Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credinciosilor ortodocsi români ( Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române )

Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credinciosilor ortodocsi români ( Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române )

Cinstea de a lua cuvântul în acest înalt for de apropiere si cunoastere, pe calea împãrtãsirilor reciproce din tezaurul mântuitor de credintã si din strãdaniile închinate slujirii credinciosilor, o datorãm atmosferei de deschidere dintre Bisericile noastre.

Gazdã de frãteascã ospitalitate a simpozioanelor si contactelor teologice, Fundatia “Pro Oriente”, initiatã si cãlãuzitã de Eminenta Sa Cardinalul Franz König, aduce an de an belsugul roadelor binecuvântate, necesare vietii bisericesti contemporane.

Izvoarele comune ale gândirii teologice si experienta milenarã ale sfintilor nostri înaintasi ne cheamã neîncetat la sporirea eforturilor în realizarea supremului ideal “ca toti sã fie una” ( Ioan 17, 21 ).

Cãlãuzit de aceste fãclii, scumpe credinciosilor si slujitorilor Bisericii din care însumi fac parte, am rãspuns cu bucurie binevoitoarei invitatii fãcute de respectatii conducãtori ai Fundatiei “Pro Oriente”, Domnii : Dr. Alfred Stinermann, secretar general, si Dr. Theodor Piffl-Percevic, presedinte.

Slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, Bisericã ce isi îndeplineste de aproape douã mii de ani misiunea mântuitoare în mijlocul poporului român, cu care îsi împleteste rãdãcinile în adâncul istoriei si al culturii sale, sunt onorat sa transmit din partea Prea Fericitului Partriarh Iustin al României înalta sa pretuire si dragostea frateasca, Eminentei Sale Cardinalului Franz König.

Ca unul care ani de-a rândul a fost mesagerul strãlucit al Ortodoxiei Românesti, Prea Fericirea Sa imbratiseaza din toata inima orice initiativa si efort menite sa apropie Bisericile in slujba unitatii si, nu mai putin, in sprijinirea nazuintelor arzatoare ale omenirii, de colaborare si pace intre oameni si popoare, de belsug si fericire pentru toti.

In aceasta statornica stradanie, chipul si gandirea Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, cel ce a pastorit Biserica slavitei Capadocii intre anii 370 – 379, s-a intiparit in evlavia credinciosilor ortodocsi români cu tãria “pecetei Sfantului si Marelui Mir”.

Aceastã prezentã spiritualã bogatã a marelui dascãl si ierarh din secolul de aur al crestinismului a dominat viata si dezvoltarea lucrarii mantuitoare a Bisericii din Scitia si Dacia, inca din timpul arhipastoririi sale in Capadocia.

Vlastar al unei familii binecuvantate de Dumnezeu cu trei arhierei : Vasile, Grigore de Nyssa si Petru de Sevastia, cu sfinte si cuvioase, si fiu al blajinului Vasile si al Emiliei, marele Vasile avea sa intruchipeze personalitatea necesara dezvoltarii si asezarii vietii bisericesti pe fagasul hotararilor Sfintelor Sinoade.

Scriitor si ganditor, orator si liturghisitor, ascet si om de actiune, Sfantul Vasile cel Mare straluceste in toate acestea prin teologia sa adanca, prin culturã vastã si râvnã misionarã.

Fire receptiva si de o mare sensibilitate sufleteasca, ierarhul Cezareei avea la inimã lucrarea misionarã desasurata de compatriotii sãi în Scitia Micã si in Dacia, din Sudul si Nordul Dunãrii.

Aceastã arie întinsã de vietuire crestinã din Dacia, indragita de Marele Vasile, devenise vestita prin timpul scurt in care a fost evanghelizata de Sfantul Apostol Andrei, asa cum marturisesc : episcopul Hipolit* ( 175-250 ) [ * Migne, P.G. X, 951 ; cf. Izvoare privind istoria României, vol. 1, Editura Academiei R.P. Române, Bucuresti, 1964, p. 713 ] ; apologetul Tertulian * ( 160-240 ) [ * Adversus Iudaeos, P.L. II, 611 ; cf. Ibidem, p. 641 ] si Episcopul Eusebiu al Cezareei Palestinei * ( 260-340 ) [ * Migne, c. III, 1, P.G. XX, 213-216 ; cf. Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. II, Editura Academiei R.S. România, Bucuresti, 1970, p. 15 ], cel supranumit “Herodotul crestin”, care intregesc firul stirilor despre traditia activitatii misionare apostolice in aceste tinuturi.

Primita ca adevar de necontestat, doctrina parintilor si scriitorilor bisericesti a fost receptata si traita in Biserica Ortodoxa Romana, pastratoare credincioasa a intregului tezaur apostolic si patristic.

Pentru a zugravi Biserica Scitiei in stralucirea ei, se cuvine a aminti cã ea era condusa de luminati episcopi ai Tomisului, cunoscuti prin cultura lor vasta, zelul misionar si darzenia cu care aparau invatatura dreapta a Bisericii la sinoadele ecumenice locale.

Se semnaleaza prezenta in Dacia a numerosi capadocieni increstinati, incorporati legiunilor romane sau adusi din Capadocia ca prizonieri de catre goti ( in 258 ), unii dintre ei fiind clerici si slujitori ai Bisericii, insufletiti de duhul misionar, de puritatea cultului si a invataturii Sfantului Vasile cel Mare si a altor parinti din Asia Micã.

Ca pastor si parinte, Sfantul Vasile aratã deosebita afectiune acestora si foloseste orice prilej pentru a-i mangaia si omagia, ca pe unii care cinstesc patria natala * [ * Epistola 155 catre Soranus, P.G. XXXII, 612 C – 613 A si Epistolele 164 si 165, P.G. XXXII, 633 D-640 A ], impartasind bucuriile si suferintele crestinilor “de dincolo de Istru” * [ * Epistola 164, P.G. XXXII, 636 B ], Gotia, cum se numea Dacia in secolul IV.

Martirajul capadocianului Sava in prigoana lui Athanaric ( din anul 372 ) oglindeste aceasta realitate.

Spre a transporta moastele martirului din Gotia – Muntenia de zi – in Capadocia, Sfantul Vasile cel Mare adreseaza o scrisoare ( nr.155 ) catre ducele Scitiei Mici, Iunius Soranus, el insusi capadocian, iar altele doua ( 164 si 165 ), catre episcopul Ascholios, care cunostea din experienta sa pastorala viata crestina din Dacia.

Aceasta corespondenta aratã izvorul capadocian al bogatei vieti bisericesti ce se desfasura la Nordul Dunarii, existenta ierarhiei, a sfintilor si marturisitorilor, cum si prestigiul credintei celei adevarate, ceea ce se vede din Scrisoarea martirologiu a Bisericii Gotiei catre Biserica Capadociei * [ * a se vedea Pr. Conf. St. C. Alexe, 1600 de ani de la nasterea Sfantului Sava Gotul, in : “Biserica Ortodoxa Romana”, XC ( 1972 ), nr. 5-6, p. 557-560 ].

Firul luminos al lucrarii si teologiei Sfantului Vasile cel Mare a continuat de-a lungul veacurilor sa strabata viata si activitatea Bisericii noastre.

Vasta opera teologica a marelui capadocian – ca si a altor parinti – s-a raspandit din cele mai vechi timpuri in partile noastre.

In constiinta si evlavia credinciosilor români, stalpul Ortodoxiei traieste intr-un mod cu totul deosebit atat prin Liturghia sa, cat si prin colindele religioase, ele insele marturii de netagaduita valoare istorico-documentara, raspandite in cele trei provincii românesti : Muntenia, Moldova si Transilvania.

Aceste creatii stravechi ale poporului, cu un bogat si curat cuprins de teologie practica, il cântã pe Sfantul Vasile, inconjurat de Sfantul Arhidiacon Stefan si Sfantul Ioan Botezatorul * [ * Gh. Cucu, 200 colinde populare, culese de elevii Seminarului “Nifon” in anii 1924-1927, editie postumã, ingrijita de C.Brãiloiu, Bucuresti, 1936, Colinda nr. 137, judetul Ilfov ], impreuna cu Sfintii Apostoli si cu Maica Domnului * [ * Ibidem. Colinda nr. 92 : “Dar la masã cine sade ? Sade Petru, Sfantul Petru, / Si cu Marele Vasile” ; Vasile V.Popovici, Cîntece ( colinde ) de Craciun si Anul Nou din judetele Dambovita si Ialomita, Bucuresti, 1934, Colinda nr. 3 ( Dambovita ) : “Sade Maica Precista / Cu toti Sfintii langa ea / dar in dreapta cine sade ? / Sade Sfînt Vasile, Sfînt” ].

Cele din Moldova, ca si Plugusorul de Anul Nou * [ *  Dr. Ion G. Sbiera, Colinde, cîntece de stea si urãrile nuntii, Cernãuti, 1888, p. 26 ] ni-l infatiseaza pe Sfantul Vasile cel Mare apropiat de oameni si de grijile lor, preocupandu-se, ca si ei, de arat si semãnat, indeletnicire de noblete a poporului român de cand se stie el.

Din munca si chibzuinta bunului gospodar, legat de brazdã, rezultã seceris bogat de grâu din care mainile harnice impletesc colacul de la ziua Sfantului Vasile : “De tot mandru si frumos / Chiar ca fata lui Hristos” * [ * Ibidem ].

Aceastã imagine indreapta luarea-aminte spre forma prescurii destinate Proscomidiei, pe care sunt imprimate literele Is.Hr.Ni.Ka., din care ne impartasim, formand toti un singur trup in Iisus Hristos ( I Cor. 10, 17 ).

Adevãrul acesta se traieste in Biserica Ortodoxa Romana la toate Sfintele Liturghii si mai cu prisosinta la cea a Sfantului si Marelui Vasile, randuita in Ortodoxie a se savarsi de zece ori anual.

Savarsirea ei in Duminicile dinainte de Pasti uneste in grai, in simtire si pioasã rugaciune sufletele tuturor credinciosilor români.

Nu este surprinzator faptul cã Liturghia alcatuita de Sfantul Vasile cel Mare se numãrã printre primele carti de slujbã traduse in limba românã, care de la prima aparitie, datoratã diaconului Coresi ( in 1570 ), pana la editiile aparute in vremea noastra insumeaza peste 70 de editii.

Rugaciunile sale liturgice imbogatesc trairea religioasa a credinciosilor nostri si le intaresc credinta in sprijinul lui Dumnezeu.

In ziua pomenirii Sfantului, intreaga obste crestina se grabeste sa fie prezenta in biserica, spre a i se citi rugaciunile Marelui Vasile, pentru sanatate, pentru inlaturarea puterilor raului, pentru buna intocmire a vazduhului si a caselor si o buna asezare si bucurie in anul care urmeaza.

Daca prin dumnezeiasca Liturghie, imne si rugaciuni, chipul de ierarh liturghisitor al Sfantului Vasile s-a pastrat in toata stralucirea sa de-a lungul istoriei Bisericii Ortodoxe Romane, chipul de mare teolog si om al rugaciunii, binefacerii si muncii este pildã pentru monahismul romanesc.

Cu o conceptie cuprinzatoare si clara despre desavarsirea crestina pentru monahi sau pentru ceilalti credinciosi, Sfantul Vasile cel Mare a alcatuit aceasta fericita inmanunchiere a rugaciunii cu munca, oglindita in Regulile monahale si in alte scrieri ale sale, care au urmat si au dat roade imbelsugate in viata Bisericii Ortodoxe Romane.

Marturia Sfantului Epifanie de Salamina ( 315 – 403 ) despre activitatea monahului Audius din Scitia (Dobrogea de astazi), “in sanul carora a inflorit regula calugareasca, adevereste existenta vietii monahale in Scitia Micã.

De aici deprinderea de a trai in feciorie si asceza deosebita”, rãsare, in secolul al IV-lea, chipul invatatului monah, nascut in aceste parti, Santul Ioan Cassian ( 360 – 435 ), cu faimã de monah imbunatatit si cu prestigiu cultural, iar in secolele V si VI apare calugarul dobrogean Dionisie cel Smerit ( 470 – 540 ), “învãtat foarte in amândoua limbile, dovedind prin faptele sale omenia” * [ * Cassiodor, De institutione divinorum literarum, c. 23, P.L. LXVII 1137 ; cf. Dr. Al. I. Tãutu, Dionisie Românul, o podoaba a Bisericii noastre stramosesti, editia a II-a revizuita, Roma, 1967, p. 9 ], apoi Petru, ajuns episcop, Ioan Maxentiu si Leontie etc. * [ * Pr.Prof. Ioan G.Coman, Scriitori teologi în Scythia Minor, in “De la Dunare la Mare...”, p. 72 ], sarguitori pentru unitatea Bisericii.

Pe acet sanatos fagas patristic, dominat de tot ceea ce Sfantul Vasile a gandit si a scris pentru monahism si pentru sporul crestin, s-au inchegat si s-au devoltat apoi manastirile ortodoxe romanesti.

Intre prevederile de baza ale Pravilei vasiliene, pe langa voturile monahale, viata de obste, rugaciune si munca, se aflã principiul dependentei monahilor de episcopul locului.

Intelepciunea sa teologica cu caracter ascetic lumineaza si conduce spre mantuire si astazi sufletul si mintea monahilor.

Pastratori ai acestei traditii, vietuitorii din manastirile romanesti au facut-o vie si creatoare prin sfintenia vietii, prin munca pe care au depus-o si in launtrul obstii lor, prin slujirea lor continuã si devotatã binelui general si propasirii patriei, in care vietuiesc ca buni cetateni si crestini.

De pe aceste vetre de cultura si arta, au vlastarit in zilele noastre ierarhi, scriitori, pictori bisericesti, a caror maiestrie si iubire de frumos si de bine se vede pe frescele bisericilor de la Nazaret, Liban, Canada, Statele Unite si in multe alte locuri.

Intalnirea dintre gandirea teologica a Sfantului Vasile cel Mare, cu dublul sau aspect social si practic, si fondul sufletesc al inaintasilor nostri daco-romani, generosi, ospitalieri si plini de omenie, a inlesnit acestora intelegerea si trairea frumusetilor cugetarii sale, constituind cu trecerea timpului bogatia de evlavie si pretuire crestina a credinciosilor romani.

Manuscrisele numeroase, cuprinzand pagini din variata activitate teologica de scriitor si orator a Sfantului Vasile cel Mare, au circulat pe intreg spatiul românesc si s-au inmultit pe masura setei duhovnicesti, datorita careia au luat fiinta in manastiri adevarate Scoli de copisti, caligrafi si scriitori.

Învataturile moralizatoare, pline de explicatii si sfaturi, de indemnuri spre evlavie si comportare crestina le aflãm stralucind in toate vechile Pravile romanesti, in Colectiile de canoane si in cartile de duhovnicie * [ * Pravila lui Coresi, Brasov, 1570-1580 ; Pravila de la Govora sau “Pravila cea Micã”, Govora, 1640-1641 ; Pravila lui Vasile Lupu, Iasi, 1646 ; Pravila cea Mare sau Indreptarea Legii, Targoviste, 1652 ( vezi Pr. Prof. Liviu Stan, Vechile noastre Pravile, in “Mitropolia Moldovei si Sucevei”, XXXIV ( 1958 ), nr.9-10, p. 745-762 ) ].

Predicile si didahiile fericitilor mitropoliti ai Bisericii romanesti contin largi referinte la opera Sfantului Vasile cel Mare.

Nu este sarbatoare in Biserica Ortodoxa Romana, care sa fie lipsita de seva intelepciunii marelui traitor al teologiei, filozof si pedagog crestin.

N-a fost tipografie din centrele de cãrturãrie romaneasca, incepand din secolul al XVI-lea, care sa nu fi tiparit cunoscutele lui Tratate Despre Sfanta Treime, Despre desavarsire etc. folositoare tinerilor teologi, cum si crestinilor din toate colturile pamantului romanesc.

Atunci cand ne referim la faptul ca in Biserica Ortodoxa Romana au odraslit in toate timpurile barbati virtuosi, pastratori ai credintei, ai datinilor, aparatori ai pravilei romanesti, pana la martiraj – ca ierarhii din Transilvania secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea - , gandul ne poartã la iubitorul de patria sa, capadocianul Vasile.

Sau cand ne amintim de figurile reprezentative ale spiritualitatii romanesti ca : aceea a Cuviosului Nicodim de la Tismana, a sihastrului Daniil de la Putna, a lui Rafail de la Agapia, a lui Ioan de la Râsca, Gavriil de la Neamt, Nicodim de la Humor ; de acelea ale cronicarilor Azarie, Macarie si Eftimie ; de ale iscusitilor copisti si tipografi, versificatori si miniaturisti, - pe toti ii vedem indestulandu-se din izvorul gandirii Sfantului Vasile cel Mare * [ * Pr. Dr. Dr. Liviu Stan, Sfinti români, Sibiu, 1945, p. 7 ].

Ca o ofranda romaneasca cuvenita harului cu care Sfantul Vasile ne-a daruit icoana sa, zugravita in absida sfantului altar si in soborul ierarhilor liturgisti, vegheaza la savarsirea Sfintei Liturghii, amintind indemnul pentru preotul slujitor : “Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa se apropie si sa slujeasca Tie” * [ * Vasile Grecu, Carti de pictura bisericeasca bizantina, Bucuresti, 1936, p. 223 ].

Din smerit gand recunoscator, maiestria de miniaturist a talentatului Anastasie Crimca, mitropolitul Moldovei si Sucevei, i-a dantelat chipul invesmantat pentru slujbã pe celebrele sale Evangheliare, asezandu-l pe fondul plaiurilor moldovene, intre colinele domoale acoperite cu brazii dulcii Bucovine.

Iar in broderiile executate cu multa indemanare si cu simt artistic deosebit de calugaritele de si fiicele poporului roman, chipul ierarhului Vasile straluceste in sclipirile firelor de aur.

In aceeasi directie ne indeamna si epitrahilul stolnicesei Sima din anul 1606 * [ * Gr. Tocilescu, Inscriptie de pe patrafirul de la Stanesti, in “Columna lui Traian”, VII ( 1956 ), p. 348-354 ], piesa pe cat de valoroasa, pe atat de graitoare despre evlavia credinciosilor romani si despre receptivitatea lor fata de talcul icoanelor.

Numeroase biserici de pe intreg tinutul romanesc sunt inchinate de credinciosi, din vechime, Sfantului Ierarh Vasile cel Mare * [ * Existã  in orasele si satele romanesti peste 140 de biserici inchinate Sfintilor Trei Ierarhi laolalta sau in parte ; cf. Pr. Prof. Gheorghe I. Moisescu, Sfintii Trei Ierarhi in Biserica Romaneasca, in “Ortodoxia” XII ( 1960 ), nr. 1, p. 13, nota 37 enumerã 110 biserici, la care se adauga 30 de biserici din Transilvania ].

In fruntea acestora se aflã, ca bijuterie a artei romanesti, biserica “Trei Ierarhi”din Iasi, ctitoria voievodului Moldovei Vasile Lupu.

Numele de Vasile cu care sunt desemnate localitati de la un capat la altul al tarii, talmacesc dragostea, apropierea si evlavia tuturor pentru cel ce este atat de venerat in inima si credinta fiilor Bisericii Ortodoxe.

Din adancul de evlavie romaneasca, s-a inaltat ca o mireasma cu bun miros imnul Acatist inchinat Sfantului Ierarh Vasile cel Mare de Arhimandritul Gherman, slujitor la ctitoria lui Stefan cel Mare, din Tazlaul Moldovei * [ * Acatistul Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Chesariei Chapadochiei, cu Icoasele care s-au asãzat dupa Peasna a 6-a, ce sunt prescrise de pe originalul, sau compunerea Cuviosiei Sale Parintelui Arhimandrit German Ionescu, ingrijitorul Bisericii Tazlau, aparut la Iasi, in anul 1879 ].

S-a imbogatit astfel cultul ierarhului, care a daruit clerului si credinciosilor ortodocsi romani “fagurele credintei, cel de viata purtator”.

Catre icoana si vrednicia sa se înaltã, din toate sanctuarele noastre stramosesti, cantari duhovnicesti, slavindu-l pe ierarhul capadocian ca pe “cel intai in treimea arhiereilor, prietenul apostolilor, intelept talcuitor al celor teologhisite, vulturul Teologiei, cel ce înaltã suire preotilor, dascalilor invatator, ajutor grabnic celor ce-l cheama cu credinta, sprijinitorul celor nedreptatiti”.

Marele Ierarh Vasile este pildã intru toate, atat pentru ierarhi, pentru preoti, pentru monahi, pentru seminaristi si teologii dornici sa imbratiseze preotia, cat si pentru credinciosii dornici sa-si imbunatateasca viata potrivit povatuirilor sale luminoase.

Teologia si gandirea sa de mare actualitate ecumenica si sociala se revarsa din belsug in paginile revistelor noastre bisericesti, prin zelul tinerilor teologi, al profesorilor manuitori ai graiului Marelui Vasile, in fruntea carora se aflã insusi Prea Fericitul Patriarh Iustin, cel care, in calitate de Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane, poarta si titulatura de “Loctiitor al Cezareei Capadociei” * [ * Cronica Sfanta a Mitropoliei Ungrovlahiei, publicata de Arhiereul Ghenadie Craioveanul, vol. I, Bucuresti, 1886, p. 183-187 ; Preotul dr. Niculae Serbanescu, Titulatura mitropolitilor, jurisdictia, hotarele si resedintele Mitropoliei Ungrovlahiei, in “Biserica Ortodoxa Romana”, LXXVII ( 1959 ), nr.7-10, p. 706 si Pr. Dr. Gh. Soare, Titlul de “loctiitor al Cezareei Capadociei”, purtat de mitropolitul Ungrovlahiei, in “Studii Teologice”, XII ( 1960 ), nr. 5-6, p. 376 ].

Invesmantat in podoaba de cinstire romaneasca, izvorata din inima curata si evlavia strabuna a tuturor fiilor Sfintei noastre Biserici, oglindita in cantari, studii, arte plastice si literatura, chipul, opera si numele slavitului ierarh, acum la implinirea celor 1600 de ani de cand el se aflã in fata tronului Prea Sfintei Treimi, raman o permanenta spirituala, o hrana datatoare de viata dorita si asteptata de noi toti.

Marele parinte capadocian este prezent in teologia Bisericii Ortodoxe Romane, prin studii de adancime in legatura cu Sfanta Treime, cu Sfantul Duh, cu desavarsirea monahala, cu problemele sociale.

Un volum inchinat sarbatoririi sale se tipareste in Editura Institutului Biblic al Patriarhiei Române.

Fiii si slujitorii Biericii noastre stramosesti se inchinã si sãrutã icoana marelui dascal si Ierarh Vasile, psalmodiind intr-un cuget la slujbele divine, isi inalta inimile la Anaforaua euharistica, se roaga pentru pacea a toata lumea si pentru unirea tuturor Bisericilor, se indestuleaza din mirul invataturilor mantuitoare si primesc in chivotele sufletelor lor – la liturghia intocmita de Sfantul Vasile – Trupul si sangele Domnului Iisus Hristos, spre sfintirea si viata cea vesnica.

Credinciosii ortodocsi români talmacesc aceasta evlavie si prin graiul faptelor, al muncii pasnice si avantate, pe care intregul popor roman o desfasoara fara preget, cu daruire si abnegatie, pentru continua inaltare a patriei pe treptele de inflorire materiala si spirituala.

In aceasta stradanie, fiii si slujitorii Bisericii Ortodoxe Romane isi unesc eforturile cu cele ale credinciosilor si deserventilor celorlalte culte din Romania, cu care colaboreaza pe taram teologic, in duh fratesc, la adancirea ecumenismului practic.

Sensibili fata de imperativele vremii noastre, ei impartasesc nazuintele arzatoare ale omenirii, dornica de colaborare si apropiere intre oameni si popoare, de unire a tuturor energiilor umane, pentru ca minunatele descoperiri ale stiintei si tehnicii sa fie indreptate spre folosul general al vietii tuturor oamenilor acestui pamant.

Straduindu-ne sa implinim mesajul Sfantului Vasile cel Mare, de desavarsire in dragoste, de pace si de daruire pentru Dumnezeu si pentru lume, faptura Sa cea aleasa, purtand in sufletul nostru chipul si invatatura slavitului ierarh “care a izvorat lumii rauri de teologhisire”, vom lauda pururea pe Dumnezeu cel in Treime preamarit, Care a randuit ca ogorul cel dumnezeiesc al Bisericii Ortodoxe Romane sa se adape din viata si invatatura celui mai mare Arhiepiscop al Cezareii Capadociei.

( Meditatie pe o tema asemanatoare celei elaborate spre a fi prezentata drept comunicare la Simpozionul organizat de Fundatia “Pro Oriente”, in Viena – 6 iunie 1979 )

( extras din Pe Treptele Slujirii Crestine, Vol.VI, V Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 )

Sursa : pravoslavie.ru / english /