Pagini

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Cu Arjen Dijksman: Verbul în limba românã –continuare - ( 2 )

Cu Arjen Dijksman: Verbul în limba românã –continuare -  ( 2 )

«
De : Olivia Marcov
À : Arjen DIJKSMAN
Envoyé le : Mercredi 31 octobre 2012 15h02
Objet : des leçons de grammaire roumaine pour arjen
                                                                                                                          
Bonjour, Arjen,             

Depuis dimanche nous sommes à la maison sans internet, ce qui est très désagréable.
A partir de dimanche j'ai commencé à écrire les leçons de grammaire roumaine promises, et en ce moment je continue de travailler sur le document " VERBUL INDICATIVUL Gramatica limbii romane prof Ion Coteanu...", car il n'est pas fini.
J'ai commencé [ par ] le Verbe, car tu m'avais montré tes fiches de grammaire de Mme Doina Spita, Imperativul si Conjunctivul.
Alors moi j'ai traité du verbe dans sa totalité, d'après mes livres roumains qui sont très bons, et je joins les documents en format Word avec les leçons que j'ai travaillées jusqu'à présent.
(Pour l'instant j'ai laissé de côté le substantiv, la 2ème leçon promise sur le genre des noms (substantifs) roumains et le nombre des substantifs, mais je vais préparer ces leçons aussi.)

Je souhaite vraiment que ces leçons t'aident à mieux comprendre la langue roumaine, car j'ai vu que tu aimes lire des romans roumains, de la littérature roumaine [...] .
« 
VERBUL
MODUL, PERSOANA, TIMPUL


Actiunea unui verb oarecare nu se desfasoara totdeauna in acelasi fel.
S-o urmarim in exemplele de mai jos :
( 1 ) Vor organiza echipe de interventie.
( 2 ) Se cere sã organizeze echipe de interventie.
( 3 ) Ar organiza echipe de interventie, daca li s-ar cere.
( 4 ) Organizati echipe de interventie !

In propozitia ( 1 ) actiunea este privita ca efectuandu-se in mod sigur, desi nu a inceput.
Nici in propozitia ( 2 ) actiunea nu a inceput, dar are posibilitatea sa inceapa ; ea este nesigura, dar posibila.
In propozitia ( 3 ) actiunea nici nu a inceput si nici nu va incepe, daca nu se indeplineste o anumita conditie.
In sfarsit, in propozitia ( 4 ) se dã ordin ca actiunea sa se desfasoare.
Felul in care se considera ca se petrec sau nu se petrec actiunile din propozitiile ( 1 ) – ( 4 ) nu depinde de timpul in care se intampla – ori s-ar putea intampla – actiunea, caci si in propozitiile :
( 5 ) Au organizat echipe de interventie.
( 6 ) Ar fi organizat echipe de interventie, daca ...
( 7 ) Se cerea sa fi organizat echipe de interventie..
avem aceleasi moduri ca in propozitiile ( 1 ) – ( 3 ), cu toate ca timpul diferã.

Formele luate de verb, pentru a exprima felul de desfasurare a actiunii, se numesc moduri. Ele sunt o categorie gramaticala.

Notã.
Modurile gramaticale nu trebuie sa se confunde cu grupurile sau clasele de verbe care contin in intelesul lor fundamental, ideea de modalitate.
De exemplu, verbele durative, momentane, iterative, eventive, etc., pentru ca acestea sunt cuvinte diferite.
Unul si acelasi verb nu exprimã printr-o formã ideea de durata, prin alta forma ideea de desfasurare a actiunii intr-un timp foarte scurt, prin alta forma, ideea de repetare a actiunii, etc.
Un verb care contine ideea de repetare a actiunii, o pastreaza in toate formele lui, deci la toate modurile.
De asemenea, verbele de miscare, indiferent la ce mod le intrebuintam, cele de existenta, si de stare se comporta la fel, etc.
Nici combinatiile de doua verbe, dintre care un verb serveste ca semiauxiliar celuilalt verb, nu trebuie sa se confunde cu modurile gramaticale.
De exemplu : “ poate dezaproba “ ; “ era sa cad “.
Unele,  ca «  Poate dezaproba « , au moduri, si anume : «  sa poata dezaproba « , «  ar putea dezaproba « ; altele sunt expresii cu semiauxiliarul neschimbat, ca : «  era sa cad « , «  era sa cazi « , etc.
Cu toate acestea, pentru a interpreta cat mai bine calitatea unei actiuni la un mod oarecare, este necesar sa se tina seama atat de sensul  lui fundamental, cat si de combinarea lui cu un semiauxiliar.

Modurile gramaticale ale verbului sunt in numar de opt :
1.     actiunile considerate sigure, se exprimã prin indicativ ;
2.     desfasurarea nesigurã, posibilã a actiunii, se exprimã prin conjunctiv – care este numit astfel pentru ca este aproape totdeauna precedat de conjunctia “sã”, care face legatura cu alt verb. Conjunctivul mai poarta si numele de subjonctiv, fiind modul cel mai des utilizat in subordonare ;
  1. desfasurarea conditionata a actiunii o exprimã conditionalul. El este numit optativ ( adica conditional-optativ ) cand conditia nu apare, iar in locul ei se exprima o dorinta ;
  2. porunca, ordinul ca actiunea sa se produca sunt exprimate prin imperativ ;
  3. modul care arata ca actiunea se desfasoara nelimitat, ca si cum nu ar avea inceput si sfarsit, este infinitivul ;
  4. modul care arata ca actiunea se desfasoara paralel cu alta este gerunziul : organizând ;
  5. modul care arata ca o actiune apare ca incheiata este participiul : organizat ;
  6. modul care arata ca actiunea, desi pare incheiata continuã dupa altã actiune, este supinul : ( avem ) de organizat.


Notã.
Pe langa aceste moduri, unele gramatici vorbesc si despre un mod restrictiv, despre un potential si despre un prezumtiv.
Cu aceste nume nu se desemneaza intotdeauna acelasi lucru, desi intentia este aceeasi de a cuprinde sub un singur nume, forme care fac impresia prin intelesul lor, ca nu se aflã la celelalte moduri.
Prezumtivul, de exemplu, ar arata ca actiunea verbului este infatisata de vorbitor ca si cum el nu ar sti daca intamplarea exprimatã s-a petrecut ori nu, ca si cum el ar adauga : “ dar eu nu stiu “, ori : “se prea poate”, ori : “e posibil”, ca in exemplele urmatoare :

Va fi facut el ceva ( dar ... / dar eu nu stiu )
Sa fi plouat ( ‘ se prea poate “ sa fi plouat )
Va fi dorind ; O fi dorind ( “ e posibil “ sa doreasca ... )

Modul in discutie imprumutã formele de la indicativ, de la conjunctiv si de la conditional.
Singura formã care ar justifica prezumtivul este :
Voi fi adunând,
Vei fi adunând,
Va fi adunând, etc.,
dar ea se poate incadra la modul indicativ printre posibilitatile de exprimare perifrasticã, la fel ca :
Aveam sa adun,
Aveai sa aduni, etc..
De aceea, nu este necesar sa introducem alaturi de cele opt moduri, inca unul, numit prezumtiv, potential sau restrictiv.

PERSOANA


Sa luam in consideratie cateva forme verbale :

cânt - - -
cânti vezi mergi multumesti
cântãm vedem mergem multumim
cântati vedeti mergeti multumiti

Din felul in care se infatiseaza, stim ca ele sunt la persoana I singular : ( eu ) cânt, la a II-a singular : ( tu ) cânti, vezi, mergi, multumesti, la persoana I plural : ( noi ) cântãm, vedem, mergem, multumim, si la persoana a II-a plural : ( voi ) cântati, vedeti, mergeti.
In insasi forma verbului existã deci un semn care aratã persoana.

Unele forme se potrivesc pentru doua persoane : ( el ) cântã = persoana a III-a singular ; ( ei ) cântã = persoana a III-a plural ; ( eu ) vãd = persoana I singular ; ( ei ) vãd = persoana a III-a plural, etc.
Aceste forme sunt omonime.

Persoana este la verb, forma care indicã subiectul, fie ca el este aratat prin pronume, sau alt fel, fie ca nu.
Persoana este o categorie gramaticala.
Forme continand persoana au numai patru moduri :
  1. indicativul,
  2. conjunctivul,
  3. conditionalul,
  4. imperativul.
De aceea, lor li se spune : moduri personale.

Notã.
Modurile personale sunt si predicative.
Modurile nepersonale nu formeaza de obicei, predicatul propozitiei ; ele sunt moduri nepredicative.
Cand, totusi, in situatii exceptionale, au rol de predicat, ele nu-si creeaza din aceasta cauza forme de persoane, iar subiectul lor reiese din restul propozitiei.


Verbe cu forme numai pentru persoana a III-a

Cateva verbe cum sunt, pe de o parte : ( 1 ) a trebui, a pãsa, pe de alta parte, cum sunt : ( 2 ) a fulgera, a ninge, a ploua, a trãzni (a trãsni), a vremui – au forme numai pentru persoana a III-a singular :

( 1 ) Trebuie, trebuia, a trebuit, trebuise
( 1 ) Pasã, pãsa, a pãsat, pãsase
( 2 ) Fulgerã, fulgera, a fulgerat, fulgerase
( 2 ) Ninge, ningea, a nins, ninsese
( 2 ) Plouã, ploua, a plouat, plouase

( 1 ) Din prima categorie, a trebui poate avea subiect :
Calul trebuie sa alerge,
Copilul trebuie sa zburde.

A pãsa nu are subiect. El se construieste cu dativul si cu un complement de agent :
Tie iti pasã de ploaie ( = ploaia te face sa-ti pese de ea, s-o iei in seama, sa te temi de ea, etc. ), ceea ce arata ca ideea de subiect existã.

( 2 ) Toate verbele din a doua categorie, adica :
Ø        a bura,
Ø        a fulgera,
Ø        a ninge,
Ø        a ploua,
Ø        a trãzni,
Ø        a vremui,
nu pot avea subiect in mod obisnuit.

Verbelor cu o singura forma pentru forma a III-a, si al caror subiect poate fi o fiinta sau un lucru, le vom spune verbe unipersonale.

Verbelor cu o singura forma persoana a III-a, si al caror subiect nu este in mod obisnuit nici persoana, nici lucru, le vom spune verbe impersonale.

Notã
Unele verbe se pot afla in situatia celor de mai sus, numai in cazuri particulare.
Astfel,  verbele :
  1. a se cãdea si
  2. a se cuveni
se comporta numai la diateza reflexiva ca verbe unipersonale, ca in exemplele : Asta nu se cade ! Asta nu se cuvine !, dar, pe cand verbul :  a se cadea, are numai persoana a III-a singular, verbul : a se cuveni, are si plural ca in exemplul : Lucrurile acestea nu i se cuvin.

TIMPUL

Prin formele lui, verbul aratã nu numai cum se desfasoara o actiune,  si nici numai ce persoana ( verbala ) o indeplineste, ci si perioada sau momentul cand se petrece actiunea.
Cand ea se desfasoara in actualitate, avem timpul prezent. Cand ea se desfasoara dupa perioada actuala, avem timpul viitor, iar cand se desfasoara inainte de perioada actuala, avem timpul trecut sau perfect.
Timpul este o categorie gramaticala.
Prezentul este unul singur la fiecare mod personal.
Viitorul are doua subdiviziuni :
  1. viitorul propriu-zis, si
  2. viitorul anterior,
care apar numai la indicativ.

Trecutul sau perfectul are patru subdiviziuni :
  1. imperfectul ( sau trecutul neterminat ),
  2. perfectul simplu,
  3. perfectul compus,
  4. mai-mult-ca-perfectul ( sau trecutul cel mai indepartat ).
Ele apar numai la indicativ.

Notã.
Viitorul anterior exprima viitorul, dar nu fata de prezent, ci fata de un alt viitor, de exemplu :
Ne vom intalni dupa ce vei fi terminat repetitiile.
( Intai vei termina repetitiile, dupa aceea ne intalnim ).

Timpuri absolute si timpuri relative

Cand spunem, de exemplu :
( 1 ) Vara vine, iarna trece.
( 2 ) Candidatii se vor prezenta la ora fixata. ,
intrebuintam un prezent si un viitor care nu se bazeaza pe un alt timp pentru a arata in ce imprejurari se petrece actiunea din propozitiile ( 1 ) si ( 2 ).

Cand spunem insa :
( 3 ) Scolarul scria repede ( imperfectul )
( 4 ) Se facusera descoperiri arheologice importante ( mai-mult-ca-perfectul ).
( 5 ) Cand veti citi aceste randuri, eu voi fi terminat de mult cu scrisul lor ( viitorul anterior ). ,
intrebuintam timpuri care sunt legate de o actiune exprimata sau subinteleasa si ea la un timp gramatical, de exemplu :
( 3 ) Scolarul scria repede cand se grabea. ( Un imperfect cu un imperfect ).
( 4 ) Se facusera descoperiri arheologice importante chiar inainte de a se fi terminat sapaturile ( Un mai-mult-ca-perfect cu trecutul conjunctivului ).
In propozitia ( 5 ), voi fi terminat este pus in legatura chiar in frazã, cu un viitor propriu-zis.

Timpurile care nu au nevoie sa fie puse in legatura cu alte timpuri, sunt timpuri absolute.
Timpurile care trebuie puse in relatie cu alte timpuri, sunt timpuri de relatie sau relative.

BAZELE DE FORMARE A TIMPURILOR TRECUTULUI

Timpurile trecutului se formeaza de la perfectul simplu si de la participiu, cu un auxiliar.

Dupa felul in care se prezinta perfectul simplu si participiul, verbele din limba românã se impart in trei categorii :

Infinitiv
Indicativ prezent
Indicativ perfect simplu
Participiu
  1. a aduna
            a trece
            a sãri
( eu ) adun
(eu ) trec
( eu ) sar
( eu ) adunai
( eu ) trecui
( eu ) sãrii
Adunat
Trecut
sãrit
  1. a merge
      a plânge
      a pune

(eu ) merg
( eu ) plâng
( eu ) pun
( eu ) mersei
( eu ) plansei
( eu ) pusei
Mers
Plans
pus
  1. a frige
            a rupe
            a sparge
( eu ) frig
( eu ) rup
( eu ) sparg
( eu ) fripsei
( eu ) rupsei
( eu ) spãrsei
Fript
Rupt
spart


Verbele din categoria 2 au la perfectul simplu si la participiu – s.
Verbele din categoria 3 au la perfectul simplu un – s, pe care nu-l mai regasim la participiu.
Acest – s se pastreaza la mai-mult-ca-perfect, la verbele din categoria ( 2 ) si ( 3 ), de exemplu :
Ø        mersesem,
Ø        plansesem,
Ø        pusesem,
Ø        fripsesem,
Ø        rupsesem,
Ø        sparsesem,
fata de verbele din categoria ( 1 ) :
Ø        adunasem,
Ø        trecusem,
Ø        sãrisem.

Verbelor care au un – s, la perfectul simplu, le vom spune verbe sigmatice ( dupa numele grecesc al literei s ), iar verbelor care nu il au pe –s la perfectul simplu, le vom spune asigmatice.

Verbele sigmatice sunt mai putine decat verbele asigmatice. Iatã-le pe cele mai des folosite :

Verbe cu –s la perfectul simplu (passé simple) si la participiu (participe) :

Infinitiv/Infinitif
Indicativ prezent /Indicatif présent
Indicativ prezent/Indicatif présent
Indicativ perfect simplu/Indicatif passé simple
Partici-piu/Participe
( a )aduce ( apporter )
Ca ( comme le verbe ) duce



( a ) Alege ( choisir )

Aleg (je choisis)
Alesei (je choisis)
Ales (choisi)
Aprinde ( allumer )
Ca prinde (attraper)



Apune ( se coucher ( pour le soleil )
Ca pune (poser ;mettre)



Arde ( brûler )

Ard (je brûle)
Arsei (je brûlai)
Ars (brûlé)
Ascunde ( cacher )

Ascund
Ascunsei
Ascuns
Atinge ( toucher )

Ating
Atinsei
Atins
Atrage ( attirer )
Ca trage (tirer)



Circumscrie ( circonscrire )
Ca scrie (écrire)



Compune ( composer )
Ca pune (poser)



Conchide ( conclure )

Conchid
Conchisei
Conchis
Conduce ( conduire )
Ca duce (porter ; mener)



Constrange ( contraindre )
Ca strange (serrer)



Contrage ( contracter  )
Ca trage (tirer)



Contrazice ( contredire )
Ca zice (dire)



Culege ( cueillir )
Ca alege (choisir)



Convinge (convaincre)
Ca invinge (vaincre)



Cuprinde (contenir)
Ca prinde (attraper)



Curge (couler)

Curg
Curse(i)
Curs
Decide (décider)

Decid
Decisei
Decis
Deduce (déduire)
Ca duce



Deprinde (habituer, accoutumer
Ca prinde



Depune (déposer)
Ca pune



Deschide (ouvrir)

Deschid
Dechisei
Deschis
Descinde (descendre)

Descind
Descinsei
Descins
Descinge
Ca încinge (ceinturer, ceindre ; s’enflammer, s’échauffer)



Descrie (décrire)
Ca scrie (écrire)



Desprinde (détacher ; décrocher ; (en résulter)
Ca prinde (attraper ; saisir ; prendre)



Destinde (détendre ; se relâcher)
Ca întinde (allonger ; tendre ;étendre)



Dezice (nier ;contredire ; se dédire)
Ca zice (dire)



Dispune (disposer)
Ca pune (poser)



Drege (réparer ; raccommoder)

Dreg
Dresei
Dres
Duce (porter)

Duc
Dusei
Dus
Exclude (exclure)

Exclud
Exclusei
Exclus
Expune (exposer)
Ca pune (poser)



Impune (imposer)
Ca pune



Include (inclure)
Ca exclude (exclure)



Induce (induire)
Ca duce (porter ;mener)



Interzice (interdire)
 Ca zice (dire)



Împinge (pousser)

Imping
Impinsei
Impins
Împunge (piquer)

Impung
Impunsei
Impuns
Închide (fermer)
Ca deschide (ouvrir)



Încinge

Incing
Incinsei
Incins
Înscrie (inscrire)
Ca scrie (écrire)



Întinde (allonger ;étendre)
Ca tinde (tendre ; aspirer)



Intinge

Inting
Intinsei
Intins
Intoarce (revenir)
Ca toarce (ronronner ;filer)



Întelege (comprendre)

Inteleg
Intelesei
Inteles
Învinge (vaincre)

Inving
Invinsei
Invins
Linge (lécher)

Ling
Linsei
Lins
Merge (marcher)

Merg
Mersei
Mers
Mulge (traire)

Mulg
Mulsei
Muls
Ninge (neiger)

Ninge III sg
Ninse III sg
Nins
Parcurge (parcourir)
Ca curge (couler)



Pãtrunde (pénétrer)

Patrund
Patrunsei
Patruns
Prelinge (suinter ; sécouler)
Ca linge (lécher)



Prescrie (prescrire)
Ca scrie



Presupune (supposer)
Ca pune (poser)



Pretinde (prétendre)
Ca tinde (tendre)



Prezice (prédire)
Ca zice (dire)



Prinde (attraper)

Prind
Prinsei
Prind
Produce (produire)
Ca duce (porter)



Pune (poser)

Pun
Pusei
Pus
Purcede (commencer ;partir ;
commencer quelque chose ; entreprendre une action)

Purced
Purcesei
Purces
Rade ( raser ; se raser )

Rad
Rãsei
Ras
Rãmâne(a) (rester ;demeurer)

Rãmân
Rãmãsei
Rãmas
Rãpune (vaincre quelqu’un dans une lutte, l’abattre)
Ca pune



Rãspunde (répondre)

Rãspund
Rãspunsei
Rãspuns
Recurge (recourir)
Ca ( si ) curge (couler)



Reduce (réduire)
Ca duce (porter)



Rescrie (récrire ;réécrire)
Ca scrie (écrire)



Respinge (repousser)
Ca impinge (pousser)



Restrange (réduire)
Ca strange (serrer)



Retrage (retirer)
Ca trage (tirer)



Râde (rire)

Râd
Râsei
Râs
Roade (ronger)

Rod
Rosei
Ros
Scoate (ôter ;tirer ;extraire ;sortir)

Scot
Scosei
Scos
Scrie (écrire)

Scriu
Scrisei
Scris
Scurge (écouler)
Ca curge (couler)



Spune (dire)
Ca pune (poser, mettre)



Strânge (serrer)

Strâng
Stransei
Strans
Sterge (effacer)

Sterg
Stersei
Sters
Subscrie (souscrire)
Ca scrie



Suprapune (superposer)
Ca pune (poser)



Surprinde (surprendre)
Ca prinde (prendre)



Toarce (filer ;ronronner)

Torc
Torsei
Tors
Tinde (tendre ;aspirer)

Tind
Tinsei
Tins
Trage (tirer)

Trag
Trãsei
Tras
Transcrie (transcrire)
Ca scrie



Tunde (tondre ; couper les cheveux)

Tund
Tunsei
Tuns
Ucide (tuer)

Ucid
Ucisei
Ucis
Unge (onduire)

Ung
Unsei
Uns
Zice (dire)

Zic
Zisei
zis


Verbe cu – s la perfectul simplu si cu – t la participiu :

Verbele din categoria a 3-a sunt în aceastã situatia, deci :

Infinitiv
Indicativ prezent
Indicativ prezent
Indicativ perfect simplu
Participiu
coace

Coc
Copsei
copt
corupe
Ca ( se conjugue comme le verbe ) rupe



Frige

Frig
Fripsei
fript
înfige

Înfig
Înfipsei
înfipt
rãscoace
Ca si coace



Suge

Sug
Supsei
supt
Fierbe

Fierb
Fiersei
fiert
Frânge

Frâng
Frânsei
frânt
Înfânge
Ca frânge



Întrerupe
Ca rupe



Rupe

Rup
Rupsei
rupt
Sparge

Sparg
Spãrsei
spart

Se poate observa ca toate verbele sigmatice au infinitivul in –e

Notã.

Verbul ( a ) rage face exceptie.
El are formele de baza : rage – rag – rãgii – rãgit care se explicã prin aceea ca fiind rar intrebuintat la toate persoanele si timpurile, formele cu –s la care ne-am fi asteptat, l-ar fi facut sa se confunde cu ( a ) rade, intrebuintat mult mai des.

VerbulModul, persoana, timpul
Gramatica de baza a limbii romane, prof. Ion Coteanu                
Colectia Sinteze Lyceum, Ed. Albastros, 1982, Bucuresti
                                                                                      








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu