Pagini

joi, 21 iunie 2012

Intre bine si rau. Raul uman ( 4 )

Intre bine si rau ( 4 )

George a asteptat agitat. Nu era in intentia mea sa-l agit.
Ca psihiatru, am fost antrenat – si m-am antrenat eu insumi – sa nu judec pe nimeni.
Terapia poate functiona doar atunci cand pacientul se simte acceptat de terapeut.
Doar in aceasta atmosfera de acceptare ne putem astepta ca pacientul sa-si dezvaluie secretele si sa-si dezvolte un simt al propriei valori.
Practicam de prea multa vreme psihiatria pentru a nu fi invatat ca deseori este necesar, daca nu chiar esential, ca in unele momente din desfasurarea cazului, terapeutul sa se opuna pacientului intr-o anume chestiune, si sa il critice.
Dar stiam de asemenea ca, in mod ideal, acest moment trebuie sa apara tarziu din desfasurarea cazului, dupa ce relatia terapeutica ar fi stabilita ferm.
George se trata cu mine doar de patru luni si nu facusem prea multe in sensul construirii unei relatii.
Nu doream sa-mi asum riscul de a-l judeca prea devreme, si mai ales la un nivel fundamental. Acest lucru parea foarte periculos. Dar de asemenea era periculos si sa nu fac astfel.
George nu mai putea sa tolereze asteptarea in tacere. In toiul chinurilor mele de dinaintea luarii deciziei, el a izbucnit :
-         Ei bine, ce parere aveti ?
M-am uitat la el.
-         George, cred ca sunt foarte bucuros pentru faptul ca simti acele “ vinovatii “, cum le numesti tu.
-         Ce vreti sa spuneti ?
-         Vreau sa spun ca trebuie sa te simti vinovat. Ai facut ceva pentru care poti sa te simti vinovat. As fi foarte ingrijorat in privinta ta, daca nu te-ai simti vinovat pentru ceea ce-ai facut.
George a devenit imediat prudent.
-         Am crezut ca psihoterapia trebuie sa ma elibereze de sentimentele de vinovatie.
-         Da, de acele sentimente de vinovatie care nu sunt bune, i-am raspuns eu. A te simti vinovat de ceva care nu este rau, este un lucru bolnavicios si inutil. Dar nu si a te simti vinovat, de ceva care este rau.
-         Credeti ca sunt rau ?
-         Cred ca facand un pact cu diavolul ai facut ceva gresit. Ceva rau.
-         Dar n-am facut nimic in realitate ! a exclamat George. Nu intelegeti ? Totul s-a petrecut in mintea mea. Doar dvs. mi-ati spus ca nu exista si in realitate un gand rau, o dorinta rea, sau un sentiment rau. “ Doar ceea ce face cineva este rau “, ati spus. “ Prima lege a Psihiatriei “, asa ati numit-o. Ei bine, eu n-am facut nimic. N-am ridicat un singur deget impotriva cuiva.
-         Dar ai facut ceva, George, i-am raspuns.
-         Ce ?
-         Ai facut un pact cu diavolul.
-         Dar asta inseamna ca n-am facut nimic.
-         Nu ?
-         Nu. Chiar nu intelegeti ? Totul este in mintea mea, in plasmuirea imaginatiei mele. Eu nici macar nu cred in diavol. Eu nu cred in Dumnezeu deocamdata, deci cum as putea sa cred in diavol ? Daca as fi facut un pact real, cu o persoana reala, ar fi o alta chestiune. Dar nu am facut-o. Diavolul nu este real. Deci cum poate fi pactul meu real ? Cum pot sa fac un pact real cu cineva care nu exista ? Nu a fost o actiune reala.
-         Vrei sa spui ca nu ai facut un pact cu diavolul ?
-         La naiba, l-am facut ! V-am spus ca l-am facut. Dar nu este un pact real. Incercati sa ma trageti pe sfoara cu jocuri de cuvinte.
-         Nu George, i-am raspuns. Tu esti cel care se joaca cu cuvintele. Nu stiu mai multe despre diavol decat tine. Nu stiu daca este un el, o ea, sau un lucru. Nu stiu daca diavolul are corp, sau daca este o forta, sau daca este doar un concept. Dar nu conteaza. Ramane faptul ca, orice-ar fi, tu ai facut un contract cu el.
George a incercat o alta cale.
-         Chiar daca l-am facut, contractul nu este valid. Este nul si neavenit. Orice avocat stie ca un contract sub constrangere nu este legal. Nu poti sa fii facut responsabil de a fi semnat un contract, atunci cand ai un pistol indreptat spre tine. Asa cum stie si Dumnezeu, am fost constrans. Ati vazut cum sufeream. Luni de zile v-am implorat sa ma ajutati si nu ati miscat un deget. Pareati ca sunteti interesat de mine, nu am ce sa va reprosez, dar din diferite motive nu ati facut nimic pentru a-mi alina suferinta. Ce altceva puteam sa fac, cand dvs. nu ma ajutati ? Pentru mine, ultimele luni au fost o tortura. Pura tortura. Daca aceasta nu este o constrangere, nu stiu ce altceva ar putea fi.
M-am ridicat de pe scaunul meu si m-am indreptat spre fereastra. Am stat acolo un moment, privind prin intunericul gol. Venise clipa. M-am intors pentru a sta fata in fata cu el.
-         Bine, George, vreau sa-ti spun cateva lucruri. Vreau sa ma asculti bine, deoarece ele sunt foarte importante. Nimic nu este mai important.
Mi-am reluat locul si am continuat privindu-l :
-         George, tu ai un defect – o slabiciune in caracter, i-am spus. Este o slabiciune fundamentala si ea este cauza dificultatilor despre care am discutat. Ea este cauza majora a casniciei tale neizbutite. Ea este cauza simptomelor pe care le ai, a obsesiilor si a compulsiilor tale. Si tot ea este cauza pentru pactul pe care l-ai facut acum cu diavolul Ea este de asemenea cauza incercarii tale de a gasi scuze pentru pactul facut.
In fond, esti un las, George, am continuat. Daca lucrurile devin putin dure, te descotorosesti de ele. Cand esti pus fata in fata, cu ideea ca ai sa mori in cateva zile, fugi de ea. Nu te gandesti la ea, deoarece este “ morbida “. Cand esti confruntat cu constientizarea dureroasa a faptului ca ai o casnicie groaznica, fugi si de aceasta. In loc sa te confrunti cu acest fapt, sa faci ceva, tu nu te mai gandesti deloc la el. Si apoi, deoarece fugi de aceste lucruri, de care in realitate nu poti scapa, ele ajung sa te bantuie sub forma simptomelor tale, obsesii si compulsii. Aceste simptome ar putea sa fie salvarea ta. Ai putea spune : “ Aceste simptome inseamna ca sunt bantuit. Mai bine aflu cine sunt aceste fantome si apoi le dau afara din casa mea “. Dar tu nu spui asta deoarece ar insemna sa te confrunti cu lucruri dureroase. Asa ca incerci sa fugi si de aceste simptome. In loc sa te confrunti cu ele, si cu ceea ce inseamna ele, incerci sa te descotorosesti de ele. Iar atunci cand vezi ca nu e usor sa scapi de ele, fugi catre altceva care sa-ti aduca alinare, nu conteaza cat de ciudat, de rau sau de distructiv ar fi.
Ai sustinut faptul ca n-ar trebui sa fii judecat pentru pactul cu diavolul, deoarece el a fost facut sub constrangere. Bineinteles ca a fost facut sub constrangere. Cum altfel ar face cineva un contract cu diavolul, daca nu pentru a scapa de o anume suferinta ? Daca diavolul da tarcoale, asa cum sugereaza unii, cautand suflete care sa i se vanda, sunt sigur ca el isi concentreaza toata atentia asupra oamenilor care sufera din cauza unei constrangeri. Problema nu e constrangerea. Problema este felul in care oamenii se descurca cu constrangerea. Unii ii rezista si o depasesc innobilati. Altii se frang si se vand. Tu te-ai vandut si trebuie sa spun ca ai facut-o cu destula usurinta.
Cu usurinta. Usor. Acesta este cuvantul-cheie pentru tine, George. Vrei sa te crezi un om care se descurca cu usurinta. Joe Cool. Si presupun ca te descurci cu usurinta, dar nu stiu unde o s-ajungi cu aceasta atitudine a ta decat in Iad. Intotdeauna cauti calea usoara, George. Nu calea dreapta. Calea usoara. Cand esti pus fata in fata cu alegerea intre calea dreapta si calea usoara, iei intotdeauna calea usoara. Calea fara durere.
De fapt, faci tot ce iti sta in putinta sa gasesti calea usoara, chiar daca acest lucru inseamna sa-ti vinzi sufletul si sa-ti sacrifici fiul.
Asa cum am spus, sunt bucuros ca te simti vinovat. Daca nu te-ai simti rau, dupa ce decizi sa alegi o cale usoara, nu conteaza care, nu as putea sa te ajut.
Ai aflat ca psihoterapia nu este calea cea usoara. Este o cale pe care trebuie sa te confrunti cu lucrurile, chiar daca acest fapt este dureros, chiar daca este foarte dureros. Nu este o cale a fugii. Aceasta este calea dreapta, nu calea usoara. Daca doresti sa te confrunti cu realitatile dureroase ale vietii tale – cu copilaria ta in teroare, cu casnicia ta mizerabila, cu frica ta de moarte, cu propria-ti lasitate – pot sa iti fiu de ajutor. Si sunt sigur ca vom reusi. Dar daca tot ceea ce iti doresti este cea mai usoara alinare a durerii, atunci probabil ca esti un om al diavolului si nu pot vedea nicio cale prin care psihoterapia sa te ajute.
Era randul lui George sa fie tacut.
Minute intregi s-a auzit din nou doar ticaitul ceasului. Intalnirea noastra dura deja de doua ore. In cele din urma, el a vorbit :
-         In cartile cu benzi desenate, odata ce un personaj face un pact cu diavolul, nu mai poate scapa de acest lucru. Odata ce si-a vandut sufletul, diavolul nu i-l mai da inapoi. Poate ca este prea tarziu pentru mine sa ma schimb.
-         Nu stiu, George, i-am raspuns. Asa cum ti-am spus, nu stiu foarte multe despre aceste lucruri. Tu esti prima persoana pe care am intalnit-o vreodata, care sa fi facut un astfel de pact. Ca si tine, nu stiu daca diavolul exista sau nu. Dar pe baza experientei pe care o am cu tine, cred ca ma pot hazarda sa fac o judecata documentata despre felul in care stau lucrurile. Eu cred ca, intr-adevar ai facut un pact cu diavolul ; si deoarece l-ai facut, cred ca pentru tine diavolul devine real. In dorinta ta de a evita durerea, cred ca ai chemat diavolul la existenta. Doarece ai puterea sa-l chemi la existenta, cred ca ai si puterea de a pune capat existentei lui. Intuitiv, undeva in adancul meu, simt ca procesul este reversibil. Cred ca te poti intoarce acolo unde erai. Cred ca daca iti schimbi felul de a fi, si te arati dispus sa suporti constrangerea, pactul va fi anulat, iar diavolul va trebui sa-si caute pe altcineva care sa-l aduca la realitate.
George privea foarte trist.
-         In ultimele zece zile, a spus el, m-am simtit mai bine decat in ultimele luni. Am avut cateva ganduri, dar ele nu m-au suparat deloc. Daca ar fi sa inversez procesul, ar insemna sa ma intorc acolo unde ma aflam acum doua saptamani. In agonie.
-         Cred ca asa este, am fost de acord.
-         Imi cereti sa ma intorc de buna voie la starea de suferinta.
-         Este ceea ce iti sugerez ca trebuie sa faci. Nu pentru mine, ci pentru tine insuti. Daca faptul de a-ti cere sa faci asta te va ajuta, atunci iti cer.
-         Sa aleg, de fapt, durerea, a cugetat George. Nu stiu, nu sunt sigur ca pot. Nu sunt sigur ca vreau.
M-am ridicat :
-         O sa ne intalnim luni, George ? l-am intrebat.
-         Da, o sa fiu aici.
George s-a ridicat. M-am dus la el si i-am strans mana.
-         Pe luni, atunci. Noapte buna.
Seara aceea a fost punctul de cotitura in terapia lui George.
Pana luni, simptomele i s-au intors cu toata forta. Dar aparuse o schimbare.
Nu ma mai ruga sa-i spun sa nu se intoarca la locul aparitiei gandului.
In plus, era ceva mai doritor sa-si examineze in profunzime teama de moarte, si enorma prapastie de intelegere si comunicare, care exista intre el si sotia lui.
Cu timpul, aceasta dorinta a crescut treptat.
In cele din urma, a fost capabil sa-i ceara sotiei lui, cu ajutorul meu, sa intre ea insasi in terapie.
Am putut s-o recomand unui alt terapeut, cu care ea a facut mari progrese. Casnicia lor a inceput sa se imbunatateasca.
Dupa ce Gloria a intrat si ea in terapie, ne-am concentrat in principal asupra sentimentelor “ negative “ ale lui George – sentimente de furie, de frustrare, de anxietate, de deprimare si mai ales sentimente de tristete si mahnire.
El a putut sa-si dea seama ca era o persoana foarte sensibila, care simtea profund trecerea anotimpurilor, cresterea copiilor si caracterul tranzitoriu al existentei.
A putut sa-si dea seama ca in sentimentele lui negative, in sensibilitatea, tandretea si vulnerabilitatea lui la durere, consta umanitatea lui.
A devenit mai putin “ Joe Cool “ ,  si in acelasi timp capacitatea lui de a suporta durerea a crescut.
Asfintiturile au continuat sa-l raneasca, dar nu-l mai nelinisteau.
Simptomele lui – obsesiile si compulsiile -  au inceput, cu urcusuri si coborasuri, sa se diminueze in intensitate la cateva luni dupa seara in care discutasem despre pactul lui cu diavolul.
La sfarsitul inca a unui an de terapie, ele disparusera in intregime.
La doi ani dupa ce o incepuse, George a terminat terapia, nefiind poate cel mai puternic dintre barbati, dar mai puternic decat inainte.


( - extras din  Psihologia minciunii – Speranta de a vindeca rãul uman, M.Scott Peck, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2004 )



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu