Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Maica Domnului vindecã o persoana cu scleroza multipla, paralizata. Ridicã-te si umblã ! ( 2 )

Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Maica Domnului vindecã o persoana cu scleroza multipla, paralizata. Ridicã-te si umblã ! ( 2 )

Iisus nu putea sa-si aleagã un preot mai potrivit ca parintele Ioan.

Parintele stie cel mai bine cã astazi, nu este nevoie de o noua Evanghelie, ci de o noua evanghelizare.

Este nevoie de preoti, care sa arate si sa vesteasca cã Iisus traieste, si sa faca asta cu putere si eficientã.

Credinciosii au nevoie, nu de teorii frumoase, ci de propriile mãrturii, puse laolaltã cu acelea pe care le-au auzit si eventual le-au trait.

Astãzi, preotii trebuie sa evanghelizeze cu puterea Duhului Sfânt si sa cearã de la Dumnezeu ca predicile lor sa fie insotite de semne si de evenimente miraculoase, pe care apoi trebuie sa le prezinte si sa le ilustreze prin lumina Evangheliei.

Este suparator cand un preot nu L-a experimentat pe Iisus Viu, ca pe o realitate vie, ci vorbeste doar despre Iisus si faptele Sale savarsite acum 2000 de ani.

Desigur credinciosii au simtit imediat noul suflu de credintã, care lucra in inimile lor, prin cuvintele preotului român, astfel cã, in curand, parintele Ioan a devenit foarte cãutat de catre pelerini.

In perioada dintre pelerinajele grupurilor de credinciosi români, parintele Ioan se muta in camera de spovedanie in limba italiana, spovedind pelerinii italieni – prezenti permanent si in numar foarte mare la Medjugorje – si insuflandu-le prin aceasta sfanta tainã a Reconcilierii, si puterea de a iesi victoriosi din lupta dusã impotriva pãcatului.

Intr-o zi, pãrintele predica unui grup de pelerini italieni, despre importanta Sfintei Taine a Spovedaniei si a Impacarii, si despre capacitatea si puterea ei vindecatoare.

In finalul predicii, parintele incheie cu cuvintele :

-         Noi preotii nu trebuie sa reducem aceasta sfanta taina, doar la dezlegarea de pacat, ci trebuie sa ne rugãm si pentru reusita vindecarii interioare a credinciosilor, pentru vindecarea inimii lor.

Vindecarea interioarã survine, pana la urma, cu scopul de a ne elibera de legaturile dependentei si subordonarii, care ne scufundã in robie si nu ne lasã sa ne deschidem larg aripile spre inalturi, unde am fi capabili de a ne uni cu Dumnezeu si de a ne sfinti.

La final, Paula, o tanara italiancã de 27 de ani, aflatã in scaunul cu rotile, se apropie de pãrintele si-l roagã s-o spovedeascã.

Parintele acceptã si la sfarsit, ii spune cu blandete :

-         Roaga-te si cere vindecarea.

Cu o infinitã disperare si resemnare, Paula ii raspunde :

-         Eu sunt irecuperabilã. Am sclerozã multiplã. De 3 ani si jumatate sunt in scaun paralizata.

Pãrintele Ioan insistã :

-         Crede si te vei vindeca. Roagã-te. Eu mã voi ruga pentru tine.

Fermitatea si credinta preotului român miscã inima resemnatã a Paulei, care acceptã speranta vindecãrii oferitã de parintele Ioan si incuviinteaza :

-         Bine, ma voi ruga.

Parintele Ioan stie cã nu se vor ruga singuri.

Maica Domnului Insasi ii va insoti cu rugaciunea Ei, cu suspine negraite.

Peste 3 zile, intr-o  vineri, parintele Ioan impreuna cu pelerinii italieni urcã Muntele Krizevac, rugându-se Calea Crucii.

Paula este prezentã in scaunul ei cu rotile, purtatã pe brate de catre prietenii ei italieni.

Spectacolul oferit este miscator, asemenea Evangheliei slabanogului, purtat pe targã de cei 4 prieteni credinciosi, care-l depun la picioarele Lui Iisus, prin acoperisul casei.

Krizevac devine acoperisul casei din Evanghelie !

Ajunsi sus la Cruce, parintele se roagã îndelung, apoi brusc, vine in fata Paulei si-i porunceste :

-         Ridicã-te si umblã !

Paula, prietenii ei si tot grupul de pelerini italieni incremenesc.

Desi uluitã, Paula insa dã ascultare, si Miracol !

Sub privirile tuturor, Paula se ridicã din caruciorul in care stã tintuitã  de 3 ani si jumãtate, si sovãielnicã si temãtoare, face primii pasi.

Apoi, din ce in ce mai sigurã pe picioarele ei firave, incepe sa coboare Muntele.

Nevenindu-le sa-si creada ochilor, plangand in hohote, tot grupul porneste in urma Paulei pe cararea pietroasa a Muntelui.

Coborarea se terminã intr-un triumf de slavã, laudã, inchinaciune si multumire adus Lui Dumnezeu si Maicii Sfinte.

Desigur, vestea vindecãrii miraculoase a Paulei, bolnavã declaratã irecuperabilã de catre medici, a strabatut ca si fulgerul Parohia din Medjugorje.

Seara la Liturghia internationala, cu totii, preoti si pelerini multumeau cu lacrimi de bucurie in ochi Lui Iisus, Doctorul suprem, si Preaslãvitei Sale Maici.

Cand grupurile de pelerini români au revenit in luna septembrie la Medjugorje, cu totii au resimtit bucuria specialã cu care au fost intampinati.

Faima preotului român facuse deja inconjurul lumii.

In luna septembrie a revenit si Paula, de acum o tanara veselã si increzatoare, care a adus un imens dosar cu acte medicale, pentru ca, Comisia Parohiei Medjugorje, insarcinata cu analizarea si confirmarea vindecarilor miraculoase, sa ia in studiu si cazul ei.

Un har impartasit aduce multe altele.

In cazul Paulei, ceea ce nu a putut face stiinta medicala si niciun medic din aceasta lume, a savarsit Domnul.

Iisus este stapan si peste imposibil.

Comisia Parohiei, analizand cazul Paulei, a confirmat vindecarea ei miraculoasa.

Putem vorbi despre minuni, in situatiile in care ne gãsim in fata unor vindecari care nu pot fi obtinute prin nicio metodã medicalã si pe care, in mod cert, Dumnezeu le savarseste.

Vindecãrile însele nu sunt o demonstratie a adevarurilor unei doctrine.

Dumnezeu este Acela, Care salveaza.

Iisus nu vindecã pentru a demonstra cã El este Dumnezeu, ci pentru cã pur si simplu El este Dumnezeu.

In toate acestea, important este doar faptul cã, prin intermediul unui preot si al unei bolnave, declaratã irecuperabilã de catre medici si vindecata miraculos de catre Iisus, creste credinta in Puterea izbavitoare a Lui Dumnezeu, Care schimbã vietile noastre precum doreste.

Aceste minuni ne aratã cã, puterea Lui Dumnezeu face posibil ca noi sa ne incredintãm Lui in totalitate, sa ne incredem in El, chiar si atunci cand ne aflãm in fata imposibilului.

Desigur, smerenia pãrintelui Ioan nu ne-a permis sa aflãm de alte si alte minuni savarsite in vietile pelerinilor, prin puterea credintei si rugaciunii sale.

Dar Dumnezeu a permis inca odata sa ne incredintãm cã, la Medjugorje ne-a daruit un preot sfant.

In luna decembrie, a aceluiasi an, in ziua a II-a a Sarbatorii Nasterii Domnului, in Biserica din Medjugorje se afla un numeros grup de pelerini români.

In timpul Liturghiei internationale, Mihaita, un copil de 9 ani din Cluj, a strigat :

-         Priviti, priviti in Altar la parintele nostru. Este imbracat in luminã si din ochii sãi tasnesc raze de luminã ! Va rog priviti, priviti !

Credinciosii români au inteles cã este vorba despre parintele Ioan, si cu totii au cazut cutremurati in genunchi, intelegand cã prin cei mici si curati, Dumnezeu ne dã de veste, inca o data, de minunile si milostivirile Sale.

Cei care se gandesc cã vindecãrile sunt ceva superficial in actul de slujire al Lui Iisus, aceia se pacalesc, in mod cert, pe ei insisi.

Aceia care cred cã oamenii din ziua de azi nu mai au nevoie de vindecãri, si cã esenta este doar raspandirea Vestii Bune a Evangheliei, aceia, in cele din urma, uitã de metodele de pastoratie ale lui Iisus.

Biserica face diferite planuri, si incearca in o mie de feluri sa-i atragã pe oameni.

Organizeaza sarbatoriri, hramuri, concerte, intruniri, si rezultatul este adesea...saracacios.

Iisus ii vindeca pe bolnavi, iar oamenii veneau multime.

Si uneori il urmau atat de multi pe Hristos, incat pe paralitic au fost nevoiti sa-l coboare prin acoperisul casei lui Petru, pentru cã nu aveau altã posibilitate sa strabata prin multime.

Si astazi se intampla la fel.

Atunci cand Iisus ii vindecã pe bolnavi, aceste multimi vin si vin, nici macar marile stadioane nu-i mai incap pe oameni.

Atunci poate fi vestitã cu eficientã, Imparatia Lui Dumnezeu.

Urmarile sunt mult mai mãrete decat vindecarile fizice.

Semnele Atotputerniciei Lui Dumnezeu nu sunt ceva spectaculos, ci mijloace care ajutã si sprijinã in mod foarte eficient, reînnoirea vietii noastre in credintã.

Si desigur, nu este de mirare cã la Medjugorje minunile si vindecarile abundã, suspendate deasupra capetelor pelerinilor, deoarece Maica Sfanta vegheaza prin Insasi Prezenta Ei, ca aici sa fie un Colt de Rai, in care, in fiecare zi se inaltã spre Cer suspine si se coboarã... Miracole !

Extras din “La Medjugorje se inaltã spre cer suspine si se coboarã miracole”, de Doina Hasnes-Ciurdariu, Editura Biblioteca Gutenberg, 2008

Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Maica Domnului vindecã o persoana cu scleroza multipla, paralizata. Ridicã-te si umblã ! ( 1 )

Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Maica Domnului vindecã o persoana cu scleroza multipla, paralizata. Ridicã-te si umblã ! ( 1 )

Mesajul Maicii Domnului din 25 Mai 2007

“Dragi copii ! Rugati-va cu Mine, Sfantului Duh, pentru ca El sa va conduca spre cautarea Vointei Lui Dumnezeu, pe calea Sfinteniei.

Voi, cei aflati departe de rugaciune, convertiti-vã, si in linistea inimilor voastre cãutati salvarea sufletului vostru, si hraniti-l cu rugaciunea.

Eu vã binecuvantez pe fiecare in parte, cu Binecuvantarea Mea Maternã.

Vã multumesc cã ati raspuns la Chemarea Mea.”

Ridicã-te si umblã !

Vrednic si drept este, dar si necesar, sa ne ridicãm glasul si sa vestim intregii lumi, acele evenimente si intamplari miraculoase, pe care Domnul le-a savarsit printre noi.

Ceea ce am vazut si ceea ce am auzit, nu poate fi tainuit, si nici trecut sub tacere.

Locurile de pelerinaj sunt tronul vazut al bunatatii dumnezeiesti pe pamant, unde se vindecã toate relele noastre.

Cele mai renumite locuri de pelerinaj apartin aproape toate, Preasfintei Fecioare Maria.

Este si normal.

Ea, ca Mama tuturor, ca Ingrijitoarea acestei familii, si-a pus tronul de milã si bunãtate in mijlocul nostru.

Cred cã in ziua in care Iisus a spus “Iata Mama ta !”, El ne-a daruit mai mult decat cerul si pamantul, si tot ce ele cuprind.

Ne-a dat in dar, comoara Lui cea mai de pret !

Ne-a daruit-O, pe chiar sublima Sa Maicã.

Medjugorje ramane cel mai important sanctuar marian actual, in care Preasfanta Fecioarã continuã sa aparã zilnic, de 26 de ani neîntrerupti, si sa implineasca miracole in vietile noastre, pentru cã Ea cunoaste mai bine decat oricine, nevoile, durerile, dorintele si sperantele noastre.

Aceste randuri marturisesc despre slavirea lucrarii de indurare a Lui Dumnezeu in vietile noastre, prin Maica Domnului, prin Medjugorje.

Cã Medjugorje este un loc important in planurile Lui Dumnezeu de salvare a omenirii, ne-o marturiseste chiar Preasfânta Fecioarã in Mesajul pentru lume, daruit de Ea, prin vizionara Marija, in Ziua aniversarã de 25 iunie 2007, cu ocazia implinirii a 26 de ani de Aparitii zilnice neîntrerupte :

“Dragi copii !

Astazi, cu mare bucurie in Inima Mea, vã chem din nou la convertire.

Dragi copii, nu uitati cã toti sunteti importanti in acest mare plan, spre care vã conduce Dumnezeu, prin Medjugorje.

Dumnezeu doreste sa converteasca intreaga lume si sa o salveze, conducand-o pe Calea care duce spre El Insusi, Cel Care este Inceputul si Sfarsitul fiecarei fiinte.

Intr-un mod special, dragi copii, din adancul Inimii Mele, va chem pe toti sa va deschideti inimile, pentru a primi acest mare Dar, pe care Dumnezeu vi-l daruieste prin Prezenta Mea, aici.

Doresc sa va multumesc fiecaruia in parte, pentru sacrificiile si rugaciunile voastre.

Eu sunt cu voi si va binecuvantez pe toti.

Va multumesc cã ati raspuns la Chemarea Mea. »

Aceasta nu este, de fapt, o carte, ci o lunga marturie.

Evanghelia, inainte de a fi scrisa, a fost vestita si marturisita.

In centrul acestor pagini, Il putem intalni pe Iisus Hristos, Care este insasi Evanghelia, Care este viu intre noi.

Acelasi ieri, azi si maine si Care raspunde prompt “Da”, la rugaciunile Maicii Sale, asa cum a facut-o si in urma cu 2000 de ani, in Cana Galileei.

Parintele Ioan M. Este preot-profesor la un vestit Seminar teologic din România.

Este un erudit, Daruit fiind cu o extraordinarã charismã de predicator si de didact, parintele este adorat de elevii si studentii teologi, este un adevarat mit.

Multe generatii de preoti ii poarta semnatura si personalitatea sa inconfundabila, adanc imprimate in inimile si in mintile lor.

In ochii lor, parintele profesor are o aurã de sfant.

Si chiar este un sfânt.

Dar iatã cã, de la un moment dat, parintele percepe cu neliniste, cum alunecã intr-o rutinã pastorala si pedagogica, si incepe sa simta o uscaciune sufleteasca, care se accentueaza in fiecare zi.

Aplauzele elevilor, predicile care inlacrimeaza toti ochii credinciosilor din biserica, nu-l mai emotioneaza, nu-l mai bucurã.

Pãrintele stie cel mai bine cã Evanghelia este de fapt Viata insasi, pe ea trebuie preotul sa o implineasca, si despre ea trebuie sa marturiseasca.

Cand, in “Faptele Apostolilor”, se face referire pentru prima data la “crestinism”, il definesc drept “viatã” ( Fapte 5, 20 ).

Pãrintele Ioan simte insa cã Evanghelia vestitã de el, nu mai este vie, este din ce in ce mai ciuntitã si mai saracã, nu contine nimic altceva decat dogme si notiuni teoretice.

Oricat se straduia parintele Ioan sa hraneasca in biserica sa, poporul flamand dupa painea Lui Dumnezeu, ii apãrea din ce in ce dureroasã, evidenta cã el insusi nu se mai înfrupta cu placerea din Painea Vietii Vesnice.

Parintele simtea cã nu mai reusea sa-L marturiseasca in fata credinciosilor pe Dumnezeul Cel Viu, pe Iisus Care traieste in noi si cu noi, Care este o realitate vie in Biserica sa.

Pur si simplu, debusolat si plin de intristare, parintele a realizat intr-o zi cã nu mai poate transmite oamenilor cã Dumnezeu ii iubeste si cã Biserica este in stare, prin puterea Duhuluui Sfant, de a-i aduce din nou la viata, pe cei morti.

Parintele Ioan nu si-a pierdut credinta, dar a inceput sa se îndoiascã de propria sa vocatie de slujitor al Lui Hristos.

Dupa o lunga perioada de derutã si zbucium, de intrebari ramase fara raspuns, de cumplite chinuri sufletesti si de amaraciune, parintele decide brusc sa renunte la preotie.

Intreaga sa fiintã este cuprinsã de panicã.

A depus un vot pentru vesnicie, si acum simte cã nu mai are convingerea si chemarea pentru a continua.

In disperare, O invocã pe Maica Domnului in ajutor, doar Ea este si Mama sa.

Daca il iubeste, O implorã sa-l salveze.

Si evident, strigãtul fiului Ei preaiubit – preotul – Ea îl aude, si cum nu ramane indiferentã niciodata la chemarea noastra, Maica raspunde.

Parintele aflã de mama Mia, organizatoarea din Cluj a pelerinajelor spre medjugorje, si decide sa se înscrie ca persoanã particularã, intr-un pelerinaj.

Nu crede in Aparitiile Maicii Domnului de la Medjugorje, dar cunoaste valoarea rugaciunii comune savarsite in locurile de pelerinaj, si placerea cu care Dumnezeu primeste jertfa unui pelerinaj.

Asa cã, iatã-l pe parintele Ioan la Medjugorje, de Sfintele Pasti, in aprilie 2000.

Sub presiunea propriilor framantari si indoieli, parintele nu destãinuie cã este preot, participã la tot programul de rugaciune ca simplu pelerin, nu urcã alaturi de ceilalti preoti in Sfantul Altar, pentru a concelebra Liturghia internationala, nu spovedeste pelerinii.

Este o persoanã incognito.

Dar Iisus si Maica Sfanta il cunosc pe Ioan, preotul care este pe punctul de-a abandona preotia, preotul care vrea sa fuga de Sfanta Tainã a preotiei, cunosc sufletul lui derutat si chinuit, cazut pradã ispitei deznadejdii.

Biet suflet infricosat, si coplesit de maretia vocatiei si a harului primit.

Sãrman suflet muritor, care nu mai are curajul sa transmita Nemurirea, care nu mai indrazneste sa se roage :

“Doamne, fã ca cei care ma vad pe mine, sa te recunoasca pe Tine !”

Iisus, Vesnicul Preot, il doreste pe Ioan preotul si Maria nu intarzie sa-i transmita Iubirea Fiului Ei, care ne cautã in toate ratacirile noastre, si Iubirea Ei de Mamã Cereascã.

In sfanta Noapte a Invierii Domnului, in clipa sacrã in care preotii anuntã in Sfantul Altar : “Veniti de luati Luminã !”, parintele Ioan simte foarte clar doua brate feminine, inconjurandu-l cu iubire, cu o iubire indescriptibila.

Era o senzatie atat de puternica, incat abia o putea suporta !

Credea cã va muri de bucurie !

Tot trupul ii tremura.

Plângea intr-una.

Caldura si iubirea acestei imbratisari erau atat de mari, incat pur si simplu se topea.

Era Iubirea si imbratisarea Mamei !

Ea l-a chemat la Medjugorje, pentru a-l lipi de Inima Ei de Mamã, pentru a-i spune cat de iubit si de dorit este.

In sufletul si in mintea sa a rasunat revelatia “Iisus este viu ! Mã iubeste si are nevoie de mine !”

Atotputernicia Lui Dumnezeu a decis sa ajute si sa sprijine intr-un mod foarte eficient si concret, reînnoirea vietii in credintã a unui preot, prin Maria si Iubirea Ei.

Domnul a aprins fitilul si acum Harul arde in parintele Ioan, ca o valvataie pe care nicio ispita si niciun om, nu o vor mai putea stinge.

Parintele a reprimit Harul, purificat, înnoit si sfintit !

Este ca si cum Iisus i-ar fi spus : “Invatã pe poporul Meu Evanghelia. Imi doresc un popor care Il preamãreste pe Dumnezeul sãu !”

Daca Iisus nu este in mormantul gol din Ierusalim, atunci este prezent pretutindeni in lume.

Pe pamant, singurul loc unde Iisus nu poate fi gasit, este acel mormant sapat in stanca, pe care, intr-o zi I l-a cedat unul din prietenii Lui, Iosif din Arimateea.

In consecinta, Iisus nu si-a trimis ucenicii ca sa-i invete pe oameni despre idei si teorii abstacte, ci i-a trimis in lume ca sa depuna marturie despre ceea ce au vazut si au auzit.

Hristos a inviat ! pentru noi toti, ca si pentru parintele-profesor Ioan.

Aleluia !

Inutil sa mai spun cã in urma acestei redesteptari harice miraculoase, inundat de acea fericire coplesitoare a celui care se simte iubit, parintele Ioan dorea sa ramana la Medjugorje un timp mai indelungat, pentru a aprofunda rugaciunea si pentru a-si reînnoi simbolul credintei si promisiunile facute la botez si la hirotonisire.

Din pacate, nu adusese nimic prin care sa poata dovedi ca este preot, asa cã, cu durere in suflet si macinat de dorul de-a reveni la Medjugorje cat mai curand, parintele Ioan s-a reintors impreuna cu pelerinii in Romania.

A revenit cu primul pelerinaj, in iunie 2000, de data aceasta ca preot insotitor al pelerinilor, iar la intoarcerea acestora in tara, parintele Ioan a ramas la Medjugorje, timp de 6 luni, in permanentã rugaciune, indeplinind cu neobosita bucurie toate sarcinile sacerdotale incredintate de parohul sanctuarului.

Desigur, atunci cand preotul care raspandeste Vestea cea Buna a Evangheliei, o insoteste cu marturisirea propriilor trairi si minuni, mesajul ei devine si mai pregnant, miscand cu usurinta inimile si aducand haruri bogate.

-         va continua –

Extras din “La Medjugorje se inaltã spre cer suspine si se coboarã miracole”, de Doina Hasnes-Ciurdariu, Editura Biblioteca Gutenberg, 2008

Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Maica Domnului vindecã un tanar satanist. Un satanist la Cruce

Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Maica Domnului vindecã un tanar satanist. Un satanist la Cruce

Mesajul Maicii Domnului din 25 Aprilie 2007

“Dragi copii ! Astazi, va chem din nou la convertire.

Deschideti-va inimile. Acest timp in care sunt cu voi, este un timp de Har, folositi-l din plin.

Spuneti : “Acesta este un timp special pentru sufletul meu”.

Eu sunt cu voi si va iubesc cu o iubire nemarginita.

Va multumesc ca ati raspuns la Chemarea Mea”.

Un satanist la Cruce

Rolul meu nu este de a scotoci prin lazile de gunoi ale sufletelor.

Dimpotriva, asemenea negutatorului de perle, eu sper sa aduc la lumina zilei lucruri minunate, astfel incat o frumoasa rugaciune de multumire sa se inalte spre Dumnezeu.

Noi românii, abia acum – la 17 ani de la Revolutia Romana – incepem sa constientizam cã ravagiile celor 45 de ani de sistem ateu-comunist asupra sufletelor, au fost mult mai cumplite decat am putut estima.

Acum suntem constienti cã ateismul a facut sa naufragieze credinta unui mare numar de credinciosi, cã desacralizarea a intrat in Templul sfant al lui Dumnezeu si cã raul si pacatul se raspandesc tot mai mult in lume.

Pe de alta parte, constatãm cu stupoare, cã ceea ce comunismul nu a reusit sa faca impotriva credintei poporului, reusesc astazi banii si televizorul.

In familii, televizorul a inlocuit rugaciunea, iar goana dupa bani si averi a inlocuit credinta cu totul.

Aceste doua remarci, intre atatea altele, alcatuiesc ecoul strigatului Maicii Domnului de la Medjugorje : “Nu abandonati rugaciunea ! Veti fi pierduti !”

Fara rugaciune, noi nu avem viatã, suntem niste suflete moarte.

Fara rugaciune, inimile noastre sunt incapabile de iubire.

La inceputul Aparitiilor, Maica Domnului le-a relevat vizionarilor de la Medjugorje lucruri deosebit de interesante, despre realitatea Cerului.

In Cer, intre cei alesi existã relatii de iubire foarte personale.

Ei se cunosc in lumina deplina a Lui Dumnezeu, de la suflet la suflet si comunicã intre ei intr-un mod necunoscut aici, de noi, pe Pamant.

Fiecare stie cine s-a rugat pentru el, atunci cand traia pe Pamant, sau suferea in Purgatoriu, iar Domnul ingaduie ca, intre acest ales si “binefacatorul” sãu, sa existe o legatura vesnica si foarte speciala, in sânul Trupului tainic.

In Cer, vom cunoaste cu exactitate si cel mai mic sacrificiu, cea mai mica rugaciune pe care altii ( oameni, dar si ingeri ) le-au facut pentru noi.

Ne vom bucura de tot felul de favoruri din partea lui Dumnezeu, si vom sti cine ni le-a obtinut, cum, cand si cu ce pret.

Ce de surprize ne asteapta ... !

Atunci vom intelege valoarea nemaipomenita, inestimabila, si a celei mai mici rugaciuni.

Vom afla de asemenea  cã, daca nu ne-am prabusit cand eram la mare incercare, este pentru cã altcineva s-a rugat pentru noi.

Ni se vor deschide ochii, in ceea ce priveste splendoarea comuniunii sfintilor.

Sufletul care nu se roaga, nu se poate decide el insusi pentru convertire, pentru a termina cu un anumit pacat, pentru a se autodepasi in caritate, pentru a se elibera de puterea banilor, sau de influenta drogurilor, pentru a ierta un dusman, etc.

In schimb, eu ii pot obtine cu rugaciunea mea, acele miscari spre bine, pe care acest suflet nu le poate produce.

Intr-o zi, acel suflet va lua o decizie buna, si aceasta ii va schimba viata.

Cine ii va fi obtinut acel har ?

El nu va sti decat in Cer.

Astfel, chiar in mijlocul contemplarii fericite, care va fi bucuria noastra eterna, fericirea alesilor va fi impletita cu aceste legaturi de iubire si de recunostinta unii catre altii.

Minune a Trupului tainic !

Delia V. Are 22 de ani, este o studenta din Alba Iulia, frumoasa si credincioasa, ferventa pelerina de Medjugorje.

Desi subtirica si maruntica, ea are o inima mare, in care pot incãpea toate sufletele sarmane si ratacite din intreaga lume.

Delia este toatã, numai milã si iubire.

Prezenta Deliei este un balsam pentru sufletele noastre impovarate de griji si de pacate.

Acolo, la Medjugorje, in genunchi si cu lacrimi in fata Statuiei Preasfintei Fecioare din Biserica, in timpul rugaciunii, Delia a vazut cum o lacrima curge pe Chipul Maicii Domnului.

In inima, a auzit o Voce, care-i soptea cu intensitate : “Roaga-te pentru cei care nu se pot ruga !”

Delia povesteste :

-         La Medjugorje, vorbind cu iubire, Mãicuta Sfantã dã nastere in inima noastra, a copiilor Ei, dorinta [ dorintei ] de-a O asculta.

Mesajele Ei, in care vorbeste cu iubire si despre iubire, sunt o adevarata hrana spirituala pentru noi, paine cereasca pentru viata noastra, spre vindecare si mantuire.

Preasfanta Fecioara mi-a daruit cheia problemei : fiecare din rugaciunile mele va atinge un paralizat cu sufletul, pentru a-l pune pe picioare.

Iar atunci cand voi ajunge in Rai, rade Delia, el va sari ca un cerb si ne vom imbratisa cu bucurie, pentru cã fusese mort si a revenit la viata.

O ascult pe Delia, cutremurata : ea a primit de la Preasfanta Fecioara, harul de-a darui iubirea !

Cel mai minunat har, si totusi cel mai greu.

Mi-am amintit de relatarea vizionarei Marija ( cea care primeste “Mesajele pentru lume”, din ziua de 25 a fiecarei luni ).

In cursul unei Aparitii, ea a intrebat-o pe Maica Sfanta : “Gospa ( Maica Domnului ), voiesti ceva anume de la mine ?”

Iar raspunsul a fost “Iti daruiesc Iubirea Mea, ca sa o poti darui celorlalti”.

Ulterior, Marija a relatat cã acesta a fost cel mai frumos mesaj primit, dar si cel mai greu.

Ea s-a confesat :

“Sa poti simti frumusetea Iubirii Maicii Domnului, si sa-ti dai seama cã este un dar, e cel mai frumos lucru in viatã.

Dar cand incerc sa-i iubesc pe ceilalti, si sa le ofer aceasta iubire, e atat de greu, incat adeseori ma cuprinde rusinea de nevrednicia iubirii mele, in fata Iubirii Ei de Maica, ce imbratiseaza totul !”

Hotarat lucru, pentru Delia a dãrui iubirea primitã, nu pare a fi atat de greu.

Ea a inteles imediat, cã nu existã cale mai buna pentru noi toti, decat rugaciunea zilnica pentru darul iubirii, ca sa putem simti aceasta iubire – lucrul cel mai frumos, si sa o putem darui la randul nostru – lucrul cel mai greu.

Toate pelerinajele Deliei au fost minunate, dar acest ultim pelerinaj facut de Sfintele Pasti 2007, a fost absolut special.

Iat-o pe Delia in autocarul cu pelerini : destinatia Medjugorje.

Chiar de la plecare, l-a remarcat cu surprindere, dar si cu durere in inima, pe Alexandru din Oradea, un tanar de 16 ani, inalt, blond, cu ochi verzi, care ar putea fi cu adevarat frumos, daca nu ar purta plete lungi si soioase, iar mainile, fata si gatul nu ar fi pline de cicatrici, urme ale unor multiple taieturi.

Purta haine negre, cu inscriptii satanice si ornamentale cu oase de mort si cu cranii hidoase.

Privirea lui era cand crunta, cand apatica.

Permanent cu castile in urechi, asculta muzicã hard-rock satanica, pe care, din cand in cand o lãsa cateva secunde la decibeli inalti, ranjind satisfacut, cand vedea panica pe care o provoca printre pelerini.

Mereu tacut, singuratic, nu comunica cu nimeni.

Evident, nu se ruga alaturi de pelerini, care-l ocoleau prudenti si speriati.

Delia era singura care-l binecuvanta in gand permanent, privindu-l indurerata de la distanta.

Ea povesteste :

-         Il priveam cu uimire pe Alexandru. Stiam despre cultul satanic, dar eram sigurã cã existã doar la televizor sau in tari indepartate, nicidecum in tara mea, in Romania.

Am ramas surprinsa afland cã Alexandru era insotit de intreaga familie, de cei doi parinti si de sora sa mai mare, o tanara nespus de frumoasa si de placuta, studenta la limbi straine.

Cei trei erau nespus de tristi, se rugau permanent, si parca nu indrazneau sa se apropie de Alexandru, de teama unei izbucniri de furie necontrolata a acestuia.

Aveam sa aflu cã Alexandru a refuzat cu obstinatie de a-i insoti in acest pelerinaj, dar s-a razgandit in ultimul minut, si in silã s-a urcat in autocarul gata de plecare.

Aha, mi-am spus, Maica Domnului il cheama si deja stapanul sãu a mai pierdut din putere, din moment ce nu l-a putut retine.

Suntem oricum, pe drumul cel bun.

Si am inceput sa ma rog pentru el, si sa-l binecuvantez neincetat.

Spre bucuria mea, la ultima oprire a autocarului, inainte de-a ajunge la Medjugorje, Alexandru s-a apropiat de mine din proprie initiativã ( era pentru prima oara cand aborda pe cineva ) si am inceput sa vorbim.

La inceput prudent, apoi din ce in ce mai dezinvolt, el a inceput sa-mi povesteasca si sa-mi faca marturisiri, care au continuat si la Medjugorje si care m-au cutremurat.

Era mult mai grav decat credeam.

El mi-a confirmat cã este satanist de la 11 ani, si cã impreuna cu un grup de baieti si de fete apartin cultului satanic, dupa ce, in repetate randuri s-au consacrat lui Satan si i-au jurat vesnica credinta, in cadrul unor adevarate ritualuri.

Intrebat in ce fel il slujesc pe Satan, Alexandru mi-a povestit cã in mod curent frecventeaza baruri in care ascultã doar muzicã hard-rock satanista, in care beau alcool, fumeaza tigari cu droguri, sau chiar prizeaza droguri, sau si le injecteaza.

Dar, cea mai mare placere o au sa participe la adevarate orgii in cimitire, unde se drogheaza, danseaza pe morminte, le profaneaza si il blestemã pe Dumnezeu.

Cateodata se automutileaza in grup, producandu-si rãni si sangerari abundente ( asta explicã taieturile lui de pe maini, gat si de pe corp ), pentru a-L rani si pedepsi pe Dumnezeu, si pentru a-I produce suferintã.

Cel mai cutremurator a fost episodul in care prietenul lui Alexandru, s-a sinucis in fata tuturor, taindu-si cu lama, artera carotida de la gat, murind belstemandu-L si injurandu-L pe Dumnezeu.

Marturisesc cã-l ascultam ingrozita si extrem de tulburata.

Nu-i spuneam nimic, doar il ascultam.

Desi la Medjugorje n-a participat deloc la programul de rugaciune al pelerinilor, continuand sa se plimbe singur si incruntat cu castile de muzica satanica in urechi, totusi zilnic ma cauta si-si continua destainuirea, pe un ton detasat, ca si cand n-ar fi vorbit despre el, ci despre o alta persoana straina lui.

Farama de parte curata din sufletul lui, povestea despre partea sa cea neagra, malefica, care aici la Medjugorje ii parea si lui straina.

Intuiam cã nu avea rost sa-l cert pentru faptele sale, pentru ca sa nu-l indepartez, si cum nu stiam ce sfaturi as putea sa-i dau ( intelegeam ca avea nevoie de un exorcist experimentat ), il ascultam in liniste, rugandu-ma permanent in gand Maicii Sfinte pentru el, si incredintandu-l Inimii Ei Neprihanite.

L-am sfatuit sa se spovedeasca preotului, dar nu a acceptat.

L-am sfatuit de asemenea, sa incerce sa participe la programul de rugaciune al pelerinilor, dar m-a refuzat cu inversunare.

N-am insistat.

Desi profund tulburata – auzeam despre sacrilegii si blasfemii ingrozitoare – totusi nu eram speriata.

In inima mea, stiam ca Alexandru a ajuns in locul cel bun, si aveam o incredere netarmuita in Preasfanta Fecioara Care-l chemase aici, si in ajutorul Ei.

Asa au trecut primele zile ale pelerinajului.

Spre surprinderea mea, in Vinerea Patimilor, cand la ora 4 dimineata ne-am reunit toti pelerinii români la baza Colinei Krizevac, pentru a ne ruga Calea Crucii, Alexandru era prezent.

Imbracat la fel de infricosator, dar fara casti in urechi si fara muzica, urcã Calea Crucii alaturi de pelerini si se roaga Rozariul, pe care – din nou uluita – constat ca-l stie.

Ajunsi sus la Cruce, Alexandru incepe sa se roage cu o fervoare de care nu-l credeam in stare, cand brusc, Miracol !

Alexandru cade in genunchi si incepe sa planga in hohote !

Si plange, si plange, si plange, dar nu inversunat cum il stiam, ci cu bucurie, fericit.

Am privit cu discretie mult timp acest spectacol cutremurator : un tanar satanist, ingenuncheat in fata Crucii Mantuitorului, plangand fericit, rugandu-se si binecuvantandu-L neincetat pe Dumnezeu !

Intr-un tarziu, dupa coborarea de pe Munte, m-am apropiat cu timiditate de Alexandru.

Era complet schimbat.

In fata mea, se afla un copil de 16 ani, cu chip curat si nevinovat, care ma privea fericit.

“Delia, mi-a spus Alexandru, am acceptat sa urc Colina Krizevac, doar la insistentele staruitoare si la lacrimile mamei si ale surorii mele.

Cand am ajuns aproape sus, am simtit un impuls puternic sa ma intorc, nu indrazneam sa ma apropii de Sfanta Cruce, nu ma simteam pregatit, voiam doar sa o privesc de la distanta.

Dintr-o data, picioarele mele au inceput sa mearga singure spre Cruce, in timp ce eu incercam sa ma opun si sa controlez situatia.

Insa luptam impotriva a ceva mult mai puternic decat mine.

Am cazut in genunchi si plangeam cu lacrimi calde.

Ma simteam bine, pentru prima oara in viata eram fericit, ma simteam bine si curat, dar nu intelegeam de ce plang.

Totusi nu voiam ca aceasta sa inceteze.

Am simtit ca sunt valoros pentru Dumnezeu si ca El ma iubea.

Am mai inteles ca as face bine sa-mi schimb viata, si sa incep sa-L slujesc numai pe Dumnezeu !

Mi-am dat seama ca voi mai avea alte incercari, insa mereu imi voi aminti de aceasta zi in care Dumnezeu a ales sa-mi atinga inima, prin mijlocirea Sfintei Sale Mame.

Pur si simplu, Maria, Mama mea Cereasca a venit cu duiosia Ei, direct in inima mea, si mi-a salvat si schimbat viata !

Iti multumesc si tie, Delia, cã din iubire, si cu rabdare, m-ai ascultat in aceste zile.

Nimeni n-a vrut sa ma asculte, toti m-au respins cu sila si cutremurati, dupa ce eu am ales aceasta cale malefica pentru viata mea.

Parintii mei au incercat mereu sa ma salveze, dar n-au reusit.

Acum 3 ani, am fost impreuna la Lourdes, acolo pentru o clipa am crezut ca pot sa scap din bratele Satanei, m-am rugat, am invatat Rugaciunea Sfantului Rozariu, ma credeam salvat, eliberat si convertit.

Intors acasa,  mi-am propus sa ma intalnesc cu prietenii mei satanisti, pentru ca sa le vorbesc despre Dumnezeu si despre Iubirea Mariei, ca sa-i convertesc.

Rezultatul a fost ca, dupa o luna petrecuta cu ei, devenisem mai rau decat toti la un loc.

Acum insa, o rugaciune foarte neasteptata creste in mine : “Oh, Tatã din Cer, stiu ca esti acolo, nu mã mai parasi niciodata ! Maicuta Sfanta ia-ma de mana si condu-ma prin viata pana in Vesnicie !”

Daca ma voi ruga astfel, Dumnezeu Isi va face o datorie din a ramane alaturi de mine, si de-a ma ajuta intr-un mod special pentru convertirea mea completã si pentru eliberarea mea, si asta pana la moarte !”

Il ascultam vrajita pe Alexandru, isi continuã Delia povestirea, convinsa fiind cã aceste cuvinte nu puteau veni din gura unui copil de 16 ani, chiar daca matur si trecut prin multe, ci erau Inspiratia binevoitoare a Duhului Sfant, care graia prin el.

Iata ca Mama noastra a raspuns.

Ea nu-si abandoneaza niciodata copiii, tragicului destin al satanismului infricosator, prada torturilor puterilor intunericului.

Ea l-a chemat pe Alexandru la Medjugorje, gata pentru a-l primi, a-l asculta si a-l proteja.

Ei bine Doina, Miracolul a continuat : peste 3 ore, la masa de pranz, Alexandru s-a prezentat spalat, curat, tuns scurt, imbracat in costum.

In curtea pensiunii si-a incendiat toate hainele cu inscriptii sataniste, si si-a rupt toate casetele si CD-urile ( peste 50 ) cu muzica satanista.

S-a asezat apoi la masa cuviincios, langa familia lui, care privea aceasta schimbare, cu o consternare plina de bucurie, si-a cerut iertare de la toata lumea, dupa care impreuna cu toti, s-a incolonat in drumul spre biserica, rugandu-se Rozariul.

Delia isi termina povestirea, dar eu inca continui s-o privesc inmarmurita.

Este cea mai tulburatoare marturie, pe care am auzit-o, si care naste in mine o intrebare : de ce sunt atatia tineri nefericiti, de ce ne vine atat de greu sa-i acceptam pe ceilalti, cand e limpede ca suntem frumosi unii pentru ceilalti, si fericiti unii cu altii ?

Raspunsul il aflãm in legaturile dintre noi, si in nevoia noastra de iubire.

Nici varsta, nici boala, nimic pe lumea asta nu ne poate primejdui frumusetea din noi.

Suntem frumosi, pentru ca suntem copiii iubiti ai Maicii noastre Preafrumoase.

Pe masura ce iubirea va creste si se va desavarsi, cei din jurul nostru vor deveni din zi in zi, tot mai frumosi pentru noi, si noi pentru ei.

Prezenta Deliei imi confirmã acest gand.

In Duminica Floriilor, cand Domnul Hristos a intrat in Ierusalim, oamenii L-au intampinat cu bucurie, asternandu-I ramuri de finic sub picioare si cantandu-I : “Osana !”

Dupa 5 zile cereau sa fie rastignit.

Asemenea unei minunate flori, Delia si-a deschis cu iubire inima, si intreaga ei fiinta, pentru a-L primi pe Dumnezeu in inima ei, si pentru iubirea aproapelui.

Este sigur ca nu-L va rastigni niciodata.

Cat despre Alexandru, ma bucur ca a gasit calea credintei.

Lucrarea harului isi va croi drum in el, printre meandrele halucinante ale ranilor sale, printre stigmatele unei copilarii si adolescente, despre care numai Indurarea Divina ar avea dreptul sa vorbeasca.

Oricum, este pe maini bune : Maicuta Domnului il insoteste cu rugaciunea Ei din Cer, iar Delia de pe Pamant.

Este imposibil sa nu reuseasca.

Nu stim niciodata unde isi va face Maria de la Medjugorje noile sale cuceriri, si nici ce strategie va inventa, pentru a-i aduna, pe aceia dintre copiii Ei, care nu s-au lasat niciodata atrasi de Biserica.

Dar stim precis ca Maica Sfanta ne promite cã prin iubire, vom fi cu totii frumosi.

Desfigurarile vor disparea, iar sufletele moarte vo invia.

Insa totul, doar prin Iubire !

Sa ne ridicam privirea si sa ne lasam insufletiti de frumusetea dumnezeiasca, pentru a calatori mai usor catre zorile vietii !

Dar si spre Medjugorje, acest loc sigur al intalnirii noastre cu Dumnezeu, prin Maria, Care la Medjugorje transforma suspinele noastre in Miracole !

Extras din “La Medjugorje se inaltã spre cer suspine si se coboarã miracole”, de Doina Hasnes-Ciurdariu, Editura Biblioteca Gutenberg, 2008

Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Maica Domnului, reusita unei operatii chirurgicale. Nu vei muri !

Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Maica Domnului, reusita unei operatii chirurgicale. Nu vei muri !

Mesajul Maicii Domnului din 25 Iunie 2007

Aniversarea a 26 de ani de Aparitii zilnice, neintrerupte

“Dragi copii ! Astazi, cu mare bucurie in Inima Mea, va chem din nou la convertire.

Dragi copii, nu uitati cã toti sunteti importanti in acest mare plan, spre care vã conduce Dumnezeu, prin Medjugorje.

Dumnezeu doreste sa converteasca intreaga lume si sa o salveze, conducand-o pe Calea care duce spre El Insusi, Cel Care este Inceputul si Sfarsitul fiecarei fiinte.

Intr-un mod special, dragi copii, din adancul Inimii Mele, vã chem pe toti sa va deschideti inimile, pentru a primi acest mare Dar, pe care Dumnezeu vi-l daruieste prin Prezenta Mea, aici.

Doresc sa va multumesc fiecaruia in parte, pentru sacrificiile si rugaciunile voastre.

Eu sunt cu voi si va binecuvantez pe toti.

Va multumesc cã ati raspuns la Chemarea Mea ».

Nu vei muri !

Lucian Strochi este scriitor.

Este una din acele personalitati literare, care s-au impus adanc in spatiul literaturii române, si in care se vor regãsi toate generatiile care vor veni, fiind un gigant al culturii române.

De o modestie extremã, este genul acela extrem de rar intalnit, de intelectual care, desi nu doreste sa atragã privirile celor din jur, este permanent in centrul atentiei tuturor.

De la el nu veti afla niciodata la ce cote abisale se ridicã personalitatea sa, dar pentru cã eu scriu acum aceste randuri, trebuie sa destãinuiesc macar cateva repere ale unui palmares impresionant si aproape unic.

Lucian este doctor in Filologie, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Artistilor Plastici din România – Sectia Criticã Literarã, este membru al Uniunii Ziaristilor din România.

Lucian a scris 27 de carti, de o diversitate halucinantã, atingand toate genurile literare : poezie, prozã scurtã, romane, dramaturgie, criticã literara, mitologie si literaturã fantasticã, note de calatorie, carti de antologie literarã, etc.

Toate, absolut toate cartile sale au fost premiate in tarã sau strainatate.

Traduse in 27 de limbi, cartile lui Lucian se gasesc pe toate cele 5 continente ale lumii.

Versurile sale sunt recitate in concursuri de poezie, piesele ii sunt jucate pe scenele teatrelor, romanele ii sunt citite pe nerasuflate, criticii literari scriu despre el, este mereu prezent in toate revistele  literare si de cultura din tara, precum si in volumele de Istorie a literaturii române ( ex. : “O istorie a literaturii române” – de Ion Rotaru ), etc.

Lucian Strochi, al carui nume este el insusi o dovada a “predestinarii sale literare” ( “strochi” in limba rusã inseamna “rânduri” – de carte ), este un prozator de o factura cu totul speciala, dar si un poet remarcabil, chinuit de si întru Cuvant, un intelectual de rasã, mereu implicat, intotdeauna informat, sensibil, pasionat, vulnerabil si infinit de talentat.

Un adevarat monstru sacru in viatã.

Desigur, la o asa biografie, v-ati astepta sa va spun cã Lucian traieste la Bucuresti, intr-o vilã dintr-un cartier de lux.

Nici vorbã.

Lucian traieste la Piatra Neamt, impreuna cu Dana, sotia sa profesoarã, intr-un modest apartament de bloc.

In plus, Lucian este prietenul meu dintotdeauna, este prietenul meu din copilarie.

In scoala, desi olimpici, eu la matematica si el la chimie, amandoi am debutat in aceeasi revista literara “Laboramus”, prima revista literara a liceului, infiintata de noi.

Mai tarziu, pe mine pasiunea pentru Medicina m-a furat din bratele matematicii si din mrejele condeiului, iar Lucian a fost rapit dintre eprubetele alchimiei, de catre muzele Artelor, si cufundat pentru vesnicie in magia Cuvantului scris.

Iata cã Lucian aflã de cele 2 carti ale noastre : “Pelerin ortodox la Medjugorje”, scrisa de sotul meu Aurel, si de cartea mea “La Medjugorje se inaltã spre Cer suspine si se coboara Miracole”, volumul I.

Evident, este foarte interesat.

Imi cere detalii despre carti.

Ii spun la telefon cã este vorba despre doua carti-Icoanã : Coperta 1, a primei carti, este ilustratã cu Chipul Maicii Domnului de la Medjugorje, realizat conform descrierii si relatarii vizionarilor, iar pe Coperta 1, a celei de-a II-a carti se aflã Statuia Maicii Domnului de la Crucea Albastrã, de la poalele Colinei Aparitiilor, loc a numeroase Aparitii ale Preasfintei Fecioare si loc de mare rugaciune, in care numai Bunul Dumnezeu si Maica Sfanta stiu cate milioane de miracole s-au petrecut in viata pelerinilor.

Imi dau seama, dupa tonul vocii, cã este surprins si n-as putea spune cã este foarte incantat.

“Hm, isi spune Lucian, doua carti-Icoanã, i-auzi ce semn de trufie !”

Totusi, pentru cã este prietenul meu, desi neîncrezator, imi propune sa venim la Piatra Neamt, sa facem lansarea cartilor.

El se va ocupa integral de organizarea lansarii.

Fericitã, multumesc in gand Maicii Sfinte, pentru felul minunat în care isi alege intotdeauna instrumentele, este exact ceea ce-mi doream.

De data aceasta, Mãicuta Domnului a ales un scriitor, l-a ales pe Lucian.

Stie Ea motivul acestei alegeri, noi ne exprimãm oricand disponibilitatea.

Bucuria noastra este cu atat mai mare, cu cat Piatra Neamt este un oras in care credinciosii – in majoritate covarsitoare ortodocsi – nu stiu nimic despre Medjugorje, dar credinta lor este fermã si puternicã.

In plus, judetul Neamt, este patria a 57 de manastiri, multe dintre ele adevarate lavre ale ortodoxiei romanesti.

Lansarea cartilor la Piatra Neamt, pe canalele mass-media, este sinonima cu a duce Vestea Bunã a Aparitiilor Preasfintei Fecioare de la Medjugorje, in Moldova, in lumea ortodoxa.

Am decis sa-i trimit din timp cartile lui Lucian, pentru a avea timpul necesar sa le parcurga, si astfel sa fie un mediator perfect informat.

La data convenitã anterior, coplesiti de emotie, dar si de curiozitatea surprizelor minunate pe care Preasfanta Fecioara ni le pregateste intotdeauna, la fiecare lansare a cartilor, ne-am deplasat la Piatra Neamt.

Aici surprizele cu adevarat s-au tinut lant.

Fiind vorba de 2 carti religioase, a caror Eroinã fabuloasã este Insasi Maica Domnului, Lucian l-a rugat pe parintele scriitor Dorin Ploscaru, sa-l ajute in moderarea discutiilor.

Citind cartile, parintele, care era informat deja despre Aparitiile Preasfintei Fecioare, sotia sa, preoteasa, fiind pelerinã la Medjugorje de 10 ani, a decis sa ne invite si la unul din posturile locale de Televiziune, in cadrul propriei sale emisiuni, intitulata “Cuvant bun”.

La randul sãu, Lucian, vesnic prezent pe ecranele canalelor de televiziune locale, ne-a invitat la alte 2 posturi, astfel incat am participat la 3 lansari-maraton, televizate, in direct cu telespectatorii, si marturia noastra a putut ajunge in cel mai indepartat colt al judetului, si fiecare suflet avid de Cuvantul lui Dumnezeu, a primit Chemarea Maicii Domnului de la Medjugorje.

Cei doi ilustri moderatori ai nostri, profund documentati, au dat ei insisi marturii minunate despre carti, pe care le-au considerat adevarate poeme de adoratie inchinate Maicii Sfinte, subliniind cu generozitate cã la Medjugorje, la fiecare pas, ploaia de haruri si de minuni ale Preasfintei Fecioare, raspunde micimii omenesti, care se ridicã de pe Pamant, cum se ridicã roua de pe iarbã.

Dupa cele 3 emisiuni televizate, in ziua de 12 Mai 2007, a urmat lansarea oficiala a cartilor cu public, anuntata din timp si intens mediatizata de catre Lucian, un profesionist al acestui tip de evenimente, in superba Salã ROTONDA a Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, sub genericul “Dialoguri contemporane : Avem nevoie de miracole ?”

Moderatori : scriitorii Prof.dr.Lucian Strochi si Preot poet Dorin Ploscaru.

Elegantã, rafinament, lume multa, intelectuali, scriitori, actori, reprezentanti mass-media, emotie mare.

Il priveam pe Lucian cu coada ochiului, caci tocmai de el, scriitorul rational si critic mi-era frica.

Toata tremurand, cu ultimele puteri, am facut in gand un apel disperat la ajutorul Gospei, implorand-O sa-mi trimita Harul pentru a face o frumoasa marturie, care sa aduca roade duhovnicesti bogate.

I-am spus : “Mamã, Tu i-ai chemat pe toti acesti oameni aici, stiu cã ii iubesti, ajuta-ma !”

Dialogul a inceput.

Cu infinitã bunavointã, dar si rafinament intelectual, cei doi scriitori fac referiri la carti, dialogul este animat, atmosfera inspirat-relaxata.

Parintele marturiseste emotionante miracole din Biserica si din parohia sa.

Cu duiosie, relateaza pelerinajul din urmã cu 10 ani la Medjugorje al sotiei sale, prezentã acum in sala, cand ea s-a rugat Maicii Domnului sa ajute familiei sale, sa revina la Piatra Neamt.

Cu lacrimi de recunostinta in ochi, parintele Dorin povesteste cum acest lucru s-a petrecut apoi repede, in chip minunat si lin, fara stress si tulburare, simtind permanent si nemijlocit ajutorul Maicii Domnului.

Aici intervin eu decisiv : “Avem inca nevoie de Miracole ? Hotarat, da ! Dar ce Miracol poate fi mai mare, decat deschiderea Cerurilor, intr-o binecuvantata unire cu Pamantul si coborarea zilnica a Maicii Domnului, Ea Insasi in Persoanã, la Medjugorje, in viata a 6 vizionari si prin intermediul lor, in viata noastra, a milioanelor de pelerini care luãm drumul Medjugorje-ului...”

Cu infinitã discretie, moderatorii nu intervin, permit marturia noastra completã, despre Aparitiile Maicii noastre Ceresti de la Medjugorje, in fata unor ascultator si probabil viitori pelerini la Medjugorje, care au ascultat fara sa clipeasca, stand smirã, uluiti de Vestea cea Bunã a acestui minunat Dar al Cerului.

La final, dupa discutii, intrebari si raspunsuri, dupa minunate interventii ale celor din sala, care au povestit despre prezenta permanentã a Maicii Domnului in viata lor, cand credeam ca s-a terminat, urmeaza Miracolul !

Calm si impenetrabil ca de obicei, fara sa ma fi avertizat anterior, se ridicã Lucian cu statura si alura sa de patriarh, si incepe sa povesteasca :

“-In anul 1996, am fost diagnosticat cu o tumorã renalã malignã, carcinom al rinichiului stang ( cancer ).

Ma aflam internat de 10 zile in Clinica de chirurgie a Spitalului “Sf. Spiridon” din Iasi, pentru operatia de nefrectomie ( extirparea rinichiului in intregime ).

Intregul meu organism se afla in alarmã extremã, si cu toate straduintele medicilor, nu puteam fi operat, deoarece valorile tensiunii mele arteriale nu scadeau, mentinandu-se la valoarea 270/160, iar vechiul meu diabet se dezechilibrase complet si glicemia incremenise la 300 mg%.

Medicii imi administrau doze imense de medicamente hipotensoare si hipoglicemiante, dar parca inghiteam apã.

Zi dupa zi, valorile tensiunii arteriale si ale glicemiei se mentineau la aceleasi cote de alarmã, parca cimentate in organismul meu, facand interventia chirurgicala imposibila.

Intuiam din privirile medicilor, ingrijorarea si panica lor, deoarece ritmul de crestere al tumorii renale era halucinant, si necesitatea extirparii rinichiului meu devenise extrem de presanta.

In seara zilei de 24 Iunie, domnul profesor mi-a spus la ultima vizita : “Lucian, maine trebuie sa te operam cu orice risc, chiar daca o sa trebuiasca sa te “otravim” cu medicamente care sa reduca valorile tale patologice, la limite cat de cat tolerabile”.

Am incremenit.

Am fost inundat de un unic gand, de o revelatie : “Maine voi muri !!!”

Evident, in ciuda tuturor calmantelor administrate, am ramas treaz si perfect lucid.

Mi-am rememorat intreaga viata si intreaga creatie  literara, si cu disperare am realizat cã mi-am batut joc de harul primit, imi irosisem talentul : desi am fost permanent prezent in presa literara nationala si locala, totusi nu scrisesem decat 4 carti !

Iar acum, cand capul mi-era plin de idei si proiecte literare, cand aveam o efervescenta extraordinara de-a scrie, ei bine, tocmai acum, eu voi muri !!!

La ora 3 dimineata, ma aflam asezat pe scarile dintre etaje ale Clinicii, singur, coplesit pur si simplu de gandul cã a II-a zi voi muri.

Nu ma gandeam la nimic.

Nu ma gandeam la Dumnezeu.

Pur si simplu ma aflam acolo in noaptea neagra, eu si constiinta mea, care tocmai imi relevase faptul ca voi muri.

Nu asteptam nimic si pe nimeni.

Nu ma rugam !

Desi, in linistea de mormant a noptii, nu am auzit pasi, totusi la un moment dat am simtit ca nu sunt singur.

Am ridicat ochii si in fata mea se afla o femeie minunat de frumoasa, cu fata alba si ochii albastri, imbracata in intregime in alb.

Parul ei era strans cu grija si acoperit de un vãl alb.

Femeia care ma privea cu duiosie, mi-a spus cu glas dulce, zambind : “Fii linistit. Nu vei muri !”

Uimit, eu ma intrebam in sinea mea, de unde ma cunoaste si cum a ghicit gandul meu obstinant, care bubuia in mine neincetat, asemeni unui clopot : “Voi muri ! Voi muri ! Voi muri !”

Convins fiind cã este o asistentã medicalã a Clinicii, am intrebat-o: “De unde stiti dvs. ca nu voi muri ?”

Continuand sa zambeasca, ea mi-a raspuns : “Lucrez in acest spital, de zeci de ani, si intotdeauna stiu dinainte cine va muri. Tu nu vei muri”.

Eu o priveam fascinat, gandindu-ma : “Cum poate arãta atat de tanara si de frumoasa, daca lucreaza aici de atat de multi ani ?”, dar n-am apucat s-o intreb, pentru cã pur si simplu a disparut, fara ca eu sa realizez, daca a urcat sau a coborat scarile.

Prezenta ei insa, a pogorat in inima mea, o stare coplesitoare de bine, de pace, de liniste, de incredere.

Alarma si panica din intreaga mea fiintã, care doar cu cateva clipe inainte imi macinau sufletul, au disparut cu desavarsire.

Calm si linistit, m-am ridicat de pe scari, pentru a reveni in salon, spunandu-mi : “Ei bine, daca nu voi muri, promit cã voi scrie cel putin o carte pe an !”

Dupa care, fara sa mai scormonesc in mintea mea intrebari, despre ciudata asistentã si modul suspect in care brusc, mi-am recapatat increderea in viata, m-am culcat linistit, pentru a mai prinde cateva ore de odihna, inaintea operatiei.

Marturisesc ca am dormit ca un prunc, eu vesnicul insomniac, incat dimineata asistentele au trebuit sa ma trezeasca pentru recoltarea de analize, si pentru controlul tensiunii arteriale.

Ei bine, Miracol !

Spre uimirea mea, si mai ales a medicilor, tensiunea mea arteriala si glicemia mea erau perfect normale !

In ziua aceea, 25 Iunie 1996 am fost operat.

Biopsia efectuata a confirmat diagnosticul de cancer renal.

Evolutia postoperatorie a fost extrem de favorabila.

Inainte de a parasi spitalul, am cautat asistenta aceea peste tot.

Desi am descris-o cu exactitate, la zeci de asistente si medici, nimeni n-o cunostea.

Am parasit spitalul cu regretul de-a nu o fi putut intalni, pentru a-i multumi pentru intalnirea noastra, atat de benefica pentru mine.

Imaginea ei, chipul si zambetul ei insa, au ramas permanent in inima mea.

La toate prezentarile ulterioare in Clinica din Iasi, pentru controale medicale, am cautat-o cu staruinta, din sectie in sectie, la toate etajele.

Pur si simplu disparuse fara urma.

Cand Doina mi-a trimis cartile, in urma cu doua saptamani, spunandu-mi la telefon cã sunt doua carti-Icoanã, m-am gandit imediat cã este un mare semn de trufie.

Dar, privind coperta cartii-Icoanã, cum o numeste Doina, am recunoscut asistenta intalnita in acea noapte de cotiturã a vietii mele.

Ei bine, in noaptea de 25 Iunie 1996, Cea care statea in fata mea pe scarile spitalului, era Ea, Insasi Maica Domnului !

Acum, dupa ce am citit cartile, am inteles cã am trait Aparitia Maicii Domnului de la Medjugorje, in Ziua Aniversara a 15 ani de Aparitii, si in aceeasi zi am fost operat.

Ea a linistit cu Prezenta Ei, panica si alarma de gradul zero din fiinta mea, permitand astfel, sa pot fi operat, tratat si vindecat.

Astazi sunt aici, si pot sa va spun cã mi-am tinut si eu la randul meu, legamantul facut in acea noapte sacrã a vietii mele : de atunci, am scris in fiecare an o carte si in anii foarte buni, am scris cate doua, astfel incat acum am 27 de carti publicate, toate premiate si toate traduse.

De acum, prima mea prioritate este sa merg la Medjugorje, ca sa-I multumesc si sa O intalnesc pe Cea pe Care O caut neincetat de atatia ani, si Care mi-a fost alaturi in ceasul de cumpana al vietii mele.

Acolo, voi incepe sa fac pasi reali spre Dumnezeu si Iubirea Sa !

Acum stiu, cã harul si talentul primit, sunt un imens Dar al Lui Dumnezeu, pe care Maria m-a ajutat sa-l folosesc in slujba oamenilor si a culturii române.

Va multumesc !

Stupoare totala.

Lucian si-a incheiat de minute bune marturia si noi, suntem inca incremeniti si coplesiti de Miracolul relatat.

Pur si simplu nimeni nu respirã in sala, apoi brusc, ropotul aplauzelor rãsunã si sparge linistea.

Lacrimi si aplauze.

Doar atat.

Nu mai este nevoie de cuvinte.

Desigur, aplauzele sunt pentru Maria, Cea Care intervine si savarseste permanent Miracole in vietile noastre.

Ea l-a gasit pe Lucian din clipa zamislirii sale, adaugand cu generozitate o picatura de talent, la oceanul de talent cu care l-a inzestrat Dumnezeu, iar acum a facut posibil ca si Lucian s-O intalneasca.

Pur si simplu, o carte, a facut posibila intalnirea lor !

Multumesc pentru a mia oarã, Maicii noastre Ceresti, Care coboara zilnic din Cer la Medjugorje si transformã suspinele noastre in...Miracole !

Extras din “La Medjugorje se inaltã spre cer suspine si se coboarã miracole”, de Doina Hasnes-Ciurdariu, Editura Biblioteca Gutenberg, 2008