Pagini

duminică, 4 decembrie 2011

Presedinti americani. Theodore Roosevelt ( 1 )

Theodore Roosevelt, mai mare ca viata ...

Este ziua si noaptea. Pe cat intrupeaza McKinley arhetipul conservatorului, prudent si calculat, pe atat acela care ii succede constituie un nou specimen al faunei politice.
Este un activist, care are nevoie de actiune pentru a respira in fiecare zi. Corpul : “ Nu ramane niciodata linistit. Actioneaza, fa lucruri... pune-te in locul tau, oriunde ai fi si transforma-te in cineva. “
Este un personaj iesit din comun : Theodore Roosevelt, al douazeci si saselea presedinte al Statelor Unite, este o forta a naturii.
Este un vanator si un intelectual, este un fermier si un soldat, un conservator si un reformator.
Si este un precursor in politica. Este primul dintr-o serie de presedinti pe care ii cunoastem.
Putin ii pasa de trecut si incearca sa raspunda la nevoile zilei de azi. El isi simte patria.
Stie ca este in fruntea unei natiuni in plina expansiune, nu arata niciun complex, intelegand aici si sub planul moral.
El vrea sa-i asigure Americii locul in lume. Crede in binele comun si, este adevarat, Teddy Roosevelt va incerca intotdeauna sa se situeze deasupra disputelor si a intereselor de clasa.
S-a nascut pe 27 octombrie 1858 la New York. Bunicul sau a facut avere in calitate de investitor la Vanderbilt si Astor.
E un fel de a spune ca nepotul nu are niciun complex social. El ii acorda o admiratie fata limite tatalui sau, Theodore Roosevelt Senior, “ cel mai bun om pe care l-am cunoscut “.
Acesta din urma este un mare admirator al lui Lincoln si ii da un sfat fiului sau : “ Ocupa-te de morala si, mai apoi, de sanatatea ta. Cat despe studii, sunt pe a treia pozitie.”
Mama se numeste Martha Bulloch, este o aristocrata din Sud, din Georgia, iar nostalgiile sale se indreapta catre Sud, caruia i s-a aratat credincioasa in timpul Razboiului de Secesiune. Este o familie fericita, foarte animata si, in ciuda statutului sau social, in ciuda bunastarii materiale, in care se invata efortul, munca si competitia.
Viitorul presedinte, de altfel, “ isi va da osteneala “. Este un copil mai degraba fragil, care sufera de astm. Tatal sau se ocupa mult de el : atunci cand copilul se sufoca, el il plimba in brate de la un capat la altul al locuintei, pana cand ii trece criza. Teddy, ca orice copil bolnav, se va refugia in lectura si se va interesa mult de stiintele naturii si de pasari.
Teddy va fi in vizorul altor copii si va lua intr-o zi o adevarata mama de bataie, la varsta de treisprezece ani.
Umilit, se hotaraste sa devina dur si va frecventa o sala de sport unde, metodic, isi dezvolta musculatura. Este un copil indaratnic, care vrea sa isi invinga temerile.
Si reuseste. Trage de aici concluzii pe care le va aplica mai tarziu : “ Nu lovi atunci cat poti face tot ceea ce este onorabil de facut pentru a evita aceasta. Dupa aceea, daca totusi trebuie sa lovesti, loveste puternic.”
Intra la Harvard la varsta de optsprezece ani. Ambitia sa este de a fi un om de stiinta, de a studia pasarile, ca Audubon. Continua sa frecventeze sala de sport, unde exceleaza la box.
Se inscrie dupa aceea la Universitatea Columbia, unde isi descopera un adevarat dezgust pentru drept. Dar rezista si incepe sa il pasioneze politica. Ceea ce nu este chiar pe placul familiei.
Cu atat mai mult cu cat tanarul Teddy, atunci cand practica dreptul in fata unui tribunal, se face remarcat.
El are maxilare enorme, ochi albastri frumosi si nu il deranjeaza deloc sa sara la gatul bogatilor corupti, precum Jay Gould, acuzat de a fi incercat sa cumpere un judecator al Curtii Supreme. “ Faceti parte din clasa sociala cea mai periculoasa, aceea a bogatilor criminali.”
Familiei sale ii place destul de putin.
Este si un politician ambiguu. Se bate pentru a reforma munca femeilor si a copiilor din New York, insa refuza sa faca a fi respectata legea care limiteaza la douasprezece ore pe zi munca vatmanilor.
Apoi, tragediile familiale se succed. Mama sa moare de febra tifoida. Tanara sa sotie moare la randul sau, la doua zile dupa ce a dat nastere primului sau copil. Teddy Roosevelt paraseste New York si se va stabili in Dakota, un loc inca foarte salbatic.
Si acolo, el devine un adevarat cowboy, chiar si cu manierele sale de newyorkez provenit din inalta societate. Se pune cu ferocitate la treaba si exploateaza el insusi doua ranch-uri, in conditiile din timpul sau.
Angajatii vor sfarsi prin a-l lua in serios, mai ales atunci cand vad intr-o zi un cowboy care marca cu fierul inrosit o vita care nu ii apartinea, dar care se ratacise pe pamanturile sale. El il chestioneaza pe barbat care ii spune ca marcheaza animalul cu initialele lui Roosevelt si ca aceasta va insemna un cap un plus in septelul sau. Roosevelt il concediaza imediat : “ Un om care fura in numele meu poate la fel de bine sa fure de la mine in contul sau “.
Si nu ezita sa dea cu pumnul atunci cand considera ca este necesar si cand i se pune la indoiala autoritatea.
In ciuda acestor lucruri, sau poate tocmai datorita acestora, el este foarte popular printre cowboy-ii sai si nu va intampina nicio dificultate mai tarziu sa recruteze voluntari, pentru a merge sa se bata in Cuba contra spaniolilor.
Aceasta forta a naturii are nevoie sa fie canalizata. Sportul nu ii este de ajuns. Roosevelt este un razboinic. Este singurul presedinte al Statelor Unite care preconizeaza razboiul cu orice ocazie ... pe cand, odata ales presedinte, el va evita orice conflict si i se va decerna Premiul Nobel pentru Pace, pentru ca a servit ca intermediar intre doua natiuni in conflict la inceputul secolului, Japonia si Rusia.
“ Nu este niciun triumf in pacea care este deasupra unei victorii supreme in razboi “, va scrie el, cu toate acestea. El vrea serios sa restaureze spiritul de combativitate la concetatenii sai. “ Aceia care s-au batut candva cunosc cu totii aceasta senzatie unica cand lupul care se afla in noi incepe a face sa-i bata inima ... “.
De fiecare data cand Statele Unite se confrunta cu o criza internationala, ca este cu Chile, cu Mexicul, chiar si cu Anglia, Roosevelt cheama tara la arme si il calca pe nervi maladiva prudenta a politicienilor.
Pentru justificarea sa, trebuie sa subliniem ca Theodore Roosvelt are un principiu intangibil : acela care pledeaza in favoarea razboiului se va lupta el insusi in acest razboi, oricare i-ar fi profesia, statutul social, starea de sanatate, varsta sau responsabilitatile politice.
Iar Roosevelt aplica pe sine insusi aceasta doctrina. Atunci cand Statele Unite intra in razboi cu Spania, el demisioneaza din postul sau de subsecretar in Marina si se angajeaza intr-o companie de voluntari, Rough Riders. Si se va distinge eroic in asaltul de la San Juan, care va deveni o legenda  razboinica pentru toti americanii. Va petrece opt zile de campanie in Cuba si se va bate o singura zi, insa va fi “ cea mai frumoasa zi din viata sa “.
Barbatul este curajos si nu-i are la suflet pe aceia care nu arata aceeasi impetuozitate. In legatura cu McKinley, care incearca sa temporizeze in fata crizei cubaneze, el va spune : “ Presedintele are coloana vertebrala a unui ecler de ciocolata “. Ceea ce nu il va impiedica sa accepte putin mai tarziu sa devina vicepresedintele lui McKinley.
Dupa razboi, Roosevelt, a carui modestie nu este legendara, isi va publica memoriile, si se zice ca tipograful a fost nevoit sa comande de urgenta un stoc suplimentar de caractere din plumb destinate a forma cuvantul “ eu “.
Eroul, in orice caz, are vantul in pupa si se prezinta la alegerile pentru guvernator in New York.
Mitingurile sale sunt anuntate de unii dintre vechii sai tovarasi de arme, Rough Riders, care suna atacul din trompeta inainte de fiecare discurs al campionului lor. “ Auziti aceasta trompeta, i se adreseaza Roosevelt publicului. Ei bine, eu am auzit aceasta trompeta in zorii de la Tropice, atunci cand ne-am batut pe colina de la San Juan “.
El obtine un triumf, este ales si se cearta cu toti sustinatorii Partidului Republican. Pentru ca fanfaronul ( in text “ matamore “ ( cel care ucide mauri ) este numele unui personaj de comedie spaniola, care se lauda cu ispravile lui in lupta contra maurilor ) are principii : refuza sa cedeze la influentele si la cererile de favoruri. In aceasta privinta, are un principiu care ii vine, spune el, “ de la vanatorii africani de animale salbatice “ : “ Vorbeste incetisor si tine mereu la indemana un bat solid.... si o sa ajungi departe “.
Conducatorii  partidului republican nu mai suporta si isi imagineaza un scenariu pentru a-l indeparta de New York : sa il numeasca in functia de vicepresedinte pe langa McKinley, “ la o bataie de inima de Casa Alba “.
Ceea ce va face din el un presedinte, spre marea dezamagire a acelorasi politicieni.
Mark Hanna, purtatorul de cuvant al partidului, il va vedea cu oroare pe acela pe care il numeste “ Cow-boy-ul nebun “ succedandu-i lui McKinley in septembrie 1901. In orice caz, va fi un presedinte fericit, simtindu-se bine in pielea sa. In privinta copiilor, Roosevelt are destui. Cea de-a doua sotie a sa, Edith, i-a dat cinci copii, care i se vor alatura lui Alice, cea mai mare.
Si acest trib Roosevelt va transforma austera Casa Alba, al carui ultim ocupant a fost asasinat, intr-o locuinta plina de agitatie si de veselie.
Din fericire, Edith se afla acolo pentru a face sa fie respectata o aparenta de disciplina, pentru ca Roosevelt adora sa se tavaleasca pe covoare cu progenitura lui, oricare ar fi vizitatorii prezenti. Atunci cand un copil este bolnav, el nu ezita sa puna a-i urcat poneiul in ascensor pentru a-l mai consola, a-l amuza si a-l face sa uite micile probleme.
Teddy devoreaza literalmente viata. Edtih incearca sa fixeze limite. Este un model de rabdare, de disciplina si de discretie. Si un temperament dominator.
Ea avut prilejul sa constate ca presedintele – sot al ei – nu este dotat pentru a respecta bugetul familiei. Ea il ia in sarcina ei si aloca regeste douazeci de dolari pe zi pentru cheltuielile marunte.
Ea va pune, de asemenea, un pic de ordine si de curatenie in casa. Pentru aceasta, Congresul va aloca o suma deloc neglijabila, o jumatate de milion de dolari.
Si vor fi instalate noi birouri in aripa de Vest pentru a facilita munca lucratorilor. Atunci cand familia Roosevelt va ceda locul lui William Howard Taft, Edith va hotari sa sparga toata vesela avand cel mai mic defect, decat sa o vanda ca suvenir.
Ea are o ideea foarte inalta despre rangul si despre rolul ei. Este de neobosit si, cu tigara in mana, conduce cu o mana de fier mica sa afacere. Iar americanii adora aceasta. Cu atat mai mult cu cat presedintele are o popularitate imensa. Se recunosc in el. El este ceea ce sunt ei si intrupeaza ceea ce doresc ei : un soi de american mediu iesind din comun, care organizeaza batalii cu perne gigantice cu copiii sai, care practica boxul in sala de sport a Casei Albe, care merge sa vaneze pantere in Colorado.
In orice caz, el este intotdeauna vedeta.
“ Atunci cand se duce la o casatorie, el se considera mirele. Daca este vorba despre o inmormantare, el vrea sa fie defunctul “.
Nimeni nu poate sa reziste la pofta lui de viata.
Intr-o zi, el il obliga pe onorabilul secretar al Apararii sa faca putin antrenament cu noul sau maestru de ju-jitsu, un japonez foarte subtirel care il tranteste de pamant fara menajamente pe ministru, un barbat cantarind o suta cincizeci de kilograme.
Roosevelt rade mult. Uneori, invitatii rad mai putin. Ei nu au toti cheful de a se apuca, precum el, de exercitii fizice.
Atunci cand noul ambasador britanic, Sir Mortimer Durand, este invitat pentru prima oara la “ o mica plimbare “ de catre presedintele Statelor Unite, el nu stia ce il asteapta.
Isi va aminti de o dupa-amiaza de cosmar, prin paduri si prin coline. Timp de trei ore, ambasadorul trebuie sa escaladeze stanci, sa traverseze tufisuri pline de spini si toate acestea in alergare.
Picioarele ii obosesc si, la un moment dat, abandoneaza. Nu mai reuseste sa puna un picior in fata celuilalt. Roosevelt il ia de guler si il pune pe picioare. “ Plimbarea “ continua.
Aceeasi patanie pentru un alt diplomat, ambasadorul francez Jean-Jules Jusserand, care, la randul sau, este invitat la Casa Alba intr-o dupa-amiaza. El se duce acolo imbracat in costum de gala si cu palarie din matase. Cat despre presedinte, el este imbracat in tinuta de teren, cu bocanci, si are pe cap o palarie foarte veche.
Se pleaca in viteza mare spre campul invecint. Ambasadorul simte ca dupa-amiaza se anunta a fi dificila, insa nu vrea sa arate nimic si se tine tare. Roosevelt si insotitorii sai se afla in fata unei ape prea adanci pentru a fi trecuta chiar prin vad. Domnul Jusserand crede, fara regret, ca a sosit sfarsitul calvarului sau. Greseala, Roosevelt incepe sa se dezbrace si se arunca. “ Pentru onoarea Frantei”, cum spune el, ambasadorul nostru isi scoate vesmintele la randul sau si nu lasa pe el decat manusile de ceremonie, sub privirea critica a lui Roosevelt. “ Imi pare rau, domnule presedinte, dar o sa-mi pastrez manusile, pentru cazul in care o sa ne intalnim cu o persoana de sex opus “. Ah ! ce vremuri bune i se ofera lui Teddy Roosevelt !

- va continua –

( Istoria Casei Albe, Presedinti Americani, Cap 11, Theodore Roosevelt,  Ed. Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2008 )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu