Proprietatea. Dreptul de proprietate. Drept Roman ( 1 )

Notiunea proprietatii

Dreptul de proprietate

In literatura juridica, proprietatea apare fie ca drept subiectiv, fie ca institutie a dreptului obiectiv.

Dreptul de proprietate, in sens obiectiv, cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza modul de repartitie a mijloacelor de productie, precum si a produselor.

Dreptul subiectiv de proprietate, acea posibilitate de a stapani un lucru, prin putere proprie si interes propriu, este definit de normele dreptului obiectiv. Astfel,  normele dreptului obiectiv stabilesc atributele dreptului de proprietate.

Aceste atribute se manifesta -  pe un plan mai larg sau mai restrans -, in functie de conditiile istorice concrete.

Utilizarea unor termeni romani, ca :

ius utendi et abutendi,

ius fruendi,

ius possidendi,

ius disponendi, atat in Evul Mediu, cat si in societatea moderna, a dat nastere unor intrebari in legatura cu aplicarea institutiei romane a proprietatii, in alte formatiuni sociale.

Cata vreme notiunea dreptului de proprietate s-a limitat la enumerarea atributelor acestui drept : ius utendi,  ius fruendi, ius abutendi ( dreptul de a folosi, de a culege fructele, si de a dispune de lucru ), nu s-a putut explica nici fenomenul receptionarii dreptului roman in Feudalism, nici preluarea unor formulari romane, in codurile moderne.

Explicatia stiintifica a “ receptionarii “ dreptului roman de proprietate, se poate da numai daca plecam de la notiunea proprietatii, ca act de apropriere.

Numai asa putem intelege ca, institutia proprietatii a suferit schimbari calitative in trecerea de la o formatiune sociala, la alta, si ca, terminologia care s-a pastrat – usus, fructus, si abusus – nu epuizeaza continutul dreptului de proprietate, ci reprezinta doar unele elemente ce tin de tehnica valorificarii sale.

Formele primitive de proprietate :  Proprietatea colectiva a gintii

Marturii ale autorilor latini si greci :

In epoca pre-statala a Romei, pamantul, ca principal mijloc de productie, se afla in proprietatea colectiva a gintii.

Existenta proprietatii colective a gintii este mentionata, desi nu foarte clar, in numeroase texte ale autorilor latini si greci, iar, pe de alta parte, numeroase institutii juridice romane mai recente, pastreaza urme care, in mod cert, au fost lasate de vechea proprietate colectiva.

Potrivit acestor texte, in epoca pre-statala proprietatea era colectiva, cu exceptia a doua iugãre de pamant, care se aflau in proprietatea familiala.

Printr-o interpretare literala, s-ar putea ajunge la concluzia ca, cele doua iugare de pamant au fost atribuite, de catre Romulus, cu titlu de proprietate privata.

In realitate, prin reforma atribuita lui Romulus, pamanturile au fost repartizate numai cu titlu de proprietate familiala, ca forma mai evoluata proprietatii primitive.

Fapt este ca, in conceptia vechilor autori, reforma lui Romulus a avut o importanta minora.

In De re rustica, Varro vorbeste despre atribuirea celor doua iugare de pamant, fara sa precizeze ce regim s-a aplicat celorlalte fonduri.

In alta lucrare insa, Varro se refera expres la impartirea intregului teritoriu al Romei, intre cele trei triburi fondatoare.

La randul sau, Dionis din Halicarnas afirma ca, Romulus ar fi impartit teritoriul Romei, in 30 de loturi, atribuind fiecarei curii, o suprafata de pamant.

Constatam ca Varro ne vorbeste despre o impartire facuta intre triburi, iar Dionis din Halicarnas, despre o impartire pe curii.

Desi, in aparenta, cele doua texte se contrazic, in realitate ele se sustin si se completeaza reciproc.

Este posibil ca grupurile etnice care au fondat Roma, sa fi cunoscut, initial, proprietatea colectiva la nivelul tribului.

Cu timpul, regimul de comunitate s-a putut restrange, de la nivelul tribului, la nivelul curiei.

Sunt posibile si alte interpretari, dar esentialul este ca, vechii autori vorbesc despre existenta proprietatii colective asupra solului.

Urme lasate de proprietatea colectiva, asupra unor institutii juridice :

In literatura juridica s-a afirmat ca, proprietatea privata a fost o permanenta a civilizatiei romanilor, ca ei au cunoscut-o inca din momentul fondarii cetatii.

Aceste teorii, care vad radacinile unor institutii juridice in factori psihologici, si nu in conditiile materiale de existenta, sunt contrazise de numeroasele urme pe care proprietatea colectiva, dominanta in epoca pre-statala, le-a lasat atat in domeniul public, cat si in domeniul privat.

Mentionam numai urmele lasate de proprietatea colectiva asupra mancipatiunii, asupra formelor cerute pentru revendicarea unui lucru, si asupra sistemului succesiunii legale.

( a ) Mancipatiunea, modul originar de transmitere a proprietatii la romani, presupunea tinerea cu mana, de catre dobanditor, a lucrului transmis.

Fireste, aceasta forma nu se putea aplica lucrurilor imobile. Prin urmare, in epoca aparitiei mancipatiunii, nu se cunostea proprietatea privata asupra pamantului si caselor, ci numai asupra lucrurilor mobile, precum sclavii si vitele, deoarece numai asemenea lucruri puteau fi aduse in fata martorilor, si tinute cu mana de catre achizitor.

( b ) Actiunea in revendicare a imbracat, in Epoca Veche, forma lui sacramentum in rem.

Sacramentum in rem, intre alte forme, presupunea si prezenta lucrului in fata magistratului.

Aceasta forma nu putea fi indeplinita in cazul lucrurilor imobile, asa incat, iarasi trebuie sa admitem ca, aceste lucruri nu erau obiect de proprietate privata ; daca bunurile imobile ar fi fost obiect de proprietate privata, forma originara a revendicarii ar fi fost astfel elaborata, incat sa fie aplicabila si in cazul lor.

( c ) Succesiunea legala era atribuita sui heredes-ilor, in lipsa acestora, agnatilor, iar daca lipseau si agnatii, gentililor.

Gentilii ( membrii gintii ) veneau cu totii la mostenirea celui ce nu avea sui heredes, sau agnati.

Acest drept de mostenire, consacrat in Legea celor XII Table, este o amintire a epocii in care ginta exercita, in colectiv, dreptul de proprietate asupra pamantului.

Proprietatea familiala :

Textele vechilor autori, precum si urmele lasate asupra unor institutii juridice, ne arata ca, in paralel cu proprietatea colectiva a gintii, a existat si proprietatea familiala.

Vechii autori au pus la originea acestei forme de proprietate, reforma prin care Romulus a atribuit fiecarui cetatean, doua iugare de pamant, sau bina jugera.

Este greu de spus cand a fost facuta Reforma, presupunem, mai degraba, ca cele doua iugare de pamant au fost impartite, in decursul unei intregi epoci.

Existenta acestei forme de proprietate este in afara oricarei indoieli, caci ea a lasat urme adanci, asupra altor institutii, si a fost mentionata in numeroase texte.

Referindu-se la terenurile aflate in proprietatea familiala, Varro le desemneaza prin cuvantul heredium.

La randul sau, Pliniu afirma ca, heredium era destinat locului de casa si gradinii.

Caracterele proprietatii familiale :

Proprietatea familiala are un ( 1 ) caracter inalienabil. Acest caracter este confirmat de mecanismul mancipatiunii, modul originar de transmitere a proprietatii asupra lucrurilor mancipi.

Proprietatea asupra lui heredium are si un ( 2 ) caracter indivizibil. In virtutea acestui caracter, dupa moartea lui pater familias, sui heredes traiau intr-o stare de indiviziune, situatie desemnata, mai tarziu, prin termenul de antiquum consortium.

Datorita acestui fapt, heredium nu desemna numai o forma de proprietate, ci si o forma de mostenire.

La moartea lui pater familias, fiii de familie nu puteau sa-si imparta locul de casa si gradina.

Aceasta stare de lucruri a durat pana la Legea celor XII Table, cand a fost creata actio familiae herciscpndae ( actiunea de iesire din indiviziune ).

In fine, proprietatea familiala are un ( 3 ) caracter de coproprietate. Sui heredes, asa cum arata si sensul cuvintelor, se mostenesc pe ei insisi, in sensul ca ei vin la mostenirea unui lucru, pe care il stapaneau si inainte de moartea lui pater familias.

Referindu-se la sui heredes, jurisconsultul Paul arata ca este vorba, mai degraba, de continuarea unei proprietati, decat de o succesiune propriu-zisa.

Paul a facut aceasta precizare, cu intentia de a sublinia regimul special al proprietatii familiale, in raport cu regimul proprietatii individuale.

( - extras din Drept Roman, prof.univ.dr. Emil Molcut si Dan Oancea, Univ. Bucuresti, editia a III- a,  Ed. Sansa SRL, Bucuresti, 1995 )