Pagini

miercuri, 25 aprilie 2018

Manastirea ( pagina FB ) cules la 15 februarie 2018

Manastirea ( pagina FB ) cules la 15 februarie 2018


Dacă cineva ţi-ar plăti câte 1 leu pentru fiecare vorbă bună pe care ai spus-o oamenilor şi ţi-ar lua câte 50 de bani pentru fiecare cuvânt de-al tău lipsit de bunătate, ai fi sărac sau bogat?

*

CELE PATRU RELE

Recunoscut pentru sfinţenia vieţii lui, avva Zosima era mereu smerit şi îngândurat. Ucenicul lui, vrând să afle marile adevăruri ale vieşii creştine, îl întreabă:
– Părinte, de ce eşti mereu îngândurat?
Atunci părintele îi spune :
– Mă gândesc la cele patru rele în care, dacă se va afla omul şi nu se va pocăi cu toată inima, Dumnezeu nu-i va asculta rugăciunea.
Ucenicul spune:
– Care sunt cele patru rele?
– Cele patru rele sunt: mândria, ţinerea de minte a răului, judecarea aproapelui tău
şi lipsa dragostei faţă de semeni.

*
"Cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învredniceşte a trăi încă din această viaţă în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veşnicie."
(Sfântul Porfirie Kafsokalivitul)

*

"Să-L iubim pe Hristos numai pentru El. Niciodată pentru noi. Să ne așeze unde voiește. Să ne dea orice voiește. Să nu-L iubim pentru darurile Lui."
(Sfântul Porfirie)

*
DOAMNE IISUSE HRISTOASE, MILUIEȘTE-NE!
Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne!
Doamne Iisuse Hristoase, miluie
ște-ne pe noi și întreaga lume!

*

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulțumiri zbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te Mireasă, purururea Fecioară!

*

SFÂNTA SIMPLITATE

Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o:
- Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu atenţie. Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică? 
- Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu acuma?
Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar de cum le-a curăţat apa? Şi cu toate astea, devin albe şi frumoase. Nu înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet căldura Duhului Sfânt, care mă curăţeşte de păcat, aşa cum apa aceasta curăţă pânzele mele. 
Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul.
"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-un anume fel de a gândi." 
(Christos Yannaras) 


*

O, IARTA-MI, TE ROG, DOAMNE! 
de Traian Dorz

O, iartă-mi, te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-
Ți cer doar pâine și pază și minuni;
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Î
ți cer, Îți cer într-una să faci Tu voia mea.
Î
ți cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiți ce vrei
Ci să-mi sluje
ști în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai.
Gândindu-mă că dacă Î
ți cânt și Te slăvesc
Am drept să-
Ți cer într-una să faci tot ce doresc...

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Și-nvață-mă ca altfel să stau în fața Ta:
Nu tot cerându-
Ți Ție să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să în
țeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

*
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

*
RUGĂCIUNE LA ÎNCEPUTUL ANULUI 

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vie
ții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

*

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

*

„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm… ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel, de cetele îngereşti, nevăzut înconjurat. Aliluia. Aliluia. Aliluia.”

*

"Oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii care transmit bucurie și veselie, oriunde s-ar afla."
(Sfântul Paisie Aghioritul)

*

MULTI ANI CU LINISTE SI BUCURIE TUTUROR CELOR CARE PURTATI NUMELE SFANTULUI PROOROC DANIEL! 

Plecandu-ne genunchii inimii sa ne rugam zicand: 
Cu harul proorociei îmbogăţindu-te, naşterea cea din Fecioară ai zugrăvit-o şi ai dez­legat în chip lămurit visurile împăraţilor; iar în groapă arun­cat fiind, ca un mucenic, în chip minunat ai învăţat, fericite, pe lei a posti. Pentru aceasta în­chinareacelor fără de Dum­nezeu ai dărâmat-o, pe balaur l-ai ucis, deosebindu-te de cei­lalţi în chip strălucit, vrednicule de laudă Proorocule Daniel. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăru­iască iertare de greşeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

*

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni si du în înaltul cerului necazurile, bucuriile, mulțumirile şi dorurile noastre toate!

*

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA ECATERINA

Cu înţelepciunea ca şi cu ra­zele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! 
Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta!

*
Sursa : pagina facebook “ Manastirea “, cules la 15/02/2018


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu