Copiii in lanturi, Cararea Imparatiei, Ieromonah Arsenie Boca

Copiii in lanturi, Cararea Imparatiei, Ieromonah Arsenie Boca

Presupunem cã un copilandru, la primele anuntãri ale instinctului, cade in viciul onaniei.

Nu-l aflã parintii, face excese, e din ce in ce mai retras, mai tãcut, mai obosit, nu mai invatã la scoala ; memoria – scoarta cerebrala a mintii – e atinsã ; nu mai e ageritã de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv, inclestat de viciu.

Cu alte cuvinte, mintea se tâmpeste si inca repede.

Cresterea corpului incetinitã, cearcanele vinete pe langa ochi dau de gol – pentru cine stie sa vada.

Imaginatia nu mai e vioaie, nu-i mai place joaca, parca e batran, serios, si, mainile – cu care a gresit – ii tremurã.

Iarasi dovadã cã nervii sunt intr-o primejdie.

Daca n-are norocul sa dea de un sfat, sau macar de o carte, sporind cu varsta, sporesc si urmarile viciului, dupa cum urmeaza.

Pomeneam cã glandele genezice au o dublã functiune : una endocrinã, varsand hormonii in sange, si alta externã, formand celule genezice.

De indata ce viciul sau desfranarea de orice fel, si la orice varsta – cazul e acelasi – inclesteaza pe om, atunci tesuturile glandelor, masculine sau feminine, sunt peste masura de mult solicitate si silite sa furnizeze material extern si, prin urmare, nu mai pot secreta si hormonii trebuitori in sange.

Se intamplã adica un dezechilibru in mediul endocrin.

Acest dezechilibru se rasfrange asupra sistemului nervos, in felul cã celulele nervoase, nemaiavand agentii stimulatori cuveniti, degenereaza, mai intai functional, si insul respectiv incepe sa fie flescãit ; iar daca desfranarea continuã, celula nervoasã moare.

Desfranarea omoarã milioane de celule nervoase.

Mai trebuie stiut si aceasta cã toate tesuturile se refac, afarã de celula nervoasã.

Omorata odata, nu mai invie niciodata.

Presupunem cã tanarul-batran vrea sa fie si el in rand cu lumea, vrea sa se insoare.

Nu izbuteste.

Nici pe el nu-l prea atrage femeia, si nici fetele nu se simt atrase spre el.

Ce e la mijloc ?

Viciile instinctului i-au stins vioiciunea, i-au sters farmecul, l-au flescait cu totul, nu mai aprinde dragoste, ci milã.

De milã ca de silã nu faci casã.

Doctorii sfatuiesc : femeile sau casatoria.

Fireste, un viciu nu va iesi cu alt viciu, - chestiunea ramane mereu intr-un cerc vicios.

Dar casatoria, chiar daca se face, poartã ponoasele trecutului si mustrarile viitorului.

Astfel barbatului, de pe urma viciilor de tot felul si de pe urma dezechilibrarii functionale totale sau locale a sistemului sãu nervos, i se intamplã cã pierde frâna nervoasa a ritmului sãu functional si nu se va potrivi poate niciodata cu ritmul femeii sale – neostenitã in astfel de vicii.

Osteneala si scârba ei abia acum incepe, caci mereu va ramane nemultumitã, ceea ce ii va pricinui nevroze, dureri regionale si ganduri de cautare in alta parte.

Nu e ea de vinã cã-l va parasi, ci trecutul barbatului se razbunã.

Barbatul, asa cum l-au desfranat viciile, nu mai corespunde instinctului maternitatii femeii sale, si asa trebuie sa-si tragã plata : ramane fara urmasi sau si fara sotie.

Dar sa presupunem ca, totusi-totusi, i se va nimeri ca sa aiba si urmasi.

Acestia vor purta urmatoarele poveri parintesti : o sanatate subredã, un chip imbatranit, diferite neputinte fara leac, iar de scapã cu zile vor fi niste chinuiti ai soartei si slabi de minte.

Cum si de ce ?

Iata cum si de ce : stim de adineaori cã toate faptele insului se inseamnã in doua locuri : undeva intr-o contabilitate nevazuta, si al doilea, ceva mai vazut, in grauncioarele de cromatinã, in genezele cromozomilor, adica in factorul biologic al ereditatii.

Si-a distrus parintele cu viciile lui, milioane de celule nervoase ?

Acestea, nemairefacandu-se niciodata, ci totalul celor distruse si sanatatea la care se gãsea in momentul cand isi chema un urmas pe lume, reprezentand situatia lui, se si insemnase in stocul de cromozomi, cu atatea geneze recesive mai mult, ceea ce n-ar fi patit daca ar fi avut o purtare mai buna.

Vreti dovadã la indemâna oricui ?

Iata-o : nu lovesc pe nimeni, dimpotriva simt alaturea cu durerea oricui.

Sa zicem cã o pereche de oameni n-au avut pacoste cu viciile tineretii, deci n-au sistemul nervos subrezit dintr-o vinã ca aceea.

Totusi, nevoile vietii ostenesc nervii oricui.

Aceasta ostenire a vietii e de fapt o ostenire a elanului, a agerimii, a vioiciunii rezistente a sistemului nervos si a celorlalte tesuturi si umori.

Acestea toate se inscriu numaidecat in patrimoniul genetic al ereditatii, in vreme si pe masura ce se adaugã.

Factorul biologic al ereditatii rezumã starea oricãrui moment, precum si situatia biopsihicã a pãrintilor, fie aparte, fie angajati in procesul rodirii.

Proba o dau copiii, care vin la intervale mai mari de vreme.

Cei din tinerete sunt mai vioi, mai sprinteni, mai sanatosi, mai ageri la minte ; pe cand copiii veniti mai la batranetea parintilor sunt mai molâi, mai impiedicati, mai batrani.

Nu au nicio vinã si niciun leac.

Asa sunt construiti genetic si ireversibil, realizandu-se armonia ce se vede, cu materialul ce li se dete, in rastimpuri de vreme.

Revenind la corespondentã, pricepem mecanismul dupa care apar in lantul cromozomilor roiul boabelor de neghinã, genezele recesive si ravagiile ce le pot face ele, daca nu sunt scoase din lucru de perechea mai sanatoasa a celuilalt parinte.

Mai sunt urmãri ale desfrânãrii si destul de grele inca din tinerete.

Poate s-a banuit din cele de pana aci, cã organismul intreg se piperniceste, glandele in totalul lor raman atrofiate, scoase din lucru si cu toate urmãrile acestui dezechilibru umoral.

Asa se ajunge pe rand la atrofierile diferitelor organe din iconomia generala a corpului, si asa apar sterilitatea, nevrozele si o stare generala de boala, sau o predispozitie spre tot felul de boli.

Nu mai vorbesc de starile sufletesti : frica, slabirea mintii, obsesii, ideile fixe, rastalmacirea intelesurilor, si o continuã muncire de constiintã.

E reactiunea sufletului la starea mizerabila in care i-a ajuns casa prin patimi.

Extras din cartea “Cararea Imparatiei”, Ieromonah Arsenie Boca, Tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Dr. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului si Hunedoarei, Editie ingrijitã de : Preot Prof.Simion Todoran si Monahia Zamfira Constantinescu, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romane a Aradului, 1995.