“ Cand au ridicat casele, avusesera si o cumpana. Stere nu voia s-o scrie si pe ea in actul facut. Ba iesise si cu cearta. Asta fusese in ziua cand venisera antreprenorii cu planurile. Erau doi domni grasi, cu dinti de aur. Imbracat bine. Tineau la subsuoara genti mari, pline de hartii. In degetele groase purtau inele scumpe, impletite, cu pietre rosii ca para focului. Cautasera in maldarul de acte si scosesera desenele pline pe margini de linii si cifre. Unul le spunea, ei, lui Stere si dogarului, care era de fata :
- Aici o sa fie pravalia, aici odaile, magaziile, closetul, gardul ...
Ii placusera hartiile fosnitoare. Barbatul o intrebase :
- Iti place ? Asta o sa fie casa noastra. Ce credeai ?
Ea isi aruncase privirea peste liniile incalcite si vorbele lui Stere o facura sa roseasca de multumire. Antreprenorii socoteau cu voce tare :
- Adauga cuiele, tabla, dusumeaua, fierul ...
Rosioarã se apropiase si o intrebase :
- Pe tine te-a pus in acte ?
- Nu stiu, el umbla singur, , ii raspunsese putin nedumerita.
Taica-sau se intorsese tulburat langa ceilalti. Spre seara ramasesera numai intre ei lor. Venise si maica-sa. Dogarul a zis de-a dreptul :
- Stericã, tatã, eu am uitat sa te intreb : pe Lina ai pus-o in actul casei ?
Se facuse liniste.
- In actul casei ? , se mirase cârciumarul.
Nu-i trecuse prin minte. Si odata se incruntase. Ce, adica n-aveau incredere in el ?
- Apãi, locul cu casa e totuna ?
- Este.
- Pai, daca este, ce mai vorba ! Parca o sa stau numai eu in casa ?
- Doamne fereste, de ce v-ati luat ?
- Atunci ?
Socrul nu stia ce sa spuna.
- De, esti omul meu, ginerele meu, insa ar fi bine sa fie si Lina in acte ...
- Ei, actele ... Dar ce, fuge cineva ? O s-o dea cineva afara pe nevastã-mea din casele noastre ?
- Nu, sigur ca nu, dar stii, e mai bine ...
- Eu sunt om serios ! , retezase Stere aproape suparat.
Se opintisera. Mesterul vazu negru inaintea ochilor. Intelesese unde batea negustorul. O luase usor, sa nu-l necajeasca :
- Mãi, Stericã ...
- Da.
- Ia pun colea un pahar de vin.
Ginerele ii turnase. Lina cu mã-sa taceau mâlc. Pe urma, carciumarul le spuse la toti ca de cand se afla lumea era lucru cunoscut ca averea se scrie pe numele barbatului. Ce sa caute muierile in acte ? Ele nu se pricepeau. Si taica-sau, si cumnatii lui de la tara asa pomenisera : averea femeii se stinge intr-a barbatului. El e stapan in casa lui. Si are o datorie sfanta : sa-si tina nevasta si pe ai sai. Daca stia socrul lui altfel, sa-i spuie.
- Cã eu pentru cine ma zbat ? , il intrebase. Vreau sa ne facem un rost in lume. Imi este draga fata dumitale si vreau sa traim mai bine. Ne-ai dat bani de zestre, vezi ce fac cu ei ! Plec undeva ?
- Nu.
- Sunt cununat cu Lina ?
- Esti.
- Atunci ? Vezi doar ca trag la gospodarie : carciumã de zid, odai, tabla de zinc pe casa, magazii, gard, am mai marit locul si Dumnezeu sa ne ajute sa apucam binele pe care-l vreau eu la amandoi. Daca fac casele, parca cine le stapaneste ? Eu cu ea !
- Sa fiti sanatosi !
- Si dumneavoastra ! Si atunci ? Ce inseamna ?
Dogarul se incurcase. Avea si el cuiul lui. Treabã incalcita.
- Mã, Stericã, spusese, mãi, baiete, e fii-mea, mã, si nu vreau s-o vad pe drumuri, maine-poimaine, ca banii i-am muncit, mã Stericã, nu i-am furat ! Cu palmele astea doua, mã ....
- Si lumea-i rea, maicã, se amestecase si soacra.
In cele din urma, Stere primise cu jumatate gurã :
- Bine, tatã, sa ma mai gandesc si daca o fi nevoie o s-o pun si pe ea in acte, dar eu ziceam ca treaba se face barbateste : mi-ai dat zestre, eu ridic casã ! A mea-i nevasta, a mea-i casa ! S-o intrebam si pe Lina : vrea s-o pun in act, o pun ! E zestrea ei ! Eu nu-i vreau raul ! D-aia am luat-o, sa ne asezam pe un temei, sa nu ne rada lumea ! Eu sunt negustor, stiu ce-i banul ! Nu-mi bat joc de el. Mi-ai dat ce mi-ai dat, dar ce, crezi ca mi-ajunge ? Ai vazut bine cat mi-a cerut pentru materiale, cat pentru lucru.
- Am vazut.
- Dã la masurator, dã la autorizatie, dã pe petitii, izvor sa fie, si tot se terminã. Ma bag dator, dar tot nu ma las, casã trebuie sa fac, sa se cunoasca cine a venit intai aici, in Cutarida ! Jupânul meu imi zicea : “ Bã, lacomeste-te, da ‘ cand e vorba sa faci treaba pentru tine, fii larg la buzunar ! Dã cu inima deschisa. “
- Eu te las, incheiase Marin Rosioarã, mai sfatuieste-te si cu Lina, intreab-o si pe ea, cum ai zis, si, daca ti-o spune la fel, du-te la tribunal si scrie-o in acte, sa fiu cu inima impacata !
Stere mai aruncase :
- Pe urma, ia gandeste-te, alta umblatura, alti bani pe timbre, alte bacsisuri, de astea ne arde noua acum ? Spune si dumneata !
- Nu-i nimic, umbla mosneagul dupa astea ! , zisese soacra.
Si ramasese cu fata s-o hotarasca. Mã-sa o batuse la cap vreun ceas, de nu mai ispravea. Sa nu fie proasta sa se lase cu una, cu doua, ca ea nu cunoaste la oameni : odata o lasa negustorul si ramane cu buza umflata ; sa tina mortis sa fie trecuta in actul casei, ca ce e scris n-are moarte !
Dar pe Lina o furasera viata si grijile langa barbat. Il auzea noaptea cum se scoala si da ocol casei. Tot caineste dormea carciumarul. Pazea avutul cu neliniste. De afara se auzeau glasurile zidarilor, care nu se mai ogoiau. Ea vedea urmele focurilor pe zidurile rosii de caramida si o cuprindea o mandrie de neinteles.
Cand pusesera temelia, barbatul ii intinsese doi bani de argint, sa-i aseze sub prima caramida, dupa obicei. Peretii cresteau sub ochii lor si isi daduse seama ca de acum nu mai tinea de parinti, ci de omul asta ursuz si puternic.
Intr-o zi a indraznit, dupa indemnul mã-sii, sa-l intrebe :
- Ce-ai facut cu actele ? M-ai scris si pe mine ?
Intai el tacuse indarjit, apoi rostise scurt :
- Te-ai facut si tu a dracului ?
De atunci nu se mai incumetase sa-l intrebe ceva. Il simtise multa vreme ca pe un strain, dusmanos. La vreo saptamana, intr-o seara, pe cand sedeau amandoi la masa, el a certat-o cu blandete :
- Mãi, femeie, de ce nu ma lasi tu sa fac treaba ? Ca eu una am invatat : e rau sa te lasi sfatuit de muieri. Ce ti-a bagat mã-ta-n cap ? Sa te trec in acte ? Eu te trec, nu zic nu ... dar la ce-ti foloseste ? Nu esti nevasta mea ? Nu le stapanim noi, casele ? Nu sunt eu barbatul tau ? Spune !
- Da.
- Atunci ? De ce nu ma lasi sa le potrivesc asa cum e bine ?
Facuse ce facuse, a incantat-o, Lina se potolise. Ce treaba avea ea ? Tot maica-sa o invatase ca, odata dusa dupa barbat, s-a terminat, trebuie sa nu iesi din cuvantul lui ...
Dogarul mai venise de cateva ori, nu intrebase nimic, daduse ajutor si abia cand au pus salcia la acoperis a indraznit sa aduca vorba despre actul casei. Tigancile impodobisera capriorii cu frunze verzi si cu un drapl de hartie, pe care-l batea vantul. Dulgerii se descoperisera si se inchinasera. Stere chemase un preot sa faca o slujba. Parintele se suise pe schelele de lemn, stropise zidurile cu agheasma, blagoslovise si citise din cartile lui. Au mancat cu salahorii impreuna. Carciumarul le impartise vin zidarilor, se ametise de bucurie si, cand a ramas cu mesterul, s-au luat la ciorovaiala. Dogarul era catranit.
- Ai scos actul ? , a intrebat cu privirile in ochii ginerelui.
- Ce sa ne mai incurcam, intreab-o si pe fata dumitale, asa cum ne-a fost vorba ...
Lina tacea chitic. Batranul se repezise spre ea :
- Spune ! Tu nu vrei sa fii in act ?
Ea incepuse sa planga speriata.
- Spune, spune ! , o zgaltaia si mã-sa de mana.
Daca nu erau vecinii pe aproape, Grigore si Aglaia lui, se omorau.
- Hotule ! , striga Marin Rosioarã. Mi-ai furat zestrea fetii ! Las ‘ , ca te potrivesc eu ! Parchetul te mananca !
Se rosise tot si se repezise cu pumnii inclestati sa-l loveasca pe ginere. Si lui Stere i se urcase sangele la cap. Aglaia se bagase intre ei si le striga in gura mare :
- Sa va fie rusine ! Ne rade lumea, taman acu ‘ !
Dogarul a vrut sa-si ia fata cu el acasa. Mai cã n-a târât - o. Ea a fugit. Nici la parinti nu mai avea ce sa caute. Ar fi snopit-o taica-sau in batai.
Socrii au plecat tarziu, certandu-se, latrati de caini.
- O sa te manance judecatile, striga batranul din drum, iti fac proces, hotule ! Sau dau foc casei !
- Las ‘, ca va impacati ! , il potolea cocosata. Ca nici el nu vrea raul !
- Nu ma-mpac pana n-o trece si pe Lina in acte !
Si ea parca-i dadea dreptate barbatului cand vedea ce avere aveau. Ii era mai mare dragul sa priveasca !
Mesterul nu se lasase, deschisese proces. Stere o trimisese acasa la el, sa-l impace. Dogarul nici nu voia sa auda de asa ceva. Isi luasera avocati, erau la cutite. Vreo cateva luni, sa nu stie unul de altul. In cele din urma, tot Aglaia ii impacase, c-avea gura buna.
De un Craciun, Stere asternuse masa mare, isi chemase si vecinii, si socrul se asezase cu nevasta la dreapta, la masa lor.
Linei ii fusese mai greu la inceput, cand venise straina in groapa. Barbatul era posac, vorbea putin, nu stia cum sa-i intre in voie. Gandul la celalalt, la Nicolae, nu pierise. Aflase de la maica-sa ca dupa nunta ei plecase la armata. Uneori, cand isi mai aducea aminte, plangea pe furis, sa n-o vada nimeni.
Dar, cu timpul, sfiala trecuse. Barbatul nu i se mai paruse atat de urat. Numai sa nu fi fost atat de intunecat, de parca tot ii tuna si fulgera. Rareori se apropia de el – si atunci cu spaima. Nu stia ce suflet are. Cand se bucura, se bucura putin, parca i-ar fi fost rusine sa rada. Il auzea numai pe la pranz :
- Gata masa ?
- Gata.
Era ostenit. Isi gasea totdeauna cate ceva de facut. Robotea toata ziua prin curte. Cumparase pasari, le facuse cu mana lui cotete de sipci, le vopsise si le aducea de la sina Constantei porumb, ca sa le indoape. Stere le numara seara si dimineata, le cauta de oua, se apuca sa spele butoaiele, sa le intareasca doagele cu papura, numai sa nu stea.
Pranzul il multumea. Ea intindea fata de masa, rasturna mamaliga din care ieseau aburii si-l astepta sa se inchine. Barbatul avea privirile stinse. Pe fata-i aspra, acoperita de o barba sura, nu se vedea nicio lumina. Isi descheia nasturele de la gat al camasii, se ridica de pe scaun si spunea facand semnul crucii :
- Da-mi, Doamne, si maine ce mi-ai dat azi !
Apoi se aseza. Chipul i se lumina putin.
Ii aducea ciorba acra si fierbinte, in care el strivea ardei verzi, iuti si parfumati. Sorbind adanc din lingura lata, se scutura de placere.
- Buna ? , il intreba.
- Buna, mormaia.
Cand golea farfuria, cerea iar :
- Mai da-mi !
Ii aducea inca o portie. Apuca feliile de mamaliga taiate cu firul de ata, sufla in fiertura si mesteca rar. Lina pregatea sosurile in farfurii adanci. Il astepta sa stearga urmele de pe marginile tacamurilor, gonea cainii pripasiti la picioarele carciumarului si strangea masa. Stere se mai inchina o data, de multumire, apoi deschidea usile cele noi ale pravaliei. Clopotelul de deasupra se smucea timp indelungat, sunand fara rost. Ea se apuca sa mature dusumelele, murdare de noroiul adus pe talpile clientilor. De afara venea aerul plin de miresme al maidanului. Barbatul astepta nemiscat in prag. Se odihnea privindu-si curtea larga.
Zilele treceau repede. Lina nu baga de seama. Si n-ar fi bagat de seama cum se duce viata ei, daca nu s-ar fi mai intamplat cate ceva ...”
( extras din romanul “ Groapa “, de Eugen Barbu )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu