Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Tinerii cu minunea ( 2 )

Minunile Maicii Domnului de la Medjugorje. Tinerii cu minunea ( 2 )

Tinerii cu minunea  : continuare

Sunt sigurã cã aceste sfaturi le-au primit de la mamele si de la duhovnicii lor si Cristina si Adrian din Bacãu.

Si aceste îndemnuri au rodit în sufletele si inimile lor de adolescenti, astfel incat atunci cand s-au cunoscut, s-au îndrãgostit si au decis sa se casatoreasca, amandoi stiau cã si-au ales perechea conform Vointei Lui Dumnezeu.

Profund credinciosi, amândoi stiau cã în alegerea perechii vietii, trebuie sa se sprijine pe Iisus, Domnul.

Firea umanã este slabã, inconstantã, versatilã, ambiguã.

Doar in Iisus, devenim puternici, constanti, imuabili, coerenti, profunzi.

Doar cu Iisus putem sa ne clãdim cãminul pe Vestea Lui cea Bunã.

Datoritã devotiunii lor speciale pentru Preasfânta Fecioarã, Adrian si Cristina au hotarat sa se casatoreasca in luna octombrie 2000 si in luna de miere sa o facã intr-un Pelerinaj la Medjugorje, in primul rand de multumire, iar apoi pentru a cere binecuvantarea, ocrotirea si ajutorul Maicii Domnului in drumul impreuna pe care si l-au ales.

Amandoi mai fuseserã la Medjugorje de douã ori impreuna cu un grup de prieteni, si fiecare in parte s-au rugat acolo mult Maicii Sfinte pentru perechea sortitã lor de Dumnezeu.

Sperând cã, conditiile de transport vor fi mai bune ( calitatea autocarelor ), tinerii miri au decis sa plece in Pelerinaj cu grupul de Timisoara.

Dupa Liturghia de binecuvantare pentru plecare, exact cand grupul se pregatea sa urce in autocar, soferul a constatat o roatã defectã si a decis s-o schimbe.

Cand, in sfarsit, au pornit la drum, si au reusit sa treaca de vama maghiara, noaptea in jurul orei 23, cand pelerinii se pregateau sa se roage ultimul Rozariu al zilei, brusc s-a auzit o bubuitura puternica, si autocarul s-a oprit.

Adrian povesteste :

-         In urma frânei puternice, am vazut Crucifixul Rozariului doamnei din spatele meu, zburand peste capul meu si m-am speriat, intelegand cã cel rãu nu doreste ca noi sa ajungem la Medjugorje.

Soferul insa ne-a linistit, spunandu-ne cã nu este ceva grav, si a coborat singur.

Dupa cateva minute a revenit insa ingrozit, spunandu-ne sa coboram in graba, autocarul fiind in pericol de a exploda.

Panica a fost foarte mare, instantaneu flacarile au ajuns in dreptul ferestrelor.

Cei asezati pe scaunele din fata, au reusit in coborare sa isi ia gentile usoare cu actele si cu banii, dar noi, cei din spate, n-am mai putut.

Totusi, multumita Maicii Sfinte am reusit cu totii sa coboram teferi, si sa ne scoatem si bagajele din calã, inainte ca autocarul sa ia complet foc.

Spectacolul la care am asistat in noapte, a fost terifiant : autocarul a ars complet in fata noastra, in 20 de minute a ramas doar o carcasã mare, neagra si fumeganda.

Problema noastra, a majoritatii pelerinilor era una foarte mare : actele si banii nostri au ramas in autocarul incendiat.

Ulterior, aveam sa aflu ca tot dezastrul a pornit de la roata schimbata la plecare.

Eu, vazand panica de pe chipul sotiei mele, am dorit sa ma apropii de autocar, in speranta ca pot salva ceva, dar pompierii mi-au interzis accestul cu fermitate.

Dintre toti pelerinii, pe chipul carora se citea spaima si disperarea, eu am ramas cel mai calm.

Eram casatorit de doar cateva ore, si speranta mea era imensa.

Instantaneu mi-am amintit de promisiunea facuta cu un an in urma Maicii Domnului cã, daca este Voia Lui Dumnezeu de-a ma casatori cu Cristina, vom petrece voiajul nostru de nuntã la Medjugorje, in pelerinaj.

Asa cã, increzator, i-am oferit Maicii noastre Ceresti promisiunea mea, rugand-O sa ne ajute s-o putem indeplini.

Apoi, lipsit de orice grija m-am cufundat in rugaciune catre prietenul si protectorul meu, Sfantul si Dreptul Iosif, cu care aveam o intimitate speciala, inca din copilarie.

Intotdeauna eu am vazut in Sfantul Iosif, pe pazitorul misterior al Intruparii, pazitorul Mamei si al Pruncului Divin.

Iosif ne este dat ca aparator al familiilor noastre crestine, in aceasta lume ostila, care adeseori batjocoreste credinta noastra, si incearca sa o pangareasca.

A-L primi pe Iosif in inimile si in familiile noastre, ne permite sa lasam la o parte apararea noastra, vigilenta noastra, sa ne parasim armurile si fara teama de-a fi respinsi, sa incepem sa daruim iubire, si sa ne lasam iubiti.

Asemenea unui tata, El stã in picioare langa noi, ca sa nu renuntam in fata obstacolelor, sa nu dãm inapoi in fata suferintei, ci sa ne asumam realitatea.

Este ca si cum ne-ar povatui :

“Sa nu dai niciodata inapoi in fata suferintei, deoarece retragandu-te, se raceste iubirea, iar suferinta devine insuportabila. Nu-ti fie teamã, iubirea este intotdeauna mai puternica decat suferinta, iubirea absoarbe suferinta”.

Contemplandu-I pe Iosif si Maria in Evanghelie, meditand asupra vietii lor, primindu-i asemenea unor icoane ale paternitatii si ale maternitatii Lui Dumnezeu, devenim asemanatori cu Iisus, devenim fii si fiice, ne regasim integritatea, unitatea, devenim in sfarsit liberi si fericiti.

Din aceasta intimitate increzatoare si plina de pace, in care ma cufundasem alaturi de Sfanta Familie, Maria, Iosif si Pruncul Iisus, m-a trezit la realitate venirea unui autobuz, oferit de Statul maghiar, care urma sa ne duca intr-o Autogara, unde sa asteptam, pana cand firma noastra românã va trimite un alt autocar, care sa ne recupereze.

Desi era evident cã trebuie sa ma consolez cu obligatia de-a ne reintoarce in Romania, eu m-am urcat in autobuz linistit, pastrand aceeasi nestramutata incredere, si Miracol !

Dupa ce toate usile autobuzului s-au inchis si soferul maghiar a pornit motorul, a venit in trombã un pompier, care avea in mana o poseta arsã ; ei bine, Doina, poseta aceea apartinea sotiei mele !

Lasasem in autocarul ars geanta mea de piele si mica poseta a sotiei, in care aveam actele si toti banii.

Exact poseta aceasta ne-a adus-o pompierul.

Iti dai seama cata emotie am avut cand am deschis-o : dupa cat era de deteriorata, sansa ca banii si pasapoartele sa fie scrum, era foarte mare.

Dar un Miracol divin, ramane un miracol pana la capat : actele erau intacte, iar banii doar discret arsi la colturi, ceea ce permitea sa fie schimbati in prima banca.

Dupa foarte multe ore, am reusit sa ne continuam drumul spre Medjugorje.

Din pacate, au fost multi pelerini mai putin norocosi, care au trebuit sa se intoarca in tara,  incendiul arzandu-le totul : acte, bani, lucruri, etc.

Datorita acestui Miracol al nostru, in timpul Pelerinajului – care a fost extraordinar ! – am fost numiti “Tinerii cu minunea”.

Aceasta intamplare a noastra, ne-a intarit in credinta.

Acum, si eu si Cristina stim ca, daca avem credintã, nimic nu ne poate impiedica sa ne tinem promisiunile facute lui Dumnezeu, nici chiar planurile celui rau, care mereu incearca sa ne zdruncine credinta, sa aduca tulburare in familiile crestine, si  mai ales sa opreasca pelerinajele la Medjugorje !, isi incheie Adrian povestirea.

In prezenta Cristinei si a lui Adrian, suflul lumii se risipeste si zgomotul rautatii umane nu poate patrunde in intimitatea iubirii lor.

Hotarat lucru, “Tinerii cu minunea” au pus un bun inceput in casatoria lor.

Casa lor este locul in care straluceste Gloria Dumnezeului Vesnic.

Binecuvantata sa fie !

Zambind fericita, intarita si eu in credinta prin marturia lor atat de emotionanta, ma gandesc ca suntem cu totii reuniti sub un singur steag : cel al Mamei !

Aici este cel mai bine, aici este cel mai sigur.

Iar locul in care flutura drapelul Mariei in intreaga sa splendoare, este medjugorje, acolo unde in fiecare zi, din mii de piepturi se inalta spre Cer suspine si se coboara...Miracole !

Extras din “La Medjugorje se inaltã spre cer suspine si se coboarã miracole”, de Doina Hasnes-Ciurdariu, Editura Biblioteca Gutenberg, 2008