Tr : Buna seara ! 17/09/2016

Tr : Buna seara ! 17/09/2016

Objet :	Tr : Buna seara ! 17/09/2016
De :	Olivia Marcov (Olivia Marcov@yahoo.fr)
À :
Date :	Dimanche 18 septembre 2016 11h28

olivia

Le Samedi 17 septembre 2016 21h29, Olivia Marcov <Olivia Marcov@yahoo.fr> a écrit :

Buna seara tuturor !

Cred ca am racit, racesc usor, si ma dor muschii spatelui, omoplatilor, am cautat un Advil in casa, silviu are mereu, dar nu e acasa, si o aspirina nu vreau sa iau.

Vreau sa va spun ca e greu si sa dai meditatii.

Ca idee de baza, mie in fapt meditatiile nu mi-au placut.

Daca e vorba sa cunoastem oameni, profesori, acesta mi s-a parut un alt aspect, care poate fi, de la caz la caz, adica depinde pe cine cunosti, - placut.

Dar a face meditatii nu e prea corect.

E drept ca elevul, si studentul chiar, poate avea nevoie, si chiar are, de o pregatire temeinica, dar e neplacut cand, pentru a intelege notiuni, este absolut nevoie de un profesor, numit meditator.

Sa faci lectii particulare e una, se practicau in Franta, dar in acest caz, elevul nu mergea si la scoala, adica facea scoala acasa cu profesori.

Eu nu am avut o memorie fotografica, adica [ sa ] vad textul si sunt in stare sa il si redau, dar exista persoane care au o astfel de memorie.

Fratele meu mi-a spus ca in anul I 1996-1997 la Stat la Drept, el a avut colege ( fetele mai ales ) care erau in stare sa invete cuvant cu cuvant, cartile pe dinafara.

In anul I 2005-2006 la noi la Drept, cand eram si eu studenta, mi-l amintesc pe profesorul Costica Voicu de TGD, care spre sfarsitul semestrului, activitatii didactice, cand se apropia vacanta de Craciun, si dupa aceea mai era putin si intram in Sesiunea de iarna, mi-l amintesc ca dicta cursul ( cand nu tinea Prelegere ) si s-a oprit pentru a ne spune : "Copii, acuma vedeti si voi cum invatati, nu trebuie sa repetati cuvant cu cuvant, dar sa invatati bine, totul si sa puteti reda cu ale voastre cuvinte, de exemplu, in definitia teoriei generale a dreptului sa fie cuprinse toate elementele definitiei !"

Si asa este si la dreptul penal, trebuie sa cuprinzi in definitia infractiunii toate elementele constitutive ale infractiunii, fara de care, daca acestea nu sunt reunite, infractiunea nu poate fi considerata infractiune.

Dar, vorbind cu profesorul de fizica Ion Manea la telefon, un om sincer, direct, de altfel la liceu la Balcescu profesorii nu se ascundeau dupa degete cu noi.

Vorbind cu dl Manea...

Si el a dat meditatii, dar a pus suflet in aceste meditatii, in primul rand chiar vroia sa intelegi ceva, sa inveti si al doilea ii tinea pe elevii sai peste orele stabilite, fixate, peste durata sedintei.

E drept ca daca ai elev cu o corijenta, trebuie sa il faci sa priceapa, sa isi poata lua corijenta, altfel cine stie se necajesc si parintii lui.

Dar in sine, nu e drept, pentru ca elevul merge la scoala, la liceu, si lectiile particulare sunt platite de parinti.

Pe langa aceasta, multi mergeau la meditatii si in fapt, aflau subiectele si asa intrau la admitere.

Imi amintesc ca tatal meu povestea cum sunt schimbate ( substituite ) teze intregi de admitere, si in locul uneia proaste, aparea scrisa una buna si notata normal, cu nota buna.

Tata nu s-a varat niciodata in astfel de treburi.

Imi amintesc si ca, odata l-a sunat acasa prof.si academicianul Lazar Dragos, taticul lui Cristian Dragos...

Si i-a spus lui tata, cred, daca imi amintesc bine, sa nu ii dea o nota buna, sau poate chiar sa nu treaca o persoana care nu invatase deloc, existau si astfel de situatii.

Aceasta cu privire la un student.

Unul deja intrat la facultate.

Dar altceva vroiam sa va spun...

Ceva ce nu am inteles, si astazi chiar uneori ma intreb unde a fost adevarul ?

Sa vedeti : [...]

Cu privire la colegi :

Am raspuns e-mailului Cristinei Isar, colega mea de clasa din liceu, pentru ca au inceput mailurile cu privire la intalnirea din noiembrie 2016, 30 de ani dupa liceu.

Dar mi se par din ce in ce mai ciudati unii si cred ca nu trebuie sa fortam nota, nici sa ne prefacem, daca nu vrem sa ne vedem.

De fel, Mihaela Roibu e atenta si sensibila CUM VORBESTE CINEVA CU EA.

Mi-a spus odata la telefon, prin 2010, 2011, cand s-au intalnit numai cativa si eu nu am fost, mi-a dat telefon inainte de acea intrevedere ce a avut loc la restaurantul Cina de langa Athenee Palace, Mihaela mi-a spus ca de la Andrei Dobrescu nu a avut niciun raspuns, ca nu s-a straduit sa dea macar un raspuns.

Cum ar veni, asa, de politete.

Cu o alta colega, de atunci, sau din 2006, Mihaela a spus ca nu mai vorbeste, pentru ca aceea nu stiu cum a reactionat cand a anuntat-o de intalnirea colegilor, i-a inchis telefonul, a fost acra la telefon ? Nu mai retin.

Dar Mihaela a spus ca a inchis capitolul cu ea.

In 2006 ne-am revazut dupa 20 de ani de la liceu si era prima reuniune de la absolvirea liceului.

A fost o emotie !

Au inceput mailurile si era emotionant, acum ma intreb daca nu era emotionant mai mult pentru mine ???

Mihaela mi-a raspuns ca nu toata lumea are timp [ ca mine ] de mailuri, ca ea lucreaza.

[...]

eu aveam 13 ani in septembrie 1982 cand a inceput clasa a IX-a.

Sorescu a fost baiat bun, era comandantul clasei noastre, era mai matur totusi decat noi ceilalti, in primul trimestru eu eram tare bucuroasa de inceputul liceului, si, eu va spun, cam asta mi-a fost felul, uneori nu invatam acasa venind de la scoala, alteori dimpotriva.... atunci insa nu am invatat la matematica, perfecta nu fusesem eu nici din scoala generala la matematica, asa incat nu am stiut la lectie si dna Gabriela Lazarescu ( Mihaela Roibu e prietena cu ea, am aflat in 2007 sunt vecine si comunica ) mi-a dat sec, nota 4, m-a lasat si corijenta.

Nu mi-a placut reactia ei, si nici severitatea ei si eu nu prea invatam, imi invatam eu rapid formulele si imi faceam temele, dar nu insistam.

M-a lasat corijenta, ca nu puteam crede ce mi se intampla !

Cred ca, pe undeva a si vrut.

Tata s-a dus si a vorbit cu ea.

Dupa ce am ramas corijenta.

Era problema ca de acum daca nu imi mai dadea nota de trecere ?

Unii profesori nu te scot din note proaste daca iti au la inceput una.

Si pana la urma mi-a dat nota, mi-a iesit media generala pe an, si am trecut in clasa a X-a.

Cand insa mi-a dat 4 dna Lazarescu, care in clasa a X-a ne-a fost si diriginta...

Dupa amabila si buna diriginta din clasa a IX-a, dna Elena Stefanescu de limba romana, care ne-a spus ca iubeste copiii si ne considera copiii ei, ca ea si-a dorit un copil si nu poate avea ( zamisli, da nastere ), dna Lazarescu era teribil de severa, seaca.

Era si mai in varsta.

Sorescu colegul meu a venit la mine la banca, s-a aplecat deasupra mea usor si mi-a spus ca tatal meu e profesor de matematica si sa vorbesc cu tata sa o schimbe pe dna Lazarescu de la clasa noastra pentru ca mi-a dat nota patru !

Ma rog, subiectiv vorbind, Sorescu a fost OK atunci, asa, intr-un fel ca un balsam pe rana mea cu nota mica.

Dar eu nu stiusem la lectie, asa era ca nu stiusem, si i-am spus lui Sorescu, cum i-am raspuns exact nu mai stiu, dar i-am spus cred ca - sau ca nu vorbesc cu tata, sau ca nu pot vorbi cu el.

Nu mi se parea corect sa o schimbam si in acest mod, si pentru toata clasa, pentru ca eu chiar nu stiusem, nu ma nedreptatise.

Asa, ca un aspect ar fi de spus :

Dna Lazarescu putea sa fie mai atenta, mai apropiat pedagog de elevi si mai bun psiholog ( psiholoaga nu era deloc, ar fi fost “afona” la Psihologie ! era anti-psiholoaga !!!! cred ca avea o tara, mi se parea chiar anti-pedagog, stiti ca azi se face psiho-pedagogie, ma rog, ea preda, dar psiho-pedagogie e mai mult decat metoda predarii ), dna Lazarescu putea sa tina cont ca incepusem clasa a noua, si era mult mai greu la liceul Balcescu decat la scoala generala, era si surpriza, emotia schimbarii si pentru noi era o schimbare mare, importanta.

Ni se si spusese in scoala ca liceul Balcescu e cel mai bun.

Eu am vrut acolo sa dau admiterea, ca sa ma fortez intr-un fel, eu pe mine insami, sa invat mai bine matematica.

Dar, de fapt, mie matematica nu imi placea.

Si performanta sigur nu as fi putut face.

Dar, uitati schimbare !!!!!

In clasa a XI-a ne-a venit profesor de matematica si diriginte dl Armand Caloianu.

Caloianu, aveam sa aflu, era tatal mai multor fete, avea numai fete, locuia la Poiana Muntelui, peste drum de noi, undeva printre blocuri, intr-un bloc de 8-10 etaje.

Eram vecini in cartier.

Caloianu a fost inotator de performanta, si din bazin a luat microbul poliomielitei, asa era povestea lui.

Era tanar si arata cu totul diferit de acum.

Inalt,  frumos, bine cladit.

Acum era in varsta, mergea in baston si avea un picior deformat de poliomielita si avea mersul incet, mai greoi, si teapan.

Usor adus de spate.

Caloianu cu mine nu a avut nici in clin nici in maneca.

Dar Caloianu ma lasa libera, eu asa m-am simtit la el la clasa.

Ca, daca invat bine, daca nu invat tot bine.

Nu il simteam om rau, nu il simteam al dracului, dar nici indiferent de soarta elevilor sai.

Dar ma simteam libera.

Mergeam acasa si imi faceam temele, in clasa eram atenta, notam totul in caietul meu.

Niciodata eu nu am inteles chiar tot la matematica, dimpotriva.

Dar in anii claselor a XI-a si a XII-a eu eram atenta la clasa la matematica si parca simteam eu matematica accesibila si pentru mine.

Intr-o zi, pe nepusa masa, m-a scos la tabla.

Eram timida pe atunci, si sa ma vedeti la analiza matematica cum am iesit eu la tabla si am rezolvat corect ce mi-a pus in fata !

Nu imi venea sa cred.

Acasa eu nu muncisem in plus fata de clasa a IX-a, asta e uimitor !!!!

Munceam la fel, ba cred ca mai putin chiar.

Si asa a fost povestea.

Acuma, daca colegele mele sunt asa ocupate, poate ca.... mie nu imi vine sa fortez nota chiar deloc.

Pentru ca nu vad placerea de a ne revedea.

Unde e bucuria asta ?

Si mai gasesc ca relatiile sunt reci, artificiale, o data la 5 ani, acum, mai nou, numai dupa ce Adrian Rebegel anunta Revederea claselor, toate clasele se reunesc, numai noi 12 V lipsim !

Colegii mei nu vor cu toate clasele.

La mine a intervenit problema asta de sanatate si imi e cam greu sa ma deplasez, daca nu e foarte necesar.

Cred totusi ca ai nostri colegi nu se iubesc si nici nu vor sa se schimbe.

Care cum este, asa ramane.

Ba, unii se inchid in ei si mai mult.

Stiu ca poate fi timpul, dar toti stim ca se poate gasi si timp.

In fine, nu prea imi vine sa ma duc, chiar nu imi vad rostul si locul.

Mi-au si spus ca nu au timp de mine, Cristina si Mihaela, Cristina chiar era stresata la un moment dat.

[...]

Eu inteleg si ca au familie.

Si eu am avut viata mea, cum necum am avut-o.

Dar zau ca nu am privit sucit lumea.

Pe ceilalti.

Francezilor chiar le place sa iasa cu oamenii, cunostinte, prieteni, la masa, ei mai ales la masa stau impreuna, cred ca asa e mai frumos, in fond, si masa e si pauza lor de pranz, care la noi nu s-a vrut de catre angajati, am auzit, cand s-ar fi putut, in unele institutii introduce pauza de pranz, oamenii nu au vrut ei.

Desi le era foame.

Ceva nu e in regula.

Nu imi amintesc ca ma supara sa iau masa cu Roland si cu invitatul sau invitatii sai, niciodata.

Apoi a fost Bruno o vreme, prietenul meu.

Ocazii cu el mai putin.

Insa, lucram cu Jean Paul Foinant, care il cunoscuse pe Bruno si am luat masa impreuna toti trei.

Nu incercam niciun sentiment anormal, rau, urat, dimpotriva .....

Eram cu Bruno si Jean Paul, eu l-am placut, nu ne-am inteles din pricina intereselor urate care exista in Administratie, dar ca om, o vreme cel putin, era placut.

Vreau sa spun ca nu ma supara oamenii !!!

Chiar si daca am o relatie apropiata cu unul, numai cu unul singur.

Aveam.

Acum nu mai vreau.

Si gata. Asta e. Nu mai vreau eu acuma, nu incerc nicio frustrare pentru ca e decizia mea.

Dar zau ca nu imi vine sa ma duc in noiembrie 2016 sa revad colegii clasei 12 V.

Unii nu au venit pana azi niciodata, nici in 2006.

Unii care sunt in Romania.

Unul singur nu a fost gasit deloc, Adrian Stefanescu, sau cum se numea Stefanescu ?

Sa ma uit pe lista colegilor, il stiu, il am in minte elev de liceu, pe el nu l-au gasit deloc.

Adica in Romania sunt reactii ale oamenilor, la orice varsta si la liceu, foarte egoiste si bruste si directe, adica [...] .

Si nu se bucurã de oameni.

Pai, daca nu suporti colegii , nu stiu, dar zau ca e ceva anapoda la mijloc.

Ceva nu e cum trebuie.

[...]

In fine, e trecutul, nu sunt multe de spus, eu nu stiu prea multe, mai stiu cei care poate vorbeau si despre mine, dar...

Se vede si acum ca nu vor si nu vor colegi.

E ok, sa ne retragem elegant.

Nu am avut noroc.

Eu am spus ca nu am avut noroc in viata asta.

Macar un coleg sau colega din anii de liceu si in mod firesc tot gasesti.

[...].

E o viata, intr-un fel, pierduta.

[...]

Ei atunci, sa ne retragem frumos.

Nu e bine sa te vezi respins, ca prezenta ta nu place, ca omul avea ceva de facut, dar vine sa se intalneasca cu tine.

Ai altceva de facut ??? Te rog, fa !

Zau ca nu ma intereseaza.

La varsta asta, acum, chiar e tarziu.

Nu opresc pe nimeni din drum si nu am oprit.

Nu am vorbit de rau colegi sau colege.

Dar e respingere si poate ca nu vreau sa fiu intr-un fel, oarecum obligata sa o simt si sa o primesc din partea lor.

E usor sa intorci spatele oamenilor, sa le spui "Stii dar eu nu am timp, ca tine, nu am timp de tine ! Eu sunt importanta !"- cam asta rezulta, viata mea e importanta, si viata ta nu valoreaza 2 parale, tu ai timp si eu sunt om ocupat.

Lasa, fii ocupat si punct.

Mi se pare si rautate gratuita si ceva in plus, niste sentimente in creierul omului pe care le incearca, de ostilitate, de iritare, de "nu te suport".

olivia