Cuvinte si semne ale lui Dumnezeu ( Episcopii din Belgia ) ( 2 )

Cuvinte si semne ale lui Dumnezeu ( Episcopii din Belgia ) ( 2 )

Sfântul Sacrament

În Euharistie, Cristos este prezent, chiar si dupã celebrare, sub speciile pâinii si vinului.

De aceea, Sfânta Euharistie se pãstreazã în tabernacol, mai întâi pentru a putea fi dusã la bolnavi si muribunzi, dar si pentru a le permite credinciosilor sã se roage în prezenta Sfântului Sacrament : aceastã rugãciune de adoratie îi uneste cu misterul pascal ; ea îi pune în comuniune cu jertfa lui Cristos, Euharistia fiind sacramentul ei “permanent”.

Cel ce se împãrtãseste astfel, în mod spiritual sau care primeste Trupul lui Cristos în afara celebrãrii euharistice, îsi exprimã dorinta de a lua parte pe deplin la Liturghie.

Euharistia este izvorul si apogeul întregii vieti crestine.

Rugãciunea crestinului este stimulatã si ajutatã de prezenta lui Cristos în bisericile noastre : “Domnul este acolo si te cheamã” ( In 11,28 ).

Aceastã prezentã face din bisericile noastre loc de întâlnire cu Domnul. “Credincios este Cel care ne-a chemat” ( 1 Tes 5,24 ).

Cele sapte sacramente au fost instituite de Isus însusi ?

Toate sacramentele îsi au originea în Cristos mort si înviat, care a voit ca viata sa sã fie transmisã prin semnele Bisericii sale.

Aceasta nu înseamnã cã se cunosc pentru fiecare dintre ele locul, momentul si cuvintele de instituire.

În ce priveste Euharistia, evanghelistii Matei, Marcu si Luca, precum si Sfântul Paul ( 1 Cor 11,23 ) dau mãrturie clarã despre instituirea ei de cãtre Isus.

Cât despre botez, Ioan boteza înainte de Isus, dar Biserica îsi dã seama cã botezul în numele lui Isus este diferit de acela al lui Ioan.

“Eu v-am botezat cu apã, spune Botezãtorul, dar El vã va boteza cu Duhul Sfânt” ( Mc 1,8 ).

Scrierile apostolice ( evanghelii, epistole, Fapte ) stau mãrturie cã botezul în numele lui Isus conferã pe Duhul Sfânt ( Fapte 19,1-7 ).

Ele relateazã în repetate rânduri cã Isus a dat Apostolilor misiunea de a boteza, precum si pe aceea de a ierta pãcatele.

Numai Dumnezeu are aceastã putere, si Isus cel Înviat le-a încredintat-o Apostolilor.

În privinta celorlalte sacramente, mãrturiile nu sunt atât de explicite.

Scrierile apostolice vorbesc despre impunerea mâinilor peste cei cãrora li se încredinteazã o misiune, despre ungerea cu untdelemn a bolnavilor si despre cãsãtoria crestinã, “tainã a lui Cristos si a Bisericii”.

Duhul Sfânt vã va învãta toate si vã va aduce aminte de toate câte vi le-am spus ( In 14,26 )

Reflectia primilor crestini asupra faptelor si gesturilor lui Isus a fost cãlãuzitã de evenimente.

Astfel, în cazul mirului, Biserica a înteles din experientã cã darul Duhului Sfânt, care confirmã botezul, se poate manifesta într-un gest separat de botez ( Fapte 8,14-17 ).

Cât despre cãsãtorie, aceasta exista si înainte ca institutie.

Dar, meditând cuvintele lui Isus, care vorbeau de exigentele fidelitãtii conjugale, Apostolii au cãpãtat constiinta specificitãtii cãsãtoriei crestine.

Isus îi vindeca pe bolnavi si dãdea aceastã misiune si Apostolilor.

Biserica a vãzut în aceste gesturi de vindecare a trupului, o vindecare a inimii si o iertare a pãcatelor.

Datoritã misiunii primite de cei doisprezece Apostoli si a însãrcinãrii de pãstor încredintate lui Petru, Biserica se stie instituitã de Isus comunitate apostolicã si ierarhicã.

Biserica, slujitoarea sacramentelor

Când Biserica mãrturiseste cã toate sacramentele au fost instituite de Isus, ea nu întelege, asadar, acest lucru în spirit juridic.

În credintã, ea afirmã cã toate aceste gesturi de mântuire sunt voite de Isus, si îsi au originea în Isus.

El însusi este acela care boteazã acum si conferã mirul ; El se oferã Tatãlui si oamenilor, El însusi iartã pãcatele.

El însusi îi unge pe bolnavi spre a-i mântui ; El pecetluieste legãtura cãsãtoriei ; El îsi transmite puterile prin sacramentul preotiei.

El este acela care, primul, conferã sacramentul.

Rolul Bisericii este de “administrator al tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor 4,1) : sacramentele nu-i apartin ca un bun propriu.

De aceea, ea socoteste cã nu poate omite niciunul din cele sapte sacramente, si nu poate adãuga altele.

Ea nu le administreazã ca si cum ar fi autoarea lor, ci vesteste si transmite oamenilor harurile pe care le primeste de la Cristos.

Astfel, în orice moment, cuvintele si gesturile Domnului rãmân perceptibile, pentru ca în fiecare epocã oamenii sã poatã rãspunde chemãrii lui Cristos, sã participe la misterul lui pascal si la misiunea lui, pânã când “Dumnezeu va fi totul în toti” ( 1 Cor 15,28 ; Col 3,11 ).

( extras din Credinta Catolicã exprimatã de Episcopii din Belgia, traducere si adaptare dupã Livre de la Foi, Les Évêques de Belgique, Conferinta Episcopalã din Belgia, Bruxelles, 1987, Arhiepiscopia Romano-Catolicã de Bucuresti, 1991 )