Factorii de configurare a dreptului. Valorile sociale

Ce este Dreptul ?

“ In dreptul roman contemporan, profesorul Nicolae Popa defineste  DREPTUL ca fiind “ ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre Stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale ( Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, 1997 ).

In opinia profesorului Costica Voicu, dreptul reprezinta totalitatea normelor juridice elaborate sau recunsocute de puterea de Stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului subiectelor de drept in cadrul celor mai importante relatii din societate, conform valorilor sociale ale societatii respective, stabilind drepturi si obligatii juridice, a caror respectare este asigurata la nevoie, de forta coercitiva a Statului ( Teoria generala a dreptului sau Introducere in drept, 2006 si urm.

Factorii de configurare si evolutie a dreptului.

Dreptul, asa cum a fost el definit mai sus, ni se infatiseaza ca o componenta a realitatii sociale, din partea careia suporta influente care ii configureaza personalitatea.

Dreptul nu este o creatie spontana si abstracta. Ca produs socio-istoric, el suporta influenta directa si indirecta a numerosi factori care ii determina substanta, si ii modeleaza forma.

Aceste elemente de influenta sunt denumite in Teoria generala a dreptului  FACTORI DE CONFIGURARE A DREPTULUI si sunt grupati potrivit diferitilor autori ai cursurilor de Teoria generala a dreptului, fie in patru mari categorii precum sunt : cadrul natural ; cadrul economic, social si politic national ; cadrul economic, social si politic regional si international ; factorul uman ( profesorul Costica Voicu ), fie in categoriile urmatoare : mediul natural ( factori geografici, demografici, biologici, chiar si fiziologici ( profesorul Costica Voicu ) ; cadrul istoric, etnic, national ; cadrul social-economic ; sistemul politic ; cadrul cultural – ideologic ; factorul international ( profesorii Ioan Ceterchi si Ion Craiovan ).

A vorbi despre factorii de configurare a dreptului, inseamna a identifica cauzele sau fortele motrice care determina Dreptul, orientandu-l sa prevada o reglementare sau alta.

Diferitele conceptii si teorii filosofice au cautat sa explice sensul normelor de drept, facand referire la diferiti factori de ordin obiectiv sau subiectiv, de natura sociala-economica, politica, morala, ideologica, sau din domeniul supranaturalului.

O analiza a realitatii juridice in general, si a diferitelor familii si sisteme de drept ne permite sa desprindem si sa identificam un numar de factori cu pondere diferita variabila in determinarea continutului si a formei dreptului.

Cercetarea valorilor sociale urmarite de societate. Ce valori sociale urmareste societatea ?

Studiul factorilor de configurare a dreptului nu poate fi complet fara cercetarea valorilor sociale pe care le urmareste societatea respectiva, si in slujba carora urmeaza sa actioneze reglementarile juridice.

Studiul valorilor formeaza un capitol important al filosofiei dreptului, denumit axiologia juridica.

Diferitele curente si scoli juridice din Antichitate si pana in prezent, au cautat sa explice si sa fundamenteze reglementarile si institutiile juridice, in numele unor concepte generale apreciate ca fiind valori deosebite pentru societate, ca bunaoara :

• Justitia,
• Binele comun,
• Securitatea juridica,
• Egalitatea,
• Libertatea,
• Proprietatea,
• Progresul social,
• Esenta umana, s.a.

Una dintre primele definitii insesi date dreptului de catre Celsius “ Jus est ars boni et aequi “ – dreptul este arta binelui si a echitatii -, se intemeiaza pe o judecata de valoare.

Intr-adevar, prin natura sa dreptul implica in esenta sa o apreciere, o valorizare a conduitei umane, in functie de o anumita sau de anumite valori, reprezentand finalitatea ordinii juridice, cum ar fi Justitia, binele comun, libertatea, etc.

Pentru o intelegere corecta a problematicii valorilor in Drept se impun unele precizari.

Valorile nu sunt de natura strict si exclusiv juridica.

Dimpotriva, valorile au o dimensiune mai larga, de natura morala, politica, sociala, filosofica in general.

Aceste valori trebuie intelese in dinamica lor istorico-sociala. Desi unele dintre ele pot fi regasite in toate sistemele de drept ca, de exemplu, Justitia, - totusi, specificul si particularitatile istorice ale societatii isi pun amprenta asupra lor.

Valorile sociale ale unei societati trebuie deduse primordial din filosofia : sociala, morala, politica, juridica, ce prezideaza si orienteaza fortele sociale din societatea respectiva.

Este important de retinut pe de o parte, ca legiuitorul sau legislatorul, in procesul de legiferare, ghidandu-se dupa aceste valori, le transpune in normele juridice, iar pe de alta parte, odata “ legiferate “, aceste valori sunt aparate si promovate in forma specifica reglementarii juridice.

Norma juridica devine atat un etalon de apreciere a conduitei in functie de valoarea sociala respectiva, cat si un mijloc de asigurare a realizarii exigentelor acestei valori, si de predictie a evolutiei viitoare a societatii.

In ce priveste identificarea si clasificarea valorilor promovate de drept, parerile autorilor nu coincid, desi ele se cantoneaza in general in sfere apropiate, sau chiar suprapuse.

Paul Roubier de exemplu, enumera ca valori : justitia, securitatea juridica – inteleasa ca valoare ce asigura autoritatea, pacea, ordinea -, si progresul social – inteles ca civilizatie ce asigura bunastarea, abundenta, cultura.

Alti autori adauga la aceste valori, considerate finalitati traditionale, si alte finalitati sau valori consacrate de revolutia franceza precum : libertatea, egalitatea si fraternitatea.

Profesorul francez de filosofie a dreptului Michel Villey enumera patru mari finalitati sau valori ale dreptului si anume : justitia, buna conduita sau purtare, servirea oamenilor si servirea societatii.

François Rigaux vorbeste despre doua categorii, si anume : cele primordiale, denumite de el formale, deci statice – ordinea, pacea si securitatea juridica, si cele materiale – egalitatea si justitia.

Valoarea incontestabila ce defineste finalitatea dreptului in conceptia celor mai de seama ganditori inca din Antichitate, este Justitia.

Conceptul deosebit de complex de Justitie a fost abordat, explicat si definit de numerosi ganditori – moralisti, filosofi, juristi, sociologi.

Aristotel, Cicero si apoi Augustin si Thomas d’ Aquino pornesc in definirea conceptului de justitie, de la ideea de just, echitabil, idee inteleasa in sensul de a da fiecaruia ceea ce i se cuvine – Suum cuique tribuere.

Renumitul jurist francez din  prima jumatate a secolului XX – F.Gény, mergand pe aceeasi idee arata ca regulile de drept vizeaza in mod necesar si...exclusiv, de a realiza justitia pe care o concepem cel putin sub forma unei idei, ideea de “ just “. Iar in continuare el arata ca, in fond dreptul nu-si gaseste continutul sau propriu si specific decat in notiunea de just, notiune primara, ireductibila si indefinibila, implicand in mod esential nu numai preceptele elementare de a nu face rau, de a nu dauna altei persoane – Nominem laedere – si de a-i da fiecaruia ce este al sau, dar si gandul mai profund al stabilirii unui echilibru intre interesele conflictuale, in vederea asigurarii ordinii esentiale, a mentinerii si a progresului societatii umane.

Sub acest aspect, justul se distinge cu usurinta, continua F. Gény, de alte concepte de factura religioasa sau morala, bine, adevarat, divin.

Aristotel distinge doua feluri de Justitie – comutativa sau cantitativa, si distributiva sau calitativa.

Justitia comutativa se refera la schimbul echivalent, ca in cazul vanzarii-cumpararii sau despagubirii pentru dauna produsa, unde daca exista o egalitate intre cei doi factori, se considera solutia justa.

Justitia distributiva se refera la egalitatea proportionala, stabilita de legiuitor tnand seama de ceea ce datoreaza colectivitatea ( Statul ) membrilor sai.

( Aceasta justitie se aplica de exemplu in cazul succesiunii, cand mostenitorii sunt tratati dupa numarul lor, dar si dupa calitatea lor.

De exemplu, daca din cei trei fii ai lui De Cujus, unul a decedat lasand doi copii ai sai, mostenirea se va imparti proportional intre cei patru mostenitori, in sensul ca cei doi fii vor lua cate o treime, cei doi nepoti urmand sa-si imparta 1/3 ce s-ar fi cuvenit tatalui lor.)

La aceste doua forme ale justitiei – comutativa si distributiva –, unii autori contemporani ( J. Dabin, J.L. Bergel ) adauga o a treia forma Justitia legala, care, spre deosebire de cea distrbutiva sesizeaza obligatiile datorate de toti membrii colectivitatii corpului social ( Statului ) ca, de exemplu, serviciul militar, plata impoztelor stabilite prin lege, s.a., ca indatoriri ale cetatenilor.

Ideea de Justitie evolueaza sub influenta transformarilor social-politice din societate.

Astfel, in Statele democratice contemporane, pentru a sublinia realizarile politicii sociale privind conditiile de viata si de munca, drepturile economice, sociale, culturale – in domeniile angajarii fortei de munca, locuintelor, securitatii sociale, educatiei si culturii - , alaturi de cele civile, se vorbeste de Justitia Sociala.

Realizarea Justitiei sociale este inscrisa ca o cerinta a Statului de drept in Documentul adoptat de Conferinta pentru Securitate si Cooperare Europeana  sau CSCE, adoptat la Copenhaga in 1990.

Dar, cu toata importanta deosebita a Justitiei, ca valoare a dreptului, ea nu trebuie absolutizata.

Exista norme juridice, ca de exemplu normele tehnice, normele referitoare la actele de stare civila, registrul funciar, s.a., care sunt indiferente ideii de Justitie.

Dupa cum exista imprejurari cand dreptul se inspira mai mult din considerente  de utilitate, decat de Justitie pentru a mentine ordinea, stabilitatea in societate.

In acest sens, pot fi invocate de pilda, reglementarile privind prescriptia, cand devine proprietar o persoana fara sa fi platit pretul bunului respectiv, sau cand un infractor nu mai este urmarit.

Referindu-se la valorile sociale ale dreptului romanesc, este de subliniat ca ele decurg din idealurile Revolutiei din decembrie 1989.

Alaturi de Justitie, asemenea valori sunt : democratia, cu tot ceea ce implica ea, si anume : demnitatea umana, securitatea sau siguranta juridica, Statul de drept, proprietatea in formele ei multiple, societatea civila, suveranitatea nationala.

Prezentand doar unele considerente cu privire la aceste valori, aratam ca : democratia presupune necesitatea instaurarii puterii liber alese a poporului in societate, asigurarea egalitatii, a drepturilor si obligatiilor cetatenesti in conformitate cu prevederile documentelor internationale, respectul persoanei umane, libera dezvoltare a personalitatii persoanei umane, omul in centrul preocuparilor, vazut ca scop, nu ca mijloc ; securitatea juridica presupune respectul drepturilor si libertatilor persoanei impotriva oricaror abuzuri, increderea cetateanului ca drepturile sale legitime sunt respectate ; Statul de drept, apreciat ca valoare sociala, presupune instaurarea unei puteri bazate pe domnia legii, a Justitiei, principiile separatiei puterilor in Stat, si pluralismul politic.

Fiecare dintre aceste principii sunt ele insele valori sociale.

In legatura cu proprietatea, trebuie mentionata excluderea monopolului unei forme de proprietate si a dominatiei proprietatii de Stat.

Intre formele multiple ale proprietatii, afirmarea proprietatii private, realizarea procesului de privatizare, construirea economiei de piata, ca o necesitate a progresului societatii noastre.

Societatea civila este un concept tot mai des evocat, ea desemneaza in principal, organizarea societatii pe baze democratice, distincta de puterea politica ; desetatizarea intr-un anumit sens a societatii, inlocuirea dominatiei politicului, a dominatiei atotputernice a Statului, care trebuie redus la dimensiunile sale firesti.

Nu Statul este in centrul atentiei si preocuparilor, ci OMUL, cetateanul, dispunand de drepturile sale fundamentale.

Suveranitatea nationala are in vedere asigurarea dreptului fundamental al poporului, de a-si determina singur modul de organizare si de viata, in contextul societatii internationale contemporane, cu respectarea principiilor dreptului international.

Ordinea constitutionala putem spune ca este o sinteza a tuturor acestor valori, exprimata in existenta Constitutiei ca lege suprema, fundamentala, ce consfinteste principiile si trasaturile fundamentale ale Statului si societatii noastre, ale ordinii social-politice si economice.

In perioada de tranzitie pe care o parcurge Romania in prezent spre o societate democratica, aceste valori care sunt adevarati vectori in dezvoltarea dreptului, se intrepatrund si se sprijina reciproc.

Constitutia Romaniei, referindu-se la unele valori supreme ale societatii noastre, precum demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii acestora, ordinea constitutionala, egalitatea juridica, Justitia si pluralismul politic – arata ca autoritatile publice sunt obligate sa le respecte si sa le protejeze.

Desi din continutul lor se constata o anumita suprapunere intre valorile sociale ale dreptului nostru romanesc, ele putand fi reformulate si restranse ca numar,  socotim potrivita formularea lor mai detaliata pentru a scoate in evidenta, intr-o forma mai cuprinzatoare, finalitatile normelor juridice in etapa actuala de tranzitie a Romaniei.”

                                                                                                                              

( Introducere in teoria generala a dreptului, Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Ed.All Juridica, 1996, Bucuresti, si Introducere in Drept, Costica Voicu, Ed.Pro Universitaria, 2006, Bucuresti – cursuri universitare )