Dacia, instantele si tiparele de comportament ( 8 ).Mihaela Lãmâita Ciocea ( 6 )

À brebis tondue, Dieu mesure le vent ! – God tempers the wind to the shorn lamb !

Point ne sera noyé qui doit être pendu - If you are born to be hanged, then you’ll never drown !

             

Dacia, instantele si tiparele de comportament

Istoria dosarului în care apare Dacia : (1990?)-1998 -1999 / 2006 – 2011 ( 8 )

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 6 )

Am scris pe blog despre viata într-o instantã si am precizat cã pot veni în completarea Mihaelei Lãmâita Ciocea, vãzând felul în care s-au purtat cu ea la Curtea de Apel Bucuresti, si pot scrie despre tiparele de comportament ale instantelor.

Din nefericire, nu sunt unele bune, aceste tipare, Justitia în România nu a avut simtul dreptãtii niciodatã, intr-adevar a facut mult rãu cu o manifestã lipsã de constiintã si de scrupule, fãrã nici cea mai micã pãrere de rãu, sau remuscare !

Dacã ar fi sã avem o evidentã a faptelor rele - înfãptuite cu intentie - la nivelul colectivelor instantelor judecãtoresti, câti angajati, câti oameni si aici mã refer la toti angajatii : arhivari, grefieri, judecãtori, aprozi, ar da mãrturie ?

O înteleg bine pe Mihaela Lãmâita Ciocea, pentru cã este o conduitã tipicã pentru cei care ajung mai ales, sã facã ceea ce numim si noi astazi, "managementul" instantelor de judecata, adica sa aiba o functie de conducere, au un fel foarte interesant de a conduce instantele, mai exact Personalul instantelor, alcatuit din oameni.

Nu exista sa ai viata linistita intr-o instanta de judecata, din clipa in care cineva, dintr-un motiv sau altul, se ia de tine.
Daca ai marele ghinion sa se ia de tine cineva, incepe toata lumea - cu mic cu mare - sa se ridice impotriva ta, sau sa se uite strambe, mai sunt este adevarat dintre cei care nu sunt acord, dar se tem pentru pozitia lor si atunci prefera sa nu se amestece, in ideea in care instantele, in sensul larg, Justitia, este totusi, un mecanism intreg cu parghii de control si cine vrea sa puna cu un mecanism ?

Insa cand incepi sa vezi, cum se comporta unii, pentru ca avem personalitati atat de diferite, si fiecare suntem unici in felul nostru, fiecare reactioneaza in felul sau.

O diferenta insa s-a simtit prin anul 1998, comparativ cu anul 1993, data la care pentru prima data am inceput sa lucrez intr-o judecatorie, anume la Judecatoria Sector 1 Bucuresti.

Putem spune deci ca lucrurile ar avea totusi o sansa de indreptare, daca oamenii ar intelege cu adevarat ca in trecut, Justitia, prin angajatii sai, a reusit sa faca mult rau, ceea ce este anormal, cand spui Justitie nu trebuie sa spui "rau", "rautate" !

Cu alte cuvinte o sansa de ameliorare ar fi, insa in Romania oamenii se schimba si evolueaza prea incet.

Intre 1993-1999, perioada in care am lucrat in Justitie, de unde unchiul meu (fost magistrat-judecator militar, apoi magistrat-judecator  al Tribunalului Suprem (ICCJ), apoi vice-presedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti), avocatul Andrei Dumitru s-a opus sa plec, el nu a fost de acord ca imi las postul, un post atat de bun !

De ce spunea el ca este un post bun ?

Imi dau seama ca, daca acela era un post bun, in care oamenii se comportau ca niste salbatici, cum au fost oare celelalte posturi in Romania, mai ales inainte de 1989 ( unchiul meu era nascut prin 1927, 1928 ) !

Dadeau navala salbaticii peste tine, femeile singure, divortate, nemaritate, parasite, cu necazuri acasa, barbatii ca din topor preocupati de grade si functii si cariere, vedeai de toate in Justitie, ca la Curtea Miracolelor din Paris !

Ceea ce uimea la acei oameni, era faptul ca, nu incercau si nu puteau, desi erau adulti, sa isi solutioneze cat mai bine cu putinta, sa isi gestioneze problemele din viata personala, mai intai, si pe urma acelea de la locul de munca !

Efectiv o hoarda de salbatici !

Mi-a fost dat sa vad, cum judecatoare cu functie de conducere de la Tribunalul Bucuresti, au sosit alarmate, alertate, sau infrigurate si tremurand manioase, la Judecatoria Sectorului 2 ( si la Sectorul 1, in fond ) Bucuresti, si cum trageau si zgaltaiau clanta usii - intotdeauna blocate accesului ! deci nici nu vedeau de furie ! - biroului presedintelui Judecatoriei Sectorului 2, desi in mod obisnuit se intra pe usa alaturata, aceea a biroului Grefierei-Sefe a instantei ( intotdeauna la o judecatorie mai ales, intri la Presedintele instantei, pe usa biroului grefierului-sef al instantei, biroul sãu fiind anticamera presedintelui ).

Pe mine m-a uimit ca reactie.

Va imaginati ca o judecatoare care detine o functie de conducere, conduce o Sectie a Tribunalului Municipiului Bucuresti, si are o varsta si vechime in munca din instantele de judecata, nu stie ca in biroul unui Presedinte de instanta se intra pe usa alaturata acestui birou, pe la grefierul-sef ?
Va puteti imagina ca o astfel de persoana nu stie ca biroul Presedintelui este - ca o regula - mereu blocat accesului, incuiat ?

In schimb, vine in tromba de la Tribunalul Bucuresti, cladirea din strada Danielopol pe atunci ( prin 1997, 1998 ), in Palatul de Justitie ( cladirea de vis-a-vis de Tribunal ) si se comporta ca si cum atunci a picat din Cer ? !

Asta inseamna ca bietele femei erau furibunde, judecand dupa faptul ca efectiv tremurau, fata le era schimonosita de rautate - eu am vazut una in mod clar asa - cand zgaltaiau din rasputeri, "oarbe" usa incuiata, era clar ca ditamai usa aceea era incuiata, dar "tu" zgaltaiai clanta si nu te puteai opri !

Si nici nu stiai bine de ce faci asta, daca te-ai fi oprit si ai fi judecat putin, dar erai o magistrata, o judecatoare si una care conducea o Sectie a Tribunalului !

Vai de sufletul nostru cu asa oameni !
Trec peste tine, condusi de mania lor, de rautatea lor, de toate frustrarile acumulate din viata lor, si ies la pensie onorabil !

Anatema pe ei !

Ce adulti !

Cat timp am lucrat in aceasta (in) Justitie din Romania, nu am avut liniste, si pot explica si de ce, atat cat am aflat eu ( am aflat si de ce ).

Intotdeauna am avut foarte mult de lucru, si intotdeauna am fost pandita daca pot termina lucrarile in dosare, cum prevede Regulamentul in 24h, in 48h, in fiecare saptamana insa, numarul dosarelor in sedintele de judecata, crestea.

Si cum erau ele repartizate atunci ?

Existau complete de judecata, te uitai ca in acele complete, sedintele aveau un numar relativ constant de dosare, si in fiecare saptamana primeau ca dosare noi, in plus, 2, 3, - maxim 4 daca erau.

Aici trebuie spus si faptul ca, de la an la an, numarul dosarelor instantelor, a crescut si crestea continuu.

In timp ce, revenind la fraza de mai sus, in sedintele mele de judecata, si nu numai ale mele, iata, primeam 5, 7, apoi, treptat, din ce in ce mai multe dosare noi, nou-intrate, pana cand, cel putin la sedintele de dupa-amiaza ( Judecatoria Sector 1, anul 1998 ), o sedinta numara si 256, 300 de dosare, dintre care, unele erau dosare de Contraventii, e adevarat, dar oricum, in fiecare dosar, ai nevoie de o incheiere de sedinta, deci oricum iei dosar cu dosar si il lucrezi, chiar daca, unii erau de parere ca daca ai Contraventii ( spete simple considerate ) e ca si cum nu ai avea dosare !

Un rationament gresit !

Pentru ca un dosar e un dosar si comporta o incheiere de sedinta, o citatie, apoi dupa solutionare, o comunicare.

Mie adultii din instantele de judecata, prea multi, mi s-au parut oameni cu necazuri si nemultumiri in viata lor, pe care le aduceau la serviciu, dar nu cautau niciodata sa le rezolve.

Acestora li se adaugau si nemultumirile de la serviciu.

Pentru niste adulti si niste judecatori..... sa completeze cineva inteligent  si cu capul pe umeri, fraza.

Daca nu li s-ar permite sa se comporte nedrept, pentru ca in sanul unui colectiv exista nedreptati, daca s-ar afla cauza precisa, nu ar mai face, dar li se permite si oamenii inteleg ca ei cu cat fac mai mult rau, cu atat sunt magistrati-judecatori si cu functii de conducere mai valorosi !

Daca o intrebi pe Valentina Tatulescu si daca cu adevarat ii vezi activitatile de pe vremea cand conducea sau facea managementul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti ( de prin 1993 - 1995, data la care a tinut sa ma mute la Judecatoria Sector 4, am fost mutata la Judecatoria Sector 2, si asta pentru ca unchiul meu, Andrei Dumitru, pe cand a fost Vicepresedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti, ar fi sanctionat-o pe judecatoarea Tatulescu Valentina, disciplinar, si ea ar fi fost mutata la judecatoria sectorului 4 bucuresti ), Valentina Tatulescu, ar spune si azi si oricand, ca ea s-a comportat ireprosabil si a facut numai fapte bune !

Bine ca ai fost pensionata Valentina Tatulescu, sincer vorbind iti meritai pensia ?

Pentru ca aveam mult si foarte mult de lucru, si multe grefiere erau in situatia mea, intotdeauna mutarile mele, in numar de douã ( 1993-1999 - perioada in care am lucrat in Justitie, repet pentru fixare ), nu au putut avea la baza, ca motiv numarul mare de dosare in lucru, mai ales ca in mod vizibil, existau si complete de judecata stabile, care aveau sedinte cu un numar de dosare mai mic decat aveau sedintele mele de judecata, si atunci s-a recurs la altceva : ce simplu a fost pentru ei, pentru ele !

Mi-au luat dosare !

Si pe urma au redactat Referat cu propunere de sanctionare !
Si in acest mod am fost mutata de 2 ori, in 1995 in vara, de la Sectorul 1 la Sectorul 2, si in februarie 1998, invers, de la Sectorul 2, la Sectorul 1, unde intotdeauna a fost cel mai mult de munca si duceau si lipsa de grefiere, de personal in 1998 !

Sa incep cu situatia mai usoara, mai simpla pentru cei care mi-au dorit binele in acest mod :
Ma aflam la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, unde ma obisnuisem, pentru ca sunt o fiinta care iubeste oamenii si ma obisnuisem cu colegele grefiere, cu sedintele mele de judecata si cu magistratii.
Sincer, in 1998 nici nu am mai dorit sa plec inapoi la Sectorul 1 !
Dar, m-a intrebat cineva ?

Intr-o zi de lucru, imi pregatisem dosarele pentru ca in cateva minute urma sa le duc in sala de judecata, caci avea sa inceapa sedinta de dupa-amiaza ( ora 14h00 ).
Am lasat dosarele pe birou, in rest pe biroul meu nu aveam nimic la vedere, era gol biroul, si, ca de obicei, am pornit pe coridor, cativa metri langa biroul nostru, la Grefiera-sefa ( dna Gabriela Dragnea-Tudorache, dna Gaby cea inalta, roscata si cu ochi caprui vii si plini de viata ), de unde trebuia sa iau Biblia, daca nu si masina de dactilografiat.
Dna Gaby imi daduse cand am fost mutata la Judecatoria Sector 2, o masina de scris, - pe atunci grefierii aveau masini de scris - frumoasa, diferita complet de masinile vechi, clasice, din fonta, grele, cum si eu avusesem la judecatoria 1, de unde veneam, - era o masina usoara, nu cantarea greu, si o puteai duce elegant, si avea o carcasa de culoare galbena, un galben spre oranj.
O vreme lasam masina de scris la dna Gaby in biroul ei de grefiera-sefa, la sfarsitul programului.
Pe urma, am putut sa o pastrez la mine in biroul grefierelor unde lucram.
Insa, cu privire la Biblie, intotdeauna grefierii de sedinta, inainte de sedinta, se duceau la Grefierul-Sef al instantei sa ia un exemplar, o biblie, pentru a intra in sedinta de judecata, si, primul lucru, dupa sedinta, la terminarea ei, era sa inapoiezi Biblia, dnei Gaby.

Prin urmare, am imbracat roba gri de grefier de sedinta, si am iesit din birou si m-am dus sa imi iau un exemplar al Bibliei ( instanta avea cred vreo 2, 3 biblii ), cand m-am intors in birou, am inlemnit !
Dar stiti de ce ?
Mi-am dat seama ce urmeaza.
Dosarele mele, sedinta mea  NU MAI ERA DELOC.
Colegele grefiere de sedinta, erau destule in birou, biroul nu era gol, si e imposibil ca cineva strain de birou sa intre si sa ia din biroul nostru o  SEDINTA INTREAGA DE DOSARE SI SA IASA PE USA, SIMPLU. ASA CEVA ERA IMPOSIBIL.

Am intrebat colegele ce se intampla ?
Si pe urma, direct, m-am hotarat sa le intreb, fatis, in ce dulap, al carei colege se afla dosarele mele, sedinta mea ?
Timpul presa.
Timpul trecea, se scurgea.
Eu trebuia sa intru in sala de judecata.
Nu am avut de ales, caci ele imi spuneau ca nimeni nu a intrat in birou, habar nu au ce se intampla si ce vreau eu ?
Ele nu stiau nimic de dosarele mele !

Am luat calea intoarsa spre biroul dnei Gaby, adica al grefierei-sefe, si am intrat la Presedinta judecatoriei sector 2, o doamna care ulterior a plecat in Canada, unde sotul ei ar fi lucrat de mai multi ani de zile, ca inginer geolog.
Era o doamna care imi placea, tineam la ea, dar ca orice judecatoare avea aceleasi reflexe si nici ea in fond nu a tinut nici la mine, si nici la dreptate.
Dar era draguta, se deosebea de celelalte judecatoare.

Totusi, ea, presedinta aceea, a venit cu mine, m-a insotit in biroul de grefiere si a intrebat ce este cu sedinta si dosarele mele ?
Colegele mele vazand ca Presedinta instantei nu pleaca, desi a plecat dupa un timp, totusi a ramas suficient in biroul nostru, cat sa puna grafierele, pesemne pe ganduri..... colegele, dintr-o data au scos dintr-un dulap, care nu era al niciuneia dintre noi, adica un dulap gol ( nu era repartizat niciuneia, nefolosit adica ) SEDINTA MEA SI DOSARELE MELE.

Si, fara explicatii, fara nicio reactie de vinovatie, fara remuscare, fara rusine, au spus simplu, ca " Eu am deschis usa acestui dulap si vad niste dosare aici !"

Ok, dar eu incercasem usa aceea si era incuiata, eu nu o putusem deschide !

Am gasit deci dosarele.
Dar nu a fost totul.
A mai trecut un timp.

Dupa o sedinta de judecata, asa cum se intampla si se putea intampla, in mod firesc, unele dosare au ramas sau au fost retinute de judecatoarea care a condus sedinta de judecata.
Cred ca era tanara, foarte tanara pe atunci, judecatoare (dna) Rodica Popescu.
Pana aici, situatia era normala, judecatoarea normal are dreptul sa consulte si sa studieze dosarele, altfel ce face ca activitate ?
Insa, altceva a fost neplacut.
Si anume, faptul ca eu cautam dosarele si nu stiam ca sunt la ea.
Lipsa dosarelor, dosarele in sine, mi se cereau mie.
Nu mai tin minte bine daca ea a aflat ca le caut.
In cele din urma m-am dus in biroul judecatoarei si am intrebat-o de dosare, cred ca mi-a permis sa caut in dulapul ei si le-am gasit.
Era deci OK, erau, se aflau, existau si erau la judecatoare.
Numai ca, mie mi s-a facut un Referat cu propunerea de sanctionare, nu imi amintesc sa il fi vazut, nu mai stiu.
Nu cred.
Presedinta judecatoriei sector 2 bucuresti, a telefonat mai sus, sefilor superiori pe linie ierarhica si aproape sigur la Tribunalul Municipiului Bucuresti, la cabinetul presedintelui TMB.

Dar, imediat.

Si asa se face ca dragele colege grefiere si iubita mea presedinta - fara remuscare au reusit sa faca sa fiu mutata la Judecatoria Sector 1.

Eu am povestit in rezumat, pe scurt, desi faptele s-au succedat destul de repede, in timp.

( O vreme, dupa ce mi-au luat colegele sedinta si dosarele, m-am mutat in alt birou de grefiere, unul nou amenajat, in instanta, la judecatoria 2, s-au facut re-amanajari ale birourilor si dintr-o sala de sedinta mica, alaturata ca incapere, biroului dnei Gaby, s-a facut birou de grefiere unde m-am mutat si eu. Din acel birou am fost mutata la Judecatoria Sector 1 Bucuresti ).

Am ajuns si in audienta la presedintele Tribunalului Bucuresti ( TMB ), care era nimeni altul decat judecatorul Dan Lupascu.
Intr-adevar, in acea audienta, asupra carei doresc sa revin, pentru a prezenta un alt aspect ( in alta postare voi reveni ), judecatorul Dan Lupascu mi-a spus ceva din care rezulta ca, in calitate de grefiera, totusi munca mea, sau eu ca si grefiera, sunt apreciata, ceva bun, ceva de bine, dar nu imi amintesc ce a spus.
Insa, cu toate acestea el avea in fata lui un Referat cu propunere de sanctionare de la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, si nu m-a intrebat efectiv ce s-a intamplat, ce am patit, cum de s-a ajuns la asa ceva ?
Mi-a explicat insa - decizia era luata - ca ma va muta la Judecatoria Sector 1, unde este mult de lucru, si nevoie de oameni !

( Daca ne gandim ca la judecatoria sector 2, era si acolo mult de munca, erau multe dosare si numarul lor in continua crestere, saptamanal... )

Sigur, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti este printre cele mai bune, asa este ea considerata, si ca functioneaza cu Personalul cel mai bun ( presupus deci a avea anumite calitati, insusiri prin care pesemne, iese in evidenta din moment ce Judecatoria 1, este de frunte ! ), dar judecatorul Dan Lupascu m-a mutat totusi, disciplinar, inapoi, la Judecatoria 1, de unde si venisem in 1995, la sectorul 2.

Ma intreb de ce nu considera normal magistratii judecatori cu functie de conducere, sa mute un grefier - firesc - fara sanctiune, de la o instanta la alta ?

Sfântul Kevin din Glendalough

Sfântul Kevin din Glendalough

Sfantul Kevin, praznuit in ziua de 3 iunie, este un sfant care a trait si s-a nevoit in Apus, in secolul al VI-lea.

Nascut in anul 498, in Irlanda, si trecut la cele vesnice in data de 3 iunie 618, la varsta de 120 de ani, acest cuvios barbat a dus viata monahala in Manastirea Glendalough, din regiunea Wicklow, Irlanda.

In limba irlandeza, numele sau, care se pronunta "Coemgen", inseamna "cel bland".

Sfantul Kevin din Glendalough

Sfantul Kevin s-a nascut in anul 489, in provincia Leinster, ca urmas al regilor irlandezi.

Traditia spune ca, la nasterea sfantului, mama sa nu a simtit nici o durere, iar zapada care era in jurul casei s-a topit singura.

Mai apoi, in timpul slujbei de Botez, un inger a aparut inaintea parintilor sai si le-a spus ca pruncul trebuie sa fie numit Kevin.

La varsta de sapte ani, parintii sai l-au trimis pe Kevin in manastirea condusa se Sfantul Petroc din Cornwall.

Astfel, sfantul s-a retras inca de tanar in singuratate, fiind povatuit catre viata cea pustniceasca de Sfantul Petroc, care se afla pe atunci in Irlanda.

Ceea ce atrage cel mai mult in viata Sfantului Kevin este stransa legatura pe care acesta o avea cu intreaga faptura, iar mai ales cu animalele salbatice.

Ca si ceilalti sfinti, Cuviosul Kevin ajunsese la starea lui Adam de dinainte de cadere, iar de aceea intreaga faptura il slujea cu dragoste si i se supunea ca unui stapan.

Dupa ce a fost hirotonit preot, Cuviosul Kevin a petrecut vreme de sapte ani intr-o pestera pustie, dormind pe o lespede de piatra.

Odata, in timp ce se afla cu mainile intinse la rugaciune, o mierla s-a asezat in palma sa si a inceput sa-si faca un cuib.

Se spune ca atat de mult a ramas Cuviosul Kevin nemiscat, in stare de rugaciune, incat mierla a apucat sa depuna oua si sa le si cloceasca.

Sfantul Kevin a intemeiat o manastire in Glendalough, unde s-a si nevoit pana in cele din urma zile ale sale.

La porunca Sfantului Kevin, o vidra aducea in fiecare zi peste pentru calugarii manastirii.

Apoi, cand regele Irlandei l-a incredintat Sfantului Kevin pe fiul sau cel nou-nascut, omul lui Dumnezeu a rugat o caprioara sa-l alapteze pe prunc, deoarece in manastire nu aveau alte animale de lapte.

Manastirea din Glendalough, impreuna cu cele sapte biserici ale sale, a devenit una dintre cele mai dezvoltate si vizitate din intreaga Irlanda.

Astazi, din cele sapte biserici se mai pastreaza doar una singura, numita "Bucataria Sfantului Kevin", construita in jurul secolului al X-lea.

Teodor Danalache

Sursa articolului si a fotografiei :

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-kevin-glendalough-139107.html

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 5 )

Mihaela Lãmâita Ciocea

Dupa ora pranzului, uneori imi place sa iau o pauza, si oricum imi continui lecturile la Psihologie, in facultate ( la Drept ) am descoperit ca imi place psihologia.

In ce priveste Psihologia, nu stiu daca putem chiar "masura", sau aprecia, dar am impresia ca este mai mult de citit decat la Drept, si aceasta in contextul in care psihologia, ( ca si dreptul de altfel ) are mai multe ramuri, dar, spre deosebire de Drept scrie, cerceteaza, studiaza, experimenteaza mereu ceva nou, in acelasi timp insa trebuie sa tinem cont de din urma, de toate cercetarile, experimentele, descoperirile, legitatile, in timp ce Dreptul are o metoda a sa de a evolua si totodata de a bate pasul pe loc, atunci cand si-a luat obiceiul de a modifica mereu aceleasi doua, sau mai nou, patru coduri : codul civil, codul penal, codul de procedura civila, codul de procedura penala.

Pe de o parte stim ca viata evolueaza, societatea este in plina dinamica si schimbare, fapt ce impune legi noi la vremuri noi, sau modificarile legilor deja existente, pe de alta parte este gresit sa vrei sa iti faci o ambitie din a modifica codurile, aproape la fel de des sau de mult, precum moda in cele patru anotimpuri : de primavara, vara, toamna si iarna.

De cate ori intru intr-o librarie cu carti de drept, mereu imi ies in cale alte coduri, si pe fiecare scrie o noua data : "Cu actualizari pana la data cutare ... "

Cu alte cuvinte, in timp ce psihologii si alti specialisti, merg mereu mai departe, inainteaza, in domeniul Dreptului suntem mai deosebiti si lucram din rasputeri in continuu, consecvent la modificarea acelorasi coduri de baza, de la Romanii din Antichitate incoace, ma intreb daca normele nu au fost sucite si rasucite in fel si chip, si uneori parca nici nu mai sunt normele de drept prea "veritabile".

Este interesant, imi place sa impartasesc cu oamenii ceea ce citesc, si am descoperit ceea ce simteam, banuiam, intuiam, in cartile de psihologie si anume ca nu este bine sa modifici un text tot timpul, cu referire la Codurile civil si penal, si cele doua aferente, de procedura.

Pentru ca in felul asta saturati si zapaciti bietul creier uman, si cunostintele mai vechi, si cele mai noi, se lupta in sistemul nostru nervos, sa fie uitate, sterse, pastrate - total sau partial - sa invatam altele noi, da, dar cat, unde, ce norma pastram, ce alineat este abrogat, si sistemul nervos, sinapsele neuronale, are si el mersul sau, logica sa, mai exista si Procesul Invatarii, si aflam ca uneori cunostintele noi si cele vechi isi pot disputa locul, intaietate in creier, si se pot impiedica reciproc in procesul invatarii.

Cu alte cuvinte nu trebuie sa isi faca cineva, un jurist, o ambitie din a modifica toata ziua codurile, ci ele trebuie modificate pe cat posibil, astfel incat sa fie valabile pe termen lung si sa fie evitate modificarile, abrogarile, pentru urma revenirile asupra articolelor abrogate, si asa mai departe, - dese - caci, iata iese o mica harababura, si pe hartie, daramite in capul sau mintea sau creierul omului.

Probabil ca mai exista oameni in Justitie, avocati, juristi, care stiu ca uneori au fost situatii cand, dintre juristi chiar, unii s-au imbolnavit de boli precum Alzheimer, in care sistemul nervos are de suferit, si memoria se pierde treptat dar sigur.

Psihologia este deja ceva diferit.

Revenind la situatia creata, in care colegii judecatori si unii grefieri s-au ridicat contra Mihaelei Lamaita Ciocea si au facut, unii afirmatii jignitoare cum ca ar avea anumite probleme psihice.

Am mai spus si repet : Mihaela Ciocea nu are probleme psihice.

Dar este bine sa stii, chiar daca esti un judecator - oricare judecator, cu sau fara functie de conducere ( azi ii spune am impresia management, adica cu referire si la disciplina noastra din anul IV din facultate : "Managementul instantelor de judecata" ) ....

Intrerup fraza pentru a spune ca disciplina ne-a fost frumos predata, bine predata, insa asa cum este ea conceputa la noi si avuta in vedere la nivel de continut, este din nou folosesc acest cuvant, absolut originala si limitata numai la mentalitatile noastre locale.

Pentru ca, pentru un bun management este nevoie de calitati si capacitati psihice, precum cele emotionale, sociale, si toate acestea le are in vedere si le studiaza Psihologia, exista ramuri oarecum..., relativ mai noi, precum sunt acelea ce studiaza Inteligenta emotionala, Inteligenta sociala - aceste denumiri sunt practic, psihologie.

In special psihologii americani s-au aplecat cu drag si daruire asupra naturii umane, asupra fiintei umane si cred ca tot ei sunt si cei mai avansati in studiul psihologiei.

Sa imi reiau fraza de mai sus, este bine de stiut faptul ca, atunci cand se afli "pe teritoriul" altui domeniu al cunoasterii, deja nu te mai afli pe domeniul tau, acela in care ai o activitate profesionala.

Cu alte cuvinte, psihologii in mod sigur nu vad lumea, societatea, oamenii, raporturile interumane, asa cum le vad judecatorii, obisnuiti cu viata lor de zi cu zi, dintr-o instanta : judecatorie, tribunal sau curte.

Daca un om - fie el si judecator - se duce la un psiholog, el se afla in fata unui psiholog care il apreciaza, il cantareste, pe el si Povestea sa de viata, sau ceea ce ii relateaza persoana ( de ce vine la psiholog ? ) dupa alte legitati, principii si cunostinte, decat acelea cu care este obisnuit un judecator.

A merge la un psiholog este oricum mai bine decat a merge - sau a trebui sa mergi - la un psihiatru.

Cu toate acestea, uneori psihiatrii apeleaza la competentele psihologilor, atunci cand acestia din urma trebuie sa faca anumite Teste psihologice si in urma administrarii lor, sa identifice ce nu merge la persoana supusa testelor.

Cu alte cuvinte, uneori psihiatrul nu poate pune un diagnostic, nestiind, nereusind sa gaseasca ce anume nu merge cum trebuie la pacientul sau.

Testele psihologice sunt administrate numai de psihologi.

De asemenea, stim ca psihologii pot face si psihoterapie.

Ei bine, dar in general sau prea adesea, o psihoterapie este alcatuita si din sedintele la terapeut, dar persoana in cauza poate la fel de bine sa faca si un tratament medicamentos.

Sigur, ca a merge la Psiholog, ca la orice alt doctor ( din alta specializare ) comporta adesea, ca psihologul sa ii faca o Fisa, un dosar persoanei in cauza.

Cu privire la medicatia in sine - cu privire la medicatia psihiatrica se fac afirmatii din partea unora ( anonimi ) care arata ignoranta, inconstienta, prostia sau chiar iresponsabilitatea celor care le fac, mai ales pe pagina ziarului Lumea Justitiei, in spatiul dedicat comentariilor cititorilor.

Nu vreau sa o spun asa direct si neplacut : cat de imbecil trebuie sa fii, ca sa vorbesti asa despre medicatia psihiatrica, la maniera : "calupul de pastile", "s-a terminat, / i s-a terminat calupul de pastile", biata femeie care a purtat in pantece ( in uter ) timp de 9 luni de zile, asa produs de conceptie !

Din comentariile unora care comenteaza pe pagina Lumii Justitiei ( luju.ro ) am ajuns sa deduc ca unii cred ca a lua un medicament, o pastila cum spun ei, sau am mai intalnit termenul de "pastilata" ( in propozitia "ce fatã de pastilata are ! - ce nemernic cel care a scris asta, ce sinistru ! ) - unii pun semnul egal intre o aspirina si un medicament psihiatric.
Ca si cum ai lua o aspirina si dupa aceea, ti-ar trece o usoara durere in gat, sau incercare de raceala sau inceput de raceala !

Probabil ca i se spune "psihiatrica" acelei medicatii care actioneaza asupra psihicului uman, in speta, asupra sistemului nervos, adica asupra creierului.

Dar psihicul uman si creierul au ramas pana astazi incomplet deslusite de catre doctori, cercetatori in stiintele medicale, psihologi, si toti cei implicati in cercetarile facute asupra creierului si asupra psihicului uman.

Tulburarile, bolile, afectiunile psihicului uman nu sunt, din pacate, solutionate sa folosesc acest limbaj propriu judecatorilor - la fel ca alte boli, de natura organica, - uneori nici nu se vindeca, dar se pot ameliora sau tine pe loc, astfel incat sa nu evolueze.

Mi-e greu sa cred ca oameni cu un limbaj si un nivel care se afla undeva pe treapta cea mai de jos a scarii care masoara nivelul inteligentei, ar putea spune ca ei lucreaza in domeniul judiciar sau in lumea Barourilor !

Mi-e si groaza ! Un astfel de mediu nelinisteste, ca sa fiu mai precisa, si chiar sperie.

Numai ce am citit in ziarul Lumea Justitiei, pentru ca este dramatic, nu e de ras, foarte rar, insa fara voia ta, ti se pare prostia atat de crunta, incat te apuca rasul !

Ca un exemplu, citeam mai demult in Lumea Justitiei, despre Peripetiile unui deputat-avocat prin Kenya, unde s-a dus val-vartej dupa ce ar fi terminat sa-si insuseasca imobilele - fara proprietar - dintr-un oras de langa Dunare, Galati poate ?
Omul nostru ce facea ?

Era tanar si frumos si dornic de inavutire, s-a uitat el prin orasul Galati si a trecut pe acolo de mai multe ori, facand pesemne inventarul imobilelor parasite.

De care, pesemne i s-a facut mila, si s-a gandit sa le salveze, sa nu stea asa goale, sa nu se degradeze !

Prin urmare, restul nu mai era decat o formalitate !

La nivelul si valoarea lui, te pui !

Cand a inceput cred ancheta in cazul initiativelor lui pline de grandoare si spirit altruist, omul nostru s-a gandit sa plece sa viziteze Kenya.

Desi, personal mi-am pus intrebarea de ce tocmai Kenya, cand in acea tara terenul e mai mult plat, ses complet, si seceta si pe acolo nu cresc imobile goale ?

Dar, altceva m-a oripilat la tanarul nostru, bravul cavaler !
Intr-o zi, a aparut un articol in Lumea Justitiei, in care era prezentat cazul unei tinere avocate, ajunsa in fata unui complet de judecata, tocmai al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, mi se pare, si fata, biata, s-a rugat de judecatori sa nu fie arestata !
De ce ?
Mai intai ca fata noastra si ea era tanara, si ea era avocata, ca si cavalerul "din Kenya".

Acest avocat, intr-o zi, a curtat fata.
S-a priceput el cum sa o curteze, caci era baiat priceput.
In alta zi, cand fata se afla cu treaba intr-o sala de judecata, cineva intr-un dosar, i-a propus sa stea in sala, in locul sau intrucat are treaba si trebuie sa plece : era tot un avocat, acea persoana.
Si i-a spus fetei noastre ceva cam asa : "Stai tu draguta aici, ca eu trebuie sa plec, colega ! Si cand se striga dosarul in care eu sunt avocat, tu sa stai aici sa fii prezenta sa imi audieze si mie martorii din dosarul meu !"

Fata a stat.
Pentru ca daca nu statea, pesemne nu era fata cuminte socotita.
Dar la noi fetele sunt cuminti, daca sunt fete care stau.

Si a stat ea asa, si cand a sosit randul dosarului - un dosar complet strain ei, nu era avocata vreunei parti din respectivul dosar, pesemne ca s-au audiat martorii colegului avocat, care de ocupat ce era, a trebuit sa plece din sala !

Oricum, aceasta propunere in sine, pur si simplu te lasa perplex(a) !

Sa stai ca avocat, sa se audieze martorii intr-un dosar despre care nu ai habar, si in care nu esti deloc angajat, nu e dosarul tau, nu stii nimic de el !

Tanarul nostru deputat-avocat a curtat fata, vazand tocmai ca are toate calitatile si simtind ca se va lasa curtata, intrucat fata i s-a parut cuminte.

Si fata, luata de efuziunile sentimentelor frumoase si atentiei pe care Nobilul cavaler deputat in Parlamentul Romaniei, le avea pentru ea, ca orice fata, romantica, mai slaba de inger, a spus sa il ajute sa-si castige painea, imobilele din Galati !

Fata, pentru a deveni avocata a muncit mult, da, a muncit, dar mi-e teama ca nu avea toate capacitatile, oricat a muncit ea, cele necesare, pentru ca sa te lasi asa influentata, sa admiti asa ceva, este totusi iesit din comun !
Asta vorbeste despre un nivel de inteligenta, sau despre buna/reaua-credinta.

Daca e sa consideram asa, completul acela nu a fost chiar asa de rau, precum se scrie in presa despre el !
Iar situatia - pe fondul problemei, nu al cauzei - era una foarte trista : fata a invatat Dreptul pe dinafara, dar uite a ajuns sa fie arestata, cine sa fie de vina ?

Intr-adevar, este foarte trist, ca tanara fata nu avea niciun prieten, logodnic, sot, si un coleg avocat i-a facut curte, pentru ca tanara sa il ajute in activitatea lui infractionala.

Deci, ideea este : ca sa te apuci sa indeplinesti acte prin care imobile parasite, goale, fara proprietar sau cum mai erau ele, intr-un oras, in Romania, sa iti revina tie in patrimoniul tau, trebuie ca ai niste deficiente la nivelul intelectului, sau ai vreo tulburare psihica.

Ce poti spera ?

Dar cum poti spera ca "lumea" nu va reactiona, in speta autoritatile tarii ?

Si ca, asa simplu, imobilele din Galati sau din alt oras, care va fi fost acela, vor intra pe nesimtite in patrimoniul tau ?

Sigur, el a vrut sa fie "domn" - pe imobilele oamenilor sau ale Statului - si sa gratifice fata, pe tanara avocata cu un imobil, cam asa era Povestea relatata in articolul de presa.

Si asa gratifica unii pe banii sau patrimoniul altora, adica dai ce nu ai ! Dai ce ii apartine altuia !

Un alt aspect.

In final, cavalerul nostru a ajuns nemancat in boxa acuzatilor, caci nimeni nu i-a dat mancare la penitenciar, si sa tina lectii de drept penal, judecatoarei, care era Aida sau Adela, sau cum o cheama pe acea judecatoare, mica, cuminte si cu un aer, uneori sever, de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

I-a aratat ca, la nivel teoretic, el a invat pe de rost dreptul penal in facultate, adica memoria i-ar fi functionat destul de bine.

Si asa cu deputãtia, un deputat in Parlamentul Romaniei, care se afla deputat pentru ca cetatenii, bunii cetateni romani l-au ales, l-au votat, sa aiba grija si sa le apere, ce ?

Interesele legitime, drepturile si libertatile fundamentale.

O adevarata drama, caci tatal deputatului-avocat s-a si imbolnavit si a decedat !

Ieri seara scriam despre tinerele femei si femeile care practic, nu au cu cine se marita in ziua de azi.

Sunt sigura ca si tanara noastra avocata, - aproape sigura - o fata care a invatat si si-a facut facultatea, dar nu avea un prieten, nu avea un partener de viata, pe cineva care sa o iubeasca, sa o sprijine, sa fie langa ea - a tras nadejde ca deh, tanarul ei coleg avocat si deputat, poate cine stie, se va insura cu ea, cel putin poate va avea un prieten in el si nu va mai fi singura, nu mai zic, nemaritata !

Si daca sa zicem, o cerea de sotie si se marita cu acela ?
Era mai bine ?
Ar fi fost maritata, e drept, juridic vorbind.... dar.....

Despre medicatie si psihologie sa ma scriu si in alta postare, sa nu fie prea mult si asa dintr-o data ...

Dacia, instantele si tiparele de comportament. Istoria dosarului în care apare Dacia : (1990?)-1998 -1999 / 2006 – 2011 ( 7 ). Mihaela Lãmâita Ciocea ( 4 )

À brebis tondue, Dieu mesure le vent ! – God tempers the wind to the shorn lamb !

Point ne sera noyé qui doit être pendu - If you are born to be hanged, then you’ll never drown !

             

Dacia, instantele si tiparele de comportament

Istoria dosarului în care apare Dacia : (1990?)-1998 -1999 / 2006 – 2011 ( 7 )

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 4 )

Prin urmare, la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti se intamplase ceva, este posibil ca, de la ministerul Justitiei sa fi venit cineva sa faca o ancheta, cu acea ocazie.

Nu am stiut despre ce dosar a fost vorba, sau despre ce incident anume, in mod precis - adica ce se reprosa, de ce, in ce speta, etc. - insa, din nefericire, judecatoarea supusa reprosurilor in biroul conducerii Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti era una dintre cele mai linistite si discrete din colectivul instantei.

Si tot acea judecatoare,  - sub rezerva ca acestea sunt niste reamintiri si memoria este uneori lacunara - a fost cred, da, cea care a luat in pronuntare si a solutionat dosarul  DACIA, in acel sfarsit de an 1998 ( calendaristic ).

Cand precizez calendaristic, cu privire la un an, la o data, explic pentru ca nu toata lumea a lucrat intr-o instanta, o fac pentru ca in lumea instantelor de judecata timpul se masoara si dupa ANUL JUDECATORESC.

Anul judecatoresc si anul calendaristic nu sunt la fel impartiti.

Anul judecatoresc se incheie la 1 iulie, dupa care incepe vacanta judecatoreasca, si se redeschide la data de 1 septembrie.

Iar tanara judecatoare, aceea care era o persoana linistita si discreta, o prezenta discreta in instanta, se numea Nicolau, doamna Nicolau, era tanara, dar impunea prin prestanta.

Numele de "Nicolau" imi amintea mie de un coleg profesor al tatalui meu ( profesor de matematica ) care se numea tot Nicolau, de aceea chiar ma intrebam - desi in mod precis este un nume de familie destul de raspandit in Romania, daca totusi, nu cumva o avea judecatoarea Nicolau vreo asecendenta de matematician ?

(Mi-l aminteam si pe Cezar Nicolau, fiul Profesorului universitar Nicolau - colegul tatei - care in treapta intai de liceu, a fost coleg cu mine, cu noi la liceul Nicolae Balcescu, si care in treapta a doua de liceu s-a mutat la un liceu, aflat nu departe de noi, anume la liceul de arta Tonitza).

Oricum, am ramas totusi nedumerita, putin nelinistita auzind ca doamna, tanara judecatoare Nicolau este supusa unor reprosuri vii in biroul presedintelui judecatoriei sector 1 bucuresti, in acel sfarsit de an 1998, sau poate, in primele zile ale anului 1999 !

Despre tiparele de comportament, mai precis despre reactiile presedintilor instantelor, grefierilor-sefi ( uneori ) sau ale altor angajati, daca e cazul, dupa caz sau de la caz la caz, se mai poate scrie.

Oamenii traiesc intr-o instanta, ca intr-un mediu militarizat, la ordin, partial se explica de ce, totusi instantele acelea si de fapt cele mai multe, sunt instante civile, nu vor sa aiba necazuri daca nu asculta "ordinul" si atunci indeplinesc "orbeste" tot ce li se spune de unul sau altul dintre sefi.

Ma gandesc ca nu as fi stiut niciodata ca presedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti a avut o reactie atat de urata si de nedreapta cu privire la mine, daca nu mi-ar fi spus despre ea, insasi grefiera-sefa a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, in anul 1998, - in acel an, judecatoria sector 1 bucuresti a avut, cred eu, doua grefiere-sefe, succesiv, iar a doua si ultima a fost una din primele mele colege grefiere din colectivul judecatoriei sectorului 1 bucuresti din anul 1993 !
In anul 1993, cand m-am angajat la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, colega mea care in 1998 a devenit grefiera-sefa a instantei, era grefiera la serviciul Executari Penale al Judecatoriei Sector 1 Bucuresti.

In anul 1998 s-a intamplat o minune, din pacate minunea a ramas un eveniment izolat si neobisnuit in mediul instantelor de judecata.
Ce s-a intamplat ?
Dintr-o data, fara ca eu sa stiu, sa banuiesc, in ziua de salariu am constatat ca mi se platesc ORE SUPLIMENTARE.
Trebuie sa spun ca aceste Ore Suplimentare au fost destul de consistente, suficient cat sa se simta la salariul obisnuit pe care il incasam lunar.

Am fost uimita, desi m-am bucurat, pentru ca, fiind foarte mult de lucru si munca fiind nenormata in instantele de judecata, ore suplimentare erai nevoit sa faci, continuu, tot timpul si asa ca nu mai tineai cont, nu mai numarai cat stai peste program, cat muncesti dupa orele de program sau la sfarsitul saptamanii, era o munca titanica, non-stop !

Dar, dupa ce colega mea grefiera de la Executari Penale din anii trecuti ( 1993-1995 ) mi-a platit acele ore suplimentare, in sensul ca ea mi le-a mentionat in Pontajul orelor lucrate si pe baza acestuia s-au calculat salariile, intr-o buna zi, dupa ce imi primisem acel salariu consistent, cand am urcat la etajul 2 in biroul grefierei-sefe, ea era suparata si m-a intrebat ce se intampla ?

Am fost mirata si am asteptat sa continue, sa ma lamureasca, ea mi-a spus ca a primit telefon de la Presedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti care a certatat-o si a intrebat-o : "De ce i-ati platit ore suplimentare lui Marcov, dna grefier-sef ?"

Iar, in alta imprejurare cand s-au platit niste prime, al caror cuantum era mai mult simbolic, a primit indemn si ordin sa ma taie de pe lista cu angajatii care trebuiau sa ia prima.

(Nu stiu daca chiar ea, sau poate grefiera-sefa dinaintea ei ! )

Problema este ca in instante muncesti si esti sanctionat desi muncesti mult si se stie acest lucru foarte bine.

In anii in care am lucrat si am fost grefiera de sedinta, la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, apoi la Judecatoria Sector 2 Bucuresti, apoi din nou, la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, de unde mi-am dat demisia in vara anului 1999, am constatat si dupa cativa ani si eu am procedat in acelasi mod, ca, intrucat erau multe dosare, grefierele care abia ieseau din ele, sau nu mai ieseau din ele, lucrau Citatiile si Comunicarile cu rude sau prieteni, acasa.

Fiecare era ajutat acasa in munca sa de la judecatorie, de o ruda, de un parinte, de mama, sau de sot, sau de iubit, sau de cineva apropiat.

In primii ani eu nu am procedat asa si stiu ca pe atunci Citatiile, Comunicarile se completau ( erau formulare tipizate ) de mana, ori eu nu am viteza la scrisul de mana, si alte colege scriau mai repede decat mine, prin urmare lucrau mai multe citatii / comunicari pe zi.

Astazi insa, citatii si comunicari am impresia ca au inceput sa se scrie la computer ( ca si cum in trecut le-ai fi dactilografiat la masina de scris ), dar eu nu mai lucrez din 1999 in judecatorie, de aceea nu am cele mai actuale si precise informatii.

Totusi, la un moment dat mamei mele i se facuse mila de mine, sa ma vada mereu cufundata in dosare si hartoage, pentru ca, unele fiind vechi aratau ca niste hartoage.

Si asa, mama mea care in vara anului 1997 s-a pensionat dupa o lunga activitate in munca - lucreaza de la varsta de 19 ani - a inceput sa ma ajute si sa imi completeze citatiile si comunicarile, cred ca incepusem sa o invat sa completeze si mandatele de aducere.

Nu mai stiu data exacta cand mama mea a inceput acasa sa lucreze citatii si comunicari, in timp ce eu la serviciu, fie ma aflam in plina sedinta de judecata, fie lucram incheierile de sedinta, si adesea continuam si acasa la sfarsit de saptamana.

Mama mea a terminat liceul Gheorghe Sincai din Bucuresti si dupa absolvirea liceului - exista o parte a povestii ei de viata pe care mi-a spus-o bunicul meu Paraschiv Mardale, tatal ei, dar pe care ea niciodata, dar niciodata nu mi-a spus-o - a dat admitere la Facultatea de Drept, si a reusit, s-a aflat pe listele celor admisi, e corect printre ultimii admisi, dar pe listele cu cei intrati la facultate.

In acei ani, se pare ca, Securitatea - in fine, asta inseamna, cineva din cadrul Securitatii regimului comunist - a solicitat-o si a dorit sa o recruteze in randurile ei, dar mama mea ( care e o faptura totusi mai fragila ) a refuzat, ca urmare i s-a spus ca nu se stie daca va intra la facultate, si tot ca urmare Ministerul de Interne ar fi facut schimbari, in mod discretionar in listele admisilor si i-ar fi inlaturat pe ultimii zece intrati, si in locul lor ar fi introdus alte nume, alte persoane care lucrau pentru acel minister !

Printre cei inlaturati, dar care luasera admiterea se numara si mama mea.

Se prea poate ca de aceea si din acel moment mama mea sa se fi suparat rau pe viata, caci toata viata ei a fost suparata, nervoasa, obosita ( muncea mult ) si se pare ca uneori ar fi avut si neplaceri la serviciu.

Nemaifiind pe listele admisilor la Drept, mama mea a fost nevoita sa inceapa sa munceasca, la inceput, la uzina sau intreprinderea de Stat - toate erau de Stat - numita "9 Mai".
In paralel, mama s-a inscris si a urmat o Scoala post-liceala profesionala de desenatori-tehnicieni-proiectanti, timp de vreo 2 sau 3 ani ( durata scolii ).

Mama mea a lucrat toata viata ei pana la pensionarea din vara 1997, pentru limita de varsta, in domeniul Proiectarilor si Desenului Tehnic, si de la uzina "9 Mai" unde a ramas destul de putin, s-a mutat ea, la uzina "VULCAN", unde a lucrat toata viata ei.

Intreprinderea sau uzina "VULCAN", la un moment dat, si-a construit un sediu modern, o cladire inalta, cu multe etaje, frumoasa intrucat era noua, pe care a numit-o Institutul de Proiectari al uzinei Vulcan.

Ea se afla pe strada Sebastian, exact peste drum ( si drumul era destul de ingust ) de casa in care locuia bunicul meu Paraschiv Mardale, tatal mamei, - pe frontispiciul casei scria "1933".

Uzina Vulcan si Institutul sau de proiectari, se ocupau cu desenatul, proiectatul, construirea utilajelor necesare in exploatarea Petrolului, precum : unitati de pompare, forare, cazane si altele ( nu le stiu pe toate ).
Mama lucra in birou cu inginerii, care alaturi de desenatorii-tehnicieni-proiectanti aveau proiecte de facut, si imi amintesc de trusele de Rotringuri ale mamei, caci lucra in tus, si de trusa ei de compas, si de sabloanele mamei, caci scria "stas" de mana, si cu ajutorul sablonului, si de mana, simplu, fara sablon adica.

Asa fiind, mama mea era obisnuita sa scrie, sa tot scrie, si sa si deseneze, sa proiecteze, lucra pe calc, hartie de calc, cand eram mica imi placea sa folosesc hartia de calc si sa desenez printese si desene frumoase din cartile pentru copii, cu ajutorul calcului.

Insa, intr-o buna zi, s-a intamplat ca mama a clacat !
Pur si simplu, a pus capul pe masa din sufragerie si a inceput sa planga si sa se planga ca toata ziua de cand este la pensie, scrie Citatii si Comunicari si acetea nu se termina niciodata !

Din acel moment, tata s-a suparat pe mine ca o obosesc pe mama !
Insa norocul meu in acei ani a fost mama si munca ei asidua, acasa, ea scriind toate Citatiile si comunicarile, cu scrisul ei clar, frumos, "stas", de mana.
Nu stiu ce m-as fi facut fara ea !

Aveam in lucru foarte multe dosare si practic nu aveam timp sa lucrez citatiile sau comunicarile.

Catre inceputul verii anului 1998, judecatoria sector 1 bucuresti, despre care se spunea atunci, ca nu ar suficient Personal angajat, cel putin raportat la volumul prea mare de munca, la numarul mereu si continuu in crestere al dosarelor pe rol - presedintele Judecatoriei, se spune, a solicitat Presedintelui Tribunalului Municipiului Bucuresti, marirea numarului de grefieri, sa fie macar temporar delegati grefieri de la capitala, adica de la TMB, la noi la judecatorie, pentru a ne ajuta sa iesim din dosare !

Dosarele ocupau toate spatiile disponibile din biroul cel mare de la parterul Palatului de Justitie, de langa Registratura si Legalizari - in acel an eu am schimbat, fara voia mea, trei birouri, adica 3 locatii  - in biroul nostru dosare erau peste tot si la un moment dat, persoanele care intrau si avocatii erau nevoiti sa se uite pe unde pasesc si calca si paseau sarind peste dosare, nu aveau unde pune piciorul !

Pe scaunele noastre, langa birou, pe birou, sub birou, in dulapuri, pe dulapuri, pe pervazul ferestrei, pe covorul din birou, peste tot se aflau dosare, si cred ca, in schimb se golisera Arhivele, civila si penala !

Raspunsul presedintelui Tribunalului Municipiului Bucuresti, catre presedintele judecatoriei sectorului 1 bucuresti, judecatorul Vasile Bãjan la acea data ( 1998 ) a fost simplu si categoric : NU.
NU.
Nu putem delega grefieri de la alte instante, pentru a-i ajuta pe grefierii - aflati in numar mic - de la judecatoria sectorului 1 bucuresti.

Mi-o amintesc pe colega mea de birou, si ma aflam langa biroul ei, Arabela Geamãnu, pe la inceputul verii 1998, mamica Arabelei, care era la pensie si lucrase in Justitie, in instante, a venit sa o ajute pe Arabela si lucra Citatii la un birou in fata noastra, desi mai mereu toate birourile ( mese de lucru ) erau ocupate.

Dintre colegele mele de birou, din acel birou - in 1998, au fost : Arabela Geamãnu, Alexandra Horga-Marinide, Dana Golea, Simona Ciugureanu si Flori Diaconu - ele doua erau mai noi, si nou venite, ele lucrasera la un Institut ( unicul din Bucuresti ) de Cartografie, Topografie si Cadastru, aflat inspre zona Casa Scanteii din Bucuresti, si aveau multi ani vechime in acea munca, dar, la un moment dat Simona si Flori si-au schimbat profesia si au devenit grefiere de sedinta.

Arabela Geamãnu a fost o colega buna si intotdeauna s-a purtat frumos si frumos cu mine si m-a apreciat, ii pastrez o amintire foarte frumoasa.

In biroul de langa noi, cel mai apropiat, in fapt acela era un birou - ca incapere - foarte mic, se afla serviciul "Legalizari" al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, unde aveam sa fiu mutata, tot in acel an 1998, aici colegele mele de birou au fost : Dana Ghelbãnoiu, care legaliza, Sanda Burlacu, apoi, mai tarziu, Laura Simion ( o fata foarte blonda, cu ochi albastri, amabila, deschisa si care era cred din Bucovina, de fel ).
Dana si Sanda in schimb, aveau o mare vechime, mult mai mare decat mine, in munca din judecatorie.

Langa biroul de "Legalizari" - biroul in sine de legalizari, era mica masuta de lucru a grefierei Dana Ghelbanoiu, si in acel birou, in acea incapere, toate mesele de lucru erau mult mai mici, si aproape ca nu erau propriu-zis birouri, ci mese simple.

Alaturi se afla biroul mai mare, al Registraturii Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, unde lucra dna Draga, toata lumea auzise de doamna Draga de la Registratura !

La un moment dat, ma aflam fara birou, si dupa insistente la maniera : "Bine, dar eu unde lucrez ? ", m-au repartizat intr-un birou de la subsolul/ demisolul Palatului de Justitie, al judecatoriei sectorului 1 bucuresti, unde colectivul era impartit in grefieri dupa specializarile lor concrete in munca instantei, anume : o parte dintre grefieri lucrau in dosarele care primisera viza judecatorului de serviciu, si un prim termen, Citatiile pentru ca partile sa stie sa vina la judecata la primul termen fixat in noul dosar ; tot acolo, o grefiera lucra serviciul Executari Civile al judecatoriei, alaturi de colegii executori judecatoresti, care si ei se aflau in acelasi birou.

Astfel, citatiile pentru primul termen intotdeauna le-a lucrat colega noastra care avea un prenume asa de frumos, ARLEZIANA, sau  ZIZI, o colega mai noua, o ajuta, si lucra si ea citatii la prim termen, Ioana Pavel sau VIVI.
( Imi placea mult prenumele Arleziana ( sau Arlesiana ) - existã in Franta, o regiune in care exista Arles, si anume Les Bouches-du Rhone ( Gurile Ronului ), departament ( "judet" ) francez, avand ca oras de resedinta Marseille, si ca oras de resedinta al arondismentului ( o alta unitate administrativ-teritoriala franceza este arondismentul ) Aix-en-PROVENCE, existã deci aici ARLES, si Istres.
De asemenea existã si o bucata frumoasa de muzica clasica, care se numeste "Arleziana" ).


Doua colege foarte ok, foarte amabile si fete bune.

Mai era in acel birou de la subsol - demisol si colega mea, mereu o fata buna si de treaba, Nina ( careia i-am uitat numele de familie ).

Apoi se aflau si colegii, barbatii, executori judecatoresti, unii, macar unul din ei, cu mare, mare vechime in instanta, si avea si o varsta de acuma.

Grefiera-sefa a instantei, colega mea din 1993-1995 de la Executari Penale ( Judecatoria Sector 1 Bucuresti ), in 1998 se numea Raluca Nicolae, cea blonda, cu parul scurt si ochii ei caprui si frumosi.

O singura nedumerire am, daca Raluca Nicolae, despre care se spunea ca, in virtutea relatiilor de munca, create la locul muncii, in instantele de judecata, o cunostea ceva mai bine pe judecatoarea si inspectoarea, care a fost si presedinta uneia din sectiile ( sectia penala ? )  Tribunalului Municipiului Bucuresti, dna Doina Popescu, nu cumva, fara suparare, Raluca a montat-o contra mea pe Doina Popescu ?

Avand in vedere ca sunt o fata sociabila si intotdeauna eu iubesc oamenii, - dintre care cei mai multi nu ma iubesc, adica iubirea se manifesta in sens unic - dar sunt sincera, eu intotdeauna gasesc ceva bun, ceva frumos, calitati, in fiecare om si persoana fizica ! - am cautat sa inteleg si comportamentul Doinei Popescu.

In general, pe biata Doina Popescu nu o iubea cam nimeni la judecatoria sectorului 1 bucuresti, o vreme nici nu a luat-o nimeni in serios sau in seama, pentru ca toti aveam mult de lucru.
Sigur ca avea si ea pozitia ei, si punctul ei de vedere si atributiile ei.
Doina Popescu in mod sigur era "rodata" in munca instantelor si prin urmare inteligenta, deprinsese mecanismele particulare, de functionare ale instantelor si in general ale muncii care presupune birocratie.

Dar, cand aparea, prea adesea era imbufnata si suparata si nimic nu ii placea la noi, si mereu ne reprosa cate ceva.

Am auzit mai tarziu ca ea a dorit sa promoveze la "Cimitirul Elefantilor", adica unde ?
Asa spunea un coleg al meu in 1993-1995, grefier la judecatoria sectorului 1 bucuresti, cu privire la cariera unui magistrat-judecator, cu privire la ascensiunea lor : "Pana ajung toti la Cimitirul Elefantilor, caci, de acolo, unde sa se mai duca ?"
Adica, acolo le raman oasele.
Ati banuit poate, Cimitirul Elefantilor este Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Cand a dorit Doina Popescu sa se alature elefantilor din acel cimitir, colegii judecatori, care erau deja "ascensionati" acolo, in cor, s-ar fi ridicat in picioare si ar fi spus : NU. MAI ALES, NU.

Colegul meu era grefierul Catalin Mândroc, care ulterior a devenit avocat in Baroul Bucuresti.

Si asa, Doina Popescu putea chiar sa fie Ok, sa stiti, pentru cei care nu stiu, dar era severa si aspra si nu cruta vorbele pline de repros !
Eu nu m-am suparat pe ea prea rau, pentru ca, desi ea incerca sa faca lumina uneori la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, si era suparata, si noi grefierele sufeream neajunsurile noastre in acea instanta, ca in orice instanta, si aveam motivele noastre sa fim necajite.

Un aspect important ar fi daca in Justitie si instante, astfel de maniere de a reactiona, de a dialoga, de a comunica, de a face lumina, ar putea fi schimbate radical, in bine.
In relatii armonioase de lucru.
Caci, in definitiv, o instanta prin Personalul ei, rezolva litigiile sau pricinile justitiabililor si nu intra in atributiile personalului angajat sa se certe, pe linie ierarhica de sus in jos, de jos in sus, sau de pe aceeasi pozitie ierarhica.

Voi continua in alta postare, pe blog....