Pagini

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Acatistul Sfântului împărat mucenic Nicolae, ţarul Rusiei ( 4 iulie )

Acatistul Sfântului împărat mucenic Nicolae, ţarul Rusiei ( 4 iulie )

Rugãciunile începãtoare : ....


Condacul 1:
Multpătimitorului ales de la naştere şi întruchipării dragostei lui Hristos, îţi aducem cântări de laudă, că mai mult decât toate ţi-ai iubit Patria, iar tu, având îndrăzneală către Domnul luminează cugetele şi inimile noastre ca să te chemăm:
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Icosul 1:
Făcătorul îngerilor te-a trimis pre tine pământului Rusiei, ca pe un înger blând, spre luminarea oamenilor tăi, că te-a ales după chipul Fiului Său Unul născut pentru jertfa ispăşirii păcatelor oamenilor ruşi, iar noi, minunându-ne acestei iconomii a Atotţiitorului pentru tine cu umilinţă îţi strigăm:
Bucură-te, asemănarea lui Hristos;
Bucură-te, arderea cea de tot;
Bucură-te, podoaba împăraţilor ruşi;
Bucură-te, întărirea ţării tale;
Bucură-te, chipul blândeţii şi al atotiertării;
Bucură-te, cetate neclintită a mărturisirii;
Bucură-te, al celor obijduiţi nădejde nemincinoasă;
Bucură-te, temelie nesurpată a celor credincioşi.
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 2:
Văzând Preabună Maica Domnului moştenirea Sa, ţara noastră, de întinăciunea decăderii spurcată, te-a ales de la naştere, ca pre un neîntinat Rusiei întru curăţie, că toţi cu neîndoielnică nădejde să înălţăm cântare: Aliluia.

Icosul 2:
Mintea cea mai prea sus de lume ţi-a dus viaţa spre mântuire asemeni multpătimitorului Iov, că ziua naşterii tale cu ziua pomenirii lui s-a unit. Noi, în suferinţe însă fiind, pentru păcatele noastre şi mai mult pentru lepădarea de tine, Unsule al lui Dumnezeu, cu înfrigurată smerenie şi cu înfrângerea inimii îţi strigăm aşa:
Bucură-te că ai răbdat de la poporul tău hulă şi defăimare;
Bucură-te că l-ai compătimit până la sfârşit;
Bucură-te, îndreptătorule al dreptei credinţe;
Bucură-te, chipul blândeţii lui David;
Bucură-te, făclia dreptăţii;
Bucură-te, custode al adevărului;
Bucură-te, învăţător al smeritei înţelepciuni;
Bucură-te, al răbdării lui Iov iubitorule;
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 3:
Harul Celui de Sus te-a umbrit, Unsule al lui Dumnezeu, că te-ai rostit cu înţelepciune împotriva falsei cunoştinţe apusene că lumea întreagă să-ţi strige: Aliluia.

Icosul 3:
Grijindu-te pentru blagocestie, binecredinciosule împărate, ai râvnit zidirii bisericilor, proslăvirii moaştelor plăcuţilor lui Dumnezeu, răspândirii iluminării creştine şi apărării de asuprire a celor năpăstuiţi, pentru aceasta lu-mea ortodoxă te laudă aşa:
Bucură-te, săditorule al dreptmăritoarei credinţe;
Bucură-te, purtătorule al luminii lui Hristos;
Bucură-te, învăţătorule al domniei creştineşti;
Bucură-te, apărătorule al ţărilor ortodoxe;
Bucură-te, ocrotitorule al lăcaşurilor călugăreşti;
Bucură-te, epitropule al cinstirii sfintelor icoane.
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 4:
Nu te-ai înspăimântat de furtuna necuviinţei, a vorbirii de rău şi a nebuni-ei, multpătimitorule Nicolae, zicând: trădarea, frica şi minciuna sunt pretu-tindeni. Hulirea împotrivă, întemniţarea şi omorârea cu blândeţe le-ai răb-dat, strigând lui Dumnezeu şi Atotţiitorului: Aliluia.

Icosul 4:
Văzând neorânduiala împărăţiei ruseşti şi defăimarea creştinilor, te rugai neîncetat ca Preabuna Împărăteasă să mântuiască Rusia pravoslavnică, pen-tru aceasta şi noi îţi aducem ţie aceste cântări de laudă:
Bucură-te, al Preacuratei cinstitor împărătesc;
Bucură-te, râvnitorule al cinstei icoanelor Ei;
Bucură-te, apărătorule în rugăciuni al oamenilor tăi;
Bucură-te că i-ai încredinţat împărătescului Ei Acoperământ;
Bucură-te că ai băut pentru Hristos paharul suferinţelor;
Bucură-te că ţi-ai iertat până la sfârşit trădătorii;
Bucură-te, a rugăciunii tămâie cu bun miros;
Bucură-te, candelă nestinsă a credinţei;
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 5:
Dumnezeiască stea călătoare te-ai arătat ruşilor aflaţi în pribegie, întru numele tău adunându-i împreună şi arătându-le calea pocăinţei spre renaşterea Rusiei, ca să se veselească îngerii pentru păcătoşii care se pocăiesc zicând: Aliluia.

Icosul 5:
Când ai văzut că blândeţea şi smerenia nu sunt primite spre înţelegere, ţi-ai pus toată nădejdea în Maica Domnului şi cu totul te-ai predat în mâinile Atotţiitorului ca să-i înţelepţească şi pe cei fără de minte să-ţi cânte ţie:
Bucură-te, biruitorule al mândriei nebuneşti;
Bucură-te, smeritule purtător al coroanei;
Bucură-te, zid nebiruit pentru cei neajutoraţi;
Bucură-te, dragoste preaîmbelşugată pentru oamenii tăi;
Bucură-te că ai fost înălţat de Dumnezeu prin minunile din Rusia;
Bucură-te că de cei din pribegie ai fost preaslăvit;
Bucură-te, pentru Rusia jertfă străduitoare;
Bucură-te, inimă milostivă a slavilor;
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 6:
Slava ta o propovăduiesc marginile lumii, în tot pământul a ieşit vestirea ta: nu există nici o jertfă pe care nu aş aduce-o pentru propăşirea Patriei mele, astfel învăţând poporul tău întru pocăinţă să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 6:
Strălucit-ai mai mult decât soarele pentru pământul Rusiei, sfinte Nicolae, mijlocire oamenilor tăi chiar pe golgota arătând, ca să se întoarcă toţi către Hristos şi cu mulţumire să cânte:
Bucură-te, lumină de la răsărit venită;
Bucură-te că n-ai fost orbit de întunericul apusului;
Bucură-te, nesecată strălucire a adevărului;
Bucură-te, lumină neapusă a blândeţii;
Bucură-te, înţelepţirea păcătoşilor;
Bucură-te, preamărirea drepţilor,
Bucură-te, slugă împărătească a lui Dumnezeu;
Bucură-te, cu adevărat sfinte împărate ortodox;
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 7:
Vrând să întăreşti pe pământ dreptmăritoarea credinţă, ţi-ai ridicat împă-răţia întru apărarea asupritei ţări sârbeşti, că văzând faptele tale bune, să-L proslăveasca pe Părintele Ceresc, strigând: Aliluia.

Icosul 7:
Ca pre un nou Noe, chivernisitor al mântuirii poporului rus şi ocrotitor al Serbiei te-a arătat pre tine Domnul, o Nicolae, dăruitorule al biruinţei creş-tinilor pravoslavnici, că noi amintindu-ne de toate nevoinţele tale, neîncetat într-un glas să-ţi cântăm:
Bucură-te, înfăptuitorule al Sfintei Scripturi;
Bucură-te, păzitorule al tradiţiei sfinţilor părinţi;
Bucură-te că pe piatra Hristos ţi-ai zidit casa sufletului tău;
Bucură-te că ai întărit cu dragoste Cetatea Maicii Domnului;
Bucură-te, al corabiei ruse cârmaciule spre mântuire;
Bucură-te, mângâietorule de nădejde al slavilor aflaţi în necazuri;
Bucură-te, purtătorule al virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, stârpitorule al patimilor păcătoase.
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 8:
Minune străină vedem în tine, credinciosule şi bunule rob al lui Dumnezeu, ocrotit de multe ori de dreapta Celui Preaînalt, încununat împreună cu împărăteasa, cu copiii şi cu slugile cu cunună mucenicească, pentru aceasta ai intrat în bucuria Domnului tău, iar noi să-I strigăm Celui ce se în-grijeşte de toate: Aliluia.

Icosul 8:
Preamărim cu toţii nevoinţa voastră tare, cinstim chinurile, lăudăm înde-lunga răbdare, fericim sfârşitul vostru. Căci cu adevărat, ce este bun şi fru-mos, dacă nu a trăi şi chiar a muri împreună fiind cu Hristos Iisus, pentru poporul tău. Noi,însă, fiii voştri nevrednici, cu o gură şi cu o inimă preaslăvim şi cântăm numele voastre aşa:
Bucură-te, nouă împărăteasă Alexandra;
Bucură-te, Alexie, moştenitor ceresc;
Bucură-te, nouă Olga de Dumnezeu înţelepţită;
Bucură-te, Tatiana cea milostivă;
Bucură-te, Maria având întreagă înţelepciune;
Bucură-te, Anastasia mieluşea sfântă;
Bucură-te, curcubeu în şapte culori, testament al noii împărăţii;
Bucură-te, grădină de flori înmiresmate, triumful ortodoxiei.
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 9:
Domnul prin multe minuni şi-a arătat bunăvoinţa Sa poporului rus, până când acesta L-a mâhnit tare, dar prin tine, mare mucenice şi împărate, fiind chemaţi la pocăinţă, avem nădejde de iertare ca să strigăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 9:
Ritorii cei mult grăitori ca nişte peşti fără de glas nu vor putea spune înălţimea răbdării tale, noi, însă, adâncul căderii noastre văzând, întru înfrângerea duhului strigăm:
Bucură-te, bărbăţie de nebiruit,
Bucură-te, credincioşie neclintită;
Bucură-te, iertare deplină a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, îndelungă răbdare pentru cei îndârjiţi;
Bucură-te că ai urmat testamentul împărătescului tău părinte;
Bucură-te că ţi-ai păzit jurământul înaintea Împăratului împăraţilor;
Bucură-te că ai fost neclintit ascultător al lui Dumnezeu;
Bucură-te, nefăţarnicule în dragoste;
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 10:
Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască şi la adevărul cunoştinţei să vină, Hristos Cel ce a zidit Biserica Sa pe sângele mucenicilor, te-a pus pe tine, împărate, la temelia noii Cetăţi Ruseşti că cei ce se află în ea cu credinţă să strige: Aliluia.

Icosul 10:
Zid eşti tuturor celor ce cu credinţă aleargă la tine şi pavază nebiruită a lumii pravoslavnice, părinte iubitor de fii, pe toţi credincioşii povăţuindu-i să te cheme în ajutor aşa:
Bucură-te, tămăduirea cea plină de har a celor neputincioşi;
Bucură-te, plinirea celor sărăciţi de virtuţi;                                                                               
Bucură-te, slobozitorule al celor robiţi;                                                                                     
Bucură-te, apărătorule al nevoiaşilor;
Bucură-te, trezvia celor lipsiţi de minte;
Bucură-te, tămăduirea celor suferinzi;
Bucură-te, noule Soare Preafrumos;
Bucură-te, purpuriu rău curăţitor;
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 11:
Aducând Preasfintei Treimi cântare chiar până la moarte, viaţa ţi-ai săvârşit şi credinţa ţi-ai păzit, prin aceasta îndemnând pre toţi dreptmăritorii creş-tini să cânte: Aliluia.

Icosul 11:
Dătător de lumină ai fost trimis pământului nostru, ca un miel nevinovat te jertfeşti pentru păcatele noastre, că în pocăinţă să vedem lumină şi să-ţi strigăm aşa:
Bucură-te, că ne-ai dat chipul vieţii şi al sfântului sfârşit;
Bucură-te, că ai suferit pentru păcatele pâmântului tău;
Bucură-te, că te-ai rugat pentru duşmanii tăi;
Bucură-te, că pe chinuitorii tăi i-ai iertat;
Bucură-te, că în viaţa ta ai fost făcător de pace;
Bucură-te, apărătorule din ceruri al creştinilor;
Bucură-te, că sceptrul l-ai condus duhovniceşte;
Bucură-te, cu porfira duhului împodobit;
Bucură-te, de Dumnezeu încoronate Nicolae, împărate-multpătimitorule!

Condacul 12:
Har ţi s-a dat ţie de la Dumnezeu, Nicolae, să te rogi să fim iertaţi pentru lepădarea noastră de tine, Unsule al Lui Dumnezeu, şi pentru soborniceasca încuviinţare a părinţilor noştri, ca să strigăm cu nădejde tare: Aliluia.

Icosul 12:
Lăudând chinurile tale, multpătimitorule sfinte, ne închinăm harului Sfântului Duh arătat în tine, că toţi împreună să strigăm:
Bucură-te, Unsule al lui Dumnezeu, pururea rugator;
Bucură-te, fiu iubit şi blând al lui Hristos;
Bucură-te, că i-ai fost sprijin împărătesei întru viaţă cu dreptate;
Bucură-te, că pe copii şi pe slugi i-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că i-ai luminat întru adevăr pe oamenii tăi;
Bucură-te, că n-ai ruşinat onoarea Patriei;
Bucură-te, agonisitorule credincios al Duhului Sfânt;
Bucură-te, purtătorule al credinţei mari până la sfârşit;
Bucură-te de Dumnezeu incoronate Nicolae, imparate-multpatimitorule!

Condacul 13:
O, creştet sfinţit, Unsule al lui Dumnezeu, sfinte mucenice împărate Nicolae, caută la împărăţia ta pământească şi la oamenii tăi şi roagă-L stăruitor pe Atotţiitorul ca să nu intre la judecată cu noi, ci să ne dăruiască nouă: marea iertare, ridicare din cădere şi înviere împărăţiei pravoslavnice, că neîncetat să strigăm: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se spun din nou Icosul I si Condacul I

RUGĂCIUNE

 O, sfinte multpătimitorule mucenice împărate Nicolae, Domnul te-a ales ca pre Unsul Său, ca să judeci cu milă şi cu dreptate oamenii tăi şi să fii apă-rătorul împărăţiei pravoslavnice: această slujire împărătească şi grija pentru suflete cu frică de Dumnezeu o săvârşeai. Însă ca aurul în foc, cu grele sufe-rinţe Domnul te-a încercat, ca pre multpătimitorul Iov, după lipsirea tronu-lui împărătesc ţi-a trimis şi moarte mucenicească. Toate acestea răbdându-le cu blândeţe, ca un adevărat rob al lui Hristos, te desfătezi acum de înalta sla-vă lângă prestolul Împăratului tuturor împreună cu sfinţii mucenici: sfânta împărăteasă Alexandra, sfântul ţarevici Alexie, cu sfintele tale fiice Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi cu credincioasele slugi. Dar având mare îndrăz-neală către Hristos Împăratul, pentru Care ai şi pătimit, roagă-te împreună cu ei ca Domnul să ierte păcatul poporului care nu s-a împotrivit omorârii tale, a împăratului şi Unsului lui Dumnezeu, ca să izbăvească Domnul sufe-rinda ţară a Rusiei de crunţii împotrivitori care au fost sloboziţi de El pentru păcatele noastre şi să ridice prestolul pravoslavnicilor împăraţi, iar nouă să ne dăruiască iertare păcatelor şi să ne povăţuiască la orice virtute, ca să câştigăm smerenia, blândeţea şi dragostea pe care le-au arătat aceşti mucenici caă, învredicindu-ne de împărăţia cerească, unde împreună cu tine şi cu toţi sfinţii noii mucenici şi mărturisitori să preaslăvim pre Tatăl şi pre Fiul şi pre Sfântul Duh. Amin.

Rugăciune pentru dăruirea Împărăţiei Pravoslavnice:

Doamne Dumnezeul nostru, cu umilinţă şi suspin şi cu inima mâhnită ve-nim la Tine şi cădem şi întru suferinţa duhului strigăm: greşit-am, fărădelege am făcut, nedreptate înaintea Ta am săvârşit, ale Tale daruri: podoaba Bisericii, buna întocmire a văzduhului, îmbelşugarea roadelor pământului pe care le-ai dăruit Împărăţiei Sfintei Rusii nu le-am primit cum se cuvine şi mulţumire Ţie, Stăpânului şi Dăruitorului nostru, nu Ţi-am adus, chiar şi ne-am le-pădat de stăpânirea Ta, pe care prin Unsul Tău şi prin împărăţia pravoslavni-că o ai întărit. Iubit-am mai mult cele pământeşti decât cele veşnice şi de amândouă ne-am lipsit. Iubit-am să facem mai mult voia noastră şi prin aceasta ne-am robit vrăjmaşului Tău. Mărturisim că cu judecată dreaptă toa-te acestea le-ai slobozit pentru păcatele noastre. Pomeneşte Doamne şi cu-vintele noilor Tăi prooroci, pe care i-ai proslăvit în Pământurile Rusiei în vre-murile de pe urmă, că vei dărui oamenilor Tăi pe o vreme scurtă de la sfârşit o pavază tare şi un zid neclintit, Împărat-monarh, pe Unsul Tău binecuvân-tat. Ştiind acestea, înţelegem că darul acesta nu de la oameni este, nici din tulburile patimi se dăruieşte, ci de Atotputernica Ta voie şi de buna Ta orân-duială se zideste: ridică-ne nouă cârmuitori duhovniceşti, bărbaţi cu puterea lui Ilie şi Enoh, că voia Ta vestită de ei neschimbat să se săvârşească, iar voia noastră decăzută şi păcătoasă o lăsăm aici înaintea Ta. Şi dacă vei binevoi să cauţi cu milă spre noi, nevrednicii robii Tăi, Însuţi, Stăpâne arată-ne nouă pe alesul de Tine monarh, la slujirea împărătească cu Dumnezeiasca Ta ungere şi cu toate darurile Tale înzestrează-l. Amin.


Sursa acatistului :
ortodoxia.md/video/3189-acatistul-sfantului-imprat-mucenic-nicolae-arul-rusiei4-iulie
O altã sursã a acestui Acatist : sarbatori-crestine.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu