Traditii, caractere, personalitati, limbaj ( 8 )

“ Zilele treceau repede. Lina nu baga de seama. Si n-ar fi bagat de seama cum se duce viata ei, daca nu s-ar mai fi intamplat cate ceva ...

De la o vreme, Cristu Surcel batea mai des drumul Cutaridei.

Sosea in faetonul lui inalt, lovind caii, cu garnitele pline de lapte, in cãmasã alba, desfacuta la gat, rosu in obraz, plin de sanatate, vesel, chiuind si injurand.

Cand lipsea Stere, se da aproape de tejghea, cu ochii in ochii Linei. Nu spunea nimic. Bea numai cu sete rachiul, se uita afara. Tot singur. Se scula mai devreme, tot aici il gaseau ceilalti : Bulancea, Apopii si Nenisor. Cand ramaneau numai ei doi, radea cu inteles. Laptarului ii cazuse draga nevasta carciumarului, tanar era, i-ar fi dat inima ghes. Se ferea de negustor, ca aflase ce fel de om este si nu stia cum sa vorbeasca cu ea. Cand intra in pravalie, se pierdea. Linei i-a fost greu sa bage de seama. Untarul venea la timp nepotrivit, devreme. Daca dadea de Stere, arunca tuica pe gat cat ai clipi, rasturna piesele de arama pe tejghea si pe aici ti-e drumul. Cand o gasea pe ea, se incurca socoteala. Femeii nu-i trecuse prin cap una ca asta la inceput, dar prea era focos Cristu. Aruncau vapai ochii lui, si pe fruntea lui neteda, lustruita, zarea o umbra. Alt chip de român, si o apuca si pe ea un fel de tremurat. Se incurca in sticle, ofta si-o tinea si o frica de barbat. Se invartea pe afara, isi facea de lucru, nu era chip. El o chema iar, mai cerea un cinzec, cu privirile in obrajii ei. Avea o mustata rara, rosie ca pana de cocos, pe care o tundea des cu degetele subtiri si albe. Linei ii era mai mare rusinea. Intrau alti clienti, se uitau la bolintinean : lucrul dracului, ei singuri in toata pravalia, tineri amandoi, sarea in ochi. Lumea incepuse sa vorbeasca. Ilie mai glumea la o tuica cu ceilalti, scapa cate o vorba. Stere n-avea de unde sa stie, degeaba batea saua si Spiridon, clatinand din capul sau mare si sorbind cu zgomot din toi. La urma urmei, fiecare cu treaba lui ! Carciumarul intrase in valtoare. Umbla dupa marfa, prinsese gustul banului. Mai platise din datorie lui Pandele, mai imprumutase, nu se cunostea. Vara trecuse. Venea vremea rea. Stere a plecat la Dragasani, sa umple poloboacele. A numarat banii, s-a urcat in leaganul unei carute si-a strigat carutasilor ca-i gata. Pe la pranz au iesit din Bucuresti si-a doua zi se apropiasera. Viile erau galbene. In plopii Dragasanilor batea aripa toamnei, scuturandu-le frunza. De unde sa stie carciumarul ce lasase acasa ?

Cristu Surcel a aflat de plecarea negustorului si a inceput sa dea tarcoale. Lina nu-si mai vedea capul de treaba. Nu-l baga in seama. Laptarul a rabdat ce a rabdat, si intr-o dimineata n-a mai putut. Erau singuri in carciuma. Sosise devreme, cu caii spuma. Era baut de pe drum, sa aiba curajul. Cand l-a vazut, femeia a simtit o banuiala. A dat sa-i zica ceva, ca-i prea de dimineata, ca n-a maturat, n-a fost chip ! El s-a apropiat repede si-a intrebat-o neted :

-         Cucoana, nu vrei sa pleci cu mine ?

Linei i-au ars obrajii de rusine. A incercat sa se intoarca, dar Cristu o insfacase de mana si spunea :

-         Mi-ai mancat inima ! Ce zici ? Te duc in Bolintin. Am sa te tin ca pe-o printesa ! Nimic nu-i nevoie sa faci ! Decat roaba la olteanu’ asta ! Ia te uita ce de bani am ! Cumpar Bucurestiul cu ei ! O sa te port numa-n matase ...

Zvarlise pe tejghea un pumn de sute.

Muierii nu-i venea bine. Laptarul o tinea strans de incheieturi si nu-si gasea locul. Cum sedea aplecat cu fata spre ea, semana nitel cu Nicolae. Vru sa se smuceasca, sa scape, dar el nu-i dadea deloc drumul.

-         Haide, zicea.

-         Lasa-ma, ca strig la nea Grigore si te spun lu’ barbatu-meu cand o veni !

-         Haide ! , scrasnea Cristu.

Lina se strecurase de langa el si intrase in casa, lasandu-l singur, inspaimantata sa n-o fi vazut cineva. De atunci o chemase pe Aglaia, sa stea cu ea pana la intoarcerea lui Stere.

Bolintineanul venea in fiecare zi si se imbata de necaz. Abia il scoteau ceilalti afara, il suiau in faeton si-l urneau cu chiu, cu vai spre casa.

Din asta i s-a tras laptarului, pentru ca l-a mirosit negustorul cand s-a intors. I-o fi soptit cineva, a deschis el ochii, nu putea sa stie bine. Lina nu-i purta dusmanie. Barbtului nu i-a spus nimic, se gandea numai cu spaima la indrazneala lui Cristu.

Intr-o zi carciumarul a dat peste el cu ochii pe nevasta-sa. A stat sa glumeasca cu Stere, dar acesta a pus palmele pe masa si i-a zis :

-         Lasa polul dumitale si pleaca, daca nu vrei sa se intample o nenorocire !

Untarul, alb, s-a ridicat fara sa spuna un cuvant. Femeia tremura dupa tejghea. Stere a injurat-o de mai multe ori si, daca n-ar fi iesit repede afara, ar fi faramat-o in batai.

De atunci nu i-a mai vazut nimeni pe laptari in pravalie. Parca-i inghitise pamantul.

Catre sfarsitul iernii, femeia se simti insarcinata. Cand a aflat carciumarul ce noroc daduse peste el, n-a mai putut de bucurie. Si-a chemat vecinii si au petrecut intr-o seara. A doua zi a trimis-o la parinti, sa le spuna si lor.

[ ... ] Lina a nascut aproape de Craciun. Aglaia a chemat-o si pe-a lui Matei, ca erau de-o varsta si se pricepea la mosit. Au intins asternuturile, au fiert apa si au ingrijit-o. Nevasta carciumarului s-a chinuit pana la ziua si a nascut un baiat, o mana de carne, cu ochii lipiti, scancind. Stere, ostenit de la drumurile lui, s-a sculat, a aprins lampile si s-a invartit tot timpul imprejurul muierilor. Cand Aglaia i-a aratat copilul, punandu-l sa-l scuipe de deochi, i s-a facut mila si de nevasta-sa si a intrat s-o vada. Ea plangea in pat, usurata. Barbatul s-a aplecat si-a pupat-o de doua ori, cu dragoste.

Muierile spalara baiatul si-l infasurara in cearsafuri proaspete, incalzite pe soba. Cocosata il freca usor cu palmele pe picioare si-l descanta :

-         Sa fuga ca iepurele si sa fie destept ca vodã ! , zicea trecandu-i degetul mare peste frunte.

A lui Matei i-a innodat buricul, legandu-i-l cu sfoara rosie, l-a inchinat la sfantul Gheorghe din perete si l-a uns cu untdelemn.

Au trimis, dupa aceea, ploconul la nas pentru botez  : doua gaste fudule, cu gatul lung, albe ca laptele, legate cu funde albastre, impiedicate cu inel de cositor, o plosca veche, impletita cu tei si cu rafie in care se afla vin negru, portocale, alvita, bomboane umplute cu crema, totul pe o tava lata, tinuta de Aglaia si de Grigore.

La spatele lor, cantau lautarii de-i avusesera la nunta, atunci adusi din mahalalele vecine.

Muierea chiuia si juca darurile, sa afle toata lumea ca boteaza carciumarul.

Casele nasului erau peste Grivita, inspre mahalaua Grantului.

Lumea se oprise in loc si privea convoiul cel vesel. Iesisera si negustorii afara din dughenele lor sa se uite. Oltenii suflau in palme de frig, batand opincile. Au trecut podul de fier dupa plocon.

Locuinta brutarului se vedea de departe, odai langa odai, cu acoperisul intigluit si geamuri verzi la cercevele, deasupra, de indulceau lumina soarelui.

Cainii au inceput sa latre, Aglaia a strigat la lautari si vioristul a zdranganit la ailalti arcusul, facand un Multi ani traiasca !  pentru cei din casa.

Vecinii nasului au iesit la porti, s-au uitat la muiere si au strigat la proprietar.

Acesta era, ca omul dupa somn, cu ochii mici.. A deschis portile, a poftit ploconul in curte. Gastele, blande, nu scoteau niciun strigat. Aveau numai niste ochi mari, albastri, mirati.

Brutarul a incercat vinul din plosca, a gustat alvita, a intarit in brate darul si-a rostit :

-         Bun, botezam !

-         Sa fie intr-un ceas fericit ! , a urat Grigore.

Lautarii iar au cantat. Nasul a scos vin din pivnita lui, a turnat in pahare si au inchinat pentru nou-nascut. Zapada scrasnea  sub picioare si s-au apucat sa joace ca sa se incalzeasca. Pana seara, Aglaia a fost inapoi, beata, cu Grigore cu tot.

Pentru ca tot cadea in sarbatori, au intins masa, au poftit rudele si tin’te petrecere ! Socrul a chemat neamurile, sa vada in ce pricopseala sta fata lui. Venira, cu mic, cu mare : finul Tache, al de jucase primul mireasa la nunta, cuscrul Vasile, nea Ghita Bâlcu, tot posomorat si insetat, fina Smaranda, Cristea si nasul cu nasa, veseli, comandand lautarii, incarcati cu daruri pentru fin.

Adusesera plapuma de matase, scutecele de stamba si ciorapi mici, lucrati in graba de femeie, tigheliti cu lanica.

[ ... ] Carciumarului ii crestea inima de bucurie sa le spuna ca peste toate el se afla stapan, si cu a lui, adaugase de urechile socrului. Vecinii se uitau de prin curtile lor sarace la adunarea de trasuri de la poarta negustorului. Vorbeau si se mirau de ce neamuri are.

[ ... ]  Sosi si preotul, adus de Grigore, tot in trasura, cu dascalul, carand cazanul sfintit, de arama, al bisericii. L-au poftit la caldura, impreuna cu ajutorul lui, de tinea evangheliile. Erau amandoi rosii de frig, veniti de pe drum.

Carciumarul le-a dat cate un rachiu. Aglaia a incropit apa pe masina, a asternut scutecele la indemana si au asezat vasul in mijlocul casei. Parintele si-a pus odajdiile, dupa ce le sarutase tivul de aur, s-a inchinat si a inceput slujba.

Adusesera copilul, care plangea in bratele Linei, si lumanarile albe, gatite cu funde late, cumparate de nas. Le-au aprins, si un fum frumos mirositor s-a raspandit imprejur. Rudele, cu capetele descoperite, ascultau glasul preotului. Parintele avea o voce dulce si calda. Lumina festilelor juca in firele rare dn barba, argintii si intunecate. Dacalul, subtire si palid, dadea, alaturi, raspunsurile, pe alt glas.

Stere abia se tinea sa nu planga de bucurie, privindu-si din cand in cand nevasta, in spatele careia lacrimau soacra si dogarul, cu nenea Ghita Balcu si cuscrul Vasile.

Ceilalti oftau imprejur, multumiti. Prin ferestrele mari razbea lumina stralucitoare a zapezii si de afara se auzeau clopoteii cailor. Mirosea a cozonac sezut la racoare si a friptura. Preotul a sfintit apa cu crucea lui de argint, a inmuiat tistimelul de busuioc si a blagoslovit casa. Apoi a luat, cu nasa si nasul, copilul, ce incepuse sa tipe, si l-au scufundat de trei ori in cazan. I-au zis Alexandru.

[ ... ]

-         Tu nu m-asculti pe mine ! Nu intelegi unde bat eu .... Nu vrei ca lumea sa-si scoata palaria la tine. Uite imprejur, la amaratii astia, si spune daca voiesti sa ajungem ca ei .... Ori nu ti-o placea sa te fac cocoana ? !

Vorbele barbatului o atingeau drept in inima, acolo unde-i mai slab omul.

Cum adica, sa nu vrea sa fie cocoana ? Care femeie nu vrea ? Numai ca i-ar fi placut sa mai scape cate o duminica la plimbare, sa mai petreaca si ei, ca erau tineri si viata trecea, si nu intelegeau nimica.

Dar cand il vedea pe Chirica cat e de amarat, si pe Matei, si pe ceilalti, ii trecea cheful de petrecere. Acarul nu mai scapa de belele. Iar i se imbolnavea un copil. Tot la Stere venise sa ceara.

-         Ajuta-ma, domnu’ Stere, nu ma lasa ...

Carciumarul, mai strambandu-se, mai inchizand ochii, l-a ajutat. De fier sa fi fost, si nu putea sa-l lase cand il vedea cum se chinuie. Nu trecea primavara, si la poarta ceferistului atarna un drapel alb, de mort. Il aducea un batran din capul Grivitei, il lega cu sarma in ostretele gardului si pleca. Dupa trei zile se intorcea, il desfacea, il punea pe spinare, si-l cara inapoi. Asta insemna ca acarul ramasese cu un copil mai putin. [ ... ]

Lucratorii isi spuneau unul altuia :

-          Saracu’ Chirica, iar e necajit ...

Si nu-l mai bagau in seama. Ceferistul se trezea catre mierzul noptii, cand o auzea pe Lina punand drugii obloanelor. Pleca clatinandu-se si injurand. In camp, se oprea si ridica pumnul lui mare, vanturandu-l spre stele :

-         Tu-ti dumnezeul tau, Doamne, care le-ai facut pe toate strambe, de-ti bati joc de sufletul meu !

Dar ce-i pasa carciumarului de necazurile altora ? Fiecare cu norocul lui ! Daca ar fi stat sa judece, n-ar mai fi trebuit sa le vanda bautura amaratilor, ca el pentru asta le asezase pravalia in drum, sa-i faca sa uite de greutatea vietii. Treaba mergea, nu putea sa se vaite. Carciuma era plina de dimineata pana seara. Osteneau. Si el, si muierea, si baiatul de pravalie.

Cum suna baltaretul peste Cutarida si se topeau zapezile, carciumarul scotea mesele afara, aducea un butoi de vin vechi mai la indemana si spala jumatatile. Soseau gunoierii, grasi, rumeniti, traiti bine pe la parinti. Zidarii plecau pe la binale, nu-i mai vedeai, dadeau in primire, de acum beau pe unde munceau. Cu ceilalti, petreceau pana toamna. Pe astia ii stia Stere pe fiecare, se dovedeau repede unul pe altul, la un pahar.

Frizerului ii cazuse draga nevasta lui Gogu. Se prapadea, nu alta.

-         Astea-nalte-mi plac mie ! , ii spunea lui Spiridon cand se ametea. Si are niste ochi coana Florica !

Suflet larg, Tilicã iubise si el la viata lui. Femei, nu jucarie ... Daca sedeai sa-l asculti, aflai destule. Asa era meseria asta, curata, cu sapun, cu odicolon, se purta si el, nu-i vorba, totdeauna avea papion, duminica isi punea hainele bune si se tinea pe urmele croitorului.

Negustorul tot de la altii aflase, ba de la Spiridon, ba de la Ilie, ca si asta era pisicher, i-ar fi dat inima branci.

Gogu avea alte metehne. In carciuma nu prea venea, nu se inghesuia la bautura. Isi vedea de lucrul lui toata saptamana : croia, cosea, calca, adormea linistit. Cand sosea duminica, cu ce avea in buzunar, o lua pe Florica si se opreau in Grivita la o gradina stiuta de mult, unde cantau si dansau niste artiste dezbracate. Acolo ar fi stat croitorul si ar fi privit pana il uita Dumnezeu.

Femeia se mai stramba ; n-avea ce-i face. Lui ii placeau dezbracatele. Se certau, iar se impacau, omul nu se schimbase. Si n-ar fi fost nimic daca n-ar fi avut si patima cartilor. Pierduse o multime de bani in viata lui, la cafenea. Nevasta-sa ii povestea Linei, cand se intalneau, despre ce case avusesera, la piata lui Matache Macelarul, cu lei de creta la usa, mostenire de la parintii ei. I le tocase in cativa ani croitorul cu cartile sale.

Erau mai tineri, el nu se uita. “ Prietenii l-au mancat, spunea. Toata ziua la noi in casa sedeau. Gogu nu-si mai vedea de meserie, ca pe atunci avea clientela, nu asa ! Oameni, unul si unul .... Unde impungea el cu acul, iesea francul, ehei  ! “  Facusera datorii, au vandut averea si, din ce le ramasese, cumparasera loc in Cutarida si ajunsesera ca vai de lume. Din cand in cand, il apucau dracii, incepea sa lucreze in sila, lua ce bruma  stransese din lucrul ceferistilor si fugea la cafenea, pe Grivita, sa-si incerce norocul.

Uneori se intorcea cu buzunarele pline. Nu se mai intelegea cu Florica de multumit ce era. Nu trecea mult, si iar pierdea totul. Spunea mereu ca intr-o zi o sa castige o suma mare de bani si o sa rascumpere casele pierdute.

Linei ii era mila de femeia aceasta voinica, care vorbea tot timpul, de ziceai ca se cearta, altfel linistita si muncitoare.

Se imprietenisera repede si, cand scapa cu mana in bani, plecau amandoua la gara, la negustori, sa-si cumpere cate o rochie. Ii spunea lui Stere, dar el ii zicea sa-si vada de pravalie si de copil, sa lase luxul. Dar ce, parca asta se numea ca e luxoasa, ca altele ? “

( - extras din romanul “ Groapa “, de Eugen Barbu )