Pagini

luni, 13 octombrie 2014

Rozariul catre Dumnezeu Tatal.The Rosary to God The Father

Rozariul catre Dumnezeu Tatal.The Rosary to God The Father

Rozariul Tatălui ceresc

Promisiuni:
1. Tatăl promite că pentru fiecare “Tatăl nostru…” care va fi recitat, zeci de suflete se vor salva de condamnarea veșnică și zeci de suflete vor fi eliberate din chinurile Purgatorului.
2. Tatăl va da haruri special familiilor în care acest Rozariu va fi recitat și aceste haruri vor fi transmise din generație în generație.
3. Tuturor celor care-l vor recita cu credință, Tatăl le va face mari minuni; atât de mari cum nu s-au mai văzut în istoria Bisericii.

În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin.
Dumnezeule, vino-mi într-ajutor!
Doamne, grăbe
ște-te să mă ajuți!
Slavă Tatălui
și Fiului și Sfântului Duh,
Precum era la început,
și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Tatăl meu, Tată bun, Ție mă ofer, Ție mă dăruiesc!
Înger al lui Dumnezeu, care ești păzitorul meu, luminează-mă astăzi, păzește-mă, povățuiește-mă și cârmuiește-mă pe mine, care-ți sunt încredințat ție, prin mila lui Dumnezeu. Amin.

Primul mister:
Se contemplă triumful Tatălui în grădina Edenului, când, după păcatul lui Adam și al Evei, promite venirea Salvatorului (Gen 3,14-15).
<Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi toate fiarele câmpului; pe pântece să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul”>.
1 Bucură-te, Marie…, 10 Tatăl nostru…, 1 Tatăl meu… 1 Înger al lui Dumnezeu…

Al doilea mister:
Se contemplă triumful Tatălui în momentul “Fiat”-ului Mariei în timpul Bunei-Vestiri (Lc 1,30-33).
<Îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei zămisli
și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit”>.
1 Bucură-te, Marie…, 10 Tatăl nostru…, 1 Tatăl meu… 1 Înger al lui Dumnezeu…

Al treilea mister:
Se contemplă triumful Tatălui în grădina Getsemani, când I-a dat întreaga Sa putere Fiului (Lc 22,42-44).
<Isus se ruga: “Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine! Dar nu voin
ța Mea, ci a Ta să se facă!” Atunci I s-a arătat a venit un înger din cer care l-a întărit. Și, intrând în agonie, se ruga și mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a fãcut ca picăturile de sânge.>
1 Bucură-te, Marie…, 10 Tatăl nostru…, 1 Tatăl meu… 1 Înger al lui Dumnezeu…

Al patrulea mister:
Se contemplă triumful Tatălui în momentul fiecărei judecă
ți particulare (Lc 15,20.22-24).
<
Și ridicându-se a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și, alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat. Tatăl a spus către servitorii săi: “Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit”>.
1 Bucură-te, Marie…, 10 Tatăl nostru…, 1 Tatăl meu… 1 Înger al lui Dumnezeu…

Al cincilea mister:
Se contemplă triumful Tatălui în momentul judecă
ții universale (Apoc 21,1-4).
<Apoi am văzut un cer nou
și un pământ nou, căci cerul dintâi și pământul dintâi au trecut, iar marea nu mai este. Și am mai văzut cetatea cea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei. Atunci am auzit un glas puternic de la tron, spunând: „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui și El, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”>.
1 Bucură-te, Marie…, 10 Tatăl nostru…, 1 Tatăl meu… 1 Înger al lui Dumnezeu…
Litania Tatălui
O, Dumnezeule, Tată al Cerului, miluiește-ne pe noi!*
O, Dumnezeule, Fiu răscumpărător al lumii, *
O, Dumnezeule, Duhule Sfinte,
*
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, *
Tată, Creator al lumii, *
Tată, binevoitorul lumii, *
Tată, în
țelepciune veșnică, *
Tată, bunătate infinită, *
Tată, providen
ță necuprinsă, *
Tată, izvorul fiecărui lucru, *
Tată preasfânt, *
Tată preadulce, *
Tată, de o infinită îndurare, *
Tată, apărătorul nostru,*
Tată, bucuria noastră
și gloria noastră, *
Tată, bogat pentru toate creaturile, *
Tată, slava Bisericii, *
Tată, speran
ța creștinilor, *
Tată, răsturnarea idolilor, *
Tată, în
țelepciunea conducătorilor, *
Tată, slava regilor, *
Tată, consolarea popoarelor, *
Tată, bucuria preo
ților, *
Tată, conducătorul oamenilor, *
Tată, dăruitorul vie
ții familiale, *
Tată, ajutorul sărmanilor, *
Tată, bucuria săracilor, *
Tată, conducătorul tinerilor, *
Tată, prietenul celor mici, *
Tată, libertatea sclavilor, *
Tată, lumina celor ce sunt în întuneric, *
Tată, distrugătorul celor mândri, *
Tată, în
țelepciunea celor drepți, *
Tată, odihna celor chinui
ți, *
Tată, speran
ță în dezamăgiri, *
Tată, refugiu salvator al celor dispera
ți, *
Tată, consolatorul celor sărmani, *
Tată, port de salvare în pericole, *
Tată, pace
și apărare în trădări, *
Tată, consolatorul celor întrista
ți, *
Tată, refugiul orfanilor, *
Tată, refugiul celor bătrâni, *
Tată, refugiul muribunzilor, *
Tată, ce ne stingi setea în sărăcia noastră, *
Tată, via
ța morților, *
Tată, gloria sfin
ților, *
Mielul lui Dumnezeu, carae iei asupra Ta păcatele lumii, iartă-ne Doamne!
Mielul lui Dumnezeu, carae iei asupra Ta păcatele lumii, ascultă-ne Doamne!
Mielul lui Dumnezeu, carae iei asupra Ta păcatele lumii, miluie
ște-ne pe noi!
Să ne rugăm:
Tată pentru fii, pentru orice fiu, pentru toți fiii, noi te implorăm: dă-ne pacea și salvarea în numele Sângelui Fiului Tău Isus și în numele Inimii suferinde a Mamei Maria. Amin.
Să ne rugăm și după intențiile Sfântului Părinte Papa:
1 Tatăl nostru…, 1 Bucură-te Marie…, 1 Slavă Tatălui…
Rugăciune către Tatăl:
Tată, pământul are nevoie de tine;
omul, fiecare om, are nevoie de tine;
te rugăm Tată,
aerul greu
și poluat are nevoie de Tine;
întoarce-te
și mergi pe drumurile lumii;
întoarce-te
și trăiește în mijlocul fiilor Tăi,
întoarce-te să guvernezi na
țiunile;
întoarce-te pentru a aduce Pacea
și cu ea dreptatea,
întoarce-te pentru a face să strălucească focul iubirii
pentru ca, salva
ți din durere
să putem devein creature noi.
Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Sursa : blogul Valericai
www.valerica-isusestemilostiv.blogspot.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu