Muzzafer Serif Basoglu si formarea normelor ( Normalizarea ) Psihologia influentei sociale

Muzafer Sherif si normele de grup

Ceea ce ne frapeaza la un grup social, adica la un ansamblu de persoane aflate in interactiune fata-in-fata, este similaritatea atitudinilor si conduitelor, care face ca, in multe situatii, grupul sa actioneze aidoma unui singur individ.

In mod firesc, cercetarile de pionierat in domeniul fenomenelor de grup, si in domeniul influentei sociale, si-au propus sa abordeze acest fenomen al uniformitatii.

S-a inteles repede, ca nici imitatia – influenta exercitata de modele superioare, nici facilitarea sociala, nu pot oferi explicatii multumitoare.

Sursele posibile ale acestei uniformitati de comportament erau in numar de trei :

1. similaritatea afinitatilor, pe care membrii le avusesera inainte de a se constitui grupul – dar aceasta presupunea o viziune individualista asupra grupului, si un imobilism al grupului ;
2. influentele similare, ce actioneaza din exterior asupra fiecaruia din membrii grupului – o explicatie ce probeaza aceleasi deficiente ;
3. influenta reciproca a membrilor grupului.

Ipoteza din urma parea cea mai valida, si avea sa conduca la constituirea unui domeniu al Psihologiei sociale, si mai apoi, a unei stiinte de sine statatoare : dinamica grupului.

Conceptul crucial, exprimand puterea fiecaruia dintre membri asupra celuilalt, si a grupului asupra tuturor, fusese de mult inventat : norma de grup.

Dar, pana atunci nicio cercetare nu ii oferise un fundament experimental.

Cel ce s-a incumetat sa o faca, demonstrand magistral forta si subtilitatea metodei experimentale, a fost Muzafer Sherif, a carui credinta era ca normele sociale apar ca sa ghideze comportamentul, in situatii ambigue.

El a modelat, in anul 1935, constituirea normelor de grup in laborator :

Sherif s-a nascut in Turcia, in anul 1906. Numele sau adevarat este Muzzafer Serif Basoglu. Si-a facut studiile universitare la Izmir si la Istanbul, iar in anul 1932 a obtinut titlul de master al Universitatii Harvard.

In chiar anul instalarii lui Hitler la putere, el a frecventat cursurile lui Wolfgang Köhler, la Universitatea din Berlin. Calatoria de studii in Germania l-a marcat profund : Sherif a devenit un adept al gestaltismului, dar si un antifascist patimas.

Cercetarile asupra formarii normelor sociale au constituit obiectul tezei ( sale ) de doctorat, sustinuta in anul 1935, sub conducerea lui Gardner Murphy, celebrul psiholog social de la Universitatea Columbia.

In acelasi an, si-a publicat pentru prima data rezultatele cercetarilor in Archives of Psychology, sub titlul “ A study of some social factors in perception “. Urmatorii zece ani, Sherif i-a petrecut la Universitatea din Ankara. Din pricina convingerilor antifasciste, el a fost arestat in anul 1944, si numai influentii sai prieteni americani au reusit sa il scape. Dupa anul 1945, el s-a stabilit definitiv in Statele Unite, functionand ca profesor la University of Oklahoma, si mai apoi la Pennsylvania State University ( vezi Harvey, 1989 ). Formarea normelor sociale nu constituie nicidecum singurul domeniu in care s-a remarcat Muzafer Sherif : el a facut cercetari asupra schimbarii de atitudine, asupra judecatii sociale, asupra grupurilor de referinta, precum si asupra relatiilor intre grupuri – multi considera ca faimosul experiment de la Robbers Cave, reprezinta principala sa contributie in psihologia sociala.

Anii ’30 desemneaza pentru psihologia sociala, o perioada in care  se impune conceptul de atitudine, si in care interesul pentru fenomenul de facilitare sociala, incepe sa se stinga.

Ideea influentei de grup castiga tot mai mult teren. H.T.Moore, de pilda, in anul 1921, isi confrunta subiectii cu judecatile unei majoritati, si gaseste ca indivizii sunt in buna masura influentati de grup.

Autorul compara chiar impactul grupului, cu influenta exercitata de experti, intuind ca dependenta individului de grup, nu este una neaparat informationala.

Floyd Allport raporteaza in manualul sau, publicat in anul 1924, studii asupra “ conformismului “ : el cere subiectilor sa estimeze greutati ori mirosuri, fie in situatie de izolare sociala, fie in prezenta celorlalti.

Efectul grupului este evident : indivizii isi modereaza judecatile in situatie colectiva ( vom reveni asupra experimentelor lui Allport, caci explicatiile lui se pot aplica, cum vom vedea, si fenomenului evidentiat de Sherif ). Desigur, aceste studii sugereaza procese de convergenta in grup, procese ce reprezinta obiectul demersului lui Sherif.

Un program de cercetare care frapeaza prin asemanarea cu paradigma inventata de psihologul turco-american, a fost initiat de Arthur Jennes ( 1932 a, 1932 b ; apud Hollander si Willis, 1967 ). Acest autor a realizat experimente in care subiectul avea sarcina de a estima numarul de bomboane dintr-un  borcan.

In faza a doua a studiului, subiectul discuta cu altii, in incercarea de a se pune de acord cu ei, si de a formula impreuna, o judecata unica.

Exista si o faza post-grup, in care subiectul facea un nou set de aprecieri, in conditie individuala.

Rezultatele lui Jennes indicau aceeasi tendinta spre convergenta.

Totusi, potrivit marturiilor lui ( vezi prefata din anul 1966, a celei de-a doua editii a Psihologiei normelor sociale ), Sherif nu a fost influentat de psihologii sociali din epoca.

El il aminteste numai pe Gardner Murphy, si numai in privinta chestiunilor de metodologie. In schimb, declara ca ipotezele experimentului sau, au fost inspirate de analizele sociologice asupra formarii normelor. Il evoca, inaintea tuturor, pe Emile Durkheim, de la care recunoaste a fi imprumutat “ ideea fundamentala ca, noile norme apar atunci cand oamenii interactioneaza in situatii fluide si extraordinare “ ( Sherif, 1966m p. IX ).

Unii sociologi din Scoala de la Chicago, ca Frederick Trasher sau Clifford Shaw, l-au influentat pe Sherif, sustinand ca, indivizii ce interactioneaza in situatii lipsite de indici stabili, isi alcatuiesc ghiduri comune de comportament.

De altminteri, se cuvine mentionat ca Sherif a fost preocupat de relatiile dintre psihologia sociala, pe de o parte, si sociologie si antropologia culturala, pe de alta parte.

In conceptia sa, psihologiei sociale ii revine misiunea de a verifica ca, raporturile nu sunt in niciun caz  de subordonare, ci de complementaritate, atat metodologica, cat si tematica.

Sherif considera formarea normelor, o problema psihosociala, iar controlul social o chestiune de care trebuie sa se ocupe sociologii.

Studiul lui experimental asupra normalizarii trebuie vazut in stransa corespondenta cu cercetarile sociologilor si antropologilor culturali, asupra varietatii culturale.

Schimbarea culturala inseamna schimbarea normelor, iar schimbarea normelor inseamna formarea normelor ( Sherif si Sherif, 1956 ). Sociologii si antropologii culturali observasera ca, obiceiurile, traditiile si valorile sunt foarte diferite de la un grup la altul, si evolueaza in timp in cadrul aceluiasi grup.

Pentru Sherif, a transpune aceste concluzii in limbajul psihologiei sociale, si a le testa cu metodele ei, echivaleaza cu a studia producerea normelor sociale in interactiunea dintre subiectii experimentali.

In epoca, psihologia sociala preluase in buna masura, principiile behavioriste. Din pacate, aceasta optiune, o determina sa acorde o mare importanta, proceselor individuale.

Chiar si conformismul, acest proces atat de complex, era explicat pe baza unei strategii individuale, fiind inteles ca un comportament individual, ce se soldeaza cu urmari pozitive.

Din acest punct de vedere, Sherif are meritul de a fi insistat asupra rolului interactiunii, in constituirea si functionarea normelor sociale.

Asa cum remarca patrunzator Turner ( 1991 ), psihologul social american, a pus formarea normelor sociale in legatura cu dezvoltarea consensului de grup.

Definitiile normei pe care le-a furnizat Sherif, sunt valabile si astazi.

Iata o caracterizare generala a normei : “ Norma sociala este un concept, care poate fi utilizat in psihologia sociala, pentru a ne referi la toate regularitatile din viata sociala ce presupun evaluarea obiectelor, persoanelor, actiunilor si ideilor “ ( Sherif si Sherif, 1969, p. 184 ).

Normele constituie o parte importanta a culturii, iar teoriile socializarii ar trebui sa trateze, in principal, despre modul in care copiii achizitioneaza normele.

Dar, cea mai cunoscuta definitie data de Sherif normei, include ideea de variabilitate comportamentala, in interiorul unui spatiu de toleranta : “ Norma este un standard sau o scala, constand din categorii ce definesc o marja de comportamente si atitudini acceptabile, si o marja de comportamente si atitudini non-acceptabile, pentru membrii unei unitati sociale “ ( Sherif si Sherif, 1969, p. 168 ).

In functie de aceasta definitie isi va proiecta, de fapt, autorul demersul empiric.

Sherif nu a folosit termenul “ normalizare “. El vorbeste numai despre “ formarea normelor “.

Serge Moscovici a fost acela care a propus conceptul ( Moscovici si Faucheux, 1972 ; Moscovici, 1974 ; 1985 ).

Marele psiholog social francez considera ca, influenta este legata de producerea si gestionarea conflictului.

Daca o sursa incearca sa influenteze o tinta, deci sa ii schimbe opinia, este pentru ca intre ele exista o divergenta. Raporturile dintre cele doua entitati sociale sunt esentialmente, conflictuale, iar influenta echivaleaza cu negocierea conflictului.

Potrivit lui Moscovici, trei sunt modalitatile de negociere :

1. normalizarea,
2. conformismul,
3. inovatia.

Ultimelor le vom inchina doua dintre sectiunile urmatoare.

Cat despre normalizare, caracteristica ei cea mai insemnata, o reprezinta conformismul.

Ea implica o situatie in care indivizii evita conflictul, intrucat niciunul dintre ei nu este suficient de atasat de opinia pe care o sustine.

Fiecare participant cedeaza in fata celorlalti, apropiindu-se in felul acesta, de consensul de grup.

“ Nu ma pot gandi la o analogie mai buna decat mecanismul pietei, scrie Moscovici. Aici preturile fluctueaza, in functie de cerere si oferta si, in cele din urma, se stabileste un pret care va regla toate vanzarile si cumpararile ulterioare “ ( Moscovici, 1985, p. 373 ).

Norma de grup este rezultatul concesiilor reciproce. Procesul de normalizare ( sau de formare a normei, cum il numeste Sherif ) se refera la presiunile pe care fiecare membru le exercita asupra celorlalti, pentru a se ajunge la un rezultat, ce poate fi acceptat de intregul grup.

Nu numai ca psihologia americana nu a acceptat terminologia avansata de Moscovici, dar a continuat sa priveasca experimentul lui Sherif, drept un experiment asupra conformismului.

Noi preluam, o data cu termenul lui Serge Moscovici, si distinctia sa, pe care o socotim esentiala pentru domeniul teoretic al influentei sociale.

Moscovici intelege prin conformism, rezolvarea conflictului in favoarea majoritatii.

Individul ia cunostinta de norma de grup, si o adopta ( vom reveni cu detalii in sectinea urmatoare ).

Normalizarea nu poate fi conformism, caci nu exista o norma a grupului, pe care acesta sa caute sa o impuna eventualilor devianti : norma abia se formeaza, prin eforturile tuturor.

Moscovici este foarte limpede in aceasta privinta : “ Numai de dragul simplitatii si, in orice caz, departe de o atitudine corecta fata de problemele teoretice, unii autori au pus rezultatele lui Sherif, sub acelasi titlu ca si rezultatele lui Asch si Festinger “ ( Moscovici, 1974, p. 210 ).

Sherif insusi, trebuie adaugat, a tinut sa sublinieze specificitatea procesului de formare a normelor, in raport cu alte tipuri de influenta sociala.

Iata o fraza care atesta aceasta pozitie : “ Experimentele de inceput, asupra formarii normelor, nu au fost gandite sa exploreze influenta deliberata a experimentatorului, sau a altor surse, inzestrate cu prestigiu, ci influenta reciproca intre participantii care interactioneaza intr-o situatie ambigua, pe masura ce isi construiesc consensul “ ( Sherif, 1966, p. XI ).

In manualul din anul 1969, el recunoaste importanta conformismului si a deviantei, ca procese sociale, dar afirma ca acestea nu sunt singurele fenomene normative, de care trebuie sa se ocupe psihologia sociala “ ; in egala masura, cercetatorii trebuie sa acorde atentie formarii normelor.

Asadar, normalizarea este un proces, net deosebit in raport cu influenta exercitata de majoritate.

( - extras din Psihologia influentei sociale, prof.univ.dr.Stefan Boncu, Univ.Al.I.Cuza, Ed. Polirom, Iasi, 2002 )