Profesorul Caius Iacob, asa cum l-am cunoscut ( Mircea Sofonea, Laboratoire de Mathématiques et Physique Université de Perpignan, France ). Pendulul lui Léon Foucault

Profesorul Caius Iacob, asa cum l-am cunoscut ( Mircea Sofonea, Laboratoire de Mathématiques et Physique Université de Perpignan, France ). Pendulul lui Léon Foucault

( Comunicare sustinutã in cadrul Sesiunii omagiale «  Centenar Caius Iacob ( 1912 – 1992 ) « , 29 martie 2012, Aula Academiei Române )

Exista in viata momente cand simtim nevoia sa privim in urma, sa refacem cu ochii mintii drumul parcurs si sa evocam oameni pe care i-am intalnit si care ne-au marcat existenta.

Impins de aceasta nevoie, marturisesc ca in numeroasele momente de introspectie si aducere aminte, ma gandesc cu afectiune, respect si gratitudine la toti cei care, colegi sau profesori, mi-au influentat activitatea stiintifica de mai tarziu.

Un loc aparte, il ocupã profesorul Caius Iacob.

Elev fiind la un liceu din Banat, prin anii ’70 imi placea sa rasfoiesc cartile fratelui meu, pe atunci student la fizica la Universitatea din Timisoara.

Cu aceasta ocazie, intre altele, mi-a cazut in mana un manual de matematica de clasa a XII-a si un tratat de mecanica teoretica.

Amandoua erau semnate de acelasi autor : academician Caius Iacob, Manualul de clasa a XII-a a fost cartea dupa care, in liceu, am invatat calculul integral.

Tratatul de mecanica teoretica a fost cartea dupa care, cativa ani mai tarziu, aveam sa ma initiez in studiul celei mai matematizate dintre stiintele naturii, mecanica teoreticã.

Imi amintesc si acum ziua in care, in februarie ’78, student fiind la Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti, am avut primul curs de mecanicã.

In Amfiteatrul “ Spiru Haret “ a intrat un domn mai mult scund decat inalt, imbracat intr-un costum bleumarin inchis, tinand in mana dreapta o servieta sprijinita de corp.

Era profesorul Caius Iacob.

Ne-a privit parinteste si apoi, cu un usor accent ardelenesc, si-a inceput prelegerea.

Inca de la inceput ne-a impresionat prin prestanta, prin eruditie, dar si prin tonul apropiat cu care ne vorbea.

Am avut prilejul sa urmaresc Cursul de mecanica teoretica si Cursul de mecanica fluidelor tinute de profesorul Caius Iacob, in perioada anilor ’78-79.

Acestea erau o adevarata lectie de istorie a stiintelor si, din aceasta cauza, erau gustate de multi dintre noi.

Dincolo de definitii, teoreme si demonstratii, ele erau presarate cu povesti si istorioare despre marii mecanicieni ai lumii, precum Newton, Lagrange, Euler, Cauchy, Bernoulli, Navier.

Nu lipseau detalii despre contextul istoric si curtile suveranilor pe langa care acesti savanti isi desfasurau activitatea.

Si, din cand in cand, aceste cursuri erau insotite de proverbe si vorbe de spirit, pe care profesorul Caius Iacob le rostea intr-o franceza impecabila.

Energia prof. Caius Iacob era debordanta.

Parca si acum il vad cum umplea tablele din amfiteatru cu derivate partiale si integrale, pentru ca apoi sa isi scoata ochelarii, sa isi apropie de ochi cate o foaie de hartie, anuntandu-ne ca mai are ceva de spus in legatura cu cutare tensor sau cutare ecuatie.

Imi aduc aminte cum odata, la sfarsitul unui curs, prof. Caius Iacob era pregatit de plecare, dirijandu-se spre iesirea din amfiteatru.

Unul dintre colegi i-a pus o intrebare legata de cursul pe care tocmai il predase.

A fost scanteia care a eliberat energii.

Profesorul a revenit la tabla si, tinand in mana stanga servieta, iar in mana dreapta creta, a continuat explicatiile fara intrerupere, pe intreg cuprinsul pauzei, umpland din nou tabla cu noi formule si integrale.

Prof. Caius Iacob avea o dorinta aprinsa sa ne faca sa indragim mecanica.

Pentru aceasta, ne vorbea adesea despre locul si rolul mecanicii printre stiintele naturii, despre raportul dintre matematica si mecanica, mecanica fiind atat un domeniu de aplicabilitate a rezultatelor abstracte din matematica, dar si o sursa de inspiratie pentru matematicieni.

In acele momente de inceput de drum, vorbele sale aveau sa aiba un rol determinant pentru evolutia ulterioara a multora dintre noi.

Intr-adevar, poate ca lucrul cel mai important pe care l-am invatat din cursurile prof. Caius Iacob a fost faptul ca, dincolo de matematica ce se ascunde in ecuatiile ei, farmecul mecanicii constã in semnificatiile si interpretarile acestora.

In anii care au urmat, am participat la sesiunile stiintifice anuale de mecanica fluidelor si la unele sesiuni organizate de Sectia de matematica a Academiei Romane, condusa de acad. Caius Iacob.

In anul 1984, fiind tanar cercetator la Sectia de matematica INCREST Bucuresti, am devenit asistentul prof. Caius Iacob.

Domnia Sa tinea Cursul de mecanicã teoreticã la Facultatea de Matematica, iar eu eram insarcinat cu seminarul aferent acestui curs.

A fost o perioada de care imi amintesc cu multa placere caci, din pozitia in care ma aflam, aveam ocazia sa pastrez si sa consolidez legaturile cu prof. Caius Iacob.

Ne intalneam periodic in cabinetul sau de la parterul Facultatii de Matematica, iar uneori il contactam telefonic pentru a discuta despre mersul seminarului si despre ce ar trebui sa mai predau studentilor, in completarea cursului.

Imi aduc aminte ca, ajuns la capitolul despre ecuatiile mecanicii terestre, prof. Caius Iacob mi-a cerut sa prezint studentilor Pendulul lui Foucault.

“ Gasesti totul in cartea mea “, mi-a spus.

Zis si facut.

Am aflat astfel din cartea profesorului, ca Pendulul lui Foucault este un dispozitiv experimental bazat pe pendulul gravitational, realizat de fizicianul francez Léon Foucault, care pune in evidenta rotatia Pamantului in jurul propriei axe.

Prima demonstratie a avut loc in februarie 1851, in Camera Meridianului de la Observatorul din Paris.

Cateva saptamani mai tarziu, Léon Foucault a suspendat o sfera cu o masa de 28 kg, prevazuta cu un varf ascutit, de domul Panthéonului, la capatul unui fir lung de 67 m.

Pe podea a fost presarat un strat de nisip fin, pe care varful pendulului traseaza o rozeta si revine in locul de unde a pornit dupa 32 ore.

Rezultatul experimental poate fi dedus teoretic folosind principiile dinamicii miscarii relative.

Peste ani, hoinarind pe strazile incarcate de istorie ale Cartierului Latin si oprindu-ma pentru cateva minute pe scarile Panthéonului, nu am putut sa nu imi amintesc de experienta lui Foucault, de Tratatul de mecanica al prof. Caius Iacob si de ziua in care autorul acestuia mi-a cerut sa le vorbesc studentilor despre acest subiect.

Legaturile prof. Caius Iacob cu orasul de pe Sena erau insa mult mai profunde.

Acest lucru mi-a fost confirmat atunci cand, intr-una din zile, profesorul mi-a inmanat un exemplar din teza sa de doctorat, sustinuta public la 24 iunie 1935, la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Paris.

Teza era intitulata Sur la détermination des fonctions harmoniques conjuguées par certaines conditions aux limites. Applications à la Hydrodynamique, conducatorul stiintific fiind Henri Villat, membru al Academiei de Stiinte si profesor la Sorbona.

In pagina a treia, manuscrisul contine lista profesorilor de atunci de la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Paris.

Printre ei gasim cateva nume celebre, care au marcat matematica secolului XX : Emile Borel, Arnaud Denjoy, Maurice Fréchet, Edouard Goursat, Henri Lebesgue, Paul Montel, Emile Picard.

In perioada de izolare si de trista amintire a anilor ’80, prof. Caius Iacob a jucat un rol determinant in formarea multor generatii de cercetatori, nu numai din punct de vedere stiintific, dar si din punct de vedere moral si patriotic.

Marturie stã urmatorul episod.

Era in primavara anului 1989, an in care masurile coercitive luate de dictatura comunista ajunsesera la extrem.

Profesorul Caius Iacob a luat initiativa de a preda un curs facultativ de istoria matematicii.

Acest curs era destinat studentilor din anii terminali de la Sectiile de matematica si mecanica, dar pitorescul inegalabil al povestilor cu care era presarat, facea ca el sa fie urmarit si de un numar impresionant de doctoranzi, asistenti si tineri cercetatori.

Am participat cu multa placere la acele expuneri in care prof. Caius Iacob trasa istoria matematicii, incepand cu Egiptul Antic.

Ajungand la Arhimede, ne-a relatat binecunoscuta poveste despre coroana lui Hieron.

Se spune ca Hieron, tiranul monarh al Siracuzei, i-ar fi cerut lui Arhimede sa verifice daca coroana sa este realizata suta la suta din aur.

Arhimede a scufundat coroana intr-un butoi cu apa si, repetand experienta cu diverse corpuri, a putut stabili ca bijutierul adaugase si ceva argint in compozitia coroanei.

Incheind aceasta povestire, prof. Caius Iacob a privit atent in sala, dupa care, cu o voce grava, a adaugat : “ Si astfel Arhimede, descoperind principiul fundamental al hidrostaticii, a ramas in istorie. Cat priveste pe Hieron, el nu a fost decat un tiran care si-a oprimat propriul popor ; pe el istoria l-a uitat, caci istoria nu isi aminteste si nu isi va aminti niciodata de tirani ! “

O lunga tacere s-a lasat atunci in sala, semn ca audienta a inteles adevaratul sens al mesajului pe care ni-l transmitea profesorul nostru de mecanica.

Peste cateva luni, avea sa izbucneasca ceea ce astazi numim Revolutia românã din decembrie ’89.

Anul 1990 si cei care au urmat au deschis noi perspective care mi-au purtat pasii pe meleaguri straine.

Acolo fiind, am aflat cu tristete despre trecerea in nefiinta a prof. Caius Iacob, survenita la 6 februarie 1992.

In incheiere, as dori sa va prezint o lucrare ( M. Sofonea and A. Matei, Variational Inequalities with Applications. A Study of Antiplane Frictional Contact Problems, Advances in Mechanics and Mathematics 18, Springer, New York, 2009 ).

Cartea trateaza Aplicatiile Inegalitatilor Variationale in Mecanica de Contact, a aparut in februarie 2009 si este dedicata celor care mi-au marcat parcursul stiintific.

Unul dintre acestia a fost, fara doar si poate, prof. Caius Iacob caruia astazi, cu piosenie, cu prilejul implinirii a 100 ani de la nastere, ii aducem acest modest omagiu.

( extras din “ Profesorul Caius Iacob asa cum l-am cunoscut “, Mircea Sofonea, Sesiunea “ Centenar Caius Iacob ( 1912 – 1992 ) “ , revista “ Academica “, revista editata de Academia Romana, nr. 3 Martie 2012 Anul XXII 257 )