite de modul in care alesul si reprezentantul lor la CSM isi implineste mandatul sau de 6 ani, si pe cale de consecinta, sa solicite plenului CSM sa constate sau sa ia act - caci ce ii mai ramanea de facut plenului CSM in acest caz ? - de cererea adunarilor generale a magistratilor, de revocare din functie a membrului CSM, reprezentantul lor, devenit inoportun, de nedorit, nesuferit.
La o simpla exprimare a nemultumirii adunarilor generale ale magistratilor-judecatori, plenul CSM trebuia, automat sa raspunda prin revocarea din sanul ei, a judecatorului-membru CSM.
Totusi este de bun-simt exigenta ca, orice om, functionar sau nu, demnitar sau nu, etc. - sa se poate apara, sa se poata justifica, sa poata reactiona, in momentul in care i se opune nemultumirea celor pe care ii reprezinta, sau o nemultumire din partea altor semeni ai sai, cu titlu general.
Cand i se imputa ceva, un comportament, o conduita.
Ma indoiesc sincer ca tocmai judecatorii ignora acest aspect al legitimei aparari, iar psihologii sau doctorii vor spune cu siguranta ca este innascut, este in om instinctul de aparare, de conservare, de supravietuire, adica instinctul omului de a opune o actiune, de a reactiona la actiunea altora impotriva sa.
De obicei, in manualele de drept cel putin in cele pe care le-am avut noi la Drept in anii studentiei noastre, aceste notiuni sunt trecute, e corect, in Notiunile acelea Introductive, in capitolele de introducere, peste care stiu ca unii studenti, in graba lor de a ajunge sa practice Dreptul, sar cu bucurie si neglijeaza lectura acelor pagini, in fapt, lectura studentului la Drept este un selectiva, nu se stie niciodata ce pagini citeste si peste ce pagini sare cu lectura.
Lectura completa sau partiala a manualelor de Drept este si in functie de placerea spontana pe care o resimte studentul fata de o disciplina de drept, sau alta.
Mi se pare putin potrivit cu vocatia de judecator, dorinta de a lipsi un om de posibilitatea de a se apara.
Este probabil ca, din capul locului, atunci cand a fost gandit, scris, elaborat, articolul 55 ar fi trebuit poate sa fie vazut intr-un mod mai complex putin, sa dea dreptul si membrului CSM de a se apara in situatia in care devine de neinteles in actiunile sale, pentru judecatorii care l-au ales sa ii reprezinte la CSM, in sanul acestei institutii publice despre care stim ca se conduce dupa Legea 317 / 2004 care ce prevede ea ?
Trebuie sa reluam, asa se procedeaza, lectura legii acesteia, 317 / 2004 si sa citim in lege cam cu ce se ocupa de felul sau, CSM-ul ?
Este probabil ca si judecatorii nemultumiti de alesul lor si reprezentantul lor ar fi trebuit sa justifice, sa motiveze si chiar sa ii spuna civilizat, in cadrul unui dialog, judecatorului Danilet de ce considera ei ca nu ii mai reprezinta, cu ce le-a gresit adica judecatorilor care i-au acordat increderea pentru ca el, Cristi Danilet sa le apere interesele legitime, cariera profesionala.
Ca urmare a constatarii ca neconstitutional a articolului 55 din Legea 317 / 2004, de catre Curtea Constitutionala, unii judecatori apreciaza ca la ora actuala si pentru viitor, adunarile generale ale magistratilor nu vor mai avea nicio posibilitate de a sanctiona conduita reprezentantului lor in CSM, in exercitarea mandutului acestuia de 6 ani.
Cu alte cuvinte, se apreciaza pentru viitor ca judecatorii instantelor nu vor mai avea niciun cuvant de spus, iar intre reprezentantul lor in CSM, membrul CSM si toti ceilalti magistrati - judecatori care nu sunt membri CSM, ci numai judecatori in cadrul instantelor de judecata - nu va mai exista nicio legatura, nicio comunicare, iar CSM-ul si toti ceilalti judecatori ne-membri CSM vor avea activitati si existente complet diferite, paralele.
Si totusi, pentru viitor, avand in vedere toate celelalte articole ale Legii 317 / 2004, care raman in vigoare, constitutionale si care consacra atributiile membrilor CSM, ale CSM-ului, cu privire la cariera profesionala a magistratilor, la viata lor in instante si la aspectele adica care privesc disciplina acestora, CSM va continua sa aiba acelasi rol, acelasi cuvant greu de spus, in timp ce, iata - de partea cealalta - judecatorii instantelor nu isi mai pot sanctiona alesul, "trimisul", reprezentantul lor in CSM.
De la bun inceput, sub acest aspect, ar trebui sa observam ca legea 317 / 2004 a fost cam ciudat alcatuita.
Pentru ca, pe de o parte, CSM - are atributii care, toate, vizeaza direct cariera judecatorilor de la instante si toate miscarile lor - promovare, detasare, transfer, delegare, etc., si disciplina judecatorilor in cadrul instantei, sa citim cu atentie in Legea 317 / 2004 - iar, pe de alta parte, fata de "tutela" CSM instituita asupra judecatorilor de scaun, acestia, judecatorii de scaun ce pot face, ce pot opune ? sau inca, ce puteau ei opune ? Puteau opune pana la Decizia CCR din 4 aprilie 2013, numai sanctionarea reprezentantului lor, numai solicitarea revocarii acestuia !
Vi se pare ca cele doua talere ale balantei au fost echilibrate inca de la inceputul elaborarii, conceperii si redactarii legii 317 din 2004 privind CSM ?
Mie mi se pare ca nu.
Deloc.
Este adevarat ca, 19 membri alcatuiesc Consiliul Superior al Magistraturii, dintre acestia 19, 14 membri sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat si acesti 14 membri sunt impartiti in 2 sectii, una de judecatori si una de procurori, iar Sectia pentru judecatori este alcatuita dintr-un numar mai mare de membri, anume din 9 judecatori, in timp ce, Sectia pentru procurori este alcatuita din  - numai - 5 membri, procurori.
Dupa ce au trecut de alegerile ce au loc in sanul adunarilor generale ale magistratilor, dupa ce adunarile acestea au cazut de acord pe cine sa trimita din randul lor, la CSM, sa ii reprezinte, judecatorii de scaun stiu si cunosc ca, odata "plecat" la CSM, alesul lor va avea de implinit normele juridice, sau inca direct spus, textul Legii 317 / 2004, de implinit si de respectat.
Cu asta se va ocupa alesul lor, pentru urmatorii 6 ani.
Acest CSM este inzestrat si cu Inspectia Judiciara.
De cate ori intervine Inspectia Judiciara, rolul ei se rezuma invariabil la critici si reprosuri consemnate in actele de control.
Totusi, o Inspectie, orice inspectie care inspecteaza orice alta institutie sau persoane din institutie, de pilda dintr-o scoala, un liceu, atunci cand profesorii, cadrele didactice au de sustinut examene de grad...
...Atunci soseste inspectia alcatuita din oameni cu mai mare vechime in munca aceasta a cadrului didactic si cu vechime de specialitate, oameni din institutii de invatamant aflate la un nivel superior scolii sau liceului, sau institutiei unde are loc inspectia.
Iata ca putem vedea si o altfel de Inspectie care nu sanctioneaza, nu reproseaza si nu critica, ci se prezinta la scoala sau la liceul respectiv, asista la orele tinute de profesorul care trebuie sa sustina un examen de grad, si inspectia la final, desigur intocmeste un act de control si acorda gradul profesorului inspectat, un grad superior.
Multe inspectii din acestea - cele mai multe - se termina cu bine si au loc civilizat, iar inspectorii ii apreciaza pe profesori, pentru stradaniile lor in munca cu elevii, pentru felul in care predau, pentru tot efortul depus de cadrele didactice.
Este o mare diferenta aceasta !
Asa se intampla lucrurile in scoli si in licee cand este necesar ca un profesor sa fie evaluat, in vederea obtinerii unui grad didactic superior, si in functie si de vechimea sa in munca.
Nu au loc conflicte, vorbe neplacute, oamenii, inspectorii vorbesc frumos, civilizat, obligatoriu civilizat, pe un ton frumos, fara sa se ridice tonul, fara sa se innaspreasca, fara dispret, fara ironie, fara batjocura.
Iata ce se intampla la nivelul institutiilor de invatamant, pe care si judecatorul le-a parcurs pentru a ajunge student si mai apoi, magistrat.
Adica depinde ce ne animeaza, ce ne motiveaza, cautam conflictul si cearta sau ne concentram atentia si ramanem in sfera inspectiei care evalueaza activitatea didactica a profesorului ?
In tot cazul cine a spus si a plecat de la premisa ca o Inspectie, este numaidecat obligata sa certe, sa critice, sa acuze, sa iti calce munca in picioare, din clipa in care a fost sesizata ?
Cine a inteles ca menirea unei inspectii este neconditionat, aceea de a sanctiona ?
Se ridica o intrebare : au existat oare in instante, in Justitie, inspectii, macar o singura inspectie care a facut aprecieri frumoase, a constatat efortul si munca, deopotriva ale judecatorilor si ale grefierilor caci stim ca - ma refer la inspectia cu titlu general, nu numai strict dupa competenta - si grefierii si personalul acesta numit auxiliar si de specialitate este inspectat in instantele judecatoresti ?
Stie cineva si poate publica macar un astfel de caz fericit ?
Ar trebui sa existe o Evidenta publica, si o Revista si o arhiva a activitatii si rezultatelor activitatii Inspectiilor Judiciare, din toate timpurile pana in prezent.
Sa putem prin urmare trage o concluzie cu privire la ce intelege Justitia, prin notiunea de "inspectie" ?
In concret, avand in vedere anii trecuti, cand in instante soseau inspectii, judecatorii inspectori facand parte din Corpul de Control al Inspectorilor ( Curtii de Apel ), dar ne-au sosit inspectii la judecatorie si de la Tribunalul Municipiului Bucuresti, efectuate de judecatori, cate inspectii au plecat din instanta supusa inspectiei, avand pe buze cuvinte de apreciere, cate acte de control au consemnat efortul prea mare in raport cu un numar mereu crescut si nedefinit, sau infinit de dosare, al grefierilor, arhivarilor, judecatorilor ?
O fi asa de greu sa scrii si lucruri frumoase, sau ai credinta ca esti obligat numai la cuvinte urate, oribile, rele, pline de venin si la acte de control care aduc multe drame si nefericiri in viata celor supusi controlului ?
S-ar spune ca, atunci cand un inspector inspecteaza, el soseste in instanta legat la ochi, dupa modelul statuii Justitiei si se joaca de-a baba oarba printre dosare, nereusind, cu mana, sa atinga niciunul si atunci trage concluzia ca nu e nimic de lucrat in instanta respectiva !
Mai trage si concluzia ca toti angajatii stau si nu lucreaza nimic, neavand ce, pe cale de consecinta vor avea din ce in ce mai mult de lucru ca sa nu stea degeaba !
Nu suna prea logic, dar asa suna un act de control.
Inspectorul in instantele judecatoresti, nu inspecteaza realitatea aici este problema inspectiilor judiciare si ale inspectorilor judecatori.
Ei nu se stie exact, ajungand in instanta, ce anume doresc sa constate de la bun inceput, pentru ca, in tot cazul numai realitatea trista nu o constata niciodata.
In tot cazul niciodata nu constata munca neintrerupta, non-stop a Personalului care se lupta sa razbeasca si sa rezolve dosare care devin tot mai numeroase, cu fiecare saptamana, si cu fiecare sedinta de judecata.
Lucrarile din dosar, hotararile, incheierile de sedinta, citatiile chiar - am vazut cum Zizi ( Arleziana ) grefiera de la Judecatoria Sector 1 care lucra numai citatii la prim termen, cand dosarul inca nu se afla pe rolul instantei dar urma sa ajunga pe rol, de aceea partile trebuiau anuntate cand sa vina la judecata pentru prima oara, era constant criticata, certata ca nu face bine citatiile si nu mai scrie citet, pentru ca scriind asa mult i se deformase scrisul, precum scrisul unor doctori in anii lungi ai facultatii de Medicina in care au mult de scris.
Nu am vazut niciodata apreciate nici hotararile sau sentintele si nici incheierile de sedinta, macar asa cu un cuvant frumos, dar, nimic !
Se ridica intrebarea daca nu cumva inspectiile alcatuite din judecatori au vreo particularitate, in raport cu alte inspectii din alte domenii de activitate decat Justitia ?
In anii in care am fost grefiera de sedinta, o singura data, un singur inspector, un judecator al Curtii de Apel mai in varsta s-a dovedit atent cu noi, si nu cred sa fi plecat pe buzele lui cu reprosuri pe care sa nu ni le fi declarat in fata, dar pe care sa le fi consemnat in actul de control.
Era un judecator mai in varsta, si intr-un fel, pot spune ca a fost singurul care ne-a lasat in pace.
El a venit in inspectie la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, a vazut rapid volumul de munca despre care auzisera toate instantele, era de notorietate, nu ne-a certat, criticat pe niciuna dintre noi grefierele, in plus s-a aratat chiar amabil, sociabil, oarecum prietenos, binevoitor mai exact, atent.
Acesta a fost judecatorul Plãvitu [ Plãvitzu ].
Presedinta instantei era judecatoarea Valentina Tatulescu, si aveam in birou o grefiera, o fata tanara care se numea Veronica ( nu ii mai stiu numele de familie ), ea nu a ramas mult cu noi in birou, si pe care inspectorul chiar a simpatizat-o, dar s-a purtat frumos cu noi toate, vreau sa ma refer la sentimente normale de simpatie.
Cred ca i-a placut tineretea noastra si poate si-a amintit de inceputurile carierei lui cand si el era tanar.
Acestea se intamplau prin anul 1993, poate chiar 1994.
In anul 2005 cand eram in anul intai la facultatea de Drept, in grupa 112 ( la litera M ), am avut o colega, pe Camelia Muntean care semana foarte bine cu Veronica si care mi-a adus aminte de aceasta colega grefier din trecutul meu.
Si Camelia Muntean a fost o colega buna si invata foarte bine si avea o buna memorie.
Revenind acuma la judecatorul Danilet si la "despotism" - un cuvant pe care l-am intalnit in articolul "Intronizarea domnului Danilet", publicat pe site-ul magistrati.ro pe 24 aprilie 2013.
Acest judecator marturiseste despre sine ca nu intelege sa stea in pasivitate fata de situatia actuala din societatea romaneasca care inca nu a invatat ce inseamna democratia, el spune ca s-a intalnit cu oamenii si a stat de vorba cu ei, un lucru pe care nu l-am mai intalnit in cazul altor magistrati.
Intrucat atributiile lui exprese de membru CSM nu il obliga la nimic in acest sens, inseamna ca lui chiar ii face placere sa comunice, inseamna ca este interesat de oameni si viata acestora nu il lasa nepasator.
Sa recunoastem ca face aceasta in mod voluntar, si nu este platit ( nu primeste salariu sau indemnizatie ) pentru activitatile lui sociale.
Cred ca face bine "fugind" de mediul si atmosfera impregnate de artag si nemultumire, conflictuala care uneori sunt proprii CSM si felului in care se tine o sedinta in plen, felul in care se tine cont de ordinea de zi : "Noi trebuie sa plecam si sa ajungem la o alta instanta...si propunem sa luati subiectul care ne priveste, de pe Ordinea de zi, primul, ca sa putem ajunge la destinatie" ( spune un judecator, membru CSM ), replica la aceasta dorinta legitima fiind : "Foarte bine, amanam pentru alta sedinta discutarea subiectului care va priveste pe dvs. !"
Intr-adevar, amanarile sunt specifice solutionarii cauzelor deduse judecatii, uneori se amana, se amana, pana cand partile uita de proces sau se satura, sau nu mai cred ca procesul va - mai - avea loc vreodata !
Toata lumea amana, din motive diferite, nu se pot prezenta unii, se imbolnavesc altii, termenul a fost scurt si citatiile nu s-au facut, sau au fost facute si au ajuns la destinatari insa prea tarziu, dupa acel termen, totusi au ajuns si partile macar afla de proces si nu mai pot spune ca nu stiu de existenta lui... , altii vor sa isi angajeze avocat, pe urma sa schimbe avocatul, altii sunt la drum sau pe drum, si cu totii amanam.
Intr-adevar, cu totii ne putem contagia unii de la altii.
Este totusi de notat ca oamenii se contagiaza mai rar, mai lent, de bine si de frumos, de intelegere, si mai adesea de rau, de nerabdare, de rautate, de cearta, de un aer irespirabil.
Despre aerul care se respira in plenul CSM, in jurul mesei rotunde, ne-au vorbit chiar Cavalerii carora le lipseste Arthur.
Ati citit precis in copilarie si lectura e frumoasa pentru orice varsta, "Din marile legende ale lumii" , legenda Regelui Arthur, sau Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde ?
Arthur era un viteaz care avea niste buni tovarasi de arme si de fapte curajoase si vitejesti, ei se reuneau in jurul Mesei Rotunde pentru a se sfatui, erau egali intre ei si se admirau pentru calitatile lor.
Si pentru faptele lor nobile, de arme.
Dar aceia erau Cavaleri si Arthur le vorbea natural, si nu intr-un stil protocolar.
Asa natural cum intelegea Arthur sa le vorbeasca tovarasilor sai, el ii inaltase la rangul nobil de cavaleri, ne spune Alexandru Mitu, autorul cartii "Din marile legende ale lumii", intrucat oamenii se sprijineau numai pe cele doua picioare ale lor si pe o sabie.
Daca ne gandim bine, si Justitia are o sabie, are chiar un palos, numai ca, fiind legata la ochi, il invarte precum ghioaga si nu stie unde nimereste cu el.
Acuma noi trebuie sa intelegem ca in vremuri trecute existau lectii de arme si antrenamente la lupta cu sabia, cu spada, si era o meserie, o arta aceasta chiar care insa se invata ca oricare alta, in timp ce astazi aceste cursuri care sa te invete sa manuiesti o arma, s-au desfiintat demult.
Existau si reguli in lupta, asa cum si spadasinii aveau reguli cand se duelau, a existat si o arta a razboiului, dar toate acestea au cazut demult in desuetudine, pentru ca nu isi mai gasesc locul, rolul intr-o societate pacifica precum aceasta din zilele noastre.
Este adevarat, intr-o emisiune la Antena 3, la televizor, judecatoarea Mihaela Lamaita Ciocea s-a plans de modul in care i-ar fi vorbit chiar judecatorul Danilet.
De asemenea, a existat imprejurarea in care parchetul DNA i-ar fi solicitat judecatorului Danilet, extrase ale Forumului Magistratilor si in special avand in centrul lor, scrierile si opiniile judecatorului Adrian Neacsu.
Extrasele ar fi privit totusi si scrierile altor magistrati, in cele din urma, pentru ca pe un Forum nu scrie doar o singura persoana.
Sunt doua aspecte care se puteau rezolva prin dialog, chiar daca nu intelegi pe cineva la un moment dat sau nu esti de acord cu el, sau poate nu il cunosti suficient si atunci il acuzi, totusi trebuie sa vorbesti masurat si cu bunavointa.
In orice circumstanta se impune sa ai bunavointa cand trebuie sa analizezi o situatie, mai multa masura si acestea pentru ca este singura cale de reusita si de intelegere si nu de creare a unor alte situatii aducatoare de nemultumire ( daca adopti un alt ton ).
Poate ca nu este mereu usor, intr-un mediu ostil sa ramai insa un om masurat.
Dar omul in sine, oamenii trebuie priviti cu bunavointa, este vorba de viata noastra a tuturor oamenilor si ea este importanta.
Sigur ca este bine cand judecatorii te aleg in adunarile lor, sa ii reprezinti pe ei si interesele lor legitime in cadrul CSM, si atunci membrii CSM spun ca au fost alesi de un numar larg, mare de magistrati, un fapt care nu e putin lucru, care inseamna ceva.
Am inteles reactia de nemultumire a judecatorilor care l-au ales, si apoi au cerut revocarea lui din functie - pe judecatorul Danilet, ei au considerat ca el nu ii mai reprezinta, ei au apreciat ca nu mai pot avea incredere in el, desi concret, ar fi util sa putem citi in presa, undeva, pe un site, care au fost nemultumirile judecatorilor, ce anume exact i-au reprosat ei judecatorului Danilet ?
Magistratii s-au unit cand au simtit ei, au apreciat ei ca Danilet si el un judecator din randul lor, domnul Danilet nu se mai ocupa de ei.
Atunci de ce nu s-au unit ei si nu s-au solidarizat in cazul judecatorului Adrian Neacsu, si el ales la randul sau, de un numar considerabil de judecatori pentru a fi membru CSM, pentru ca nu am auzit macar un singur magistrat, din CSM sau din instantele judecatoresti sa spuna, mai multi trebuiau sa spuna in cor : "Nici noi nu venim cele 8 ore la programul de munca, si noi muncim acasa, si totusi ne luam salariul si nimeni nu ne reproseaza nimic !"
Oamenii cand aleg pe cineva din randurile lor, este pentru ca cel ales in final, este la fel ca ei, are aceleasi preocupari si aceleasi obiceiuri de viata, in caz contrar nu i-ar acorda increderea lor.
Fata de toate cele de mai sus, putem spune ca nu Curtea Constitutionala este aceea care instituie prin Deciziile sale si felul sau de a solutiona diferende, exceptii, conflicte, un "despotism" in sanul unei institutii precum este CSM a carui lege de organizare si functionare nr. 317 din 2004 nu a fost conceputa, elaborata, gandita de judecatorii constitutionali ai Romaniei.
Ca un fapt secundar dar nu lipsit de importanta poate ar fi cazul sa constatam si ca, in sanul Curtii Constitutionale judecatorii nu se comporta precum magistratii din CSM.
Poate si pentru ca au o alta varsta, poate.
Sau sa fie din cauza ca deasupra Curtii Constitutionale nu exista niciun alt for jurisdictional, judecatoresc sau politico-jurisdictional ?
Nu in ultimul rand se cuvine sa o spunem, fiecare om atunci cand "lucreaza", soseste la un loc de munca, indiferent care e acela si cum se numeste, soseste numai cu calitatile si defectele sale, cu educatia sa, cu obiceiurile sale, cu personalitatea sa.
De toate acestea cine sa dea seama ?
Nici macar curtile sau vreo curte, vreo instanta sau CSM-ul.
Iar cearta nu profita nimanui, dupa cum se vede numai si numai buna intelegere, dialogul raman cele mai profitabile in viata.
Sunt de parere cã judecatorului Adrian Neacsu, colegii judecatori, adica toti cei care sunt judecatori - din CSM sau nu - , ar fi trebuit sa ii ia apararea, ar fi trebuit cel putin sa reactioneze, sa puna in scris tot ce stiu ei bun si frumos despre Adrian Neacsu si sa scrie autoritatilor si parchetului DNA.
Poate acestea se vor intampla candva intr-un viitor, sau poate niciodata.
Nu stim daca sa ne bucuram sau sa plangem de ceea ce viitorul ne poate aduce.
Si sa nu uitam ca tot ce facem bun, atrage o reactie sau un fapt, sau un eveniment bun si tot ce facem rau, un fapt, un eveniment sau o reactie rea, urata.
Este cea mai simpla lege a Universului si nu trebuie decat sa privim in jur ca sa intelegem.
Nu-i asa ca s-au facut orele 15h00?
Chiar 15h15 si la ora aceasta mama a terminat de vazut "Tanar si nelinistit" si poate ca imi va pregati ceva de mancare, sper ca nu am inghitit prea multe litere la scris...
Eventual voi verifica dupa ce iau masa de pranz ...
Decizia nr. 196 / 4 aprilie 2013 o gasiti pe pagina Curtii Constitutionale www.ccr.ro .

Despre mentinerea sanatatii si tinerete fara batranete, si reconstituirea dreptului de proprietate

Despre mentinerea sanatatii si tinerete fara batranete, si reconstituirea dreptului de proprietate

Scriam in postarea mea anterioara despre unele probleme de sanatate cu care m-am confruntat cu incepere de prin anii 1999, 2000.

Dar nu vreau sa vorbesc numai despre acestea, ci sa spun ca, din 18 aprilie 2013 am inceput sa iau pastile de Gerovital H 3 ( cutiute in farmacie cu 25 de drajeuri, ambalate intr-o cutiuta din cartonel alba cu verde inchis si verde mai deschis, pal ) pentru ca, ele previn si incetinesc procesele fiziologice ale inaintarii in varsta, sau le combat pentru cei care au ajuns de varsta a treia.

Este important cum traim, cum imbatranim, oricum din clipa in care ne nastem timpul curge in defavoarea noastra si ne indreptam spre aceasta batranete.

Ori, gerovital H 3 este un produs pe baza de procaina, chiar am scris si postat pe blog despre Procaina, si catre finele postarii sunt descrise precis cele doua produse din Farmacii, Aslavital si Gerovital H 3 care se utilizeaza pentru a avea un tonul mai bun, tesuturile functioneaza mai bine, sistemul nervos este imbunatatit, mai puternic, se intretine, intr-un cuvantul omul se simte mai bine, mai viguros, mai energic, mai confortabil in pielea sa si mai putin obosit.

Gerovital H 3 ajuta si in unele afectiuni, boli care pot afecta organismul la un moment dat.

In general el nu are contraindicatii si tocmai ca, in mod ideal nu trebuie sa astepti sa ajungi la varsta a treia pentru a incepe sa faci acest tratament de intretinere, ci este mai bine sa incepi din timp, treptat.

Se iau 2 pastile pe zi, dupa masa, interfereaza numai cu sulfamidele, timp de 12 zile, dupa care luna urmatoare se face pauza, apoi iar continui cu alte 12 zile de tratament in acelasi mod, iar prospectul medicamentului indica si o maniera diferita de tratament, adica una fara pauza mi se pare, dar eu am optat pentru varianta cu o luna pauza.
Ceaiurile din plante medicinale sunt si ele placute, aromate si benefice, cel putin mie imi plac mult.
Asa incat, dimineata odata cu cafeaua imi pregatesc un ibric mare de ceai alcatuit din mai multe plante, si apoi cand este gata il beau de-a lungul intregii zile ; uneori, mai rar, imi pregatesc un al doilea ceai, dar mai mic cantitativ.
Astfel amestec ceai de ienupar - despre ienupar si alte cateva plante am scris chiar pe blog -, ceai de ghimpe, ceai de salvie, musetel, sulfinã, papadie, este un "cockteil" mai nou, iar pana acum obisnuiam mai mult sa beau ceaiuri din tei ( mai ales seara sau in zilele friguroase ), menta, galbenele, si am folosit nu demult si ceai de zamosita, in fapt un ceai diuretic care contine zamosita si coada-calului si alte plante.
In general, toate acestea ajuta in infectii urinare si nu numai, ienuparul in reumatism, dar si pentru digestie, stomac ( facusem si o enterocolita, poate si pentru ca nu mai fac miscare, dureroasa ), circulatia sangelui.
Pe internet mai gasim informatii despre aceste plante, dar aveam si 2 carti despre Plante medicinale mai vechi, din care acum in casa am mai gasit numai una, nu stiu pe unde o fi a doua.
Prin anii 1994 cand eram la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, fiind foarte frig in biroul de la etajul 2 al judecatoriei si Palatului de Justitie, caloriferele complet reci si neprietenoase erau greu sa rezisti la lucru, asezat la birou iar salile de sedinta erau glaciale ca un cavou.
Asa incat incepusem sa imi pregatesc acasa si sa beau ceai de tei care incalzeste organismul, si activeaza circulatia sangele, fluidizeaza sangele, si mai foloseam si ceai de mesteacan, si probabil si alt ceai, dar am uitat.
Cat priveste menta, musetelul intotdeauna mi-au placut si au fost foarte potrivite oricand, seara la culcare sau dupa masa de pranz, asta, cand eram acasa si nu la serviciu.
Datorita ceaiului meu de tei, incepusem chiar sa transpir putin, si stiu ca odata, nu mai stiu exact cum a fost, dar Valentina Tatulescu a intrat in biroul nostru, ea, presedinta judecatoriei si a facut o remarca, ceva despre imprejurarea in care organismul transpira si ca asta ar insemna o boala la plamani.
Pe moment cand am auzit-o, m-am gandit ca poate a remarcat ca port numai o camasa sau cand era mai rece o camasa si un pulovar ( depindea de temperatura desigur ), pe cand totusi era frig in birouri si in sinea mea, mi-a venit sa rad : Oare face aluzie la mine, ma crede bolnava de plamani ?
Insa, nu, nu am nimic la plamani si nici nu am avut vreodata, eu insa imi beam portia mea de ceai de tei acasa si la judecatorie cu timpul, cand era frig, ajunsesem chiar sa transpir.
O afectiune cu care te mai poti confrunta sau care te-ar mai putea paste cand ai o munca de birou, sunt varicele, circulatia venoasa ingreunata, deficitara, dar ceaiul de mesteacan era foarte eficient.
In anul 1998, din nou la Judecatoria Sectorului 1, cand colegele mele de birou, Arabela Geamanu, eu insami, nu ne mai ridicam de la masa de lucru, si Arabela ma uitam ca avea gleznele umflate, sangele nu mai circula bine, eu insami ma simteam cu picioarele umflate si am inceput sa cumpar niste geluri pe baza de alge si cofeina de la Oriflamme, de culoare albastra si cu un miros puternic marin care imi placeau foarte mult si mai era unul, da, mai era un altul inca pe care l-am uitat, acela era cu cofeina care scotea apa din tesuturi, dupa dus, acasa, ma destindeau imi luau durerile de peste zi, dupa o zi lunga de munca, dar mama mea care sufera de o diskinezie biliara si nu suporta niciun fel de miros, nu prea aprecia mirosul algelor de la Oriflamme, iar fratele meu pare sa aiba o sensibilitate la ficat, la vezica biliara mostenita de la mama, la orice miros de crema, apa de toaleta, se stramba ca si cum ar mirosi extrem de neplacut, chiar incepuse sa ma si supere si m-am intrebat daca nu are mirosul deformat.
Dar, intr-adevar ma uit la mama, niciodata nu a suporta parfumul, apa de toaleta, nici cremele macar, decat o crema de maini cel mult, si pudra de fata cand era foarte tanara.
In ce priveste cremele de fata, inca de la terminarea liceului am apreciat in trecut, crema Gerovital H 3 Ana Aslan, o minune de crema, am folosit-o intotdeauna desi am utilizat si alte creme de fata, asa incat uneori am fost intrebata cati ani cand m-am prezentat si mi-am spus varsta, sau cum se face ca arat asa, unii nu pareau sa ma creada, nu mi-au spus asta expres, dar simteam, si le-am explicat.
Din cand in cand, la intervale de timp, fara sa fac niciun fel de exces, pentru intretinerea sistemul nervos iau lecitina, insa nu exagerez deloc si nici nu trebuie, pentru ca organismul are propriul sau ritm si fiziologia sa, si trebuie sa isi poate produce, neinhibat de lecitina dn exterior, substantele lui naturale care ne fac sa functionam, ori celulele noastre produc natural, lecitina.
Insa nu trebuie exagerat cu niciun medicament sau produs supliment alimentar pentru a nu inhiba ritmul de functionare natural al organismului.
Din pacate parintii mei refuza orice tratament de intretinere desi ei chiar au o varsta si i-ar ajuta foarte mult, tatal meu este insa impotriva oricarei pastile, chiar si a unei aspirine, insa, nu a avut de ales si cand a facut litiaza renala, pietre la rinichi si incepuse sa tipe de durere mama a chemat doctorul care i-ar fi prescris "No-spa" un medicament impotriva spasmelor, insa nu cred sa trateze boala in sine, s-ar putea, spun s-ar putea caci nu eram acasa, sa ii fi prescris si rowatinex, insa nu stiu sigur si nu stiu daca, in cazul in care i-ar fi fost prescrise pastilele de Rowatinex, le-a si luat, este o personalitate dificila pe care cu greu o poti ajuta, chiar si cand plange de durere ( pentru ca nu spune ce are si e nervos ).
Ma gandeam ca, atunci cand in vara 1993 mi-am cunoscut unchiul, pe Dumitru Andrei magistratul, avocatul, de care pana atunci o auzisem numai pe mama vorbind uneori in casa - familiile noastre nu se vizitau deloc, numai bunicul meu Paraschiv Mardale era in relatii si a fost in cele mai bune relatii cu nepotul sau Dumitru Andrei ( care era fiul Ioanei Mardale, una din surorile bunicului meu stabilita si ea la Bucuresti, in timp ce rstul fratilor bunicului au ramas in comuna Piatra, in Teleorman unde au trait toata viata lor ), - unchiul meu avea o varsta, fiind nascut in 1926-1928, insa era un om tonic, energic, cu pofta de viata, optimist si sanatos.
Imi dau seama sau asta am dedus eu, ca inainte de 1989 in Romania, in Justitie nu exista stresul de dupa 1990 catusi de putin si oamenii imbatraneau altfel, sanatosi.
In schimb, prin ultimii ani, odata cu 2003, mama mi-a spus venind acasa din vizita de la matusa ( o nepoata a bunicului meu ) ca ar fi auzit ca unchiul meu a inceput un tratament pentru inima, Dumitru Andrei si sotia lui, matusa mea o vizitau pe nepoata bunicului meu, o matusa a mea.
Prea putin imi cunosc insa rudele din partea mamei si chiar a tatalui.
Pentru ca parintii meu au trait mai retrasi si asta a fost.
Sau altfel spus, aproape sigur, numai din ce stiu eu, am destule rude, membri ai familiei bunicului meu de care habar nu am.
Interesant este ca, atunci cand a murit, in noiembrie 2008, inainte de decesul propriu-zis, unchiul meu Dumitru Andrei a fost vreo 14, 15 zile in coma profunda, a suferit un accident cerebral, doctorii au constatat ca avea o inima sanatoasa.
In fine, asa se invata Medicina, cum invatam noi Dreptul incat unii se cam mira sau nu ne inteleg, mai ales unde exista opinii contrare pe un acelasi subiect de drept, pe o aceeasi tema, insa un accident vascular se face din cauza, sigur, in primul rand a vaselor de sange, arterelor, circulatiei sangelui, dar nu poti spune ca inima nu e implicata si este complet lasata la o parte, ca nu are niciun rol, tensiunea arteriala, presiunea sangelui, depind si de buna functionare a inimii ( plecand de la premisa ca inima era / este normala si nu are niciun defect congenital, nicio alterare ).
Vorbeam foarte rar cu el la telefon, insa Dumitru Andrei niciodata nu mi-a spus ca face un tratament pentru inima, insa mama aflase de la matusa mea, nepoata bunicului meu ca unchiul meu avea o interdictie de la doctor sa mai alerge dimineata in parcul Tineretului, unde ii placea sa iasa mai ales in week-end sa faca jogging.
Demult, prin anii 1993 mi-a povestit insa unchiul meu ca uneori se intalnea la jogging in parc - unchiul meu locuia intr-unul din blocurile care se aflau exact peste drum de parcul Tineretului, pe Bulevardul Tineretului unde avea si cabinetul sau individual de avocatura, separat insa de apartamentul in care isi avea domiciliul - cu cel care a fost o vreme ministrul Justitiei, cu Petre Ninosu, si alergau impreuna.
Revenind la ideea despre atmosfera mai calma si climatul mai linistit din instante, de dinainte de 1989, desi unchiul meu nu prea mi-a povestit, am temeiuri sa cred ca erau vremuri mai putin agitate si fara stresul de dupa 1990.
Stresul contribuie puternic la alterarea sanatatii, are un rol important.
Munca in instante, asa cum era / este ea, de la un termen de judecata la altul, ii mentine pe oameni mai alerti, mai vioi, mai vigilenti, mai tineri.
Mai multi judecatori aveau varste inaintate cand m-am angajat eu in 1993, insa ei au plecat la Curtea de Apel, pentru ca se infiintasera sau re-infiintasera in Romania curtile de apel si aveau mare nevoie de personal, de oameni, totusi cate unii au mai ramas si la judecatoria sectorului 1 bucuresti, astfel de pilda judecatorul Dobrescu a carui sotie in fiecare zi venea sa il conduca acasa la terminarea programului, si despre care auzisem ca are si un frate judecator la Tribunalul Municipiului Bucuresti, judecatoarea Rodica Fesiuc foarte ferma si bine infipta pe picioarele ei, robusta si hotarata, avea uneori si simtul umorului, din pacate insa am auzit ca a decedat nu stiu in ce an, si ma gandesc ca dupa tonusul pe care il avea cand am cunoscut-o, fara stresul de dupa 1993 ar fi putut trai si mai mult.
Cu alte cuvinte eu sunt de parere ca ultimii ani ne-au distrus sanatatea si ne-au luat ani din viata.
Imi amintesc in anii 1993 ca erau multi avocati, deja in varsta, de seama unchiului meu si poate si mai mari, erau deosebit de alerti, vioi, aveau picioare tinere care zburau aproape cu infrigurare, bucurie si entuziasm de la o sala de sedinta la alta, pe coridoarele Palatului de Justitie.
Erau mai tineri decat tinerii !
In octombrie 2008 insa, ultima data cand dupa o pauza de cativa ani, am vorbit cu unchiul meu Dumitru Andrei la telefon, vocea era aceeasi dinamica, plina de energie, voie buna, incredere, insa m-a pus putin pe ganduri cand mi-a spus : "Stii, Olivia, la varsta mea, si daca esti avocat trebuie sa te tina capul si picioarele !"
Aceasta afirmatie a lui m-a pus usor pe ganduri si m-am intrebat daca organismul lui nu simte oboseala, ceva in el, un disconfort de care Dumitru Andrei este constient sau poate sa nu fie ; uneori organismul ne alerteaza si ne-o ia inainte, ne da semne pe care la inceput sau si mai mult timp, noi le ignoram !
Era seara zilei de 26 octombrie 2008, ziua Sfantului Dumitru, eram in anul IV si nu ii spusesem nici macar ca m-am inscris la facultate, cu stupoare am auzit ca el stia totul, se pare ca stia de mama mea care o vizita pe acea matusa a mea si nepoata a bunicului meu, unde in vizita soseau si Dumitru Andrei cu sotia lui.
La numai cateva zile dupa aceasta ultima conversatie telefonica el a intrat in coma profunda, dupa o zi de "Tribunal", avusese procese la Curtea de Apel Bucuresti, bine ca a apucat sa se intoarca acasa la el ; nu se simtea in apele lui si s-a culcat putin, iar dupa ce a adormit a intrat direct in coma, din care nu avea sa mai iasa niciodata, timp de 14 zile apoi a stat la spitalul... de urgenta cred.
Inconvenientul sau chiar durerea unor relatii dificile sa le numesc asa inter-familii, intre familii a facut ca sotia lui sa o sune pe nepoata bunicului meu pentru a-i da vestea decesului - poate pe nepoata bunicului o fi sunat-o, nu stiu, incat de cand Dumitru Andrei a intrat in coma - iar nepoata bunicului a sunat acasa si a vorbit cu mama mea si mama a intrat in camera unde eram si mi-a spus : "Nu stii ! A sunat Sica ( Andrei ) ! A murit Titel !"
El a decedat la orele 2h00 noaptea, in noaptea dintre 14 si 15 noiembrie 2008.
Era chiar ziua de nastere a unei verisoare mai indepartate, ziua de 15 noiembrie, iar pe 12 noiembrie fusese ziua mea de nastere.
Niciodata ca atunci nu  m-a durut asa de tare raceala de o viata intreaga intre familiile noastre, nu stiusem nimic de coma unchiului meu, de suferinta lui in tot acest timp si ea se petrecuse la numai cateva zile dupa ce il sunasem pentru ultima oara, pe 26 octombrie 2008 !
Imediat i-am telefon colegei mele grefiere, Gabrielei Manole, Gabriela m-a intrebat : "Cum Olivia ? A murit Nea Andrei ? ", "Da, da, Gaby, a murit !"
In septembrie 1993, Gabriela mi-a povestit cum la angajarea sa i-au luat interviu si au intrebat-o despre tot anturajul si viata ei, cei doi judecatori care conduceau Tribunalul Municipiului Bucuresti, Popa Marin si Dumitru Andrei, doi judecatori inseparabili de-a lungul carierei lor profesionale, ambii au fost la Curtea Suprema, ambii la TMB, apoi Marin Popa a revenit la Curtea Suprema nu stiu cum ( CSJ sau actuala ICCJ ).
Nici nu aveam cui sa imi strig durerea, a fost un moment teribil de dureros pentru mine atunci.
Desi, ca sa nu par contradictorie pentru cei care imi cunosc Povestea de viata, colegii mei, desi ei au inteles deja cred, existand o vadita raceala intre familiile noastre, care nu comunicau deloc, unchiul meu cred eu a avut unele nemultumiri, despre una cel putin stiu sigur pentru ca mi-a spus direct, asa fiind poate asa sa imi explic eu ca la randul meu si eu am fost nedumerita si chiar suparata pe faptul ca Dumitru Andrei nu ma intelegea cand ii spuneam ca am multe dosare in lucru, in fine cand ii vorbeam despre neajunsurile muncii de grefier si ale vietii in instanta, in cele din urma el a ajuns sa spuna in familie ca grefierii, eu, nu facem nimic - adica nu e nimic de facut, el compara cu munca judecatorului ! - iar mama mea s-a suparat foarte rau, desi mama de felul ei niciodata nu mi-a luat apararea in vreo imprejurare.
Cum sa explic eu, au fost imprejurari care in familie la noi au luat o mare amploare !
In ziua in care am aflat insa vestea mortii sale, dupa ce am sunat-o pe Gaby Manole, am mai sunat pe cineva, o ruda indepartata care aproape mi-a inchis telefonul, de fapt mi l-a si inchis, sec, spunand pe un ton rece si neconvingator ca ii pare rau dar asta este !
Ce stiam eu, era ca unchiul meu s-a suparat pentru ca familia mea, mama mai ales nu i-a spus niciodata macar la telefon, multumesc pentru ca m-a ajutat sa devin grefiera de sedinta.
I-am explicat atunci ca mama si tata s-au opus ca eu sa lucrez la tribunal, in Justitie, in instanta, totusi unchiul meu avea si el limitele lui de intelegere si cu adevarat situatia din familia mea nu a inteles-o niciodata, pana la capat, pana la sfarsitul vietii lui.
S-a suparat atat de tare, incat o parte din sentimentele lui negative le-a trecut asupra mea.
In ce ma priveste, la randul meu si eu am gandit si azi inca gandesc la fel, ca bunicul meu Paraschiv Mardale al carui nepot de sora ii era Dumitru Andrei s-a purtat cu multa afectiune, intocmai ca un parinte responsabil, rabdator, iubitor fata de Dumitru Andrei, ori dragostea unui parinte pentru copilul, fiul sau nu slabeste niciodata, nici cu trecerea anilor, pe cand Andrei Dumitru nu a fost asa, adica precum bunicul meu.
Bunicul meu il adora, il adora pe nepotul sau de sora, dar si pe fiul nepotului sau - acesta din urma a facut complet abastractie de bunicul meu care pana a decedat in iunie 1997 a tot asteptat macar sa ii mai aduca vocea odata fiului lui Dumitru Andrei, care insa nu s-a indurat sa ii dea vreo veste, sau sa ii trimita vreo carte postala din Canada, unde alesese sa traiasca.
Se vede clar ca sentimentele oamenilor in viata nu sunt reciproce.
Si chiar unchiul meu in ultimii ani de viata se cam plictisise de viata in familia larg extinsa si se retrasese in sanul familiei sale, fiind preocupat numai de copii si nepoti, cu toate ca ei nu sunt in Romania.
Bunicul meu nu i-a aratat niciodata plictis sau lipsa de chef cand el a avut si a avut, atata nevoie sa fie iubit.
Intr-adevar pana acum am putut vedea ca viata e foarte nedreapta, si oamenii nu pot avea afectiuni reciproce, nici macar cand asa, cum sa spun, "ar trebui" sau s-ar cuveni.
Trebuie sa recunosc ca ultimii ani mi-au adus dezamagiri si in ce il priveste pe unchiul meu, dar el m-a ajutat sa devin o grefiera de sedinta, este adevarul acesta, insa, direct spus au fost si momente cand m-a lasat perplexa.
Bunicul meu Paraschiv Mardale a fost un om consecvent si avand un caracter stabil, pana la moarte, sentimentele lui fata de nepotul sau de sora, fiul acestuia nu s-au racit niciodata, adica au fost sincere, pe deplin adevarate.
La fel, dar exact la fel ca un parinte care trebuie sa isi creasca copilul, dar in acelasi timp se sacrifica pentru a-l creste si niciodata nu se satura sa isi iubeasca copilul, la fel a fost si bunicul meu fata de nepotul lui, unchiul meu.
Cu toate ca unchiul meu a avut niste parinti buni, care se intelegeau bine intre ei, un cuplu solid, sot si sotie si care isi iubeau unicul copil, fiul foarte mult.
Pe scurt, in familie, unchiul meu a fost adorat.
Si aici a fost un aspect important, caci, bunicul meu iubindu-si mult nepotul pe care il aprecia si se bucura de el ca este foarte inteligent, intr-un fel o trecuse in planul doi al afectiunii pe mama mea care era fiica lui si singurul sau copil !
Iar mama mea a suferit si este o fire plina de patima, daca se supara pentru ceva, deopotriva pentru ceva important sau pentru ceva absolut neimportant - niciodata nu uita, niciodata nu iarta.
Cu toate ca bunicul meu a fost un om foarte responsabil, un sot devotat si un tata foarte bun, nici nu se discuta, totusi mama a simtit ca admiratia lui sincera, totala, neconditionata, chiar spontana dar pe termen lung, se duce catre nepotul sau, Dumitru Andrei.
Si asa, abia dupa o viata de om cei care mai traiesc, de pilda eu, nepoata bunicului meu Paraschiv, poti sa iti faci o idee si o imagine de ansamblu asupra oamenilor, relatiilor de familie, naturii umane, faptului ca suntem atat de diferiti !
Sunt lucruri pe care cei precum Dumitru Andrei chiar nu le pot realiza pe deplin, si anume, iata, pe cand inca era un tanar si singur, neimplicat in vreo relatie sentimentala, bunicului meu Paraschiv Mardale a vrut sa emigreze in Australia.
Australia, un continent si o tara, astepta si primea emigranti, lansase oferta inclusiv romanilor in Romania, iar bunicul meu ar fi fost tentat sa inceapa o viata acolo unde putea avea mult pamant.
Aici in Romania, regimul comunist i-a confiscat pamantul mostenit de la tatal sau, un om harnic care a muncit, a avut ceva pamant, insa la moartea sa l-a impartit intre cei opt copii ai sai, si, aceasta informatie din urma nu o stiu prea sigur, parca a spus mama candva acest lucru, intrucat Paraschiv, ultimul sau nascut a plecat pe la varsta de 10 ani la oras, si a parasit comuna Piatra, tatal lui Paraschiv i-a lasat fiului sau mezin mai putin pamant decat celorlalti copii ai sai.
Oricum, cand regimul comunist a venit la putere in Romania, pamantul a intrat la colectiva, la CAP.
Dupa 1989, unchiul meu Dumitru Andrei, in temeiul legii 18 / 1991 a cerut in instanta reconstituirea dreptului de proprietate al bunicului meu Paraschiv asupra pamantului mostenit de la tatal sau, si a castigat procesul.
De asemenea un proces similar l-a avut avocatul Dumitru Andrei chiar pentru sine, intrucat si el avea un astfel de drept de proprietate de reconstituit.
Spuneam despre intentia bunicului de a emigra in Australia, daca el nu a plecat din tara, precis insa alti romani au parasit tara in acea imprejurare, cand Australia cerea oameni pe care sa ii impamanteneasca pe continentul ei.
Dar sora lui Paraschiv Mardale, Ioana Mardale se mutase si ea la Bucuresti de la tara, din comuna Piatra, din casa parinteasca, s-a maritat cu Tudor Andrei care a fost jandarm - pe atunci era pe vremea Regelui, pentru ca asa a fost - si simtea nevoia ca, la oras la Bucuresti sa aiba pe cineva din familia ei, astfel incat Ioana avand nevoie sa simta un sprijin din familia ei la Bucuresti langa ea, l-a determinat pe fratele ei Paraschiv sa nu plece din Romania.
Paraschiv s-a sacrificat, pana la moarte bunicul meu a fost un om de nadejde, un caracter sanatos, stabil, ( stim ca exista si oameni avand un caracter instabil ), un om cu sentimente sanatoase, frumoase, devotat si care era profund sincer si fidel in afectiunile sale.
Pe cand unchiul meu Dumitru Andrei i-a semanat prea putin bunicului meu Paraschiv.
Ei bine, in ciuda tuturor acestor dezamagiri si sentimente dureroase, si imi lipseste bunicul meu foarte mult, totusi eu ma rog pentru amandoi, negresit si nu uit sa spun si rugaciunile necesare celor raposati, pentru odihna vesnica, si in pace a acestora, pentru lumina lor neinserata, caci pe acest pamant au muncit mult si au infruntat un destin zbuciumat datorita unei Istorii care nu a depins de ei si care ne-a luat, putem spune cu totii, dreptul la viata si la fericire.

Aspecte ale vietii instantelor in trecut. Bobby. Bogdan

Aspecte ale vietii instantelor in trecut. Bobby. Bogdan

Mi-ar placea sa pot scrie despre oameni si vietile lor, intotdeauna mi-au placut oamenii si o societate in care sa te simti bine.

Atunci cand scrii despre un om sau un grup de oameni, o comunitate, trebuie sa ai in vedere neaparat anii pe care i-au trait acei oameni, epoca istorica sau politica, specificul vietii la un moment dat.

Pentru ca nu poti aprecia viata unui om si a oamenilor aflati la un loc intr-un peisaj, intr-un colectiv, decat daca tii cont de realitatea cu care oamenii se confruntau.

Nu poti analiza, vedea fragmente din viata unei fiinte umane daca o scoti din cadrul ei firesc, istoric si o tratezi in contexul prezent si nu in cel care i-a fost propriu, in trecut, la un moment dat.

Intotdeauna am fost uimita in viata - acuma vreau insa sa subliniez o alta idee - cand m-am aflat in fata unor oameni, semeni de-ai nostri care nu aveau placere, bucurie, interes, curiozitate, pentru nimic.

Da, pentru nimic.

De aceea nici azi nu ma astept ca toata lumea sa inteleaga interesul meu pentru scris, pentru oameni si pentru viata lor si nici credinta mea ca, desi trebuie sa luptam pentru un viitor cat mai frumos, nu trebuie sa trecem cu usurinta peste experientele traite in trecut.

Cu trecerea anilor si scurgerea timpului am inceput foart serios sa imi pun problema ADN-ului, nu este o ideea abstracta, este o idee care ma framanta si sunt convinsa ca suntem noi oamenii destul de deosebiti, pentru ca altminteri cum sa explici ca unuia nu ii place absolut nimic in viata, si altul simte ca o viata nu ajunge pentru a citi, sau a-si linisti curiozitatea in multe domenii ale cunoasterii, sau in multe directii.

Bucuria de viata a unora se reduce la - pentru cei care azi mai au unul - mersul la serviciu, privitul la televizor la Actualitatile acelea triste si deprimante si care nici nu sunt un model de urmat, cina sau masa de seara si somnul de peste noapte, in mare la aceste aspecte se limiteaza bucuria si interesul omului pentru viata.
Imi aminteam imprejurari de viata din anii 1995 - 1997, ani in care am lucrat la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Daca atunci in anii '93 si urmatorii se lucra mult in instante si munca se continua acasa, ei bine in vara 2007 cand eram studenta la Drept si am fost in practica la Curtea de Apel Bucuresti, la Arhiva Penala si in salile de sedinta, in fine, intr-o sala de sedinta si nu am neglijat Bufetul pe care il vizitam cand eram grefiera, insa nu am regasit Bufetul doamnei Dabija, carnaciorii, cascavalul si cremvurstii, castraveciorii, maioneza, gogosarii, toate foarte proaspete si inca alte bunatati pe care le pregatea, se vedea bine, cu placere - in vara anului 2007 am constatat ca in arhive se lucreaza si noaptea, da.
Un arhivar tanar mi-a povestit ca o data a ramas chiar toata noaptea la program, a venit dimineata la serviciu, a trecut ziua, s-a terminat programul de 8 ore insa el a ramas pana spre seara, apoi toata noaptea pana a doua zi de dimineata la ora 5h00 cand a ramas in continuare la munca pentru ziua care tocmai rasarea !
Am aflat cu stupoare ca in zilele noastre, pe timpul intregii nopti exista o activitate intensa intre Curtea de Apel Bucuresti si Politia Romana ( IGP ), poate chiar acela din strada George Georgescu nr. 1, unde curioasa am fost si eu in practica tot in vara 2007, cand am petrecut cateva zile la IGP si cateva zile la Curtea de Apel, ba inca, m-am intalnit cu fosta mea colega de birou Gabriela Manole si de fericire ca o revad - nu stiti ce tare ii zvacnea inima Gabrielei cand m-a revazut ! - am plecat cu ea impreuna la Tribunalul Bucuresti pe care inca nu il vizitasem.
Tanarul arhivar mi-a explicat cum noaptea se plimba - vorba vine - functionarii, adica arhivarii cu dosarele de urmarire penala, intre Curtea de Apel si Politie, dar si Politia intre sediul propriu si Curtea de Apel !
Cu adevarat in timp ce oamenii, cetatenii romani dorm linistiti - pe cat pot ei, de pilda eu il astept mereu p fratele meu sa ajunga acasa cand intarzie si ii veghez mereu masinuta de la etaj, e o masinuta constant vegheata de sus - nici nu ar banui ca in linistea noptii, in intunericul care este binefacator refacerii fortelor pentru a doua zi si o noua zi de viata si de munca ( eventual ) exista o viata intensa, activa, intre instantele judecatoresti cu specific penal, adica acelea care solutioneaza dosare penale si sediul sau sediile Politiei.
Atunci cand eram grefiera, este drept sa o spun si o voi spune cred mereu, stiind care imi este firea, ma nemultumea faptul de a avea totusi un volum prea mare de dosare care imi reveneau spre a efectua lucrarile care tin de atributiile grefierului de sedinta.
Cand am spus acest lucru unchiului meu, el insusi un magistrat, un judecator militar, apoi un judecator al Curtii Supreme, apoi un judecator si vice-presedinte al Tribunalului Municipiului Bucuresti si, in fine, din 1990 avocat in Baroul Bucuresti, unchiul meu Dumitru Andrei, in familie i se spunea "Titel", unchiul Titi, unchiul Titel, mi-a atras atentia ca "noi" in instante nu facem mai nimic, pe cand, in anii tineretii lui si inainte de 1989 - nu stiu pana cand anume - in calitatea lui de judecator, alaturi de toti ceilalti judecatori sedeau toata noaptea in sedinte de judecata, si culmea erau publice !
M-am intrebat mereu cat de publice pot fi sedintele de judecata care au loc pe durata noptii ?
In vara 2007, tanarul arhivar al Sectiei a II-a Penale a Curtii de Apel Bucuresti a mai ridicat o problema si anume : stand el la munca toata ziua, intreaga seara si in continuare toata noaptea pana a doua zi de dimineata si apoi in continuare la munca in ziua care tocmai rasarise, ii crescuse barba !
Prin urmare, iata, in ziua de azi, functionarii si grefierii si arhivarii si judecatorii poate, dupa caz, trebuie sa aiba o trusa de prim ajutor ( cu medicamente, cu vitamine, pentru buna sanatate a organismului, in lipsa somnului necesar creierului si trupului uman ) precum si o trusa de toaleta, cu aparat sau lama de ras, sapun, prosop, o lotiunea After-Shave, si femeile o crema de maini, una de corp, un rasoir cel putin pentru epilat si o lotiune folosita pentru calmarea pielii dupa epilat, perie de dnti, pasta de dinti, un pieptene, o perie de par, o crema de ten ; pe langa acestea omului i-ar mai trebui si schimburi curate si proaspete.
Imi amintesc prin urmare de anii 1995 cand am sosit de la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, la Judecatoria Sector 2, si apoi am fost urmata de colega mea pe care am cunoscut-o in 1993 la Sectorul 1, care si ea a sosit la Sectorul 2, dupa mine, Gabriela Manole.
La un moment dat judecatoria sector 2 a ramas fara presedinte si atunci de la judecatoria Buftea a fost numit presedinte al instantei noastre, judecatorul Valentino Acatrinei.
Le spuneam si colegilor mei, in comparatie cu doamna Tatulescu, Valentina, presedinta judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, opaca la nevoile si viata oamenilor, judecatorul Acatrinei Valentino era ca un balsam de pus pe rana.
Era un om sociabil si foarte natural si deschis, se impaca bine cu arhivarii si a fost bine primit si acceptat, fatis sau tacit, de intregul colectiv de grefieri ai judecatoriei sectorului 2 bucuresti.
Pentru ca, personalul instantei desigur simtea ce important este sa poti lucra cat mai destins, intr-un mediu cat mai putin constrangator.
Ei bine tot in acei ani, la arhive am avut un coleg caruia i se spunea Bobby si al carui nume de familie nu cred ca l-am stiut, poate sa il fi auzit o data, insa nu mai tin minte.
Bobby era toata ziua in arhiva, alaturi de colegii lor, iar arhivele la sectorul 2 se aflau in incaperi mari la demisolul cladirii Palatului de Justitie, aripa cladirii care era fata in fata cu Biserica Domnita Balasa, si pe colt, inspre acel restaurant construit mai tarziu, numit "Z".
M-am gandit mult ca viata noastra si eram atat de tineri, cu totii, si magistratii instantei si ai parchetelor si grefierii si arhivarii, s-a scurs acolo in semiobscuritatea salilor inalte si vechi de judecata, in demisolul Palatului de Justitie unde erau arhivele.
La Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti arhivele erau la parter amplasate, iar la demisol se afla Beciul unde trebuia mers in fiecare an si arhivarii procedau la ceea ce se numea "Defrisare", adica se pare - caci niciodata nu am participat si se duceau mai ales baietii si nu fetele ! - era o incapere sau erau mai multe incaperi in care dosarele vechi solutionate ale instantei stateau, erau depozitate, dupa un numar de ani, din aceste dosare trebuia sa ramana numai hotararea judecatoreasca, pentru ca nu exista destul spatiu care sa acumuleze continuu, an de an, un numar tot mai crescut de dosare solutionate.
Tot in anii aceia, pana in 1999 cand eu am plecat din judecatorie prin demisie, iar raporturile mele de munca au incetat ( insa ) prin acordul partilor, adica al meu si al angajatorului, Palatul de Justitie era inima, sufletul instantelor, caci el concentra un numar mare de instante, de curti, toate adunate la un loc si era foarte bine mai ales desigur, pentru avocati care nu alergau in toate directiile prin Bucuresti, ei avand dosare la mai multe instante in aceeasi zi.
Atunci Palatul de Justitie era mult mai animat, era multa viata in jur si oamenii de toate varstele, chiar in ciuda durerilor lor, a proceselor de pe rol, se amestecau toti intr-o multime complexa : laolalta justitiabili, avocati, apoi apareau grefierii catre sala de judecata, inainte sa inceapa sedinta ( aveam o sala la completul 4, mica, cu ciment gri pe jos, in care grefierul nu putea intra decat pe aceeasi usa cu justitiabilii, neexistand o intrare a completului de judecata prin biroul grefierilor, nu exista o comunicare adica, nu exista un birou al grefierilor cu usa de acces inspre sala de judecata, asa cum mai toate salile au, 2 usi, doua intrari, una pentru complet si alta pentru public, sunt doua intrari, in plus, opuse, fata in fata ), procurorii si judecatorii.
Si asa, mai darapanat cum era el, o parte din Sala pasilor pierduti era acoperita cu paravane in spatele carora ar fi trebuit sa se realizeze lucrarile de renovare, nu se stie cand incepute, eu am gasit paravenele acelea in 1993 cand m-am angajat si ele mai erau acolo in 1998 si 1999 cand am plecat din judecatorie, 1998 fiind ultimul meu an de munca complet si de intrare in sedintele de judecata, - Palatul de Justitie era mult mai optimist si plin de viata si parca si activitatea era mai intensa si entuziasta.
Bobby era colegul nostru de la arhiva judecatoriei sector 2 bucuresti, si Bobby locuia chiar intr-o incapere aflata in apropierea arhivei, o incapere mai mult goala, in care se aflau o chiuveta si un vas de toaleta, si unde se pare ca statea el, nu am cerut detalii niciodata, dar m-am ingrozit ca Bobby nu are casa.
Dar, se pare ca pe Bobby nu l-ar mai fi ingaduit in casa cu ea, insasi mama lui, si asa fiind Bobby a fost nevoit sa plece !
Presedintele judecatoriei, un om sufletist, Valentino Acatrinei, am auzit de la alti colegi din instanta, a insistat mult si a facut demersuri la Primaria Sectorului 2 Bucuresti pentru ca lui Bobby sa ii fie repartizata o locuinta.
Nu cunosc urmarea, la inceputul anului 1998 eu am plecat din nou la Judecatoria Sector 1 de unde venisem in vara anului 1995 la sectorul 2, dar, am impresia ca totusi in cele din urma, Bobby a primit o locuinta de la Stat.
In acelasi timp cat am ramas la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, grefiera-sefa ne-a rugat ca, in functie de caz si de nevoile noastre, sa ne adresam cu cerere - ceea ce am si facut, adica am facut o cererea catre Primaria Sectorului 2 Bucuresti prin care solicitam, fiecare, o locuinta din fondul locativ de Stat, pentru ca nu aveam casa, si multi eram tineri si locuiam cu parintii, cu fratii, iar altii erau din provincie ( aceia erau in special, procurorii din Parchete, acolo erau multe procuroare si procurori din orasele Romaniei, care nu aveau locuinta in Bucuresti unde erau numiti magistrati ).
Nu stiu daca am ramas cu o singura cerere formulata sau daca nu cumva, am scris si o a doua cerere, insa in acei ani am solicitat o locuinta de la Primarie din fondul locativ de Stat.
Cererile noastre au ramas insa "moarte", niciodata nu am avut vreo veste despre ele.
In schimb, pentru ca Bobby sa aiba o locuinta au fost necesare insistentele judecatorului Acatrinei Valentino, el insusi judecator.
Incaperea in care auzisem ca ar locui Bobby in Palatul de Justitie, la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti era improprie locuitului, avea o fereastra amplasata la inaltimea incaperii, ea insasi o camera inalta, cu ciment rece pe jos, goala cat cuprinde, nu cred ca avea vreo cheie la usa, nu exista asa ceva, ci numai un fel de incuietoare simpla, usa fiind nu tocmai rezistenta in balamalele ei, unori in cursul zilei mai vedeam o pereche de sosete suspendate pe franghia de uscat rufe, si am constatat ca Bobby nu are nici macar sapun de rufe !
Dar, ce inseamna unii parinti si unele mame, daca e adevarat ca mama lui nu il ingaduia in casa pe fiul ei !
Bobby era un tanar foarte frumusel, foarte simplu imbracat si fiind rece la demisol purta mai mereu o caciula din lana pe cap, pe care o potrivea asa precum marinarii.
Intrucat Palatul de Justitie era inca vechi si nerenovat, se spunea ca prin arhive - si la Beci obligatoriu - ar fi fost soareci, praf era din belsug si colegii nostri arhivari nici nu ieseau din arhive, acolo petrecand o mare parte din viata lor.
Ce era beciul mai exact inca ?
Imi amintesc la judecatoria sectorului 1 bucuresti, acolo am aflat pentru prima oara de existenta Beciului.
Birourile noastre se aflau la parter, si o parte din ele, la etajul 2, in corpul de cladire opuse celui din fata Bisericii Domnita Balasa, anume in Palatul de Justitie ale carui ferestre privesc inspre cladirea mai mica, de pe str. Danielopol, unde se afla Tribunalul Municipiului Bucuresti si unde prin 2007 se mutase Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, si poate si aceea a sectorului 4 Bucuresti.
Prin urmare noi grefierii, o parte din noi, si eu aveam biroul la parter, in fata Arhivelor civila si penala.
Insa cand ieseam din birou si din micul holisor care adapostea si birourile, unul de legalizari si grefieri de sedinta si altul al Registraturii judecatoriei sector 1, in total 2 birouri de grefieri si Registratura, ne aflam langa scarile Palatului de Justitie, care coborau la demisol.
Coborand acele cateva trepte care ne conduceau in maruntaiele Palatului, peisajul se schimba dramatic ca aspect si ai fi spus ca te asteptai la mistere si fantome la tot pasul, fantomele celor care au calcat prin acel Palat si s-au judecat sau au fost judecati.
Demisolul, subsolul, nu erau ca acuma frumos amenajate si nici iluminate.
Pe jos era ciment rece, si coridorul subsolului lung si interminabil, complet pustiu, si sincer parea si putin tenebros.
Nu am ajuns la beci niciodata din cate imi amintesc, dar ca sa ajungi la el trebuia sa te "afunzi" in intunericul rce si pustiu al coridorului subsolului, acela cu cimentul sau pe jos, si mergand, inaintand in bezna, lumina scadea din ce in ce mai mult, intalneai niste incaperi.
Cred, oare ? erau zabrelite.
In acele incaperi, dosarele solutionate de multi ani, o Defrisare se facea dupa zeci de ani si parca, chiar dupa 30 de ani, se aflau depozitate, cuminti in incaperi fara aer, umede si reci.
Ma intreb chiar cum rezistau in umezeala aceea, pentru ca Palatul de Justitie nu a avut multi ani caldura si cand prin anii 1995 a inceput sa fie putina caldura, aceasta abia se simtea.
( In timp ce, cladirea din str. Danielopolu era incredibil de incalzita, aceea a TMB ).
Daca pe Gabriela Manole am cunoscut-o in 1993 cand pentru prima oara, m-am angajat la Judecatoria Sector 1, insa am fost aproape mereu colega cu ea si de birou, intrucat dupa mine, cronologic, si Gabriela a sosit la sectorul 2 cand eu am fost mutata acolo.
De la sectorul 2 a si intrat Gabriela direct in Baroul Bucuresti, stiu ca prin 1999 sau chiar 2000 ea era inca, cred, la judecatoria sectorului 2 bucuresti si da, poate intr-un birou nu la parterul cladirii, ci de data aceasta, la subsolul - demisolul ( adica exista o fereastra mare, exact la nivelul trecatorilor de pe strada, care s-ar fi aflat imediat langa cladirea Palatului de Justitie, trecand prin dreptul acestuia ), - in schimb din cate tin minte, pe colegul si arhivarul Bogdan l-am cunoscut in 1995 la Judecatoria Sector 2.
Bogdan a urmat un drum invers, adica dupa ce eu am fost mutata din nou, de la sectorul 2, la sectorul 1 de unde imi incepusem cariera mea de grefiera de sedinta in 1993 - si asta se intampla chiar la inceputul anului 1998, - atunci, la scurt timp dupa mine, am remarcat prezenta la arhiva penala a Judecatoriei Sectorului 1, a lui Bogdan ( colegul deci de la sectorul 2 ).
Cred ca da, o singura data cineva a pronuntat numele lui Bogdan si nu l-am tinut minte, nici azi nu stiu numele lui de familie si il stiu numai ca fiind Bogdan.
Pe Bogdan l-am revazut, intamplator, in vara 2007.
A fost intamplator, pentru ca erau curioasa sa vizitez in ziua aceea Curtea de Apel care era pazita mai rau decat Calea Victoriei pe vremea lui Nicolae Ceausescu, de jandarmi din aproape 2 in 2 metri !
Erau si cam rai si necizelati, si nu te lasau sa treci, sa circuli si sa vizitezi desi am spus ca sunt la practica, dar asa este biata tara asta, Romania, credeti ca jandarmii auzisera prea mult de practica unui student la Drept ?
Romania e tara care isi calca in picioare, represiv la maxim cetatenii, cat a incercat tara asta, iata cum vedem chiar unii parinti, sa ne ingroape, sa ne omoare la propriu !
Ma mir inca ca mai traim unii dintre noi, si sincer ma mir ca mai traiesc !
M-am gandit adesea ca Dumnezeu ar trebui sa faca o lista, pe "bucati", nominala, pe persoane adica si sa treaca cati oameni trebuie salvati si nu au fost rai in Romania, iar pe ceilalti sa ii duca rapid si de pe acuma in tartar, in strafundul iadului de unde nici in veci sa nu mai iasa.
Sincer va spun, am blestemat !
Si m-am si rugat.
Cateodata, unii dintre noi avem familii ( daca familii sunt acestea !? ) care ne lovesc, nu stiu cum se face, dar uneori parca le potriveste chiar diavolul, adica prea mult rau se manifesta in soarta si viata noastra.
De aceea sunt convinsa de necesitatea zi de zi, si noaptea, a rugaciunilor si sa stiti ca rugaciunea catre Dumnezeu, sincera, spunandu-i tu lui Dumnezeu ce ai pe inima, cu bune, cu rele, sa fii sincer, si El te va ajuta, pe tine si pe toti pentru care te rogi.
E bine si se cuvine si este crestinesc sa ne rugam si pentru semenii nostri, sa nu ne rugam in mod egoist numai pentru noi insine.
Sunt convinsa ca, daca am fi avut obiceiul si in anii comunismului, dar comunismul a fost incompatibil cu credinta - sa ne rugam, cu totul alta ar fi fost si viata noastra, negresit !
Insa comunismul l-a izgonit dintre oameni pe chiar Dumnezeu care ne iubeste pe toti !
Pe Bogdan l-am revazut in vara 2007, in ziua aceea cand o cautam pe fosta mea colega, pe Carmen Airimitoaie care avea biroul de grefieri in fosta incapere a Arhivei Civile de la Judecatoria sector 1 din anul 1998 ( si din 1993, tot acolo se afla arhiva ), la Sectia Comerciala a Curtii de Apel Bucuresti - deci in Palatul de Justitie.
Carmen, mi-au spus colegele ei, mi-a spus Felicia, o colega din 1998 de la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, pe care o revazusem si in facultatea noastra de Drept din str. Ion Ghica 13, sector 3 ( langa Biserica Rusa, la Universitate ) in anii facultatii - Carmen nu era la serviciu pentru ca o masina o lovise pe colega noastra !
Am incercat apoi odata, dupa aceea, insa la numarul de telefon pe care il aveam eu din trecut, de acasa, al lui Carmen Airimitoaie, telefonul a sunat indelung si repetat si niciodata nu a raspuns nimeni.
Carmen locuia in anii in care am cunoscut-o, in vara anului 1995 si anii imediat urmatori in blocurile, oarecum nou construite ( desi de dinainte de 1989 ), pe partea de opusa, peste drum de sediul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, si o distanta, niste metri buni, mai sus de Judecatoria 6 in directia strazii Stirbei-Voda, acolo se inalta si azi niste blocuri de locuinte si exista chiar statia de RATB a autobuzelor 368, 168, 268.
In spatele acelor blocuri exista in trecut, - o mai fi si astazi oare ? - o Postã de unde si eu prin anul 1991 am trimis un micut pachet in Franta, celei care ma gazduise in primavara-vara 1991, doua luni la ea acasa si unei doamne pe care am cunoscut-o la gazda mea in casa si care din dorinta si initiativa ei mi-a trimis intr-un pachet dupa sosirea mea inapoi la Bucuresti, un dictionar mare, voluminos, explicativ al limbii franceze, numit LAROUSSE.
Am folosit mult acel dictionar, nu atunci imediat, dar peste ani si ani.
( Francezii au mai multe dictionare explicative ale limbii franceze, au acest Larousse, au Le Robert si inca altele, Hachette-ul de pilda..., iar noi avem unul singur, care este faimosul nostru  DEX ).
Toata lumea in Romania stie ce este DEX-ul.
Cum este DEX-ul pentru noi românii, asa este LAROUSSE-ul pentru francezi.
Posta aceea in 1991 era singura cred de unde puteam noi romanii sa expediem in Franta si / sau alte tari straine, un pachet.
Ea se afla, cred, voi deschide pentru improspatare Paginii Aurii si harta strazilor, Posta se afla pe o strada inclinata, in panta, care cobora in spatele blocurilor, numita Vergiliu sau Virgiliu.
Nu am gasit-o deci pe Carmen in acea zi de vara, era prin luna iulie a anului 2007 cand m-am hotarat si eu sa fac practica mea, si iesisem din biroul grefierelor de la Curtea de Apel, Sectia Comerciala, si, nici nu am facut bine vreo doi pasi pe coridor, ca, din fata mea, venea Gabriela Manole !
Nimeni alta decat Gaby !
Cand ne-am revazut fata in fata, inima lui Gaby a inceput sa zvacneasca cu putere, incat o auzeai si simteai, o vedeai si ca niciodata in trecut, ne-am imbratisat.
"Olivia !" - a spus Gaby, "ce mai faci ?"
Tot in acele zile de iulie 2007 am regasit-o intr-un birou al unei Sectii Civile ( am uitat numarul Sectiei ) de la Curtea de Apel, insa am aflat ca presedinta sectiei aceleia era judecatoarea Sandu, o judecatoare cu mare vechime, desi niciodata in trecut nu o cunoscusem insa auzisem de ea, am regasit-o deci singura intr-un birou de citatii si Expeditii, pe colega mea de birou din septembrie 1993, pe Valerica Barbu.
De fapt, eu le-am cautat, cat am stat in arhiva penala si e bine spus ca am stat, pentru ca nu mi-au permis sa deschid niciun dosar, pe motiv ca ar fi mari secrete toate dosarele ! - am luat listele din Arhivã care cuprindeau birourile, telefonul interior si grefierii ( personalul ) care se afla in acele birouri si la ce sectii anume ale Curtii de Apel.
De aceea si pornisem in cautarea colegelor mele Carmen si Valerica.
Gabriela Manole insa era de acum avocata, prin anul 2009 sau 2010 mi-a spus ca are deja 8 ( opt ) ani vechime ca avocata a Baroului Bucuresti.
Imi lasasem lucrurile, geanta in Arhiva Penala, aflata la subsolul Curtii de Apel si trebuie sa recunosc ca parca nu ma mai reperam asa de bine pe coridoarele subsolului, tocmai acum dupa ce Palatul de Justitie si subsolurile fusesera renovate si erau iluminate.
La tot pasul, jandarmii, dragii de ei, imi barau trecerea cu tenacitate si incapatanare.
Am povestit in alta postare pe blog ca ramasesem intr-o zi de practica pe dinafara si aveam lucrurile si geanta mea, actele mele, telefonul mobil, cheile casei, totul, in Arhiva Penala in cladirea Curtii de Apel ( a Palatului de Justitie ), pentru ca patrioticii nostri jandarmi nu imi permiteau sa trec, desi ma tot vazusera pe acolo, numai cu legitimatia de student, cu carnetul de student si cu cartea de identitate ( pe care totusi nu stiu foarte sigur daca o aveam asupra mea, pe aceasta din urma sau ramasese in geanta mea, la subsol, in arhiva ! ).
Asa fiind, aerul si atmosfera Curtii de Apel, Palatul de Justitie era irespirabil in 2007, incepand cu 1999, anul plecarii mele din judecatorie, Palatul de Justitie a fost preluat pentru a fi renovat de o firma ce s-a aratat serioasa, una franceza, si se pare ca francezii au renovat Palatul de Justitie in intregime !
Neputand sa traiesti in Curtea de Apel, o gaseam oribila in 2007, am fost bucuroasa sa plec imediat cu Gabriela Manole, la Tribunalul Bucuresti, pe care inca nu il vizitasem si m-am grabit sa imi iau lucrurile din arhiva penala a Curtii de Apel ( Sectia a II-a Penala ) si sa imi iau ramas bun de la colegii din arhiva.
In sinea mea, am remarcat ca unii - de fapt erau doar 2 colegi, una era Mihaela Caval,  - m-a ajutat Mihaela, a spus ca am nevoie de adeverinta eliberata, care sa ateste ca am facut practica, in fine, asa au procedat ei cu mine atunci, insa Mihaela era stresata si iritata si am remarcat eu cu tristete si ciuda, ca rasufla usurata cand am venit si le-am spus ca plec la Tribunal si imi iau lucrurile si ramas bun de la ei !
Adica se bucurau ca plec, ca scapa de mine !
Sigur ca m-am intristat.
Mihaela Caval era cu un coleg arhivar mai tanar, cred ca se numea Popescu ( si Cristi, oare ? ) acela, notasem undeva atunci, daca mai am notitele nu stiu... locuia in cartierul Drumul Taberei, la statia RATB "Favorit", pentru ca odata am venit impreuna de la Curtea de Apel acasa, si el m-a invitat sa beau o cafea cu el, la el acasa, dar am refuzat.
Recunosc ca e placut sa te invite cineva, insa cum am spus, eu din 2005 am avut probleme de sanatate, am luat medicamente care dau si reactii secundare ( de pilda unele erau diuretice, trebuia sa elimin cristaluria sau nisipul de la rinichi, si aveam orele mele cand imi luam medicamentele negresit ).
Colegul arhivar m-a sunat intr-o zi, mi-a trimis si niste mesaje sms, am vorbit cu el, insa nu am putut sa ii mai vizitez.
In 2005 de pilda, a trebuit sa iau niste pastilute foarte mici, cu un efect instataneu si puternic asupra mea, numite "Driptane", pentru un diagnostic prezumtiv de vezica urinara neurogena, adica biata mea vezica, supusa stresului si victima stresului si vietii.
Driptane e un medicament puternic, in tot cazul asupra mea a actionat foarte puternic, el trebuie sa destinda, sa calmeze vezica neurogena, adica sensibila la stres, stresul, grijile, nelinistea cauzata de orice intamplare neprevazuta, sau ma rog, orice suparare ii dau contractii puternice, se numesc spasme, ca sa nu spun ca eu nu imi mai simteam vezica deloc !
Mi s-a intamplat in septembrie 2005, brusc, boala a debutat brusc.
De atunci am tot fost la ecografii, analize de urina, de sange, am tot apelat la vecina mea, doctorita Veronica Gheorghita, eram disperata !
Un om sanatos, daca incercati si exista si exercitii cred de gimnastica a muschilor, si celor mai putin vizibili, un om cu o sanatate buna, in conditii normale, isi poate contracta muschii abdominali si simte cum se contracta in zona pelvisului, acolo unde se afla vezica urinara.
Ori, eu tocmai ca nu mai simteam Nimic in zona aceea si nu puteam contracta vezica mea deloc.
Analizele au iesit bune din 2005, in 2008.
In 2008 am reusit sa schimb Laboratorul de Analize si am fost la o doctorita, Alina Al-Moushali ( de la Spitalul de la Eroilor, si lucra si la o policlinica, pe Bulevardul Timisoara, "APACA" i se spunea asa cred, si apoi s-a mutat am auzit la o policlinica la Ghencea intr-un sediu nou modern, dar, Alina de fel este medic ginecolog-obstretician ).
Pentru ca nu stia ce am si puteau fi si cauze organice si toata zona trebuia investigata si controlata.
La policlinica Alinei de pe Bd. Timisoara am refacut analizele si au identificat in sange o bacterie, E.coli.
Diagnosticul a fost multiplu pot spune : cistita, care s-a cronicizat in timp, am luat la inceput un antibiotic dar putin timp si pentru ca analizele erau bune, desi nu ma simteam bine, Veronica Gheorghita nu mi-a mai prescris in continuare alte antibiotice, ea a scris pe biletul de trimitere, a doua oara cand am facut analize, "sa se faca Antibiograma" dar Laboratorul nu a facut-o !
La ecografie, doctorul a constatat ca am unul din rinichi, pe cel drept, deplasat, el a spus "cazut" si m-a intrebat daca am fost vreodata mai plina, mai grasa si am slabit brusc, dar nu era cazul, caci am fost mereu o fiinta slabuta.
O farmacista tanara insa prin 2010, intrand cu mine in vorba, mi-a spus ca de unde stiu eu ca mi-ar fi cazut un rinichi, poate ca asa m-am nascut, cu un rinichi mai deplasat !?
Asta m-a mirat profund si puternic, eram convinsa ca imediat cand un copil se naste, i se face pe loc un control medical si se constata daca are toate organele si viscerele normale si la locul lor !
Desi deci aveam o bacterie, E.coli, timp de 3 ani, intre 2005 si 2008 analizele mele nu au indicat nimic anormal in sange !
Totusi, remarc ca doctorul ecograf mi-a spus " un rinichi deplasat, cazut" si a numit aceasta in termeni medicali "ptozã" si inca, de "gradul I" ( intai ), a scris el in fisa pe care a completat-o dupa ecografie pentru a inregistra si consemna constatarile facute de el la ecograf, doctorul Dumitru Liviu Diaconescu, de la policlinica de la Cetatea Histria, in cartierul drumul taberei, in sectorul 6.
Din cate mi-a spus atunci, o vezicã urinarã neurogenã este o vezica care nu mai este corect inervata, au fost cazuri si la adulti barbati, nu numai la femei, si tratamentul invariabil acelasi : driptane.
Imediat ce inghiteai pastiluta alba de driptane ( un medicament cam scump ) ti se face un somn foarte puternic, eu adormeam instantaneu si pentru ca medicamentul trebuia si actiona mai multe ore, imi era frica cand ma intorceam de la facultate, de la Universitate, sa nu adorm si sa nu ratez statia unde cobor acasa in Drumul Taberei.
Era o stare de somn prea puternica sa ii poti rezista.
Odata m-a sunat un coleg de an, in anul I, in 2005, si tocmai luasem pastila de driptane, si vorbind cu el a trebuit sa ii spun la un moment dat, brusc, ca inchid telefonul pentru ca adorm pe loc.
M-a inteles si ne-am luat la revedere.
Veronica Gheorghita mi-a spus ca pacientii ei care iau driptane pot conduce masina, dar eu m-am intrebat adesea cum puteau, cum reuseau, in timp ce asupra mea in mod evident, driptane actiona foarte puternic.
Am luat multe medicamente, unele prescrise de Veronica Ghoerghita, in 2005, altele, de Alina Al-Moushali in 2008, si eu am repetat reteta de la Alina, dupa ce am facut prima oara tratamentul, desi nu i-am mai spus Alinei.
Antibiotic am luat insa numai prima data, o repriza, cateva pastile in 2005, pur si simplu nu s-a cunoscut vreun efect !
Apoi nu am mai luat pana in 2008 cand Alina mi-a prescris Augmentin, ( cel prescris de Veronica niciodata nu l-am putut pronunta, Ciclo.... era mai slab insa), dupa ce l-am luat si dupa o pauza, eu am reluat iarasi tratamentul cu Augmentin, fara sa ii mai spun Alinei, si am facut bine.
L-am reluat de vreo 2, 3 ori, in timp, cu pauze.
Dupa aceea, au continuat colegii mei din liceu, de clasa, care sunt doctori astazi sa ma dirijeze la semnalele mele disperate : "Ce sa fac ? Dati-mi un sfat ! Nu imi trece ! Raman o infirma pe viata ! Nu vreau !"
Un coleg neurochirurg a intrebat o colega sau poate chiar pe sotia lui, de specialitate nefrolog si mi-a spus ca un tratament cu antibiotic se prelungeste, se continua cu Biseptol mai multe luni de zile la rand, pentru stabilizare, si am luat Biseptol, numit apoi Biseptrim in farmacii.
Astfel, ca sa enumar putin am luat atat pastile cat si medicamente sub forma de prafuri sau pulberi, sau solutie, in timp, in decursul anilor am luat urinal pastile ( de la walmark ), cystenal - picaturi ( care nu s-au mai importat apoi si nu se mai gaseau ), uricol ( praf, nici el nu se mai importa desi era bun, antiseptic al cailor urinare ), flamexin ( praf, insa cam slab ca efect ), monural ( plic, o singura doza, si o singura data, care ar fi puternic ), fiole de la Plafar cu extract de merisor ( am luat cateva cutii bune, cutii intregi ! ), am luat si paracetamol chiar, aspirina, ceaiuri din plante ( si azi continui cu ceaiuri ), biseptolul-biseptrim.
Geanta mea in anii facultatii era plina de medicamente si dupa cursuri mergeam la Spring Time ( pe str.Academiei, la Universitate ) si imi luam Flamexinul dizolvat in apa sau suc mai rar, ca sa pot ajunge in siguranta acasa !
Veronica Gheorghita m-a trimis si la Neurolog care a constatat ca nu am nimic, totusi a gasit ceva : a gasit ca muschii abdominali sunt slabiti si mi-a recomandat sa fac gimnastica, m-a pus sa merg pe varfuri si pe calcaie, m-a intrebat data nasterii brusc, dintr-o data, si apoi a eliberat o reteta in care mi-a prescris vitamine - intr-adevar ele au un rol important, nu e o gluma cu vitaminele ! - si a scris ca am o afectiune numita "tetanie lentã", in dictionar gasiti ce inseamna "tetanie", este legat de contractia muschilor, membrelor.
Mi-a prescris si o solutie, de cativa ml, foarte scumpa, care nu se prea gasea, cel mai adesea se comanda la farmacie, numita  AT-10 avand un rol in fixarea calciului.
Nu inteleg de ce nu se mai importa medicamente care ne sunt utile cand suferim, precum cystenal sau uricol si nici nu exista unele care sa le inlocuiasca, nu se gasesc in Farmacie !
Neurologul m-a trimis la medicul endocrinolog, banuind ca as putea avea ceva la tiroida, insa cand am ajuns la medicul acela, doctorita mi-a spus cand m-a vazut : "Ah, nu ! Dvs. in mod sigur nu aveti nimic cu tiroida !".
Si asta a fost.
M-am bucurat.
Imi mai lipsea si tiroida care sa nu functioneze cum trebuie.
Problemele mele de sanatate au inceput prin 1999, 2000.
In 2000, in vara, la intervale de timp, am facut niste analize pentru un diagnostic prezumtiv de "Disproteinemie", adica o afectiune legata de proteinele din organism si intr-un fel, lipsa lor.
Prefixul "dis" ne indica intotdeauna si in orice cuvant, o disfunctionalitate.
Tot Veronica Gheorghita m-a trimis la analize si a reiesit o anemie, am luat vitamine.
Apoi am ajuns la insistenta fostei mele vecine cu care o vreme am fost prietena ( ea s-a mutat din cartier si are viata ei complet separata astazi de mine ), la doctorita Alina Al-Moushali la un control de rutina ginecologic.
In fapt, fusesem logodita si avusesem o sarcina incipienta, mai exact am pierdut-o la foarte putin timp dupa inceputul ei.
Vecina mea care nascuse de 3 ori si prin cezariana ! ( si primul copil ii murise la nastere, acum avea insa 2 copii sanatosi si frumosi si scumpi ) m-a sfatuit sa merg oricum la un ginecolog.
A facut bine ea, pentru ca Alina chiar m-a intrebat daca "ai pierdut vreo sarcina ?" " ai avut vreo sarcina ?" si a constatat existenta un chist pe ovarul meu stang.
Luni intregi am tratat chistul de frica sa nu fac cancer.
Am suportat greu medicatia, niste contraceptive ( anticonceptionale ) - pentru ca ele se recomanda in aceste situatii - numite "Mercilon", intr-un ambalaj de culoare roz, destul de scumpe, care mi-au dat ficatul, bila si stomacul peste cap, mi-au creat probleme de respiratie, ma sufocam si imi era frica sa ma odihnesc, sa adorm, odata m-am sufocat in somn !
Alina insa a insistat sa le iau si a fost surprinzator de ferma.
Dar in 2001, prin februarie cand m-am intors la ea la control, miraculos, a constatat ca nu mai era nici urma de chist pe ovarul stang !
In anul intai in facultate, in 2005 adica au inceput si problemele de inima, pe fondul celorlalte probleme de sanatate am facut o tahicardie si Veronica Gheorghita mi-a prescris pastile de propanolol, insa mi-a spus sa fiu foarte atenta cu ele, si sa iau numai si numai daca chiar simt ca este nevoie si sa incetez sa le iau cand nevoia dispare.
Si asa am procedat, sunt medicamente cu care nu se glumeste.
In schimb mie mi s-a parut ca nu au vreun efect asupra tahicardiei mele, de vreun fel !
Asa cam am incetat sa le iau si in locul lor am luat o tinctura din mai multe plante medicinale, de la "Meridian", "Steaua divina", se gasesc si pe internet, se poate vedea cum arata, de la firma Rafael.
Prin luna septembrie 2009 am suferit si o criza de inima cu niste dureri foarte puternice, adanci, profunde, dureroase, o durere surda dar puternica, exact ca si cum cineva ar fi luat un bolovan si mi l-ar fi azvarlit direct in inima, asa simteam !
Durerea a tinut mai multe zile si apoi a inceput sa slabeasca, a prins la inceput si mana stanga, nu ceda nici cu tinctura mea pentru dureri de inima si tahicardie de la Steaua divina, totusi tinctura m-a salvat.
Treptat, dupa multe zile, ma durea si noaptea in somn, nu puteam sa dorm, ma sculam cu durerea, cu culcam cu durerea in inima, a cedat, usor, usor.
Nu am mai fost la doctor.
In primavara 2006 fusesem la Cardiolog, la doctorita Aniela Ciubotaru, de la policlinica de la Cetatean Histria, care mi-a facut si un EKG si a spus ca as avea o inima sanatoasa de sportiv.
Asa o fi fost, insa nu inseamna ca trebuie distrusa !
Insa mi-a spus ca ceva probleme sunt, legate de circulatia sangelui si mi-a prescris analize de sange si neaparat, sa iau vitamine !
M-a intrebat daca intotdeauna am asa o culoare a fetei, adica eram palida, alb- palida.
Nu am mai fost la analizele de sange, simt ca imi pocnesc venele si arterele chiar, cand mi se ia sange, care nu prea curge, curge greu imi spun asistentele medicale, si ultima data prin 2007, asistenta a schimbat vreo 2, 3 ace si incepuse sa racaie prin vena cautand sange care nu curgea !
La un moment dat am rugat-o sa se opreasca pentru ca nu mai puteam suporta, si dupa aceea am vazut ca am antebratul umflat incredibil, si vanat !
Mi-au pus o punga cu gheata asistentele, ca sa nu patesc ceva, "Pentru ca se supara doamna doctor, draga !", adica Veronica Gheorghita.
Un an cel putin am simtit inca intepatura acului, acelor de la sangele recoltat in primavara 2007, deci chiar simt o problema la mine, in ce priveste recoltatul sangelui.
Si in vara 2000 am facut analize de sange.
Pe langa toate acestea, in 2007 am vrut la analize sa vad daca nu am reumatism si analizele au iesit bune, adica sunt sanatoasa, dar prin 2010 mi s-au inflamat si nu au cedat pana azi, gleznele, am doua pernite la fiecare glezna, de la fiecare picior cu lichid acumulat in jurul articulatiilor, si uneori am degetele tepene si umflate, si la genunchi am avut acelasi lucru, dar tratandu-ma cu un unguent "Diclofenac", genunchii mei in timp s-au mai ameliorat, raman insa gleznele umflate !
Dar, intr-un fel, am deznadajduit, am disperat sa merg la doctori si ei - sau analizele - sa imi spuna ca sunt sanatoasa si nu am reumatism, cand eu vad cu ochiul liber o glezna cu pernite dure de lichid, se simte lichidul la pipait si nu cedeaza !
Acesta este rezultatul anilor lungi de iarna, toamna, cand acasa sau si la judecatorie sau unde am mai lucrat eu ( la Institutul Victor Babes, inainte de 1993 ) nu era caldura, era frig si chiar si primaverile sunt uneori reci si umede si lungi.
Ce mai ramane ?
Mai raman cele cateva luni de vara calda, cand ne incalzim cel mai bine de la soare, si uneori si luna iunie a fost umeda si rece pentru o luna de vara.
In iarna aceasta, acasa am avut caldura si nu ma plang, a fost un an in care cu adevarat m-am simtit confortabil in casa, in schimb deja sanatatea mi-a fost afectata, si pe de alta parte, nota la intretinere vine ridicata !
Revenind la colegul Bogdan de la arhiva penala din anii 1995, ..., 1998, cand am ajuns cu Gabriela Manole, avocata, la arhiva penala a Tribunalului Bucuresti, Gaby mi-a spus ca trebuie sa vada un dosar in care era angajata avocata, la un moment dat, cine intrã in Arhiva ?
Nimeni altul decat colegul Bogdan.
Bogdan avea de acum fire de par alb la tample si am aflat si ca a devenit tatic, si avea un copil mic ( atunci in 2007 ).
Bogdan se afla de fapt in concediul sau de vara, de odihna insa trecuse pe acolo pe la arhiva, am schimbat cateva cuvinte, ramasese acelasi si nu s-a mirat cand m-a vazut, ca si cum din 1999 si pana in 2007 am fi continuat sa ne vedem, ca pe vremuri la judecatorie, aproape zi de zi.
In trecut, cand lucram la judecatorie, aflasem ca mama lui Bogdan lucrase la Notariatul de Stat, nu mai stiu la ce sector, poate la sectorul 4 ?
Asa cum am mai scris candva, pe blog, in 1993 am constatat ca ceilalti colegi tineri pe care i-am gasit deja la judecatorie, la sectorul 1, si apoi la sectorul 2 in 1995, aveau multi si chiar foarte multi ani vechime in spate, cu mult inaintea mea.
Unii colegi arhivari, grefieri, lucrau chiar de la 18, 19 ani in judecatorii !
Chiar si doamna Gaby, grefiera noastra sefa de la judecatoria sector 2, in anii 1995 - 1997, se pare ca inca de la varsta de 19 ani lucra in instanta de judecata.
Si cati alti angajati nu erau ca ea !
Ma gandesc adesea ca viata noastra, a angajatilor judecatoriilor, instantelor de judecata s-a scurs cu entuziasm este adevarat, insa avand ca unitate de masura a timpului, termenul de judecata, mereu urmatorul si urmatorul termen de judecata in dosarele de pe rolul instantei, si mereu sedinta de judecata de saptamana viitoare !
Asa am trait, de la un termen la altul, in functie deci de termenele acordate, de citatiile care trebuiau facute, alaturi de adresele dispuse de judecator sau de mandatele de aducere ce trebuiau completate cand erau dispuse.
Iar cat despre colegii de la arhive, dupa cum se poate vedea, sunt oameni simpli, anonimi care traiesc in adancurile pamantului, la subsolul Palatului de Justitie si cand sunt mai norocosi, arhivele se afla la parterul Palatului sau al Tribunalului, al instantelor adica.
Sunt oameni care acolo isi petrec cea mai mare parte din timp, din zile, seri, nopti, o mare parte din viata.
Impreuna cu grefierii, care isi continua munca acasa adeseori, cu judecatorii care azi au unii de solutionat dosare, cereri, propuneri, in timpul noptii chiar, sunt oameni si am fost oameni despre care eu pot spune ca am trait inchisi intre patru pereti, departe de lumina soarelui, de caldura soarelui, de sanatatea pe care ti-o da si mentine contactul cu natura, cu verdeata, cu florile, cu plantele care ne aduc oxigenul, - departe de lumina zilei.
Iata asa s-a scurs viata noastra, a unora toata, a altora in parte, fragmente si ani din viata, oameni care de foarte tineri si unii pana la varsta pensiei au fost foarte activi, ca niste furnicute harnice undeva in maruntaiele pamantului, sau in cladiri cu ziduri groase, dincolo de care nu razbate niciun sunet si nicio imagine : o viata de om inchisa intre ziduri.
Asa incat m-au speriat sincer si m-am gandit foarte mult la ea, cearcanele imense si negre, negre, dintr-o fotografie din ziar, din luna martie 2013, a Antonelei Mares Costache.
M-am gandit mult la ea, si m-am rugat mult, asa incat m-am rugat pentru toti colegii din trecut, din instante, poate ca viitorul va fi mai bun si mai uman si pentru ei, si pentru mine, m-am rugat pentru sanatatea lor si viata lor toata, pentru ca in fond, aici vorbim de un destin.
Si, nu in ultimul rand, nu trebuie sa uitam ca in anii 1993-1999 salariile deopotriva ale magistratilor, ale judecatorilor, grefierilor si arhivarilor, aprozilor, dactilografilor, registratorilor, erau extrem de mici, aveam cu totii salarii mici de tot.

Si acum, cred ca ar fi timpul sa merg la masa, voi revedea aceasta postare a mea, pentru ca uneori tastele nu functioneaza bine si desi apas literele, nu se imprima toate si mai scapa cate o greseluta in acest mod, s-a facut deja ora 14h59, cred ca e bine, pentru ca mama mea ( numai ea tine sa se ocupe de bucatarie, asa vrea ea ! ) pana la ora 15h00 se uita la filmul serial "Tanar si nelinistit" si nu e pregatita sa imi pregateasca ceva de mancare ; uneori insa, cand este obosita sau plictisita imi spune : "Dar mai luati-va si voi, draga, si singuri de mancare, vezi si tu ce gasesti in frigider !"