Dreptul între Iubire si Sabie, Fericirea de a cunoaste calea, Parintele Arsenie Boca

Dreptul între Iubire si Sabie, Fericirea de a cunoaste calea, Parintele Arsenie Boca

Dezechilibrul, haosul si anarhia sunt cam acelasi lucru : o schimonosire, o degenerare, un accident, un pacat colectiv ; nu sunt o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului in grumazul realitatii, o pândire a nimicului, care vrea sa inghita in sine toate cate sunt. O mare nenorocire, care pandeste totul.

Dumnezeu vrea sa stavileasca nãvala anarhiei in fãpturã, insa respectând libertatea omului.

Nu poate sa o faca decat daca va castiga si convingerea omului pentru intentia Sa.

Pe drepti ii are castigati pentru acest scop.

Pe nedrepti, pierzand acestia libertatea lor - de vreme ce robesc pacatului – nu-i mai poate castiga prin libertatea pe care n-o mai au, de aceea, pentru acestia nu-I mai ramane decat sabia.

Prin sabie se intelege aici : asprimea dreptatii, legea, autoritatea, stapanirea, pedeapsa, pana chiar si pedeapsa cu sabia.

Cand cineva, cu faptele sale pacatoase, cade din dragostea Tatalui sãu, dã de dreptatea Lui, care ca pe un rob il va readuce la cale cu sila.

Ii dã si timp, doar va simti trebuinta sa se intoarca de buna voie ; daca insa nu baga de seama, ii ia si timpul, si cade fara de veste, urmarit de dreptate.

O mare putere de refacere asupra celor cazuti din dragostea lui Dumnezeu o au dreptii, care stau inaintea Stapanului vietii, pentru fratii lor.

Ei fac cumpãnã intre Dumnezeu si oameni : de la oameni dobândind pocãinta si de la Dumnezeu milostivirea.

Cand lipsesc dreptii dintre oameni, iubirea nu se poate implini, ci trebuie sa se implineasca dreptatea.

Chemarea aceasta de mijlocitor intre Dumnezeu si oameni au avut-o multi, dar mai cu seama Iisus, si de la El toti iconomii tainelor, Apostolii si urmasii lor legiuiti.

Preotii reactualizeaza prin jertfa cea fara de sange, prin Sfanta Impartasanie, permanenta acestei mijlociri.

De aceea preotul – care se intelege ca trebuie sa fie un drept – e numit chiar mai mult decat atat : el e Îngerul Domnului Savaot ( Maleahi 2, 7 ) ( Savaot e tot Iisus ).

“Îngerii Bisericii” din Apocalipsã erau sapte episcopi, care au luat îndreptare pentru oarecare nebãgãri de seamã.

Preotii au grija de-a îndupleca pe oameni in vremea randuita intoarcerii, ca sa nu cadã din milostivire sub strivirea dreptatii.

Lor li s-a dat marele dar sa ierte in numele lui Dumnezeu.

Mare, covârsitor de mare dar.

Oare de ce nu-l pricep oamenii, ca nu toti sunt asa de slabi de minte, si nici fumul mandriei nu-i ceva asa de tare, ca sa-i poatã tine pana la sfarsit ?

A osândi pe preoti e lucrul cel mai usor si cel mai fara rost.

De ce nu se fac preoti desteptii acestia care râd pe de lãturi sau chiar din locuri de frunte ?

De ce nu-si dau copiii la invatatura sfintei cunostinte de Dumnezeu, daca intr-adevar sunt partinitorii Lui ?

Ori e tocmai intors, vazand in preoti slabiciunile firii, ei – “cei fara slabiciuni” – iau prilej sa rada de Dumnezeu.

Sunt oameni care cred cã asta-i desteptãciune.

Sa fim drepti : slujba preotilor e sfanta, darul lor e de la Dumnezeu, e stiut.

Dar firea lor pamanteasca ? – da, neavând cum sa vinã altfel decât plãmãdindu-se prin nastere din trupuri pamantesti, in care misunã pornirile faradelegilor ca serpii, si rod inclinarile patimilor ca viermii.

Sigur ca ei vor fi covârsiti de mostenirea aceasta si nu-si vor putea îndeplini, fara umbrã, trimiterea lor de la Dumnezeu.

Chemarea le va fi invaluita, vor sovai in hotarari ( Isaia 28, 7 ), biruindu-se de lume, in loc ca ei sa biruie lumea.

Sigur cã acestia, prin viata lor, nu vor lãsa poporul sa creada, si asa se vor salbatici oile asupra pãstorului si vor face bucurie lupilor.

In jurul lor se va întãri întunericul a toatã nestiinta si va incepe foametea, nu de pâine ci de Cuvantul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer.

Sarea pamantului o vor cãlca oamenii in picioare, si asa vine cã : “si preotului i se va intampla ca si poporului” ( Isaia 24, 2 ).

Dar, de toatã starea asta rea a lucrurilor are sa dea seama si poporul, caci toatã decãderea e de la parinti incepatura.

Deci milostivirea lui Dumnezeu e atârnãtoare de om ; dreptatea insa nu mai e atarnatoare de om : trebuie sa o sufere, fara de tocmealã.

Iubirea si sabia lui Dumnezeu lucreaza neintrerupt si deodata, intre oameni : pentru fiecare, dupa cum ii trebuie ; asta nu numai fiindca oamenii sunt amestecati, dar si pentru cã fiecare ins îsi are vremile sale cand straluceste milostivirea, precum si vremi cand il prigoneste sabia, ca sa vie iarasi la starea de milostivire.

In toata aceasta intoarcere a lucrurilor, preotul, si in general dreptul, isi are slujba sa de a talmaci tainele iconomiei divine induplecând amandoua partile, si pe om si pe Dumnezeu.

De multe ori dreptul o pateste, primind sageti din amandoua partile.

“Dreptul care moare osandeste pe nelegiuitii care traiesc...vedea-vor sfarsitul inteleptului, dar nu vor intelege, ce sfat a avut Dumnezeu cu el...” ( Intelepciunea lui Solomon 4, 16-17 ).

Daca primim ce spune Carrel, persoana omeneasca se intinde in felurite chipuri si dincolo de marginile sale anatomice.

Suntem totodata si persoane duhovnicesti.

Dragostea si ura sunt in noi realitati.

O dragoste distrusã poate pricinui uneori chiar moartea.

O dragoste reînviatã e o inviere.

Daca am putea vedea firele care ne leaga unii de altii, forma oamenilor ar fi destul de ciudata.

Unii oameni ar depasi cu putin suprafata pielii lor, altii s-ar intinde pana la un depozit de banca; altii pana la trupul oarecui, altii pana la carciuma, altii pana la avutie.

Unii ni s-ar parea ca au niste maini intinse peste mari si tari, pana la familia lor, pana la muntii si cerul tarii in care s-au nascut, ori la o ceatã de prieteni, la o casa veche.

Conducatorii de neamuri, marii binefacatori, Sfintii, ar fi niste uriasi care isi intind multime de brate asupra unei tari, a unui continent sau a unui imperiu* [ * Alexis Carrel, “Omul, fiintã necunoscutã”, Bucuresti, 1944, Ed.Cugetarea, ed. III, p. 268 ].

Cine stie daca nu cu bun rost sfãtuiau Parintii pe ucenicii lor de a-si avea sufletul adunat, acolo unde le e si trupul ; cã, imprastiati cu sufletul, capatau multe rani si nu sporeau.

Cine stie daca stalpul de foc ce urca, dupa marturiile vazatorilor Parinti, de la cate un sporit duhovniceste pana la cer, nu era tocmai aceasta concentrare a personalitatii fericitului : a mintii in inimã si amândurora în Dumnezeu, capatand forma unui stalp de foc.

Sunt mult mai multe lucrurile pe care nu le stim decat cele ce le stim despre om ; dar ceea ce stim sigur e cã spiritul nu e ingradit de cele patru dimensiuni ale lumii vazute.

ôôôôô

Extras din Parintele Arsenie Boca, Fericirea de a Cunoaste Calea, Se tipareste cu binecuvantarea Prea Sfintitului CALINIC Episcopul Argesului, In zilele drept-credinciosului nostru Parinte Justin Parvu – staretul manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Apare sub ingrijirea Manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Ed.”Credinta stramoseasca”, Difuzarea se face numai prin “PELERINUL” – IASI ; Stradela Gradinari 39 ; Bl.B2 ; Sc.B; Et.3 ; Ap.3 ; cod 6600, Editura primeste spre tiparire: carti, manuscrise, poezii, casete video si audio; toate cu continut ortodox, Editura cere ajutor financiar (sponsorizare) pentru a putea continua tiparirea de carte bisericeasca.

Ocârmuirea de sus, Fericirea de a cunoaste calea, Parintele Arsenie Boca

Ocârmuirea de sus, Fericirea de a cunoaste calea, Parintele Arsenie Boca

Oare de ce invinuieste Dumnezeu pe oameni, faptul cã nu se mai naste dreptul printre dânsii, si cã ei nu bagã de seama ?

Raspunsul e urmatorul : dreptii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfatuieste neamurile si, prin rostul lor, face cu putintã milostivirea sa printre oameni; pe cand daca nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptatii Sale, dupa faptele lor.

Familia, cu roadele ei impovarate de faradelegi, Îl aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt trasi la raspundere si se aflã in aceeasi primejdie ca smochinul fara roada. ( Luca 13, 6 ).

“Cãutat-am printre ei, sa gasesc un om ca sa se poarte cu dreptate inaintea Fetei Mele pentru tara aceasta, ca sa nu o pierd si n-am gasit” ( Iezechiel 22, 30 ).

Primul drept, care a stat inaintea lui Dumnezeu pentru altii, a fost Avraam ( Facere / Genèse 18, 23 ).

Altul a fost Moise, care chiar a strâmtorat pe Dumnezeu ca sa ierte norodul, care facuse pacat mare inchinandu-se la vitelul de aur, zicand :

“Rogu-mã acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-l; iar de nu, sterge-ma si pe mine din Cartea Ta, in care m-ai scris.” ( Exod 32, 32 ).

Si Dumnezeu ascultã de om.

Alt drept, Isus Navi, urmasul lui Moise, intrand in pamantul fagaduintei la o lupta cu Amoreii, s-a rugat sa stea soarele si s-a oprit soarele, pana i-a facut Dumnezeu izbândã asupra  vrãjmasului.

“Si n-a mai fost nici inainte, nici dupa aceea o astfel de zi in care Domnul sa asculte asa glasul omului”, marturiseste Scriptura ( Isus Navi 10, 14 ).

De obicei oamenii starnesc cu faptele lor anumite furtuni nevazute; acestea tot in capul lor se intorc, dar in chipul cel mai vazut cu putinta.

Dumnezeu, stiind de mai inainte sfarsitul tuturora, randuieste fiecaruia ispasiri in lumea aceasta.

“Dumnezeu este indelung rabdator si mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasã.” ( Naum 1, 3 ).

Insa nimic nu face, fara sa arate Taina Sa slujitorilor Sai. ( Amos 3, 7 ).

Iata dreptul, ca vestitor al vointei lui Dumnezeu, ca vazator inainte, dincolo de zarea dimensiunii a patra, timpul.

Sfanta Scriptura ar fi o copie de pe nevazuta Carte de la cârma lumii.

Dreptul ajunge la obârsia Scripturii.

Astfel, Dumnezeu tine sfat cu ostirea cereasca, randuind sfarsit cu pedeapsã regelui Ahav si aratã taina Sa Proorocului Miheia. ( III Regi 22, 19 ).

Aspra indreptare a Imparatului din Babilon, care facuse abuz de putere si se suise la mandrie mare, “se sprijina pe vrerea Ingerilor si pe porunca sfintilor” ( Daniel 4, 14 ).

Taina o intelege Daniel, care ii dã trufasului imparat sfatul sa-si rascumpere pacatele sale, lucru prin care ar fi putut ocoli nemaivazuta pedeapsa, ce atârna asupra-i.

Iar Dumnezeu, Cel ce implineste sfatul slugilor Sale, i-a dat 12 luni vreme la indemana.

Imparatul, insa, nedeprins sa asculte, n-a vrut de buna voie sa-si ispaseasca pacatele, folosindu-se de calea milostivirii, de aceea l-a ajuns din urma legea dreptatii, a ispasirii fara de voie.

N-a vrut sa se indrepte folosindu-se de minte, de aceea i s-a luat mintea si s-a izgonit dintre oameni sapte ani pãscând cu boii. ( Daniel 4, 24-29 ).

Fiind incredintat de Dumnezeu cu slujba de imparat al Babilonului, el nu trebuia sa se semeteasca si sa ceara poporului sa i se inchine lui, ispitire peste putere, lucru la care vroia sa-l sileasca si pe poporul Evreu, pe care i-l daduse Dumnezeu spre robie, iar nu spre ratacire.

Pe langa asta era un tiran infricosat, incat tocise umerii ostasilor sai, si de osteneala zidirii marii cetati a Tirului toti chelisera. ( Iezechiel 29, 18 ).

El ar fi fost dator sa se poarte ca o sluga a lui Dumnezeu, si nu ca un tiran, facand atata tulburare in zidirea lui Dumnezeu.

Dar urgia, pe care a dezlantuit-o asuprã-si, a stins faradelegile sale, incat dupa trecerea vremii de pedeapsã si-a vazut rostul sãu cel adevarat si atârnarea sa de Dumnezeu.

Iata marturia despre inteleptirea acestui tiran al Istoriei Vechi data de el insusi :

“Si dupa trecerea acestei vremi ( cei sapte ani de nebunie ), eu, Nabucodonosor, am ridicat ochii mei la cer si mintea imi veni din nou si am binecuvantat pe Cel Prea Inalt si vesnic viu si I-am adus laude si preamarire. Caci puterea Lui este putere vesnica, iar imparatia Lui peste varste si varste... Toate caile Lui sunt drepte, iar pe cei ce umblã mandri poate sa-i smereasca” ( Daniel 4, 31-34 ).

Cârmuirea neamurilor tot de sus se face, caci este si o ispasire a neamurilor.

Aceasta s-a destãinuit prima data lui Avraam: “Sa stii bine, ca urmasii tai vor nemernici un pamant strain, unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani, dar pe neamul acela, caruia vor robi, il voi judeca Eu, si dupa aceea vor iesi aicea cu avere mare. Ei insa se vor intoarce aici in al patrulea veac de oameni, caci nu s-a umplut inca masura nelegiuirii Amoreilor”. ( Geneza 15, 13-14, 16 ).

… … …

La plinirea vremii prezise, cand evreii s-au intors din Egipt, alte taine din Cartea ispasirii vede Solomon, privind indaratul timpului.

Iata cum i-a judecat Dumnezeu pe Egipteni :

Dintre cele 10 pedepse, cea mai grea a fost noaptea cea de trei zile, cu infricosarile ei cumplite, “care venisera peste ei din iad” ( Intelepciunea lui Solomon 17, 14 ).

“Intr-insa li se dezveleau pacatele lor ascunse. Ea era icoana intunericului ce avea sa-i inghita pe urma. Azvarliti incoace si incolo pe pamant si pe jumatate morti, ei dãdeau pe fata pricina pentru care mureau. Caci vedeniile ce-i ingrozisera le destainuisera lucrul, ca sa nu moara in nestiintã : pentru ce patimesc atata rãu.” ( Intelepciunea lui Solomon  18, 19 )

Iata si sfarsitul judecatii lui Dumnezeu cu ei : dezastrul militar al lui Faraon.

Intelepciunea lui Solomon, capitolul 19 :

1. O mânie neînduratã prigoneste pe nelegiuiti pana in sfarsit, fiindca Dumnezeu stia de mai inainte care va fi petrecerea lor.
2. Cã adica egiptenii, dupa ce au lasat pe Israel ca sa plece si cu mare staruinta i-au zorit la drum, avea-vor pareri de rau si vor incepe sa-i urmareasca.
3. Cu adevarat, cand nu ispravisera de jelit pe mortii lor si plangeau inca la mormintele celor ucisi, un alt gând nebunesc le-a venit si au început ca pe niste fugari sa-i urmareasca pe aceia, pe care ii zoriserã cu rugaminti sa plece de la ei.
4. La aceasta ii atrãgea pedeapsa de care erau vrednici, cãci despre cele mai înainte intamplate ei nu mai aveau tinere de minte, ca sa se împlineascã si ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei.
5. Asa incat poporul Tau sa savarseasca necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii sa dea peste o moarte naprasnica.”

In vreme ce miluia Dumnezeu pe unii, prapadea pe altii, caci li se implineau masurile faradelegilor.

Iar ca cei multi sa ia aminte, alte taine din Cartea ocarmuirii neamurilor se descoperã lui Moise, in vreme ce poporul se apropie de pamantul fagaduintei.

Dumnezeu ii insirã lui Moise toate faradelegile desfranarii, de care ii atrage luarea aminte sa pazeasca poporul, iar la urma adaugã :

Levitic 18: 24. Sa nu va intinati cu nimic din acestea, caci cu toate acestea s-au intinat paganii, pe care Eu ii izgonesc dinaintea fetei voastre,

25. Cã s-a intinat pamantul si am privit la nelegiuirile lor si a lepãdat pamantul pe cei ce traiau pe el.

26. Iar voi sa paziti toate poruncile Mele si toate legile Mele si sa nu faceti nici una din ticalosiile acestea, nici bastinasul, nici veneticul, care traieste intre voi.

27. Ca toate urâciunile acestea le-au facut oamenii pamantului acesta, care-i inaintea voastra, si s-a intinat pamant;

28. Ca nu cumva sa va lepede si pe voi pamatnul, cand il veti intina, cum a aruncat el de la sine pe popoarele care au fost inainte de voi.

Iata ca pe locuitorii cu viatã stricatã, cand ii sorteste Dumnezeu pedepsirii, nu-i apara nici-o granita si nici o arma; dar, pentru o viatã curata, îi apara Dumnezeu, cum nu-i apãrã nimic pe lume.

Neamurile au un destin ascuns in Dumnezeu.

Cand isi urmeaza destinul au apararea lui Dumnezeu, cand il tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa.

Dar ei n-au ascultat, ci din neam in neam tot mai rai s-au facut, incat iata cum sunã glasul Lui :

Osea 4 :1. Ascultati cuvantul Domnului, voi feciori ai lui Israel, caci Domnul stã la judecata cu locuitorii pamantului,

2. Caci nu mai este credintã, nici iubire, nici cunoastere de Dumnezeu in tarã.

3. Toti jurã stramb, mint, ucid, furã si sunt desfranati ; savarsesc fapte silnice, iar sangele varsat curge peste sange.

4. Pentru aceasta tara e in mare jale, iar cei ce locuiesc sunt fara vlagã.

Naraviti cum erau cu pacatele, n-au ascultat ; de aceea tot mai multa urgie si-au ingramadit peste cap, adaugand  a face rele, pana cand prin Ieremia Proorocul, Dumnezeu le da de stire daramarea Ierusalimului si ducerea in robie.

E interesant momentul acesta istoric, in care Proorocul se luptã cu regele ca sa-l induplece sa se predea fara rezistenta, ca sa scape cu viata, dar regele – in temeiul datoriei de rege – preferã sa moara dar sa se predea, ba.

Prevestirea aceasta, care era o urmare a vietuirii ticaloase a poporului si a regelui, o motiveaza Dumnezeu lui Ieremia, zicand : “Poate, auzind toate necazurile ce mi-am pus in gand sa le fac ( Ieremia 36, 3 ),... , vor asculta si se vor intoarce fiecare de la calea sa cea rea si atunci  voi schimba stramtorarea pe care vreau sa le-o fac, pentru faptele lor cele rel.” ( Ieremia 26, 3 ).

Pentru cuvantul acesta, insa, erau sa-L omoare pe Ieremia ( 26, 11 ).

Caci cuvantul Domnului era de râs la ei, ( Ieremia 6, 10 ) si si-au batut joc de trimisii lui Dumnezeu si n-au tinut seamã de cuvintele Lui, pe proorocii Lui i-au batjocorit, pana ce mânia lui Dumnezeu s-a pogorât peste poporul Sãu, incat acesta n-a mai avut scãpare ( II Paralipomena 36, 16 ).

In vremea aceea Ieremia se ruga :

“Mãrturisim Doamne necredinta noastrã si faradelegile parintilor nostri, caci am pacatuit inaintea Ta. Nu ne lepãda pe noi, pentru numele Tau. ( 14, 20 ).

Primeste insa raspunsul urmator :

“Chiar Moise si Samuil de-ar sta inaintea Mea, tot nu M-ar indupleca spre poporul acesta. Goneste-i de la Fata Mea, sa se duca. Iar de-ti vor zice : Unde sa ne ducem ? sa le raspunzi : Asa zice Domnul : “Cel randuit la moarte, sa se duca la moarte, cel pentru foamete, la foamete si cel pentru robie, la robit !” ( Ieremia 15, 1-2 ).

Iar calea rugaciunii desavarsit a inchis-o ( Plangeri 3, 8 ) apoi a adus prapadul.

“Caci el a adus pe regele Chaldeilor si acela le-a omorat pe tinerii lor cu sabia, in casa cea sfintita a lor... Apoi a dat foc Casei lui Dumnezeu, a daramat zidul Ierusalimului, toate camarile lui le-a ars cu foc si toate palatele cele mari le-a nimicit. Iar pe cei ce au scapat de sabie i-a stramutat in Babilon” ( II Paralipomena 36, 17-20 ), in robia celor 70 de ani.

La jalea aceasta se adauga una si mai mare : “Femei miloase, fierbeau cu mainile lor copiii care le-au slujit de hrana in vremea prapadului” ( Plangeri 4, 10 ).

De ce atata urgie ? se intrebã Ieremia si cãpãtã raspunsul din radacini :

“Profetii tai nu ti-au dat pe fata faradelegea ta, ca sa-ti schimbe calea ta !” (Plangeri 2, 14).

E drept, cã darea pe fatã a faradelegilor e cea mai primejdioasa predicã, dar si singura care mai poate ceva.

Toti fug de metoda aceasta.

Chiar pentru castigul lui Dumnezeu, nu vor sa se primejduiasca cu oamenii.

N-au putere.

Oare de ce ?

Iata de ce :

« In proorocii Ierusalimului vad grozavie : acestia fac desfranare si umblã cu minciuni ; ajutã mâinile facatorilor de rele, ca nimenea sa nu se intoarca de la necredinta sa. De aceea asa zice Domnul Savaot ( numele Mesiei in Vechiul Testament ) despre prooroci : Iatã îi voi hrani cu pelin si le voi da sã bea apã cu fiere, caci de la Proorocii Ierusalimului s-a latit necredinta peste tot pamantul.” ( Ieremia 23, 14-15 ).

“Vai de parintii care pierd si imprastie oile turmei Mele, zice Domnul”. ( Ieremia 23, 1 ).

Oare de ce S-a ostenit Dumnezeu 1.500 de ani cu ucigasii dreptilor, trimitându-le pe toti vestitorii Sai, in fiecare zi, dis-de-dimineatã ( Ieremia 7, 25 ), adica la o vreme cand se mai putea inlatura osânda ce le atârna peste crestet si se mai putea abate urgia, care se pogora ca focul, peste faradelegile lor fara seamã ?

Extras din Parintele Arsenie Boca, Fericirea de a Cunoaste Calea, Se tipareste cu binecuvantarea Prea Sfintitului CALINIC Episcopul Argesului, In zilele drept-credinciosului nostru Parinte Justin Parvu – staretul manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Apare sub ingrijirea Manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Ed.”Credinta stramoseasca”, Difuzarea se face numai prin “PELERINUL” – IASI ; Stradela Gradinari 39 ; Bl.B2 ; Sc.B; Et.3 ; Ap.3 ; cod 6600, Editura primeste spre tiparire: carti, manuscrise, poezii, casete video si audio; toate cu continut ortodox, Editura cere ajutor financiar (sponsorizare) pentru a putea continua tiparirea de carte bisericeasca.