“ Apoi, nespus de mirata : Lena ! Ce nume ? ! Ochiul cel sanatos se inchise, apoi cel cu albeata. Buzele uscate, albe, se mai miscara o data, suierand cu dispret : Ce nume !
- Am auzit ca nici n-a luat-o pe fata lui Dragan, sopti mama.
Batrana a deschis ochii si numai ca n-a batut din palme.
- Foarte bine ! Nici sa nu-l ia, escrocul !
- Atunci, de ce-i poarta numele ? intreba tanti Marie.
- Dar cum ? Dragan ?
- Pai daca asa e nascuta ...
- Si de unde are averea respectiva ?
Erau intrebari care nu lipseau niciodata cand un personaj feminin intra in discutie. “ Cum e nascuta “ si “ De unde are averea respectiva “ ?
- Cica a infiat-o pictorul.
- Escrocul ! facu batrana Catian deschizand ochiul sanatos si privindu-ne pe fiecare in parte cu o ascutime pe care nimeni nu i-ar fi banuit-o. Si ridicand greu bratul arata cu degetul portretul din perete. Averea respectiva, uite aici, averea ... Bratul ii cazu, in timp ce Neneea, tanti Marie si mama, mai intai in soapta, apoi ridicand vocea, discutau in contradictoriu, una sustinand ca Marta s-a maritat cu Lena, alta ca Lena a infiat-o. Pe Neneea o pufni rasul, radea cu sughituri, fara sa poata explica de ce. Iar ochii batranei Catian, intredeschisi, pareau ca iau parte la conversatie.
Ii priveam bratul atarnand, gata sa atinga dusumeaua, un brat scheletic, cu pielea zbarcita, de o transparenta verzuie. As fi vrut sa-l ridic, dar n-aveam curaj sa-l ating, cand deodata batrana, ridicand bratul, o ameninta pe Neneea, care radea :
- Stapaneste-te, proasto ! Apoi aratand spre portret : Averea respectiva.
Fetele incercara s-o linisteasca, si batrana, ascultatoare, parca atipi. Mâna ii atârna iar, galbena, uscata si grea ca de plumb.
- Ia vedeti .... am soptit.
Tanti Marie vru sa-i ridice bratul, dar, speriata, ii dadu drumul. Bratul greu cazu, lovindu-se de dusumea. Mama ii potrivi perna ; capul batranei, parca si el prea greu, se prabusi.
Pitpalac ! se auzi o singura data bataia pendulei.
Punga pe care mi-o daduse in pastrare n-am mai gasit-o. Cineva scotocise prin caietele mele. Scosese monedele, salba, si totusi in graba a mai lasat o bancuta din toate cate stransese batrana. Nepoatele n-au facut cercetari. N-au pus intrebari. N-au discutat testamentul. Ceea ce insemna ca erau intelese intre ele. Le ramanea casa, destul de darapanata, dar cu multe odai, un pod plin de cufere si lucruri inutile si un proces inceput cu treizeci de ani in urma, pe care daca l-ar fi castigat ar fi devenit proprietare pe o padure si pe nu stiu ce ape termale.
Nepoatele se vaitau :
- Procesul asta a bagat-o in pamant, saracuta ! S-a luptat cu- o suta de mosneni si n-a reusit sa iasa din indivizie [ indiviziune ]. Acu e randul nostru. O suta de procese in curs si atatia avocati ! O sa ne bage in pamant si pe noi.
Eu ma uitam cum se-ncheie o viata irosita in ambitii marunte si in sete de bani, cum se topeste o vointa incordata, aproape o suta de ani, asupra unui maldar de chei, asupra unor camari, asupra unei pivnite cu sobolani si a unui pod cu boarfe, asupra atator odai inutile. Cum se stinge, in sfarsit, lupta cu slugile, cu nepoatele, cu zvonurile si superstitiile casei, cu umbra teribilei Fana ! “
( - extras din romanul “ cartea mironei “ de cella serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu