Pagini

miercuri, 6 iunie 2012

Proprietatea. Proprietatea quiritarã. Drept Roman ( 2 )

Proprietatea quiritarã

Formarea proprietatii quiritare

Romanii au cunoscut proprietatea privata, inca din Epoca regalitatii. Acumularile realizate pe plan social si economic au dus la destramarea treptata a proprietatii colective a gintii, si la aparitia proprietatii private.
Alaturi de proprietatea privata a aparut si proprietatea colectiva a Statului, care purta, in principal, asupra lui ager publicus, si asupra sclavilor publici.

In Epoca Veche, proprietatea quiritarã – a cetatenilor romani  -,  numita dominum ex iure quiritium era reglementata cu o mare precizie, individualitatea sa, in raport cu alte figuri juridice, fiind foarte clar conturata.
Dominium ex iure quiritium se crea in mod solemn, se transmitea prin forme solemne, si tot cu forme solemne se reclama in Justitie.
Reglementarea exclusivista si formalista a proprietatii, abundenta de formule si simboluri, au facut din proprietatea quiritara o institutie accesibila numai cetatenilor romani ; de altfel, proprietatea quiritara, in sens literal, inseamna proprietatea cetatenilor.
Pamanturile Statului, sau ager publicus – nu erau susceptibile de proprietate privata. Cu toate acestea, domeniul public era exploatat de catre anumite persoane particulare. Sub pretextul ca, ager publicus apartine poporului, patricienii care detineau puterea in Stat, si-au insusit intinse suprafete de pamant, pe care le exploatau ca adevarati proprietari.
De altfel, spre sfarsitul Republicii, intregul ager publicus din Italia s-a transformat in veritabila proprietate quiritara.
Astfel au luat nastere latifundiile, care au dus la adancirea prapastiei dintre bogati si saraci, la ruinarea micilor producatori, si la cresterea numarului proletarilor, situatie care s-a rasfrant si asupra vietii politice si juridice, a Romei sclavagiste.
Intr-un cuvant, generalizarea proprietatii quiritare sub forma latifundiilor a stat la originea prabusirii Republicii, si a determinat instaurarea Imperiului.

Caracterele proprietarii quiritare

Reglementarea proprietatii quiritare se deosebea sub multiple aspecte, de cea a proprietatii private evoluate, care era accesibila tuturor persoanelor, se aplica tuturor lucrurilor, si se transmitea in principiu, printr-un simplu acord de vointa.
Ca si alte institutii ale dreptului roman, proprietatea quiritara tinea de domeniul dreptului civil, si avea un caracter exclusiv.
De asemenea, proprietatea avea un caracter absolut si perpetuu.

Caracterul exclusiv :
Trasatura definitorie a proprietatii quiritare era data de caracterul ei exclusiv. In virtutea acestui caracter, proprietatea quiritara apartinea numai cetatenilor, putind fi dobandita numai prin anumite acte de drept civil, si se aplica numai lucrurilor mancipi.

Caracterul absolut :
Dreptul de proprietate quiritara nu cunostea vreo ingradire. Astfel, sclavul putea fi vandut sau ucis. Tot ce se afla deasupra, sau dedesubtul unui teren, apartinea proprietarului ; plantele sau cladirile nu puteau fi concepute separat de teren.
Orice obiect de proprietate quiritara putea fi exploatat fara limite.
Totusi, Legea celor XII Table prevede obligatia de a se lasa o limita, in latime de cinci picioare, intre proprietati.
Aceasta limita pare a avea natura unei servituti publice, care apasa asupra proprietatii private.

Caracterul perpetuu :
Proprietatea quiritara nu se pierdea prin trecerea timpului, si nici nu putea fi revocata. De altfel, dreptul de proprietate quiritara, ca principal drept real, nu se poate stinge prin trecerea timpului, ci se consolideaza, spre deosebire de drepturile persoanelor, drepturi care in momentul valorificarii se sting.
Acest caracter al proprietatii quiritare este exprimat in adagiul “ Proprietas ad tempus constitui non potest (  *** Proprietatea ( quiritara ) nu se poate pierde cu trecerea timpului / “ la un termen “ ;  constitui” ( inf.prez.) = sa se opreasca, sa se piarda )


( - extras din Drept Roman, prof.univ.dr. Emil Molcut si Dan Oancea, Univ. Bucuresti, editia a III- a,  Ed. Sansa SRL, Bucuresti, 1995 )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu