Doctrina ortodoxã despre închinarea lui Dumnezeu ( Scutul Misionarului Ortodox ) ( 1 )

Doctrina ortodoxã despre închinarea lui Dumnezeu ( Scutul Misionarului Ortodox ) ( 1 )

Adevãrati adoratori ai lui Dumnezeu sunt aceia care se închinã lui Dumnezeu în conformitate atât cu natura Celui Cãruia se închinã, adicã a lui Dumnezeu, cât si cu cea a celui care se închinã, adica a omului.

Sectantii afirmã cã trebuie sa te închini lui Dumnezeu numai cu duhul ( El este Duhul ), iar cu trupul nu trebuie ( El este fara trup ).

Dar inchinarea trebuie sa corespundã nu numai cu Cel Caruia te inchini, ci si cu cel care se inchinã ( orice suflare laudã pe Domnul si, desigur, fiecare in felul in care-i este natura sa ), iar omul nu este fara trup si de aceea trebuie sa-L proslãveascã pe Dumnezeu nu numai cu sufletul, dar si cu trupul.

Ce inseamna a te inchina cu duhul ?

Aceasta inseamna a aduce plecãciune lui Dumnezeu cu acea parte a fiintei noastre care deosebit de mult este asemanatoare lui Dumnezeu.

Care este Duhul.

Aceasta parte a fiintei noastre este cugetul – imaginea Atotstiintei lui Dumnezeu, vointa – imaginea Atotputerniciei Lui, simtirea – imaginea Iubirii Lui.

Asadar, a te inchina lui Dumnezeu cu duhul, inseamna a-L cunoaste cu mintea, a te indrepta spre El cu dragoste si cu toate dorintele.

Ce inseamna a te inchina cu adevarat ?

Apostolul Ioan spune in Prima epistolã : “sã nu iubim cu vorba, numai din gurã, ci cu fapta si cu adevarul” ( 3, 18 ).

Cu adevarul inseamna aici fara prefacatorie si fatarnicie : Apostolul Pavel spune : fie din fatarie, fie in adevar, Hristos se propovaduieste ( Filipeni 1, 18 ), opunand propovaduirea “in adevar”, propovaduirii “in fatarie”, iar expresia “in fatarie” ne este cunoscutã din convorbirea lui Hristos intru demascarea fariseilor – unde El spune cã ei se roagã “in fatarie” ( Matei 23, 14 ; Marcu 12, 40 ; Luca 20, 47 ), adica in mod fãtarnic.

Asadar, inchinarea cu adevarul este opusã inchinarii fãtarnice, prefãcute, care in timpurile lui Hristos nu era straina nici iudeilor, nici samarienilor.

Dumnezeu Tatãl isi cautã adoratori, care sa i se închine Lui, in primul rand, cu duhul, in al doilea rand, neprefãcut, nefãtarnic.

Adorarea lui Dumnezeu trebuie sa fie spiritualã si sincerã.

Omul poate sa se prefacã si sa fie fãtarnic doar cu trupul, pentru cã a te preface si a fi fãtarnic inseamna a-ti lua chipul ( de evlavios, de rugãtor ), iar vizibil e la om doar trupul, dar nu si duhul.

A iubit prefãcut, a adora prefãcut inseamna a arãta prin anumite miscãri ale corpului, ceea ce nu este în suflet.

Dacã Dumnezeu n-ar fi vãzut necesitatea închinãrii cu trupul, atunci nici n-ar fi spus nimic despre inchinarea neprefãcutã, despre inchinarea cu adevãrul, pentru cã inchinarea cu duhul nu poate fi, singurã de la sine, prefãcutã.

Adevãrata adorare trebuie sa inceapa in spirit, si dupa aceea sa se exprime in miscari neprefacute si nefatarnice ale trupului.

In sfarsit, ( 1 ) daca Dumnezeu, Care este Duhul perfect, existã numai spiritual, contempland în Sine Insusi doar viata spiritualã, atunci pe ce temei poate omul trãi tot asa, cand el are si trup ?

( 2 ) Omul, dupa moarte, cand va trece intr-o faptura insufletitã, va trãi spiritual, dar cum sa-i atribui posibilitatea de a trãi astfel acum, când este purtãtorul unui trup ?

( 3 ) Daca in viata pamanteasca omul traieste cu ceea ce vede, aude, miroase, simte gustul, atunci pe ce bazã el trebuie sa fie lipsit de toate acestea in viata religioasã ?

( 4 ) Daca natura, verdeata, pasarile, florile si toate celelalte atat de mult il incanta pe om, si influenteaza binefacator asupra sufletului lui, pe ce temei sa i se din lumea vietii religioase, toate acele lucruri care intrau in anturajul vietii pamantesti si al faptelor lui Iisus Hristos, si ale apostolilor Lui si ale tuturor oamenilor celebri ?

( 5 ) Daca Insusi Iisus Hristos S-a întrupat în carne si sânge, a fost înconjurat de obiecte pamantesti, se scufunda in apã, stãtea în genunchi, de ce sa-l lipsim pe om de toate acestea ?

( 6 ) Daca multi dintre infaptuitorii tainelor Divine si Bisericii Ortodoxe, indeplinind ritualurile exterioare ale serviciului divin, se inflacarau cu duhul, si s-au proslãvit printr-o viatã virtuoasã, atunci pe ce bazã sectantii se asazã pe sine mai presus decat acesti oameni proslaviti ?

In incheiere, vom aminti cuvintele marelui propovaduitor Dimitrie, arhiepiscop de Herson, despre rugaciunea cu adevarul :

Cine se roagã lui Dumnezeu cu adevãrul ? – intreabã el, si singur rãspunde : cel, al carui suflet si inimã, sunt însufletite cu acea credintã si iubire, cu acele ganduri si simtiri, cu acele sperante si dorinte, care se contin in rugaciunile alcatuite de oameni sfinti, inspirati ; cei care, inchinându-se in bisericã, nu se mai închinã idolilor pasiunilor lor in afara ei ; cel care, slujind lui Dumnezeu, prin participarea sa la serviciul divin, Îi slujeste si prin toatã viata si Faptele sale ; cine, numindu-l pe Dumnezeu Tatal sãu, intr-adevar îl iubeste, se teme de El, I se supune Lui, implineste voia Sa, ca un adevãrat fiu al Lui ; cine, rugandu-se Tatalui ceresc, ca sa se sfinteasca numele Lui in lume, nu profaneaza preasfantul nume al Domnului, nu numai prin fapte, dar nici prin cuvinte sau ganduri pacatoase ; cine, cerandu-i lui Dumnezeu painea cea de toate zilele, el insusi nu numai cã nu o ia altora, dar imparte cu altii ceea ce i-a dat Dumnezeu ; cine, implorând de la Dumnezeu iertarea pãcatelor sale, si singur iartã din toatã inima oricãrui om care a gresit in fata lui ; cine, rugându-se pentru a fi ferit de ispitã si de cel viclean, si el singur nu-i pune aproapelui sãu piedici sau ispite, nu-i doreste rãul dusmanului sãu, ci, dimpotrivã, isi iubeste chiar dusmanii sãi, face bine celor care îl urãsc si se roagã pentru cei care ii vor rãul ; cine rosteste in rugaciune cuvantul sacramental : fie voia Ta, si este sincer gata sa indeplineasca tot ce-i porunceste aceastã vointã preasfântã, sa îndure orice din voia si intru slava lui Dumnezeu – pana la cruce si la moarte, precum Insusi Singur Nãscutul Fiu al lui Dumnezeu, incheindu-Si rugaciunea Sa cu cuvintele : fie voia Ta, - a mers cu supusenie la chinuri si pe cruce.

Iatã ce fel de adoratori isi cautã Dumnezeu Tatãl.

Deci sa ne inchinãm si noi, fratilor, lui Dumnezeu, Tatal nostru, intotdeauna si peste tot, si, mai ales, in templul lui Dumnezeu, atunci cand aici se savarseste de catre Duhul Sfant acel ritual religios si tainã a credintei noastre, cand se aduce jertfa preasfanta a Trupului si Sangelui lui Hristos.

Atunci sa ne inchinãm si noi, ca adevarati adoratori, lui Dumnezeu Tatal, cu duhul si adevarul.

Extras din cartea Scutul Misionarului Ortodox In Apararea Credintei De Doctrinele False ale Sectantilor, paginile 48, 49, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot.mitr.Zosima Toia, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot.mitr.Zosima Toia, Chisinau, 1995.