Pagini

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Presedinti americani. Franklin Delano Roosevelt ( 1 )

Westchester County, nu departe de New York, este un sector rezidential, rezervat oamenilor bogati.
Se gasesc acolo mai degraba republicani decat democrati, mai ales in anii care urmeaza Marii Crize. Acolo este o gara pentru a ajunge in Manhattan. Si se afla un chiosc unde se gaseste presa de fiecare zi.
In fiecare dimineata, un calator, cu aerul unui om de afaceri, se grabeste la chiosc inainte de a lua trenul sau pentru periferie.
In fiecare zi, ii da un sfert de dolar vanzatorului si ia New York Herald Tribune.
Priveste rapid prima pagina si da inapoi ziarul. Ia trenul spre New York.
Procedeaza in aceeasi maniera in fiecare zi ; intr-una dintre zile, vanzatorul de ziare nu mai rezista.
Il intreaba pe acest calator grabit, de ce se multumeste sa priveasca in fuga pe prima pagina, inainte de a se descotorosi de cotidianul pe care tocmai il cumparase.
Barbatul ii raspunde ca nu se intereseaza decat de rubrica necrologica. “ Dar este cu mult mai departe, e la pagina douazeci si patru “, ii raspunde vanzatorul. “ Da, insa ticalosul care ma intereseaza o sa apara pe prima pagina in toate ziarele “.
“ Ticalosul “ este Roosevelt, Franklin Delano Roosevelt, cel de-al treizeci si unulea presedinte al Statelor Unite.
Caci nu exista aici jumtate de masura. Pe F.D.R. il iubesti, il adori sau il urasti.
Roosevelt era perfect la curent cu aceasta stare de lucruri, iar aceasta il lasa perfect indiferent.
Cu exceptia situatiei in care se legau de sotia sa.
Dar banda sa desenata preferata era aceea in care se vedea o fetita alergand, ingrozita, spre mama sa, in fata unei case extrem de sic. “ Mama, mama, Wilfred tocmai a scris un cuvant urat. “ Si, pe trotuar, trasat cu creta, se poate citi : “ Roosevelt “.
In orice caz, acest om este singurul care sa fi fost ales de patru ori la Casa Alba si, chiar daca va muri la cateva luni dupa ultima sa alegere, aceasta arata destul de clar ca avea in spatele lui, spre a-l sustine, o multime de americani.
Intr-o asemenea masura incat Congresul, dupa moartea lui, va hotari ca, in viitor, Constitutia Statelor Unite nu va mai autoriza pe nimeni sa petreaca mai mult de opt ani la Casa Alba.
Doisprezece ani si patru zile.
Nimeni, in intreaga istorie a Statelor Unite, nu si-a inspirat atat de mult concetatenii.
Pentru dusmanii sai era un soi de capcaun, de dictator, de comunist care a distrus idealul american. El si-a impins chiar tara in cel de-al doilea razboi mondial, aceasta pentru a i se vinde lui Stalin.
Pentru altii, este un om mare, un om care a sarit in ajutorul celor saraci si a celor oprimati si chiar el este acela care a salvat America de pericolul bolsevic scotand tara din Marea Criza.
De asemenea, el este acela care a contribuit la victoria Aliatilor contra fascismului si tot el a asigurat pacea lumii nascocind Organizatia Natiunilor Unite.
Prieten sau dusman, un lucru este sigur : Roosevelt a produs o adevarata revolutie, atat in economie, cat si in societate. El a facut-o prin forta vointei, el, care este handicapat de ani de zile si care nu se deplaseaza decat in scaun rulant.
La moartea sa, omagiul va fi imens, ca si cum americanii, si ei, ar fi fost morti un pic.
Roosevelt s-a nascut cu “ o lingurita de argint in gura “, dupa cum se spune. Familia sa s-a instalat la Dutchess County, in Nordul statului New York.
El este fiul unic si mult-iubit de James si Sara Roosevelt.
O viata privilegiata il asteapta. Tatal este, deja, membru al Partidului Democrat, ceea ce, date fiind rangul sau, averea, clasa sociala, ii socheaza putin pe vecinii sai.
El nu si-a schimbat orientarea decat timp de cativa ani, atunci cand Teddy Roosevelt a fost presedinte. Este un parvenit. De departe, totusi.
Sunt putine amintiri despre tatal sau.
In schimb, mama sa, Sara, este o personalitate puternica.
Este o mama abuziva, in sensul ca ii controleaza intreaga viata tanarului Franklin, in care va continua, pe parcursul intregii sale vieti sa se amestece.
In asteptarea destinului sau, tanarul Roosevelt traieste ca in Rai.
In ciuda autoritarismului mamei, el se bucura de privilegiile acordate celor foarte bogati. Si, bineinteles, isi va face studiile la Harvard.
Inainte de aceasta, are guvernante, profesori particulari si este invatat sa danseze, sa vaneze si sa calareasca.
Nu este, cu toate acestea, totalmente afectat de acest mediu.
Citeste mult, mai ales Mark Twain, pe care il adora.
Iubeste cu pasiune marea si vapoarele.
La Harvard, locuieste intr-un apartament pe care l-a ales el si pe care mama l-a reamenajat cu multa cheltuiala.
Este inalt, este baiat frumos si place.
Tatal sau moare pe cand el se afla la universitate si, dincolo de suferinta pe care o resimte, tanarul Franklin Delano se regaseste deodata foarte bogat.
Si apoi, in campus, o descopera pe verisoara sa, Eleanor Roosevelt, nepoata preferata a fostului presedinte, Theodore Roosevelt.
Cei doi isi descopera multe lucruri in comun si, in ciuda opozitiei inversunate a mamei sale, Franklin Roosevelt se hotaraste sa o ia in casatorie.
Ceremonia are loc pe 17 martie 1905.
Vor avea sase copii, printre care un baiat care nu va trai decat sapte luni.
Chiar si progenitura sa se va arata exceptionala : Anna, cea crancena, care il va insoti pe tatal ei la Yalta, James, viitorul sau asistent la Casa Alba, Elliot, care va refuza sa mearga la Harvard si se va ocupa de cresterea animalelor, Franklin Junior, care va deveni avocat, si John, care va alege afacerile si, culmea impertinentei, se va inscrie in Partidul Republican.
Nu sunt niste copii usor de crescut si tatal lor va plati, din timp in timp, pretul politic, in functie de nazbatiile lor, de divorturile lor, de  incercarile sortii.
Insa familia Roosevelt este toleranta.
Politica intra repede in orizontul cuplului Roosevelt, ceea ce ii va face cel mai mare bine lui Eleanor, care, pana atunci era, mai degraba, timida si rezervata.
Roosevelt va deveni adjunct al Ministrului Marinei in timpul primului razboi mondial si va fi chiar observator al US Navy in timpul lucrarilor Tratatului de la Versailles.
Devine avocat la New York si duce viata alesilor sortii.
Este frumos, este puternic, este bogat, are o familie si totul merge de minune.
In august 1921 totul se prabuseste.
In timp ce practica sportul cu vele in week-end, cade in apele inghetate ale Atlanticului, iar socul este sever.
A doua zi, acosteaza pe o insula si ajuta la stingerea unui foc in padure.
Pentru a se racori, se hotaraste sa faca baie si, inca o data, raceste.
Trebuie sa ramana la pat.
Douazeci si patru de ore mai tarziu, are febra si nu se mai poate ridica.
Picioarele refuza sa il mai poarte. Paralizeaza. Este chemat un doctor, care constata o raceala puternica.
Un altul, consultat, prescrie masaje.
Cateva zile mai tarziu, se decide a fi chemat un specialist la capataiul celui bolnav : Roosevelt este atins de poliomielita.
Are treizeci si noua de ani.
Sufera.
Nu poate suporta nici macar greutatea cuverturilor pe picioare. Trebuie sa-i fie bagate in gips membrele inferioare. Medicul este impresionat de reactiile pacientului sau.
El nu se plange niciodata. Este curajos, vrea sa se vindece.
Cu toate acestea, este constient ca viata sa tocmai a luat o intorsatura. Incearca doar sa nu fie distrus de disperare.


( Istoria Casei Albe, Cap.14, Franklin Delano Roosevelt, Ed.Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2008 )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu