Intre bine si rau. Raul uman ( 5 )

Intre bine si rau ( 5 )

Despre modele si mister :

Exista moduri diferite de a privi lucrurile.

Psihiatrii sunt obisnuiti sa inteleaga fiintele umane in termeni de sanatate si boala.

Acest punct de vedere este cunoscut ca un model medical. Este un mod foarte folositor si eficient de a privi oamenii.

Conform acestui punct de vedere, George suferea de o afectiune foarte precisa, si anume de o nevroza obsesiv-compulsiva.

Stim multe lucruri despre aceasta afectiune. Sub multe aspecte, cazul lui George era unul tipic. De exemplu, nevrozele obsesiv-compulsive isi au originile in copilaria timpurie, debutand aproape intotdeauna in situatia in care copilul este invatat sa se duca la toaleta intr-un mod mai putin corect. George nu putea sa-si aminteasca de felul in care fusese educat sa se duca la toaleta.

Dar din faptul ca tatal sau a batut o pisica pana a omorat-o pentru ca facuse mizerie se poate ghici ca lui George ii era clar ca trebuie sa-si controleze bine intestinele.

Nu este un accident faptul ca George s-a maturizat devenind un adult foarte ordonat si metodic, asa cum sunt deseori obsesiv-compulsivii.

O alta caracteristica tipica pentru oamenii care sunt victime ale acestei nevroze este propensiunea lor pentru ceea ce psihiatrii numesc “ gandire magica “.

Gandirea magica poate lua o varietate de forme, dar in principal ea reprezinta credinta ca gandurile in sine si prin sine pot determina producerea unor evenimente.

Copiii mici gandesc in mod normal magic.

De exemplu, un baiat de 5 ani poate avea urmatorul gand : “ Imi doresc ca sora mea sa moara “. Apoi el devine anxios, temandu-se ca ea va muri cu adevarat, deoarece el si-a dorit acest lucru.

Sau daca sora lui se imbolnaveste, el ar putea fi devorat de vinovatie, simtind ca gandirea lui a fost cea care a cauzat imbolnavirea ei.

In mod normal, depasim aceasta tendinta de a gandi magic, iar cand ajungem la adolescenta suntem destul de siguri ca nu avem puterea sa controlam evenimentele exterioare doar prin gandurile noastre.

Deseori insa copiii care au fost traumatizati nejustificat intr-un fel sau altul nu reusesc sa depaseasca stadiul gandirii magice.

Acest lucru este adevarat mai ales in privinta oamenilor care sufera de nevroze obsesiv-compulsive.

Fara indoiala, George nu reusise sa depaseasca stadiul respectiv. Credinta lui ca gandurile vor deveni adevarate reprezenta o parte esentiala a nevrozei pe care o avea.

Deoarece credea ca gandurile lui vor deveni realitate, se simtea constrans iarasi si iarasi sa se intoarca multe mile inapoi, la scena gandurilor sale pentru a le anula sau a le nimici.

Privit in aceasta lumina, pactul lui George cu diavolul era doar o alta manifestare a gandirii lui magice.

Pactul ii parea lui George o metoda valabila de a obtine alinarea suferintei, tocmai pentru ca el credea ca va deveni adevarat.

Desi pactul era “ doar in minte “, George credea ca el si fiul sau ar muri cu adevarat conform conditiilor pactului.

Daca ne restrangem doar la modelul medical, am putea spune ca pactul lui George cu diavolul era doar o simpla forma dintre multe altele pe care le ia gandirea magica, iar aceasta era o trasatura tipica a bolii mentale comune de care suferea.

Si deoarece fenomenul poate fi inteles in acesti termeni, nu mai era nevoie ca el sa fie analizat in continuare. Caz inchis.

Problema este ca, vazuta in aceasta lumina, relatia dintre George si diavol pare prozaica si nu foarte semnificativa.

Cum ar parea daca ar fi vazuta in termenii modelului religios crestin ?

Conform acestui model, omenirea ( si probabil intregul Univers ) este cuprinsa de o batalie titanica intre fortele binelui si ale raului, intre Dumnezeu si diavol.

Campul de lupta al acestui razboi este sufletul uman individual.

Intregul sens al vietii umane are legatura cu aceasta batalie.

Singura problema cu o semnificatie absoluta, este daca sufletul  omului va fi castigat de Dumnezeu sau de diavol.

Stabilind prin pactul lui o relatie cu diavolul, George si-a pus sufletul in cel mai mare pericol cunoscut de om.

In mod clar, acesta era punctul critic al vietii lui.

Si poate chiar soarta intregii umanitati depindea de decizia lui.

Coruri de ingeri si armate de demoni il priveau, sorbindu-i fiecare gand, rugandu-se continuu pentru un rezultat sau pentru altul.

In cele din urma, renuntand la pact si la relatia sa cu diavolul, George s-a salvat de iad, spre slava lui Dumnezeu si spre nadejdea umanitatii.

Care este semnificatia pactului lui George : era doar un alt simptom nevrotic sau punctul crucial al existentei lui, avand o semnificatie cosmica ?

Nu-mi sta in intentie ca in aceasta carte sa minimalizez valoarea modelului medical. Dintre toate modelele posibile – si exista multe – el ramane cel mai folositor, in general, pentru a intelege boala mintala.

In anumite situatii si in momente precise insa, ar putea fi mai potrivit un alt model.

In astfel de momente, ni se cere sa alegem cel mai avantajos punct de vedere.

Cand George mi-a spus despre pactul sau cu diavolul, am fost confruntat cu alegerea dintre a privi pactul ca pe un alt simptom nevrotic tipic, sau a-l privi ca pe un moment de criza morala.

Daca alegeam prima posibilitate, nu eram obligat la nicio actiune imediata.

Daca o alegeam pe cea de-a doua, ii datoram lui George si lumii faptul de a ma arunca cu toata puterea de care eram in stare, in conflictul moral.

Ce cale sa aleg ?

Alegand sa vad pactul lui George – chiar daca totul se petrecea in mintea lui – ca pe un fapt imoral, si confruntandu-l apoi cu imoralitatea sa, eu am optat fara indoiala pentru alternativa mai dramatica.

Aici se gaseste, cred, o regula empirica.

Daca intr-un anumit moment ne aflam in pozitia in care trebuie sa alegem un model anume, probabil ca trebuie sa-l alegem pe cel mai dramatic – adica pe acela care ii da evenimentului studiat, cea mai mare semnificatie posibila.

De obicei nu este nici necesara, nici indicata adoptarea unui singur model.

Noi, Nord-americanii, ne inchipuim ca petele de pe Luna formeaza imaginea unui om ; unii Central-americani percep un iepure.

Cine are dreptate ?

Amandoi, bineinteles, deoarece fiecare are un punct de vedere diferit, atat cultural, cat si geografic.

Ceea ce noi numim modele, sunt puncte de vedere alternative.

Si daca vrem sa cunoastem Luna – sau orice alt fenomen – trebuie sa o inspectam cat de bine putem, din cat mai multe puncte de vedere posibil.

Prin urmare, abordarea expusa in aceasta carte, va fi una cu multe fatete.

Cititorii care prefera drumul simplu ( sau simplist ) probabil ca se vor simti inconfortabil.

Dar subiectul merita o clarificare cat mai completa.

Raul uman este prea important pentru a fi inteles unilateral.

Si reprezinta o realitate prea larga pentru a fi priceputa printr-un singur cadru de referinta. Este un lucru atat de fundamental, incat este inerent si inevitabil misterios.

Intelegerea realitatii fundamentale este ceva ce nu vom atinge niciodata ; de ea doar ne putem apropia.

Si cu cat ne apropiem, cu atat ne dam seama ca nu o intelegem – ca ne aflam cu atat mai mult intr-o stare de veneratie in fata misterului ei.

Atunci de ce sa incercam sa intelegem ?

Chiar intrebarea este pusa intr-un limbaj al nihilismului, care din timpuri imemoriale este o voce diabolica ( * in povestirile despre exorcisme, intr-un fel sau altul, vocile demonice propun nihilismul ).

De ce sa mai facem sau sa mai invatam ceva ?

Raspunsul este simplu, pentru ca este mult mai bine – mai rodnic si mai constructiv – sa avem o sclipire de intelegere asupra a ceea ce suntem, decat sa ratacim in intuneric total.

Nu putem nici intelege, nici controla totul, dar asa cum spune J.R.R. Tolkien ( * in «  Intoarcerea regelui « , trad. in limba romana, aparuta la Rao, Bucuresti, 2002 ) : “ Nu ne este noua dat sa stapanim toate marginile lumii, ci sa facem ceea ce este in noi in anii care ne sunt haraziti, retezand de la radacina raul din campurile pe care le cunoastem, astfel incat cei ce vor trai dupa noi sa poata avea un pamant curat, pe care sa-l lucreze. Ceea ce ei vor avea, nu ne este dat noua sa conducem “.

Asa ca stiinta cauta, atat cat poate, sa patrunda misterul lumii.

Si chiar si asa, oamenii de stiinta incep treptat sa se simta confortabil imbratisand modele multiple.

Fizicienii nu se mai simt descumpaniti de a privi lumina atat ca particula, cat si ca unda.

Si pentru Psihologie modelele abunda : biologic, psihologic, psiho-biologic, sociologic, socio-biologic, freudian, rational-emotiv, behaviorist, existentialist, s.a.m.d.

Si desi stiinta are nevoie de acei inovatori care dezvolta un nou model ca reprezentand cunoasterea cea mai avansata, pacientul care cauta sa fie inteles pe cat posibil ca intreg, va fi bine sfatuit sa caute un terapeut care sa se apropie de misterul sufletului uman din toate unghiurile.

Stiinta nu a devenit inca atotcuprinzatoare.

Acest capitol este intitulat “ Catre o psihologie a raului “, tocmai pentru ca nu avem inca un corp de cunoastere stiintifica despre raul uman, pe care sa-l putem numi psihologie.

De ce ?

Conceptul de rau s-a aflat in centrul gandirii religioase timp de milenii.

Totusi, este absent din stiinta Psihologiei  - despre care se crede ca ar trebui sa aiba un interes vital in chestiune.

Principalul motiv pentru aceasta stranie stare de lucruri, este acela ca modelele stiintifice si religioase au fost considerate pana acum total de neamestecat – la fel ca uleiul si apa, incompatibile si respingandu-se reciproc.

( - extras din  Psihologia minciunii – Speranta de a vindeca rãul uman, M.Scott Peck, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2004 )