Imprescriptibilitate ( 3 )
[ ... ] Noi ii avertizasem in mai multe randuri pe John [ Kennedy ], ca si pe Bob [ Robert Kennedy ], asupra zvonurilor care faceau caz de pregatirea unui asasinat asupra Presedintelui.
Insa ei se credeau cu mult deasupra muritorilor de rand. John se transformase intr-un apostol al pacii, si discursurile lui trezeau admiratia secretarului sovietic care, dupa ce il dusese de nas cat putuse, afirma acum ca, din punctul sau de vedere, Kennedy era, de la Roosevelt incoace, cel mai mare presedinte american – lucru care, este usor de inteles, ne-a sporit neincrederea. [ ... ]
In schimb, am uitat probabil sa-i punem la curent pe cei doi frati cu inregistrarile privind o convorbire a lui Marcello, una dintre fiarele negre ale lui Bob.
Trebuie sa-mi scot pietricica asta din pantof. Nu-ti face griji din cauza acestui ticalos mic de Bobby, o sa ma ocup eu de el. Nu, nu o sa folosesc un baiat de-al meu, o sa gasim vreun ticnit. Dar pentru moment nu de Bobby o sa ne ocupam. Daca il doboram, il vom avea pe fratele sau pe cap timp de cinci ani, pus sa ne extermine. Nu ar folosi la nimic pentru moment. Daca tai coada cainelui, continua sa te muste. Dar daca ii tai capul, crapa.
Eu sunt singurul care astern pe hartie adevarul cu privire la cele intamplate. Nu o fac nici din cauza remuscarilor si nici ca sa-mi usurez constiinta, in apropierea sfarsitului.
O scriu pentru ca trebuie sa fie clar pentru posteritate ca nu aveam alta solutie. Cand un om se indeparteaza intr-o asemenea masura de imaginea pe care o da despre sine si cand are raspunderea planetei in spate, daca e inconjurat de oameni lucizi, pentru acestia nu exista nicio alta solutie decat sa-l lichideze. ( ? )
Kennedy a murit ucis de pacatele sale. Mafia l-a inlocuit pe Cel Vesnic. Ea a dat, pe urma tot ea a luat inapoi, cu binecuvantarea multimii de credinciosi intre care ne numaram si noi.
John se raporta in mod ciudat la moarte. Ea ii dadea tarcoale din copilarie. Se stia condamnat din cauza maladiei Addison, suferea tot mai mult din pricina spatelui. In ziua asasinatului purta corset, acesta-i motivul pentru care trunchiul i-a ramas drept atunci cand un glont ii smulgea jumatate din cap. Ii era tot mai greu sa disimuleze injectiile cu amfetamine si opiacee care i se administrau zilnic. Cu siguranta, toate acestea reprezentau unul dintre motivele alterarii crescande a judecatii sale. ( ? )
Recunosc, nici lui Edgar, nici mie insumi nu ne placea omul. Cu anumite persoane, ai intuitia unei teribile incompatibilitati, pe care nimic nu va putea vreodata sa o atenueze. Nu apartineam aceleiasi lumi si e adevarat ca am facut mult pentru ca el sa o paraseasca pe a noastra.
Nu s-a purtat bine fata de noi. Cand i se vorbea despre Edgar, despre care se stie acum ce a reprezentat pentru America, se multumea sa sufle fumul trabucului, zicand : “ Hoover nu este decat o moara hodorogita, ne poate face rau, insa il putem controla “. Daca nu si-ar fi inceput mandatul cu aceasta rezerva mintala, planuind sa ne faca vant la inceputul mandatului urmator, ar fi putut sa se astepte din partea noastra la o anumita loialitate.
Insa mergea prea departe. Era un tip excesiv, se bucura de excesele pe care le facea, ceea ce noi nu facuseram niciodata, nici Edgar, nici eu. Nu-i iertasem felul in care ni-l bagase pe Bob pe gat, asa cum ai impiedica picioarele unei vaci. [ ... ] Dar, in acel moment, eram in razboi, un razboi rece desigur, insa unul care ne ameninta in orice moment planeta. Comunistii nu fusesera niciodata asa puternici. Iar tara noastra nu se putea multumi cu un idealist ipocrit.
In ajunul deplasarii sale la Dallas, John nu se simtea prea bine si ii marturisi lui Pierre Salinger, purtatorul sau de cuvant : “ Mi-ar placea sa nu ma duc in Texas “.
Salinger primise cu putin timp inainte o scrisoare a unei femei, care zicea : “ Nu-l lasati pe Presedinte sa vina aici. Sunt foarte ingrijorata din cauza lui. Ma tem sa nu i se intample ceva groaznic “. Salinger nu indraznise sa-i vorbeasca despre asta. Kennedy i-ar fi raspuns fara indoiala acelasi lucru ca si noua : “ Daca cineva e atat de nebun ca sa vrea sa omoare un presedinte al Statelor Unite, o poate face. Este suficient sa fie dispus sa-si dea viata in schimbul celei a presedintelui. “.
Fara sa stie, se pronuntase deja in favoarea Teoriei ucigasului izolat. In avionul care il ducea la Dallas, mi s-a raportat ca se aratase foarte apropiat fata de sotia sa, de parca ar fi fost proaspat casatoriti.
Eram langa Edgar atunci cand a pus mana pe telefon pentru a-l anunta pe ministrul Justitiei, fratele Presedintelui. Era ca o stana de piatra, fara cea mai mica afectare in tonul vocii.
- Am noutati pentru dumneavoastra.
- Care ?
Edgar, foarte factual :
- S-a tras asupra Presedintelui.
Robert Kennedy, socat :
- Cum ? O ! E ... e grav ? Eu ...
- Cred ca e grav. Ma straduiesc sa obtin mai multe detalii. Va voi telefona din nou cand o sa stiu mai multe.
Edgar puse receptorul in furca si se adanci in lectura unui ziar din ajun, ca si cum informatiile pe care le continea nu ar fi fost brutal perimate.
Treizeci de minute mai tarziu, Edgar primi un telefon de la biroul nostru din Dallas. Nu-si mai dadu osteneala sa-mi comunice ce aflase, forma direct numarul.
- Domnul Kennedy ? Tot Hoover este la aparat.
- Ei bine ?
- Presedintele este mort.
[ ... ]
La putin timp dupa aceea, Richard Nixon il suna pe Edgar. Vulpoiul iscodea.
- Dupa parerea dumitale, Edgar, e vorba de unul dintre dementii aceia de extrema dreapta ?
- La stadiul la care am ajuns cu ancheta, am toate motivele sa cred ca e un comunist.
- Ar fi deci un complot comunist ?
- Nu cred ca este vorba despre un complot. Cred ca e un comunist izolat.
A doua zi dimineata, Edgar trimise un Raport de ancheta preliminar Presedintelui [ Johnson ], in care afirma ca Lee Harvey Oswald, actionand de unul singur, era asasinul lui John F. Kennedy. Apoi ne-am dus la Hipodrom, ca sa profitam de acea zi frumoasa si un pic racoroasa.
In noaptea urmatoare, la ora 3.15, Shanklin il trezi din somn pe Edgar si, cu ocazia asta, si pe mine, fiindca dormeam in incaperea alaturata.
- Imi pare rau ca va deranjez, domnule Director, insa m-am gandit ca informatia este importanta. Cineva a sunat la biroul nostru din Dallas si a spus ca Oswald urmeaza sa fie ucis in momentul transferarii lui din biroul Politiei din Dallas, spre o inchisoare secreta.
- Suna-l pe Curry, seful politiei locale, si pune-l in garda. Spune-i sa nu sufle o vorba despre ora la care se va face transferul. M-as mira sa fie adevarat, totusi fa-ti datoria.
Curry primise acel telefon ca si Shanklin. Nu-si facea probleme, tinand cont de dispozitivul de politisti pe care il pregatise.
La ora 12. 21 noaptea, in timp ce transferul era in curs, Oswald fu asasinat de aproape de catre Jack Ruby. Muri la Spitalul din Parkland, la ora 2. 07.
Omorul a avut loc in direct, pe canalul de televiziune NBC.
A doua zi dimineata, Edgar ceru ca dosarul lui Oswald sa ii fie remis fara sa se pastreze nicio copie.
Acesta nu cuprindea decat o pagina si jumatate.
Presedintele [ Johnson ], care isi depusese juramantul la bordul lui Air Force One, ne incredinta o misiune de cea mai mare importanta : sa dam anchetei sensul care era cel mai de dorit pentru natiune.
Era ca si cum ne-ar fi rasplatit cu o a doua tinerete. Bob era in continuare in functie. Practic, nu se arata la fata in primele doua luni dupa asasinarea fratelui sau. Nu facu niciodata nimic pentru a afla adevarul. Se multumi cu penumbra artificiala pe care cei in drept, intr-un consens larg, erau dispusi sa i-o ofere.
[ ... ]
Informatiile despre Lee Harvey Oswald care mi-au parvenit m-au convins ca acest tip era o fabricatie a CIA-ului, ca era manipulat de ani de zile si ca fusese manuit in mod inteligent pentru a sluji despre momeala.
Desi ramaneam convins ca Mafia initiase operatiunea, ca ea era cea care cutezase sa spuna aceasta enormitate : “ Il vom ucide pe Presedinte “, nu statea nici in traditiile si nici in metodele sale sa pregateasca un tap ispasitor asa cum fusese Oswald.
Asta cerea prea mult rafinament, prea multa duplicitate pentru o organizatie care nu se incurca cu genul asta de strategie subtila.
Mafia nu ucidea niciodata altcumva decat folosind ceea ce se numea in epoca “ stilul Ganlang “.
Unul sau mai multi tipi veneau aproape de victima si o ciuruiau cu gloante, nelasandu-i nicio sansa.
Tirul ambuscat si incrucisat precum cel care-l suprimase pe Presedinte [ Kennedy ] nu era specialitatea Mafiei.
Si aceasta nu stia nimic despre acoperirea unei crime. Se multumea doar sa-i ascunda pe ucigasi, sa-i exileze, atata timp cat era nevoie pentru linistirea apelor.
Totusi, raman convins ca Mafia s-a ocupat cu organizarea tirului, cu ajutorul cubanezilor. Dar aceasta activitate era separata net de cea care servise la pregatirea “ ucigasului izolat “.
Nota : Aceasta fictiune se sprijina pe evenimente reale si pune in scena personalitati care apar sub numele lor adevarat. Unele dintre cuvintele lor sunt imaginare, altele sunt fidele manierei in care au fost redate in carti si articole. [ ... ]
( extras din “ Blestemul lui Edgar “, Amintiri atribuite lui Clyde Tolson ( 1932-1972 ), Capitolul 32 - Marc Dugain, Editura RAO, Bucuresti, 2007 pt versiunea in lb romana august 2008 – titlul original “ La malédiction d’ Edgar “, Editions Gallimard, Paris, 2005 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu