Pagini

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Presedinti americani. Theodore Roosevelt - ultima parte

Pentru a face sa-i treaca timpul, candidatul nefericit pleaca in expeditie in Amazonia.
Se reintoarce cu rani si cu o febra puternica.
Insa razboiul izbucneste in Europa, iar Roosevelt isi roade fraul. El ii cere presedintelui Wilson sa inroleze voluntari pentru a merge sa se bata contra Armatelor Kaiserului.
Wilson refuza. El considera ca Roosevelt este prea inaintat in varsta si ca modul in care se comporta l-ar face complet ineficient pe campul de bataie.
Roosevelt il va urmari, razbunator, si, dupa razboi, va face sa esueze, cu ajutorul lui Henry Cabot Lodge, proiectul sau de Societate a Natiunilor.
In orice caz, nu toata lumea ii impartaseste parerea lui Wilson despre capacitatile batranului Teddy Roosevelt.
Mii de tineri americani se ofera voluntari pentru a se inrola sub comanda sa.
Iar Georges Clémenceau, prim-ministrul francez, ii va scrie lui Wilson : “ In Franta, un singur nume rezuma toata frumusetea unei interventii americane. Si trebuie sa stiti, domnule presedinte, ca nu putini soldati francezi se intreaba astazi : “ Unde este Roosevelt ? “ Trimiteti-l pe Roosevelt. Aceasta le va incalzi sufletul. “
Pe 4 iulie 1917, pe cand primele trupe americane sosesc in Franta si defileaza pe strazile Parisului, multimea ii aplauda frenetic pe “ Teddies “.
Cei patru fii ai lui Roosevelt se vor angaja in razboi si tatal lor simte pentru aceasta o mare mandrie. Pana cand fiul sau adorat, Quentin, care serveste in Aviatie, este omorat in lupta, in 1918.
Roosevelt nu isi mai revine.
De aceasta data, batranul urs este grav ranit.
Sanatatea sa se subrezeste cu repeziciune si moare pe 5 ianuarie 1919.
Fiul sau, Archie, in permisie in tara, le trimite o telegrama fratilor sai, inca in Franta : “ Leul a murit “.
William Howard Taft nu are deloc acelasi temperament : el va fi extrem de usurat, la capatul celor patru ani, sa paraseasca puterea pentru a serviin institutia pe care o admira cel mai mult si dintotdeauna : Curtea Suprema.
Pana atunci, sederea sa la Casa Alba s-a dovedit dificila. Mai intai, si-a pierdut cel mai bun prieten, mentorul, pe Roosevelt, si nu vede cu ochi buni aceasta. Caci el este acela care, intr-o buna zi, l-a chemat la Casa Alba cu doamna, pentru o mica discutie.
S-au instalat in biblioteca si Roosevelt are ochii inchisi.
El pare a fi pleostit in fotoliul sau. Si spune acestea :
- Sunt cel de-al saptelea fiu al unei mame care era a saptea fiica din casa. Dispun, asadar, de o oarecare putere de clarviziune. Si vad un barbat care cantareste mai bine de o suta cincizeci de kilograme. Si ceva care pluteste deasupra capului sau. Si nu ajung sa vad de ce este vorba. Cateodata seamana cu Casa Alba, cateodata seamana cu Curtea Suprema.
Nellie Taft, care are ambitie nemasurata, striga :
-         Faceti in asa fel incat sa fie presedintia.
-         In niciun caz, replica Taft. As prefera Curtea Suprema.
In cele din urma, au fost amandoua, in aceasta ordine.
Tanarul William Taft a avut un tata stralucitor, pe Alphonso, iar acestuia din urma i-ar fi placut ca fiul sau sa devina presedintele Statelor Unite. Va face deci in asa fel incat fiul sau sa fie cel mai bun si sa reuseasca. La moartea sa, Helen, “ Nellie “, este cea care va prelua stafeta.
Nellie, pe care William o iubeste nebuneste, va prinde gust pentru viata buna atunci cand sotul sau va fi numit guvernator civil al Filipinelor, in 1901. Ei locuiesc intr-un palat magnific si, timp de patru ani, Taft face o treaba excelenta.
El readuce linistea, pune sa fie construite scoli, pune pe picioare o reforma agrara si chiar ii va face o vizita Papei, pentru a obtine cooperarea Bisericii Catolice.
Roosevelt este cel care il cheama la Washington pentru a-l numi ministru de Razboi ; prietenia lor va fi foarte profunda.
Pe cat este presedintele de extravertit, de hiperactiv si de impetuos, pe atat este Taft de calm, de temperat in abordarea treburilor si excelent administrator.
El este incantat sa-si serveasca «  liderul « ; atunci cand Roosevelt pleaca in vacanta, el este acela care conduce tara.
Insa Taft nu este Roosevelt si atunci cand acesta ii preda stafeta, relatiile se invenineaza rapid.
Sigur, el face sa continue reformele si ele sunt bune pentru tara, insa acest grasan nu suscita deloc entuziasmul.
Iar in timpul alegerilor urmatoare, cei doi fosti prieteni se fac franjuri in timpul campaniei.
Taft nu vrea sa raspunda la loviturile care i se adreseaza si va fi vazut plangand cu sughituri dupa un discurs in care s-a aratat, pentru o singura data, agresiv fata de Roosevelt.
Taft nu este un politician. El este neindemanatic. In 1908, viata este dura pentru muncitori si este intrebat despre acest subiect : Ce poate face un om in somaj, un om caruia ii este foame ?
Doar Dumnezeu poate sti, raspunde el.
Cateva decenii mai tarziu, i se va pune aceeasi intrebare fiului sau, Robert Taft, in contextul inflatiei si al penuriei de dupa razboi.
-         Ce trebuie facut ?
-         Sa manance mai putin, va raspunde el.
Nici el nu a facut o prea stralucita cariera politica.
Taft este obez. Ceea ce ii complica viata. Va trebui sa se instaleze o cada gigantica in apartamentul sau.
El are si umor, chiar daca sufera din cauza fizicului. “ Ieri, in tramvai, le-am cedat locul unor pasageri, povesteste el. S-au putut aseza trei. “
Talia lui este un etern subiect de conversatie la Washington. Chauncey Depew, senator de New York, isi permite intr-o zi sa puna mana pe burta presedintelui si zice : «  Cum il veti numi pe acest copil, domnule presedinte ? “
Fara a se tulbura, Taft raspunde : “ Ei bine ! Daca va fi baiat, se va numi William. Daca va fi o fata, o voi numi Theodora. Iar daca nu vor fi decat vanturi, le voi numi Chauncey.
Aceasta suprasarcina ponderala are si alte consecinte. Presedintele Taft somnoleaza adesea si sforaie.
In toate ocaziile, in public, peste tot. Sotia sa l-a poreclit “ Frumoasa din Padurea Adormita “. Intr-o zi de concert la Casa Alba, el adoarme facand zgomot de la primele masuri. Deschizand un oci, se cufunda iarasi in somn. Se canta atunci un mars militar “ de trezit mortii “.
Exasperat, ministrul Bugetului, Mac Veagh exclama : “ A murit “.
Remarcati, Taft adormea aproape instantaneu atunci cand asista la funeralii.
Cele doua pasiuni ale sale, am vazut aceasta, sunt Curtea Suprema si sotia sa, Nellie ; aceasta din urma va suferi un atac cerebral, la cateva luni dupa sosirea lor la Casa Alba, dar va trece peste aceasta incercare, fara o alta sechela decat o usoara dificultate de vorbire.
Ceea ce nu o va impiedica sa nasca la Casa Alba si sa ceara un automobil pentru deplasarile prezidentiale. Congresul, mereu unghie in gat, facandu-i probleme la cumpararea unui vehicul, Nellie Taft inventeaza “ sponsoringul “.
Femeie cu gusturi alese, ea contacteaza firma Pierce Arrow.
Aceasta a acceptat sa inzestreze Casa Alba cu masini, cu conditia autorizarii de a-si face publicitate referitoare la acest parteneriat.
O ultima nota, nostalgica.
Sub Administratia lui Taft, s-a vazut pentru ultima data o vaca pascand in gradinile de la Casa Alba.
Ea se numea Pauline, iar laptele sau era vandut extrem de scump, se spune, de catre Nellie, pe care unii au decris-o ca fiind “ cam avara “.


( Istoria Casei Albe, Cap.11, Theodore Roosevelt, Ed. Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2008 )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu