Pagini

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Un roman rus ( 15 )

Un roman rus ( 15 )


Asadar, cererea în cãsãtorie îi fu primitã lui Lavretki, dar cu anumite conditii.
În primul rând, el fu nevoit sã pãrãseascã numaidecât universitatea.
Cãci cine se cãsãtoreste cu un student, si ce idee nãstrusnicã pe un mosier bogat, în vârstã de 26 ani, sã învete ca un scolar ?
În al doilea rând, Varvara Pavlovna îsi luã sarcina sã comande si sã cumpere trusoul, ba chiar sã aleagã si darurile din partea logodnicului.
Ea avea destul simt practic, mult gust, o pasiune deosebitã pentru confort si o nemãrginitã abilitate în a si-l procura.
Aceastã abilitate îl uimi cu totul pe Lavretki, când – imediat dupã nuntã – plecã la Lavriki, împreunã cu sotia sa.
Într-un rãdvan comod, cumpãrat de dânsa.
Cât de bine erau gandite, potrivite si prevazute de Varvara Pavlovna toate cele ce-l înconjurau !
Ce minunate articole de voiaj apãrurã prin diferite colturi intime !
Ce truse de toaletã încântãtoare si ce servicii de cafea !
Si cât de drãgãlas pregatea Varvara Pavlovna, cu mana ei, cafeaua de dimineata !
De altfel, atunci nu-i ardea lui Lavretki sã stea si sa observe : se simtea intr-al noualea cer, se îmbãta de fericire, lasandu-se purtat de ea ca un prunc...
Era nevinovat ca un copil acest tanar Alcide.
Nu degeaba toata fiinta tinerei sale sotii radia atata farmec si nu fara temei fagaduia ea simturilor o bogatie tainica de voluptati nemaiîncercate, pastrand in adancul fiintei sale mai mult decat exterioriza.
Sosind la Lavriki in toiul verii, stapana gãsi casa murdara si intunecoasã, slujitorimea ridicola si invechita ; dar nu socoti de cuviinta sa-i sufle sotului vreo vorba.
Daca ar fi avut de gand sa se stabileasca la Lavriki, ar fi schimbat totul, incepand, bineînteles, cu casa.
Dar ideea de a ramane in acest coltisor uitat de stepã nu-i trecuse prin cap nicio clipa.
Ea se simtea in casã ca intr-un cort, indurand cu resemnare toate neajunsurile si luându-le usurel peste picior.
Marfa Timofeevna sosi sa-si vada pupilul ; ea-i plãcu foarte mult Varvarei Pavlovna, care insa nu-i fu acesteia deloc pe plac.
Nici cu Glafira Petrovna noua stapana nu se intelese ; ea ar fi lasat-o in pace, dar batranului Korobin îi veni gustul sa-si bage nasul in afacerile ginerelui.
“Sa administrezi averea unei rude atat de apropiate, spunea el, nu-i rusinos nici pentru un general”.
Se poate presupune ca Pavel Petrovici nu ar fi gasit umilitor sa administreze chiar averea unui om cu totul strain.
Varvara Pavlovna isi desfãsurã atacul cu foarte multa iscusinta.
Fara sa se faca remarcata, cufundata pesemne cu totul in fericirea netulburata a lunii de miere, in viata linistita de la tara, in muzicã si in lecturã, incet-incet o scoase din sãrite pe Galfira, incat aceasta, intr-o buna dimineata, intrã ca turbatã in biroul lui Lavretki si, aruncandu-i pe masa mãnunchiul de chei, ii declarã ca nu mai este in stare sa se ingrijeasca de gospodarie si ca nu mai vrea sa ramana la tara.
Pregatit din timp, dupa toate regulile cuvenite, Lavretki consimti pe loc plecarea ei.
Glafira Petrovna nu se astepta la asa ceva.
“Bine, spuse, si ochii i se intunecara, vãd cã-s de prisos ! Stiu cine ma alungã de aici, din cuibul neamului meu. Numai sa tii minte cuvintele mele, nepoate : nici tu n-ai sa-ti gasesti cuib nicaieri si ai sa ratacesti toata viata. Asta-i binecuvantarea mea !”
In aceeasi zi, plecã in catunul ei ; iar peste o saptamana sosi generalul Korobin si, cu o melancolie placuta in priviri si in gesturi, luã in mainile sale conducerea întregii averi.
In luna septembrie, Varvara Pavlovna isi duse barbatul la Petersburg.
Petrecu doua ierni in capitala ( vara se mutau la Tarskoe Selo ) intr-o locuinta splendida, luminoasa, mobilata cu eleganta.
Legarã multe cunostinte in cercurile mijlocii si chiar in sferele inalte ale societatii.
Facura destule vizite si organizara multe receptii si serate fermecatoare, cu dans si cu muzica.
Varvara Pavlovna atragea oaspetii cum atrage focul fluturii.
Feodor Ivanîci nu se prea împãca cu viata asta dezordonata.
Sotia il sfatuia sa ocupe vreo slujba, el insa, dupa vechile pareri ale tatalui sau si din propria-i convingere, nu vru sa-si ia serviciu.
Totusi, pentru a-i face pe plac Varvarei Pavlovna, consimti sa ramana la Petersburg.
De altfel, el intelese curand ca nimeni nu-l impiedica sa se izoleze, ca nu dispunea in zadar de biroul cel mai linistit si mai intim din tot Petersburgul, ca sotia-i grijulie era gata chiar sa-l ajute sa sa izoleze – si de atunci toate au mers de minune.
El se ingriji din nou de educatia sa, pe care o socotea nedesavarsita, incepu sa citeasca iarasi, ba chiar se apucã sa invete limba engleza.
Ciudat mai arãta faptura lui zdravana si spãtoasã aplecata mereu asupra mesei de lucru si fata-i rumenã, pãroasã si plinã, ascunsa pe jumatate de caiete si dictionare.
Fiecare dimineata si-o petrecea lucrand, la amiazã prânzea minunat ( Varvara Pavlovna era o gospodina desavarsita ), iar seara isi facea intrarea intr-o lume vrajita, parfumata, luminoasa, alcatuita numai din fete vesele si tinere, iar in centrul acestei lumi se afla aceeasi gospodina grijulie, sotia sa.
Ea il bucurã nascandu-i un fecior ; bietul prunc trãi insa putin ; muri in primavara ; iar vara, dupa sfatul medicilor, Lavretki isi duse nevasta in strainatate, la o statiune balneara.
Avea nevoie de o destindere nervoasa dupa o nenorocire atat de mare.
In acelasi timp, chiar pentru sanatatea ei era necesar un climat cald.
Vara si toamna le petrecura in Germania si in Elvetia, iar pentru iarna – dupa cum era de asteptat – plecarã la Paris.
Aici, Varvara Pavlovna inflori ca un trandafir si, tot atat de repede si de abil ca si la Petersburg, stiu sa-si injghebeze un cuibusor.
Gasi o locuinta cat se poate de draguta pe una din strazile linistite, dar la moda, ale Parisului.
Ii facu sotului un halat de casa, cum nu mai purtase el niciodata, tocmai o servitoare stilata, o bucatareasa minunata, si un lacheu dibaci.
Facu rost de un cupeu incantator si de un pian admirabil.
Nu trecu nici o saptamana, si ea se deprinse sa treaca strada, sa poarte salul, sa deschida umbrela si sa-si puna manusile intocmai ca o adevarata parizianca.
Nici cunostintele nu-si intarziara mult aparitia.
La inceput, o vizitau numai rusii, apoi incepura sa apara francezii, extrem de amabili, reverentiosi, holtei cu maniere alese, cu nume melodioase.
Cu totii vorbeau repede si mult, salutau cu dezinvoltura, isi mijeau ochii de placere.
Intre buzele lor trandafirii straluceau danturi albe, si ce frumos stiau ei sa zambeasca !
Fiecare isi aducea prietenii ; iar la belle madame de Lavretzki in curand ajunse cunoscuta de la Chaussée d’Antin pana in Rue de Lille.
Pe vremea aceea ( lucrurile s-au petrecut in 1836 ) nu se prãsise inca neamul foiletonistilor si al cronicarilor, care misunã acum pretutindeni, ca furnicile intr-un musuroi scormonit ; dar, chiar pe atunci, in salonul Varvarei Pavlovna se ivi un oarecare monsieur Jules, un domn cu infatisare nu prea aratoasa, cu reputatie scandaloasa, obraznic si josnic, ca toti duelgiii si oamenii suspecti.
Varvara Pavlovna nu-l putea suferi pe acest monsieur Jules, totusi il primea pentru ca acesta scria, din cand in cand, la diferite gazete si pomenea mereu de dansa, numind-o fie madame de L...tzki, fie madame de ..., cette grande dame russe si distinguée, qui demeure rue de P... * [ * Aceasta nobila doamna rusoaica atat de distinsa, care locuieste pe strada P... ] ; el povestea lumii intregi, adica celor cateva sute de abonati, care nu aveau nici in clin nici in maneca cu madame de L...tzki, despre aceasta doamna, un spirit cu adevarat francez ( une vraie française par l’esprit ) – francezii nu au o lauda mai mare decat aceasta – draguta si amabila, o muziciana remarcabila, care valseaza uimitor ( intr-adevar, Varvara Pavlovna valsa atat de frumos, incat fascina toate inimile de dincolo de marginea rochiei sale usoare, avantate in zbor ) .... intr-un cuvant ii ducea faima in lume, ceea ce, orice s-ar spune, e un lucru placut.
Pe atunci, Mademoiselle Mars parasise scena, iar Mademoiselle Rachel inca nu se ivise.
Totusi, Varvara Pavlovna frecventa cu sarguinta teatrele.
Era entuziasmata de muzica italiana si radea de glumele rasuflate ale lui Odry ; cãsca politicos la Comedia Franceza si plangea cand o vedea jucand pe doamna Dorval in vreo melodrama ultraromantica ; si ceea ce-i mai important, in casa ei a cantat Liszt de doua ori si a fost asa de simpatic, asa de firesc – fermecator !
Iarna trecu in felul acesta placut, iar spre sfarsitul ei Varvara Pavlovna fu prezentata pana si la curte.
La randul sau, Feodor Ivanîci nu se plictisea, desi cateodata viata il apasa greu pe umeri, greu, fiind searbada.
Citea ziare, asculta prelegeri la Sorbona si la Collège de France, urmarea dezbaterile parlamentului si se apucã sa traducã o lucrare stiintifica vestita asupra irigatiei.
“Nu-mi pierd timpul zadarnic, se gandea el, toate acestea sunt folositoare ; dar, iarna viitoare, va trebui negresit sa ma-ntorc in Rusia si sa ma apuc de treaba”.
E greu de spus daca-si dadea bine seama in ce consta aceasta treaba si cine stie daca ar fi izbutit sa se intoarca, la iarna, in Rusia ; deocamdata se pregatea sa plece cu sotia la Baden-Baden...
O intamplare neasteptata ii spulbera insa toate planurile.


( extras din Un cuib de nobili, de Ivan Sergheevici Turgheniev,  Moscova 1949, Ed. RAO International, Bucuresti, noiembrie 1998 )


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu