Geriatria. Procesul de îmbãtrânire. Bãtrânetea. Mecanisme si ritmuri ale imbatranirii ( 2 )

Geriatria. Procesul de îmbãtrânire. Bãtrânetea ( 2 )

Mecanisme si ritmuri ale imbatranirii

Îmbãtrânirea este un proces sau cumul de procese, universal, general si ireversibil.

Esenta imbatranirii umane continuã sa ramana o ecuatie cu multiple necunoscute.

Nu se poate vorbi de un punct de plecare al imbatranirii umane.

Procesul ( procesele ), fenotipul imbatranirii trebuie inteles intr-un determinism polifactorial si cauzal, in care mecanismele de adaptare si compensare joacã un rol important.

Imbatranirea trebuie inteleasa ca un proces complex de batranete, perioadã distinctã a ciclului ontogenetic.

Natura imbatranirii si durata vietii omului este determinatã de:

1. factori endogeni / genetici, cu o pondere de 65 – 70 %, si
2. de factori exogeni 30 – 35 % ( tabelul XII ).

Existã gerontologi care considerã cã imbatranirea depinde de repararea ADN, purtator al mesajului genetic.

Pe masura transmiterii de la o generatie la alta a acestui mesaj, calitatea lui se deterioreazã.

Organismul posedã si un sistem de autoapãrare, care corecteaza erorile mesajului genetic, si de calitatea acestuia depinde longevitatea si ritmul imbatranirii.

Se admite cã în orgasnim ar exista gene ale imbatranirii, al caror program determinã momentul incetarii functiilor biologice.

In cadrul factorilor exogeni, starile patologice, in mod deosebit bolile cronice degenerative, detin un rol important in accelerarea in ritmului de imbatranire.

In lipsa bolilor cronice, durata medie de viata ar creste cu cel putin douã decenii ( 20 de ani ).

Distingem o imbatranire normala, fiziologica, si o imbatranire patologica.

Imbatranirea normala, biomorfoza Bürger, este un proces lent, continuu, dinamic, asincron, heterogen, si permite atingerea unei varste inaintate, in conditiile unor dificultati de adaptabilitate.

Se admite un ritm, un tempo al procesului / proceselor de imbatranire, diferite de la celulã la celulã, de la tesut la tesut, si de la invidid la individ.

Fiecare structurã, functie si individ isi are modul si tipul propriu de imbatranire.

In acest fel, imbatranirea poate avea particularitati individuale caracteristice, cu accent pe un organ sau sistem.

Imbatranirea patologica presupune un ritm accelerat de involutie, o degradare rapida si severa, care imprimã un decalaj intre varsta calendaristica si varsta biologica.

Imbatranirea umanã are elemente proprii, care tin de dezvoltarea ontogenetica si filogenetica.

Dezvoltarea sistemului nervos, activitatea psiho-sociala, involutia timpurie si marcata, a aparatului cardiovascular, constituie domeniile in care imbatranirea umanã are elementele care o individualizeaza.

Influenta predominantã a unor sisteme sau subsisteme a condus la formularea mai multor tipuri de imbatranirea umanã:

1. tipul corelat cu constitutia endocrinã, artropato-mezenchimalã, cardiovascularã, nervoasã ;
2. cu nivelul de organizare intraindividual : structural, energetic-functional, biocibernetic ;
3. tipurile corelate cu grupele sangvine, activitatea sexuala, aptitudini psiho-sociale, cu mediul geografic, ecologic, social ;
4. tipul corelat cu ritmul biologic.

Îmbatranirea molecularã priveste specificitatea si stabilitatea structurilor de mare semnificatie – acizii nucleici si proteinele -, evidentiindu-se intensificarea cu vârsta, a formãrii de legaturi încrucisate.

Imbatranirea celularã si tisularã este legatã de gradul de diferentiere a celulelor si tesuturilor.

Criteriile de evaluare a vârstei biologice si a ritmului de îmbãtrânire

Vârsta biologicã sau capacitatea morfofunctionalã in lipsa unui criteriu global, sintetic si fidel, se apreciazã pe baza a numeroase teste, care au in vedere trasaturile fundamentale ale imbatranirii, scaderea adaptabilitatii si reactivitatii organismului.

Indicatorii de varstã biologicã sunt date morfologice, functionale, clinice, biochimice, psihologice, sociale, antropologice.

Evaluarea varstei biologice si a ritmului de imbatranire, presupune corelarea a cat mai multor date clinice si paraclinice.

Evaluarea masei protoplasmatice active ( masurarea concentratiei K⁺ intracelular ) si a masei corporale inactive ( masurarea pliului cutanat ) este apreciatã ca un Test global al vârstei biologice.

Cunoasterea imbatranirii individuale, si determinarea varstei biologice medii, respectiv Orarul Mediu de Imbatranire Biologica a Populatiei, este un indicator sintetic al starii de sanatate a populatiei varstnice, dintr-o zonã sau regiune ( 2 ).

Metode de determinare a varstei biologice :

( a ) Metoda cuantificarii, care permite obtinerea varstei biologice exprimatã (exprimate) cifric ;

( b ) Metoda biometricã foloseste investigatii fiziometrice, antropometrice si biochimice.

Pe baza datelor obtinute pe loturi mari, s-a putut intocmi “Profilul grafic al procesului de imbatranire”.

In raport cu sexul si grupa de varsta, s-au stabilit valorile medii, tipice, care pot fi considerate ca indicatori “standard”.

Profilul grafic astfel obtinut, constituie “Matricea graficã”, care exprimã procesul normal de imbatranire.

Prin inscrierea datelor persoanei examinate, pe Matricea graficã, pot rezulta 3 situatii :

1. suprapunerea pe matrice = imbatranire normala ;
2. abatere in sens negativ = imbatranire accelerata ;
3. abatere in sens pozitiv = imbatranire cu ritm intarziat.

Evaluarea procesului de îmbãtrânire socialã

Dimensiunea socialã a imbatranirii este parte integranta din procesul individualizat bio-medical si psiho-social, si intregeste viziunea unitarã a elementelor din care se constituie procesul de imbatranire.

In contextul datelor referitoare la investigarea complexã a procesului de imbatranire, considerãm cã poate fi apreciatã imbatranirea socialã a individului – ca membru al unor grupuri sociale organizate – prin functiile si rolurile sociale ale individului.

Cand rolurile sociale se reduc ca numãr, sau ca intensitate si manifestare, sau cand individul se aflã in imposibilitatea de a le indeplini, se poate vorbi de un dezechilibru, de “debutul imbatranirii sociale”.

Imbatranirea sociala – exprimata prin varsta sociala, poate reflecta gradul de integrare a individului, si este considerata ca un fenomen masurabil prin indicatorii sociali ai pozitiei unui individ, in ansamblul de muncã, sau activitatea de grup, a raporturilor interpersonale, prin capacitatea de indeplinire a rolurilor sociale, in cadrul structurii sociale generale.

Pensionarea pentru batranete nu poate fi considerata ca moment al aparitiei imbatranirii sociale, ci ca debut al unui mod de viata modificat pe plan individual, ca prag psiho-social de restructurare a rolurilor sociale, de inlocuire a rolului primordial din perioada pre-pensionarii, prin roluri compensatorii, prin cresterea intensitatii rolurilor latente, sau aparitia altora noi.

Criteriul de clasificare a indicatorilor sociali, pentru evaluarea imbatranirii sociale, il constituie criteriul angajarii, participarii si raspunderii sociale in sistemul si rolurile sociale.

Indicatorii sociali de evaluare se grupeazã in 2 mari sectiuni :

( a ) Roluri sociale dobândite, care dau cadrul de situare a subiectului, in parametrii socio-economici, familial si profesional, si

( b ) Roluri sociale manifeste, care exprimã situatia, reactia individului pe plan social, in sensul functiilor concret indeplinite, examinat in raport cu timpul, perioada de desfasurare, gradul de intensitate a manifestarii.

Aceste manifestari se coreleaza de cele mai multe ori, cu starea sanatatii individului si cu caracterul imbatranirii biologice.

( Extras din Medicina pentru Familie sub redactia Prof.dr.Marin Voiculescu, membru corespondent al Academiei R.S.R., Autori : Acad.prof.dr. Ana Aslan, dr.Bungetianu, farm. O.Bojor, [...] prof.dr.M.Voiculescu, Ed. Medicalã, Bucuresti, 1986 )