Stilul medical ( 2 ). Psihologie

Motto : -  Employ your time in improving yourself by other men's writings, so that you shall gain easily what others have labored hard for. -  Socrates ( 469 – 399,  was a classical Greek Athenian philosopher )

- I have no special talent. I am only passionately curious. - Albert Einstein ( 1879 –  1955,  was a German-born theoretical physicist who developed the general theory of relativity, effecting a revolution in physics )

Stilul medical ( 2 )

Judicativii dau randament maxim, cand pot lucra ordonat si organizat.

Si medicilor, care prefera atitudinea judicativa, le place sa aiba o viata organizata si planificata.

Dimineata vor sa stie ce au de facut pe parcursul zilei, iar schimbarile de program ii scot din ritm, si ii irita.

Astfel, medicii judicativi si medicii perceptivi au feluri diferite de a lucra.

Indiferent de tipul de munca efectuata, de ramura medicala in care isi desfasoara activitatea, judicativii vor sa vada totul rezolvat cat mai repede, si de aceea se apuca imediat de lucru.

Daca nu au un motiv temeinic de amanare, isi termina treaba la timp si continua sa-si faca planuri, pe care le respecta.

Cand au inceput ceva, este greu sa ii opresti sau sa ii determini sa se razgandeasca – chiar daca datele problemei, sau circumstantele s-au modificat intre timp -, caci nu accepta usor informatiile noi.

Impotriva “ spiritului de sistem ‘ s-au ridicat multe glasuri : Claude Bernard sustinea ca, “ sistematizarea este o adevarata inchistare stiintifica, si orice particica inchistata intr-un organism, inceteaza de a mai lua parte la viata generala a acestuia.”

Pierre Mauriac nu ii iubeste deloc pe filosofii care se amesteca in lucrurile medicale, dar se teme mai ales de medicii filosofi ...

Medicina, voind sa impinga critica si analiza in domeniul filosofiei, devine sistematica fara sa-si dea seama.

Tocmai pentru ca sistemul traieste, dincolo de faptul experimental, si deci in domeniul ipotezelor, toti cei care misuna pe de laturile medicinei, ar fi foarte incurcati daca i-am sili sa cuprinda partea ei tehnica si stiintifica. Nimic nu-i mai periculos pentru un bolnav, decat un medic savant care se apropie de el avand in minte un sistem “.

Perceptivii lucreaza altfel.

Ei strang la inceput cat mai multe informatii, au un program de lucru flexibil, care le permite sa faca modificari, pe masura ce acumuleaza informatii noi.

Precizam doar ca, profesorul Iuliu Hatieganu se baza – in afara de examenul clinic si explorarile clinice – si pe intuitie.

La cateva decenii, dupa ce maestrul trecuse in nemurire, Profesorul Ioan Romsan spunea : “ Uneori ai succes mai mare cand te bazezi pe intuitie, decat atunci cand te bazezi pe logica “.

Ca urmare a intuitiei, dublate de un spirit analitic si sintetic nativ, si bazate pe observatii atente si indelungate, Profesorul Iuliu Hatieganu a anticipat, cu mult inaintea clinicienilor americani Rosenman si Friedman, ca unele tipuri comportamentale predispun spre anumite boli.

Astfel, persoanele hiperactive, agitate, dornice de ascensiuni socio-profesionale rapide, mereu in criza de timp, si cu un slab autocontrol, fac mai des, si la varste mai tinere – inclusiv femeile – boli cardiovasculare, incadrate azi in grupul cardiopatiei ischemice.

Acestora le dadea sfaturi medico-sociale : incercarea de a se autocontrola si linisti, miscarea in aer liber, sport, gimnastica si viata familiala linistita si, in anumite perioade mai agitate, administrarea unor calmante seara.

Ceea ce ne uimea la profesor, era faptul ca, in caz de boli grave nu dadea verdicte categorice, adica persoanelor suferinde nu le facea un prognostic nefavorabil, ci doar le atragea atentia, cu tact si blandete, si le dadea sfaturi fara sa le inspaimante.

Si aceasta, in concordanta cu observatiile de mai tarziu, acumulate pe mai multe persoane urmarite, si dupa zeci de ani de observatie, care au evidentiat ca nu toti oamenii cu acest tip comportamental fac boli cardiovasculare, mentionate de adeptii “ fundamentalisti “ ai patologiei comportamentale.

Profesorul Iuliu Hatieganu era adeptul medicinei preventive.

Cand boala era insa declansata, insista pentru diagnostic in timp util.

Astfel, cand diagnosticul de tumoare abdominala – de cancer hepatic, cancer de cap de pancreas, cancer gastric – se facea pe baza anamnezei, si examenului obiectiv ( palparea tumorii ) , atunci vorbea, cu adanca amaraciune, de “ diagnostic de ingropaciune “.

De exemplu, in ultimul an al vietii, Profesorul Daniel Danielopolu ( savantul de renume mondial, fiziolog, fiziopatolog, internist – intemeietor de scoala medicala romaneasca, traind intre anii 1884 si 1955 si activand la Bucuresti ) a prezentat fenomene de suferinta generala, anorexie, apatie si dureri abdominale de intensitate crescanda, slabirea fortelor fizice si scaderea in greutate, stare depresiva.

I s-au facut o serie de explorari paraclinice, dar diagnosticul nu s-a putut preciza, in ciuda staruintelor unor somitati ale medicinei bucurestene.

Durerile abdominale s-au accentuat, bolnavul tipand de chin.

S-a hotarat atunci, sa fie chemat de la Cluj, Profesorul Iuliu Hatieganu.

Colegii sai din capitala l-au informat asupra situatiei bolnavului, prezentandu-i si rezultatul explorarilor paraclinice.

Dupa aceste informatii, insotit de suita medicilor, Profesorul Hatieganu a trecut in salonul de suferinta al bolnavului.

Aici a facut introducerea prin cateva glume, cu rafinat umor, care au descretit pana si fruntea palid-galbuie a Profesorului bolnav, apoi, pe neobservate, a trecut la anamneza, si, in final, la examenul obiectiv : “ Profesorul Hatieganu a examinat bolnavul in intregime, apoi s-a oprit asupra abdomenului, pe care l-a investigat cu deosebita atentie – la inceput, inspectia si auscultatia, apoi palpatie superficiala, si in final una profunda.

S-a asezat in genunchi langa patul bolnavului, si l-a palpat indelung, insistand mai ales asupra regiunii hepato-bilioduodeno-pancreatice, sau “ marea raspantie abdominala “, cum a numit-o atat de plastic, insusi Iuliu Hatieganu.

Dupa un timp, s-a ridicat si s-a retras catre usa, cu intentia de a parasi incaperea, dar s-a razgandit, s-a intors langa pat, si a reluat palparea insistenta si meticuloasa ...

S-a ridicat din nou, si impreuna cu intreaga suita s-a retras din salon.

Ajunsi in holul de langa camera de suferinta a bolnavului, a comunicat verdictul sau : “ Profesorul Danielopolu are cancer pancreatic cu metastaze hepatice si cutanate. Palparea fina evidentiaza trei mici noduli cutanati si neregularitatea ferma a ficatului. Nu este nicio indoiala ! “.

Dupa o scurta discutie – nu in intregime in consens – s-a hotarat sa se faca laparotomie exploratorie, iar Profesorului Danielopolu sa i se spuna ca are litiaza biliara, si ca atare, trebuie operat cat mai curand.

Laparotomia a confirmat diagnosticul Profesorului Hatieganu.

Dupa operatie, chirurgul operator din Bucuresti l-a chemat la telefon pe profesorul Iuliu Hatieganu, si i-a spus :

-         Domnule profesor Hatieganu, ati avut dreptate !

-         Stiam.

-         Cum ati fost asa de sigur ?

-         Dupa cum tipa bolnavul.

Dupa ce s-a trezit din anestezie, Profesorului Daniel Danielopolu i s-au adus cativa calculi biliari, spunandu-i-se ca i s-au gasit in vezica biliara.

S-a bucurat, mai ales ca primele zile a evoluat bine, si speranta a renascut in sufletul sau.

Dupa 4 – 5 zile insa, starea generala s-a alterat progresiv.

Trist, profesorul Danielopolu a povestit ca, in urma cu cateva luni, s-a operat de cancer pancreatic un bun amic, caruia el i-a adus cativa calculi vezicali, recoltati de la un alt bolnav operat, spunandu-i-se ca sunt calculii biliari proprii ...

“ Acum, mi-a venit si mie randul ! “

Dupa doua saptamani de cumplite suferinte, s-a stins ca o lumanare, un om care toata viata a ars, raspandind lumina in juru-i “.

Ceea ce este valoros, si de neuitat in stilul profesorului Hatieganu, este faptul ca, atunci cand era chemat la domiciliul bolnavului, intreba daca a mai fost vazut de altcineva, si in multe cazuri solicita – daca era posibil – sa fie de fata si primul medic observator, acordandu-i acestuia o deosebita atentie, si avand grija sa nu fie umilit sau jignit.

Cel mai des il felicita in fata bolnavului si a familiei acestuia, urmand ca eventualele observatii, sa le faca intre patru ochi.

Stilul Profesorului Iuliu Hatieganu se evidentiaza si prin dialogurile purtate, pe mai multe planuri :

• Medic – bolnav,
• Bolnav – medic,
• Profesor – medici,
• Medic – medic,
• Profesor – bolnav,
• Bolnav – profesor,

care ascuteau simtul clinic al tuturor partenerilor la discutie.

Totul era notat in caiet de tanarul extern, intern sau preparator, care traia satisfactia legitima ca lucreaza in clinica condusa de un astfel de maestru.

Din exemplele prezentate, rezulta unele calitati caracteriale si moral-volitive proprii stilului medical, cum sunt :

• Rabdarea,
• Modestia,
• Sociabilitatea,
• Prietenia,
• Caldura sufleteasca

a medicului, care isi da adevarata masura cand se pune in slujba oamenilor.

Medicii sunt constienti de nevoile celor din jur, le inteleg problemele si manifesta dragoste pentru bolnav si pentru meseria practicata.

Ei stiu sa creeze relatii armonioase la serviciu, bazate pe stapanirea de sine, si pe curajul de a judeca clar consecintele deciziilor lor.

Dintre toate profesiunile, medicina cere in mod deosebit, efortul de a invata tot timpul practicarii profesiunii, pentru a cunoaste cat mai bine omul, din punctul de vedere al constitutiei lui anatomice, functionale, dar si din punct de vedere psihic, pentru ca medicul trateaza in acelasi timp, si fizicul si psihicul.

Exista parerea, larg raspandita, ca sarcina medicului trebuie sa fie invingerea mortii.

Cunoscutul chirurg Cristian Barnard ( 1972 ) nu se asociaza insa acestei opinii extrem de vehiculate, intrucat moartea, in stadiul actual al cunostintelor noastre, este inevitabila si, ca atare, nu justifica niciun comentariu.

De fapt, cu totii ne apropiem de moarte – unii mai incet, altii mai repede, dar faptul ramane : treptat, murim.

Este o idee utila, prin aceea ca defineste unul dintre scopurile medicului ... acela de a incetini ritmul mortii, de a da atentie procesului vietii, care este infinit mai important.

Prin viata, Barnard intelege nu simpla manifestare a catorva indicii vitale : respiratia, bataile inimii, ci stari ale simturilor, pe care pacientul le numeste “ trairea vietii “, iar scopul medicului trebuie sa fie de a-l ajuta pe pacient sa capete o stare a sanatatii fizice si psihice, care sa-i permita sa se bucure de viata.

“ Viata privita in acest fel, scrie autorul, este atat de valoroasa, incat ma indoiesc ca cineva poate sa-i impuna o limita in timp “ ( Barnard, 1972 ).

( extras din Psihologia stilurilor de gandire si actiune umana, Mihai Kramar, colectia Collegium, Ed. Polirom, Iasi, 2002 )