Stilul medical. Psihologie

Motto : - Klopstock was questioned regarding the meaning of a passage in his poem. He replied, ' God and I both knew what it meant once ; now God alone knows. '  -  Cesare Lombroso ( 1835 – 1909,  was an Italian criminologist and physician, founder of the Italian School of Positivist Criminology )

-  A great city is not to be confounded with a populous one. -  Aristotle (  384  – 322,  was a Greek philosopher and polymath, a student of Plato and teacher of Alexander the Great )

-  Time is the most valuable thing a man can spend. - Theophrastus ( 371 – 287, a Greek native of Eresos in Lesbos, was the successor to Aristotle in the Peripatetic school. He came to Athens at a young age, and initially studied in Plato's schoo )

Stilul medical                                                                                

In cartea sa, “ Personalitate si temperament : ghidul tipurilor psihologice “ ( editia in limba romana, 1999 ), Patricia Hedges supune analizei relatia dintre temperamentul omului si profesiunea sa, bazandu-se pe urmatoarele caracteristici :

1. extravertirea, si introvertirea – legate de preferinta noastra, fie pentru lumea exterioara, fie pentru cea interioara ;
2. functia senzoriala, si functia intuitiva – legate de modul in care asimilam informatii despre lumea inconjuratoare ;
3. functia reflexiva si functia afectiva – legate de procesul prin care luam decizii, si,
4. functia judicativa, si functia perceptiva – legate de preferinta noastra pentru un stil de viata mai organizat, mai planificat, mai riguros, sau mai flexibil.

Aceste insusiri psihice se imbina in mod diferit, formand tipologia umana ( vezi Hedges, 1999, p. 17 ).

Cercetarile psihologice evidentiaza ca, persoanele de tip extravertit-senzorial-reflexiv-judicativ, daca opteaza pentru o cariera medicala, vor face probabil :

§       medicina generala,

§       chirurgie,

§       obstetrica.

Persoanele apartinand tipului introvertit-senzorial-reflexiv-perceptiv, deoarece nu se implica emotional, pot deveni buni medici anestezisti.

Cei din tipul extravertit-senzorial-afectiv-judicativ sunt oameni foarte sociabili, prietenosi si calzi in relatiile cu semenii lor, dandu-si adevarata masura, cand se pun in slujba oamenilor. Ei sunt atrasi de asistenta medicala si, in general, de ingrijirea directa a bolnavilor.

Persoanele apartinand tipului introvertit-senzorial-afectiv-perceptiv, oameni care au adesea talent artistic, si isi exprima sentimentele mai degraba prin fapte, decat prin cuvinte – pot deveni specialisti desavarsiti in domeniul stomatologiei.

Sa analizam, mai detaliat, aceste caracteristici tipologice de baza, ale personalitatii medicului.

Extravertitii simt nevoia sa comunice. Ei vorbesc si se exprima cu usurinta, si sunt mai curand expansivi, decat rezervati. Astfel, atentia medicilor se indreapta spre lumea exterioara.

Este foarte important sa intelegem aceasta predispozitie.

Ei prefera sa lucreze cu alti oameni : cu medicii, cu personalul de asistenta medicala, cu bolnavii.

Medicul se simte bine intr-un grup, si este in general vorbaret si prietenos.

Sursa de energie, ca si mediul de manifestare reprezinta lumea exterioara.

Conform statisticilor americane, 70-75 % din populatie apartin tipului extravertit, iar 25-30 %, tipului introvertit.

Ambele tipuri cuprind, in egala masura, barbati si femei.

Fiind mai numerosi, extravertitii nu au, in general, probleme de adaptare.

Sa ne referim la un exemplu :

Relatia pe care o stabilea Profesorul Iuliu Hatieganu, seful Clinicii Medicale I din Cluj-Napoca, cu bolnavul, era de la inceput calda, empatica.

Se incepea cu intrebari de tipul : “ Ce va aduce la mine ? “, sau “ Ce pot face pentru dumneata ? « , ferindu-se de intrebari cum ar fi «  Ce te doare ? « , sau, si mai rau, «  Ce doresti dumneata ? « .

Sigur, apareau si astfel de intrebari, dar ceva mai tarziu, cand comunicarea medic-bolnav era in curs de inchegare, sau chiar se inchegase.

Atunci cand, din dialog se intrevedea o componenta psihica sau psihovegetativa, se interoga cu multa caldura si abilitate asupra relatiilor pacientului cu anturajul, cu soacra, atunci cand tinerii locuiau cu socrii.

Se investiga asupra copiilor : daca invata bine, daca sunt cuminti, daca fetita, ajunsa adolescenta, nu creeaza probleme, daca la serviciu nu exista diferende cu seful.

Observa repede cand bolnavul evita sa spuna totul, sau chiar cand ascunde ceva, si atunci intervenea cu tact si diplomatie.

Nu parea niciodata grabit, desi era foarte solicitat.

In cursul discutiei, si al examenului obiectiv se asigura confortul fizic al bolnavlui si dialogul se conducea astfel incat, la sfarsitul consultatiei, pacientul era mai linistit si ii renastea speranta in vindecare.

La despartire, pe langa clasica reteta, se acordau sfaturi igienico-dietetice si de comportament in familie, viata sociala si profesie.

Senzorialii sunt realisti, cu simt practic. Se folosesc din plin, de cele cinci simturi, si considera ca datele concrete sunt importante si trebuie exploatate. In general, domeniul posibilului nu ii intereseaza.

Observa detaliile, dar uneori nu au perspectiva intregului.

Senzorialilor li se pare ca intuitivii sunt neglijenti, ba chiar iresponsabili in privinta verificarii datelor si a detaliilor.

Daca un senzorial primeste indicatii de la un intuitiv, el va descoperi ca nu i s-au dat toate informatiile de care avea nevoie.

Conform statisticilor americane, 75 % din populatie apartine tipului senzorial, si 25 % tipului intuitiv.

Cele doua tipuri se regasesc in egala masura, la femei si barbati.

Intrucat medicii percep realitatea cu ajutorul simturilor, ei trebuie sa vada, sa atinga, sa miroasa un lucru, altfel totul li se pare ireal.

Ei fac uz de metode deja verificate, dau mare importanta trecutului, fiind convinsi ca orice decizie trebuie sa se bazeze pe experienta trecuta.

Asa, de exemplu, Profesorul Hatieganu, cu ajutorul spiritului de observatie, stabilea diagnostice, inca de la intrarea in salon.

Astfel, o tuse zgomotoasa, chinuitoare, si mai ales bitonala, remarcata auditiv de la distanta, indruma diagnosticul in directia unei suferinte recurentiale, cauzate de prezenta unei afectiuni mediasimale.

Mirosul de acetonã era semnalat de profesor, in salon, inainte ca subalternii sa ii prezinte bolnavul diabetic.

In alte imprejurari, profesorul remarca de la distanta tabloul clinic al unei distonii neuro-vegetative, la femeile nevrotice, in varsta de aproximativ 30 de ani.

Un alt exemplu : “ Un pacient intra in cabinetul profesorului Hatieganu. De cum a inchis usa, si a pasit spre birou, profesorul il opreste : - Dumneata ai apendicita ! O vad dupa cum umbli “.

Reflexivii iau decizii sub influenta ratiunii, facand uz de logica si de obiectivitate, fiind buni analisti, cu principii ferme.

De fapt, asa cum percepem in moduri diferite, tot asa luam si decizii in moduri diferite, si anume folosind functia noastra preferata, reflexiva sau afectiva.

Functia reflexiva face apel la ratiune si la logica, si se caracterizeaza prin :

§       fermitate,

§       detasare si

§       obiectivitate.

Medicii care prefera aceasta functie nu arata ce simt – chiar daca au sentimente foarte puternice – si, cel mai adesea, dau dovada de obiectivitate.

Ei sunt buni analisti, sunt neclintiti in hotararile lor, si nu se lasa dominati de emotii, desi reactioneaza emotional, la fel ca un afectiv, dar, pentru ca nu se exteriorizeaza, multi ii cred insensibili.

Dat fiind faptul ca acesti medici pun mare pret pe standarde si pe principii, ei ignora de obicei, circumstantele atenuante.

Si aici avantajul lor este de a privi intotdeauna lucrurile de la distanta, si de a ramane, in majoritatea cazurilor, fermi pe pozitie, deoarece ei sesizeaza dintr-o ochire ce nu merge si sunt buni critici, pre-intampinand strecurarea erorilor, in activitatea lor ulterioare.

De exemplu, o particularitate a activitatii medicilor de la Clinica Medicala I din Cluj-Napoca, condusa de Prof. Iuliu Hatieganu, era ca diagnosticul se stabilea cu multa grija, urmarindu-se un anumit algoritm, ce devenea cu timpul, un stil de gandire pentru medici, elevi ai profesorului amintit.

Mai intai, se stabilea un diagnostic anamnestic, in care un rol principal il aveau antecedentele personale ale bolnavului, apoi un diagnostic clinic, in urma examinarii complete. Cum spunea Prof. Hatieganu : din crestet, pana in talpi.

Explorarile paraclinice aveau urmatoarele trei etape, formand un algoritm :

Prima – etapa celor mai elementare explorari : masurarea tensiunii arteriale, examenul de urina, viteza de sedimentare a hematiilor, si reactia Bordet-Wasserman.

A doua – etapa explorarilor, in functie de datele obtinute de examenul clinic, care vizau precizarea si argumentarea diagnosticului anatomo-clinic, sub toate aspectele sale.

A treia – etapa explorarilor de inalta specialitate, rezervata bolnavilor dificili, posibil de diagnosticat, doar cu ajutorul acestor explorari.

Urmarindu-se Metodologia de explorari clinice si paraclinice mentionata, se ajungea la diagnosticul corect, pe cel mai scurt si mai ieftin drum, deschizand drum liber celui mai potrivit tratament, deoarece “ Qui bene diagnoscit bene curat “.

In cazul in care, diagnosticul anatomo-clinic nu se putea stabili in 6-10 zile, totul se lua de la inceput, ca si cum nu s-ar fi facut nimic pana atunci.

Esecurile erau mai mult decat rarisime.

De altfel, Profesorul Iuliu Hatieganu spunea studentilor sai, prin anii 1933-1934, ca unui specialist bun, nu ii este permis sa greseasca diagnosticul, mai mult de 5% din cazuri.

In zilele noastre procentajul admis este si mai mic.

Este de mentionat ca, stilul de gandire si actiune, imprimat de marele maestru, ramane instrumentul cel mai important al diagnosticului, pentru ca se bazeaza pe “ invatamantul clinic oral “, pe care prof. Hatieganu l-a ridicat la rangul de inalta stiinta.

Asa se explica, de ce aceasta scoala clinica a facut pasi uriasi, cu tehnica noua de explorare-diagnostic-tratament-recuperare.

( extras din Psihologia stilurilor de gandire si actiune umana, Mihai Kramar, colectia Collegium, Ed. Polirom, Iasi, 2002 )