Bonsoir à tous ! Buna seara tuturor ! 29 mars/martie 2017
V-am povestit putin ( putin de tot ), despre fundatia Terre des hommes unde am lucrat in 2002-inceputul lui 2003 ( prima parte din ianuarie 2003 ), mai exact am mentionat-o pe Ioana, secretara fundatiei de la Bucuresti in locul careia am venit eu.
Ioana, si am cautat insa dupa atata timp nu mai este, am cautat in lista de contacte numele ei, o cheama Vâlcu cred ( Valcu, doar sa nu fie o varianta a numelui, gen Valcovici, Valciu, etc. ), cred ca VALCU, Ioana VALCU.
Era o fata tanara, mai tanara ca mine, dar o varsta tot avea, oare cam 25, 27 de ani ?
Ioana, sa fiu sincera eu nu i-am luat ei locul.
Fundatia a scos la concurs ( de candidaturi ) postul Ioanei, care, absolventa a facultatii de Stiinte Politice, obtinuse o bursa in Bulgaria, la Sofia, la o scoala franceza sau franco-bulgara, o scoala de.... comert ? Nu cred, nu mai stiu, de comunicare ?
O Scoala de care nu stiu cum auzise si aflase, pentru ca eu nici azi nu vad "publicitate" sau site-ul unei astfel de scoli, facute pe undeva pe internet.
Ideea e ca Scoala dadea burse, post-universitare, post-licenta, si Ioana a obtinut o astfel de bursa de studii pe timp, cred, de un an de zile.
Stiu ca adresa ei de e-mail era ceva cu : Katze [ o cifra ]... @ yahoo ?, Katze, e un cuvant german din cate stiam si fara sa caut acum prin dictionar.
Ioana parea ca regreta plecarea, era un post, un loc de munca in fond, si eu m-am intrebat in sinea mea, fara sa ii impartasesc cuiva din fundatie ce ma gandeam eu : Nu cumva au vrut pe altcineva, si sa plece Ioana ? Nu cumva i-au ingreunat viata la munca acolo ?
Ioana regreta plecarea, incat m-am simtit si rau ca vin eu in locul ei si cred ca i-am si spus ceva de genul : " Imi pare sincer rau, sa stii ca eu am aflat de postul acesta si atat !"
Mi-am dat insa seama ca, daca era sa fi fost ceva intre Ioana si sefii fundatiei Tdh la Bucuresti, in mod sigur eu nu aveam cum sa fi fost la mijloc, pentru ca eu nici nu mai auzisem de fundatia aceasta macar.
De altfel eu am primit vestea prin Bruno, fostul meu prieten francez la Bucuresti, si cred totusi, mi se pare ca fundatia publicase Oferta de munca intr-un ziar la Bucuresti.
Insa eu am stiut de la Bruno.
El m-a si incurajat sa ma duc, caci eu nu eram prea incantata, datorita fostelor si cam tristelor mele experiente de lucru de pana atunci, si inca, cu cetatenii straini in Romania.
Adica nu mai aveam niciun elan, niciun avant, si sincer, ma gandeam ca iarasi ma asteapta cine stie ce "patanii", daca voi obtine postul.
Adica, sa lucrez trebuia, dar eram foarte descurajata si intoarsa pe dos, fata de tot ce traisem, si pana la urma se adunasera, de cand ma aflam eu in "campul muncii" si in Romania, cu romanii si apoi cu strainii, avusesem numai dezamagiri.
Cu Ioana, lucrurile au stat asa :
Ioana la inceput m-a "luat" pe langa ea, ca si trebuia saraca sa faca asta, sa imi arate ce si cum sa fac eu, dupa plecarea ei in postul de secretara.
Mi-a vorbit despre unele obiceiuri de viata ale sefei contabile si asistentelor sociale.
Ea mi-a spus, Ioana, si eu m-am gandit ca e bine, sunt imprejurari in care totusi prinde foarte bine sa fii informat de cineva, si in mod corect.
Delegatul elvetian, seful cel ( mai ) mare al fundatiei TDH era venit in post la Bucuresti, oarecum de putin timp, inainte de chiar sosirea mea la fundatie.
Ioana il "prinsese" mai mult pe fostul delegat, asa se numeau seful - delegat - care fusese un francez, cu sotie si cu vreo 2 copii, baieti.
Domnul Tanase, care se ocupa cu logistica si de fapt cu totul, era si soferul fundatiei, un om foarte harnic si priceput, stia sa faca mobile din lemn.
Si dl Tanase ii facuse un pat, mi-a aratat el odata o fotografie cu patul, opera domnului Tanase, si pictat ! pentru unul din copiii fostului delegat.
E posibil ca pe unul din copii sa il fi chemat Thomas.
Sa vedeti si lucruri ciudate...
Odata, suna telefonul :
Nu am inteles niciodata de ce erau, nu toate mi-au spus, e destul sa iti spuna una sau una sa iti faca scandalul, eram secretara si mi se pare si de bun gust si politicos, cand dai un telefon undeva, sa te prezinti frumos, ca doar nu suni ca sa dai cuiva la cap, incat sa fii asa misterios cine esti.
Si odata am intrebat pe cineva : "Cine o cauta nu va suparati ? " - intrucat cauta o asistenta sociala care nu era atunci la fundatie, era la maternitate unde lucra cu mamele pe care le pazea sa nu isi lepede copiii nou-nascuti.
Si am intrebat in toata buna-credinta, nu credeam ca e ceva ascuns la mijloc, ca sa ii spun fetei cine a cautat-o.
Si nu stiu ce a urmat, dar cand tanara asistenta a sosit, i-am spus ca cineva a cautat-o, persoana a si revenit cred cu telefonul, insa asistenta mi-a facut un taraboi, ca, "Cum indraznesti tu sa o intrebi cine este ???? Cum intrebi tu cine ma cauta ?"
Niste reactii care mi s-au parut deplasate si care nu corespundeau unui mediu civilizat si de buna-credinta.
De altfel a spus ea singura apoi ca era cred, sora ei, da, cineva din familie oricum.
la fel cum se fereau sa vorbeasca, mai exact la intrebarea "Ce religie ai ?" se codeau sa raspunda, se suparau, se foiau, se suceau, invarteau si pana la urma iti raspundeau : "Stii, e o chestiune personala !"
"Ia te uita !" - imi spuneam eu in sinea mea : "Si la Biserica cand mergi cu toata lumea, o fi la fel de "personal" ?"
In sfarsit, mi-au raspuns unele, erau catolice.
Cred ca era si o ortodoxa cel putin intre ele.
Conduita era insa aceeasi la ele, fara deosebire.
De altfel nu gaseam ce sa vorbesc cu ele, ca prea erau salbatice.
Si pe urma chiar sefa-contabila intr-o zi mi-a spus : 'Nu inteleg de ce te superi din cauza comportamentului lui X ?" ( fata cu telefonul, suparata ca intreb cine o cauta ) , si a adaugat sefa " Asa este ea si la ea acasa ! "
"E nemultumita ! [ pe viata ] ", a mai spus si ceva de acest gen.
Fetele erau sensibile, dar numai si numai cat le privea pe ele si situatia lor si jobul lor si munca lor si viata lor. Atat.
In acest sens erau foarte iritate chiar si nici la Judecatorie, unde oamenii aveau motive de nemultumire nu intalnisem asa "obiceiuri" in comportament, incat mi-am facut cruce.
Ba, odata am fost si mi-au dat lacrimile de disperare, pe Calea Mosilor parca, sau prin zona respectiva ( la sediul fundatiei noastre ajungeai din Calea Mosilor, tot mergand si mergand la un moment dat, pe dreapta cand veneai de la Universitate ca sa zic asa, din acea directie, faceai dreapta si intrai pe strada Sapte ori Zece Mese, sector 2 ).
In zona aceea era si Biserica "Olari", parca asa se numea, care avea o Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, eram asa disperata, incat intr-o zi, in jurul pranzului am intrat in acea Biserica, aflata intr-un "intrand" construita sau mutata poate, inconjurata numai de blocuri.... Nici nu stii ca acolo este o Biserica...
Pai, o rugam pe femeia de serviciu sa spele geamurile usilor care desparteau incaperile apartamentului de la parterul vilei, unde se afla sediul fundatiei TDH, imediat ce le-a spalat, imediat, pe un geam a aparut O MANA MARE, AMPRENTA UNEI MAINI, una dintre ele si-a lasat acolo amprenta, pe geamul in patratele, al usii dintre camere, proaspat spalat.
Era lasata, facuta intentionat, se vedea.
O rugasem sa le spele, pentru ca trecuse mult timp de cand cineva nu se mai gandise s-o faca.
Si muncise si femeia aceea.
Revin la secretara, la Ioana :
Ioana, am aflat ca odata dormise la fundatie, in biroul secretarei, unde se afla o canapea, asa, se lungise si dormise pe canapea, ramasese sa lucreze, si o apucase miezul noptii la lucru.Ioana avusese mai mult decat mine de lucru.
Pana sa vin eu, sefa- contabila, care cunostea Contabilitate, o invatase cum sa lucreze ceva Contabilitate, multa si migaloasa.
Si Ioana trebuia sa faca situatii contabile care uneori nu suporta amanare, dar dureaza foarte mult, si computerul era si extrem de lent.
Mi-a fost o mila de ea.
Cand am venit eu, e drept, sefa contabila a spus ca nu imi mai da aceste atributii avute de Ioana, pentru ca am venit eu, o noua secretara si va lua timp sa ma invete ce o invatase pe Ioana.
Si a lucrat ea singura Contabilitatea.
Intr-o zi, si asta mi se pare CIUDAT.....
Suna telefonul, in chiar primele, primele zile, si raspund si o cauta la telefon o doamna, o voce de femeie, care nu mai era tanara, si cam tanguitoare, a intrebat cand am raspuns : "Alo ?", si vocea doamnei tanguitor, ca si cum suferea de ceva si se vaita, a intrebat asa : " TOMA ??? " " a pronuntat Thomas, Toma, parca punand accentul frantuzeste, dar nu mai retin sigur daca a fost asa, sau nu, a intrebat : "Toma ?", ceva intre accent romanesc si frantuzesc.
M-am mirat.
Am intrebat-o pe cine cauta.
Cred ca o cauta poate chiar pe Ioana ????
Dar nu mai stiu.
Insa, chestiunea este ca doamna era din familia Ioanei, mama ei !!
Da, cititi acestea cu fireasca rezerva ca poate nu mai tin eu minte totul ca lumea, insa cam asa au stat lucrurile.
Nu stiu daca vroia sa vorbeasca cu delegatul fundatiei, dar cred ca era mama Ioanei, oricum mi se pare ca totusi a spus, a mentionat-o pe Ioana Valcu.
Clar, era ceva in legatura cu Ioana.
IOANA VALCU PLECASE DEJA.
Eu stiam asa de la Ioana : Ioana locuia cu parintii ei, ... cand scriu imi caut amintirile, poate in cartierul Militari ????
La un moment dat, delegatul elvetian mi-a spus ca : "Stii ca si la Ioana acasa [ in familie ] e tot asa, cam ca la tine atmosfera ".
Acasa aveam probleme cu ai mei, cum sunt ei explozivi, conflictuali, nu stiu ce aveau contra mea si tot izbucneau impotriva mea.
Pana intr-o zi cand am inceput brusc sa plang, chiar la fundatie in birou.
NU mai puteam, acasa parintii si la serviciu "fetele".
Si asteptam extrem de mult, o ora si peste, la troleibuzul 90 sau 91 pana in Drumul Taberei, din Calea Mosilor.
Mergeam pe jos de la fundatia TDH pe Calea Mosilor, sa tot merg, drept inainte, si apoi asteptam 90, 91, care facea si peste o ora, si 2 ore pana in Drumul Taberei.
Il asteptam iarna si o ora si mai mult, cand ajungeam eu acasa ???
Numai noaptea.
Era mare trafic, imi lasau pauza si ma incurajau sa ies si eu la aer, sau sa iau masa.
Am plecat intr-o zi la pranz, pauza nu era clar mentionata, 30 minute, o ora, totusi parca o ora ?
Am luat 90, sau 91 din calea Mosilor sa merg la Universitate, sunt magazine, librarii si poate gasesc si ceva de mancare.
Pai am ajuns in mai mult de 30 de minute, timp in care ma aflam in troleibuz inspre Uiversitate.
cand am ajuns, m-am uitat la ceas, inca putin si s-a terminat pauza mea de masa.
Inapoi la fundatie.
Asta ziua.
La pranz.
Prin zona unde ne aflam cu fundatia nu era nimic, doar un restaurant pana la care iarasi mergeai pe jos si preturi de restaurant si asteptai mancarea, nu aveam timp sa astept sa o pregateasca atunci.
Oricum, sefii ma incurajau sa ies la aer.
dar, ce sa fac ????
Deci, Ioana in ziua in care si-au luat ramas bun cei din fundatie si Ioana Valcu, a doua zi chiar, sau in aceeasi seara, sau in seara urmatoare, Ioana deja avea avionul sau trenul ... !!!!
Ea chiar pleca concret in Bulgaria, peste cateva ore.
Ioana era o fata modesta ( ma refer chiar la bani, la starea ei materiala ).
Incat mie mi-a venit sa plang.
Avea tot ce ii trebuie, dar se vedea ca duce lipsa, ca are niste bani, la limita.
La limita.
Inainte sa plece, parca totusi o zi inainte, a venit la fundatie sa ne arate ca si-a vopsit parul cu vopsea neagra ?!
Sau si-l vopsise atunci, adica in ultima ei zi de munca era cu parul deja negru de la vopsea ?
Il avea negru, dar natural negru.
Brun inchis, spre negru, si nu avea nevoie de vopsea, par alb nu avea.
Deci, inainte de acest sef nou, delegatul elvetian, cu care Ioana V. lucrase foarte putin timp, dar putin, ea lucrase cu un delegat francez, cel cu sotie si 2 copii mici, din care cred unul dintre copii se numea Thomas.
Thomas....
Cum intrebase doamna la telefon, dupa plecarea Ioana Valcu....
Adica, doamna, daca era mama Ioanei Valcu, oare nu stia faptul ca, cel putin de cateva zile sau saptamani, s-a schimbat delegatul si a venit in locul francezului, tatal lui Thomas, un elvetian cu alta familie, a lui ??????
Eu m-am si minunat, ca eu raspund la telefon si la celelalt capat al firului, vocea unei doamne intreaba : "Thomas ?", cam suferinda, imbatranita, nedumerita, nu prea infipta, rezervata, ca si cum o macina o suferinta si poate nici nu dorise sa sune la noi la fundatie....
Dl Tanase mi-a aratat o fotografie a unui patut de copil din lemn, vopsit asa de frumos, o opera de arta, opera dlui Tanase, el cumprase lemnul, masurase, mesterise la demisolul sau subsolul fundatiei, cladirii vilei unde ne aflam, acolo lucra.
Noul delegat l-a rugat sa ii faca pat pentru el si sotia lui, erau amandoi foarte inalti si nu gaseau pat in comert pe lungimea lor, sa se simta bine ( sa nu le iasa pe afara picioarele din pat ).
Si dl Tanase iarasi se apucase de mesterit si tamplarie, el taia scandurile, el lucra totul, singur.
Avea sotie si 3 copii, in acel an 2002 pentru Craciun mi-a spus cu bucurie si mandrie ca le-a cumparat brad argintiu copiilor, inalt, inalt cat casa si il costase scump de tot dar era si el bucuros ca un copil.
Muncea mult dl Tanase si trebuia sa fie la ordin, ca sofer, sa intretina masinile fundatiei, la umple cu benzina rezervorul, aveau nevoie de el, pe loc, era disponibil.
Asa o viata !!!!
Ioana sau "Katze" avea de stat la bursa de studii la Sofia un an intreg.
Stiintele Politice cred ca le urmase chiar la Universitatea de Stat.
In ziua in care au spus : "Ioana pleaca, sa va luati ramas bun", ultima ei zi de munca la fundatie, fetele pareau ca o "iubesc", parerea mea sincera, nu o iubeau deloc, erau egoiste, erau pline de egoism si puse sau dispuse oricand sa se supere si irite.
Cu greu de fapt isi ascundeau iritarea.
Eu am spus : "Daca e asa, sa cotizam sa ii luam un cadou de ramas bun !"
Aflati ca la propunerea mea au cam tacut brusc.
Mai intai a tacut delegatul si au tacut si celelalte, s-au facut ca nu au auzit.
E foarte foarte posibil ca una sau alta dintre asistente, in functie de cat de prietene fusesera cu Ioana, poate, zic eu, sa ii fi facut un cadou la despartire, cu titlu individual.
Eu propuneam sa cotizam si sa cumparam un cadou colectiv.
Nu mai retin daca un cadou colectiv i-a fost facut, daca da, sa fi fost ceva absolut simbolic.
Nu mai stiu.
Dar stiu ca eu eram chiar speriata de modestia Ioanei, care muncea si avea salariu.
Direct spus, mi se parea ca e o fata saraca si mi venea sa plang.
Muncea mult.
Daca dormea la fundatie !
Singura in apartamentul fundatiei, noaptea, desi e drept, la etaj locuia proprietarul casei cu sotia lui, si totusi.
Am dat fuga, de la serviciu, primele mele zile de lucru la TDH, am plecat si am spus unde, dar nu Ioanei normal, am dat fuga la magazinul Victoria pe Calea Victoriei.
I-am cumparat Ioanei un rucsac, isi dorea unul, nu stiu daca am reusit sa ii cumpar ce model isi dorea ea, si unul sau cateva prosoape de bumbac.
Parea asa de nepregatita si lipsita.
Si cand isi facea ea bagajul ma intrebam eu ???
Ca mai are cateva ore si chiar pleaca din Bucuresti.
Ioana insa parea calma.
Cand am venit inapoi la fundatie, parca mi s-a parut ca delegatului nu i-a placut ca am cumparat un cadou de despartire Ioanei.
Am impresia ca Ioana insasi a spus ceva, la modul ca delegatul cel nou, simte ea ca nu o place, sau chiar ii cam aratase ca nu o vrea si nu o place in fundatie.
Ioana avea un prieten francez, lucra la Radio in Franta, nu stiu cand, insa petrecuse la el la Paris o saptamana, la el acasa, a iubit-o mult ( cugetarea mea !! de atunci si acum ), i-a spus la un moment dat cand era ea acolo : "De abia astept sa raman iar singur, stii am obosit, nu ma pot odihni bine !"
Si acum, Ioana a sosit inainte de ziua plecarii din Bucuresti, la fundatie cu un cadou pentru fiecare dintre noi, angajatele fundatiei, indiferent de post, functie, specializare :
Si anume, ne-a dat fiecareia cate o SCOICA si un biletel, o scrisorica in care ne-a scris ceva, fiecare alt gand sau dorinta a Ioanei pentru noi.
Si acum am sa va arat ce scoica am primit eu insami si ce biletel am de la Ioana : l-am pastrat si azi, impecabil si scoica sta pe raftul bibliotecii si sprijina Icoana lui Isus Cristos ( am imprimat-o in alb negru la imprimanta ).
Atasez aceste fotografii...
AM TERMINAT MEMORIILE LUI ELIADE.
Maine va trimit ultimele pagini din cartea lui Mircea Eliade pentru ca acum in seara asta imi expira timpul.
Azi mama a fost la magazin la CORA si mi-a cumparat ce o rugasem, sampon si balsam Garnier Ultra Doux cu Masline, pentru par natural ( nevopsit ) si cam uscat.
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu