Pagini

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Psihopatul

Psihopatul

Psihopatul : celãlalt ca obiect


In timpul unei terapii de grup de la un spital, discutia a ajuns la mâncarea servitã la bufet.
Unii au mentionat cat de bune erau deserturile ; altii cat de grasã era mancarea.
Unul nu-si dorea decat sa nu mai vadã la nesfârsit aceleasi feluri.
Dar gandurile lui Peter zburau in altã parte.
Se intreba cati bani existau in casã, cati oameni din personal se aflau intre el si iesire, si cat de departe ar trebui sa se ducã, pentru a gasi o puicutã cu care sã se distreze.
Peter se afla la spital, din pricina unui Ordin al Tribunalului, emis in momentul in care încãlcase ordinul de eliberare conditionatã.
Inca din adolescentã, Peter facuse abuz de droguri si alcool, fiind mereu pus pe ceartã si gata sa sarã la bãtaie.
Condamnarea de acum o capatase pentru telefoane de hartuire ; inainte de asta, fusese acuzat de distrugerea proprietatii si vatamare.
Recunostea singur cã furase de la familie si de la prieteni.
Diagnosticul lui Peter era de psihopat, sau “tulburare antisociala de personalitate”, dupa cum eticheteaa astazi astfel de probleme, Manualul de Diagnostic Psihiatric.
“Sociopat” a fost un alt termen in vogã la un moment dat.
Indiferent de terminologie, emblemele sale sunt inselatoria si un dispret nepasator fata de ceilalti.
Iresponsabilitatea consecventã a unui psihopat, nu dã nastere niciunui fel de remuscare – doar indiferentei fatã de durerea emotionalã de care poate suferã ceilalti.
Lui Peter, de exemplu, ii era complet straina ideea cã altii ar putea fi raniti emotional de faptele lui.
In sedintele cu familia, cand mama sa vorbea despre durerea pe care le-o provoca, Peter era surprins si devenea defensiv, numindu-se “victimã”.
Nu putea intelege cum anume isi folosise familia si prietenii in interes propriu, nici nu putea recunoaste durerea pe care le-o pricinuise.
Pentru psihopati, ceilalti oameni sunt intotdeauna un El, un prost bun de pacalit, folosit, si aruncat.
Poate sunã familiar : unii sustin cã Triada Intunecata descrie de fapt puncte diferite aflate pe o directie comuna, de la narcisismul sanatos, pana la psihopatie.
Intr-adevar, machiavelicul si psihopatul par deosebit de asemenatori, si unii sustin cã machiavelicul reprezinta versiunea subclinicã ( sau aflatã in libertate ) a psihopatului.
Principalul test de psihopatie include o masuratoare a “egocentrismului machiavelic”, de pilda : “Imi vad intotdeauna de propriile mele interese, inainte sa-mi bat capul cu ale altuia.”
Dar, spre deosebire de machiavelici si narcisisti, psihopatii nu simt aproape nicio anxietate.
Par sa nu cunoasca frica ; la evaluari, nu sunt de acord cu afirmatii precum : “Mi-ar fi intr-adevar frica sa sar cu parasuta.”
Par imuni la stres, ramanand calmi in situatii care pe altii i-ar face sa intre in panica.
Absenta oricarei temeri in cazul psihopatilor a fost confirmata in mod repetat, in cadrul experimentelor in care oamenii asteptau sa li se faca un soc electric.
In mod obisnuit, cei care asteaptã administrarea unui soc prezintã o transpiratie abundentã si un puls crescut, indicatori autonomi ai anxietatii.
Dar nu si la psihopati.
Stapanirea de sine inseamna cã psihopatii pot fi periculosi in moduri rar intalnite la machiavelici sau narcisisti.
Deoarece psihopatii nu simt o frica anticipatoare, ci raman de un calm total, chiar si sub cea mai intensa presiune, ei sunt aproape nepasatori la amenintarea cu pedeapsa.
Indiferenta fata de consecinte, care ii determinã pe altii sa respecte legea, face din psihopati, candidatii cei mai probabili pentru inchisoare, din cadrul Triadei Intunecate.
Cand vine vorba de empatie, psihopatii nu au nici urma de asa ceva ; au mari dificultati sa recunoasca frica sau tristetea pe chipurile oamenilor, sau in vocea lor.
Un studiu de imagisticã cerebralã, efectuat asupra unui grup de psihopati criminali sugereaza un deficit in sistemul de circuite grupate in amigdala, in cadrul unui modul cerebral esential pentru citirea acestei game specifice de emotii, precum si deficite in zona prefrontala care inhibã impulsul.
Empatia ii face de obicei pe oameni sa simta inlauntrul lor, suferinta exprimatã de o altã persoanã, dar psihopatii nu rezoneaza in acest mod ; structura lor neuralã ii face insensibili la gama de emotii din spectrul suferintei.
Cruzimea psihopatilor pare cu adevarat “ne-simtire”, deoarece ei sunt literalmente paralizati in fata suferintei, lipsiti complet de radarul care detecteaza chinul omenesc.
Asemenea machiavelicilor, psihopatii pot fi talentati in ceea ce priveste cognitia sociala, invatand sa patrunda in mintea altui om, pentru a-i ghici gandurile si sentimentele in vederea manipularii.
Pot fi placuti din punct de vedere social, nutrind convingerea conform careia “chiar si atunci cand altii sunt suparati pe mine, pot sa-i castig usor cu farmecul meu”.
Unii criminali psihopati isi fac un scop din lectura cartilor gen “self-help”, pentru a invata mai bine cum sa-si manipuleze victimele – o abordare de genul “desenati  unind punctele”, pana cand obtin ceea ce doresc.
Unii folosesc acum termenul de “psihopati de succes”, pentru cei care au fost implicati in furturi, in trafic de droguri, in crime violente si altele de acelasi tip, dar care nu au fost condamnati sau arestati pentru aceste fapte.
Criminalitatea lor, in combinatie cu modelul clasic de farmec oratoric superficial, minciunã patologicã si un trecut impulsiv, le conferã statutul de psihopati.
Ei sunt “de succes”, sustine aceasta teorie,  deoarece, desi au aceleasi tendinte crude ca alti psihopati, reactioneaza cu mai multa neliniste la amenintarile pe care le anticipeaza.
Aprehensiunea lor sporitã duce la putinã precautie, ceea ce face mai putin probabil ca acestia sa ajunga la inchisoare.
Chiar copii fiind, multi psihopati au dat dovadã de stapanire de sine ; la o varsta frageda, gama emotionala a tandretii si afectiunii pare sa fi lipsit cu totul din lumea lor interioara.
Pentru cei mai multi copii, vederea unui alt copil suparat, speriat sau trist, ii tulburã si pe ei, asa cã incearca sa-l ajute sa se simtã mai bine.
Dar viitorii psihopati nu reusesc sa perceapa durerea emotionalã a altora si, prin urmare, nu-si infraneaza sub nicio forma, propria meschinarie sau cruzime.
Torturarea animalelor este un precursor din copilarie, al psihopatiei adulte.
Alte semne premonitoare includ bataia cu alti copii si intimidarea, sexul impus cu forta, incendierea si alte delicte comise impotriva proprietatii sau a persoanelor.
Daca privim un alt om ca pe un simplu obiect, ne vine mult mai usor sa il maltratãm, sa abuzãm de el, sau chiar mai rau.
O astfel de impietrire sufleteasca isi atinge punctul culminant la criminalii psihopati, asemenea asasinului in serie, sau la infractorii incorigibili, asa cum sunt cei care molesteaza copiii.
Stapanirea de sine de care dau dovadã, semnalizeaza confuzia bolnavicioasã de care suferã, atunci cand trebuie sa inteleaga suferinta victimei lor.
Un violator in serie ajuns dupa gratii, a afirmat in legatura cu teroarea resimtitã de victima sa : “Pur si simplu nu inteleg. Mi-a fost si mie frica, si n-a fost rau deloc.”


Extras din cartea “Inteligenta sociala, Noua stiinta a relatiilor umane”, Daniel Goleman, Ed.Curtea Veche, Bucuresti, 2007, titlul original “Social Intelligence, The New Science of Human Relationships”, 2006



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu