Mihaela Lãmâita Ciocea ( 12 )

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 12 )

Spuneam ca, m-am intors la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, insa, intrucat reusisem sa obtin un transfer de la TMB, spre IMA, si pentru ca la IMA postul a fost obtinut de alta persoana, atunci cand m-am intors in biroul meu de la judecatorie, nu mai aveam birou sau masa de lucru !

Intr-adevar, daca Vasile Bajan, judecatorul si presedintele judecatoriei sectorului 1 bucuresti, a apreciat ca este nevoie de mine in colectivul grefierilor de sedinta, intrucat am experienta in aceasta munca, in schimb, o vreme am fost lasata fara birou ! Pur si simplu, fara birou la care sa ma asez, sa lucrez !

Desigur ca am insistat, fireste ca Raluca Nicolae lasase capul in jos si cu greu puteam vorbi cu ea, pana cand in cele din urma, nu mai stiu cum a fost, dar mi-au spus ca pot merge jos, la subsolul Palatului de Justitie, in biroul Executarilor Civile, unde se afla o masa de lucru disponibila.

Intr-adevar, incaperea era chiar foarte mare si in ea, mai multe birouri, si am ocupat un birou intins, aveam loc sa imi defasor dosarele pe el.

Despre colegii mei din acel birou am mai scris, intr-o postare anterioara.

I-am numit atunci : Nina, Zizi ( Arleziana / Arlesiana ), Vivi ( Ioana Pavel ), executorii judecatoresti.

In acest birou se pare ca am ramas o vreme, din moment ce ma aflam aici, prin luna noiembrie 1998, cand, intr-o buna zi, o colega grefiera - pe care o stiam ca lucrase la serviciul Executari Penale al judecatoriei - care o mai ajuta pe Raluca Nicolae in munca ei de grefiera-sefa a instantei, si care, se pare, - asa cred - uneori intra si in sedinta de judecata, ca o grefiera de sedinta - a intrat in biroul nostru si a inceput sa povesteasca ceva.

In jurul ei s-au adunat cred colege, erau niste colege in jurul ei, si am observat ca este suparata, ea povestea ceva, era si revoltata, dar mai mult suparata si mai cred ca plansese.

Colega aceea avea si ea o fetita mica de crescut, de vreo 2, 3 anisori, mama ei lucrase - din cate auzisem - la Curtea Suprema de Justitie, mai cred si ca iesise la pensie, sau se apropia data respectiva, tot ca Personal Auxiliar al instantelor.

Colega noastra era divortata.

Am intrebat-o ce s-a intamplat.

Colega mea lucra de multi ani in instanta, si la judecatoria sectorului 1 bucuresti.

Mi-a povestit ca o judecatoare a pus-o efectiv, sa scrie o Rezolutie pe o cerere de chemare in judecata (actiune), prin acea rezolutie era fixat cred termenul de judecata - eu nu am vazut rezolutia, dar despre acest gen de rezolutie fusese vorba cred - adica ziua infatisarii, ora, completul.

Numai ca, o Rezolutie - orice fel de rezolutie - se semna, se dadea, se elabora de judecator, si niciodata de grefier sau alta persoana.

Aceasta era presiunea pe care o judecatoare, o facuse asupra unei grefiere cu mai multi ani vechime ( mai multi decat ai mei ).

Eu o consider nevinovata pe grefiera aceea.

Da, stiu ce se poate spune si gandi, fireste ca stiu.

Se poate spune ca, ea, daca nu avea caderea si dreptul, daca nu intra in atributiile ei, ea nu trebuia sa o scrie si gata.

Da, numai ca o judecatoare facea presiuni asupra grefierei.

Sigur, vor spune altii, "simplu", dar grefiera ar fi trebuit sa se planga !

Cui anume sa se planga ? - ar fi intrebarea, una din ele, da, se putea plange, sigur ca putea.

Sau, altii ar putea spune ca grefiera trebuia sa faca o Plangere, in cazul in care nu era suficient sa reclame acea presiune, grefierei-sefe.

Desigur, ca si asta s-ar fi putut.

Insa, sa privim in fata realitatea cruda si anume : grefiera noastra nu o avea decat pe mama ei, in varsta si care lucrase la Curtea Suprema, era divortata, nu avea niciun sprijin de la fostul ei sot si crestea o fetita mica, care si venise adusa de bunica ei, mama grefierei la noi in birou.

Prin urmare ce inseamna o tara in care democratia este cantec la urechea surzilor si unde Statul este de drept - oriunde dar nu in Justitie - un Stat obisnuit cu abuzurile si in sanul caruia Justitia a ramas profund oarba, intr-atat incat nu ne ramane decat sa spunem Novena Maicii Domnului de la Lourdes sau sa ne rugam Sfintei Brigita - pentru a o vindeca de orbire ( as spune si de surzenie, surditate, sau chiar autism ).

"Nu este un om mai surd decat acela care nu vrea sa auda", cam asa spune un proverb francez.

In alta ordine de idei, iata ce ne spune Mihaela Lamaita Ciocea, ce rezulta din Plangerea ei nr. 154 din 7 ianuarie 2013 : o ancheta, sau o cercetare incepe, dar nu se incheie niciodata.

Niciodata pana cand omul nu e nenorocit pe veci.

Nimic nu excita mai mult aici un functionar rau si criminal, decat sa aresteze un nevinovat sau un nefericit.

Eu am ajuns la concluzia ca, acesti "anchetatori" functioneaza exact ca psihopatii sexuali : nu se pot excita daca nu omoara, si atunci omoara, lovesc, urmaresc penal, fac dosare, aresteaza, dau ordine, si asa se excita sexual !

Daca nu o fi asa, nu stiu ce sa spun !

Cu toate aceste femei rele si singure - unele nici nu vor barbat -, cu barbati care uneori sunt la fel de singuri, sau unii mai dau in placerea pentru alcool, altii au disfunctii psiho-sexuale, altii sunt nemultumiti de viata numai in doi, si invidiaza libertatea celor care nu sunt judecatori sau procurori.
Ei bine, dragilor, nu va tine nimeni, numai voi va tineti singuri si va interziceti unii altora, dreptul la viata, un drept elementar, de baza.
Cand unul dintre judecatori incearca sa traiasca o viata normala, sare in picioare intregul  CSM si il cearta, il ancheteaza, il interogheaza, il pun la zid, nu il mai vor in randul lor !

Ceea ce este anormal si periculos ca mod de actiune !

Sa dea Dumnezeu sa nu mai avem in sistemul judiciar psihopati si inhibati si constipati si impotenti si agresivi si nerusinati !

Exista oameni care nu actioneaza nici macar dupa logica simpla, daramite dupa normele de drept.

Care fac ce vor din clipa in care ajuns intr-o functie, intr-un post.

Femeile cred ca isi vor gasi fericirea, unele comportandu-se foarte neplacut sau urat, nefiind bune colege - indiferent daca sunt din randul grefierilor, magistratilor : judecatori ori procurori.

Femei singure si care ajung unele, nemernice.

Ceea ce ne trebuie sunt dovezile si ruperea tacerii.

Sa continui povestea ...

Dupa ce colega mea, grefiera, a scris o Rezolutie la "ordinul" judecatoarei cu care intra in perioada aceea in sedinta de judecata - caci a intrat cu ea in sedinta, eu asa stiam - nu stiu la cat timp dupa aceea, a inceput o ancheta.

Atunci, ancheta era la inceput.

Cum am spus, ne aflam in luna noiembrie 1998 si in viata mea, evenimentele s-au precipitat in acea perioada - intregul an 1998 a fost plin de evenimente - totusi, desi stiam ca urmarile - teoretic - nu pot fi bune, sa fiu sincera nici nu m-am gandit, totusi, dar totusi, ca va avea atat de suferit colega mea grefiera.

Din clipa in care ea nu avea nicio "pila" cum se vorbeste in Romania, limba romana  - toti spun cu repros unul altuia "Nu stii limba romana", - dar cum se vorbeste concret aici ? Foarte urat, foarte vulgar, cititi comentariile in Lumea Justitiei, pe site-ul luju.ro.

Parca e lumea iesita din Iad, sau parca unii sunt emanatii ale iadului.

Din clipa aceea, colega mea putea avea necazuri mari si sa fie complet neaparata, daca s-ar fi plans de acea judecatoare.

Nimeni nu te apara, pe atunci, daca nu stiai si tu pe cineva, care stia pe cineva, atunci unii sareau si te mai aparau sau te mai sprijineau.

Dar oamenii la noi, oricati bani ar avea, orice salarii li s-ar da au dovedit ca nu se pot ridica la inaltimea unui om.

Intrucat intram mult in sedinta de judecata si aveam continuu multe, foarte multe dosare in lucru, si pentru ca au intervenit anumite evenimente in viata mea personala, m-a prins sfarsitul de an cand deja ma pregateam sa plec in Franta.

Sa lucrez dosarele, si cum am spus inca in primele zile ale anului 1999, imi amintesc ca parca am mai intrat intr-o sedinta de judecata, sa imi fac pasaportul.

La un moment dat, din nou, am schimbat biroul, incaperea in care lucram.

De la subsol, locul in care am discutat cu colega mea despre ce anume se intamplase, ea povestise altora, parca nu prea tinea sa imi spuna, plansese, avea ochii rosii, totusi eu am insistat si i-am spus : "Lili, tu spune-mi mie, te rog, cum a fost !" - am fost mutata la parterul Palatului de Justitie si al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la biroul "Legalizari", despre care am scris in postarile mele anterioare.

Cu privire la aceasta perioada a anului, si la plecarea mea, voi scrie, dar nu acum, aici.

Exista persoane si creaturi atat de josnice si infame, incat desi nu am secrete, totusi unii vor intelege ca nu pot scrie totul pe un blog.

Eu nu am secrete, dar sufletele negre si murdare nu pot intelege asta !

Asa incat nu pot scrie chiar totul.

Exista fapturi care sunt chiar niste scursuri in societate, printre oameni.

In cursul lunii ianuarie 1999 eu am plecat in Franta, in vara anului 1999 mi-am prezentat demisia de la judecatoria sectorului 1 bucuresti.

Au trecut apoi niste ani, si iata, ne aflam acum cu povestirea catre sfarsitul anului 2004 si chiar inceputul anului 2005.

Am sa incep cu sfarsitul in acest moment al povestirii : intr-o buna zi de iarna, la inceputul lui 2005, iesisem impreuna cu o colega, era seara, tarziu, orele 20h00, poate putin peste, cateva minute, de la cursul de franceza juridica, pe care il faceam din 2004 la Institutul Francez din Bucuresti ( Bulevardul Dacia 77, sector 1 ).

Era rece afara si frigul intepa, la prima mica intersectie, acolo unde Bulevardul Dacia are un semafor, primul de la Institutul Francez, mergand inspre Piata Romana, ne-am oprit colega mea si cu mine.

Si nu mai stiu cum, din vorba in vorba ea mi-a spus atunci : "O cunosc pe Lili. Am condamnat-o".

Cum s-ar spune se intamplase ce fusese mai rau ! - mi-am spus eu.

"Pe amandoua le-am condamnat".

I-am spus colegei mele ce stiam, ca Lili a fost pusa, obligata sa scrie o Rezolutie pe care au dreptul sa o scrie ( si datoria cand se impune ) numai judecatorii.

I-am spus ca Lili e nevinovata, i-am spus ca a lucrat multi ani si nu i s-au reprosat lucruri urate.

Sigur, imi spunea ca o condamnase, in trecut, cum ce mai era de facut ?

Dar era important sa stie, pentru ca in fata judecatorului .... pentru ca eu cred ca Lili a tacut pana la sfarsit, sau cine stie daca a spus, cum a spus.

Poate a indulcit adevarul crud.

Acum va voi spune si numele lor : judecatoarea se numea Georgeta Stoican si grefiera Liliana Ticã.

Georgeta Stoican era judecatoare la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, si o cunoscusem inca din 1993-1995, prima perioada in care am fost angajata si am lucrat la Judecatoria 1, ca (si) grefiera de sedinta.

Si iata, cum este lumea, cum sunt oamenii :

Valentina Tatulescu se straduise mult, si reusise sa ma faca sa plec de la Judecatoria Sector 1, in vara anului 1995, incepuse sa ridice judecatoarele ( mai mult ) impotriva mea, iar dintre judecatori unul s-a abtinut cred, altul insa mi-a luat apararea, a fost singurul care mi-a luat direct, clar, raspicat apararea in sedinta de colectiv organizata numai cu judecatorii instantei. Judecatorul care mi-a luat apararea se numea Eduardo Resteanu.

Dar Valentina Tatulescu pe atunci cauta sa le enerveze si sa le ridice pe judecatoare - si pentru ca oamenii au personalitati diferite, unii sunt submisivi, altii evitanti, altii dependenti, si asa mai departe si pentru ca ea conducea judecatoria, cauta sa le indemne sa imi faca Referat de sanctionare.

M-a pus in sedinta si cu judecatoarele Gabriela Marincas si cu Georgeta Stoican, iar Georgeta Stoican, da, - cum incepe uitare ! - cred totusi, daca o mai fi pe undeva, ca mi-a facut un referat de sanctionare, pe motiv ca nu i-am adus la semnat incheierile de sedinta in 48 de ore, cat impunea Regulamentul de organizare interioara al instantelor de judecata.

Valentina Tatulescu si valorile !

Valorile codului penal.

Atunci cand eram grefiera la Judecatoria sector 1 bucuresti - in perioada anilor 1993-1995 - intr-o buna zi, l-am gasit pe unchiul meu foarte suparat.
Era socat.
Avocatul Andrei Dumitru mi-a spus ca a avut un dosar al unui client al sau, la completul de judecata condus de judecatoarea Georgeta Stoican.
Era insa socat profund, intr-atata incat mi-a spus de ce ( el nu prea vorbea, nici timp nu avea, insa il intalneam uneori in sali de sedinta, si il ascultam cum pledeaza cand exista timpul sau cum pune concluzii, cum vorbeste ca avocat, cum isi apara clientul, drepturile clientului si interesele legitime ale acestuia, mai exact ).
Andrei Dumitru mi-a spus ca, desi avea dreptate in acel dosar, la final, solutia a fost o surpriza si anume, el a pierdut procesul !

In anul 1998, la cativa ani dupa acest final neasteptat, dupa aceasta dezlegare-surpriza a cauzei in care avocat era Andrei Dumitru si el spunea ca avea dreptatea de partea lui, dar pierduse procesul, iata ca, din nou la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, o regasesc pe judecatoarea Georgeta Stoican, subiect al unei anchete, pentru a-si fi obligat grefiera sa scrie o rezolutie pe o cerere de chemare in judecata.

Sunt convinsa ca Liliana Tica a tinut minte cat de apreciata era Georgeta Stoican, de Valentina Tatulescu judecatoarea si presedinta Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti in anul 1995 inca ( dupa aceea nu mai stiu, pana in 1998 ).

M-am tot gandit la Liliana, am fost ... nu gasesc cuvantul, ea o ajuta mereu pe Raluca Nicolae, se cunosteau de la Executari Penal - in 1993 cand m-am angajat eu, ele lucrau la acel serviciu al instantei, Raluca Nicolae in mod sigur.

Despre Raluca Nicolae s-a spus ca ar fi fost si ea ajutata si angajata - daca asa a fost, e un lucru bun, e o fapta buna - candva, mai demult, nu stiu cand, de insasi judecatoarea si inspectoarea ( de fapt, nu imi e clar, cum era in acelasi timp si judecatoare-presedinta a Sectiei Penale a TMB si judecatoare-inspectoare ) Doina Popescu.

Ceea ce ar insemna ca Doina Popescu in cele din urma poate nu e o faptura insensibila si rea.

Colega mea - colega la cursul de franceza juridica de la IFB ( Bul Dacia 77, sector 1 ) - si colega de scaun, stateam una langa alta, a fost foarte Ok atunci, acea colega, si deschisa, din pacate omul cand intra in Curtea de Apel, se sperie si de umbra lui si inlemneste si daca e judecator, era judecatoarea Elena Ursulescu, de la Sectia a II-a Penala a Curtii de Apel Bucuresti.

Mi-a spus, inca din acea seara in care am aflat ca ea a judecat procesul judecatoarei Georgeta Stoican, ca este asa o atmosfera la Curte, incat atunci cand merge undeva, ii este si rusine sa spuna ca este judecatoare.

Voi mai continua .... in alta postare...

Si, totusi, sa mai spun ceva inainte sa inchei povestea in acest punct, la sfarsitul anului 2004, cam pe atunci, intr-o zi, Elena, caci la curs asa ii spuneam, Emmanuelle asa ii spunea - Emmanuelle nu este aici, deci nu poate fi amenintata si torturata, sanctionata, tinuta la usi si data afara, anchetata la nemurire... cum sunt singura ar vrea teroristii-magistrati sau psihopatii-magistrati daca prefera asa care nenorocesc, si saboteaza cetatenii zi si noapte, nu au somn pana nu nenorocesc pe cineva ! - Elena.

Elena ne-a povestit ca a fost in Franta, pentru ca a lucrat in Cooperare, cu privire la tinerii delicventi romani care fac nazbatii pe strazile Parisului sau prin alte locuri, care cersesc, apoi, intr-o seara ne-a spus ca vor avea Sedinta Judecatorii pentru alegerea dintre ei, a unui membru si presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Imi amintesc ca i-am spus chiar ca Dan Lupascu trebuie sprijinit.

Da, chiar asa i-am spus.

Mai departe ce a fost, nu stiu, dar stiu rezultatul : judecatorul Dan Lupascu a fost ales Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Dupa acel curs, terminat candva la inceputul anului 2005, prin ianuarie candva, a urmat un examen serios, voi mai explica pe parcurs - la IFB - Elena mi-a spus ca se organizeaza un Concurs pentru un post - atentie aici - (numai) temporar de grefieri, si este nevoie de grefieri, daca vreau si eu sa ma prezint.

Da, parca de la ea aflasem despre acel concurs.

Concursul era la inceputul lunii februarie 2005.

Am alergat prin zapada si zloata - sigur asta nu e vina Elenei,  - dar imi cerereau o gramada de acte la dosarul de concurs, si pur si simplu am alergat la Notar, si pe unde a mai trebuit, la biroul traduceri, sa fac o fotografie sau mai multe, actuale, in fine, dupa aceea o amica a avut nevoie de mine, si mi-am petrecut timpul cu ea.

Nu am avut timp sa invat.

A trebuit sa dau telefon la Curtea de Apel cu o zi inainte cred, de examen, dar am telefonat sigur, am anuntat ca nu ma voi prezenta.

Intre timp, la Personal la Curtea de Apel, atunci se afla cu sediul ei din soseaua Oltenitei, cat am mers pana acolo, doamne ! - mi-au subliniat ca postul chiar castigat, nu da nastere decat la un contract de munca pe o perioada strict determinata si fara a putea deveni un contract pe perioada nedeterminata ! Adica, dadeai examen pentru un post de grefier, daca vreo grefiera 'definitiva" pe post, intra in concediu de nastere, maternitate, crestere a copilului, de boala, etc.

In primavara anului 2005 m-am dus la Scoala Nationala a Grefierilor, aceea infiintata in anul 1999, si aici lucrurile au luat o intorsatura proasta in vara 2005.

In cele din urma, in septembrie 2005 m-am inscris in anul intai la facultatea de drept.

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 11 ) : va continua

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 11 )

Ma hotarasem sa scriu despre o alta presiune, si despre consecintele ei, pentru ca, intrucat presiunea facuta - a fost consumata, din nefericire a avut si consecinte dintre cele mai grave.

Era prin luna noiembrie, a anului 1998, la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Ma aflam in cel de-al doilea birou ( incapere ) pe care l-am avut in cursul anului 1998, incepand din luna februarie a acelui an,  - am schimbat 3 birouri, sau trei incaperi, si aceasta pentru ca, in primavara-vara anului aceluia, 1998, am avut intentia sa cer transferul ( si l-am cerut ) catre o alta institutie, mai exact catre Institutul de Matematica Aplicata al Academiei Romane.

Am obtinut aprobarea, transferul, pentru aceasta am fost in audienta la judecatorul Dan Lupascu, inevitabil la el, pentru ca era Presedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti.

Intre timp insa, la IMA ( institutul mentionat mai sus ), ce se intamplase ?

Acest institut al Academiei Romane avea o secretara, care dupa o activitate rodnica, si dupa multi ani de munca, iesea la o binemeritata pensie.

Prin urmare postul de secretara a institutului ramanea disponibil, a fost organizat un mic concurs, dar in cele din urma, intrucat cei din IMA se grabeau si pentru ca directorul Institutului lucra de mai multi ani la un institut de cercetari al unei Universitati din  SUA, el era o perioada mare de timp plecat in SUA, de unde conducea institutul si cand revenea in Romania dorea ca totul sa mearga rapid.

Desi am obtinut destul de repede transferul, a fost insa prea tarziu, si am pierdut postul.

A fost in cele din urma, angajata a fost o tanara ( cu vreo 2, 3 ani mai tanara decat eram eu atunci ) si care, culmea, in mare, semana cu mine, ( eram tunse, coafate, la fel, aceeasi culoare blonda a parului, cam aceeasi inaltime, ea era putin mai inalta, nu cu mult insa, slabute, si existau deci asemanari, mai ales cand cineva nu te cunoaste bine, te poate confunda, pentru ca "aerul", sau tabloul de ansamblu era cam acelasi ).

Totusi, aveam sa aflu, nici tanara fata care a obtinut postul nu a ramas mult acolo, la putin timp a eliberat postul.

Era destul de greu sa ai experienta - nu o puteai avea, in fapt ! - secretarei celei in varsta, care se tocmai se pensionase si lucrase o viata intreaga in domeniul cercetarii, al invatamantului (superior), si de mai multi ani la acel institut, ea stia bine ce are de facut, cunostea oamenii, pe cei din lumea invatamantului superior, pe cei din cercetarea stiintifica, pe cei din academia romana, ea avea contactele ei ( in acest sens, precizez ) si, in ce il priveste directorul de atunci al IMA, era un om foarte nerabdator, si pentru ca era, avea reputatia ca e inteligent, - pe undeva, da, cred ca era semet, se purta dictatorial, asa sunt unii oameni de stiinta ! - si foarte pretentios.

Tatal meu, care avusese initiativa ca eu sa imi schimb locul de munca - de ce ? va spun sincer de ce : pentru ca biata mea mama, incepuse sa planga ca toata ziua lucraza citatii, comunicari si mandate de aducere si nu are liniste nici la pensie ! - si, intr-o buna zi, a "aterizat" exact in fata biroului meu de lucru, in biroul de grefieri de la parterul Palatului de Justitie, acel birou de langa - pe atunci - Registratura si Legalizarile Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

In cercetarea stiintifica existau salarii foarte, dar foarte mici.
Iar salariul secretarei IMA era simbolic, mult mai mic decat al unei grefiere de sedinta.
Tatal meu mi-a vorbit despre directorul IMA, ca despre un fost coleg al sau de facultate, din tinerete (facultatea de matematica, a universitatii bucuresti), el se numea Dorel Homentcovski ( faulkner.me ... .edu ) si lucra la un institut din Universitatea Binghamton, dar, era la fel de dictatorial ca si tatal meu (tata fiind un dictator in relatia lui cu mine, in special, acasa, in mica noastra familie, dar foarte cumsecade cu toti ceilalti din afara familiei noastre).
Unui dictator, mai ales intr-o tara al carui "tatic" a fost dictatorul suprem, "comandantul suprem", este foarte dificil sa ii tii piept, mai ales daca dictatorul chiar este unul inteligent ( nativ, si prin educatie insa, invatand, studiind - dar si nativ, subliniez intr-un anumit domeniu al cunoasterii - caci nimeni nu poate excela si nici nu e bun in orice, in toate domeniile cunoasterii ), si acesta era cazul celor doi amintiti.

Ca o paranteza, atunci cand un om cu purtari dictatoriale este mai greoi un pic de cap, sau nu este invatat, sau nu intelege sa tina ritmul cu vremurile, in ce priveste domeniile cunoasterii, sau poate e totusi superficial, pe scurt daca este ignorant, sau semi-doct, sau chiar un idiot, ai mari sanse sa rastorni dictatura.
In caz contrar insa, trebuie sa te inarmezi si tu cu puterea pe care cunoasterea o da.

In primavara- vara 1998, intrucat eram grefiera de sedinta si lucram la masina de scris - intotdeauna mi-a placut masina de scris, dactilografia, pentru ca imi permitea sa scriu repede, iar eu de mana, nu pot scrie foarte repede ( fara sa fac prescurtari in tot textul scris ).
Eu nu stiam atunci, sa lucrez, se spune "sa operez" pe un calculator sau computer.
Inca nu lucrasem pe unul.
Judecatoria noastra inca nu avea computere.
Dar in urmatoarele cateva zile, Arhivele - civila si penala - au vazut cu bucurie, cum apar in arhiva computere, cate unul cred in fiecare arhiva, la noi in birou asa se dusese zvonul, dar nu mai stiu daca le-am vazut, a fost anul 1998 o perioada plina de evenimente, si asa se face ca ele m-au tinut foarte ocupata tot timpul.
A trebuit ca, in timpul zilei si in ziua concursului de la IMA, o zi de marti, la ora 12h00 sa fiu prezenta la acel institut, unde insa am fost privita cu dispret pentru ca nu cunoasteam computerul.
Cum am spus eu am pierdut postul - si nici cea care l-a luat nu a fost mai fericita, nici mai avantajata - pentru ca, fireste, sunt convinsa, Dorel Homentcovschi, si-o fi facut cruce ( cred ca e ateu ) cand a vazut ca fiica profesorului universitar Nicolae Marcov, fostul sau coleg de facultate, habar nu are de operare pe un computer.
De fata in sala de Consiliu a IMA, o sala mare, - nu stiti ce institute superbe sunt acelea, o sa mai explic eu, treptat, - frumoasa, mai era si un bun profesor universitar si academician Lazar Dragos, un om care il stie pe tatal meu din studentia lui, cand tatal meu inca nu gandea ca se va insura si deci nici eu nu ma nascusem, si care ma cunostea de foarte mica....
Acest domn tinea la mine.
A tacut insa, cine - o spun si eu, foarte sincer - putea sa spuna ca stiu computerul cand eu inca nu aveam unul acasa, si la Judecatorie, nici atat ?

Asta inseamna sa ai un post bun in Justitie unde - ascultati, este serios ce spun, judecatorii au o vointa rea, gresita, de a sta inchisi, incuiati, inchistati in ei si dosarele lor, iar judecatorul Dan Lupascu mi s-a parut un om foarte incuiat intotdeauna.

Sigur ca mi-a parut rau, si pe oamenii de stiinta ii intereseaza ce poti sa faci si ce stii bun si valabil din domeniul cunoasterii, de preferinta al lor, si nu ii intereseaza aerele si semetiile (aparentele, forma fara fond ), desi ei ajung cate unii chiar foarte semeti.
Numai ei stiu cat au invatat si studiat pana acolo insa !

Iar oamenii instantelor sunt oameni, ca si mine in acei ani, tinuti numai in sanctiuni, referate, reclamatii, amenintari, - sincer, - de o gresita educatie a sefilor in general, de rautatile poate ale unui sau altuia, cateodata, au existat si oameni prost educati care au ajuns magistrati, de care sa speram ca ne vom aminti (numai cand vom depana amintiri din lumea Justitiei).

De altfel, Justitia, instantele, la noi se cred si azi ca inainte de 22 decembrie 1989, nu am vazut o mentalitate mai gresita si care cu tenacitate sa ramana inchisa, si asa gresita cum este ea !
Adesea, cei care au functii de conducere, isi imprima mentalitatile lor, celorlalti care sunt subordonatii lor, magistrati sau personal auxiliar.

Mai mare rusinea !
Nu este insa numai o rusine, dar si o incalcare a dreptului la libera dezvoltare a personalitatii, la demnitatea umana, de care a mentionat si Antoanella Iulia Motoc, si despre ea unii scriu urat, dar Antoanella este o fata citita, invatata si multi nu pricep cand ea incepe sa vorbeasca, nepricepand pentru ca in viata lor nu au incercat macar, sa faca lecturile ei (preferand intriga, barfa urata, vulgara si rea, cu asta isi petrec timpul, ca doar Statul e prost si tot le plateste un salariu lunar bun !), inseamna practic o incalcarea a drepturilor omului si cetateanului - cetateanului roman, aici se cade sa deschidem Constitutia Romaniei la capitolul Drepturile Omului.

In acea marti la ora 12.00, in sala de consiliu a IMA (a anului 1998), erau si secretara care urma sa plece la pensie, in zilele imediat urmatoare, profesorul si academicianul Lazar Dragos, directorul IMA, Dorel Homentcovski si alti cercetatori ai  IMA, aflati la program si o fosta studenta a tatalui meu, Gabriela Marinoschi.

Totusi, ce nu mi-a placut a fost - asta mi-a placut, dar asteptati sa scriu toata fraza, pentru a intelege - ca, eu nestiind sa lucrez pe un computer, s-a lasat liniste in Sala de Consiliu, lucru care m-a iritat si inciudat, pentru ca nu ii interesa daca le spuneam ca eu saptamanal am vreo 685 de dosare in lucru ( a se vedea postarile anterioare ), iar Gabriela Marinoschi i-a spus cu vocea ei linistita, timida, vocea pare timida, Gaby e o fata tenace si linistita, si putin "pisicita" si calma, intotdeauna vorbeste incet, tatalui meu : "Domnule profesor, o sa o invat eu sa lucreze pe computer !" ( ce i-a spus ea mi-a placut, mai exact as fi vrut sa ma invete Gaby operarea pe computer  ).

In sinea mea insa, mi-am spus ca Gaby oricum nu va face asta - si nici nu a facut, - si ca ii spune numai de fatada tatalui meu acest lucru, pe de alta parte ma gandeam in sinea mea : "Doar nu poate fi asa de greu sa lucrezi pe un computer, de ce ma privesc toti ca si cum as fi incapabila, ca si cum nu pot invata nici macar acest lucru pentru ca iata acum nu il stiu, si de ce in acelasi timp, vorbesc despre computer ca si cum ar fi ceva greu, foarte greu, si pentru a-l invata ti-ar trebui ani din viata ?"

Ideea e, ca nu m-am simtit bine cand scena aceea s-a petrecut, pentru cei care in trecut au fost profesorii de facultate ai tatalui meu, in speta pentru Lazar Dragos, a fost un soc total.

In clipa aceea mi l-am amintit cum, cand eram mica, odata a venit in vizita la noi cu sotia lui si la un moment dat l-a intrebat pe tata : "Domnule Marcov, de ce nu te ocupi de fiica ta ? "

Stiti, el se referea la cu totul altceva, si anume la faptul ca - eram mica e drept... 8 ani ? - ...la faptul ca nu stiam matematica !

Spun matematica, nu aritmetica din clasele primare pe aceea o stiam.

De aceea eu spun, instantele romanesti sunt anacronice, sunt cufundate in Istorie, adanc, undeva in urma, foarte departe in urma.

As vrea ca macar cineva, un om dar unul cinstit, sa ma inteleaga cand spun sincer : a invata pe de rost cum se cere la Drept nu inseamna a fi un om invatat, si nici unul inteligent macar.

Vreau sa va spun cu toata sinceritatea, cu toata durerea ca am lucrat in conditii rele si proaste in judecatorii intre 1993-1999, cu toata durerea pentru ca prostia face mult rau si doare si aduce mari prejudicii, si oamenii aceia nu inteleg un lucru : va spun ceva, psihologia o spune des pentru cei care citesc si deschid cartile : un om poate fi un dement, dar sa aiba o memorie uluitoare si foarte cuprinzatoare.
Deci, sa nu punem semnul egal intre a recita cursul de drept si a fi inteligent.

Apoi, dupa ce nu am obtinut postul de secretara la IMA, mi-am reluat - aici am insa ce va povesti, insa o sa aman putin - activitatea la judecatorie, ideea era, ca ma grabesc sa spun, Dan LUpascu nu mai vroia sa ma primeasca inapoi !

Totul s-a petrecut in numai cateva ore, intr-o zi de lucru.

Am plecat la IMA cu transferul si am aflat ca am ajuns PREA TARZIU cu transferul si ca postul a fost dat.

M-am intors imediat la judecatoria sectorului 1 bucuresti si Dan LUpascu nu mai dorea sa ma primeasca.

A trebuit sa vorbesc, practic sa il rog pe judecatorul Vasile Bajan, sa ii expun situatia, lipsisem numai cateva ore din judecatorie !  - sa fiu reprimita.

El a fost acela cred, care a vorbit cu Dan Lupascu, si eu am putut sa raman in judecatorie, grefiera.

Il tin minte in acea zi pe Vasile Bajan cum urca scarile de la parter, la etajul 2 unde isi avea biroul, in Palatul de Justitie, la Judecatoria Sector 1, si eu ma tineam in urma lui, dupa el, nu se oprea din mers si urcat, si eu ii povesteam, apoi s-a intors pe jumatate, putin, dar continua sa urce si mi-a spus : "Eu cred ca trebuie sa ramaneti, dumneavoastra aveti experienta in munca de grefier si instanta are nevoie de oameni ca dumneavoastra".

Cand fusesem in cabinetul sau de presedinte al TMB, cu cererea de transfer, Dan Lupascu a aprobat-o, i-am spus si deci stia bine unde anume, unde exact, la ce institut, la IMA, plec.

IMA era un institut foarte frumos.

Tot ce nu puteam sa accept, era faptul ca nu puteau fi ferestre acolo.

De ce ?

Pentru ca la  IMA ajungeai intrand in Casa Academiei, acea cladire care pare a fi cladirea-geamana a Palatului Parlamentului, urci un deal pentru a ajunge acolo, si eu o luam pe jos de la judecatorie, prin spatele palatului de justitie, inspre - ca directie - ministerul de Finante si cel al Justitiei din str. Apolodor, si spun ca directie - si treceam pe langa ele si urcam un deal ce se iveste cand faci acest drum.
(Era canicula, foarte, foarte cald, arsita mare, si dealul fara pic de umbra, in plin soare, ma lovea soarele in cap, ma si bronzasem lejer tot mergand pe jos pana la IMA, de la Palatul de Justitie)
Cine mai stie cum eram atunci imbracata ?
Purtam o fusta verde-kaki, cu o jumatate de palma mai sus de genunchi, dreapta, "oficiala" "sobra", si o bluza ( alba, cel mai adesea in acel an 1998, dar aveam si alte culori ) si pe deasupra, de la un deux-pièces, cumparat de la etajul 2 din biroul judecatorilor, unde venise o doamna cu haine de vanzare, frumoase, cumparat deci in anul...1995 prin primavara, avea si o fusta din triplu voal bleu-marine cu flori mari albe si rosii imprimate pe triplul voal - de la acel deux-pièces eu purtam numai partea de sus, un fel de hainuta inchisa cu nasturi mari in fata ) de culoare ROSIE, cu nasturi mari, de efect, si cu maneci cam pana la jumatatea bratului ( in lungime).
Purtam sandale din piele naturala ( pe care le uzam zi de zi pe scarile si culoarele Palatului de Justitie ).

In varful dealului se afla Casa Academiei, care inca nu era terminata.

In interior.

La parter : intrai si nu urcai,  CI COBORAI.

Deoarece  IMA se afla la subsol, este o cladire incredibila, uimitoare aceea, daca este si solida cum pare, e o constructie intr-adevar iesita din comun !

Am coborat cateva etaje, pana am ajuns la  IMA.

O intreaga lume, oameni cercetatori stiintifici, romani, si care lucreaza uneori si cu strainatatea - are o viata si o activitate intensa in  STRAFUNDURILE PAMANTULUI.

Cladirea era - pe atunci - intr-o zona aproape pustie, in jurul ei era mult spatiu si cresteau balarii.

In interior era liniste si, coborand la subsol, iei calea institutelor care se afla sub nivelul pamantului, in adancime, metri intregi sub nivelul solului, pe mine m-a impresionat, este o completa izolare fonica de lumea din exterior, esti in cu totul alta lume !

Pe jos erau covoare, cred, dar in institut ( adica nu si in vastul hol de la intrarea generala in Casa Academiei, unde era inca ciment pe jos, si nefinisat ), la etajul cutare, am uitat etajul, ajungeai la o usa, si intrand acolo era IMA.

Covoare si mochete, pasii erau silentiosi si oamenii pareau ca se misca ca intr-un film mut, fara sonor.

Institutul avea sali si incaperi mari si spatioase, superbe, mobilate frumos, mobila noua peste tot si, tot acolo, un birou - o incapere mare, larga, este biroul celui care a fost Profesorul si academicianul  CAIUS IACOB.

Acolo este si masa lui de lucru si langa ea, jos, langa scaun, servieta profesorului, si cred ca sunt si cartile lui.

Dorel Homentcovschi ma primise o data in acel birou sa fi fost cred, el, in calitatea lui de director al IMA si m-a intrebat ce mai face tata.

Pentru ca eu imi petreceam foarte, dar foarte mult timp la judecatorie, din 1993, acum eram in 1998 ! - si pentru ca si acasa lucram, intrebarea m-a iritat.

Mai ales, daca au fost colegi de ce nu il intreaba direct ?, mi-am spus eu.

De unde sa stiu eu ? - acesta a fost raspunsul meu.

De unde sa stiu eu ce face tata ? - a fost cred intrebarea completa.

Dar, de aici, a rezultat o incurcatura !

Tatal meu, care este un om mai temator, imi spusese ca Dorel Homentcovschi " vrea sa lucrez pentru ei", si Dorel H. lucra in SUA sau si in SUA, tata a spus cred ceva la maniera "pentru/ si pentru americani". Se referea la faptul ca Dorel H. dorea ca tatal meu ( nu e vorba de mine ! ) sa lucreze pentru el, sau pentru IMA, etc.
Tata se referea si la o munca stiintifica, deci despre asta era vorba, despre o munca stiintifica.

Tatal meu se temea.

In plus, nu stiu de ce i se parea, poate, - e o deductie a mea aceasta din urma - ca el ar fi lucrat "pentru Dorel" "pentru ei" si pesemne nu ar fi fost apreciata munca lui !

In acest context, i-am raspuns lui Dorel H. : "De unde sa stiu eu (ce mai face tatal meu) ?"

Pe de alta parte, in 1998 tatal meu muncea si la randul sau se ducea la Facultatea de Matematica din strada Academiei ( langa libraria Mihai Eminescu ), zi de zi sau foarte des, cand avea cursuri, laboratorul lui de mecanica pentru studentii de anul III ( sala nr.318, etajul 3 - a fost, prin anii 2000 a suferit mult cand, mi-a spus el, i-au spart  SUFLERIA CU CIOCANUL, sufleria - era un aparat, o constructie aerodinamica, sau nu stiu cum sa o numesc, el avea grija de ea, tatal meu spala pe jos, cu apa si detergent, stergea praful, si spala tabla neagra de creta, in laboratorul de la sala 318, pe care totusi il impartea si cu alti colegi profesori ).

Intr-o zi i-au luat laboratorul si i-au distrus, asta nu inteleg de ce era necesara, distrugerea - sufleria !

IMA avea peste tot calculatoare, computere.
Unele sali stateau incuiate pe atunci.

Dupa aceea, dupa un numar de ani, IMA a fuzionat cu un alt institut de cercetari din aceeasi cladire si si-a schimbat denumirea.

Voi continua, in postarea urmatoare....am ajuns la numarul 12, urmatoarea....

Sfântul Irineu de Lyon

Sfantul Irineu de Lyon

Sfantul Irineu de Lyon (Lugdunum) este un Parinte al Bisericii si ierarh care, prin viata si scrierile sale, a marturisit si aparat invatatura crestina in fata gnosticismului si montanismului, principalele erezii ale vremii (veacurile al II-III).

Sfantul Irineu de Lyon este sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 23 august, iar de Biserica Romano-Catolica pe 28 iunie.

Sfantul Irineu de Lyon - Viata

Nu se cunosc numeroase informatii cu privire la biografia Sfantului Irineu de Lyon. Principalele date biografice referitoare la Sfantul Irineu au fost furnizate de istoricul Eusebiu de Cezareea (c.260- c. 340) si Fericitul Ieronim (c. 342-420).

Sfantul Irineu s-a nascut undeva in Asia Mica, probabil in Smyrna sau in imprejurimile acestei cetati, in jurul anului 130.

In tinerete a fost ucenic al Sfantului Policarp, Episcopul Smirnei, fostul ucenic al Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan.

Nu se cunoaste data exacta a venirii sale in Galia, insa in anul 177/178, adica in timpul persecutiei declansata de imparatul Marcu Aureliu impotriva crestinilor, se pare ca Sfantul Irineu era "preotul bisericii din Lion”.

In jurul aceluiasi an, in aceasta calitate, a fost delegat in timpul persecutiei sa duca o scrisoare din partea crestinilor din Galia catre Episcopul Elefterie al Romei (174 sau 175 - 189).

Dupa moartea Episcopului Potin de Lyon (177) a devenit succesorul acestuia in tronul episcopal.

Principalele slujiri pe care le-a desfasurat in calitate de episcop au fost deopotriva propovaduirea Sfintei Evanghelii in mijlocul poporului galilor, si lupta impotriva ereticilor prin cuvant si prin scris.

Sfantul Irineu a mijlocit, in anul 190, inlaturarea neintelegerilor dintre Papa Victor I al Romei si episcopii din rasarit, cu privire la data serbarii Sfintelor Pasti.

Irineu a scris papei sa nu duca lucrurile prea departe deoarece rasaritenii au dreptate.

Sfantul Irineu si-a incheiat apostolia in anul 202, in timpul persecutiei imparatului Septimiu Sever (193-211), primind cununa muceniciei prin sabie.

Sfantul Irineu a fost inmormantat in cripta Sfantul Ioan (acum Sfantul Irineu) din Lyon, ce a fost distrusa de catre calvini in 1562.

Astazi se mai pastreaza doar capul sfantului in biserica Sfantului Irineu din Lyon.

Sfantul Irineu de Lyon - Scrierile

In ceea ce priveste pregatirea sa culturala din tinerete, de factura greaca, aceasta poate fi observata numai pe baza scrierilor sale.

Aceste opere arata o mare familiaritate cu poetii si filosofii greci.

Sfantul Irineu ii citeaza adesea pe Homer, Hesiod, Pindar si Platon.

Legat de viata si invatatura crestina Sfantul Irineu da marturie ca, pe langa invatatutile primite de la Sfantul Policarp al Smirnei, a avut si alti invatatori, "prezbiteri” (din Asia Mica), pe care ii desemneaza ca succesori imediati ai apostolilor.

Sfantul Irineu de Lyon a scris mai multe lucrari teologice precum: "Adversus Haereses”, "Omilii asupra Sfantului Policarp”, "Comentariile asupra Apocalipsei”, "Cuvantari asupra credintei”.

Locul sau aparte intre Parintii Bisericii timpurii, provine din apararea teologiei Bisericii impotriva gnosticismului, mai ales in impresionanta lucrare in cinci volume, "Adversus Haereses” (pastrata insa numai in traducerea latina).

In volumul I ofera o descriere detaliata a gandirii si invataturii, ca in volumul al II-lea sa ofere respingerea gandirii subliniate anterior.

Volumele III si IV se doresc a fi, mai degraba un argument pentru Intruparea Domnului, ce depinde de "lex orandi”.

Euharistia, afirma Sfantul Irineu, este o prima marturie a adevarului despre Hristos, pe care Biserica l-a propovaduit inca de la inceput.

In opozitie cu dualismul gnostic, Sfantul Irineu invata ca exista un singur Dumnezeu, care este Creator al lumii si Tata al lui Iisus Hristos; exista o singura iconomie divina a mantuirii si o singura revelatie.

Sfantul Irineu dezvolta doctrina paulina a recapitularii in Hristos a tuturor lucrurilor: Hristos este noul Adam ce reinnoieste intreaga creatie, si o reintoarce catre Creatorul ei, prin Intrupare si Rascumparare.

Fecioara Maria, Maica Domnului, este noua Eva.

Ca raspuns oferit gnosticilor ce afirmau „o traditie secreta” descoperita doar catorva dintre Apostolii Mantuitorului, el a replicat ca nu exista asemenea secrete. Predica si credinta Bisericii sunt deschise publicului, inca de la inceput, si poate fi verificata in randul tuturor predicilor din toate bisericile cu temelie apostolica. Acesta este sensul originar al expresiei "succesiune apostolica”, succesiunea invataturii apostolilor purtata de succesorii lor, episcopii.

Aceasta invatatura este constituita in "dreptarul adevarului” (kanon tes aletheias), prin care Irineu intelege marturisirea credintei in Tatal, Fiul si Duhul Sfant, facuta de fiecare credincios la Botez.

Cele cinci carti scrise impotriva ereticilor intitulate "Adversus Haereses”, au fost folosite nu numai de apologetii crestini din secolul al II-lea, ci si de toti teologii de mai tarziu.

Din acestea reiese ca Sfantul Irineu a fost un adanc cunoscator al Sfintei Scripturi si al stiintei vechi.

Propovaduirea Sfantului Irineu a urmarit cu toata ravna, pastrarea credintei si a traditiei apostolice. 

Radu Alexandru

Sursa articolului de mai sus : 

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-irineu-lyon-137172.html

Sfânta Brigita, ocrotitoarea Irlandei

Sfanta Brigita, ocrotitoarea Irlandei

Sfanta Brigita este praznuita de Biserica Ortodoxa pe 1 februarie numarandu-se, alaturi de Sfantul Patrick si Sfantul Columban, in randul sfintilor ocrotitori ai Irlandei. Sfanta Brigita a intemeiat primul asezamant monahal de maici de pe teritoriul Irlandei de astazi.

Cartea lui Armaugh, o veche cronica irlandeza, ii numeste pe sfintii Patrick si Brigita "stalpii irlandezilor” si spune ca, prin amandoi, "Hristos a savarsit numeroase minuni”.

Informatiile istorice despre viata Sfintei Brigita sunt putine, in Apus luand nastere o serie de legende raspandite pe seama ei.

Cele mai preotioase marturii in acest sens apartin monahului Cogitosus din Kildare care, in 655 a scris Viata Sfintei Brigita.

Din aceasta scriere aflam ca Sfanta Brigita s-a nascut in jurul anului 450 in Faughart, in apropiere de Kildare, in sanul unei familii nobiliare.

Exista insa si opinia potrivit careia ar fi provenit din relatia unui nobil cu o sclava.

Nu se cunoaste cu certitudine daca ea s-a nascut in credinta crestina sau daca s-a convertit in 468, dupa cum se afirma adesea. Cert este ca a fost influentata de activitatea misionara a Sfantului Patrick.

S-a transmis informatia ca Brigita a fost botezata chiar de catre Sfantul Patrick, "apostolul" Irlandei.

Inca din copilarie era cunoscuta pentru dragostea pe care o purta celor nevoiasi si celor aflati in suferinta. Adesea le oferea acestora din hrana si imbracamintea ei sau chiar din lucrurile tatalui ei.

Brigita s-a retras in jurul varstei de 14 ani in apropiere de localitatea Kildare si si-a construit o chilie la cateva mile departare de Dublin pe un teren ce i-a fost oferit de catre Regele de Leinster.

Deoarece in apropierea chiliei exista un stejar aceasta a primit numele de "Killdira", sau "chilia de langa stejar".

Sfanta Brigita a fost tunsa in monahism de catre Sfantului Mael de Ardagh.

Mai tarziu i s-au adaugat cateva fecioare care doreau sa traiasca in curatie, astfel luand fiinta prima manastire de maici de pe teritoriul Irlandei.

Tot din "Viata Sfintei Brigita” aflam ca aceasta a primit de la Dumenzeu darul facerii de minuni, vindecand demonizati, redand orbilor vederea.

Intr-o zi Sfanta Brigita se afla langa o maica oarba cu numele Dara.

De la rasarit pana la apusul soarelui au vorbit despre bucuriile Imparatiei Cerurilor si despre dragostea lui Hristos, pierzand masura timpului.

Pe cand Sfanta Brigita se minuna de frumusetea pamantului si cerului in lumina soarelui care apunea, a fost cuprinsa de intristare stiind ca maica Dara nu se poate bucura de aceasta priveliste.

S-a rugat si a facut apoi semnul crucii in dreptul ochilor maicii aceasta recapatandu-si vederea.

Insa dupa ce a privit frumusetea creatiei, maica i-a cerut din nou Sfintei Brigita sa-i inchida ochii, deoarece atunci cand ochii vad lumea, sufletul "Il vede mai putin" pe Dumnezeu.

Sfanta Brigita s-a rugat din nou, iar maica Dara a redevenit oarba.

Sfanta Brigita a trecut la cele vesnice la data de 1 februarie a anului 524.

A fost inmormantata la Kildare, insa moastele sale au fost mutate din Normandia la Downpatrick, in timpul invaziilor vichinge (sec. IX), pentru a fi in siguranta si asezate alaturi de moastele Sfintilor Patrick si Columban.

Imediat dupa moartea sa, cinstirea sfintei s-a raspandit in Anglia, Scotia si Wales, in multe localitati din spatiul german, chiar in Tarile Scandinave, dar si in Franta, Italia si chiar pana in Portugalia.

Mai tarziu, in secolul al XIII-lea, capul Sfintei Brigita a fost adus in Portugalia de catre cavalerii irlandezi in drumul lor spre Tara Sfanta.

Cavalerii au lasat sfintele moaste in biserica din Lumiar, la cativa kilometri de Lisabona.

Particele din sfintele sale moaste au fost inapoiate in Irlanda in 1929 si asezate intr-o noua biserica a Sfintei Brigita din Dublin.

Manastirea infiintata de Sfanta Brigita in Kildare a existat pana in anul 1540, cand a fost desfiintata de catre regele Henric al VIII-lea (1491-1547).

Radu Alexandru

Sursa : http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta-brigita-ocrotitoarea-irlandei-137160.html