Pagini

vineri, 28 decembrie 2012

Un roman rus ( 14 )

Un roman rus ( 14 )


Tatãl Varvarei Pavlovna, Pavel Korobin, general-maior în retragere, îsi fãcuse veacul la Petersburg, în serviciu.
În tinerete trecea drept un dansator abil si un bun ofiter combatant.
Din pricina sãrãciei sale, a fost aghiotantul a trei generali fãrã importantã, s-a casatorit cu fiica unuia dintre acestia, luând ca dotã douãzeci si cinci de mii de ruble, a prins în amãnunt mestesugul instructiei si al paradelor.
Cu chiu cu vai, în cele din urmã, dupã vreo douãzeci de ani, a ajuns la gradul de general si i s-a dat comanda unui regiment.
Atunci ar fi fost momentul sã se odihneascã si sa-si chiverniseascã, în tihnã, averea.
Tocmai asa se gandea si el, numai cã a lucrat putintel cam nechibzuit.
A nãscocit un mijloc nou de a pune în circulatie spre folosul sãu banii Statului ; sistemul s-a dovedit minunat, însã autorul s-a scumpit la un moment neoportun.
A fost denuntat ; a iesit un bucluc mai mult decat neplacut : murdar...
De bine, de rãu, generalul s-a descurcat, totul a fost musamalizat, dar s-a încheiat si cariera lui : a fost sfãtuit sã treacã în rezervã.
Cam vreo doi ani s-a mai vânturat prin Petersburg, nãdãjduind cã se va cuibãri in vreun post convenabil la Stat ; dar postul n-a dat peste dânsul.
Fiicã-sa a iesit din pension, cheltuielile cresteau din zi in zi...
Calcandu-si pe inimã, generalul s-a hotarat sa se mute la Moscova, unde viata era mai ieftina.
A închiriat pe strada Staraia Koniusennaia o casã mititicã si joasã, cu blazon de un stânjen pe acoperis, incepand un trai nou de general moscovit in retragere si cheltuind 2750 de ruble pe an.
Moscova-i un oras ospitalier, bucuros sa primeasca pe oricine si cu atat mai mult pe generali.
Silueta masiva a lui Pavel Petrovici, care pãstra încã ceva din tinuta ostãseascã, a inceput sa aparã cu regularitate în cele mai alese saloane din Moscova.
Ceafa lui dezgolitã, cu suvite de pãr vopsit si cu panglica soioasã a Ordinului Sfânta Anna, atârnând peste cravata ca pana corbului, a ajuns binecunoscutã tuturor tinerilor plictisiti si palizi, care, in timpul dansului, rãtãceau posaci printre mesele de joc.
Pavel Petrovici a stiut sa se impuna in societate ; vorbea putin si pe nas, dupa vechiul obicei – desigur, nu cu persoanele cu grad mare.
Juca prudent cãrti, mânca moderat acasã, iar ca oaspete – cât sase ...
Despre sotia sa aproape n-aveai ce spune ; îi zicea Kalliopa Karlovna ; ochiul stâng îi lãcrima, de aceea Kalliopa Karlovna ( care, in treacat fie zis, era de origine nemteascã ) se socotea femeie simtitoare si vesnic se temea de ceva.
Pãrea mereu hãmesitã si purta rochii înguste de catifea, tocã si brãtãri vechi suflate cu aur.
Singura fiicã a lui Pavel Petrovici si a Kalliopei Karlovna, Varvara Pavlovna, împlinise de-abia saptesprezece ani cand a iesit de la pension, unde – chiar daca lumea n-o considera cea mai frumoasa – era in schimb cea mai desteapta si cea mai talentata la muzica.
Absolvise pensionul cu diplomã de onoare.
Nu avea nici nouãsprezece ani, cand a vazut-o Lavretki pentru întâia datã.

Spartanului parcã i se tãiarã picioarele cand Mihalevici îl introduse in salonul cam neîngrijit al familiei Korobin si-l prezentã gazdelor.
Insa sentimentul de sfialã care puse stapanire pe dansul se risipi repede.
Bunãtatea înnãscutã a tuturor rusilor pãrea cam exageratã la general prin afabilitatea-i deosebitã, caracteristica oamenilor putin cam pãtati ; generãleasa dispãruse, nu stiu cum, destul de iute.
In ceea ce o priveste pe Varvara Pavlovna, aceasta era asa de seninã, stapana pe sine si plinã de blândete, cã, în prezenta sa, oricine s-ar fi simtit de îndatã ca la el acasa.
De altfel, toata faptura ei seducatoae, ochii zambitori, umerii usor rotunjiti si mainile de un roz-pal, mersul usor si în acelasi timp parca obosit, însusi sunetul vocii sale, tãrãgãnat si dulce, rãspândeau un farmec vag – ca un parfum fin – dar stãruitor, o incantare discretã, deocamdata pudicã, ceva ce nu se poate exprima in cuvinte, dar care tulburã si trezeste, bineînteles, nu sfiiciune.
Lavretki aduse vorba despre teatru, despre ultimul spectacol.
Ea incepu indata o discutie in jurul lui Mocealov si nu se mãrgini la simple exclamatii si suspine, ci, cu un spirit feminin patrunzator, facu cateva observatii pertinente cu privire la jocul lui.
Mihalevici aminti de muzica.
Fara sa se intimideze, ea se asezã la pian si cântã cu siguranta cateva din mazurcile lui Chopin, la modã in ultimul timp.
Veni ora mesei ; Lavretki vru sa plece, insa fu retinut.
La masã, generalul îl tratã cu un Laffite bun ( pentru acest vin, lacheul generalului plecã in graba, cu un birjar, pana la Depret ).
Seara tarziu, Lavretki se intoarse acasã si, intr-o înmãrmurire vrajita, stãtu mult timp fara sa se dezbrace, acoperindu-si ochii cu mâna.
I se pãrea cã de-abia acum întelegea rostul vietii.
Toate prezumtiile si intentiile de pana atunci se risipisera dintr-o data, se facusera praf si pulbere.
Sufletul intreg i se contopi intr-o singura simtire, intr-o dorinta unicã – aceea de a fi fericit, a poseda, a fi iubit, a se bucura de dulcea dragoste a femeii.
Din ziua aceea, Lavretki incepu sa viziteze des casa familiei Korobin.
Dupa o jumatate de an, îi fãcu Varvarei Pavlovna declaratia de dragoste si o ceru in casatorie.
Cererea îi fu  primitã.
Generalul, de multa vreme, poate chiar in ajunul primei vizite facute de Lavretki, îl intrebase pe Mihalevici câti iobagi stãpânea Lavretki ; Varvara Pavlovna, care îsi pãstrase obisnuita-i liniste si seninãtate sufleteasca, tot timpul cat ii facuse tanarul curte, ba si in momentul declaratiei sale, însãsi Varvara Pavlovna stia foarte bine cã are un logodnic bogat ; iar Kalliopa Karlovna se gândi : “Meine Tochter macht eine schöne Partie”  [ “Fiica mea face o partida buna” ] si îsi cumpãrã o tocã nouã.


( extras din Un cuib de nobili, de Ivan Sergheevici Turgheniev,  Moscova 1949, Ed. RAO International, Bucuresti, noiembrie 1998 )






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu