Obiectul si importanta dreptului privat roman. Drept roman ( 2 )

In cursul nostru nu se va expune intreaga materie a dreptului roman, ci ne vom limita la dreptul privat, deoarece acesta este domeniul in care romanii au dat masura spiritului lor creator, si-au afirmat vocatia gandirii riguros exacte, tendinta catre subiectivizare si abstractizare, capacitatea de a formula principii generale, si de a sistematiza materia pe baza lor.

Precizam ca, romanii au creat si au cercetat distinct, dreptul privat de dreptul public.

Potrivit acestei conceptii, dreptul privat cuprinde normele juridice care apara interesele invidizilor, in opozitie cu dreptul public, care apara interesele Statului.

Aceasta conceptie a fost exprimata intr-o forma clara, abia catre sfarsitul Epocii clasice, in textul prin care Ulpian precizeaza criteriile pe baza carora putem distinge domeniul dreptului public, de domeniul dreptului privat :

«  Publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem “, sau Dreptul Public este cel care se refera la organizarea Statului roman, iar dreptul privat – la interesele fiecaruia.

Definitia pe care ne-a transmis-o Ulpian este criticabila, prin faptul ca ea ne infatiseaza normele de drept privat, ca pe un sistem chemat sa apere drepturile indivizilor.

In realitate, atat normele de drept privat, cat si normele de drept public, exprima interesele generale, si nu interesele fiecarui individ in parte.

Caracterul de generalitate al acestor interese, a variat in functie de fizionomia economica si politica a societatii romane, si de pozitia sociala a factorilor chemati sa elaboreze normele de drept.

Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca, normele de drept privat au o puternica identitate proprie, in raport cu normele dreptului public.

Intr-adevar, normele de drept public se refera la organizarea Statului, si la relatiile dintre Stat si cetateni, pe cand normele de drept privat reglementau numai relatiile dintre cetateni.

Normele dreptului privat roman reglementeaza :

1. relatiile cu privire la conditia juridica a Persoanei,
2. relatiile cu continut patrimonial dintre persoane,
3. relatiile ce se nasc cu ocazia judecarii proceselor private.

In consecinta, dreptul privat roman se constituie ca un sistem de norme juridice, instituite sau sanctionate de Statul roman, norme care au ca obiect de reglementare conditia juridica a Persoanei, relatiile personale patrimoniale, precum si activitatea de solutionare a litigiilor dintre persoane.

Fata de specificul principalelor categorii de relatii sociale, aflate sub incidenta normelor dreptului privat roman, cursul de fata va cuprinde trei parti principale :

1. Izvoarele dreptului roman privat,
2. Procedura civila romanã,
3. Dreptul civil roman.

Dreptul civil roman -           

-          caruia ii rezervam locul central in economia cursului, se subdivide, la randul sau, in mai multe parti :

1.      Persoane,

2.      Bunuri,

3.      Succesiuni,

4.      Obligatii.

Spre deosebire de unii autori, mai vechi sau mai noi, care trateaza procedura civila in ultima parte a manualului, noi am situat aceasta materie inaintea dreptului civil roman, intrucat, asa cum se va vedea, dreptul roman a evoluat pe cale de procedura.

De aceea, intelegerea institutiilor de drept civil este conditionata de cunoasterea procedurii.

Acest fenomen se explica prin faptul ca, inca din Epoca Veche, romanii au acreditat ideea ca, Dreptul provine de la zei, si ca el este imuabil.

Pe de alta parte,  transformarile intervenite in viata sociala, economica si politica – a societatii romanice, au impus introducerea unor noi reglementari, corespunzatoare noilor realitati.

Intrucat modificarea directa a vechilor norme juridice nu era posibila, fata de conceptia conform careia, Dreptul este imuabil, magistratii romani au extins sfera de reglementare juridica, prin utilizarea unor mijloace procedurale.

Astfel, ori de care ori considerau ca pretentiile formulate de catre reclamant sunt legitime, magistratii judiciari ii acordau o actiune in Justitie, chiar daca ea nu era prevazuta de lege.

In evolutia sa milenara, dreptul privat roman si-a gasit expresia in urmatoarele izvoare :

1. obiceiul,
2. legea,
3. edictele magistratilor,
4. jurisprudenta,
5. senatusconsultele,
6. constitutiile imperiale.

In expunerea materiei, privitoare la izvoare, vom constata ca, formele de exprimare ale dreptului roman se gasesc intr-o stransa relatie cu viata sociala, economica si politica.

Ele au reflectat fidel natura relatiilor economice, ponderea diferitelor categorii sociale in viata politica, precum si modul de organizare a Statului.

Capitolul consacrat Izvoarelor va trata, cu precadere, despre jurisprudenta, despre activitatea creatoare a jurisconsultilor, care au stiut sa formuleze in asa fel principiile de drept, incat sa le dea o permanenta actualitate, facand o stralucita demonstratie a modului in care, tehnica juridica poate sa exprime si sa infaptuiasca interesele economice si politice ale societatii romane.

De asemenea, va fi subliniat rolul Edictului pretorului, in formarea unor institutii juridice noi, intrucat dreptul roman s-a dezvoltat intr-o mare masura, sub influenta activitatii pretorului.

In materia Procedurii civile, accentul va cadea pe acele aspecte care faciliteaza intelegerea institutiilor, din domeniul Bunurilor si Obligatiunilor, precum si a acelor tehnici juridice care s-au perpetuat.

In partea afectata Persoanelor vor fi infatisate, cu precadere, unele date privind conditia juridica a unor categorii de Persoane, modul de organizare a familiei romane, si in acest cadru, evolutia capacitatii celor supusi puterii parintesti, evolutie care se va repercuta asupra fizionomiei Obligatiunilor.

Capitolul refeitor la Bunuri va tratat despre dinamica institutiei proprietatii, in cadrul evolutiei generale a societatii romane.

In acest scop, va fi pusa in lumina, dialectica formelor si a continutului sau social- economic.

In temeiul unei asemenea analize, se va releva specificul fiecarui mod de organizare a proprietatii, trecerea de la o forma de proprietate la alta, de la vechiul rigorism, si de la formele sacramentale, la reglementarea unitara din Epoca lui Justinian, intr-un proces secular, ce a tins in permanenta spre unificare si abstractizare.

Materia Succesiunii va fi privita ca o reglementare, menita sa consolideze un sistem intemeiat pe proprietatea privata, si sa perpetueze aceasta forma de proprietate.

In fine, datorita dezvoltarii exceptionale pe care a cunoscut-o, materia Obligatiilor se va bucura de o tratare ampla si aprofundata, corespunzatoare locului pe care Obligatiunile le-au ocupat, in cadrul dreptului roman.

Institutiile Obligatiilor au avut o existenta milenara, caci au supravietuit societatii care le-a generat, si s-au aplicat, desigur cu anumite adaptari, si acestea numai sub aspectul formei, in societatile care au urmat.

Vitalitatea exceptionala a institutiilor Obligatiilor se explica in buna masura, prin faptul ca, ele intrunesc trasaturile generale ale productiei de marfuri.

( - extras din Drept Roman, prof.univ.dr. Emil Molcut si Dan Oancea, Univ. Bucuresti, editia a III- a,  Ed. Sansa SRL, Bucuresti, 1995 )