Importanta dreptului roman. Drept roman ( 3 )

Importanta materiei

Problema importantei dreptului roman – a intrat in preocuparile romanistilor din toate timpurile.

Aceste preocupari isi au explicatia in faptul ca, dreptul roman nu a ramas un simplu document arheologic, asa cum este cazul altor legislatii din Antichitate, ci a trait o viata proprie, a depasit – sub aspectul formei sale – limitele societatii care l-a generat, si a exercitat o influenta hotaratoare asupra dreptului de mai tarziu.

Facand dovada unei vitalitati exceptionale, dreptul roman si-a pus amprenta asupra evolutiei generale a ideilor si institutiilor juridice, fiind preluat si adaptat realitatilor societatii feudale, pentru ca, mai tarziu, sa constituie principalul izvor de inspiratie, in procesul elaborarii codurilor moderne.

Juristii din Epoca Moderna au imprumutat din arsenalul dreptului roman, numeroase :

1. constructii si
2. categorii juridice,
3. precum si o serie de categorii si
4. principii generale,

pe care le-au pus la baza intregii reglementari.

Explicatia acestui fenomen de vitalitate, cu totul exceptional, sta intr-un complex de factori obiectivi si subiectivi, in realitatile economice si sociale specifice Romei antice, si, in primul rand, in faptul ca dreptul roman este expresia juridica generala si abstracta, a relatiilor dintr-o societate intemeiata pe proprietatea privata si pe productia de marfuri.

Institutiile fundamentale ale dreptului privat roman s-au configurat in conditiile dezvoltarii, fara precedent, a economiei de schimb, - ca instrumente menite sa o apere si sa o consolideze.

Dreptul roman a ajuns la apogeu, spre sfarsitul Republicii, si in prima faza a Imperiului, in conditiile revolutiei economice, cand Roma devine centrul unui Imperiu urias, ce cuprinde intregul bazin al Marii Mediterane, imperiu in care se desfasoara un comert infloritor, paralel cu dezvoltarea capitalului cãmãtãresc, a unor asociatii puternice, care isi asumau executarea unor lucrari publice, sau luau in arenda strangerea impozitelor Statului.

Aceste raporturi sociale complexe si-au gasit expresia adecvata in normele dreptului roman.

Studiul dreptului privat roman reprezinta un vast camp de verificare a tezelor teoretice, cu privire la geneza si evolutia generala a Dreptului.

Cercetarea aparitiei si dezvoltarii dreptului privat roman ne ofera prilejul de a constata ca, fenomenul juridic nu poate fi cercetat in afara cadrului social in care functioneaza.

Datorita faptului ca, societatea nu se prezinta ca o masa amorfa, ci ca un ansamblu organizat, Dreptul functioneaza in cadrul acestui ansamblu, ca o latura componenta care se resimte de influenta altor valori sociale, si care, la randul sau, exercita o puternica influenta asupra acestor valori.

Asa se explica faptul ca, in Epoca foarte veche a Romei, Dreptul avea un caracter rigid si formalist, pe masura relatiilor economice, a structurilor sociale, si a organizarii politice existente.

Spre sfarsitul Republicii, cand economia de schimb romanã a atins nivelul maximei infloriri, sistemul dreptului privat s-a adaptat in mod corespunzator, a depasit stadiul rigid si formalist originar, caracterizandu-se prin vocatia de a imprima factorului subiectiv al vietii umane, un loc central in fizionomia tuturor institutiilor juridice.

La randul lor, izvoarele de Drept au fost profund marcate in evolutia lor, de transformarile intervenite in diferite sfere ale societatii romane.

Astfel, in Epoca veche, legea votata de cetatenii romani constituia principalul izvor de Drept, si corespundea organizarii democratice a societatii.

Odata cu organizarea Imperiului, sub forma Principatului, normele de drept se exprima prin forme adecvate tendintei de concentrare a puterii politice, in mainile unei singure persoane.

In fine, in conditiile Dominatului, cand Imparatul se proclama dominus et deus, vointa imperiala devine principalul izvor de drept.

Terminologia juridica, conceptele prin care s-a realizat exprimarea in norme juridice a cerintelor vietii societatii romane au avut, de asemenea, o evolutie complexa, determinata, pe de o parte, de finalitatea sociala a Dreptului in anumite etape, iar pe de alta parte, de stadiul evolutiei ideilor juridice.

Datele extrem de variate si complexe, pe care le implica elaborarea normelor si institutiilor dreptului roman, stransa impletire dintre fenomenul juridic si celelalte laturi ale vietii sociale, confirma in mod stralucit, tezele privitoare la originea si rolul social al Dreptului, la raportul dintre forma si continutul sau social-economic, la interconditionarea planurilor pe care se manifesta acest raport.

Universalitatea terminologiei juridice

Pentru prima data in istoria lumii,  romanii au reusit sa creeze un sistem unitar de concepte, prin intermediul carora, sa traduca in limbaj juridic, interesele fundamentale ale societatii romane.

Acest limbaj se remarca printr-o exceptionala precizie, prin aptitudinea de a conferi simetrie constructiilor juridice, ca si prin aceea ca, reprezinta instrumentul ideal al gandirii juridice.

Asa cum se stie, Antichitatea a cunoscut si alte sisteme de Drept, cum este cazul dreptului babilonian, iudaic, sau egiptean, dar aceste sisteme nu au reusit sa dezvolte o terminologie juridica  bine conturata, distincta de limbajul comun.

In lipsa unor concepte proprii, bine definite, gandirea juridica a popoarelor din Antichitate nu s-a putut apropia de elaborarile sistematice si precise ale dreptului roman, nu au fost in masura sa exercite vreo infuenta asupra evolutiei generale a ideilor si institutiilor juridice.

In raport cu toate sistemele de Drept din Antichitate, dreptul roman se particularizeaza prin aceea ca, a creat elementele de baza ale Alfabetului juridic, prin intermediul carora normele de drept capata o identitate proprie, fata de alte norme sociale.

Stiinta dreptului roman a creat in epoca sa de apogeu, un sistem de concepte simetrice, categorii abstracte si subiectivizate, sinteze de o impresionanta amploare, a formulat principii generale, si a sistematizat pe baza lor, intreaga materie.

Gradul inalt de abstractizare a terminologiei juridice romane, facilitatea cu care ea poate fi utilizata, in scopul exprimarii juridice a oricaror trebuinte sociale, explica pe deplin vitalitatea sa, faptul ca a fost preluata in sistemele de Drept de mai tarziu, in scopul infaptuirii unor reglementari juridice, calitativ deosebite in continutul lor.

Multe din conceptele si categoriile juridice actuale, isi au originea in dreptul roman, care a reusit sa le dea o asemenea elaborare, incat sa poata fi utilizata pe scara universala.

Amintim, in acest sens, conceptul de obligatie contractuala, obligatie delictuala, transferul sau stingerea obligatiilor, contractul, termenul, conditia si nenumarate altele.

Romanii au reusit asemenea performante in elaborarea unor contracte, incat au ramas aproape neschimbate, sub aspectul modului de formare, elementelor sau efectelor.

Tot asa, numeroase principii pe care romanii le-au formulat, in special in materia bunurilor si obligatiilor, au ramas valabile si in prezent.

( - extras din Drept Roman, prof.univ.dr. Emil Molcut si Dan Oancea, Univ. Bucuresti, editia a III- a,  Ed. Sansa SRL, Bucuresti, 1995 )