Teoria Constitutiei. Elemente definitorii in stabilirea conceptului de Constitutie

In stabilirea conceptului de Constitutie s-au conturat in timp o serie de elemente definitorii, de continut ( criteriul material ) si de forma ( criteriul formal ), elemente ce trebuie sa apara explicit sau implicit intr-o definitie.

1. Mai intai, se impune caracterul de lege al Constitutiei, deoarece Constitutia este o lege si acest element, desi surprins prin denumiri diferite sau chiar implicit, este prezent in toate definitiile formulate. Fiind o lege, Constitutia contine norme juridice, reguli de conduita, iar aceste norme exprima de fapt, vointa celor care detin puterea.
2. Dar Constitutia este legea fundamentala, trasatura ce o identifica in ansamblul legilor. Caracterul de lege fundamentala rezulta din continutul si calitatea reglementarilor.

Continutul normativ al Constitutiei este complex, el cuprinzand principiile fundamentale pentru toate domeniile vietii ( politice, economice, sociale, culturale, juridice, etc. ).

Este si motivul pentru care, adeseori Constitutia este caracterizata ca fiind legea fundamentala care sta la temelia organizarii Statele si este baza juridica a intregii legislatii.

Totodata, reglementarile constitutionale privesc cu precadere Puterea de Stat, adica fenomenul si realitatea cheie in orice organizare social-statala.

Este si motivul pentru care puterea de Stat apare ca un element indispensabil in orice definitie a Constitutiei.

Continutul reglementarilor constitutionale da Constitutiei caracterul de lege fundamentala, pentru ca relatiile sociale ce formeaza obiectul acestor reglementari sunt relatii sociale fundamentale, si care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii statale. Aceasta subliniere este, in opinia noastra, decisiva in definirea Constitutiei si ea permite identificarea Constitutiei, nu numai in sistemul de Drept, ci chiar in dreptul constitutionl, fiind stiut ca dreptul constitutionl curinde mai mult decat Constitutia, desi Constitutia este prnciapal sa parte.

Aceasta trasatura de continut este de mare utilitate in stabilirea conceptului de Constitutie.

Este indeobste admis ca, in fond, intregul Drept reglementeaza relatii sociale care privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii de Stat.

Spre deosebire de intregul Drept, dreptul constitutional, ca ramura principala a Dreptului, reglementeaza relatii sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea statala a puterii.

Constitutia, ca izvor principal al dreptului constitutional, reglementeaza relatiile sociale fundamentale, dar care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii.

Realizam astfel distinctii clare, stiintifice intre Drept, drept constitutional si Constitutie, deci intre aceste mari categorii juridice care se explica unele prin altele, dar nu se confunda.

3. Definitorie pentru o Constitutie este si forta sa juridica. In acest sens se constata ca ea are o forta juridica suprema, ceea ce situeaza Constitutia in varful ierarhiei izvoarelor Dreptului, si impune regula conformitatii intregului Drept, cu dispozitiile constitutionale.

Din aceasta caracteristica deriva si efectul constitutionalizarii Dreptului, fenomen care se observa tot mai pregnant in sistemele juridice contemporane.

4. Tot o trasatura care s-a impus, fara a fi totusi de valoarea celorlalte trasaturi, este forma scrisa a Constitutiei. Constitutia scrisa s-a impus inca din secolul al XVIII-lea, ea fiind preferata Constitutiei cutumiare, din foarte multe motive. Cu toate acestea, forma scrisa nu figureaza in definitii, pentru ca si astazi exista tari care nu au o Constitutie scrisa, asa cum vom vedea.
5. Multe definitii ale Constitutiei retin ca o trasatura solemnitatea adoptarii, iar altele forma sistematica, plecandu-se de la ceea ce afirma Thomas Pane ( 1737 – 1808 ), in sensul ca “ Nu exista Constitutie, daca ea nu poate fi pusa in buzunar “.
6. In fine, nu lipseste din unele definitii, ideea stabilitatii Constitutiei, ca trasatura ce o distinge de alte legi, si care justifica intreaga clasificare  a Constitutiilor, in Constitutii rigide si Constitutii suple sau flexibile.
7. Nu sunt lipsite de interes stiintific si alte elemente care apar in definitiile date Constitutiilor. Astfel, adeseori se face distinctie intre Constitutia in sens material si Constitutia in sens formal.

Fara a lua aici in discutie justificarile unei asemenea distinctii, si nici criticile formulate, vom observa ca definitia Constitutiei trebuie sa inmanuncheze ambele sensuri. Definitia trebuie sa cuprinda si continutul ( sensul material ) si forma, pentru ca numai vazute impreuna, intr-o unitate juridica, acestea formeaza Constitutia.

Reglementarile care au valoare constitutionala prin continutul lor ( obiectul reglementarilor ) devin Constitutii, numai daca sunt adoptate prin procedurile specifice Constitutiei, proceduri care le dau valoarea juridica constitutionala.

8. De asemenea, unele definitii folosesc metoda enumerarii principalelor domenii pe care le reglementeaza Constitutia.

Aceasta metoda este eficienta in stabilirea continutului normativ al Constitutiei, dar ridica unele semne de intrebare, atunci cand unor Constitutii concrete, le lipsesc unele din elementele enumerate.

De aceea, consideram ca definitia Constitutiei trebuie sa puna accent pe elementele calitative, care sa fie aplicabile tuturor tipurilor de Constitutie, sa evidentieze clar locul sau in sistemul de Drept, si in subsistemul dreptului constitutional.

In acest sens, Constitutia trebuie considerata a fi legea fundamentala a unui Stat, constituita din norme juridice, investite cu forta juridica suprema, si care reglementeaza acele relatii sociale fundamentale care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii.

( Drept constitutional si institutii politice, Curs universitar, Volumul I, editia 12, Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Bucuresti, 2005 )