Caile de administrare a medicamentelor
Medicamentele se pot administra pe mai multe cai.
Calea de administrare influenteaza resorbtia medicamentului si, consecutiv, :
- momentul aparitiei,
- intensitatea si
- durata efectului medicamentos.
Caile cele mai obisnuite de administrare a medicamentelor sunt :
( 1 ) Calea peroralã – numita si interna, constã in introducerea medicamentului in cavitatea bucala si inghitirea acestuia.
Calea cea mai frecventa de folosire a medicamentelor fiind comoda si simpla pentru bolnav, corespunde caii naturale alimentare.
Aceasta cale presupune insa colaborarea bolnavului cu medicul.
Nu poate fi folosita in cazul bolnavilor taraţi psihic, inconstienti, comatosi.
De asemenea, nu poate fi folosita la persoanele cu tulburari digestive, cu varsaturi sau diaree marcata, si nici la sugari si copii sub 2 – 4 ani.
Dupa administrarea perorala, medicamentele se absorb in mica masura prin mucoasa gastrica, de exemplu acidul acetilsalicilic ( aspirina ), penicilina V, alcoolul etilic, si in mare masura, prin intestinul subtire.
Absorbtia intestinala este in general rapida.
Orice modificare a tranzitului intestinal, accelerare sau incetinire, patologica sau medicamentoasa, influenteaza absorbtia medicamentelor.
Accelerarea tranzitului diminuã, iar diminuarea tranzitului creste absorbtia acestora.
Absorbtia intestinala a medicamentelor poate fi influentata si de compozitia continutului intestinal.
De aceea trebuie respectate precizarile medicului privind administrarea medicamentului la anumite intervale dupa alimentatie, si in conditiile respectarii anumitor regimuri alimentare.
Nu se pot administra peroral, medicamentele care sunt distruse de aciditatea gastrica sau fermentii din tubul digestiv.
( 2 ) Calea externã : presupune administrarea medicamentelor prin piele si mucoase.
Administrarea cutanata, pe piele, se foloseste in special pentru aplicarea unguentelor.
In cazul pielii normale, fara leziuni, absorbtia medicamentelor este extrem de redusa.
Se pot absorbi, dar in mica masura, substante medicamentoase grase sau solubile in grasimi, care se pot dizolva in sebum.
Masarea pielii dupa aplicarea unguentului favorizeaza cresterea circulatiei si sporeste absorbtia.
Prezenta unor leziuni cutanate usureaza absorbtia diferitelor substante din unguent, datorita lipsei stratului cornos.
In asemenea cazuri pot sa apara chiar intoxicatii, prin absorbtia unor medicamente administrate cutanat in cantitate mare ( tanin, acid boric ).
Aplicarea pe piele a medicamentelor urmareste cel mai adesea efecte locale.
Existã si substante care trec direct prin epidermã ( iperita, solventii organici, insecticide organo-fosforice ), de unde si nocivitatea marcata a unor asemenea produsi.
Administrarea cutanata impune deosebitã prudentã in cazul sugarilor si copiilor mici, la care absorbtia prin piele este mult mai mare.
Administrarea prin mucoase se intalneste in cazul cavitatilor naturale ale organismului, care sunt captusite cu mucoase ( cavitate bucala, rectala, vaginala ).
( 3 ) Administrarea sublingualã : presupune introducerea medicamentelor in cavitatea bucala, si mentinerea lor sub limbã pana la dizolvare si absorbtie, fara inghitirea medicamentelor.
Sublingual, se administreaza cel mai adesea comprimate, mai rar medicamente lichide sub forma de picaturi.
Astfel, nitroglicerina, bronhodilatinul, adrenalina, etc.
Pe cale sublinguala, administrate in cantitati mici, medicamentele se absorb rapid si efectul este prompt.
Folosirea repetata a acestei cai poate provoca leziuni ( iritatii, ulceratii ) ale mucoasei bucale.
Nu se poate folosi aceasta cale la copiii mici si la adultii necooperanti.
( 4 ) Administrarea rectala a medicamentelor sub forma de supozitoare sau clisme, are mai ales efecte locale, deoarece absorbtia prin rect este scazuta si variabila de la un individ la altul.
Ea poate fi utilizata si in cazul bolnavilor inconstienti, care nu pot inghiti, la cei cu varsaturi repetate si, in general, atunci cand nu se pot folosi alte cai de administrare.
( 5 ) Calea injectabila – numita si parenteralã, inseamna administrarea medicamentelor pe cale artificiala, prin efractia pielii si a tesuturilor.
Injectarea medicamentelor se face atunci cand acestea nu se pot administra peroral, sau cand se urmareste un efect rapid sau mai prelungit al acestora.
Injectarea poate fi :
a. subcutanata,
b. intramusculara,
c. intravenoasa,
d. intraarteriala, etc.
( a ) Administrarea subcutanatã constã in introducerea medicamentului in tesutul conjunctiv subcutanat.
Pe aceasta cale se pot administra numai mici cantitati – 1 pana la 3 ml din solutii izotone.
Administrarea subcutanata este in general dureroasa.
( b ) Administrarea intramusculara permite absorbtia mult mai rapida a medicamentelor, datorita vascularizatiei abundente din muschi.
Administrarea nu este dureroasa ( ? ! )
Intramuscular se pot administra numai solutii apose, solutii uleioase si suspensii, acestea din urma formand depozite locale in muschi, de unde substanta activa din medicament se dizolvã treptat in lichidul extracelular si apoi in sange, asigurand o actiune prelungita :
- preparate retard, sau
- preparate de depozit.
( c ) Administrarea intravenoasa asigurã patrunderea rapida a medicamentului in organism si, consecutiv, aparitia imediata a efectului urmarit.
Este calea de ales in urgente.
Are si avantajul dozarii exacte a medicamentului, ca si cel al posibilitatii administrarii unor cantitati mari de lichide.
( d ) Injectarea intraarteriala este manevrã de exceptie ( introducerea de substante radioopace pentru diferite explorari functionale, administrare de citostatice ).
Administrarea medicamentelor prin injectii trebuie facuta numai de persoane calificate, cu respectarea riguroasa a conditiilor de sterilizare.
Astfel, existã riscul transmiterii unor infectii serioase, ca, spre pilda, hepatita epidemica.
( 5 ) In situatii cu totul speciale, si numai in conditii de spitalizare, administrarea parenterala a medicamentelor se mai poate face si pe alte cai :
1. intrarahidian,
2. intraperitoneal,
3. in seroase, etc.
In afara cailor de administrare amintite, cai obisnuite, curent utilizate in practica, in cazuri speciale medicamentele se mai pot administra pe cale respiratorie, sub forma de aerosoli sau de medicamente gazoase, la mucoasa oculara, genitourinara, etc.
De la locul de administrare, medicamentele sunt resorbite si trec in lichidele circulante ( sange, limfa ), care le distribuie in tot organismul.
O parte din medicamente pot fi fixate de constituentii sangelui ( proteine, celule sangvine ), formand adevarate depozite, care asigurã prelungirea in timp a efectului medicamentului.
Din sange, in functie de structura si particularitatile lor de actiune, medicamentele se distribuie in tot organismul sau numai in anumite tesuturi au organe, numite organe “ţintã”, unde isi vor manifesta actiunea terapeutica.
In continuare, medicamentul suferã in organism unele transformari particulare fiecarei substante.
Principalul organ al metabolismului medicamentelor este ficatul, fapt care trebuie cunoscut, deoarece suferintele hepatice preexistente modificã puterea de metabolizare a ficatului, si de care trebuie tinut seama in alegerea medicamentului, a dozei administrate si a intervalului dintre administrari.
Unele medicamente pot fi transformate in rinichi, tesut nervos, plaman, muschi, intestin, splinã etc.
Starea functionala a acestor organe trebuie avuta in vedere cand se administreaza asemenea medicamente.
Dupa indeplinirea actiunii, si dupa un timp variabil in functie de medicamente si organism, medicamentele sau produsii lor de metabolizare se eliminã din organism.
Eliminarea se face pentru majoritatea medicamentelor prin rinichi.
Scaderea capacitatii functionale renale, prin afectiuni al acestor organe, diminuã si intarzie eliminarea medicamentelor, favorizand acumularea lor in organism, fapt care impune, in asemnenea cazuri, doze mai mici de medicamente, administrate la intervale mai mari.
Este cazul barbituricelor, gentamicinei, kanamicinei etc.
Unele medicamente se eliminã pe alte cai, si anume :
( 1 ) Prin plamani : anestezicele generale, camforul, eucaliptolul ;
( 2 ) prin glandele bronsice : iodurile ;
( 3 ) prin piele ( arsenicul, mercurul, salicilatii, vitamina C, antipirina, sulfapiridina, iodurile, bromurile ) ;
( 4 ) prin glandele salivare ( morfina, chinina, urotropina, bismutul ) ;
( 5 ) pe caile biliare ( cloramfenicol, tetraciclina, substante de contrast ).
Eliminarea digestiva si renala a medicamentelor poate modifica aspectul si culoarea scaunului sau urinii.
Astfel, scaunele sunt brune inchis, dupa bismut ; negre, cu nuanta verzuie, dupa preparate de fier ; albicioase, dupa preparatele de bariu ; negricioase-mate, dupa preparate cu carbune ( carbomedicinalis si carbocif ).
Urina apare verzuie dupa furazolidon, albastruie-verzuie dupa albastru de metilen, caramizie dupa piramidon.
( extras din Medicina pentru Familie sub redactia : Prof. Dr. Marin Voiculescu Membru corespondent al Academiei Române, Editura Medicalã, Bucuresti, 1986 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu