Socrate omul : Procesul

Socrate omul : Procesul                         

Euthyphron : Ce s-a întâmplat, Socrate, de ti-ai lãsat deoparte treburile din Lykeion, si acum îti petreci vremea aici, la porticul arhontelui-basileu ; sa nu-mi spui cã ai si tu vreo pricinã la basileu, ca mine ?

Socrate : Atenienii nu-i zic pricinã, Euthyphron, ci urmãrire.

Euthyphron : Ce spui ? te pomenesti cã te urmãreste cineva in Justitie ; cãci nu pot crede cã tu ai fi dat în judecatã pe altul.

Socrate : Sigur cã nu.

Euthyphron : Deci altul pe tine ?

Socrate : Bineînteles.

Euthyphron : Cine ?

Socrate : Nici eu nu-l cunosc foarte bine, Euthyphron ; mi se pare cã e tânãr si nu si-a facut inca un nume ; i se zice, dupa cate stiu, Meletos ; e din demul Pitthos ; daca-ti amintesti de un oarecare Meletos din Pitthos, unul cu parul lung si lins, nu prea bãrbos si cu nasul putin coroiat.

Euthyphron : Nu-mi dau seama, Socrate ; dar ce acuzatie iti aduce ?

Socrate : Ce acuzatie ? Nu una de rând ; dupa cat mi se pare, sa te pricepi, tanar fiind, la ceva atat de insemnat, nu e lucru de nimic.

Adica, dupa cat spune el, stie in ce fel sunt corupti tinerii si cine sunt cei care-i stricã ; e, de bunã seamã, un om tare priceput, si dandu-si seama cã din pricina nestiintei mele ii duc la pieire pe cei de o varsta cu el, vine sa mã acuze, ca in fata mamei noastre, in fata cetãtii.

Si cred cã numai el a inceput sa se ocupe de treburile cetatii asa cum se cuvine ; caci se cuvine sa ai grijã in primul rand de tineri, sa fie cat mai de isprava, dupa cum un bun gospodar are, in mod firesc, grijã in primul rand de plantele tinere si abia apoi si de celelalte ; si iatã cã si Meletos vrea, pesemne, sa curete mai intai orasul de noi, care distrugem mlãditele fragede, cum zice el, iar dupa aceea, e limpede cã, ocupandu-se si de cei mai in varsta, va aduce mari si nenumarate foloase cetatii, cum de altminteri si e de asteptat de la unul care a inceput atat de bine.

Euthyphron : M-as bucura sa cred, Socrate, dar mã tem sa nu se intample tocmai dimpotrivã ; mi se pare cã el face pur si simplu un rãu cetatii, incepand tocmai cu Hestia, din moment ce chiar tie incearca sa-ti faca o nedreptate.

Dar spune-mi : ce zice cã faci tu de-i strici pe tineri ?

Socrate : Lucruri ciudate, preavrednice Euthyphron, daca stai sa-l asculti ; zice cã eu sunt un fãuritor de zei ; si anume pentru asta m-a si dat in judecatã : cã nascocesc zei noi, iar în cei vechi nu cred.

Euthyphron : Inteleg, Socrate ; se gandeste pesemne la daimonul despre care tot spui cã sãlãsluieste in tine.

Asta e pricina pentru care în acuzatie se spune cã tu ai nãscoci lucruri noi in privinta zeilor ; iar el vine la Tribunal ca sa te ponegreascã, stiind cã astfel de calomnii prind foarte usor in fata multimii.

Tot asa si cu mine ; ori de cate ori le spun in Adunarea Poporului ceva despre cele Divine si le prevestesc viitorul, lumea isi bate joc mine, de parca n-as fi in toate mintile ; si macar de-ar fi fost vreodata un neadevar in prorocirile mele.

Dar sunt invidiosi pe oameni de felul nostru.

Nu trebuie sa-ti pese insa de ei catusi de putin, ci mai degraba sa-i infrunti.

Socrate : Dragã Euthyphron, sa fii luat in râs nu inseamna, desigur, nimic.

Atenienii nu se prea nelinistesc, cred eu, daca li se pare cã cineva e un om deosebit, numai sa nu vrea sa le impartaseasca si altora din priceperea lui ; daca li se pare insa cã vrei sa-i faci si pe altii asemenea tie, atunci se infurie, fie din invidie, cum spui tu, fie din altã pricinã.

Euthyphron : Nu ma grabesc deloc sa aflu ce simtaminte au atenienii fata de mine in aceasta privinta !

Socrate : Socotesc, poate, cã te arãti destul de rar si cã n-ai de gand sa-i inveti si pe altii ceea ce stii ; eu insa mã tem ca nu cumva din pricina firii mele prietenoase sa li se parã cã spun fara retinere, oricui, tot ce am de spus, nu numai fara platã, dar gata sa platesc eu insumi, cu bucurie, ori de cate ori ar vrea cineva sa ma asculte.

Daca ar fi, asadar, sa-si bata joc de mine, precum spui cã pãtesti tu, n-ar fi nici chiar atat de neplacut sa ne petrecem timpul la judecatã glumind si razand ; daca vor lua insa lucrurile in serios, atunci nu poate sti nimeni cum se va ispravi, decat doar voi, profetii.

( extras din Socrate Omul – Chipul lui Socrate in Dialogurile lui Platon, Studiu introductiv si selectia textelor de Cristian Bãdilitã, Humanitas, 1996 )